Anulare act. Decizia nr. 1718/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1718/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 3324/1748/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1718R
Ședința publică de la 18 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - D. Y.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți C. M. și C. M.; E. M. și M. I.; N. A. și N. I. R., împotriva deciziei civile nr.853A/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. H. P. S., intimații-pârâți B. I., H. V., S. E., Fundația S. I., C. Județeană Ilfov, C. L. de Fond Funciar Popești-Leordeni și intimatul-intervenient B. R. F. D., având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-pârâți E. M. și M. I. reprezentați de avocat Rusinoiu I., recurentul-pârât N. A. personal, intimatul-intervenient B. R. F. D. reprezentat de avocat C. M., lipsind recurenții-pârâți C. M., C. M., N. I. R., intimatul-reclamant T. H. P. Ș. și intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că numiții C. V. și C. M. de S. au depus, la termenul anterior, cerere de intervenție în interesul recurentei-pârâte N. I. R.. Recurenții-pârâți C. M. și C. M. au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar 0,15 lei.
Recurentul-pârât N. A. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei și timbru judiciar 0,50 lei.
Curtea, din oficiu, îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de la termenul de judecată din 27.09.2013, în sensul că deși s-a dispus faptul că petenții C. V. și C. M. de S. vor fi introduși în cauză doar după discutarea cererii de intervenție, totuși ei au fost trecuți în citativ, cu toate că nu au dobândit calitate de petenți în prezenta cauză.
Pune în discuție prematuritatea cererii de intervenție formulată de C. V. și C. M. de S. în această fază procesuală, în condițiile în care prin motivele de recurs se critică doar necompetența materială de soluționare a cauzei.
Pentru petenții C. V. și C. M. de S. se prezintă avocat D. G., cu împuternicire avocațială la dosar, care consideră că are interesul de a interveni în prezenta cauză, având în vedere că hotărârea instanței de fond îi dă câștig de cauză și înțelege să își protejeze drepturile dobândite de la recurenta-pârâtă N. I. R.. Apărările sale se vor ralia la motivele de recurs formulate de aceasta. Solicită admiterea cererii de intervenție.
Apărătorul recurenților-pârâți E. M. și M. I. apreciază admisibilă cererea de intervenție formulată de C. V. și C. M. de S., chiar în faza recursului. Solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție.
Recurentul-pârât N. A. solicită admiterea cererii de intevenție formulată de C. V. și C. M. de S..
Apărătorul intimatului-intervenient B. R. F. D. arată că, raportat la dispozițiile art.51 C.pr.civ. și art.49 alin.3 C.pr.civ., oricine are interes poate interveni în cauză. Raportat la motivele de recurs și la conținutul cererii de intervenție accesorie, apreciază admisibilă cererea de intervenție formulată de C. V. și C. M. de S. și solicită admiterea acesteia în principiu.
Curtea, deliberând respinge excepția de prematuritate a cererii de intervenție, invocată din oficiu de instanță. Admite în principiu cererea de intervenție formulată de C. V. și C. M. de S. și dispune introducerea în cauză a intervenienților.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, invederează că nu au cereri prealabile judecății.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Recurentul-pârât N. A. solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată în cauză, ca fiind temeinică și legală.
Apărătorul recurenților-pârâți E. M. și M. I. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., modificarea deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată în cauză, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel și recurs. Depune la dosar note scrise.
Apărătorul intimatului-intervenient B. R. F. D. solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Apărătorul intervenienților C. V. și C. M. de S. solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea recursului la Tribunalul Ilfov, conform dispozițiilor art.5 din Legea nr.247/2005, titlul XIII.
CURTEA
Prin cererea din 27 iulie 2009, reclamantul T. H. P. S. a chemat în judecată pe pârâții B. I., Corleciu M., C. M., N. I. R., N. A. și H. V. pentru a fi obligați să-i predea în deplină proprietate și liniștită posesie terenul extravilan în suprafață de 35,5 ha situat pe teritoriul Orașului Popești Leordeni, județul Ilfov, situat în tarlaua 40, . se constate nulitatea absolută a procurii autentificată sub nr. 322 din data de 1.02.2007 autentificată la BNP C. S. P. și a actelor subsecvente încheiate ulterior emiterii acesteia și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 323/1.02.2007 de BNP „Lux . mandatului pârâtei H. V..
În motivare, a arătat că la data de 23 octombrie 2007 a semnat un contract de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 4930/2007 la BNP C. D. și M. Topovici, prin care Fundația Sf. I. îi transmitea toate drepturile succesorale, inclusiv cele litigioase și cele vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului extravilan de 35,5 ha, deținut de fundație în baza testamentului defunctei I. S., care a instituit-o legatar universal.
Defuncta I. S. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și a obținut obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar C. Ilfov, la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 35,5 ha. La data de 1.02.2007, cu procura 322, defuncta I. S. a împuternicit-o pe H. V. să se ocupe de ridicarea titlului de proprietate și încheierea de antecontracte de vânzare – cumpărare în legătură cu acel teren însă, la data de 7 martie 2007 aceeași defunctă prin testamentul autentificat sub nr. 672 la BNP C. S. P. a testat în favoarea Fundației Sf. I. toate bunurile mobile și imobile. Cu toate acestea, mandatara H. V. a semnat contractul de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale nr. 289 din 05.02.2007 în legătură cu terenul din litigiu, cu depășirea limitelor mandatului.
La data de 26 octombrie 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților E. M., S. E., M. I. și a Comisiei Locale a Orașului Popești Leordeni și Comisiei Județene Ilfov, pentru a se pronunța și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare nr. 383-386/25.04.2009 cât și constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/19.09.2008 emis de Prefectura Ilfov pe numele lui N. I. R., B. I. și C. M. pentru terenul din litigiu.
În proces a intervenit, în interes propriu, B. R. F. D. care a pretins că prin contractele de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale nr. 2569/26.10.2007, 3041/11.12.2007 și 1049/28 martie 2008 a dobândit 11 ha teren din suprafața totală de 35,5 ha teren.
Prin încheierea din 30.11.2009, Judecătoria Cornetu, Județul Ilfov, a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
Prin cererea reconvențională, pârâții E. M. și M. I. au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 4930 /23 octombrie 2007 de BNPA R. D. și M. P. și introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Fundației Sf. I..
La termenul din 27.09.2010 reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu în raport de prețul cesiunii de drepturi litigioase din contractul a cărui anulare o solicită, de 200.000 euro, care reclamă competența în funcție de valoare a Tribunalului București.
Prin încheierea din 11.10.2010 Judecătoria Cornetu, județul Ilfov a respins excepția de necompetență materială pe considerentul că valoarea indicată de reclamant în cererea introductivă este de 20.000 lei, astfel încât, competența materială de soluționare a cauzei este atrasă de cererea principală și de valoarea obiectului pricinii, chiar dacă ulterior ar interveni modificări în ceea ce privește cuantumul acesteia.
Prin sentința civilă nr. 3273/16 decembrie 2010, Judecătoria Cornetu a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată, a admis cererea recovențională și cererea de intervenție în interes propriu formulată de B. R. F. D., a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi nr. 493 /23 octombrie 2007 a BNP D. și M. P. și l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 15.793,36 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut netemeinicia capătului de cerere privind revendicarea suprafeței cu 35,5 ha, pe considerentul că reclamantul nu face dovada calității de proprietar al acesteia.
Fundația Sf. I. a fost numită legatar universal al defunctei prin testamentul 6672/07.03.2007, dar înainte de autentificarea acestuia, a fost încheiat contractul de drepturi succesorale nr. 289 /5.02.2007 la BNP „Lux și Justiția” prin care I. S. prin mandatar H. V. a vândut către pârâții B. I., C. M. și N. I. R. terenul din litigiu.
Procura și contractele de vânzare – cumpărare nr. 383/25.04.2009 și nr. 386/25.04.2009 autentificate de BMNP D. C. au fost încheiate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
În schimb, contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 4930/23.10.2007 la BNP R. D. și M. P. este nul, pe considerentul că prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 289/05.02.2007, aceeași vânzătoare înstrăinase terenul în timpul vieții sale, astfel încât acesta nu mai putea fi vândut de beneficiara testamentului.
Împotriva încheierii din 11 octombrie 2010 și a sentinței civile nr. 3273/16 decembrie 2010 a Judecătoriei Cornetu a declarat recurs reclamantul, care a susținut nelegalitatea acesteia, sub aspectul respingerii excepției de necompetență, atâta vreme cât valoarea obiectului litigiului este de 200.000 euro și nu 20.000 lei, cât a evaluat provizoriu la intentarea acțiunii.
Prin încheierea din 20.03._, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelul și nu recursul, în raport de dispozițiile art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă, care exceptează de la calea de atac a apelului, doar litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
Or, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 4930 din 23. octombrie 2007 autentificată de BNP D. R., terenul a fost a prețuit la o sumă mult mai mare de 100.000 lei.
Prin decizia civilă nr. 853 A din 2 octombrie 2012, Tribunalul București Secția a V-a Civilă, a admis apelul, a anulat sentința, a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea tribunalului și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ilfov.
În considerente, instanța a reținut potrivit art. 158 alin. final C. pr. civilă, că necompetența este de ordine publică, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, cum este și cazul în speță.
Potrivit art. 1591 alin. 2 C. pr. civilă, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
În speță, chiar dacă au fost administrate probe în fața primei instanțe, tribunalul a constatat că, reclamantul a invocat excepția de ordine publică a necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu, înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Potrivit art. 17 C. pr. civilă raportat la art. 112 alin. 1 pct. 3 C. pr. civilă, stabilirea competenței se face după valoarea indicată în cererea introductivă de către reclamant, care are obligația de a arăta obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
Prin cererea introductivă, reclamantul a indicat într-adevăr, valoarea obiectului litigiului de 20.000 lei, solicitând ca în funcție de această valoare să achite taxele de timbru. Stabilirea valorii obiectului litigiului nu se poate face însă în mod discreționar și nu poate fi lăsată la latitudinea reclamantului, ori la simpla apreciere a acestuia, fiind o chestiune esențială, care interesează atât părțile cât și instanța, în primul rând pentru determinarea competenței materiale în primă instanță.
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, „valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege”, adică printr-o expertiză evaluatorie.
În speță, instanța nu putea să ignore faptul că însăși reclamantul a invocat prin cererea de chemare în judecată, contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 4930 din 23 octombrie 2007 de BNP R. D. și M. P., încheiat între cedenta Fundația S. I. și el în calitate de cesionar, prin care părțile acestui contract au evaluat prețul cesiunii întregului teren de 35,5 ha, la suma de 200.000 Euro, echivalent 679.900 lei (RON). De asemenea și din celelalte acte ale dosarului rezultă o valoare mult mai mare a obiectului litigiului.
Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 383 din 25 aprilie 2009 de BNP D. C. și M. T., prin care pârâta C. M. i-a vândut pârâtei E. M. cota-parte indiviză de 22,536% din terenul de 35,5 ha situat pe raza Orașului Popești-Leordeni, reprezentând 12 ha din această suprafață, se constată că prețul vânzării stabilit de părți și plătit integral cu 2 luni înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, a fost de 120.000 Euro.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 386 din 25 aprilie 2009 de BNP D. C. și M. T., prin care aceeași pârâtă C. M. i-a vândut pârâtului M. I. cota-parte indiviză de 56,338% din terenul de 35,5 ha situat pe raza Orașului Popești-Leordeni, reprezentând 8 ha din această suprafață, se constată că prețul vânzării stabilit de părți și plătit integral în aceeași perioadă, a fost de 80.000 Euro.
Din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, autentificat sub nr. 2569 din 26 octombrie 2007 de BNP M. S.-S., I. A. și L. Salișen, prin care pârâta N. I.-R. i-a vândut intervenientului B. R.-F.-D. suprafața de 11 ha din terenul de 35,5 ha situat pe raza Orașului Popești-Leordeni rezult că prețul vânzării stabilit de părți și plătit integral a fost de 180.000 Euro.
Din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, autentificat sub nr. 3041 din 11 decembrie 2007 de BNP M. S.-S., I. A. și L. Salișen, prin care pârâta N. I.-R. i-a vândut intervenientului B. R.-F.-D. suprafața de 11 ha din terenul de 35,5 ha situat pe raza Orașului Popești-Leordeni, rezultă că prețul vânzării stabilit de părți și plătit integral a fost de 180.000 Euro.
Din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, autentificat sub nr. 1049 din 28 martie 2008 de BNP M. S.-S., I. A. și L. Salișen, prin care pârâta N. I.-R. i-a vândut intervenientului B. R.-F.-D. suprafața de 11 ha din același teren de 35,5 ha situat pe raza Orașului Popești-Leordeni, rezultă că prețul vânzării stabilit de părți și plătit integral potrivit clauzelor contractului.
Astfel, prin toate aceste acte juridice, indiferent că au avut în vedere întregul teren de 35,5 ha, sau numai fracțiuni din el (8ha, 11 ha, 12 ha), părțile litigante, inclusiv reclamantul, au stabilit valori superioare limitei de 500.000 lei prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b C. pr. civilă, relevantă sub aspectul stabilirii competenței în primă instanță.
Tribunalul a constatat că într-adevăr, competența este atrasă de cererea principală. În cauză, cererea principală, indiferent de ordinea în care a plasat-o reclamantul în cererea de chemare în judecată, este calificată de instanță și nu de către părți, în funcție de caracterul independent, de sine stătător al cererilor sau nu, ori de situația de dependență a unora față de celelalte.
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Cornetu la data de 27.07.2009, reclamantul T. H. P. Ș. i-a chemat în judecată pe pârâții B. I., C. M., C. M., N. I. R., N. A., H. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să-i oblige pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul extravilan în suprafață de 35,5 ha situat pe teritoriul orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov, situat în tarlaua 40, ., totodată, să se constate nulitatea absolută a procurii autentificate sub nr. 322 din data de 01.02.2007 de BNP C. S. P. și a actelor subsecvente încheiate ulterior emiterii acesteia, respectiv, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 323/01.02.2007 de BNP „Lux . mandatului pârâtei Hoffman V..
Acțiunea în revendicare cu care a fost sesizată instanța, este acțiunea principală în cauză, nulitatea procurii sau a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 323/01.02.2007, invocată de către reclamant (acte juridice care stau la baza celorlalte titluri invocate de pârâți), constituind doar mobilul pentru care este exercitată acțiunea în revendicare, reclamantul considerând că titlurile pârâților ar fi lovite de sancțiunea nulității absolute. Exercitarea acțiunii în revendicare nu este condiționată de constatarea nulității acestor acte juridice, fiind posibilă rezolvarea acesteia prin compararea titlurilor părților.
În același timp, s-a constatat că invocarea nulității actelor juridice fără exercitarea unei acțiuni reale în revendicare cu privire la obiectul material al acestor acte juridice, ar fi lipsită de un interes personal din partea reclamantului, întrucât, chiar dacă s-ar constata o astfel de sancțiune a actelor juridice, nu i-ar putea aduce nici un folos practic.
Mai mult, prin cererea precizatoare, reclamantul a solicitat: să se constate că imobilul în litigiu are suprafața de 35,5 ha situat în Orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, ./1 și este identificat prin numărul cadastral 6310 înscris în C.F. la_ a Orașului Popești-Leordeni, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 383-386 din 25 aprilie 2009 de BNP D. C. și M. T., prin care pârâții B. I., C. M., C. M., N. I. R. și N. A., au vândut cote-părți indivize din terenul de 35,5 ha situat pe raza Orașului Popești-Leordeni către cumpărătorii: E. M., M. I. și S. E., solicitând să fie introduși în cauză cumpărătorii, în calitate de pârâți. Obiectul material al acestor acte juridice, exprimat atât în cote-părți ideale dar și determinat în ha pentru fiecare act juridic, îl constituie același teren de 35,5 ha revendicat integral de către reclamant. Și dacă ar fi privită acțiunea în revendicare și în constatarea nulității absolute a actelor juridice fracționat, corespunzător fiecărui act, așa cum s-a reținut mai sus, valoarea dată prin fiecare act juridic depășește suma de 500.000 lei, relevantă sub aspectul stabilirii competenței materiale a instanței.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că Judecătoria Cornetu a rezolvat în mod greșit excepția de ordine publică a necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 181 C. pr. civilă, referitoare la prorogarea legală de competență.
Reclamantul a modificat acțiunea, în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută și a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 383-386 din 25 aprilie 2009, menținând însă, acțiunea în revendicare a întregului imobil aflat în litigiu, în suprafață de 35,5 ha situat în Orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, . prin numărul cadastral 6310 înscris în C.F. la_ a Orașului Popești-Leordeni.
În funcție de valoarea obiectului cauzei, revine tribunalului și nu judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță. Cum imobilul ce formează obiectul litigiului se află pe raza Tribunalului Ilfov, conform art. 13 C. pr. civilă rap. la art. 297 alin. 2 C. pr. civilă, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare la această instanță.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții C. M. și Corleciu M., E. M. și M. I., N. A., N. I. R..
Recurenții C. M. și C. M. au susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1591 alin. 2 Cod procedură civilă, care permit părților și instanței să invoce excepția de necompetență materială, numai până la prima zi de înfățișare și numai până la începerea dezbaterilor din acea zi. În cauză, prima zi de înfățișare a fost la data de 19.04.2010, următoarele termene fiind acordate pentru administrarea probatoriului, iar excepția de necompetență materială a fost invocată de către reclamant la data de 27.09.2010, deci după prima zi de înfățișare.
De asemenea, instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 181 Cod procedură civilă, câtă vreme nu a menținut competența judecătoriei în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată indicată de reclamant prin aceasta, respectiv de 20.000 lei.
Recurenții E. M. și M. I., în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, au invocat de asemenea, interpretarea și aplicarea greșită de către instanță, a prevederilor art. 1591 alin. 2 coroborat cu art. 134 și 136 Cod procedură civilă, cât și a prevederilor art. 181 Cod procedură civilă.
De asemenea, au susținut că, de vreme ce capătul principal de cerere este revendicarea unui teren, a cărui valoare indicată de reclamant este de 20.000 lei, competența de soluționare a întregului litigiu este dată de această valoare.
În plus, au pretins că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, care fiind o lege specială, despre timbraj, nu este aplicabilă în aplicarea normelor de competență materială a instanțelor.
Recurenții N. A. și N. I. R., au susținut că, indiferent dacă se aplică dispozițiile noului cod de procedură civilă sau prevederile vechiului cod de procedură civilă, hotărârea pronunțată de judecătorie era supusă numai recursului, și nu și apelului.
Astfel, conform art. 2821 pct. 1 alin. 1 din vechiul cod de procedură civilă, nu sunt supuse apelului, hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile având ca obiect litigii cu o valoare de până la 100.000 lei. Or, reclamantul a sesizat instanța cu o cerere având ca obiect o valoare de 20.000 lei, la care a și timbrat, ceea ce obliga instanța la pronunțarea unei hotărâri supuse numai recursului.
Totodată, instanța nu a stabilit lipsa calității procesuale active, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul terenului din litigiu.
În condițiile în care tribunalul nu a verificat regularitatea actului de sesizare și calitatea părților în proces, a încălcat și dreptul la un proces echitabil consfințit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a fost nelegal compusă de vreme ce a fost alcătuită din doi și nu din trei judecători și a încălcat principiul autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 3450/17.12.2008 a Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov, prin care acțiunea aceluiași reclamant, introdusă parțial împotriva acelorași pârâți, și având același obiect, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
De asemenea, hotărârea comunicată nu este semnată și conține motive contradictorii, străine de natura pricinii.
În recurs au formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul recurentei N. I. R., intervenineții C. V. și C. M., justificat de faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 3271/25.10.2007 la Biroul Notarial Confides, pârâta recurentă N. I. R. a vândut intervenientului C. V. drepturile reale asupra terenului de 110.000 mp teren din suprafața totală de 35,5 ha situată pe raza localității C..
Prin cerere, în plus față de susținerile din recursul părții în favoarea căreia au intervenit, intervenienții au susținut că în cauză nu și-au aplicare normele de competență în funcție de valoarea obiectului litigiului, ci cele de competență specială, date de capătul principal al acțiunii modificate, respectiv anularea titlului de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991, care potrivit art. 5 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, care instituie doar calea de atac a recursului împotriva hotărârilor date de către prima instanță.
Curtea reține că recursurile nu sunt întemeiate.
Astfel, cum just susțin recurenții, conform art. 1591 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
În speță, reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale și a prețuit obiectul acțiunii la 200.000 euro, după ce s-a consumat prima zi de înfățișare, în sensul dat de dispozițiile art. 134 Cod procedură civilă, adică după termenul când, părțile legal citate, au putut pune concluzii.
Numai că, întregul articol 1591 Cod procedură civilă (care obligă judecătorul din oficiu să verifice și să stabilească competența materială la prima zi de înfățișare și limitează dreptul părților din proces la ridicarea excepției de necompetență materială numai până la prima zi de înfățișare), nu este aplicabil raportului juridic dedus judecății, fiind introdus prin art. 23 din Legea nr. 202/26.10.2010, după data intentării acțiunii, respectiv 27.07.2009.
În acest sens, își au aplicare dispozițiile art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/26.10.2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor conform cu care dispozițiile art. … 136, 159, 1591 …. precum și cu cele aduse prin prezenta lege se aplică numai proceselor cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după . prezentei legi.
Ca urmare, în speță, cererea fiind intentată la 27.07.2009, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 din 29.10.2010, este supusă în privința regulilor de competență, inclusiv materiale, dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, nemodificat prin Legea nr. 202/2010.
Conform art. 158 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, or, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competentă. În speță, necompetența materială a instanței a fost ridicată la 19.04.2010 iar instanța era obligată să se pronunțe acestei excepții.
În baza art. 159 pct. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, astfel nemodificat, necompetența este de ordine publică, când pricina este de competența unei instanțe de alt grad. Evident, această normă juridică stabilește că normele de competență materială sunt de ordine publică.
Conform art. 136 Cod procedură civilă, nemodificat prin Legea nr. 202/2010 excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică. Textul de lege sus citat stabilește astfel că normele de competență de ordine privată pot fi invocate numai până la prima zi de înfățișare, iar normele de competență de ordine publică, cum sunt cele de necompetență materială, pot fi invocate, în tot cursul judecății.
Cum aceste dispoziții legale, în vigoare la data intentării cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, ridicarea excepției de necompetență materială de către reclamant după prima zi de înfățișare, nu este tardivă, ea putând fi invocată chiar și în fața instanței de apel și de recurs.
Conform art. 112 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
Cum just a reținut instanța, reclamantul a indicat în conținutul cererii de chemare în judecată o valoare provizorie a litigiului, motiv pentru care și instanța în rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată i-a pretins reclamantului să indice și să timbreze corespunzător valoarea litigiului.
Faptul că reclamantul a precizat valoarea obiectului litigiului la 200.000 euro abia la termenul de judecată din 27.09.2010, nu echivalează cu o modificare a acestuia, atâta vreme cât prima valoare a fost indicată provizoriu.
În plus de aceasta, conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile de împotrivesc.
În aplicarea acestui text, care instituie rolul activ al judecătorului, când instanțele constată că valoarea obiectului litigiului este evaluată derizoriu de către reclamant, pot lua în considerare valoarea obiectului actului juridic dedus judecății, din chiar conținutul acestuia, sau pot dispune efectuarea unei expertize tehnice evaluatoare,
În speță, sub acest aspect, nu a fost nevoie de o asemenea expertiză, atâta vreme cât evaluarea definitivă a obiectului litigiului a fost de 200.000 euro, valoare identică cu cea din contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 4930 din 23.10.2007 la Biroul Notarial Notari Publici Asociați R. D. și M. P., având ca obiect suprafața de 355.000 mp teren ce formează obiectul cererii de chemare în judecată și a cererilor reconvenționale.
Așa fiind, în raport de aceste considerente, Curtea reține că nu au intervenit modificări în ceea ce privește cuantumul valorii obiectului litigiului la data evaluării definitive a acestuia pentru a putea fi incidente în cauză dispozițiile art. 181 Cod procedură civilă, conform cu care, instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Cum valoarea de 200.000 euro cu care a fost cuantificat capătul principal de cerere al acțiunii, respectiv revendicarea, este superioară valorii de 500.000 lei, pe bună dreptate, tribunalul, făcând aplicarea art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, a stabilit competența de primă instanță în soluționarea litigiului, în favoarea tribunalului.
În altă ordine de idei, pe bună dreptate, susțin recurenții E. M. și M. I. că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru când a argumentat dreptul instanței de a stabili o altă valoare a litigiului decât cea derizorie indicată de reclamant.
Într-adevăr, dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevăd că valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face potrivit Normelor metodologice prevăzut la art. 28 alin. 2 din prezenta lege, adică pe baza unei expertize.
Aceste norme au în vedere metodologia de timbraj și nu sunt de norme de competență materială. Însă soluția de admitere a excepției de necompetență materială și de constatare implicită, precum că aceasta a fost invocată în termen, este justă în raport de considerentele legale menționate mai sus.
Prin aceste considerații, Curtea a înțeles să răspundă unitar, tuturor motivelor de recurs formulate de recurenții C. M. și C. M., cât și E. M. și M. I., dar și unor părți din motivele de recurs, indicate de recurenții N. A. și N. I. R., care vizează aceeași problematică.
Referitor la celelalte motive de recurs invocate de recurenții N. A. și N. I. R., Curtea reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la data de 15.02.2013, ci dispozițiilor Vechiului Cod de procedură civilă, nemodificat prin Legea nr.202/2010.
În acest sens, își au aplicare dispozițiile art. 24 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, conform cu care, dispozițiile Legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite, începute după ., cât și dispozițiile art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/26.10.2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor conform cu care dispozițiile art. … 136, 159, 1591 …. precum și cu cele aduse prin prezenta lege se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după . prezentei legi.
Conform art. 2821 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță… în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
În speță, cum valoarea obiectului litigiului este de 200.000 euro, hotărârea pronunțată de judecătorie era supusă atât căii de atac a apelului, cât și căii de atac a recursului, astfel încât, cu respectarea principiului legalității căilor de atac, tribunalul a calificat calea de atac, promovată ca și apel, și nu a făcut aplicarea art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă.
Tribunalul nu putea rezolva aspecte ținând de fondul litigiului, și nici soluționa excepții de procedură și de fond, în condițiile în care, a desființat hotărârea primei instanțe pentru judecata cu lipsă de competență, și a stabilit competența unui alt tribunal de soluționare a cauzei, astfel încât nu i se poate imputa încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Și nici nerespectarea art. 261 din Vechiul Cod de procedură civilă.
Compunerea instanței din doi, și nu din trei judecători în apel este cea legală, reglementată prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât, și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Comunicarea hotărârilor se face sub semnătura de certificare a grefierului și nu sub semnătura judecătorilor și, oricum, nu poate constitui un motiv de nulitate a hotărârii.
Neîntemeiată este și susținerea din cererea de intervenție accesorie precum că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, care instituie doar calea de atac a recursului împotriva hotărârilor date de prima instanță în litigiile de fond funciar.
Într-adevăr, conform art. 5 alin. 1 din Titlul XIII privind accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare din Legea nr. 247/2005 hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță, sunt supuse numai recursului.
Numai că în speță, hotărârea dată asupra capătului de cerere privind anularea titlului de proprietate urmează căile de atac ale capetelor de cerere principale, respectiv revendicarea și anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
În acest sens, sunt incidente dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă, conform cu care, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
În raport de capetele de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare și revendicarea, cererea privind anularea titlului de proprietate are un caracter accesoriu și intră în căderea instanțelor competente să judece cererile principale.
Ori, cererile principale sunt evaluabile în bani, astfel încât, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, și nu dispozițiile speciale ale art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005.
În consecință, reținând netemeinicia tuturor motivelor de recurs și legalitatea deciziei pronunțate în apel, în sensul anulării sentinței și stabilirii competenței de primă instanță de soluționare a cauzei la tribunal, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea să respingă recursurile ca nefondate.
Cererea de intervenție accesorie, admisă în principiu, urmează a primi o soluționare pe fond la instanța de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții-pârâți C. M. și C. M., E. M. și M. I., N. A. și N. I. R., împotriva deciziei civile nr.853A/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. H. P. S., intimații-pârâți B. I., H. V., S. E., Fundația S. I., C. Județeană Ilfov, C. L. de Fond Funciar Popești-Leordeni și intimatul-intervenient B. R. F. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. V. R. P. D. Y.
GREFIER
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. GC – 2 ex
31.10.2013
Jud. apel: S. V.
N. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 854/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 349/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
