Acţiune în constatare. Decizia nr. 471/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 17977/3/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 471R
Ședința publică de la data de 01.03.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L.- M.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1054/14.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți A. F., A. A. și A. E. și cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea amână pronunțarea la data de 01.03.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamanții A. F., A. A. și A. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca imobilul fosta proprietate a autoarelor reclamanților, Victorine G. (născută A.) si Serine G., situat in București, ., sector 3, compus din teren si constructie (parter si doua nivele) a trecut fara titlu valabil in proprietatea statului si sa se solutioneze pe fond notificarea inregistrata la B. S. si N. sub nr. 2883/2001, in sensul restituirii imobilului catre reclamanti, iar in subsidiar, in conditiile in care se constata ca imobilul a fost instrainat, sa fie obligati paratii la despagubiri, reprezentand valoarea de piata a imobilului la data executarii hotararii.
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantii au aratat ca autorii lor (mama, respectiv matusa reclamanților), au avut in proprietate imobilul situat in București, ., sector 3, mostenit de la parintii lor. În urma decesului defunctei Victorine G. au ramas ca mostenitori A. R. (mostenit la randul lui de sotia supravietuitoare si doua fiice) si A. M. (de pe urma caruia a ramas ca mostenitoare sotia supravietuitoare).
Reclamantii au solicitat in principal restituirea in natura a imobilului compus din teren si constructie, iar in situatia in care se va constata ca imobilul a fost instrainat catre terte persoane, s-a solicitat restituirea in natura a partii din imobil neinstrainate, iar pentru partea din imobil instrainata, obligarea statului la contravaloarea valorii de piata la data executarii hotararii.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la CEDO, Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1054/14.05.2012 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. F., A. A. și A. V., în contradictoriu cu pârâții M. București Prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că imobilul situat în București, ., sector 3 a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să restituie în natură reclamanților partea din imobilul situat în București, ., sector 3 aflată în proprietatea Statului, respectiv terenul fără construcții - curte interioară - în suprafață de 62,82 mp (identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar I. A.), a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (Titlul VII din Legea nr. 247/2005), cu privire la apartamentele nr. 1 parter și nr. 2 etaj I, cota indiviză din spațiile comune și terenul aferent acestora din imobilul situat în București, ., sector 3, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4987/03.12.1996 și nr. 3532/ /13.11.1996, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar I. A., a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. 1 parter și nr. 2 etaj I, cota indiviză din spațiile comune și terenul aferent acestora din imobilul situat în București, ., sector 3, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4987/03.12.1996 și nr. 3532/13.11.1996, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar I. A., a constatat că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la apartamentul nr. 3 etaj II, cota indiviză din spațiile comune, garajul și terenul aferent acestuia din imobilul situat în București, ., sector 3, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar I. A., a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentând valoarea de piață a imobilului și s-a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantii A. A. si A. F., precum si Victorine G. (A.) au depus notificarea nr. 2883/09.08.2001 comunicată Prefecturii Municipiului Bucuresti prin intermediul B. S. si N., formându-se dosarul administrativ nr._ al Primariei Municipiului Bucuresti. Prin notificarea mentionata, s-au solicitat despagubiri pentru imobilul situat in București, ., sector 3, compus din teren si constructie (parter si doua nivele).
Astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse in copie la dosar, de pe urma defunctei Victorine G. (V. A.), decedata la 21.08.2001, au rămas ca moștenitori A. M., in calitate de nepot (mostenit la randul sau de sotia supravietuitoare, reclamanta A. V., potrivit certificatului de mostenitor nr. 134/ /27.09.200 - filele 147-148), precum și A. R. (decedat la 26.04.2007), moștenit de soția supraviețuitoare Claudine Martine Benmayor și cele două fiice, I. I. A. și Tullia A. A..
Pe fondul notificării, Tribunalul a reținut că reclamantii au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a si art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, imobilul teren in suprafata de 233 mp, situat in București, Calea Calarasi, nr. 81 (in prezent ., astfel cum a rezultat din raportul de expertiza intocmit in cauza, a fost dobândit in coproprietate de Victorine Gutman (cu autorizatia sotului sau, avocat G. Gutman) si Serine A. (cu autorizatia sotului sau, D. A.), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/06.07.1933 de Tribunalul Ilfov Secția notariat.
Conform actului de ieșire din indiviziune autentificat sub nr._/1945, încheiat între Victorine Gutman si Serine A., o parte din imobil a fost partajat, in sensul ca apartamentul nr. 2, situat la etajul 1 al imobilului, a revenit in proprietate exclusiva Victorinei Gutman, iar apartamentul nr. 3 situat la etajul 2, precum si garajul, au revenit in proprietate exclusiva coproprietarei Serine A..
Potrivit actului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._//21.07.1947 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, Serine A. a instrainat cumparatoarei N. C. apartamentul nr. 3 situat la etajul 2 al imobilului, impreuna cu garajul si jumatate din pivnita, camera de la mansarda si 4/10 din terenul in suprafata de 233 mp.
Conform situatiei juridice comunicate de Primaria Municipiului Bucuresti, imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Analizând titlul statului in temeiul dispozițiilor art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, tribunalul a constatat că prevederile Decretului nr. 92/1950 contraveneau dispozițiilor Constituției din anul 1948 (art. 8, art. 10 și art. 16), potrivit cărora proprietatea particulară se bucura de o protecție specială, cetățenii fiind egali în fața legii, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau pe baza unei legi și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
De asemenea, prevederile Decretului nr. 92/1950 contraveneau dispozițiilor legale de la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv dispozițiilor art. 481 C.civ., precum și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte, privitoare la proprietate, și anume Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Tribunalul a constatat așadar că imobilul situat în București, ., sector 3 a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001.
Astfel cum a rezultat din adeverinta depusa in copie la fila 22, de pe urma defunctei Serine G. (vaduva lui D. A.), decedata la 03.08.1995, au ramas ca mostenitori, in calitate de fii, reclamantii A. F. si A. A., cu o cota de cate 1/2 fiecare din mostenire.
Totodata, astfel cum s-a retinut anterior, reclamanta A. V. a facut dovada calitatii de unic mostenitor de pe urma defunctului sau sot, A. M., acesta din urma fiind mostenitorul testamentar al defunctei V. G. (Gutman, nascuta A.).
Potrivit adresei emise de DITL Sector 3 Bucuresti privind istoricul de rol fiscal al imobilului si astfel cum s-a constatat prin raportul de expertiza intocmit de expertul I. A., 2 apartamente din imobil au fost vandute in baza Legii nr. 112/1995, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3532/13.11.1996 (apartamentul nr. 2 etaj 1 - D. Gleb si D. L.) si nr. 4987/03.12.1996 (apartamentul nr. 1 parter - Jojoaia L.).
Partea din imobil ramasa in proprietatea statului este reprezentata de terenul liber (curtea) in suprafata de 62,82 mp (identificata prin raportul de expertiza intocmit de expertul I. A. - fila 118), fiind întemeiată cererea de restituire în natură a acestei parti din imobil aflate in proprietatea Statului, având în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, intrucat nu există impedimente pentru restituirea în natură a terenului mentionat, neavând aplicabilitate în speță niciuna din situațiile menționate de prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001, referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii numai prin echivalent. Prin urmare, Tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a terenului fără construcții - curte - în suprafață de 62,82 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit in cauza.
Cu privire la cele 2 apartamente și suprafețele de teren aferente acestora, care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 (apartamentul nr. 1 parter si apartamentul nr. 2 etaj 1, cota indiviză din spațiile comune și terenul aferent acestora), acestea nu pot fi restituite în natură reclamanților, potrivit art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 modificată, urmând a se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale.
Totodată, Tribunalul a constatat că reclamanții A. F., A. A. și A. V. nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la apartamentul nr. 3 etaj II, cota indiviză din spațiile comune, garajul și terenul aferent acestuia din imobilul situat în București, ., sector 3, avand in vedere ca aceasta parte din imobil a fost instrainata de autoarea reclamantilor, Serine A., potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/21.07.1947.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentând valoarea de piață a imobilului ce nu poate fi restituit in natura.
Împotriva sentinței civile nr. 1054/14.05.2012 a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța l-a obligat să restituie în natură parte din imobilul situat în București, ., sector 3, reprezentând teren fără constructii - curte interioară în suprafață de 62,82 m.p., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul I. A., precum și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr.247/2005 pentru restul din imobil înstrăinat în condițiile Legii nr.112/1995.
Recurentul-pârât a arătat că reclamantii au formulat notificarea nr.2883/09.08.2001 transmisă instituției pârâte prin care au solicitat restituirea în natură natură/despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Potrivit actelor depuse la dosarul de notificare rezultă că imobilul situat în București, . sector 3 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950.
Potrivit art.23 al.1 si 2 "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf.art.22, unitatea detinatoare este obligata să se pronunte prin decizie sau, dupa caz, dispozitie motivata, asupra cererii formulate ". Termenul de 60 de zile de solutionare a cererii este un termen de recomandare, depasirea lui poate fi sanctionata cel mult cu obligarea la despagubiri a unitatii detinatoare, in masura in care a fost depasit în mod culpabil, iar persoana îndreptatita face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauza.
În alta ordine de idei, conf.art.22 din Lg. 10/2001, rezulta că dreptul de proprietate și calitatea de mostenitor ale persoanei îndreptatite se dovedesc numai cu "acte" respectiv înscrisuri prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdictional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate si care genereaza o prezumtie relativa de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca și numai dupa ce aceasta dovada a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă dupa completarea dosarelor de notificare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ.
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:
Într-o primă critică, recurentul-pârât susține că în mod greșit a fost obligat să restituie în natură partea din imobilul situat în București, ., sector 3, ce reprezintă teren fără construcții - curte interioară în suprafață de 62,82 m.p., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert I. A..
Curtea constată că această critică este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
„(1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
(5) Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Potrivit art. 7.3. din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, „sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii”.
Aceste dispoziții legale au fost ignorate de instanța de fond, care în mod greșit a reținut că în cauza de față nu există impedimente la restituirea în natură a curții interioare în suprafață de 62,82 m.p., întrucât nu au aplicabilitate niciuna din situațiile menționate de art. 18 din Legea nr. 10/2001.
Dimpotrivă, Curtea constată că în cauză era aplicabilă excepția de la restituirea în natură reglementată de art. 18 lit. c) din lege coroborată cu art. 7 alin. 5 din lege, dispoziții legale potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent pentru imobilele înstrăinate cu respectarea Legii nr. 112/1995, precum și pentru terenurile aferente acestora.
Noțiunea de „teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995” a fost explicitată prin art. 7.3. din HG nr. 250/2007, în sensul că „se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință”.
În condițiile în care tribunalul a constatat că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite pentru apartamentul nr. 3, etaj II, și terenul aferent acestuia din imobilul în litigiu, iar cu privire la celelalte două apartamente (apartamentul nr. 1 parter și apartamentul nr. 2 etaj I) a constatat că au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 4987/1996 și nr. 3532/1996, normele legale enunțate mai sus impuneau tribunalului să constate că reclamanții nu au dreptul la restituirea în natură a curții interioare în suprafață de 62,82 m.p., care este aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 și apartamentului înstrăinat de autoarea reclamanților; ci dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru acest teren.
În ceea ce privește critica potrivit căreia în mod greșit au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr.247/2005 pentru restul din imobil, înstrăinat în condițiile Legii nr.112/1995, Curtea constată că este nefondată, constatând că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. 11 din Legea nr. 10/2001 rep., potrivit cărora:
„(1^1) Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege”.
În ceea ce privește critica potrivit căreia termenul de 60 de zile de soluționare a notificării este un termen de recomandare, astfel că depășirea lui putea fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității recurente; Curtea arată că această critică este în evidentă contradicție cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată (respectiv art. 23 alin. 1 în numerotarea legii înainte de republicare în M. Of. 798/02.09.2005, invocat de către recurentul-pârât), așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 a ICCJ- Secțiile Unite, prin care s-a statuat că, în cazul când unitatea deținătoare sau investită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, „se impune /.../ ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (l) C.pr.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". „Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței".
În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond în mod corect a și făcut.
Cu privire la natura și termenul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile, Curtea arată că potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, termenul stabilit de legiuitor, după expirarea căruia unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire formulată prin notificare, începe să curgă de la două date de referință, respectiv: de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din lege.
Din interpretarea acestor texte legale reiese că termenul în care entitatea investită cu soluționarea notificării avea obligația de a se pronunța asupra îndreptățirii notificatorului la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege putea fi prorogat, cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dar numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunica notificatorului, în scris, în intervalul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Or, în cauză, recurentul-pârât nu a făcut dovada că se află în situația acestei ipoteze de prorogare voluntară a termenului de soluționare a notificării, în sensul de a comunica notificatorilor A. F., A. A. și Victorine G. (A.), înăuntrul termenului de 60 de zile începând cu data înregistrării notificării nr. 2883 la Primăria Municipiului București (respectiv începând din data de 13 noiembrie 2002, când dosarul administrativ a fost înregistrat sub nr._), faptul că trebuie să completeze documentația depusă odată cu notificarea cu anumite probatorii. Prin urmare, Curtea consideră că recurentul-pârât este culpabil de depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, iar pasivitatea acestuia în soluționarea notificării au deschis celor vătămați accesul la jurisdicția civilă, pentru a fi finalizată.
Curtea arată că termenul de 60 de zile trebuie privit ca un termen rezonabil, în sensul că notificatorii aveau dreptul la soluționarea notificării (prin care urmăreau valorificarea unui drept patrimonial, indiferent de modalitatea concretă de soluționare prevăzută de lege) într-un termen rezonabil, ca parte integrantă a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., termen ce include și durata procedurilor administrative.
Până la data introducerii acțiunii notificarea nu a fost soluționată de pârât, aspect ce nu a fost contestat de recurent prin motivele de recurs, astfel că, de la data înregistrării notificării, cererea notificatorilor formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu a primit nicio soluționare timp de 12 ani, termen ce nu poate fi considerat rezonabil, în conformitate cu jurisprudența instanței de contencios a drepturilor omului.
În ceea ce privește critica potrivit căreia dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanelor îndreptățite se dovedesc numai cu înscrisuri, prin care se înțelege orice act juridic cu efect constitutiv, translativ au declarativ de proprietate, iar actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării; Curtea constată că în cauză a fost făcută dovada dreptului de proprietate prin depunerea la dosar a copiilor certificate pentru conformitate cu originalul de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/06.07.1933 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, actul de ieșire din indiviziune autentificat sub nr._/1945 și procesele-verbale din 04.06.1941, 07.08.1947 și 08.08.1947 emise de Comisiunea pentru Infiintarea Cartilor Funciare in Bucuresti, în conformitate cu dispozițiile art. 23.1. lit. a) din HG nr. 250/2007.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 3041 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General, va modifica în parte sentința civilă recurată nr. 1054/14.05.2012, în sensul că va obliga pârâtul să emită dispoziție prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și pentru terenul în suprafață de 62,82 m.p. reprezentând curtea imobilului, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1054/14.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți A. F., A. A. și A. E. și cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul:
Obligă pârâtul să emită dispoziție prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și pentru terenul în suprafață de 62,82 m.p. reprezentând curtea imobilului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.03.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. I. L.-M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC/18.03.2013
Tehnored. T. I./2 ex/11.02.2013
Jud. fond: R. N.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 464/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1112/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
