Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1862/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1862/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 3100/302/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1862 R
Ședința publică de la 05.11.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – DAIELA L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 527A/22.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. L., având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală – daune morale”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă D. L. reprezentată de avocat I. P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind de recurentul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimata reclamantă D. L. întâmpinare, în 2 exemplare.
Apărătorul intimatei reclamante D. L. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei reclamante D. L. solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică. Să se constate că recurentul își întemeiază recursul pe două critici, o critică de legalitate și una referitoare la o pretinsă netemeinicie. Cu privire la critica de nelegalitate se afirmă de recurent că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pe motiv că dreptul material la acțiune al reclamantei ar fi fost prescris, iar cu privire la pretinsa netemeinicie se arată că nu ar fi fost întrunite elemente răspunderii civile delictuale, întrucât statul român nu s-ar face vinovat de moartea soțului acesteia. Consideră că ambele critici sunt neîntemeiate.
Cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate arată că această critică rezultă în realitate din neînțelegerea raportului juridic dedus judecății de către recurent. Intimata nu a solicitat despăgubiri morale pentru suferința provocată de asasinarea soțului acesteia, ci a solicitat despăgubiri morale pentru prejudiciul creat de statul român, singurul în măsură să conducă o anchetă efectivă și serioasă, iar statul român nu a făcut nimic pentru finalizarea anchetei în dosarul nr. 97/P/1990.
Având în vedere că acțiunea ilicită a statului român de a nu conduce o anchetă efectivă și serioasă în acest dosar, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă pe fondul cauzei, fapta îmbracă o formă continuă, astfel încât nu se poate marca ca fiind un element de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă. Hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii. Dreptul material la acțiune al reclamantei nu a fost prescris.
Cu privire la a doua critică solicită să se constate că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale. Să se constate că avem un prejudiciu cert, constând din suferința provocată reclamantei. După mai bine de 22 de ani, prin Ordonanța din 18.04.2011 s-a stabilit care este în realitate organul de anchetă competent să soluționeze acest dosar, a fost declinată competența. Arată că fapta ilicită constă în neimplicarea statului român în soluționarea cauzei. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
După rămânerea dosarului în pronunțare, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă din partea Ministerului Public – P. de pe lângă curtea de Apel București care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. În privința prescripției, consideră că în mod corect aceasta s-a respins, având în vedere prevederile Decretului nr. 167/1958, acțiunea fiind anterioară intrării în vigoare a noului cod civil.
În privind răspunderii civile delictuale instanța în mod corect a constat că acestea sunt întrunite, având în vedere că statul român nu și-a onorat obligația de a efectua o anchetă efectivă și serioasă în dosarul privind Revoluția Română, iar în privința cuantumului apreciază că acesta este proporțional cu sumele acordate în alte spețe de CEDO.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 21.02.2011, sub nr._, reclamanta D. L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale pentru suferința ce i-a fost provocată de desconsiderarea arătată de S. Român privind identificarea asasinilor soțului său D. D., ucis în Revoluția din decembrie 1989. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4421/2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubire.
In motivarea sentinței s-a arătat în esență că numitul D. D., soțul reclamantei (conform cerificatului de căsătorie nr. 592/1980, fila 10) a decedat la data de 23.12.1989 (certificat de deces nr. 5227/1989, fila 11), ca urmare a unui traumatism cranio cerebral prin împușcare produs în timpul Revoluției Române din decembrie 1989, aspecte care rezultă din consemnările ceritificatului medical nr. 131/21.02.1991, ale brevetului și certificatului nr. 144/16.05.1991 aflate la filele 12-14 din dosar.
Potrivit textelor de lege invocate de către reclamantă: art. 998 C.civ., « orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, pârâtul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr.527A/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.4421/2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. L..
Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs S. Român prin Ministerul Finantelor Publice considerând-o ca fiind data cu aplicarea greșita a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 procedura civila.
Față de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art.998 – 999 Cod civil, s-a reiterat prescripția dreptului material la acțiune din următoarele considerente:
Față de cele aratate, s-a apreciat ca, dreptul reclamantei de a solicita despagubiri suferinta care i-a fost provocata prin asasinarea sotului sau in decembrie 1989 s-a nascut după caderea regimului comunist, respectiv dupa 22 decembrie drept fiind supus termenului general de prescriptie prevazut de art. 2517 din Codul civil
Or, la data la care au fost înlăturate împrejurările care o împiedicau sa-si exercite dreptul material la acțiune si pana la data introducerii actiunii pe rolul Judecatoriei, respectiv anul 2011, s-a depasit cu mult termenul prevazut de art. 2517 Cod civil.
Pe fondul cauzei, se solicita respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată, pentru urmatoarele considerente:
Se solicită să se observe ca reclamanta îsi întemeiaza actiunea pe prevederile art.998 -999 cod civil astfel ca, pentru a fi admisibila o cerere fundamentata pe dispozițiile art. 998-999 cod civil si pentru a se antrena raspunderea civila delictuala a Statului Român se cer întrunite cumulativ anumite conditii si anume: existenta unui prejudiciu a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu precum si dovedirea vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu, constand în neglijență sau imprudenta cu care a actionat.
Or, nici una din conditiile prevazute de art. 998-999 cod civil nu este întrunita în speță pentru a se antrena raspunderea civila delictuala a Statului R. prin Ministerul Finantelor Publice pentru fapta proprie. Asa cum s-a aratat si anterior, reclamanta solicita despagubiri morale pentru suferinta care i-a fost provocata prin asasinarea sotului sau în decembrie 1989, fapte pe care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu le-a savarsit. De observat ca reclamanta nu invoca incidenta nici unei erori judiciare - singurul caz in care se prevede expres raspunderea directă a statului roman, ci dupa cum se poate observa, reclamanta invoca o fapta de persoane necunoscute. Astfel s-a considerat ca aceasta fapta savarsita de persoane necunoscute, nu atrage raspunderea delictuala a Statului R., asa încat acesta nu poate fi tras la raspundere pentru fapte neimputabile, neexistand raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.
In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor morale acordate de instanta de fond, se solicită să se aibă în vedere faptul ca suma acordata de catre instanta de judecata cu titlu de despagubire, respectiv 50.000 lei (aproximativ 11.500 EURO) este mare.
Sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum este prevăzut acest principiu prin art. 41 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudenta sa constantă în raport de circumstanțele cauzei, a adoptat o poziție moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparație morală. Astfel, cu titlu de exemplu, invocăm cauza Țară L., prin care s-a stabilit cu titlu de reparație morală suma de 1.000 euro, cauza Temesan în care CEDO a acordat suma de 1.600 euro cu titlu de reparație morală pentru pentru încalcarea art. 5 alin 1 din Conventie, cauza O., prin care suma de 1.000 euro a fost acordată cu titlu de reparație morală.
Tinandu-se seama de echivalentul real al consecintelor negative la care s-a facut referire si al suferintei suportate de catre reclamanta, se impune sa fie cenzurat cuantumul daunelor morale acordate de catre instanta de judecata, aceasta suma fiind exagerat de mare.
In drept: - art.304 pct. 9 din C.proc.civ.; art. 998 - 999 Cod civil; art. 2517 Cod civil.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la recursul formulat ,Curtea a constat că este nefondat fiind respins pentru considerentele ce succed:
Prin cererea formulată, reclamanta D. L. a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunța sa se dispună obligarea paratului S. Român prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de morale pentru suferința ce i-a fost provocata de desconsiderarea arătată de S. Român privind identificarea asasinilor soțului sau D. D., ucis în Revolutia din Decembrie 1989.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare Ia răspunderea civilă delictuală și arătând că a suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că nu a identificat asasinii soțului sau D. D., ucis în Revolutia din Decembrie 1989.
Curtea constată că în mod corect cele două instanțe au reținut răspunderea civilă delictuală a Statului Român în temeiul prevederilor art. 998-999 Cod civil, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta delictuală ce aparține prepușilor statului, prejudiciul care i-a fost cauzat, culpa prepușilor statului și legătura de cauzalitate dintre faptele evocate și prejudiciu.
Temeiul răspunderii Statului Român prin Ministerul Finanțelor, subzistă privind și prin prisma prevederilor art. 20 din Constituția României, din care rezultă că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România face parte, trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când analizăm condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale amintite mai sus.
În ceea ce privește prescripția dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri pentru suferința care i-a fost provocata prin asasinarea soțului sau in decembrie 1989 considerat ca fiind supus termenului general de prescripție prevăzut de art. 2517 din Codul civil excepția este neîntemeiată.
Atât vechiul cod de procedură civilă cât și noul cod prevăd ca dată de începere a cursului prescripției de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau,după împrejurări,trebuia să cunoască nașterea lui. Este evident că fapta penală de ucidere nu este prescrisă ,și prin urmare obligația statului de a găsi persoana vinovată este actuală și în plus partea reclamantă a cărei traumă morală persistă și în prezent nu poate aștepta la infinit prinderea făptuitorului.
Referitor la cenzurarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de judecata, considerate ca fiind exagerat de mare critica este nefondată.
Cercetând dispozițiile art. 304 din codul de procedură civilă se desprinde caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare.
O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.
În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate - aprecierea circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, în esență, prin raportare la consecințelor nefaste pe care pierderea unei persoane apropiate le-a avut cu privire la viața sa particulară, socială, astfel cum acestea au fost relevate de materialul probator administrat.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au evidențiat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs.
În ceea ce privește cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate, sub acest aspect recurentul solicitând scăderea cuantumului despăgubirilor acordate - întrucât acesta se raportează în mod explicit la modul de interpretare a dovezilor administrate, am arătat anterior că această critică excede competențelor instanței de recurs.
Pentru considerentele arătate în baza art 312 c pr civ ,Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 527A/22.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. D. L. M. D. F. G.
GREFIER
S. V.
RED.FC
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
7.11.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 48/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
