Acţiune în constatare. Decizia nr. 352/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 352/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 6003.01/300/2008
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 352 R
Ședința publică de la 19.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă pârâtă B. creștină după Evanghelie din M. București și de recurenta pârâtă reclamantă R. E., împotriva deciziei civile nr. 813A/09.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă pârâtă B. creștină după Evanghelie din M. București reprezentată de avocat T. M. și recurenta pârâtă reclamantă R. E. personal și asistată de avocat Hairum D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către recurenta pârâtă reclamantă R. E. întâmpinare, o copie de pe aceasta fiind comunicată recurentei reclamante pârâte B. creștină după Evanghelie din M. București.
Apărătorul recurentei reclamante pârâte B. creștină după Evanghelie din M. București depune la dosar întâmpinare, comunică părții adverse o copie de pe aceasta și solicită ca instanța să aprecieze asupra acesteia.
După deliberare, Curtea apreciază întâmpinarea depusă astăzi de recurenta reclamantă pârâtă B. creștină după Evanghelie din M. București ca fiind concluzii scrise, având în vedere data depunerii acesteia.
Apărătorul recurentei pârâte reclamante R. E. depune la dosar înscrisuri, din care reiese că a încercat soluționarea acestui litigiu pe cale amiabilă și comunică și părții adverse o copie de pe acestea.
După deliberare, Curtea încuviințează proba cu actele depuse la dosar de recurenta pârâtă reclamantă R. E. și vând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante pârâte B. creștină după Evanghelie din M. București solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că instanța de apel a fost inconstantă când a apreciat buna credință, raportându-se în mod greșit la o sentință civilă care are un caracter vremelnic, fiind vorba de o ordonanță președințială, ori aceasta ar fi trebuit luată în considerare dacă ar fi existat pe rol o acțiune de către contestatoarea Rozinchin P.. Această în revendicare a fost lăsată în nelucrare de către Rozinchin P., așa cum rezultă și din declarațiile acesteia. Momentul la care trebuia să se raporteze instanța de apel ar fi fost apariția legii speciale, la data de 05.06.2001, când testatoarea a formulat notificarea în baza Legii 10/2001. A depus la dosar dovezi din care reiese că a fost perimată cererea de revendicare. Cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește recursul formulat de R. E. solicită să fie respins, având în vedere că este nefondat. Aceasta invocă că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, dar tot ei arată că în fapt este motivată sentința, numai că motivele nu îi mulțumesc. Pe de altă parte aceasta apreciază că există autoritate de lucru judecat în privința autorizației de construcție din 1991, fapt eronat, având în vedere că în considerentele unei hotărâri judecătorești într-un proces în care nu a fost parte este menționat că autorizația a fost anulată, însă nu există o decizie în acest sens. Motivele de recurs nu se încadrează în textele de lege invocate. Motivul de recurs privind constatarea că aceasta este unicul proprietar, în mod corect instanța a avut în vedere disp. art. 111 și a faptului că R. E. are un titlu de proprietate și în consecință nu se mai poate solicita acest lucru.
Apărătorul recurentei pârâte reclamante R. E., în ceea ce privește recursul formulat de B. creștină după Evanghelie din M. București solicită să se constate că prin întâmpinare a invocat excepția nulității, având în vedere că deși se face trimitere la dispozițiile art. 304 C.pr.civ. nu le dezvoltă și nu le argumentează separat. Cererea de recurs asemenea oricărei acțiuni civile are obligația de a fi motivată în drept, iar B. creștină după Evanghelie din M. București nu argumentează și nu dezvoltă separat cele trei motive de recurs. Solicită cenzurarea acestor motive de recurs și pe acest motiv instanța să se pronunțe asupra nulității acestuia și să se constate că nu se atacă probleme ce țin de caracterul de netemeinicie al hotărârii.
Apărătorul recurentei reclamante pârâte B. creștină după Evanghelie din M. București arată că există argumente contradictorii, atâta timp cât instanța constată buna credință și pe de o parte constată reau-credință. Apreciază că buna credință trebuie interpretată la cererea formulată pe Legea 10/2001 și nu la cererea care nu a fost soluționată niciodată și a fost perimată.
Curtea se va pronunța asupra nulității recursului formulat de Apărătorul recurentei reclamante pârâte B. creștină după Evanghelie din M. București odată cu fondul și acordă cuvântul părților în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei pârâte reclamante R. E. arată că în materie de bună credință legiuitorul este foarte ferm. Există bună credință atunci când convingerea este eronată, dar neculpabilă, adică buna credință trebuie să dăinuie de la momentul începerii construcției și până la finalizare. Obținerea autorizației de construire nu dovedește buna credință. De la momentul anului 1991 când a fost eliberată această autorizație nu se pot prevala de bună credință din moment ce puteau depune diligențe privind soarta juridică a acestui imobil. În autorizația de construcție sunt prevăzute două construcții.
La momentul la cer s-au judecat pe ordonanță președințială, 24.03.1997, la acel moment din acel edificiu nu se construise decât o parte infimă din fundație, ori partea adversă nu poate să vină mai târziu, pe baza unui certificat de urbanism, și să spună că pe terenul în litigiu ar fi fost terminat un edificiu. Printr-o autorizație nouă de construire se obține edificarea unui nou edificiu. Nu trebuie ignorat faptul că autoritățile investite în a face control asupra situației juridice s-au pronunțat ferm, în sensul că edificiile ridicate erau ilegale. Să se aibă în vedere hotărârea judecătorească din 2004, în care s-au discutat toate aspectele retrocedării terenului și s-a constatat că la nivelul anului 2001 nu erau edificate lucrări pe teren. Să se aibă în vedere procesul verbal de recepție a lucrărilor care a fost întocmit după momentul notificării. Să se constate că lucrările au fost finalizate într-o perioadă în care raporturile dintre părți erau tensionate.
Cu privire la recursul lor solicită admiterea acestuia. Arată că instanța de apel la momentul când a motivat soluția s-a raportat exclusiv la argumentele părții adverse, lăsând în nelucrare toate înscrisurile învederate, respectiv adresele din partea autorităților reclamă ridicarea construcțiilor ilegale. Solicită a se verifica condițiile aplicării art. 494 C.civ. Buna credință trebuie să existe pe tot parcursul edificării construcției. Arată că o acțiune în constatare este admisibilă ori de câte ori un drept este infirmat de o persoană care contestă titlul de proprietate. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentei reclamante pârâte B. creștină după Evanghelie din M. București arată că există dovezi de turnare mult anterioare cererii de revendicare. Partea adversă face referire la aceleași acte la care instanța nu se poate raporta.
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, reclamanta B. Creștină după Evanghelie, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, anularea Dispoziției nr. 7511/15.02.2007 emise de Primarul General, anularea tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acesteia, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin Dispoziția atacată s-a restituit, în natură, în proprietatea doamnei Rozinchin P., terenul în suprafață de 3444 mp situat în București, .. 53, sectorul 2. La data de 06.04.2007, reclamanta a fost notificată, prin executor judecătoresc, ca la data de 04.05.2007 să fie prezentă la locul situării imobilului.
Reclamanta a precizat că, în baza Deciziei nr. 461/04.07.1990 a Primăriei sectorului 2 București, i s-a atribuit în folosință terenul în suprafață de 3070,5 mp situat în .. 53-55, sectorul 2, pe toată durata de existență a clădirilor ce se vor edifica pe acesta. În continuare, Primăria municipiului București a emis autorizația de construire nr. 3E/17.07.1991, în baza căreia au fost edificate două corpuri de clădire cu suprafața totală de 1257 mp. În concluzie, a arătat reclamanta, din terenul de 3444 mp, 3070,5 mp se află în folosința ei, fiind ocupat de corpuri de clădire noi sau afectat de utilități.
Dreptul de proprietate asupra construcțiilor a fost, de asemenea, înscris în cartea funciară la data de 21.10.2003. Ca motiv de nelegalitate a actului atacat, a invocat faptul că acesta nu corespunde realității, din moment ce se bazează pe premisa că terenul este liber de construcții. Or, simpla cercetare la fața locului ar fi condus la concluzia contrară și, de altfel, acest fapt a fost constatat și în raportul de expertiză întocmit de dl. T. A., raport avut în vedere la emiterea Dispoziției. Prin urmare, soluția legală, conform Legii nr. 10/2001, ar fi fost acordarea de despăgubiri și nu restituirea în natură.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 și pe cele ale Legii nr. 10/2001 și a anexat înscrisuri.
Reclamanta a formulat, ulterior, în dosarul nr._/3/2007 al Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, cerere „modificatoare/precizatoare”, solicitând constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 7511/15.02.2007 și anularea tuturor formelor de executare începute în baza notificării nr. 159, comunicată la data de 06.04.2007 de B. E. L..
Ca un capăt distinct de cerere, a solicitat să se constate că este constructor de bună-credință a edificiilor aflate pe terenul în discuție.
În motivare, a adăugat față de aspectele invocate inițial, că Dispoziția contestată a fost dată în urma pronunțării sentinței civile nr. 1387/2005 a Tribunalului București în dosarul nr. 1438/2004, cauză în care reclamanta nu a fost parte. A mai arătat că la data atribuirii terenului în folosință nu existau moștenitori ai fostului proprietar al acestuia, doamna Rozinchin P. invocând, ulterior, că este moștenitor, în baza unui testament olograf.
Pârâta Rozinchin P. a formulat, inițial, cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că este realul și unicul proprietar al terenului în suprafață de 3444 mp situat în București, .. 53-55, sectorul 2. A cerut, de asemenea, respingerea ca inadmisibilă a cererii principale și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că, prin sentința civilă nr. 1387/2005, Tribunalul București a obligat PMB să îi restituie în natură terenul în suprafață de 3444 mp. A mai arătat că acest teren a fost dobândit de autorul său prin act autentic în anul 1926 și că a fost preluat în urma Decretului nr. 92/1950, deși autorul său era persoană exceptată de la naționalizare.
De asemenea, a precizat că atât înainte, cât și după apariția Legii nr. 10/2001, în calitatea sa de moștenitor testamentar, a făcut demersuri pentru recuperarea imobilului, care, inițial, avea și construcții. Acestea au fost demolate ulterior anului 1990. Nereușind să obțină retrocedarea pe cale administrativă, a formulat acțiune în justiție, cerere soluționată pozitiv în anul 1997 de Judecătoria sectorului 2 București. A invocat și lipsa calității procesuale active a reclamantei, arătând că aceasta nu poate să atace Dispoziția de restituire.
Cererea de intervenție a fost calificată drept cerere reconvențională de către Tribunalul București.
Pârâta și-a completat, ulterior, cererea reconvențională, solicitând și obligarea reclamantei să își ridice construcțiile edificate pe terenul situat în .. 53-55, sectorul 2, precum și obligarea acesteia la plata de daune cominatorii.
Reclamanta a depus întâmpinare la cererea completatoare a cererii reconvenționale, prin care a arătat că este proprietara unei construcții formate din subsol, parter și patru etaje, cu destinația de spații de cult și de învățământ. Suprafața ocupată de construcție este de 1257 mp, la care se adaugă suprafața ocupată de utilități.
A mai precizat că afirmația conform căreia realizarea construcției s-ar fi făcut în perioada desfășurării litigiului privind revendicarea imobilului este incorectă. Astfel, reclamanta nu a fost parte în respectivul dosar, pentru a se putea susține reaua sa credință.
Prin sentința civilă nr. 156/25.01.2008, Tribunalul București, în dosarul nr._/3/2007, a respins primul capăt al cererii principale, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei și a disjuns capetele nr. 2 și nr. 3 ale cererii principale, precum și cererea reconvențională, dispunând formarea unui nou dosar.
Prin sentința civilă nr. 617/2008, competența de soluționare a dosarului nou format a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, unde s-a înregistrat sub nr._ .
La data de 01.09.2008, pârâta și-a completat cererea reconvențională, solicitând să se constate că reclamanta este constructor de rea-credință, să fie obligată reclamanta să desființeze construcțiile pe cheltuială proprie, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 500 de lei pe zi și, în subsidiar, autorizarea pârâtei să desființeze construcțiile pe cheltuiala reclamantei.
La data de 23.12.2009, a decedat pârâta Rozinchin P., calitatea ei procesuală fiind transmisă pârâtei R. E..
La data de 01.11.2010, reclamanta a renunțat la capătul nr. 2 al cererii principale.
În primă instanță, a fost administrată proba cu înscrisuri, cea cu interogatoriul reclamantei și cea cu expertiză.
Prin sentința civilă nr. 7077/24.05.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală, astfel cum a fost modificată; s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale active, invocate de reclamanta-pârâtă în raport cu cererea reconvențională; s-a admis în parte cererea reconvențională, astfel cum a fost modificată; s-a constatat că pârâta-reclamantă este unicul proprietar al terenului în suprafață de 3444 mp, situat în București, .. 53-55, sectorul 2; s-a constatat că reclamanta-pârâtă B. Creștină după Evanghelie este constructor de rea-credință al edificiilor situate pe terenul din București, .. 53-55, sectorul 2 și indicate în raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert P. M. și a fost obligată să le ridice, pe cheltuială proprie și cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 50/1991, în termen de trei luni de la data devenirii irevocabile a prezentei hotărâri; a fost autorizată pârâta-reclamantă ca, în situația în care reclamanta-pârâtă nu execută, de bunăvoie sau în termen de 10 zile de la primirea somației prevăzute de art. 387 Cod procedură civilă, obligația de ridicare a construcțiilor, să o îndeplinească ea însăși, pe cheltuiala reclamantei-pârâte și cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 50/1991 și, pentru această situație, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a contravalorii lucrărilor de ridicare a construcțiilor; s-a respins cererea reconvențională, sub aspectul cererii de obligare a reclamantei-pârâte la plata de daune cominatorii și sub aspectul termenului (de 30 de zile) solicitat pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor hotărârii; a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 6322,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În urma modificărilor și precizărilor cererii principale și a celei reconvenționale, problema litigioasă esențială este dată de stabilirea calității reclamantei-pârâte de constructor de bună sau de rea credință.
În plus, pârâta-reclamantă a solicitat să se constate că este unicul proprietar al terenului în suprafață de 3444 mp, situat în București, .. 53-55, sectorul 2, iar reclamanta-pârâtă a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității. Totodată, ca apărare de fond, a invocat nulitatea titlului pârâtei-reclamante.
În fapt, prima instanță a reținut că pârâta-reclamantă este unicul proprietar al terenului în suprafață de 3444 mp, situat în București, .. 53-55, sectorul 2.
Această calitate reiese din Dispoziția nr. 8804/28.09.2007 a Primarului General (f.286), care a modificat în parte (și nu a anulat, astfel cum a susținut reclamanta) Dispoziția nr. 7511/15.02.2007 a Primarului General (f.287), coroborate cu certificatul de moștenitor nr. 8/2010 eliberat de BNPA R. C. și B. H. (f.19, vol. 3).
Oricum, prin ambele acte s-a dispus restituirea, în natură, în proprietatea doamnei Rozinchin P., a terenului în suprafață de 3444 mp, situat în București, .. 53, sectorul 2, care se identifică potrivit raportului de expertiză întocmit de dl. expert T. A..
Conform adresei emise de Serviciul Nomenclatură Urbană din cadrul PMB (f.90), imobilul la care se referă Dispoziția nr. 7511/15.02.2007 are numărul poștal 53-55, dar figura, la nivelul anului 1948, cu nr. 53.
Prin urmare, faptul că Dispozițiile Primarului General conțin nr. 53 nu se datorează existenței a două imobile diferite, ci doar numerotării diferite în decursul timpului. Oricum, imobilul restituit pârâtei-reclamante este clar arătat în raportul de expertiză întocmit de dl. expert T. A. (f.216) și este cel ocupat parțial de construcțiile reclamantei-pârâte.
Potrivit art. 25 al. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Așa cum arată textul citat, Dispoziția nr. 7511/15.02.2007, astfel cum a fost modificată prin Dispoziția nr. 8804/28.09.2007, face dovada dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante.
Este neîntemeiată, așadar, excepția lipsei calității procesuale active, invocată de reclamantă în raport cu cererea reconvențională și, tot asemenea, excepția inadmisibilității. Cererea pârâtei, de obligare a reclamantei să își ridice construcțiile, este admisibilă, posibilitatea fiind prevăzută expres de art. 494 Cod civil.
În ceea ce privește nulitatea titlului pârâtei, invocată de reclamantă ca apărare de fond, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 156/25.01.2008 a Tribunalului București (f.389 și urm.), irevocabilă, s-a hotărât că reclamanta nu are calitate procesuală activă să solicite constatarea nulității Dispoziției nr. 7511/15.02.2007. Așadar, nici instanța de față nu poate analiza motivele invocate, chiar dacă nu s-a formulat un capăt de cerere în acest sens, ci ele au fost formulate ca apărări de fond. A proceda altfel ar însemna să se eludeze, indirect, autoritatea de lucru judecat a hotărârii Tribunalului asupra calității procesuale active a reclamantei. Ceea ce nu se poate obține pe cale de acțiune nu se poate obține nici indirect, prin formularea unor apărări de fond.
Revenind la situația imobilului în discuție, prima instanță a reținut că pe acesta reclamanta a edificat construcții, astfel cum au fost arătate în raportul de expertiză întocmit de dl. T. A. (f.215). Dreptul de proprietate asupra construcțiilor este înscris și în cartea funciară (f.173), din data de 13.10.2003.
Reclamata a construit în baza Deciziei nr. 461/1990 a Primăriei sectorului 2 (f.76), prin care i s-a atribuit în folosință o suprafață de 3070,5 mp de teren, pe durata de existență a clădirilor ce urmau a fi edificate. Ulterior, reclamanta a obținut autorizația nr. 3E/17.07.1991 (f.77), prin care i s-a permis să edifice o structură de S+P+3E. La data de 29.04.1998, reclamanta a obținut autorizația nr. 5E (f.80), care prevedea construcția unui imobil S+P+3E – finalizare lucrări.
Față de situația de fapt reținută mai sus, prima instanță a constatat ipoteza constructorului pe terenul altuia.
Deși reclamanta a susținut că lucrările au fost terminate până în anul 1997, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat (f.82) la data de 26.11.2001. De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, dreptul de proprietate asupra construcțiilor a fost înscris în cartea funciară abia în anul 2003.
În același timp, prima instanță a reținut că autoarea pârâtei a efectuat demersuri în vederea recuperării terenului. Astfel, prin adresa emisă la data de 29.06.1998, PMB – Serviciul Urmărire Sesizări în Construcții o înștiințează că, în urma controlului efectuat pe teren, s-a constatat că se execută lucrări de construire a unui imobil S+P+3E, conform autorizațiilor de construire nr. 3E/1991 și nr. 5E/1998.
De asemenea, la data de 12.09.1997, Primăria sectorului 2 – Serviciul Disciplina în Construcții comunică autoarei pârâtei că, deși inițial lucrările efectuate de reclamantă au avut autorizație de construire, în prezent ele se desfășoară ilegal și că s-a procedat la somarea acesteia pentru sistarea lucrărilor. Același răspuns a fost trimis la data de 23.12.1997 (f.266). În răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 4, reclamanta arată că a luat cunoștință de pretențiile defunctei Rozinchin P. în data de 22.05.1997.
În ceea ce privește dosarul nr. 4763/1997, atașat la dosarul de față, reclamanta a susținut că nu a fost parte în acesta, fiind chemată în judecată, în mod greșit, o altă entitate.
Prima instanță a subliniat și faptul că existența autorizațiilor de construire nu semnifică, neapărat, buna-credință.
Împotriva sentinței civile sus menționate, la 15.09.2011, a formulat apel reclamanta-pârâtă B. Creștină după Evanghelie.
Prin decizia civilă nr. 813A din 09.10.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de către apelanta-reclamantă-pârâtă B. Creștină după Evanghelie, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General și intimata-pârâtă-reclamantă R. E., și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a admis în parte cererea principală și a constatat că reclamanta-pârâtă are calitatea de constructor de bună credință pentru construcțiile edificate în baza Autorizației nr. 3E/17.07.1991, identificate în cuprinsul acesteia. A respins primul capăt din cererea reconvențională completată privind constatarea calității de unic proprietar asupra terenului din București, .. 53-55, sector 2, în suprafață de 3444 mp, ca inadmisibil și a admis în parte cererea reconvențională completată. A constatat că reclamanta-pârâtă este constructor de rea-credință al edificiilor situate pe terenul din București, .. 53-55, sector 2, identificate potrivit autorizației de construire nr. 5E/29.04.1998 și a obligat-o să le ridice pe cheltuiala proprie și cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 50/1991, în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Totodată, tribunalul a autorizat-o pe pârâta-reclamantă ca, în situația în care reclamanta-pârâtă nu execută de bună voie sau în termen de 10 zile de la primirea somației prevăzute de art. 387 Cod procedură civilă, obligația de ridicare a construcțiilor indicate mai sus, să o îndeplinească ea însăși pe cheltuiala reclamantei-pârâte și cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 50/1991 și, pentru această situație, a obligat pe reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a contravalorii lucrărilor de ridicare a construcțiilor. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și a obligat-o pe intimata-pârâtă-reclamantă la plata către apelanta-reclamantă-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 lei.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Reclamanta pârâtă a luat cunoștință de faptul că numita Rozinchin P. pretindea a fi proprietara terenului pe care se edificaseră construcțiile abia la data de 24.03.1997, când aceasta din urmă a introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București cererea de ordonanță președințială, solicitând obligarea pârâtului Cultul C. după Evanghelie la sistarea lucrărilor de demolare și construcție de pe terenul situat în București, .. 53, fost nr. 57-59, sector 2, astfel încât, până la data de 24.03.1997, buna credință a reclamantei pârâte este dovedită, ulterior acestui moment apreciindu-se reaua credință a părții menționate.
Este de reținut că însuși numita Rozinchin P. a cunoscut și recunoscut, anterior anului 1997, calitatea de constructor a reclamantei pârâte pe terenul din .. 53-55, sector 2, precum și titlul în baza căruia reclamanta pârâtă ocupa terenul. Astfel, prin memoriul înregistrat la 23.08.1991 la Primăria Sectorului 2 București, Rozinchin P., împreună cu alte persoane, a arătat: „menționăm de asemenea că această clădire în ruină parțial ocupată de noi ocupă cca. 15% din terenul de 3070,50 mp, repartizat prin Decizia nr. 461/04.07.1990 Cultului C. după Evanghelie din România care construiește în prezent conform autorizației de construcție și a tuturor avizelor și aprobărilor legale în vigoare, noua clădire a casei de rugăciuni și a sediului central” – fila 101, dosar apel.
În ceea ce privește susținerile primei instanțe întemeiate pe procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 26.11.2001, care ar atesta data finalizării construcțiilor, se reține că acesta privește doar lucrările executate în baza autorizației de construire nr. 5E/29.04.1998, nu și pe cele realizate potrivit autorizației de construire nr. 3E/17.07.1991. Autorizația nr. 5E din 29.04.1998 (f.80, ds. judecătorie), s-a emis pentru construcția unui imobil S+P+3E – finalizare lucrări – înlocuirea terasei cu pod, șarpantă lemn, acesta din urmă constituind obiectul său concret. Această autorizație a avut la bază certificatul de urbanism nr. 1 E din 13.01.1997 (fila 78, dosar judecătorie), în care se consemnează următoarele: „situație existentă: corp B - construcție existentă S+P+3E, acoperiș terasă necirculabilă, realizată în 1991-1993, conform autorizației de construire nr. 3E/17.07.1991; situație propusă: înlocuirea terasei cu pod, șarpantă lemn, învelitoare tablă.” Așadar, ceea ce s-a autorizat în anul 1991 era finalizat, iar singurele lucrări suplimentare au fost reprezentate în anul 1998 de „înlocuirea terasei cu pod, șarpantă lemn”. Nu reiese din alte înscrisuri că lucrările autorizate potrivit autorizației de construire nr. 3E/17.07.1991 nu ar fi fost finalizate la momentul introducerii acțiunii de ordonanță președințială, iar certificatul de urbanism nr. 1 E din 13.01.1997 este un act oficial, anterior și el introducerii ordonanței, care atestă edificarea lucrărilor din autorizația de construire nr. 3E/17.07.1991 anterior emiterii lui.
Așadar, apreciază tribunalul că lucrările care au făcut obiectul autorizației de construire nr. 3E/17.07.1991 erau finalizate la momentul când s-a născut reaua credință a reclamantei pârâte, respectiv 24.03.1997. În plus, la data respectivă nu operase încă modificarea Legii nr. 50/1991, nefiind incidente prevederile art. 37 alin. 2, reținute de prima instanță, potrivit cărora „lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor”.
În consecință, apreciind că cel mai târziu la data emiterii certificatului de urbanism nr. 1 E din 13.01.1997 lucrările edificate în baza autorizației nr. 3E/17.07.1991 erau finalizate, iar prezumția de bună credință a reclamantei pârâte a încetat să mai opereze din 24.03.1997, când s-a introdus cererea de ordonanță președințială.
Este însă fondat și motivul de apel referitor la inadmisibilitatea primului capăt din cererea reconvențională completată privind constatarea calității de unic proprietar a pârâtei reclamante asupra terenului din București, .. 53-55, sector 2, în suprafață de 3444 mp întrucât pârâta reclamantă, beneficiara unui titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, are acces la acțiunea în realizare în revendicare în contra persoanelor care ar aduce atingere dreptului său.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanta-pârâtă B. Creștină după Evanghelie din M. București și pârâta-reclamantă R. E..
Prin recursul declarat, reclamanta-pârâtă B. Creștină după Evanghelie din M. București a criticat decizia tribunalului arătând următoarele:
Tribunalul a fost inconsecvent când a argumentat cu motive contrarii, stabilind diferit, pe segmente ale construcției, calitatea de bună si, respectiv, de reaua credință a constructorului. Constructorul în realitate, a înălțat edificiul, ca un tot unitar, reprezentând lăcașul de cult, cu sediul aferent. Pentru aceasta, constructorul, în vederea executării întregului ansamblu de lucrări, a acționat numai în baza tuturor aprobări lor și autorizațiilor legale, încă din perioada 1990 -1991, conformându-se, chiar și pe parcursul timpului, rigorilor legii, și având de la început certitudini asupra proprietarului terenului concesionat pe durata existenței construcțiilor.
Cât privește pretinsa reaua-credință ce s-ar fi născut la momentul când s-a solicitat pe calea ordonanței președințiale, la 24.03 1997, sistarea lucrărilor, lucrări pe care instanța de apel le reține ca fiind prevăzute ulterior, prin autorizația nr. 5E/29.04.1998, și anume, a celora necuprinse inițial în autorizația nr. 3E/17.07.1991, constituie nu numai o inconsecvență a tribunalului când abordează o astfel de instituție în condițiile generale ale art. 494 Cod civil, dar chiar ajunge la o denaturare, fie ea și parțială, a realității pentru care a susținut demersul juridic în această pricină. O asemenea apreciere a relei-credințe este rezultatul interpretării greșite a celor două acte invocate, ceea ce a permis, pe nedrept, ca pretențiile noastre să nu fie admise În totalitate.
Pentru a lămuri pe deplin și neîndoielnic, dar și în sensul legii, calitatea constructorului și asupra lucrării de înlocuire a terasei necirculabile cu pod șarpantă lemn, prevăzută în autorizația nr. 5E/29.04.1998, dar executată după ce, anterior, pe calea ordonanței președințiale s-a pretins sistarea lucrărilor, era necesar a se observa și reține, conform actelor invocate, că acestea nu deslușesc existența relei credințe în condițiile legii pentru rațiunile următoare:
Tribunalul a nesocotit caracterul vremelnic al unui astfel de demers În condițiile art. 581 Cod procedură civilă, dar și limitativ al ordonanței, ce ființează, putând fi validată, numai până la soluționarea altei pricini În revendicare. Or, în speță, cauza de revendicare, până la soluționarea căreia s-a dispus sistarea lucrărilor, a rămas În nelucrare, s-a perimat În sensul art. 248 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu pasivitatea pretinsului proprietar În a-și revendica terenul, denotă lipsa de interes pentru o astfel de cauză.
În condițiile prezentate, pretinsul și virtualul nou proprietar al terenului nu și-a valorificat drepturile, pentru a-și susține pretențiile față de constructor. Așadar, relevant și lămuritor, pentru a califica buna sau reaua credință În condițiile legii, la momentul emiterii celei de-a doua autorizații nr. 5E/1998, este propria recunoaștere a numitei Rozinchin P. în sensul că de abia, după edificarea întregii construcții și-a formulat pretenții asupra imobilului, respectiv ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, când ÎI revendică prin mandatara sa, intimata de azi.
Pe de altă parte, actul analizat ce ar determina reaua credință, anume autorizația nr. 5E/1998 care ar cuprinde și lucrări neprevăzute la primele aprobări legale, constând în cele considerate de către tribunal ca fiind distincte, anume lucrările referitoare la înlocuirea terasei necirculabile cu podul șarpantă lemn -, n-a fost lămurit deplin, corect, În înțelesul legii pentru a califica, În concordanță cu legea, calitatea constructorului. Cu alte cuvinte, • actul a fost interpretat greșit ca atestând o lucrare noua, distinctă, efectuată separat și ulterior celor pentru care ni s-a recunoscut buna credință. Or, din înscrisul discutat, rezultă clar că, În cadrul operațiunilor de finalizare a Întregului edificiu, s-a dat o altă afectațiune spațiului conceptat inițial În proiectul aprobat ca fiind terasa pentru ca, ulterior, așa cum rezultă din autorizația nr. 5E/1998, să se conceapă o altă funcționalitate sau o altă destinație spațiului prin Închiderea lui, respectând parametrii tehnic. În condiția dată spațiul a fost Închis din rațiuni de ordin practic. Lucrarea s-a efectuat deja pe vechea structură, structura existentă autorizației discutate, În baza aprobări lor inițiale. În detaliu, potrivit consemnărilor din autorizația nr. 5E/1998, ea nu face decât să indice prezența lucrării, să eleve existența sa În contextul general al finisajelor exterioare ale lucrărilor executate deja în temeiul primelor aprobări legale, fără ca acestea din urmă să afecteze interiorul deja executat În baza autorizației din anul 1991, situație consemnată ca atare În cuprinsul celei de-a doua autorizații.
Lucrarea prevăzută în această a doua autorizație, emisă în anul 1998, respectiv înlocuirea terasei cu podul, nu e atestată ca o lucrare nouă, În raport de care să se rețină reaua credință; o astfel de "înlocuire"" înseamnă, mai degrabă, un detaliu funcțional, o adaptare, o Îmbunătățire a funcționalității întregului edificiu ridicat În temeiul legii, ca un tot unitar, constând în lăcașul de cult, dar și În anexele sale aferente. Chiar pe teren se poate observa că lucrarea adaptată În contextul larg al finisajelor exterioare, evidențiată de autorizația nr.5E/1998, și redenumită În noua sa funcționalitate, nu constituie un edificiu distinct, aparte, separat de restul edificiului, cum greșit se reține În apel, ci lucrarea este incorporata În ansamblul întregii clădiri ce constituie lăcașul de cult, cu sediul aferent, respectiv cu toate celelalte anexe incorporate, ceea ce asigură funcționalitatea bisericii.
Altfel spus, lucrarea pentru care tribunalul nu a recunoscut buna credință este fizic integrată pe structura preexistentă, constituie tot o anexa ca cea aprobată inițial, respectiv de la terasa necirculabilă, la pod, ca o anexă ușor adaptată la o funcționalitate mai rentabilă, de a Împiedica infiltrarea apei de ploaie, dacă terasa nu ar fi fost acoperită.
Relevant e că acest accesoriu al lăcașului de cult, n-are cum să fie un edificiu nou, distinct, din moment ce a fost executat pe amplasamentul de la etaj, pe temelia, pe fundamentul clădirii pentru care s-a reținut buna noastră credință, neefectuându-se nicidecum o supraetajare a construcției față de proiectul inițial aprobat. Lucrarea discutată, evidențiată de autorizația din anul 1998, prin care se consemnează ca fiind de "Înlocuire""- de la terasa necirculabilă la pod -, a fost executată ca o consecință a necesității Încheierii finisajelor exterioare la clădirea ce În ansamblul său constituie monumentul arhitectural al bisericii noastre. La edificarea Întregii construcții, biserica a acționat constant ca un constructor de bună credință În condițiile legii.
Pentru a califica existența bunei credințe în condițiile reglementate de legea sub care s-a născut această pricină, respectiv textul art. 494 Cod civil, buna-credința și după data de 24.03.1997, reținută de tribunal ca data limită în privința așa ziselor lucrări distincte și ulterioare pretențiilor de revendicare, susține că, pentru argumentele prezentate mai sus, prezumția de constructor de bună credință a existat permanent pe durata înălțării întregului edificiu, practic intimata formulându-și pretențiile ulterior terminării construcției, în procedura Legii nr. 10/2001.
Soluția criticată este nelegală, în temeiul art. 304. pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă pentru că tribunalul a fost inconsecvent folosind motive contradictorii când a statuat parțial supra bunei credințe apoi, interpretând greșit buna credință.. i-a denaturat sensul și a încălcat legea.
Pârâta-reclamantă R. E. a criticat decizia tribunalului. 7511/15.02.2007, după un amplu istoric al cauzei și al probatoriului administrat susținând următoarele:
Decizia civila nr. 813A pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă III-a civila la 09.10.2012 este vădit nelegală în raport de următoarele dispoziții:
Incidența dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă în speța de față, regăsim situația în care hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este practic nemotivata, aspect ce urmează a fi analizat de instanța din perspectiva dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă. Codul de procedură nu instituie condiții particulare în legătură cu forma sau conținutul considerentelor.
De aceea art. 261 alin. ll) pct. 5 Cod procedură civilă se refera doar la necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților în această privință.
Astfel, în probarea "bunei-credințe" a intimatei în realizarea construcțiilor autorizate prin autorizația de construire 3E/17.07.1991 instanța de apel ignora înscrisuri extrem de importante pe care atât hotărârea de fond cat și recurenta le-a menționat expres în apărările formulate.
Față de concluziile înscrisurilor aflate la dosar, care atestă o anume realitate, certificatul de urbanism nr. 1E/1998 nu poate prezenta o valoare probanta absoluta mențiunile fiind concepute la nivel de birou, fara o analiza minuțioasa a realității așa cum de altfel impun dispozițiile Legii nr. 50/1991.
Instanța de fond a reținut ca din punct de vedere juridic construcțiile au fost finalizate de intimata la 26.11.2001 iar Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă prin sentința civila nr. 1387 din 25.11.2005 a statuat cu putere de lucru judecat ca: "...urmare a anularii autorizației de construire nr. 3E/17._ fila 5, rezulta ca la data formulării cererii de restituire în natura respectiv a notificării, terenul era liber de construcții." Față de concluziile sentinței civile nr. 1387/25.11.2007 intrata în puterea lucrului judecat, se pare ca la data soluționării cauzei, instanța, în pofida demersurilor efectuate pe lângă autorități, nu a descoperit acea autorizație nr. 5E/1998 de care intimata se prevalează în apărare privitor la autorizarea construcțiilor edificate după 1998.
Din toate cele mai sus menționate, rezultă ceea ce recurenta a susținut inițial, în enunțarea primei critici de nelegalitate (304 pct. 7 Cod procedură civilă) respectiv ca hotare rea recurată își întemeiază rationamentul exclusiv pe apărările apelantei ignorând cu desăvârșire probele materiale și apărările proprietarului terenului care prin natura și conținutul lor au o valoare probanta mult superioara mențiunilor cuprinse în certificatul de urbanism.
În concluzie, recurenta R. E. apreciază că prima critică de nelegalitate este vădit întemeiata și toate argumentele aduse în sprijinul acesteia pun la dispoziția instanței de recurs instrumentul juridic în baza căruia poate dispune desființarea hotărârii instanței de apel.
În conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșita a legii. Contrar instanței de fond care prin hotărârea pronunțata asigura o interpretare și o aplicare corecta a normelor impuse de art. 494 cod civil și Legea nr. 50/1991, instanța de apel încalcă normele de drept invocate, le aplica în mod defectuos ceea ce conferă un profund caracter de nelegalitate soluției date.
În toate apărările promovate, intimata-reclamanta se declară constructor de bună-credința și actele de care se prevalează în acest sens sunt: decizia 461/1990 prin care a dobândit un drept de folosința pentru o suprafața de 3070,5 mp + teren proprietatea recurentei, autorizația 3E/17.07.1991, autorizația 5E/1998. Față de situația de fapt expusa mai sus, instanțele sunt investite a soluționa ipoteza constructorului pe terenul altuia.
În raport de probele administrate, care în parte, au fost enunțate, instanța urmează a reține ca intimata-reclamanta, pe parcursul derulării lucrărilor de construire a aflat situația juridica a terenului primit în folosita, inclusiv demersurile făcute de autoarea recurentei în ceea ce privește recuperarea imobilului atât în condițiile normelor dreptului comun art. 480 și următorii Cod civil cât și în condițiile legii speciale, Legea nr. 10/2001.
O altă critică pe care recurenta o încadrează tot în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 50/1997, respectiv art. 37 alin. (2). Tribunalul apreciază că "lucrările care au făcut obiectul autorizației de construire nr. 3E/1l._ erau finalizate la momentul la care s-a născut reaua-credință a reclamantei parate, respectiv la 24.03.1997. În plus, la data respectivă nu operase încă modificarea Legii nr. 50/1991 nefiind incidente prevederile art. 37 alin. (2) reținute de prima instanța, ... ."
Reținând o astfel de concluzie, instanța de apel comite o gravă eroare, pierzând din vedere faptul ca Legea nr. 50/1991 a suferit modificări prin republicarea realizată în Monitorul Oficial nr. 3 din 13.01.1997. Astfel, în art. 32 se stipulează expres ""persoanele fizice și juridice care realizează construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral construcțiile la termenul prevăzut la autorizație. Construcțiile se considera terminate, dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizația de construire. În cazul când construcția nu a fost executata integral la termenul stabilit, autorizația se poate prelungii o singura data, cu cel mult un an, de către organul care a emis-o." atât autorizația nr. 3E/17.07.1991 cât și autorizația SE/29.04.1991 stipulează în mod expres ca ""prezenta autorizație este valabila timp de 12 luni de la data eliberării ei, perioada în care construcția trebuie începuta, iar durata lucrărilor nu va depășii „… 12 luni de zile."
În ambele cazuri, potrivit probelor administrate în cauza, lucrările de construcție au început cu mult peste termenul de un an de zile respectiv în anul 1997 și au fost finalizate fără a exista o prelungire de autorizație în cursul anului 2001 conform procesului-verbal de recepție întocmit la 26.11.2001 în care se menționează expres "proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru lucrările de construcții și instalații din .. 53-55, București, sector 2:"
O altă critică subsumata condițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă vizează modul de soluționare al primului capăt de cerere al cererii reconvenționale formulată de recurentă prin care solicită, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, a se constata că este "realul și unicul proprietar al terenului în suprafață de 3444 mp situat în București .. 53-55, sector 2" în analizarea acestui motiv de recurs instanța urmează avea în vedere două aspecte extrem de importante:
Examinând motivele de recurs în raport de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de recurenta reclamantă pârâtă B. Creștină după Evanghelie din M. București analizată cu prioritate în baza art. 137 Cod procedură civilă se constată că este nefondată având în vedere următoarele:
Într-adevăr instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege.
Recurenta reclamantă pârâtă B. Creștină după Evanghelie din M. București. și-a întemeiat argumentele, în susținerea recursului, pe dispozițiile art. 494 Cod civil,privind buna-credința, criticând totodată soluția ca fiind nelegală, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă pentru că tribunalul a fost inconsecvent folosind motive contradictorii când a statuat parțial supra bunei credințe; apoi, interpretând greșit buna credință i-a denaturat sensul și a încălcat legea.
Deși instanței de casație nu-i revine obligația să se substituie părții în ceea ce privește încadrarea argumentelor invocate în recurs în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 din codul de procedură civilă această posibilitate fiind prevăzută de art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă numai în cazul în care se indică greșit motivul de recurs, însă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, în speță există suficiente elemente pentru încadrarea și reținerea criticilor în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă motiv pentru care excepția nulității recursului a fost respinsă.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă-pârâtă B. Creștină după Evanghelie din M. București se constată că este nefundat având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 461/1990 a Primăriei Sectorului 2 București (f. 76 dosar judecătorie), i s-a atribuit în folosință reclamantei pârâte o suprafață de 3070,50 mp teren, situată în .. 53-55, pe durata de existență a clădirilor ce urmau a fi edificate. Ulterior, reclamanta a obținut autorizația de construire nr. 3E/17.07.1991 (f. 77 dosar judecătorie), prin care i s-a permis să edifice, pe terenul menționat, o clădire cult, S+P+1 și o structură S+P+3E, cu destinația de sediu. La data de 29.04.1998, s-a emis autorizația de construire nr. 5E (f. 80 dosar judecătorie), care prevedea construcția unui imobil S+P+3E – finalizare lucrări – înlocuirea terasei cu pod, șarpantă lemn. Această autorizație a avut la bază certificatul de urbanism nr. 1 E din 13.01.1997 (fila 78, dosar judecătorie), în care se consemnează următoarele: „situație existentă: corp B – construcție existentă S+P+3E, acoperiș terasă necirculabilă, realizată în 1991-1993, conform autorizației de construire nr. 3E/17.07.1991; situație propusă: înlocuirea terasei cu pod, șarpantă lemn, învelitoare tablă.”
La 24.03.1997, numita Rozinchin P., autoarea pârâtei reclamante, a introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București o cerere de ordonanță președințială, solicitând obligarea pârâtului Cultul C. după Evanghelie la sistarea lucrărilor de demolare și construcție de pe terenul situat în București, .. 53, fost nr. 57-59, sector 2, până la soluționarea cererii reclamantei de revendicare a imobilului menționat, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr. 4482/21.04.1997 (a se vedea dosarul nr. 4763/1997 atașat).
În ceea ce privește aprecierea distinctă a bunei și relei credințe a recurentei critica este nefondată aceasta reprezentând în primul rând rezultatul probatoriului iar pe această cale nu poate fi criticată decizia instanței de apel decât în ceea ce privește nelegalitatea iar în ceea ce privește contrarietatea susținerilor instanței critica este nefondată întrucât privește două momente distincte unul referindu-se la momentul în care au fost realizate construcții în baza autorizației din anul 1991 iar celălalt după ce reclamanta a înștiințat recurenta asupra demersurilor de recuperare a proprietății, fiind fără relevanță soarta procesului soluția dată. Sub acest aspect soluția dată în ordonanță președințială, caracterul vremelnic al hotărârii fiind nerelevate, ceea ce interesează în cauză fiind faptul luării la cunoștință că edifică pe terenul altuia.
De asemenea în ceea ce privește lucrarea prevăzută în a doua autorizație, emisă în anul 1998, respectiv "înlocuirea terasei cu podul funcționalitate, nu are relevanță faptul că acesta constituie un edificiu distinct, aparte, separat de restul edificiului, sau este o lucrare incorporata în ansamblul întregii clădiri ce constituie lăcașul de cult, ceea ce interesează este faptul că această nouă lucrare ce a necesitat o nouă autorizație de construcție a fost edificată în condițiile în care recurenta aflase despre noul proprietar al imobilului și în funcție de acest aspect reaua credință a recurentei.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă-reclamantă R. E., Curtea constată următoarele:
Critica privind nemotivarea hotărârii critica este nefondată, instanța argumentând în fapt și în drept motivele care au creat convingerea instanței în pronunțarea hotărârii. Faptul că instanța a valorificat și interpretat anumite probe nepunând în valoare alte probe nu reprezintă un motiv de nelegalitate în sensul art. 304 Cod procedură civilă întrucât această critică era posibilă mai înainte de abrogarea art. 11 ale aceluiași articol prin OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005. În acest sens, certificatul de urbanism nr. 1E/1998 eliberat de o autoritate, act oficial a cărui nulitate nu este constată este considerat de recurentă că nu poate prezenta o valoare probanta absoluta mențiunile cuprinse în act fiind concepute, în opinia acesteia, la nivel de birou.
În ceea ce privește critica privind interpretare și o aplicare corecta a normelor impuse de art. 494 Cod civil și Legea nr. 50/1991, se constată a fi nefondată având în vedere corecta interpretare a dispozițiilor art. 494 Cod civil, potrivit cărora dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru el, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Cu toate acestea, daca plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o suma de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului.
Pe bună dreptate reclamanta a fost considerată ca fiind de bună credință întrucât a executat construcția crezând că este proprietarul terenului sau că are un alt drept asupra terenului care să îi permită să construiască, întemeindu-se pe un titlu ale cărui vicii nu le cunoștea fiind beneficiara Deciziei nr. 461/1990 a Primăriei Sectorului 2 București (f. 76 dosar judecătorie), prin care i s-a atribuit în folosință o suprafață de 3070,5 mp de teren, situată în .. 53-55, pe durata de existență a clădirilor ce urmau a fi edificate și posesoarea autorizației de construire nr. 3E/17.07.1991 (f. 77 dosar judecătorie), prin care i s-a permis să edifice, pe terenul menționat, o clădire cult, S+P+1 și o structură S+P+3E, cu destinația de sediu.
Reclamanta pârâtă a luat cunoștință de faptul că numita Rozinchin P. pretindea a fi proprietara terenului pe care se edificaseră construcțiile abia la data de 24.03.1997, când aceasta din urmă a introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București cererea de ordonanță președințială și prin urmare reaua credință în sensul legii cu toate consecințele ce decurg în ceea ce privește construcțiile se apreciază din acest moment. De altfel mai înainte de declanșarea procesului privind ordonanța președințială toate elementele construcției erau finalizate în ceea ce privește autorizația de construire din anul 1991 astfel cum reiese din certificatul de urbanism nr. 1E/13.01.1997.
În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 50/1991 se constată că deși dispozițiile art. 34 alin. 2 prevăd executarea construcțiilor la termenul stabilit prin autorizație și posibilitatea prelungirii o singură dată cu cel mult un an în cauză nu acest moment este relevant în ceea ce privește buna sau reaua credință. Convingerea de a construi pe tren propriu creează buna credință și acest lucru interesează în cauză iar nu exigența respectării unei norme legale a cărei nerespectare îl poate pune pe constructor fie în situația unei sancțiuni administrative fie în situația beneficierii de clemența legii prin constatarea prescripției sancțiunii și păstrarea construcțiilor .
Problema autorizației de construire este una de drept administrativ și care privește raportul dintre beneficiar și autoritatea emitentă, în timp ce raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză este unul de drept civil și care privește proprietarul construcțiilor și pe cel al terenului.
De asemenea, cererea privind constatarea ca pârâta reclamanta este unicul proprietar al terenului în suprafața de 3444 mp situat în București, .. 53-55, sector 2 în mod legal a fost respinsă ca inadmisibilă.
Nu se poate primi critica recurenților în sensul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 111 Cod de procedura civila, deoarece în mod corect, instanța de apel a constatat că recurenta pârâtă-reclamantă a avut sau are la dispoziție căi de realizare a dreptului pretins, astfel că acțiunea în constatare formulată de reclamanți nu poate fi primită.
Reclamanta are deja recunoscută calitatea de proprietar exclusiv asupra terenului în litigiu în temeiul dispoziției nr. 7511/15.02.2007, prin care acesta s-a restituit în natură către autoarea pârâtei reclamante, Rozinchin P. – fila 84, dosar judecătorie, dispoziție emisă în executarea sentinței civile nr. 1387/25.11.2005 a Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, prin care s-a admis contestația formulată de către Rozinchin P. și a fost obligat intimatul Primarul general al Municipiului București să emită o dispoziție de restituire în favoarea contestatoarei pentru întreaga suprafață de teren de 3440 mp, situat în București, .. 53, sector 2, solicitat prin notificarea înregistrată sub nr. 462/2001 – fila 73, dosar judecătorie. Pe cale de consecință, întrucât calitatea pârâtei reclamante este deja recunoscută iar pârâta nu îi contestă această calitate ci îi opune prevederile art. 494 Cod civil privind realizarea cu bună credință a construcțiilor pe terenul altuia, o asemenea constatare este inadmisibilă.
Nu se poate considera ca o astfel de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă este în contradicție cu prevederile art. 6 din C.E.D.O., care reglementează dreptul la un proces echitabil, deoarece dreptul de acces la o instanță (de a supune judecații o pretenție) nu este un drept absolut, putând comporta unele limitări sau condiționări, care intra în marja de apreciere recunoscuta statului în numeroase rânduri de instanța de contencios european, în materia drepturilor omului. Având în vedere că nu se aduce atingere substanței dreptului de acces la justiție, în condițiile în care reclamantei recurente i se recunoaște de către legiuitor alte căi legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care însă nu le-a urmat, Curtea apreciază că soluția pronunțată este în concordanță cu exigentele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe cale jurisprudențială în materia art. 6 din Convenție. Un alt argument în acest sens, constă în faptul că legiuitorul a reglementat un domeniu de aplicare foarte îngust pentru dispozițiile art. 111 Cod de procedura civilă, în ideea de a da prioritate tranșării definitive a fondului dreptului litigios pe calea acțiunii în realizare (înlăturându-se astfel incertitudinea din raporturile juridice civile) și numai cu caracter subsidiar, a recunoscut și posibilitatea acțiunii în constatare în ipoteza bine determinata, în care nu este posibil exercițiul acțiunii în realizare.
Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta reclamantă pârâtă B. Creștină după Evanghelie din M. București.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta-reclamantă-pârâtă B. Creștină după Evanghelie din M. București și de recurenta-pârâtă-reclamantă R. E., împotriva deciziei civile nr. 813A/09.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. C. D. L. M. D. F. G.
GREFIER,
S. V.
Red. CF
Tehnored. PS 2 ex.
25.02.2013
Jud. apel: L. C. S.
I. N.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 973/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 727/2013. Curtea de... → |
|---|
