Legea 10/2001. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 52055/3/2011
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.50 A
Ședința publică din data de 14.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantele-reclamante I. A. VENEȚIA și I. L., domiciliate în București, ..6, ..9, ., împotriva sentinței civile nr.1749/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul ales la D.G.F.P.M.B., ÎN București, . Gerota, nr.13, sector 2, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelanta reclamantă I. L., personal și asistată de avocat I. Friedmann-N., cu delegație de substituire din partea doamnei avocat Antonella V., cu împuternicire avocațială la dosar, și apelanta reclamantă I. A. Veneția, reprezentată de același apărător, lipsind intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul apelantelor reclamante I. A. Veneția și I. L. solicită să se constate că există două rânduri de motive de apel, primul având 5 pagini și al doilea conținând 7 pagini. Solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, apreciind că sentința instanței de fond este lipsită de fundament juridic întrucât, conform Legii nr.1/2009, care completează și modifică Legea nr.10/2001, reprezintă una dintre problemele cheie și de angajament ale Statului Român, pentru a nu mai fi reclamat la CEDO.
Astfel, arată că soții I. au cumpărat un apartament de la Statul Român și nu s-a constatat niciodată reaua-credință a acestora. Mai arată că nici în dispozitiv, nici în motivare, nu se constată acest lucru, astfel încât s-a statuat faptul că Legea nr.112/1995, în vigoare și la această dată, a fost respectată la momentul cumpărării.
Un alt motiv de apel, arată apărătorul apelantelor reclamante, constă în faptul că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât reclamantele au solicitat despăgubiri în baza Legii nr.1/2009, iar instanța a copiat motivarea dintr-o altă hotărâre, care nu avea nicio legătură cu prezenta cauză. De asemenea, a invocat și alte motive de apel, respectiv faptul că instanța a adăugat la ceea ce s-a cerut, a amestecat temeiuri juridice și practica CEDO, nesocotind cererea reclamantelor. Totodată apreciază că analizând probatoriul, singura soluție legală a primei instanțe era acordarea de despăgubiri reclamantelor, iar în ceea ace privește practica CEDO, apreciază că instanța de fond nu numai că nu ia nicio măsură, ci nesocotește toate textele legale naționale și europene.
Pentru toate aceste motive, apărătorul apelantelor reclamante I. A. Veneția și I. L. solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și, rejudecând, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și omologarea expertizei, cu consecința restituirii prețului de piață al imobilului, întrucât reclamantele au primit o parte dintr-un preț actualizat la acel moment, printr-o altă hotărâre judecătorească, în 2008-2009.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București –Secția a III-a Civilă din data 01.07.2011 reclamantele I. L. și I. A.-Veneția au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la restituirea prețului de piață al imobilului (apartamentul nr. 3 cu dependințe și teren aferent) situat în București, Sectorul 2, . nr. 1, .> În vederea stabilirii competenței materiale a instanței de judecată, apreciază că valoarea de piață a imobilului mai sus arătat este de 200.000 Euro.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 alin. 2 și 3 și art. 501 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În motivele cererii se arată în esență că reclamanta I. L. împreună cu soțul I. M. - în prezent decedat, au achiziționat prin cumpărare de la Stat prin S.C F. S.A. imobilul (apartamentul nr. 3 cu dependințe și teren aferent) situat în București, Sectorul 2, . nr. 1, . de vânzare - cumpărare nr. 2633 din 21 februarie 1997).
În luna august 1999, soțul I. M. a decedat, astfel că moștenitoare a sa, alături de I. L., este și fiica I. A.-Veneția, reclamantă în cauza de față.
În anul 2003, a fost chemată în judecată de către V. R. la Judecătoria Sectorului II - București pentru acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2633 din 21 ianuarie 1997, având ca obiect apartamentul nr. 3 cu dependințe și teren aferent) situat în București, Sectorul 2, . nr. 1, .> În urma judecării cauzei, după ce s-a parcurs etapa procesuală a fondului, a apelului și apoi a recursului, instanța a hotărât anularea contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului cumpărat în baza Legii nr. 14-2/1005. (Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală s-a pronunțat în recurs - Decizia civilă nr. 53R/30 ianuarie 2007 - definitivă și irevocabilă pronunțată în dosarul nr._ .)
Pârâtul a formulat întâmpinare la acțiunea introdusa de I. L. si I. A. Veneția, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice .
Pe fond, a fost apreciat capătul de cerere referitor la valoarea de circulație ca fiind neîntemeiat.
A apreciat instanța, față de prevederile legale menționate, că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice i s-a conferit, în virtutea legii, o legitimare procesuală pasivă specială, distinctă de calitatea de parte în contractul desființat ori rămas fără efecte ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare si care nu derivă din această convenție, ci dintr-o prevedere expresă și specială a unui act normativ reparator.
În acest context, s-a apreciat că dispozițiile mai sus expuse consacră, în mod derogator de la dreptul comun și de la regulile evicțiunii, legitimarea procesuală pasivă, precum și responsabilitatea pe fond a unei instituții care nu a fost parte în contractul desființat, iar pentru aceste considerente tribunalul apreciază ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 50 alin. 2 indice 1 și art. 501 din Legea nr. 10/2001 nu vorbesc expres despre anularea contractelor, pentru a fi incidente doar în acest caz, folosind noțiunea generică de „ desființare”, care include orice situație de ineficacitate a contractului, creată ca urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995 și în contradictoriu cu fostul proprietar al imobilului preluat de stat, așadar și în situația admiterii irevocabile a unei acțiuni în revendicare. Termenul de „desființare” are în vedere aspectul că nu se mai produc efectele contractului chiriașului, fără a distinge în raport de cauza acestei situații.
Identitatea de rațiune juridică impune recunoașterea posibilității și pentru fostul chiriaș cumpărător care a pierdut într-o acțiune în revendicare, cum este cazul în speță, să își recupereze valoarea imobilului de la M. Economiei și Finanțelor, în caz contrar nebeneficiind de un mijloc de protecție recunoscut suplimentar celui al cărui contract de vânzare cumpărare a fost anulat.
Prin sentința civilă nr. 1749/12.10.2012 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și cererea formulată de reclamante.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut prin raportare la prevederile art. 501 din Legea nr. 10-2001, că acțiunea nu este întemeiată.
Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.”
Aceeași concluzie de respingere a acțiunii se impune și analizând prezenta cerere din prisma prevederilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care, reclamanții, beneficiau la momentul admiterii acțiunii în constatarea nulității absolute de un bun actual în sensul acestui text, constând în contractul de vânzare-cumpărare nr. nr. 2633 din 21 ianuarie 1997, având ca obiect apartamentul nr. 3 cu dependințe și teren aferent) situat în București, Sectorul 2, . nr. 1, . prin efectul Decizia civilă nr. 53R/30 ianuarie 2007 a Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală pronunțată în recurs în dosarul nr._ ,, în planul jurisprudenței CEDO, reclamanții ar fost privați de acest bun în sensul frazei a doua din primul alineat al art. 1 CEDO (Velikovi și alții c. Bulgariei din 15 martie 2007).
În schimb, tribunalul a constatat că sunt deplin aplicabile în prezenta cauză considerentele și principiile deciziei C. c. României din 3.03.2009 și T. T. c României din 24.03.2009, sub aspectul posibilității reclamanților de a obține în dreptul intern o despăgubire pentru privarea de proprietate suferită ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare.
CEDO a constatat că situația din cauza T. c. României (în care reclamantul, fost chiriaș, cumpărător în temeiul Legii nr. 112/1995, pierduse imobilul într-o acțiune în revendicare intentată de fostul proprietar) provine din aplicarea legilor privind retrocedarea proprietăților naționalizate, apreciind că „atenuarea prejudiciilor vechi ar trebui să nu creeze noi prejudicii disproporționate.”(par 39).
Totuși, instanța europeană a statuat că o persoană aflată în situația reclamantului „poate solicita despăgubiri din partea vânzătorului, în temeiul Codului civil, pentru evicțiune, fie chemând în garanție statul în procesul intentat împotriva sa, fie prin introducerea unei acțiuni separate în acest sens” (par 38), iar jurisprudența națională indică faptul că această cale de atac este disponibilă atât în teorie, cât și în practică.
Cu privire la nivelul despăgubirilor acordate pe această cale, CEDO a constatat că utilizând această cale „persoanelor aflate în situația reclamantului li s-ar fi acordat cel puțin prețul de cumpărare indexat și, eventual, despăgubiri până la valoarea de piață actuală a proprietății, precum și rambursarea oricăror costuri angajate în limite rezonabile pentru întreținerea casei.” (par 40), astfel încât ar fi trebuit să epuizeze această cale existentă în dreptul intern (par 43).
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantele I. A. Veneția și I. L..
În motivarea apelului, s-a arătat că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, și că sentința este lipsită de fundament juridic, fiind dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 1/2009 care a modificat Legea nr. 10/2001.
Se arată că numiții I. L. și I. M. au respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995 la momentul vânzării, respectiv cumpărării apartamentului în litigiu, ținând cont că posibilitatea de restituire în natură către pretinsul fost proprietar era permisă, numai dacă apartamentul era liber și era locuit de către fostul proprietar, or, în cauză, reclamantele au cumpărat imobilul de la Statul Român în condițiile Legii nr. 112/1995.
Apelantele mar arată că sentința pronunțată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, neținându-se cont de faptul că Legea nr. 1/2009 a creat un drept subiectiv nou privind despăgubirea chiriașului proprietar care și-a pierdut bunul cumpărat de la Statul Român în baza legii. Se menționează că nu reclamantele trebuie să suporte consecințele unor măsuri legale neconforme cu practica C.E.D.O.
Se mai arată că sentința apelată cuprinde motive străine de natura pricinii, interpretând greșit înscrisurile deduse judecății, și anume hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, deoarece nu se reține nicăieri în dispozitiv, reaua credință a acestora.
Se menționează că și dacă instanța constata că reclamantele nu au respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995, dacă se considera că acestea au dreptul la un alt cuantum, instanța ar fi trebuit să acorde suma cuvenită în conformitate cu standardele internaționale.
Apelantele mai arată că reclamantele au dovedit bună credință la cumpărarea apartamentului și că trebuie să fie despăgubite integral.
Se precizează că reclamantele au fost private de Statul Român de un bun în sensul Convenției, astfel că se impune să fie despăgubite integral, deoarece ele au avut un bun actual în proprietate, așa cum este ocrotit de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Apelantele mai arată că în hotărârea C.E.D.O în Cauza Braniovski contra Poloniei s-a statuat că Statul are obligația de a asigura o satisfacție echitabilă, trebuind să ia toate măsurile generale pentru a preveni violările constatate de Curte, și că în acest sens trebuie reținut că Legea nr. 1/2009 a avut menirea de a restabili ordinea de drept, și de a găsi remediile juridice pentru reparație echitabilă pentru deposedarea de un bun dobândit legal, în baza unei legi în vigoare.
Analizând apelul declarat de către reclamante, prin prisma criticilor formulate și a întregului ansamblu probator administrat în cauză, Curtea constată că apelul de față este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care vor urma.
Sentința apelată în litigiul de față a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie.
Astfel, conform art. 501 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit în conformitate cu standardele internaționale de evaluare.
În cauza de față, prin sentința civilă nr. 7911/2003 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelurilor și a recursurilor declarate, a fost admisă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2633/1997, drept urmare a constatării încălcării unor dispoziții imperative a Legii nr. 112/1995.
Prin aceste hotărâri, s-a stabilit astfel cu putere de lucru judecat că în speță, contractul a cărui nulitate se solicită a se constata, a fost încheiat la începutul anului 1997, înainte de soluționarea cererii formulate de către reclamantă în temeiul Legii nr. 112/1995, și că, pârâtele ar fi putut afla situația exactă a solicitării reclamantei printr-o simplă verificare, prin intermediul vânzătorului, ele cunoscând chiar situația formulării unei astfel de cereri.
De asemenea, prin decizia nr. 53/2007 de respingere a recursurilor declarate cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare în cauză, s-a reținut că înstrăinând apartamentul în temeiul Legii nr. 112/1995, au fost încălcate prevederile acestei legi, și că recurentele nu pot fi considerate dobânditori de bună credință.
Așadar, reclamanții nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 501 din Legea nr. 10/2001, ci în cea prevăzută de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001,cât timp contractul de vânzare-cumpărare asupra apartamentului în cauză a fost constatat nul, drept urmare a încălcării dispozițiilor imperative din Legea nr. 112/1995.
Prin criticile formulate, practic apelantele invocă nelegalitatea hotărârii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ceea ce în fapt, nu este posibil, nemaiputându-se analiza aspectele reținute deja, cu putere de lucru judecat.
Hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, așa cum se pretinde. Așa cum s-a menționat anterior, reclamantele se încadrează în dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr.10/2001, acestea au dreptul să primească prețul actualizat pentru imobilul în cauză, iar în ceea ce privește acest preț, așa cum acestea au arătat chiar în ședința publică de la 14.02.2013, o parte din prețul actualizat a fost și primit de către reclamante, în baza unei alte hotărâri judecătorești.
Faptul că instanța nu a acceptat opinia ori criticile invocate de către reclamante, nu echivalează cu pronunțarea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii, așa cum pretind apelantele.
De asemenea, nu este necesar ca prin dispozitivul hotărârii judecătorești de care s-a făcut vorbire, să se constate încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, fiind suficient ca în dispozitiv să figureze măsura de constatare a nulității absolute a contractului respectiv de vânzare-cumpărare, iar în considerentele hotărârii să se arate că motivul pentru care s-a admis acțiunea este cel al încălcării unor dispoziții imperative ale Legii nr. 1212/1995.
Actualele referiri la o eventuală bună credință a reclamantelor și la respectarea de către acestea a dispozițiilor imperative ale legii, nu mai pot fi repuse în discuție și reanalizate, fiind deja statuate cu putere de lucru judecat, după cum s-a menționat deja.
Instanța europeană a stabilit în Cauza T. contra României, că o persoană aflată în situația reclamantelor, poate să solicite despăgubiri din partea vânzătorului, în temeiul Codului civil pentru evicțiune, ori chemând în garanție Statul în procesul intentat împotriva sa, ori prin introducerea unei acțiuni separate în acest sens, această cale de atac fiind disponibilă atât în teorie, cât și în practică, potrivit jurisprudenței naționale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, constatând că toate criticile formulate în apel sunt nefondate, va respinge apelul, ca nefondat, conform art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-reclamante I. A. Veneția și I. L. domiciliate în București, .. 6, .. 9, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1749/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales la D.G.F.P.M.B în București, . Gerota, nr.13, sector 2.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A.-M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC – 5 ex
20.02.2013
Jud. fond I. N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1935/2013. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1862/2013. Curtea... → |
|---|
