Partide politice. Decizia nr. 1779/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1779/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 12563.01/3/2007

DOSAR NR._

(1957/2013)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.1779

Ședința publică de la 6.11.2013

Curtea constituită din:

P. - I. A. H. P.

JUDECATOR - E. V.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol se află soluționarea contestației formulată de contestatorul-intervenient P. SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI BUNĂ, împotriva sentinței civile nr.10/12.04.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent P. V. și cu intimații-intervenienți P. V. PRIN PREȘEDINTE S. P. și PREȘEDINTE EXECUTIV R. C., respectiv P. V. PRIN COPREȘEDINTE FONDATOR M. B. și COPREȘEDINTE P. D..

P. are ca obiect – partide politice.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă contestatorul-intervenient P. SOLIDARITĂȚII, intimatul-petent P. V., intimații-intervenienți P. V. PRIN PREȘEDINTE S. P. și PREȘEDINTE EXECUTIV R. C., respectiv P. V. PRIN COPREȘEDINTE FONDATOR M. B. și COPREȘEDINTE P. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestator cu suma de 10 lei și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost citat cu această mențiune.

Curtea, având în vedere faptul că această contestație nu a fost timbrată, din oficiu, pune în discuție excepția de netimbrare, excepție care se analizează cu prioritate, fiind determinantă pentru investirea instanței cu soluționarea acestei căi de atac.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocată și anularea contestației, ca netimbrată.

CURTEA,

Asupra contestației de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.10/12.04.2011, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a cererii, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petentul P. V., a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de P. V. PRIN PREȘEDINTE S. P. ȘI PREȘEDINTE EXECUTIV R. C. și P. V. PRIN COPREȘEDINTE FONDATOR M. B. și COPREȘEDINTE P. D., a constatat nulitatea absolută a hotărârii Delegației Permanente din 26.02.2007 a Partidului V., privind convocarea Congresului din 31.03.2007, precum și a hotărârilor adoptate la Congresul din 31.03.2007 privind alegea conducerii și modificărilor Statutului și a dispus radierea mențiunilor înregistrate în Registrul Partidelor Politice aflat la Tribunalul București cu privire la acest Congres.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație intervenientul P. SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI BUNĂ.

La termenul de judecată din data de 06.11.2013 Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării contestației.

Analizând excepția, Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, contestatorul, deși a fost citat cu mențiunea timbrării contestației cu o taxă de timbru în sumă de 10 lei, respectiv 0,15 lei timbru judiciar – dovadă fila 11, acesta nu a făcut dovada plății pentru termenul de judecată mai sus menționat.

Așa fiind, Curtea urmează a anula contestația ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrată contestația formulată de contestatorul-intervenient P. SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI BUNĂ, împotriva sentinței civile nr.10/12.04.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent P. V. și cu intimații-intervenienți P. V. PRIN PREȘEDINTE S. P. și PREȘEDINTE EXECUTIV R. C., respectiv P. V. PRIN COPREȘEDINTE FONDATOR M. B. și COPREȘEDINTE P. D..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.I.A.H.P.

Tehdact.R.L.

2 ex./06.12.2013

TB-S.3 – I.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partide politice. Decizia nr. 1779/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI