Acţiune în constatare. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 6450/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.30R
Ședința publică de la 11 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursurilor civile formulate de recurenta-reclamantă P. S. I. F. V. și de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.2299/21.12.2011 pronunțată de Tribunalul București –Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă reprezentată de avocat M. G., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât și intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează instanței faptul că la data de 12.11.2012 intimata C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, a cărei copie a fost comunicată recurentei-reclamante și recurentului-pârât. La data de 04.01.2013, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la motivele de recurs formulate de recurentul-pârât.
Apărătorul recurentei-reclamante arată că recurentul-pârât M. București prin Primarul General și intimații-pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au primit termenul în cunoștință, conform art.153 alin.1 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin legea nr.202/2010. Intimaților-pârâți nu le-au fost comunicate motivele de recurs formulate de recurentul-pârât M. București, care au fost depuse într-un singur exemplar la dosar, cauza fiind amânată la termenul anterior pentru acest motiv.
Curtea, constată că intimații-pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu au manifestat interes, în sensul că nu au invocat comunicarea motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât M. București. Totodată, au beneficiat de acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de motivele de recurs aflate la dosar.
Apărătorul recurentei-reclamante învederează că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ. și modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtului M. București la restituirea în natură către reclamantă a spațiilor indicate în dispozitivul sentinței recurate la alineatul 6; înlăturarea din dispozitiv a dispozițiilor privind condiționarea restituirii în natură a unei părți din imobil după returnarea de către reclamantă a sumei reprezentând despăgubirea primită pentru spațiile menționate actualizată cu indicele de inflație; obligarea pârâtului M. București la emiterea unei dispoziții de despăgubiri ce reprezintă diferența dintre valoarea actualizată cu indicele de inflație a despăgubirii încasate efectiv și valoarea corespunzătoare a imobilului nerestituit, despăgubiri în valoare de 82.361 lei.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât M. București, solicită respingerea acestuia ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare.
Solicită obligarea recurentului-pârât M. București prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, la data de 06.12.2007, reclamanta P. S. I. F. V. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General – C. de Aplicare a Legii nr. 10/2001, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că este persoană îndreptățită la completarea în echivalent a despăgubirilor primite în temeiul Legii nr. 112/1995, să se dispună obligarea pârâților la acordarea despăgubirilor reactualizate constând în diferența dintre valoarea încasată de_ ROL (echivalentul a 22.903,3 RON) actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului situat în București, ., sector l, compus din: teren în suprafața de 1141,00 mp și construcții: Corp A: parter și etaj l – 305,95 mp suprafața construita desfășurată; Corp B: parter – 69,40 mp suprafața construita desfășurata; Corp C: parter -66,60 mp suprafața construita desfășurata; Corp D: pivnița parțial parter și mansarda – 223,17 mp suprafața construita desfășurata;Corp E: parter – 18,05 mp suprafața construita desfășurata; Corp F: parter – 43,36 mp suprafața construita desfășurata; total suprafața construita: 726,53 mp.
În motivare, a arătat că imobilul din București, ., sector 1, a aparținut autorului său R. D. D., a cărui moștenitoare este, în baza certificatului de moștenitor nr. 223/23.12.1957 eliberat de fostul notariat de Stat al Raionului M..
Autorul reclamantei D. R., a avut domiciliu forțat, începând cu data de 02.03.1949, în mod abuziv, în baza Decretului nr. 83/1949, împreuna cu soția M. R., de la Vălenii de M. în orașul M., unde a și decedat la data de 04.01.1954. Ca urmare a masurilor abuzive, proprietățile sale au fost trecute, începând din anul 1949, în proprietatea statului, printre acestea situându-se și imobilul din București, ., preluat în baza Decretului nr. 111/1951, prin sentința civila nr. 6715/13.11.1958 și decizia nr. 864/05.08.1959 a fostului Sfat Popular al Raionului V.I. Lenin.
La apariția Legii nr. 112/1995, ea, reclamanta a formulat cerere de despăgubire, iar prin Hotărârea nr. 1584/30.06.1998 a C.G.M.B. - C. pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 i-a acordat despăgubiri în sumă de_ lei (rol).
La apariția Legii nr. 10/2001, a formulat notificarea nr. 1093/04.07.2001, prin care a solicitat completarea în echivalent a despăgubirii primite "de la valoarea actualizata cu indicele de inflație a despăgubirii primite pana la valoarea actualizata a imobilului" și că, deși prin notificare a solicitat completarea despăgubirilor primite, prin dispoziția nr. 1583/23.09.2003 a Primăriei Municipiului București, aceasta a fost respinsa sub aspectul restituirii imobilului, cu motivarea ca nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor. În dosarul întocmit în baza Legii nr. 112/1995, existau toate înscrisurile necesare, care lămureau pe deplin calitatea reclamantei de persoana îndreptățită la acordarea de despăgubiri.
În ceea ce privește petitul acțiunii introductive, în sensul soluționării pe fond a notificării în absenta unui răspuns legal,reclamanta a invocat Decizia nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțata în temeiul art. 329 alin. 3 codul de procedură civilă – obligatorie pentru instanțe – publicată în M.OF nr. 764/12.11.2007.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a Statului R. prin Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, a susținut că aceasta rezidă din Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care instanța este obligata să se pronunțe și pe fondul notificării tocmai pentru a respecta dispozițiile art. 6 paragraful l din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și art. 21 alin. 2 din Constituția România revizuita în anul 2003.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin întâmpinare, pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității petitului 2 din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum și art. 13 din același act normativ, ei revenindu-i exclusiv obligația verificării, în cursul unei proceduri administrative speciale, legalitatea măsurii respingerii cererii de restituire în natură, în ipoteza în care o atare măsură este dispusă printr-o decizie sau dispoziție de restituire conținând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor.
În ceea ce privește excepția prematurității petitului 2 din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi urmată în cauză, întrucât dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri nu este recunoscut printr-o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii, astfel că, în măsura în care reclamantei i se va recunoaște acest drept pentru imobilul în litigiu, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire,numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât contravaloarea pretențiilor de restituire cuvenite persoanelor îndreptățite se determină în cadrul procedurii prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cauză nefiind emisa o dispoziție motivată privind propunerea acestor pretenții.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 301/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, a fost respinsă excepția prematurității capătului doi de cerere, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
Prin decizia civilă nr. 279A/29.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele deciziei s-a reținut că, atâta vreme cât nu există o dovadă concretă din care să rezulte comunicarea dispoziției nr. 1583/23.09.2003 către reclamantă, iar, pe de altă parte, cuprinsul dispoziției a fost lămurit doar la momentul emiterii adresei nr._/07.06.2007, în mod greșit instanța de fond nu a pus în discuția părților calificarea corectă a cererii cu care a fost sesizată,
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, sub nr._/3/2007.
La data de 28.01.2011, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită și anularea dispoziției nr. 1583/23.09.2003 a Primăriei Municipiului București, dispoziție necomunicată conform adresei nr. 8206/26.04.2010.
La termenul din data de 27.05.2011, reclamanta a precizat că solicită restituirea în natură a spațiilor nevândute, acordarea de despăgubiri pentru spațiile vândute, reprezentând diferența dintre despăgubirile primite actualizate și despăgubirile cuvenite pentru spațiile vândute.
Prin sentința civilă nr. 2299/21.12.2011, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins excepția prematurității, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General; a dispus anularea dispoziției nr. 1583/23.09.2003 emisă de acesta și l-a obligat pe acest pârât să emită o nouă dispoziție, prin care să restituie în natură reclamantei următoarele spații din imobilul situat în București, ., sector 5: spațiul situat la parter, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 49,73 mp, care formează obiectul contractului de închiriere nr. 3789/12.10.2006 (titular R. A. F.); spațiul situat la etajul 1, compus din 2 camere, bucătărie, culoar, în suprafață utilă de 40,49 mp, care formează obiectul contractului de închiriere nr. 1666/20.07.1999 (titular C. F.); spațiul situat la parter, compus din 5 camere, 2 vestibuluri, culoar, în suprafață utilă de 110,47 mp și pivniță, în suprafață de 33,50 mp, care formează obiectul contractului de închiriere nr. 3727/22.03.2005 (titular N. F.); spațiul compus din o cameră și dependințe, în suprafață de 10,25 mp, liber; spațiul compus din 5 camere și dependințe, în suprafață de 75,96 mp, liber; spațiul compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 37,93 mp, liber; spațiul compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 49,96 mp, liber și terenul aferent acestor spații, după returnarea de către reclamantă a sumei reprezentând despăgubirea primită pentru spațiile mai sus menționate, actualizată cu indicele de inflație.
Totodată, a obligat pârâtul să emită dispoziție conținând propunerea de acordare de despăgubiri reclamantei pentru spațiul situat la etajul 1, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 42,53 mp și pentru terenul aferent acestuia, în suprafață de 30,46 mp, care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._/30.01.1997 (cumpărător S. S.) și pentru spațiul situat la parter, în corpul C (corp B pe plan), compus din 2 camere, bucătărie, WC, în suprafață utilă de 37,19 mp și pentru terenul aferent acestuia, în suprafață de 49,34 mp (cumpărător P. N.), care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. N7800/19.07.2007 (cumpărător P. N.), constând în diferența dintre valoarea încasată pentru spațiile mai sus menționate, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare de piață a spațiilor respective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că noțiunea de calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, altfel spus, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care este obligată în cadrul raportului juridic respectiv.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În speța dedusă judecății, obiectul acțiunii cu care reclamanta a învestit instanța îl reprezintă contestație împotriva dispoziției nr. 1583/23.09.2003, prin care a fost respinsă notificarea nr. 1093/04.07.2001, formulată de reclamantă cu privire la imobilul situat în București, .,sector 1.
Raportat la dispozițiile art. 22, art. 25, art. 26 alin. 1, 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, în cadrul unei contestații formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării, calitatea procesuală pasivă aparține unității deținătoare a imobilului sau, după caz, entității învestite cu soluționarea notificării, care a emis dispoziția atacată.
Astfel, raportul juridic prevăzut de lege se naște prin transmiterea notificării și este stabilit între persoana îndreptățită care a transmis notificarea și entitatea juridică care, conform legii speciale, a soluționat notificarea sau avea obligația de a o soluționa.
În plan procesual, acest raport juridic stabilit de lege oferă calitate procesuală activă persoanei îndreptățite care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă entității juridice care, potrivit legii a soluționat notificarea sau are competența de a o soluționa.
În cauză, dispoziția atacată a fost emisă de pârâtul M. București, în calitate de unitate deținătoare a imobilului, care a fost învestită cu soluționarea notificării formulate de reclamantă.
Pârâții C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu au calitatea de entități învestite cu soluționarea notificării, neavând competență de a răspunde la notificare și nefiind emitente ale dispoziției contestate.
Astfel fiind, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comisa C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În ceea ce privește excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil înstrăinată, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată.
Printre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este și aceea ca reclamantul să fie titularul unui drept subiectiv, încălcat sau contestat și care trebuie să fie născut și actual.
În cazul în care dreptul reclamantului este supus unui termen sau unei condiții suspensive, deci nu este actual, lipsa acestei condiții poate fi invocată prin intermediul excepției de prematuritate, excepție de fond, peremtorie și absolută.
În cauza de față, dreptul reclamantei de a solicita acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil nu este afectat de vreun termen și nici de vreo condiție suspensivă, fiind născut și actual, astfel că excepția prematurității nu este întemeiată. Astfel, s-a reținut că reclamanta a formulat notificare cu privire la imobilul în litigiu,care a fost soluționată de unitatea deținătoare, reclamanta fiind îndreptățită să solicite instanței de judecată verificarea legalității și temeiniciei dispoziției emise și stabilirea de măsuri reparatorii pentru imobil.
Împrejurarea dacă reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și dacă instanța poate să stabilească felul și cuantumul acestora sunt chestiuni care țin de fondul cauzei, neputând fi considerate ca neregularități cu privire la exercițiul dreptului.
Prin hotărârea nr. 1584/30.06.1998 emisă de C. de Aplicare a Legii nr. 112/1995 de pe lângă Primăria Municipiului București s-a dispus acordarea către reclamanta P. S. I. F. V. a sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul construcție și teren, în suprafață de 1140 mp situat în București, ., sector 5.
La data de 04.07.2001, reclamanta a formulat notificare, în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat completarea în echivalent a despăgubirii primite pentru imobilul situat în București, ., sector 5, conform Hotărârii nr. 1584/30.06.1998 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 112/1995 de la valoarea actualizată cu indicele de inflație a despăgubirii primite până la valoarea actualizată, corespunzătoare a proprietății.
Prin dispoziția nr. 1583/23.09.2003 emisă de Primarul General al Municipiului București a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă, privind restituirea imobilului situat în București, ., sector 5, reținându-se că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.
Examinând dispoziția atacată în raport cu criticile formulate, înscrisurile depuse și dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamantă este în parte, întemeiată.
Astfel, potrivit adeverinței nr. A/_/1462/18.10.2006 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 și declarațiilor de impunere depuse la dosar, numitul R. D. (D.) domiciliat în ., jud. Prahova a figurat impus cu imobilul situat în București, ., compus din teren și construcție (mai multe corpuri de clădire), începând cu anul 1941 și până în anul 1958.
Din adresa nr. 3399/08.11.2006 emisă de . că imobilul situat în . a fost proprietatea numitului R. D., fiind compus din teren în suprafață de 1.141 mp și construcție formată din corpul A – pivniță parțial, parter și etajul 1, în suprafață construită desfășurată de 305,95 mp; corpul B-parter, în suprafață construită desfășurată de 69,40 mp; corpul C-parter, în suprafață construită desfășurată de 66,60 mp; corpul D –pivniță parțial, parter și mansardă, în suprafață construită desfășurată de 223,17 mp; corpul E – parter, în suprafață construită desfășurată de 18,05 mp; corpul F – parter, în suprafață construită desfășurată de 43,36 mp.
Prin sentința civilă nr. 6715/13.11.1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionulului Lenin a fost admisă acțiunea formulată de Sfatul Popular al Raionului Lenin – Secțiunea Financiară, s-a constatat că este bun fără stăpân,potrivit art. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 111/1951 imobilul situat în București, ., fosta proprietate a numitului R. D. și s-a dispus trecerea acestui bun în patrimoniul statului.
Prin decizia nr. 864/05.08.1959 emisă de Sfatul Popular al Raionului V.I.Lenin s-a luat act de decizia Secțiunii Financiare a Capitalei nr. 18.293/323/26.06.1959 prin care s-a transmis în folosință Sfatului Popular al Raionului Lenin imobilul situat în București, ., fosta proprietate a lui R. D..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. S223/23.12.1957 emis de Notariatul de Stat Raional M., de pe urma defunctului R. D. a rămas ca moștenitoare reclamanta P. S. I. F. V.,în calitate de fiică (adoptivă) a defunctului.
După preluarea de către stat, au fost înstrăinate către foștii chiriași mai multe apartamente din imobilul situat în București, .,sector 5. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/30.01.1997 a fost înstrăinat un apartament din imobil, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 42,53 mp, numitei S. S.; prin contractul de vânzare-cumpărare nr. N7800 din 19.07.2007 a fost înstrăinat apartamentul nr. 9 din corpul C al imobilului, compus din două camere și dependințe, în suprafață utilă de 37,19 mp, soților P. N. și P. A..
O altă parte a locuințelor din imobilul situat în București, ., sector 5 este ocupată de chiriași. Astfel, un apartament din imobil compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 49,73 mp este ocupat de R. A. F., în baza contractului de închiriere nr. 3789/12.10.2006 (a cărui durată a fost prelungită până la data de 18.05.2014, conform O.U.G nr. 44/2009); alt apartament, compus din două camere bucătărie, culoar, în suprafață utilă de 40,49 mp este ocupat de C. F., în baza contractului de închiriere nr. 1666/20.07.1999 (a cărui durată a fost prelungită până la data de 08.04.2009, iar apoi până la 18.05.2014, conform O.U.G nr. 8/2004 și O.U.G nr. 44/2009); alt apartament, compus din 5 camere, 2 vestibuluri, culoar, în suprafață utilă de 110,47 mp și pivniță, în suprafață de 33,50 mp este ocupat de N. F., în baza contractului de închiriere nr. 861/24.03.2000 (a cărui durată a fost prelungită până la data de 18.05.2014, conform O.U.G nr. 44/2009).
Totodată, în imobilul din ., sector 5, există și 4 unități locative care în prezent sunt libere, neocupate-spațiul compus din o cameră și dependințe, în suprafață de 10,25 mp; spațiul compus din 5 camere și dependințe, în suprafață de 75,96 mp; spațiul compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 37,93 mp și spațiul compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 49,96 mp, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de . din raportul de expertiză în construcții efectuat în cauză de expertul D. P..
În conformitate cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
Potrivit dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut și numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație,iar potrivit art. 20 alin. 2, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare;dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare de piață a imobilului.
Raportat la situația de fapt reținută mai sus și văzând dispozițiile legale amintite, tribunalul a constatat că dispoziția nr. 1583/23.09.2003 este nelegală, având în vedere că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5, fiind moștenitoarea fostului proprietar al imobilului R. D., de la care imobilul a fost preluat abuziv, în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Este adevărat că reclamanta nu a depus la dosar actul de proprietate în baza căruia autorul său, R. D. a deținut imobilul, însă instanța a apreciat că aceasta a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestei dispoziții legale, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Potrivit art. 26 alin. 2, în aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau,după caz,s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Sub acest aspect, s-a reținut că în cuprinsul sentinței civile nr. 6715/1958 a Tribunalului Popular al Raionului Lenin s-a reținut că imobilul situat în București, ., sector 1 a fost proprietatea lui R. „D.”. În cuprinsul sentinței s-a strecurat o eroare materială cu privire la prenumele fostului proprietar „D.” în loc de „D.” (prescurtat D., cum apare în declarațiile de impunere). Astfel, din actele de stare civilă și celelalte înscrisuri depuse la dosar rezultă că tatăl adoptiv al reclamantei se numea R. D., acesta fiind domiciliat în ., județul Prahova până în anul 1949, când împreună cu soția a fost dislocat și i s-a fixat domiciliu obligatoriu în orașul M., județul Prahova, unde a decedat.
Prezumția prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 se coroborează cu relațiile comunicate de Direcția Venituri, Impozite și Taxe Locale Sector 5, din care reiese că autorul reclamantei, R. D. a figurat ca titular de rol fiscal al imobilului în perioada 1941-1958 și cele comunicate de . cărora autorul reclamantei a figurat în evidențele instituției ca proprietar al imobilului.
În plus, prin hotărârea nr. 1584 din 30.06.1998 emisă de C. pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 București au fost acordate reclamantei despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., sector 5, recunoscându-i-se astfel, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobil, ca moștenitoare a fostului proprietar.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei, tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a spațiilor nevândute respectiv spațiile libere și cele închiriate, condiționat de restituirea sumei reprezentând despăgubirea primită pentru spațiile mai sus menționate, actualizată cu indicele de inflație și la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru spațiile înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, constând în diferența dintre valoarea încasată pentru spațiile mai sus menționate, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare de piață a spațiilor respective.
Reclamanta a solicitat, prin notificarea formulată, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil, iar nu restituirea în natură, însă tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care dispun că, atunci când restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind stabilirea de către instanță a valorii măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri), tribunalul a constatat că nu este întemeiată, întrucât, odată cu adoptarea Legii nr. 247/2005, procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent a fost scindată în două etape distincte, egal obligatorii.
Într-o primă etapă, reglementată de Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluționarea notificării analizează notificarea,verifică dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită, dacă preluarea imobilului a fost abuzivă și dacă imobilul poate fi restituit în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă emite decizie sau dispoziție prin care propune acordarea de despăgubiri persoanei îndreptățite, decizia sau dispoziția putând fi atacată de cel care se consideră îndreptățit la Secția Civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
În cea de-a doua etapă,reglementată de Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, deciziile sau dispozițiile emise de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării prin care s-a propus acordarea de despăgubiri sunt trimise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care numește evaluator, iar după întocmirea raportului de evaluare emite decizie reprezentând titlul de despăgubire, după care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de conversie și/sau de plată, pe baza opțiunii persoanei îndreptățite.
În cadrul primei etape a procedurii administrative, prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanța competentă să exercite controlul judecătoresc cu privire la deciziile/dispozițiile emise de unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluționarea notificării nu este abilitată să verifice decât calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului,preluarea abuzivă și natura măsurilor reparatorii propuse. Cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate nu poate fi verificat decât de instanța de contencios administrativ, care potrivit Legii nr. 247/2005, are căderea să exercite controlul asupra modului de desfășurare al celei de-a doua etape a procedurii administrative.
Împotriva sentinței, au declarat recurs reclamanta și pârâtul M. București prin Primarul General.
Recurentul M. București, prin Primarul General, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a pretins că, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării, atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată. Instanța de judecată nu a clarificat situația juridică a imobilului și a reținut calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei fără ca aceasta să depună acte de proprietate ale autorului său, cu referire la imobilul în litigiu.
Unitatea deținătoare nu este îndreptățită prin lege să acorde măsuri reparatorii, ci să facă propuneri în acest sens C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Reclamanta, în dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, a arătat că greșit a fost obligat M. București să emită o dispoziție prin care să restituie în natură spațiile libere, în loc să fie obligat direct M. București, prin Primarul General la restituirea acestora în natură.
De asemenea, a pretins că restituirea în natură a imobilului nu trebuia condiționată de returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită pentru spațiile mai sus menționate actualizată cu indicele de inflație, în condițiile în care valoarea actualizată a tuturor despăgubirilor încasate este de 136.687 lei, în timp ce valoarea de circulație a spațiilor vândute este de 219.048 lei, astfel încât, ea are de primit de la stat cu titlu de despăgubire, diferența de 82.361 lei.
Contradictorialitatea constă în aceea că, la momentul acordării despăgubirilor, acestea au fost calculate integral pentru întregul imobil, construcție și teren, nefăcându-se diferențierea între părțile din imobil închiriate și părțile din imobil vândute.
Instanța ar fi trebuit să oblige M. București la emiterea unei dispoziții de despăgubire pentru diferența de 82.361 lei, astfel cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Curtea reține că recursul declarat de pârâtul M. București, prin Primarul General nu este întemeiat.
Astfel, conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Neîndeplinirea acestei obligații de către unitatea deținătoare conferă instanței îndreptățirea de a se pronunța, ea însăși, asupra fondului notificării, astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX/2007.
Numai că, în speță, nu se pune problema aplicabilității acestei decizii, sau a lipsei îndreptățirii instanței de a se pronunța pe fond asupra notificării reclamantei, atâta vreme cât Primarul General al Municipiului București se pronunța-se în realitate asupra notificării prin dispoziția nr. 1583/23.09.2003.
Ca urmare, instanțele s-au aflat în situația soluționării contestației împotriva acestei dispoziții, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, conform cu care, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, căci este titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, atâta vreme cât prin hotărârea nr. 1584/30.06.1998, o autoritate a statului, respectiv, Consiliul General al Municipiului București – C. pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, i-a recunoscut și acordat dreptul la măsuri reparatorii de_ lei, pentru imobilul construcție și teren de 1140 mp, situat în București, ., sector 5.
Or, obiectul litigiului îl reprezintă restituirea în natură a părții din acest imobil ce nu a fost vândută în baza Legii nr. 112/1995, cât și acordarea de despăgubiri constând în diferența dintre valoarea de circulație a imobilului nerestituit și valoarea părții din imobil vândută în baza Legii nr. 112/1995.
Temeiul juridic al acestor noi pretenții îl reprezintă dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, criticile privind nestabilirea situației juridice a imobilului și nedovedirea calității de persoană îndreptățită a reclamantei, sunt neîntemeiate.
De asemenea, greșit se susține că instanța l-ar fi obligat pe recurent să acorde măsuri reparatorii, de vreme ce aceasta a dispus emiterea unei noi dispoziții prin care să se propună acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001.
Recursul declarat de reclamantă este întemeiat, doar în raport de cele ce urmează:
Astfel, de vreme ce unitatea deținătoare, respectiv M. București, prin Primarul General, s-a pronunțat prin dispoziție asupra notificării respingând cererea de restituire în natură a spațiilor nevândute în baza Legii nr. 112/1995 din imobil, pe bună dreptate tribunalul trebuia să se pronunțe pe fond asupra notificării, în sensul de a dispune direct restituirea în natură a acestor spații și nu obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții în același sens.
Celelalte motive de recurs sunt, însă, neîntemeiate.
Astfel, este adevărat că, prin suplimentul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a stabilit că valoarea totală a imobilului nerestituit este de 219.048 lei, iar valoarea totală a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru întregul imobil, este de 136.687 lei.
Instanța nu putea, însă, proceda la restituirea necondiționată a spațiilor nevândute și la plata diferenței dintre sumele de 219.048 lei și 136.687 lei, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, conform art. 20 alin. 1 din lege, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi și numai după returnarea sumei reprezentând suma primită, actualizată cu indicele de inflație.
În consecință, urmează a se admite recursul declarat de reclamantă, a se modifica în parte sentința și a-l obliga pe pârâtul M. București, la restituirea în natură a spațiilor indicate în dispozitivul sentinței atacate la alin. 6 (nevândute), după returnarea de către reclamantă a sumei reprezentând despăgubirea primită pentru spațiile menționate, actualizată cu indicele de inflație.
Defalcarea din suma totală încasată a sumei reprezentând contravaloarea spațiilor nevândute în temeiul Legii nr. 112/1995 este perfect posibilă și nu împiedică punerea în executare a sentinței.
Instanțele civile, în procedura contestației, nu pot determina cuantumul despăgubirilor, care, în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 247/2005, urmează a fi stabilite într-o procedură specială de către o comisie de evaluatori aflată la dispoziția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cum just a reținut prima instanță.
Așa fiind, sub aspectul obligării pârâtului la emiterea unei dispoziții conținând propunerea de acordare de despăgubiri reclamantei pentru spațiile vândute din imobil, în baza Legii nr. 112/1995, reprezentând diferența dintre despăgubirea încasată pentru aceste spații, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare de piață a spațiilor respective, hotărârea tribunalului este temeinică și legală.
Aceasta este în concordanță cu prevederile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, conform cu care, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare de piață a întregului imobil.
În consecință, aceste dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
Conform art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, pe care recurenta și-a întemeiat recursul, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate și când hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Or, hotărârea tribunalului nu conține motive contradictorii și nici străine de natura pricinii, astfel încât, și sub acest aspect, critica nu poate fi primită.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, având în vedere că pretențiile reclamantei din recurs au fost admise doar în parte, M. București, care a căzut în pretenții urmează a fi obligat doar la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 4000 lei, cât a pretins reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 2299/21.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă P. S. I. F. V. și cu intimații-pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă P. S. I. F. V. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu recurentul-pârât M. București prin Primarul General și cu intimații-pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R. prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Modifică în parte sentința, în sensul că obligă pe pârâtul M. București prin Primarul General să restituie în natură spațiile indicate în dispozitivul sentinței atacate la alineatul 6 (nevândute) după returnarea de către reclamantă a sumei reprezentând despăgubirea primită pentru spațiile menționate, actualizată cu indicele de inflație.
Păstrează restul dispozițiilor din sentința atacată.
Obligă pe intimatul-recurent M. București prin Primarul General la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta P. S. I. F. cu aplicarea art. 276 Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. A. P.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. CG/PS – 2 ex
23.01.2013
Jud. fond: C. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 163/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 322/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
