Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 42/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 42/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 51183/3/2009*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 42/A

Ședința publică de la 04 Martie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE C. B. T.

Judecător S. T.

Grefier M. D. U.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant L. I., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. C., M. P. - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., împotriva sentinței civile numărul 1809/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 20.02.2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când s-au pus concluzii în susținerea și combaterea motivelor de apel, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat promunțarea pentru data de 27.02.2013, iar apoi pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 30.12.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub numărul_, reclamantul L. I. a chemat în judecată pe pârâții C. CONSTANTA, M. P. și P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE LÂNGA CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și M. FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția G. a Finanțelor Publice T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune materiale, actualizată cu coeficientul de inflație pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și momentul executării efective a obligației de plată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul susține că fapta ilicită constă în trimiterea sa în judecată printr-un rechizitoriu întocmit de pârâta C. C., pentru fapte penale imaginare, ceea ce i-a cauzat imense prejudicii de ordin material și moral, imaginea și reputația sa având mult de suferit, probitatea sa morală și profesională fiindu-i pusă sub semnul întrebării, ceea ce a antrenat și o serioasă diminuare a clientelei și a activității sale profesionale de avocat.

Cererea este motivată în drept pe prev. Art. 998-999, 100 alin. 3 Cod Civil, art. 47 și urm. C., Decretul nr. 167/1958, legea nr. 10/2001, Decretul nr. 31/1954.

Legal citată, la data de 04.02.2010 – f 6, pârâta C. C. a formulat întâmpinare prin care invocă excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, inadmisibilă și imorală.

În motivare, pârâta susține că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. De art. 988-999 C.civ. În plus, acțiunea de față apreciază că reprezintă un act de răzbunare și de hărțuire.

Analizând prev. Art. 64 din legea nr. 304/2004, pârâta susține că acțiunea de față este de asemenea nefondată deoarece în soluțiile dispuse procurorul este independent și, mai mult decât atât, soluțiile sale sunt confirmate de procurorul ierarhic superior.

În plus, în caz de eroare judiciară, pârâta susține că reclamantul are posibilitatea intentării unei acțiuni împotriva Statului R., în baza prev. Art. 504 Cpp.

La data de 10.03.2010 – f 84, pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T. a formulat întâmpinare prin care invocă excepțiile netimbrării acțiunii și a prematurității acesteia.

În motivarea excepției netimbrării, pârâta afirmă că cererea este evaluabilă în bani sens în care trebuie timbrată la valoare. De asemenea, pârâta afirmă că cererea este prematură pentru faptul că soluția pronunțată în dosarul nr._/325/2006 al Curții de Apel Târgu M. a fost atacată cu recurs.

La data de 15.02.2010 – f 91, pârâtul P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, a inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției netimbrării, pârâtul afirmă că cererea este evaluabilă în bani sens în care trebuie timbrată la valoare. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a inadmisibilității acțiunii, pârâtul susține că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și nici pentru altul deoarece procurorul nu este un organ al unei entități juridice și nu are nicio însărcinare din partea Ministerului P., ci acesta exercită atribuții legale fără ca raportul ierarhic să creeze un raport de dependență funcțională.

La data de 15.03.2010 – f 96, pârâtul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a formulat întâmpinare prin care invocă excepția de conexitate cu cauza nr._ de pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, excepția netimbrării acțiunii, excepția prematurității acesteia, excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivare, cu privire la excepția de conexitate, pârâtul susține că cele două cauze sunt pendinte și există o strânsă legătură între acestea. Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, pârâtul afirmă că cererea este evaluabilă în bani sens în care trebuie timbrată la valoare. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a inadmisibilității acțiunii, pârâtul susține că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și nici pentru altul deoarece procurorul nu este un organ al unei entități juridice și nu are nicio însărcinare din partea Ministerului P., ci acesta exercită atribuții legale fără ca raportul ierarhic să creeze un raport de dependență funcțională.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii, pârâtul susține că nu există încă o hotărâre judecătorească pe fondul cauzei penale.

Prin sentința civilă nr. 426/29.03.2010, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a admis excepția de netimbrare și a anulat ca netimbrată cererea.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată, s-a dispus ca reclamantul să timbreze cererea de chemare în judecată cu 14.111 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în sumă de 5 lei, iar reclamantul, deși a fost citat cu această mențiune, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Întrucât reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de judecată de a achita această taxă de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, tribunalul a admis excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și a dispus anularea acesteia ca netimbrată.

Instanța a mai reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 504 din Cod procedură penală, întrucât în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă de achitare a reclamantului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată pentru a fi scutit de plata taxei de timbru.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 16.08.2010 a declarat apel reclamantul L. I. .

Prin decizia civilă nr. 713/06.12.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, instanța de apel a admis apelul formulat de apelantul – reclamant L. I., a desființat în parte sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind daunele morale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

„1. Referitor la primul motiv de apel, Curtea a constatat că la data de 26.03.2010 reclamantul a formulat o cerere, prin care a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui avocat. La termenul din 29.03.2010, tribunalul a respins cererea de amânare, având în vedere că de la data înregistrării cererii a trecut un interval de timp rezonabil în care reclamantul avea posibilitatea să facă diligențe în vederea angajării unui apărător și că nu există nicio dovadă din care să rezulte imposibilitatea acestuia de a-și angaja apărător.

Potrivit art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă: „Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”. Din analiza literal-gramaticală a acestui text de lege se desprinde concluzia că instanța nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată și că pentru a proceda astfel este necesar ca partea să învedereze și să probeze existența unui motiv întemeiat, iar instanța să aprecieze asupra temeiniciei cererii.

Raportând situația de fapt la textul de lege aplicabil, Curtea a reținut că prima instanță și-a folosit puterea de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente și suficiente. Într-adevăr, intenția părții de a-și angaja un avocat nu este prin sine însăși un motiv temeinic de amânare a judecării cauzei, câtă vreme reclamantul, care în calitate de parte avea obligația conform art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, trebuia și putea (până la proba contrară), fiind în cunoștință de cauză asupra existenței litigiului datorită poziției sale procesuale, să efectueze toate demersurile necesare în acest scop în timp util, respectiv de la momentul la care a luat hotărârea de a formula cererea de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, Curtea urmează să înlăture primul motiv de apel.

2. În ce privește cea de-a doua critică adusă hotărârii primei instanțe, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a avut două capete de cerere, respectiv unul prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 1.000.000 lei și cel de-al doilea având ca obiect plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune materiale. În motivare, reclamantul a arătat că fapta ilicită constă în trimiterea sa în judecată, printr-un rechizitoriu întocmit de pârâta C. C., pentru fapte penale imaginare, ceea ce i-a cauzat imense prejudicii de ordin material și moral, imaginea și reputația sa având mult de suferit, probitatea sa morală și profesională fiindu-i pusă sub semnul întrebării, ceea ce a antrenat și o serioasă diminuare a clientelei și a activității sale profesionale de avocat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997: „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege”.

Excepțiile sunt prevăzute, printre altele, în art. 15 din Legea nr. 146/1997, care, în forma în vigoare și la data sesizării instanței, prevedea la lit. f1 că: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (…) stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice”. De asemenea, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995: „Timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru”.

Încadrându-se în această categorie, primul capăt de cerere este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și ca atare nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 146/1997, potrivit regulii conform căreia norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant).

Potrivit art. 14 din același act normativ: „Când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel”.

De aceea, și verificarea îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru trebuie făcută în raport de fiecare capăt de cerere și numai în situații excepționale, cum ar fi aceea că, achitându-se doar o parte din suma stabilită de către instanță, nu se poate determina cărui capăt de cerere îi este aferentă, acțiunea ar putea fi anulată în integralitatea ei.

Este adevărat că reclamantul avea posibilitatea să achite numai taxa judiciară de timbru corespunzătoare celui de-al doilea capăt de cerere pentru a evita anularea cererii în totalitate, dar, întrucât nu era obligat să procedeze astfel, nu se putea aplica o asemenea sancțiune procedurală.

Nu este întemeiat nici argumentul invocat prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului T.. Temeiul de drept al acțiunii, respectiv răspunderea civilă delictuală, nu exclude scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, care operează în raport cu natura prejudiciului invocat, ca element al acestei forme de răspundere civilă.

Pe de altă parte, de vreme ce pentru cel de-al doilea capăt de cerere, în privința căruia nu este prevăzută nicio scutire de la plată, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, soluția primei instanțe este corectă sub acest aspect.

Față de aceste considerente, reținând că în mod greșit prima instanță nu a aplicat în privința primului capăt de cerere dispozițiile art. 15 lit. f1 din Legea nr. 146/1997, precum și faptul că, procedând astfel, nu a intrat în cercetarea fondului acestui petit, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul, să desființeze în parte sentința civilă și să trimită cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind daunele morale, menținând totodată celelalte dispoziții”.

Împotriva acestei decizii, pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. a Finanțelor Publice T., P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat recurs.

Prin decizia civilă nr. 7819/03.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs a respins ca nefondate recursurile .

Pentru rejudecarea cauzei, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a V- a Civilă sub nr._ .

La data de 18.04.2012, reclamantul a formulat o cerere precizatoare și completatoare – f 105 a motivelor la acțiune, cerere care a fost apreciată ca tardiv formulată de instanța de fond la termenul din data de 21.06.2012.

La termenul din data de 29.02.2012 – f 81, tribunalul a respins ca nefondate excepția prematurității și excepția inadmisibilității acțiunii de față. A unit excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. C., M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T. și M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T. cu fondul cauzei.

De asemenea a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant de suspendare a cauzei în baza prev. art. 244 C., respectiv până la soluționarea definitivă a cauzei penale nr._/325/2006* de pe rolul Curții de Apel Târgu M..

La data de 03.10.2012 – f 277, pârâta C. C. reiterează întâmpinarea formulată la fond în care invocă din nou excepția de netimbrare.

Prin . respins ca nefondată excepția netimbrării acțiunii formulată de reclamantul L. I., a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T. și S. R., prin M. FINANȚELOR PUBLICE si in consecinta a respins cererea – daune morale – formulată de reclamantul L. I., în contradictoriu cu acesti pârâți ,ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

S-a dispus respingerea ca nefondată a cererii avand ca obiect daune morale – formulată de reclamantul L. I., în contradictoriu cu pârâta C. C..

Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut următoarele:

1.Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, tribunalul apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

În primul ciclu procesual s-a invocat această excepție cu privire la întreaga acțiune în forma inițială. Pentru faptul că a fost casată sentința civilă care a soluționat cauza tocmai pe excepția netimbrării, tribunalul apreciază că instanțele de control judiciar s-au pronunțat implicit cu privire la aceasta, reținând că nu se impune timbrarea ei.

2. Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T. și S. R., prin M. FINANȚELOR PUBLICE, tribunalul a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În acest ciclu procesual, instanța are de analizat pe fond, în contradictoriu cu toți pârâții sus menționați, doar cererea reclamantului de acordare de daune morale.

Raportat la temeiul juridic al acțiunii și considerentele cererii de chemare în judecată, Tribunalul reține că reclamantul nu are în vedere o eroare judiciară în sensul de pronunțare a unei hotărâri judecătorești vădit nelegale, ci apreciază ca ilicită însăși dispoziția procurorului de trimitere în judecată.

Calitatea procesuala (legitimatio ad causum) reprezintă una din condițiile esențiale ale acțiunii civile, având o importanță considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât intre persoanele care își disputa dreptul in litigiu.

Calitatea procesuala la fond presupune existenta unei identități între persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecății (calitate procesuala activa) si, pe de alta parte, existenta unei identități intre persoana paratului si cel obligat in același raport juridic (calitate procesuala pasiva).

Calitatea procesuală în calea de atac presupune existența unei identități între partea care participă la judecata în fond a cauzei și persoana nemulțumită de soluția atacată, care justifică astfel un interes personal, născut și actual în promovarea căii de atac.

Verificarea calității procesual pasive impune verificarea de către instanța dacă partea care a promovat acțiunea este partea căreia i s-a încălcat un drept de către pârâții chemați în judecată.

Excepția lipsei calității procesual active este o excepție de fond, peremptorie sau dirimanta, absoluta.

În cauză, reclamantul nu invocă nici un raport juridic direct între acesta și pârâții în cauză. Chiar dacă reclamantul indică drept temei juridic al acțiunii și răspunderea civilă pentru altul, tribunalul reține că nu există nici un raport juridic între pârâta C. C. și ceilalți pârâți de natură a da naștere acestui gen de răspundere civilă delictuală. Astfel,

Cf. prev. Art. 1000 C. civ „Art. 1000. - Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră.

Tatăl și mama, după moartea bărbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânșii.

Stăpânii și comitenții, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

Institutorii si artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul ce se găsesc sub a lor priveghere.

Tatăl și mama, institutorii si artizanii sunt apărați de responsabilitatea arătată mai sus, daca probează ca n-au putut împiedica faptul prejudiciabil”.

Analizând punctual cazurile în care intervine răspunderea pentru fapta altuia, tribunalul reține că ipotezele care ar putea fi aplicabile în speță sunt cele prev. De alin. 3 și 4.

Potrivit art. 1000 alin. 3 Cod civil, comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile încredințate.

Pentru ca o persoana sa aibă calitatea de comitent în raport cu alta persoana, între cele doua persoane trebuie sa existe un raport de subordonare, în care prepusul se afla în subordinea comitentului.

Raportul de subordonare reprezintă temeiul raportului de prepușenie.

Condiția raportului de subordonare este îndeplinita în toate cazurile în care, pe baza acordului de voința dintre ele, o persoana fizica sau juridica a încredințat unei persoane fizice o anumita însărcinare din care s-a născut dreptul comitentului de a da instrucțiuni, a îndruma si controla activitatea prepusului.

Izvoarele raportului de prepușenie sunt variate:

-contractul individual de munca;

-calitatea de membru al unei organizații cooperatiste,

-contractul de mandat, daca din conținutul sau rezulta o subordonare foarte stricta a mandatarului fata de mandant;

-contractul de antrepriza, daca din conținutul sau rezulta o subordonare foarte stricta a antreprenorului fata de beneficiarul lucrării etc.

În cauză, nu există nici un raport de prepușenie între pârâta C. C. și ceilalți pârâși chemați în judecată de reclamant.

Aceasta deoarece competența procurorului de a efectua acte de cercetare penală și de a dispune trimiterea în judecată a unei persoane derivă din statutul său juridic.

Chiar dacă procurorul exercită o profesiune ce implică exercițiul autorității de stat, acesta nu este subordonat niciunei instituții publice sau private, aceasta fiind chiar de esența activității sale.

Procurorul face parte din puterea judecătorească care reprezintă una din cele trei puteri ale statului, acesta fiind cea care asigură echilibrul și forța statului de drept și care impune independența sa funcțională față de celelalte puteri.

Încadrarea procurorilor în P. reprezintă doar o formă administrativă de organizare a activității acestora, fără ca prin aceasta să li se știrbească din independența funcțională a procurorilor.

Urmare celor de mai sus, tribunalul reține că în cauză, pe acest temei juridic, pârâții în cauză nu au calitate procesuală pasivă.

Potrivit dispozițiilor art. 1000, alin. 4 cod civil institutorii si artizanii (sunt responsabili) de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor supraveghere.

Pentru faptul că pârâții sus menționați nu sunt institutori, iar pârâta C. C. nu este artizan al acestora (în accepțiunea legii), tribunalul reține că nici în baza acestui alin. Pârâții în cauză nu au calitate procesuală pasivă.

Nici pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, pârâții sus menționați nu au calitate procesuală pasivă deoarece nici chiar reclamantul nu invocă o faptă proprie acestora, ci doar a pârâtei C. C..

3. Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că cererea formulată de reclamant în contradictoriu doar cu pârâta C. C. este nefondată pentru următoarele considerente:

Condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt: să existe o faptă ilicită săvârșită cel puțin din culpă care să producă un prejudiciu. Trebuie să existe o legătură directă și neîntreruptă între faptă și prejudiciu.

Se constată că premisa răspunderii civile delictuale este aceea de a exista o faptă ilicită.

Fapta ilicită reprezintă acțiunea ori inacțiunea unei persoane fizice, sau juridice, prin care se încalcă o norma de conduita obligatorie. Aceasta se poate prezenta sub forma comisiva, atunci când autorul faptei încalcă o norma expresa care interzice acțiunea săvârșită, de exemplu, însușirea bunului găsit, conducerea autoturismului fără permis, distrugerea sau degradarea bunurilor aparținând altor persoane etc.; b. omisiva, atunci când persoana fizica sau juridica nu îndeplinește o acțiune pe care o impune norma legala, de exemplu, nedeclararea unor bunuri, nedenunțarea unor infracțiuni etc.

În raport cu natura specifica a relațiilor sociale, care sunt ocrotite prin normele legale, si cu pericolul ei social, fapta ilicita poate fi delict civil, abatere disciplinara, contravenție, abatere de la normele de conviețuire sociala sau infracțiune. Ca atare, ea constituie o condiție necesara a răspunderii juridice in diferitele ei forme.

În cauză reclamantul pretinde că faptul trimiterii sale în judecată printr-un Rechizitoriu întocmit de pârâta C. C., în calitatea sa de procuror, pentru o faptă despre care reclamantul pretinde că nu există sau că nu se face vinovat, reprezintă o faptă ilicită.

Raportând această situația de fapt la prev. Legale în materie de răspundere civilă delictuală, tribunalul reține că întocmire unui rechizitoriu nu reprezintă în sine o faptă ilicită nici chiar dacă se probează faptul că infracțiunea nu există sau inculpatul este nevinovat, fiind astfel achitat.

Întocmirea unui rechizitoriu de către o persoană care exercită în mod legal funcția de procuror (aspect necontestat în speță), în baza unor probe care se află în dosarul de urmărire penale care reprezintă suportul acestuia, nu poate reprezenta în nicio situație o faptă ilicită. Nici chiar atunci când acesta ar fi forma de materializare a unui pretins abuz de drept din partea celui care îl întocmește.

Deoarece prin acesta nu se încalcă nici o norma de conduita obligatorie, ci reprezintă doar materializarea activității procurorului de caz.

Pentru faptul că în cauză nu există fapta ilicită pretinsă de reclamantul, tribunalul nu va mai analiza existența celorlalte condițiile ale răspunderii civile delictuale: culpă, prejudiciu, legătură de cauzalitate.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul L. loan, criticand sentinta pronuntata pentru urmatoarele motive:

- se arata ca hotărârea pronunțata de prima instanța este nelegala atât ca urmare a unor vicii ce nu pot fi înlăturate decât prin casare si rejudecare. cat si ca o consecința a gravelor erori, greșeli si încălcări a dispozițiilor legale de ordine publica atât de drept material substanțial cat si procesual, inclusiv urmare a încălcării unor mari principii de drept, precum si, efectiv, a drepturilor aparate prin Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994 inclusiv a celui aparat de ART. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994.

I. În ceea ce privește - motivul prevăzut de art 304 oct. 5 Cod proc. civ.. care se refera la situația: „ când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de an. 105 alin. 2 „ .

Se mentioneaza astfel ca la termenul din 19.04.2012 (menționat eronat 18.04.2012). s-a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat „ PRECIZARE SI COMPLETAREA MOTIVELOR DE ACȚIUNE „

Prima instanța a apreciat in mod gresit ca acest înscris a fost tardiv depus ,aratandu-se in acest sens ca precizarea de a actiune respecta condițiile impuse de dispozițiile art. 132 C.pr.civila .

Astfel, primul termen acordat in aceasta cauza, ulterior reînregistrării sale, a fost in data din 23.02.2012.

La aceasta data, instanța a rămas in pronunțare, fiind amânata pronunțarea pentru data de 29.02.2012.

La data de 29.02.2012, instanța a dispus in cauza, respingerea ca nefondată a excepției prematurității acțiunii, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, a unit cu fondul cauzei excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților si a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant de suspendare a cauzei în baza prev. art. 244 C. .

Totodată instanța a dispus acordarea unui termen la data de 19.04.2012.

La acest termen, pentru care reclamantul a înaintat înscrisul susmenționat(apreciat ca tardiv de către instanța) acesta amai depus si un alt înscris, intitulat «NOTE SCRISE DE ȘEDINȚA» prin care a reiterat cererea de suspendare a cauzei ,precum si cereri formulate si la termenul anterior, motivat de faptul ca in aceasta cauza nu i-au fost comunicate inscrisurile inaintate de parti la dosarul cauzei .

Presupune reclamantul ca in cauza s-au depus intampinari si inscrisuri si solicita comunicarea acestora .

Prin urmare, apreciaza recurentul ca fiind de domeniul evidentei faptul ca înscrisul depus de acesta nu a fost tardiv.

Mai mult decât atât, prima instanța, chiar daca ar fi făcut abstracție de petitul prin care s-a modificat cuantumul pretențiilor, nu putea face abstracție de înscris în integralitatea sa.

Înscrisul a constituit si trebuia sa fie valorificat de instanța cel puțin in sensul ca acesta a reprezentat totodată o dezvoltare a aparatului argumentativ al acțiunii deduse judecații.

Din modul in care s-a raportat instanța la acest înscris, rezulta ca pur si simplu înscrisul respectiv a fost complet înlăturat de instanța, fără ca instanța sa retina, cel puțin, motivele inserate, care pot constitui o completare a aparatului argumentativ al acțiunii, nesupusa vreunui termen.

2. Apreciaza recurentul reclamant ca instanta de fond nu a dovedit rol activ pe parcursu linstrumentarii cauzei, încălcand astfel dispozițiile art. 129 alin 5 Cod proc. civ. si aducand atingere dispozițiilor art. 16 din Constituție, art. 21 din Constituție, art. 20 din Constituție raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata de România prin Legea 30/1994, respectiv, ART. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994 .

Dispozițiile art. 16 din Constituție au fost încălcate in ceea ce privește discriminarea evidenta pe care o face intre reclamant și celelalte entități parate, (in considerarea faptului ca in majoritate acestea sunt - statul sau instituții care implica autoritatea statului).

Discriminarea susmenționata este in strânsa legătura cu îngrădirea dreptului la acces in justiție in corelație cu privarea de dreptul la un proces echitabil, fiind evident, in circumstanțele de evidențiate mai sus, că nu am avut dreptul la o instanța independenta sau imparțială.

Dreptul la o instanța independenta si imparțiala presupune si are cea si conotatie inclusiv dreptul la o instanța competenta profesional si care sa nu fie aservita complet, cum se poate observa ca au stat lucrurile in cauza.

Art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994 a fost încălcat prin prisma faptului ca fiind privat de drepturile invocate, pe cale de consecința îngrădirea, obstacularea lor sau lipsirea de substanța a acestora prin modul in care a cercetat si soluționat prima instanța cauza, reclamantul a fost privat efectiv si de un bun, data fiind conotația pe care CEDO si jurisprudența Curții de la Strasbourg o acorda noțiunii autonome de bun. Acesteia-i este asimilat si dreptul de creanța atunci când acesta se bazează pe o speranța legitima, natura speranței legitime fiind dispozițiile si normele legale edictate de legislația unui stat.

3. In al treilea rând, arata apelantul, este de observat ca instanța a dat dovada de formalism apreciind înscrisul conform titulaturii sale ca, precizare de acțiune.

Or, in atare situație, chiar daca instanța ar fi considerat (greșit desigur) ca situația cererii susmenționate nu ar fi acoperita de dispozițiile art. 132 alin 1 C., in nici un caz nu putea înlătura incidența si suportul pentru o astfel de cerere, constând in dispozițiile art 132 alin 2 punctul 2, in raport de care tardivitatea invocata de către instanța este o confirmare a ceea ce a învederat în finalul expunerii de la punctul 2 supra.

Se arata ca, față de aspectele de mai sus, sunt incidente si dispoz. art 105 C., iar pe cale de consecința, pentru înlăturarea vătămării considera apelantul necesara in principal casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare a cauzei, primei instanțe.

4.Nu in ultimul rând este de semnalat tot ca o încălcare si faptul ca instanța prin hotărârea sa, rămânând consecventa incălcărilor drepturilor si normelor de drept procesual cat si de drept substanțial material, în plan procesual i-a îngrădit si restrâns dreptul la un proces echitabil prin prisma privării de o cale de atac, respectiv de cea a apelului.

În acest sens, se arata cererea reclamantului chiar și în absenta înscrisului înaintat pentru 19.04.2012, se încadrează în ipoteza competentei materiale prevăzuta de art. 2 litera b) C., fără incidența a normei prevăzute de ART. 282A1 C.. pentru a se putea invoca eventuala Maturare a caii de atac a apelului.

Mai invoca reclamantul ca fata de parata 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T. si fata de paratul 5 - statul roman, hotărârea apare de asemenea ca fiind nemotivata, aspect de natura a atrage nulitatea acesteia.

II. În ceea ce privește – motivul prevăzut de art. 304 net. 7 Cod proc. civ.. care se refera la situația:

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

O prima concluzie poate fi desprinsa din faptul ineluctabil al soluționării acestei cauze printr-o hotărâre dată fără drept de apel, numai cu drept de recurs.

Conotațiile acestei chestiuni sunt cu atât mai relevante, cu atât important de decelat, de analizat si de apreciat, cu cat motivul înlăturării caii apelului in cauza nu este urmarea lipsei incidenței dispoz. art 2 litera b) C..

Câtă vreme dispoz. art 2 litera b) C.. sunt incidente în cauza, explicația înlăturării căii de atac a apelului decurge din faptul ca prima instanța a examinat cauza ca fiind una dintre cele la care se refera ART. 282A1 C..

Or, cuantumul pretențiilor solicitate conform capătului de cerere in varianta acțiunii introductive, cu privire la care exista autoritate de lucru judecat in ceea ce privește obligativitatea judecării, este dat de formularea cererii in sensul: «sa dispuneți obligarea in solidar a paraților la plata (către reclamant) a sumei de 1.000.000 lei (RON) cu titlu de daune morale> >

Paradoxal, acest cuantum este reținut corect prima parte a hotărârii instanței (pagina 2 paragraful 2 din hotărâre).

In atare situație, ipoteza plauzibila este cea a avizării de către instanța, a dispozițiilor art. 504 Cpp, la care s-a raportat in realitate, chiar daca in sens formal instanța tinde sa se delimiteze de aceste norme.

Mai arata apelantul ca instanța a pronunțat o hotărâre care «cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii»

Intreaga motivare si motivație apare astfel ca fiind grevata de un sistem si mecanism al gândirii si exercițiului juridic al judecătorului grefat si polarizat pe dispozițiile art. 504 Cpp.

Se arata in acest sens ca instanța a respins excepțiile privind pretinsa lipsa a calității procesuale a celorlalți parați (alții decât parata 1),

Arata apelantul ca scopul instanței este de a sustrage răspunderii parații ceilalți decât parata 1, pentru ca rămânând in discuție angajarea răspunderii numai in raport de parata 1, iar ulterior, cu privire la aceasta sa se constate ca a fost independenta si a acționat potrivit «statutului juridic», prima instanța face aceasta încercare de o manieră vădit îndoielnică, neconvingătoare și nesustenabilă juridic.

În cazul paratei 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE, prima instanța a dat aceeași soluție, deși situația în fapt și în drept este total diferită în cazul acestei pârâte față de instituțiile la care a activat pârâta.

III. În ceea ce privește - motivul prevăzut de art. 304 oct. 8 Cod proc. civ.. care se refera la situația:

«8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;

1. Se poate aprecia ca motivele de la punctul I 4. si II supra sunt valabile si pentru incidența punctului 8 al art. 304 C..

Chiar daca nu suntem in prezenta unui «act juridic dedus judecații», dat fiind cazul atipic in speța a 1 obiectului care se refera la o răspundere civila delictuala, se poate avea in vedere, cel puțin prin extrapolare, ca prin prisma motivelor de la punctul 14. si II supra, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;»

În acest sens, prima instanța a schimbat natura si înțelesul lămurit al unor raporturi derivând din dispoz. art 998,999, 1000 alin 1, plasându-le în fapt în sfera dispoz. 504 Cpp, chiar daca formal si declarativ prima instanța neaga acest aspect.

Hotărârea data insa nu trebuie interpretata prin prisma conotațiilor sale declarative ci prin ceea ce exprima ea in esența.

2. Punctul 8 al art 304 C. este incident si in legătura cu paragraful 2 al punctului 2 din pagina 6 a hotărârii, unde instanța retine «ca reclamantul nu are in vedere o eroare judiciara in sensul de pronunțare a unei hotărâri judecătorești vădit nelegale, ci apreciază ca ilicita însăși dispoziția procurorului de trimitere in judecată»

Pornind de la aceasta premisa, prima instanța ajunge la concluzia ca, in esența, exercițiul funcției si atribuțiilor ar permite procurorului trimiterea in judecata si ca atare așa s-ar fi întâmplat și în cauza.

Instanța nu a înțeles însă faptul ca nu trimiterea in sine in judecata a unei persoane, - ca act care intra in atribuțiile de serviciu a unui procuror, ține de fișa postului acestuia, - este ceea ce a sesizat instanței. "

Reclamantul a sesizat instanței că în speță atribuțiile au fost îndeplinite defectuos de o maniera care a implicat culpa prin neglijenta, imprudenta, temeritate, ușurința.

Or, sarcina instanței era de a se raporta la culpa ca forma a vinovăției, care nu poate fi înlăturata așa pur si simplu, nu se poate face abstracție de ea.

Prin urmare nu actul de dispoziție de trimitere in judecata este cel vizat, acesta fiind atribut al procurorului, ci condițiile specifice in care atribuțiile au fost exercitate.

Asta cu atât mai mult cu cat procurorul nu este o entitate care se poate plasa in afara legii si răspunderii. Daca ar fi așa, prin absurd, ar însemna ca orice procuror sa poată cerceta, in virtutea unei independente (chiar si fata de lege) prost si greșit înțeleasa, pe oricine, oricând si sa trimită pe oricine in judecata, fără posibilitatea de a-i fi atrasa răspunderea indiferent de circumstanțe.

Or, asta ar însemna o plasare in afara incidenței art. 16 din Constituție.

Se tinde la plasarea procurorului mai presus de lege.

Hotărârea primei instanțe face apologia abuzurilor în serviciu care nu sunt decât o concretizare, o materializare, o obiectivare in fapt a unei reprezentări greșite de acest gen, care din păcate provine de la un magistrat - ca ironie a situației, si stranie, chiar sinistra coincidenta, numit tot «C.».

IV. În ceea ce privește - motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc civ., care se refera la situația:

« 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;»

1) IN PRIMUL RÂND IN CEEA CE-I PRIVEȘTE pe pârâții:

- M. P. si P. de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

Pentru a constata pretinsa lipsa a calității procesuale pasive se invoca lipsa unor raporturi intre Parata 1 si parații:

- M. P. si P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

Nu se poate accepta ca parata nu ar fi avut raporturi de subordonare fata de unii dintre ceilalți parați:

- M. P. si P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

Este lipsit de temei si de substanța legala faptul ca se susține ca parata 1 nu ar fi avut un raport cu unii dintre ceilalți parați, respectiv cei de mai sus. Si mai ales ca nu ar fi avut un raport de prepușenie.

Pârâta, ca fost procuror, a fost integrata unui sistem caracterizat prin subordonare ierarhica in raport cu procurorii superiori.

Pe de alta parte, pârâta, ca fost procuror, a fost integrata unui sistem instituționalizat.

Este inacceptabil ca un procuror să aibă un raport de prepusenie sau subordonare fața de instituțiile din care face parte, mai insignifiant si mai lax decât un șofer in cadrul unității economice la care activează.

Asta cu atât mai mult cu cat domeniul de activitate s¿ activitatea efectiva a unui procuror este și are importanta sociala mai mare decât a unui șofer.

Dincolo de vulgarizarea exemplului, rezida o concluzie indeniabila. Or, daca un șofer poate si trebuie sa fie responsabilizat el însuși dar si comitentul, cu atât mai mult, procurorul, data fiind importanta sociala a activității sale si indicațiile pe; care le are activitatea sa, cu atât mai mult trebuie si poate fi responsabilizat atât procurorul cat si instituțiile din care face parte.

Independența clamata a procurorului este relevanta numai in sensul de a nu putea fi supus la ingerințe si imixtiuni de natura a-1 determina sa nu respecte legea, fata de acestea este independent.

Independenta procurorului nu poate fi fata de lege, ceea ce insa se tinde a se invoca in speța.

Mai mult decât atât, confirmarea justeței susținerilor pe care reclamantul le-a făcut mai sus, o da PRINCIPIUL UNITĂȚII DE ACȚIUNE.

Or, atunci când convine invocarea acestui principiu se face apel la acesta, iar in speța, întrucât ar însemna sa provoace inconveniente paraților, acest principiu este eludat, escamotat.

Aceste apărări au fost făcute de parați in fata primei instanțe si denota un act de lașitate, ignobil.

Procurorul nu este un liber profesionist, situație în care prin absurd dacă ne raportam la aceasta, este de subliniat si de reținut ca nici măcar liber profesioniștii nu sunt in afara oricăror discuții in legătura cu raporturile dintre aceștia si formele de exercitare a unor profesii liberale, existând soluții de atragere a răspunderii acestora din urma, practica insa fiind divergenta.

In ceea ce privește situația procurorului, care nu este liber profesionist si nu este in afara raporturilor de prepusenie, ori a unor raporturi de subordonare fata de instituțiile cu care are raporturi de munca, este evident ca nici acesta si nici unitățile, instituțiile in care este încadrat nu pot răspunde in afara responsabilizării și atragerii răspunderi civil delictuale.

2) Referitor pârâta 4 - DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T..

Dacă in privința celorlalți parați se neaga faptul ca ar fi existat raporturi de prepusenie sau de subordonare, pentru a se evita incidența art. 1000 alin 3 Cod Civ., este de observat ca referitor la parata 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T., nu s-a pretins si nu s-a solicitat chemarea in judecata in considerarea unor astfel de raporturi intre parata 1 si parata 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T..

Prima instanța a fost superficiala in examinarea si analizarea acestei cauze, ceea ce se observa si prin aceea ca nici măcar nu a reținut sub ce aspect au fost chemat in judecata ca parat 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T..

În cazul pârâtei 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T., chemarea in judecata a fost efectuata pentru antrenarea răspunderii acesteia in raport de faptul ca la solicitarea nelegala a paratei 1, au fost întocmite acte în mod defectuos.

În concret parata 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T. a emis si a depus la solicitarea paratei 1, în mod nejustificat constituire de parte civila, in pofida prevederilor legale, si a faptului ca reclamantul nu datora plata vreunei sume de bani, paratei 4.

Practic a fost o coniventa intre parata 1 si parata 4, daca nu se va stabili ca parata 4 a acționat sub presiunile exercitate de parata 1, deci in baza unei stări de constrângere.

În acest sens nu era necesar sa existe raporturi juridice de prepusenie sau

subordonare, intre parata 1 si parata 4. De altfel nu s-a susținut așa ceva. Cu toate acestea, prima instanța a tratat situația juridica in cauza a paratei 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T., la pachet si prin prisma acelorași considerente, motive cu cele invocate pentru pretinsa constatare a lipsei calității procesuale a paraților

- M. P. si P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție

- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

În raport de cele ce preced, sub acest aspect, fata de parata 4-DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T., hotărârea apare ca nemotivata, aspect de natura a atrage nulitatea.

3) Referitor la paratul 5-S. R. prin MTNISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

S. a fost chemat in judecata nu numai datorita faptului ca sub egida statului roman si-a exercitat prerogativele in mod defectuos fostul procuror.

În primul rând, este de remarcat că dacă se acceptă teza așa zisei independente a procurorului, ar însemna ca acesta este independent si fata de stat

Însă, după cum s-a arătat, reclamantul a chemat în judecată statul roman în cadrul acestui raport juridic procesual nu numai pentru ca ar fi răspunzător pentru si din cauza modului defectuos in care a acționat procurorul, cu vinovăție, cel puțin sub forma unei culpe.

S. roman este titularul acțiunii penale.

Judecata penală chiar daca in concret a fost urmarea rechizitoriului procurorului, 1-a avut ca titular al acțiunii penale, așadar pe statul roman. Judecata penala a avut ca obiect raportul juridic procesual dintre stat si subsemnatul, părțile fiind S. versus subsemnatul.

Prin urmare, a fost vizat raportul juridic direct intre subsemnatul si stat.

În acest sens am menționat ca statul nu poate sa-si decline responsabilitatea, care decurge cel puțin dintr-o culpa in eligendo .

Or, prima instanța s-a limitat la a analiza si a se pronunța in ceea ce privește paratul statul roman, doar la faptul constatării unei pretinse lipse a calității procesuale pasive in condițiile susmenționate, la punctele dinainte, sub pretextul ca nu ar exista raport juridic intre procuror si ceilalți parați, inclusiv față de stat.

Așa fiind, se solicita a se avea in vedere ca fata de paratul 5 - statul roman, hotărârea apare de asemenea ca fiind nemotivata, aspect de natura a atrage nulitatea sa.

4) Referitor la parata 1 C. Constanta

Adevărata măsura a efectiv, denegării de dreptate, din partea instanței, este data de maniera absolut inadmisibila in care a tratat prima instanța inclusiv raportul fata de parata 1.

În mod previzibil in raport de modul in care si-a preconstituit pseudo argumentările, prima instanța a tratat si raportul procesual direct cu parata 1 - C. C., de aceeași maniera insidios superficiala, subsumat scopului respingerii acțiunii formulate in mod necondiționat, pentru ca judecătorii sunt si ei (unii) independenți la rândul lor (fata de lege).

Arata apelantul ca prima instanța a stabilit ca nu exista fapta ilicita.

Prin urmare, oricând un procuror, urmare a independentei sale si a faptului ca un magistrat poate aprecia de maniera în care a făcut-o prima instanța ca nu exista fapta ilicita, poate trimite in judecata oricând orice persoana, inclusiv un judecător. Afara doar de faptul daca intre cele doua categorii judecător - procuror nu ar fi un pact nescris, pecetluit de astfel de soluții ca si cea in cauza, corelate cu moduri de rezolvare asemănătoare din partea procurorilor a unor plângeri vizând judecătorii, ceea ce ar închide un cerc vicios al unei reciprocități pernicioase pentru societate.

Concluzia se impune cu obstinenta în situația în care prima instanța cu dezinvoltura si nonșalanta constata efectiv lipsa unei fapte ilicite in condițiile date in speța.

Pentru ca prima instanța s-a limitat la a constata doar aceasta pretinsa a lipsei faptei ilicite fără a aborda celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, sub acest aspect, hotărârea apare de asemenea nemotivata.

Tot pentru acest fapt motivele care vor fi inserate in cele ce urmează se raportează doar la acest element pe care totuși prima instanța, 1-a antamat, desigur pentru a constata lipsa si pentru a justifica neantamarea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

Mai arata apelantul urmatoarele:

- prima instanța a făcut abstracție de faptul ca aspectele relevate in cauza nu vizează exclusiv si de o maniera desprinsa total de contextul si circumstanțele cauzei, doar faptul in sine al trimiterii in judecata.

- trimiterea in judecata s-a făcut in contextul in care procurorului i s-a imputat culpa profesionala, necunoașterea dispozițiilor legale civile imperative in speța.

- trimiterea in judecata s-a făcut, impropriu, inclusiv prin necunoașterea sau/si nerespectarea normelor imperative de drept penal si procesual penal

- mai mult decât atât, in condiții care releva vinovăție sub forma intenției directe (deși ar fi suficienta decelarea doar a unei culpe, chiar levisima) procurorul a trimis in judecata in pofida faptului ca pana la data trimiterii nu sosise încă rezultatul unei comisii rogatorii Din Brazilia, care a fost administrata si era proba câștigată cauzei.

- procurorul nu a respectat dispozițiile art. 68 si 202 Cpp si a acționat cu totala rea credința in cauza.

- modul in care a instrumentat procurorul, conduita acestuia, pot constitui chiar fapte penale si obiect al unui proces penal. Or, in atare situație, a fortiori, procurorului-i poate fi atrasa responsabilitatea civila cu cat in civil forma si gradul vinovăției pot atrage responsabilizarea chiar daca au un grad mai mic decât in penal.

- procurorul a trimis in judecata persoane nevinovate eludând obligația prevăzuta de art. 364 Cpp, deși avea obligația de a supune situația si rechizitoriul procurorului superior.

- un adevărat rechizitoriu la adresa modului in care a instrumentat procurorul (parata 1) si cum a trimis in judecata persoane nevinovate cu încălcarea unor dispoziții legale imperative, îl constitute Sentința Penala 14/2007 pronunțata de judecătorul F. G. de la Curtea de Apel Tg. M., in dosarul penal constituit urmare a trimiterii in judecata. Prin hotărârea penala susmenționata s-a dispus restituirea cauzei la procuror, cu o motivare care creionează de o maniera convingătoare profilul profesional al paratei 1, a cărei incapacitate asociata cu reaua voința si probabil interesele (care după cum s-a subliniat in doctrina si jurisprudența pot fi si numai de ordin moral in lipsa unor alte probe materiale) au determinat faptul trimiterii nejustificate în judecată a unor persoane nevinovate, . de o maniera grosiera.

V, REFERITOR LA ÎNCĂLCAREA ART. 1 DIN .PROTOCOLUL ADIȚIONAI. NR. 1 LA CONVENȚIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR ST LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI RATIFICATA PRIN LEGEA30/1994 si a ART 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata de România prin Legea 3fll1994

A) Cu privire la art. 1 din Protocolul adițional 1

Prin recunoașterea in mod formal, prin edictare de dispoziții, de către statul roman a unor drepturi, situație coroborata cu exercitarea dreptului la acțiune in vederea satisfacerii si valorificării acestor drepturi, in patrimoniul subsemnatului s-a constituit un drept de proprietate cu valoare si asimilat noțiunii de bun.

Asta pentru ca inclusiv speranța juridica bazata pe dispoziții legale care prevăd drepturi in favoarea unor persoane, reprezintă si este asimilata noțiunii de bun.

Jurisprudența CEDO a fost consecventa in acest sens, referiri la aceasta chestiune regăsindu-se și în HOTĂRÂREA PILOT din 12 octombrie 2010, în Cauza M. A. și alții împotriva României PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 778 din 22 noiembrie 2010, punctul 136. unde se arata ca:

«...atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr, 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 35, CEDO 2004-IX). > >

Mutatis mutandis, ipoteza este valabila si in cazul normelor preexistente Convenției, dara a căror supraviețuire si aplicare in timp succede adoptării Convenției

B) Cu privire la art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata de România prin Legea 30/1994 .

ART. 6 se refera la: « Dreptul la un proces echitabil

1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.» .

Or, dreptul la un proces echitabil presupune nu numai formal, dreptul la o instanța «independenta și imparțială» în sens literal.

În sensul spiritului Convenției, pe fond, dreptul la o instanța «independenta si imparțiala» înseamnă mai mult decât semnificația literala a termenilor.

Dreptul la o instanța «independenta si imparțiala» presupune inclusiv dreptul la o instanța competenta profesional.

Înseamnă dreptul la judecarea cauzei de judecători pregătiți profesional, respectiv care sa nu judece cu rea credința sau din grava neglijenta.

Sub acest aspect dispozițiile art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil nu pot fi disociate, ci dimpotrivă se conjuga cu dispozițiile LEGII Nr. 24 din 17 ianuarie 2012 pentru modificarea și completarea Legii nr, 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Conform Legii 303/2004 modificata au fost introduse in plus, ca abateri disciplinare, faptele prevăzute de art. 99, literele s) si t), respectiv:

s) (...) motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat; t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență."

În vederea aplicării de sancțiuni pentru astfel de fapte, in circumstanțierea faptelor învederate supra, referitor la « rea-credință sau gravă neglijență» in Legea 24/2012, s-a menționat ca:

«După articolul 99 se introduce un nou articol, articolul 99" 1, cu următorul cuprins: "ART. 99Al

(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual"»

Indiferent ca suntem in prezenta unei rele credințe sau a unei grave neglijente, cert este faptul ca reclamantul a fost vătămat in drepturi, fie ca, urmare a faptului ca prin hotărârea data de prima instanța:

- se «încalcă cu știință normele de drept material ori procesual», fie ca:

- se «nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil,

normele de drept material ori procesual"»

In speța, este evident ca hotărârea pronunțata de judecătorul primei instanțe, este data si este rezultatul unei rele credințe a judecătorului.

Judecătorul nu a fost preocupat de recunoașterea si realizarea dreptului recunoscut conform dispozițiilor legale in materie de răspundere civila delictuala.

În realitate, judecătorul a urmărit efectiv să se pună la adăpost de eventuale masuri de retorsiune din partea autorităților parate.

Este posibil ca asupra judecătorului primei instanțe sa fi fost exercitate influente si actul de justiție a suferit inclusiv imixtiuni si ingerințe. Se cunosc deja natura si originea ingerințelor, in cauzele pe care subsemnatul le-am inițiat si susținut împotriva statului roman in procese privind proprietatea, prin care am adus atingere unor interese veroase.

Posibilitatea ca si in acest caz sa se fi intervenit de o maniera mai puțin grosiera, exista, dar asta nu diminuează cu nimic rolul si obligațiile judecătorului, care in orice circumstanțe trebuie sa-si păstreze integritatea.

Se cunoaște de asemenea, ca astfel de ingerințe si imixtiuni au continuat si continua in toate procesele subsemnatului, cu scopul de a se asigura păstrarea unei aparente de legalitate la ceea ce s-a întâmplat în ceea ce mă privește pe subsemnatul si alte persoane, cat si in cauzele civile suspendate pe nedrept mai mulți ani de zile.

Având in vedere ca un complet de judecată în căile de atac este compus din doi sau mai mulți judecători, garanția păstrării independentei ar trebui sa fie reala, nu formala.

Faptul că judecătorul primei instanțe nu a reușit sa-si păstreze independenta și imparțialitatea s-a datorat atât unor posibili factori obiectivi - imixtiuni si ingerințe - cât si unor factori subiectivi, si anume, propria vulnerabilitate fondata probabil pe o pregătire profesionala precar (hotărârea pronunțata in prima instanța fiind o mostra elocventa in acest sens).

In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei apelate, prin prisma si a motivelor de apel invocate, Curtea retine urmatoarele:

Prin cererea formulata reclamantul a solicitat obligarea in solidar a paratilor C. Constanta, MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ,P. de pe langa Curtea de Apel Bucuresti ,Directia Generala a Finantelor Timis, S. R. prin M. Finantelor Publice, M. Finantelor Publice la plata, in solidar a sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, precum si obligarea la plata daunelor materiale ,datorate intocmirii rechizitoriului prin care a fost pusa in miscare actiunea penala si s-a dispus trimiterea in judecata a reclamantului pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 25 C.pen, rap. la art. 289 C.pen, art. 291 C.pen si art. 215 alin 1 si 2 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. a C.penal.

Reclamantul a apreciat ca acordarea daunelor morale este justificata datorita prejudiciilor de ordin moral pe care le-a suferit, avand in vedere ca i –a fost pusa sub semnul indoielii probitatea morala si profesionala, fapt ce a antrenat o serioasa diminuare a clientelei .

Prin decizia de casare Inalta Curte de Casatie si Justitie a trimis cauza spre rejudecare doar in ce priveste capatul de cerere prin care se solicita acordarea daunelor morale.

In fond dupa casare, primul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 23.02.2012, cand instanta a solutionat exceptia prematuritatii si exceptia inadmisibilitatii actiunii, respingand totodata cererea de suspendare intemeiata pe dispozitiile art. 244 C.procedura civila . S-a dispus de asemenea unirea cu fondul cauzei a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor ,acordandu-se un nou termen de judecata pentru data de 19.04.2012 .

La 18.04.2012 reclamantul a depus o precizare si o completare a actiunii ,prin care s-a majorat catimea obiectului cererii la suma de 6.000.000 lei si totodata s-a modificat actiunea in sensul adaugarii unui nou capat de cerere prin care se solicita obligarea paratilor sa publice considerentele si dispozitivul hotararii ce se va pronunta . larga circulatie locala, precum si . de larga circulatie, sub sanctiunea acordarii de daune cominatoriide 100 lei/zi de intarziere . Totodata s-a completat cererea, invocandu-se noi motive de fapt ,precum si prin adaugarea unor noi temeiuri de drept .

La termenul de judecata acordat la 19.04.2012 s-a dispus amanarea cauzei pentru data de 14.06.2012 pentru a se comunica paratilor cate un exemplar al cererii formulate de reclamant .

La termenul de judecata de la 14.06.2012 Tribunalul a retinut in pronuntare cauza cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei S. R. prin M. Finantelor Publice, cat si cu privire la admisibilitatea cererii formulata de reclamant la 18.04.2012, pe care a respins-o ca fiind tardiv formulata .

Prima critica formulata in apel vizeaza modul de solutionare al acestei cereri, apreciind apelantul ca instanta de fond a facut o gersita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 132 C.pr.civila .

Curtea retine in acest sens ca dispozitiile art. 134 din Codul de procedura civila, prin care este reglementata procedura primei zilede infatisare, impun doua conditii si anume: 1 ) partile sa fi fost legale citate si 2 ) partile sa poata depune concluzii .

Cum la termenul de judecata stabilit pentru 23 .02.2012 partile legal citate nu au putut pune concluzii, intrucat pricina s-a amanat pentru ca instanta sa se pronunte asupra incidentelor procedurale invocate la acel moment, Curtea apreciaza ca prima zi de infatisare s-a prorogat dupa acest moment .

Curtea apreciaza totodata ca in mod corect a fost respinsa cererea modificatoare a actiunii, ca urmare a celor stabilite de instanta de casare, retinandu-se in acest sens ca prin DC nr 713A/ 6.12.2010 pricina a fost trimisa spre rejudecare privind capatul de cerere prin care se solicita daune morale . Astfel fiind stabilite limitele rejudecarii, Curtea apreciaza ca in cauza nu mai putea fi primita o noua cerere de modificare a actiunii, fie si formulata in termenul prevazut de art. 132 C.pr.civila, pentru ca in caz contrar s-ar fi stabilit un cadru procesual diferit fata de cel mentionat de instanta de casare .

Se va retine de asemenea ca modificarea actiunii se refera atat la adaugarea unui nou capat de cerere cat si la adaugarea unei noi motivari in fapt, precum si a unor temeiuri noi de drept, motiv pentru care toate aceste aspecte nu puteau face obiectul analizei in fond dupa rejudecare, cererea modoficatoare fiind in mod corect respinsa cu privire la toate aceste aspecte .

Curtea retine ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 105 C.pr.civila, astfel cum sustine apelantul, nefiind dovedite cauze de nulitate ale actelor de procedura intocmite .

Nu poate fi retinuta nici critica prin care se sustine ca instanta de fond a ingradit reclamantului dreptul la un proces echitabil, prin gresita indicare a caii de atac, cata vreme calea de atac este stabilita prin lege, astfel incat aceasta poate fi exercitata in conditiile legale de catre parte, iar gresita indicare a unei cai de atac in cuprinsul hotararii nu leaga instanta de control judiciar de aceasta mentiune, aceasta instanta avand obligatia ca in virtutea rolului activ conferit de lege sa lamureasca acest aspect si sa procedeze la o corecta calificare a caii de atac. Se va retine in acest sens ca la termenul de judecata de la 23.01.2013 Curtea a calificat calea de atac ca fiind apelul, raportat la valoarea despagubirilor civile pretinse .

Curtea apreciaza ca fiind nefondata si critica privind contrarietatea hotararii, retinandu-se in acest sens ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor persoane juridice a fost admisa de prima instanta, astfel cum rezulta din cuprinsul dispozitivului, cat si al considerentelor pe larg expuse, unde se mentioneaza ca nu exista raporturi de prepusenie intre parata persoana fizica si ceilalti parati, astfel incat mentiunea de la fila 6 a hotararii in sensul ca exceptiile sunt nefondate reprezinta o eroare materiala care poate face obiectul indreptarii ,conform dispozitiilor procedurale .

Este nefondata critica prin care se invoca o interpretare gresita a actului dedus judecatii, Curtea retinand ca prima instanta s-a raportat in solutionarea cauzei la dispozitiile art. 998 si urm din Codul Civil privind raspunderea civila delictuala, dispozitii invocate de catre reclamant in cuprinsul cererii de chemare in judecata si nu la dispozitiile art. 504 C.pr.penala, astfel cum sustine apelantul, aspect ce rezulta din cuprinsul considerentelor prezentate in cuprinsul sentintei apelate .

In ceea ce priveste raspunderea civila a intimatei -parate C. Constanta, Curtea retine ca aceasta parte are calitatea de magistrat, astfel incat pe langa normele de drept comun in cauza sunt aplicabile si dispoziitiile speciale din Lg . nr. 303/2004, care reglementeaza in cuprinsul disp. art. 94 si urmat. raspunderea civila, penala si disciplinara a magistratilor .

Astfel, potrivit dispozitiilor art. . 94 din Lg. 303/2004:

„ Judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.”

Potrivit dispozitiilor art 96 din acest act normativ : „ (1) S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.

(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

(5) Nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. „

Prin urmare, cum in cuprinsul textului de lege mentionat s-a prevazut in mod imperativ ca in ipoteza erorilor judiciare magistratul nu poate avea calitate de parte, ci doar S. prin M. Finantelor Publice, care are drept de regres impotriva magistratului in situatia cand magistratul si-a exercitat functia cu rea- credinta sau cu grava neglijenta (ipoteza invocata in cauza ), Curtea apreciaza ca raportat la aceste dispozitii legale este nefondata solutia de admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei S. R. prin M. Finantelor Publice .

In ceea ce o priveste pe intimata – parata C. Constanta, raportat la dispozitiile art. 96 alin 6 din Lg. 303/2004, Curtea apreciaza ca legiuitorul nu a prevazut calea actiunii directe impotriva magistratului in aceasta ipoteza, astfel incat nu vor mai face obiectul analizei in apel criticile ce vizeaza respingerea ca nefondata a actiunii fata de aceasta parte .

Cat priveste calitatea procesuala pasiva a paratilor MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Generala a Finantelor Publice Timis, Curtea apreciaza ca in mod corect a retinut instanta de fond ca aceasta nu a fost dovedita in cauza, prin raportare la dispozitiile legale mai sus mentionate, in cuprinsul carora s-a prevazut ca in actiunea in repararea prejudiciului are calitate procesuala pasiva numai S. prin M. Finantelor Publice .

Curtea retine ca cele invocate de apelantul reclamant in cuprinsul motivului V de apel, privind incalcarea disp. art.1 din Protocolul Aditional la CEDO nu reprezinta critici ale sentintei apelate, ci critici ale conduitei judecatorului care a solutionat cauza, astfel incat acestea exced cadrului procesual stabilit prin actiune, neputand face obiectul analizei in calea de atac a apelului .

Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 297 C.pr.civila urmeaza sa admita apelul, sa schimbe in parte sentinta in sensul respingerii cererii de chemare in judecata a paratei C. Constanta in baza disp. art. 96 din Lg. 303/ 2004 . Se va dispune totodata desfiintarea in parte a sentintei si trimiterea spre rejudecare la prima instanta a cererii formulata impotriva paratului S. R. prin M. Finantelor Publice .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul-reclamant L. I., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. C., M. P. - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., împotriva sentinței civile numărul 1809/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .

Schimbă în parte sentința, în sensul că:

Respinge cererea de chemare în judecată a pârâtei C. C. în baza art. 96 alin.6 din Legea nr. 303/2004.

Desființează în parte sentința și trimite spre rejudecare la prima instanță cererea reclamantului împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2013.

Președinte,

C. B. T.

Judecător,

S. T.

Grefier,

M. D. U.

Red. ST

Tehnored. NC/ST

2 exemplare/data redactării 07.06.2013

Tribunalul București – Secția a V-a Civilă

Judecător: C. F. I.

← Pretenţii. Decizia nr. 348/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Pretenţii. Decizia nr. 1571/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 42/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI