Pretenţii. Decizia nr. 507/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 507/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 43857/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.507R
Ședința publică de la 8 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant A. I. împotriva sentinței civile nr.78/24.01.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, reține cauza spre soluționare pe excepția perimării recursului, în raport de dispozițiile art.248 și urm. C.pr.civ.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel A. I., sub nr. 5220._, reclamantul A. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterului politic al măsurii administrative a transferării sale forțate la o altă unitate, prin decizia nr. 197/14.09.1984 a Directorului ICL Textila 1 București, și să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit. Totodată, a solicitat să fie repus în drepturile sale cu privire la practicarea profesiei, de a participa la marea privatizare, la preschimbarea celor 509 certificate de proprietate și la asigurarea dreptului de asistență medicală.
Prin sentința civilă nr. 189/2010, Curtea de Apel Alba Iulia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 14.09.2010.
Prin sentința civilă nr. 78/24.01.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
În motivare, instanța a reținut că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1385/2010 a Curții Constituționale, astfel încât nu mai pot fi aplicate raportului juridic dedus judecății.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a susținut netemeinicia și nelegalitatea acesteia.
Prin încheierea din 17.01.2012, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a suspendat judecata recursului conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Recursul a fost pus pe rol la data de 29.01.2013 pentru discutarea excepției perimării.
Curtea constată că acest recurs este perimat.
Astfel, conform art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Având în vedere că de la data suspendării, 17.01.2012, și până la data de 08.03.2013, nici una din părți nu a îndeplinit vreun act de procedură, prin care să fi întrerupt sau suspendat cursul perimării, Curtea urmează a constata perimat recursul, în conformitate cu prevederile legale suscitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de recurentul-reclamant A. I. împotriva sentinței civile nr.78/24.01.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P. A. P. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. MȘ/PS 2 ex.
20.03.2013
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 727/2013. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 185/2013. Curtea de Apel... → |
---|