Strămutare. Sentința nr. 22/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 22/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

SENTINȚA C. Nr. 22/2014

Ședința din Camera de Consiliu de la 01 Aprilie 2014

Completul compus din:

Președinte D. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare formulate de petent M. P. R., a dosarului nr._/211/2013 aflat pe rolul Tribunalului A..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat J. O. pentru intimatele G. P. R. și P. M. M., lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de repunere pe rol a fost formulată de către petentul M. P. R., acesta solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de strămutare.

Avocat J. O. pentru intimatele G. P. R. și P. M. M. solicită respingerea cererii de strămutare cu privire la dosarul nr._/211/2013 aflat pe rolul Tribunalului A..

Sub un prim aspect, arată că art.140 alin.3 C.pr.civ. nou a fost invocat greșit de către petent, motivul de siguranță publică neputând fi invocat decât de Procurorul General al României.

Dacă petentul înțelege să invoce motive de bănuială legitimă, acestea sunt reglementate de art. 140 alin.2 C.pr.civ. nou, însă nu pot viza persoana sa pe motivul că este avocatul părților adverse, întrucât este normal ca avocatul să urmărească câștigarea cauzei, acesta fiind rolul său și alt interes în cauză nu poate avea întrucât nu este parte în proces.

Despre susținerile petentului, că i-ar fi comunicat faptul că are un interes personal în cauză arată că nu sunt adevărate, s-a întâlnit o singură dată cu petentul la instanța de fond și nu au comunicat decât prin intermediul instanței. Faptul că profesează de mai mulți ani și este un avocat cunoscut în jud.A., nu crede că poate fi interpretat în sensul că ar avea influență asupra judecătorilor de la instanțele din A..

Alt motiv invocat de petent în sensul că fiul său este președintele Organizației PSD A. consideră că nu are nicio relevanță în cauză, nefiind dovedit în vreun fel că acesta ar avea influență asupra judecătorilor, iar calitatea de membru al unui partid politic nu reprezintă un motiv de incompatibilitate pentru a exercita profesia de avocat.

Din alt punct de vedere, arată că dosarul care se solicită a fi strămutat, este o cerere în anularea unei decizii irevocabile care este inadmisibilă.

Solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar note de ședință având atașată chitanța de onorariu avocațial.

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cererii de strămutare de față,

Față de dispozițiile art. 142 Noul Cod de procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. 144 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, instanța urmează a respinge cererea de strămutare a dosarului nr._/211/2013 aflat pe rolul Tribunalului A., cerere formulată de petentul M. P. R..

În baza art.451 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, petentul va fi obligat să plătească intimatelor G. P. R. și P. M. M. suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța depusă la fila 53 din dosar.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge formulată de petentul M. P. R., CNP_, domiciliat în comuna Ciurila, ., jud. Cluj, pentru strămutarea cauzei înregistrate la Tribunalului A. sub dosar nr._/211/2013 .

Obligă petentul să plătească intimatelor G. P. R. și P. M. M. suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 01 Aprilie 2014.

Președinte,

D. M.

Grefier,

C. C.

red.D.M.

Tehnored.C.C. 5ex/2.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 22/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA