Revendicare imobiliară. Decizia nr. 220/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 220/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 2167/2/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 220R

Ședința publică de la data de 01.02.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA

JUDECĂTOR - Z. D.

JUDECĂTOR - I. L.-M.

GREFIER - D. L.

Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de S. M. M. împotriva deciziei civile nr. 212R/01.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. M., C. R. I. V., P. M. București, S.C. H. N. S.A. și S. A. I..

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 25.01.2013 și ulterior la data de 01.02.2013, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel București Secția a IV-a civilă sub nr._ numita Szato M. M. a formulat contestație în anulare prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 212R/01.03.2011 pronunțată de Curtea de apel București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._ și rejudecarea tuturor recursurilor sau, după caz, trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursurilor.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea S. M. M. a învederat următoarele:

I. Solicitarea de repunere în termenul pentru introducerea contestației în anulare (art. 103 Cod procedură civilă).

Contestatoarea a arătat că a fost în imposibilitate de a acționa împotriva deciziei nr. 212 R/01.03.2011 întrucât nu a avut cunoștință de pronunțarea acesteia, câtă vreme:

(i) nu a fost informată niciodată de instanța de judecată care a fost investită cu soluționarea dosarului;

(ii) procedura de citare cu contestatoarea nu a fost îndeplinită conform legii pentru nici unul din termenele de judecată; nici una din citații nu i-a fost comunicată;

(iii) nu a primit motivele de recurs, înscrisurile formulate sau depuse de celelalte părți în dosar. Toate acestea reprezintă împrejurări mai presus de voința acesteia, care au împiedicat-o să introducă mai devreme prezenta contestație în anulare.

Contestatoarea a mai arătat că în data de 28.02.2012 a primit decizia civilă nr. 245A/20.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, în cuprinsul căreia se face referire într-adevăr și la decizia nr. 212R/01.03.2011.

Ulterior datei de 28.02.2012, a făcut demersurile necesare pentru a-și angaja apărător, în primul rând pentru a putea lua efectiv cunoștință de conținutul deciziei civile nr. 212R/01.03.2011- În data de 12.03.2011, avocatul pe care l-a mandatat a consultat dosarul nr._, care se afla atașat la dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București.

În consecință, contestatoarea a arătat că a putut acționa efectiv împotriva deciziei civile nr. 212 R/01.03.2011 de la data de 12.03. 2012, astfel că depunerea contestație în anulare la data de 15.03.2012 a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă.

II. Procedura de citare a contestatoarei nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii (art. 317 pct. 1 C.pr.civ.)

Contestatoarea a arătat că nu a fost informată de instanța care a judecat recursurile, iar procedura de citare cu aceasta nu a fost îndeplinită conform legii pentru niciunul dintre termenele de judecată care au fost stabilite în dosarul nr._ . Implicit procedura de citare nu a fost respectată nici pentru termenul de judecată când s-a judecat pricina.

Pentru ziua când s-au judecat recursurile în dosarul nr._, contestatoarea a arătat că ar fi trebuit să fie citată conform dispozițiilor Regulamentului nr. 1393/2007 al CE. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. De asemenea, nu i-au fost comunicate nici motivele de recurs depuse de celelalte părți, de altfel nici unul dintre înscrisurile de la dosarul cauzei.

Contestatoarea a mai arătat că, în urma consultării dosarului nr._, a constatat că instanța a analizat și o . chestiuni care nu au fost invocate de niciuna dintre părți prin motivele de recurs, fapt care se traduce prin încălcarea flagrantă a principiului contradictorialității și a dreptului său la apărare.

Sancțiunea pentru neîndeplinirea procedurii de citare la termenul când a avut loc judecata cauzei și pentru necomunicarea înscrisurilor și a motivelor de recurs este nulitatea hotărârii pronunțate. Se impune așadar anularea deciziei contestate și rejudecarea recursurilor formulate împotriva deciziei civile nr. 21 A/24.01.2006 pronunțate de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie.

III. Decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative cu privire la competență (art. 317 pct. 2 C.pr.civ.).

Contestatoarea a arătat că a formulat recurs împotriva deciziei nr. 21A/24.01.2006 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie.

În mod normal, acest recurs trebuia soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu tot de către Curtea de Apel București.

În această situație, când pricina trebuia soluționată de către o instanță de alt grad, necompetența este de ordine publică și sunt incidente dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă care atrag nulitatea deciziei pronunțată de instanța de recurs cu încălcarea dispozițiilor imperative cu privire la competență.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 și urm. C.pr.civ., art. 103 C.pr.civ., Regulamentul nr. 1393 /2007 al CE, Constituția României, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Intimații nu au formulat întâmpinare în contestația în anulare.

Istoricul dosarului nr._ :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă sub nr. 2884/1999, reclamanții C. N. și C. R. I. V. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, pentru a se constata că sunt proprietarii apartamentului nr. 5, a garsonierei și a garajului, situate în imobilul din ., ., cât și a terenului aferent în cotă de 29,80 % din suprafața de 282 mp, precum și pentru revendicarea acestuia.

În motivare, au arătat că apartamentul suscitat a fost naționalizat de la părinții lor Ș. și C. C., conform Decretului nr. 92/1950 și că se află în administrarea Municipiul București.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil.

La termenul din data de 26.10.2000 reclamanții au solicitat introducerea în cauză și a pârâților M. I. și M. L., solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3446/1997 și nr. 3447/1997.

Prin sentința civilă nr. 83A/25.01.2001 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, pe considerentul că imobilul revendicat nu se mai află în posesia pârâtei, ci a actualilor cumpărători, ce l-au dobândit în baza Legii nr. 112/1997.

Prin decizia civilă nr. 214/24.04.2001 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă, a admis apelul declarat de reclamanți și a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru încălcarea principiului contradictorialității în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 732/22.02.2002 Curtea Supremă de Justiție – Secția Civilă a respins recursul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva acestei decizii.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă sub nr. 7177/2002.

Prin încheierea din 14.03.2003 Tribunalului București a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 369/18.04.2003 Tribunalului București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanții sunt proprietari ai apartamentului nr. 5 și ai garsonierei de la etajul I, imobil situat în București, ., sector 1, a respins capătul de cerere privind revendicarea, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 572A/25.11.2003 pronunțată în dosarul nr. 1880/2003 Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a admis apelurile declarate de reclamanții C. N. și C., a anulat în tot încheierea din 14.03.2003, sentința civilă nr. 369/18.04.2003 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 3.07.2003 și a acordat termen pentru evocarea fondului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea apelată a fost pronunțată de tribunal cu încălcarea principiului contradictorialității, fapt ce atrage nulitatea hotărârii, cu consecința reținerii spre evocare fond în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. 2 C.pr.civ.

Recursul declarat de pârâta B. M. împotriva deciziei civile nr. 572A/2003 a fost respins ca inadmisibil de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală prin decizia nr. 4787/03.06.2005.

Prin decizia civilă nr. 21A/24.01.2006 pronunțată în dosarul nr. 1880/2003 (nr. unic_/2/2003) Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții C. N. și C. R.-I.-V., împotriva pârâților Municipiul București prin Primar General, B. M., S. M. și . și a constatat că reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr.5 și ai garsonierei de la etajul I situate în București, ., sector 1; a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a M. București și a pârâtelor B. M. și S. M., a admis excepția prescripției extinctive și a respins cererea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare constatând prescris dreptul la acțiune; a obligat pe reclamanți la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta S. M..

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanții C. N. și C. R.-I.-V. și pârâții P. M. București, B. M. și S. M. M..

Prin decizia nr. 7649/29.09.2006 pronunțată în dosarul nr._/2/2003 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a trimis cauza Curții de Apel București pentru soluționarea recursurilor.

Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut că, în raport de dispozițiile art. II alin. 2 și 3 din Legea nr. 219/2005, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 3 C.pr.civ., competența de soluționare a recursurilor revine Curții de apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel București Secția a IV-a civilă sub nr._ .

Ca urmare a decesului reclamantei C. N. pe parcursul soluționării recursului, instanța a introdus în cauză pe S. A. I. în calitate de moștenitoare a defunctei.

Prin decizia civilă nr. 212R/01.03.2011 Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de reclamanții C. R. I. V. și S. A. I. împotriva deciziei civile nr.21/A/24.01.2006 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/2/2003, în contradictoriu cu recurenții-pârâți B. M., P. M. București și S. M. M. și cu intimata-pârâtă ., a casat în parte decizia civilă nr. 21A/24.01. 2006 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/2/2003 și a trimis cauza instanței de apel – Curtea de Apel București, pentru soluționarea pe fond a capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3446/_ și nr. 3447/_ din 25.02.1997 și revendicarea apartamentului nr. 5, cât și a garsonierei aflate la etajul I al imobilului situat în București, ., sector 1 și a terenului aferent, a menținut dispozițiile privind constatarea că reclamanții sunt proprietarii acestui imobil și respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Municipiul București și a pârâților B. M. și S. M. M., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Municipiul București, prin Primarul General, B. M. și S. M. M. împotriva aceleiași decizii civile și a înaintat dosarul pentru repartizarea aleatorie.

Analizând contestația în anulare formulată, cu prioritate prin prisma excepției de tardivitate în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. 2 C.pr.civ. „Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.

Contestația în anulare de față este introdusă împotriva unei decizii prin care instanța de recurs a admis recursul formulat de reclamanții C. R. I. V. și S. A. I., a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza instanței de apel pentru soluționarea pe fond a capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și revendicare, a menținut dispozițiile privind constatarea că reclamanții sunt proprietarii acestui imobil și respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Municipiul București și a pârâților B. M. și S. M. M., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Municipiul București, prin Primarul General, B. M. și S. M. M. împotriva aceleiași decizii civile și a înaintat dosarul pentru repartizarea aleatorie.

Aceste dispoziții ale deciziei atacate cu contestația în anulare de față - privind trimiterea spre rejudecare a două capete de cerere, menținerea unui capăt de cerere având ca obiect acțiune în constatare și respingerea recursului declarat de pârâți - nu sunt susceptibile de executare silită, deoarece nu cuprind nicio obligație în sarcina uneia din părțile litigiului.

În consecință, Curtea constată incidența tezei de II-a a dispozițiilor art. 319 C.pr.civ., potrivit cărora contestația se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când a rămas irevocabilă.

Din examinarea textului de lege rezultă că instanța trebuie să verifice respectarea de către contestator atât a termenului subiectiv, de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de hotărârea atacată; cât și a termenului obiectiv de un an calculat de la data rămânerii irevocabile a acesteia.

Dispozițiile legale anterior citate menționează faptul că momentul subiectiv trebuie să se situeze până la împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, acesta fiind limita maximă până la care partea interesată poate formula contestația în anulare.

Astfel, examinând respectarea termenului subiectiv de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de hotărâre, Curtea reține că se invocă de către contestatoare faptul că a luat cunoștință de existența deciziei civile nr. 212R/01.03.2011 din cuprinsul deciziei civile nr. 245A/2011 pronunțată de Curtea de apel Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 28.02.2012, când a primit decizia civilă nr. 245A/2011.

Curtea va respinge această susținere, constatând că decizia civilă nr. 245A/2011 a fost comunicată contestatoarei S. M. M. la domiciliul din Paris, 5 Rue D”Arsonval_ Franța, care este același cu cel indicat de aceasta în cererea de recurs ce a făcut obiectul dosarului nr._ .

În dosarul de recurs înregistrat pe rolul Curții de apel București Secția a IV-a civilă la data de 16.02.2007 sub nr._, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 7649/2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție Secția civilă și de proprietate intelectuală, la primul termen de judecată, din data de 17.04.2007, instanța de recurs a dispus citarea recurentei-pârâte S. M. M. la domiciliul indicat de aceasta în cererea de recurs din Franța, 5 Rue D”Arsonval_ Paris, conform Regulamentului nr. 1348/2000 al Comisiei Europene, cu mențiunea de a-și alege domiciliul procesual în România pentru comunicarea actelor de procedură, conform art. 1141 alin. 4 C.pr.civ.

La termenele ulterioare, constatând lipsa de procedură cu recurenta-pârâtă S. M. M., instanța de recurs a dispus efectuarea procedurii de citare cu aceasta conform art. 1-13 din Regulamentul nr. 1393/2007 al Consiliului Europei privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, care a abrogat Regulamentul nr. 1348/2000 al Consiliului Europei.

La termenele din data de 17.06.2008 (plicurile de la filele 292 și 296 din dosarul de recurs), din data de 12.01.2010 (plicul de la fila 586); din data de 09.03.2010 (plicul de la filele 611 și 629); din data de 25.05.2010 (plicul de la fila 642); cât și pentru termenul din data de 15.02.2011 (plicul de la fila 699) citațiile emise către recurenta-pârâtă S. M. M. la domiciliul din Franța indicat de aceasta prin cererea de recurs, însoțite de copii de pe motivele de recurs ale celorlalte părți în traducere legalizată și de pe înscrisurile atașate recursurilor, au fost returnate la dosar cu mențiunea „non reclamé”.

Din examinarea încheierii din data de 15.02.2011 Curtea mai constată că apărătorul recurenților-reclamanți a învederat instanței de recurs faptul că mențiunea de pe plic „non reclamé” înseamnă că citația nu a fost ridicată, că a făcut demersuri pentru a afla de ce nu se prezintă recurenta-pârâtă S. M. M. pentru ridicarea actelor de procedură și a primit un raport de la organele de poliție, pe care l-a depus la dosarul de recurs, la filele 702-704.

Prin Raportul întocmit în data 15.12.2010, agentul de poliție judiciară din cadrul Ministerului de Interne, al Siguranței Interne și al Libertăților Locale – Direcția Generală a Poliției Naționale al Republicii Franceze a precizat că „numita S. M. M. nu este cunoscută în serviciul de poliție și că nu face obiectul vreunui eveniment sau declarații conform Sistemului Informatizat de Date din cadrul Serviciului de Poliție al Arondismentului 15 din Paris”. S-a mai constatat prin același Raport faptul că persoana căutată „apare în cartea de telefon cu domiciliul în .,_ Paris” și că poate fi contactată la două numere de telefon. De asemenea, agentul de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție franceze a mai consemnat că a făcut o vizită la domiciliul numitei S. M. M. „care s-a confirmat negativă”; și că a „încercat în nenumărate rânduri să contacteze această persoană mai multe luni, la numerele sale de telefon”, unul sună întotdeauna ocupat, iar pe celălalt a lăsat mai multe mesaje, fără ca această persoană să îl contacteze.

Constatând îndeplinite dispozițiile art. 19 alin. 2 lit. a), b) și c) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, potrivit cărora: „Orice stat membru poate să facă cunoscut, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), faptul că judecătorul, sub rezerva dispozițiilor alineatului (1), se poate pronunța, chiar dacă nu s-a primit nici un certificat de constatare a notificării sau a comunicării ori a remiterii, în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: (a) actul a fost transmis prin unul dintre mijloacele prevăzute în prezentul regulament; (b) de la data transmiterii actului s-a scurs un termen considerat adecvat de către judecător în acel caz, dar nu mai puțin de șase luni; (c) nu a putut fi obținut nici un tip de certificat, cu toate că autoritățile sau organismele competente ale statului membru de destinație au întreprins toate demersurile rezonabile în sensul obținerii acestuia”, precum și incidența dispozițiilor art. 95 și 98 C.pr.civ., la termenul din data de 30.11.2010 instanța de recurs a dispus citarea recurentei-pârâte S. M. M. prin afișare la ușa instanței.

În consecință, Curtea reține că domiciliul la care contestatoarea a primit decizia civilă nr. 245A/2011 din rejudecarea apelurilor este același cu cel indicat de aceasta în dosarul de recurs, domiciliu la care toate actele de procedură comunicate acesteia au fost returnate pe motiv că nu au fost ridicate de destinatar.

Față de această constatare, Curtea reține că motivul pentru care contestatoarea solicită repunerea în termen este neîntemeiat, deoarece aceasta își invocă propria culpă, în sensul că invocă faptul că nu a avut cunoștință de existența dosarului nr._ care a fost pe rolul Curții de apel București Secția a IV-a civilă timp de aproape 4 ani de zile, timp în care a aceasta a fost citată în permanență la domiciliul său din Franța, 5 Rue D”Arsonval_ Paris, actele de procedură fiind returnate cu mențiunea non reclamé”; în schimb solicită prezentei instanțe să considere că a luat cunoștință de hotărârea pronunțată în rejudecarea apelurilor, la același domiciliu.

Având în vedere faptul că decizia civilă nr. 212R/01.03.2011 este o hotărâre irevocabilă care nu s-a comunicat părților, Curtea va reține că momentul subiectiv de 15 zile, care curge de la data la care partea a luat cunoștință de hotărârea contestată – termen care trebuie să se situeze înăuntrul termenului maxim de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii, nu a fost dovedit în cauză.

Prin urmare, Curtea constată că în cauză termenul de introducere a contestației în anulare se raportează la cel de-al doilea moment prevăzut de art. 319 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ., care reprezintă un termen obiectiv stabilit de legiuitor ca limită maximă până la care se poate formula o contestație în anulare, pentru respectarea principiului securității juridice.

Hotărârea contestată a rămas irevocabilă la data de 01.03.2011, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs.

Contestația în anulare de față a fost introdusă de contestatoare la data de 16.03.2012, cu depășirea termenului limită de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii contestate.

Pentru aceste motiv, în temeiul dispozițiilor art. 103 C.pr.civ. Curtea va respinge cererea de repunere în termen, iar în temeiul dispozițiilor art. 319 C.pr.civ., va respinge contestația în anulare ca tardiv formulată, excepția de tardivitate fiind o excepție de procedură, pereptorie și absolută, care a fost pusă în discuția părților la termenul din data de 18.01.2013.

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., admiterea excepției de tardivitate face de prisos cercetarea în fond a motivelor invocate de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge contestația în anulare formulată de S. M. M. împotriva deciziei civile nr. 212R/01.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. M. (decedată, continuată de S. M. M.), C. R. I. V., P. M. București, S.C. H. N. S.A. și S. A. I., ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 01.02. 2013.

Președinte, Judecător,Judecător,

C. M. Steluța Z. D. I. L.-M.

Grefier,

D. L.

Red.dact.jud.MSC

Tehnored. T.I.

2 ex./23.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 220/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI