Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1935/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1935/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 155/4/2009
Dosar nr._
(855/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1935
Ședința publică de la 27.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenții – revizuienți A. R. V., T. M., I. Z. L. ANTOINETTE, D. T., P. I. și T. G.-A., împotriva deciziei civile nr.821 A din 25.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. I., S. I., C. G., SCAVL B. SA, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. P. DIN ROMÂNIA, B. V., B. V. și S. V..
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 06.11.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 13.11.2013, apoi la 20.11.2013 și apoi la 27.11.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 08.01.2009 și completată la 28.05.2010, revizuienții I. Z. L. Antoinette, T. S., D. T., P. I. și T. I. A. prin moștenitori I. Z. L. Antoinette, T. S. și T. G. A., au solicitat în contradictoriu cu intimații Bîdîrcă V., B. V., D. I., S. I., S. P. din România, C. G., S. V., S.C. A. B. S.A. și M. București prin Primarul General, revizuirea sentinței civile nr.2288/29.02.2000, în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 360/25.09.2006, încheiat între S.C. A. B. și B. V. și B. V. și evacuării cumpărătorilor din spațiul situat în București, Principatele Unite nr. 64, sectorul 4, în raport de dispozițiile art.322 pct. 5 C.pr.civilă, precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1639/25.03.1997, încheiat între S.C. A. B. S.A. și S. V..
Prin sentința civilă nr. 5996/17.09.2010, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Civilă a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă 2288/29.02.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, irevocabilă prin decizia civilă nr._.11.2001 a Curții de Apel București, s-a respins cererea revizuienților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 360/25.09.2006, încheiat între S.C. A. B. și B. V. și B. V. și a contractului de vânzare cumpărare nr. 1637/25.03.1997, încheiat între S.C. A. B. și intimații S. V. și C. (S.) G..
În ceea ce privește adresa nr. 6/77/685/11.12.2008 eliberată de Primăria Municipiului București – Serviciul Impozite și Taxe, instanța de fond a reținut că aceasta nu constituie înscris nou în înțelesul prevederilor art. 322 pct. 5 C.pr.civilă, întrucât provine de la o instituție publică, astfel încât nu se poate susține că a fost reținut de partea potrivnică și nici nu s-a dovedit existența unei împrejurări mai presus de voința revizuienților, care să îi fi împiedicat să procure acest înscris și să îl depună ca probă în dosar.
În ceea ce privește cererea completatoare, instanța a constatat că nu este incident nici unul de motivele de revizuire, împrejurarea că încheierea contractului de închiriere deținut de intimatul S. V. s-a făcut în baza unui text de lege eronat, neputând fi încadrată în motivele de revizuire.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr.821/25.09.2013 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții – revizuienți împotriva acestei sentințe.
A reținut tribunalul că:
Dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civilă, impun întrunirea cumulativă a mai multor condiții pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe descoperirea unui înscris nou: înscrisul invocat să fie nou și determinant în soluționarea cauzei, pentru reținerea unei alte situații de fapt și de drept, înscrisul să nu fi putut fi prezentat în judecata anterioară dintr-o împrejurare mai presus de voința părților sau pentru că a fost reținut de partea potrivnică.
Prin urmare, nu este suficient ca înscrisul să fie determinant în reținerea altei situații de fapt, dacă nu sunt întrunite și celelalte condiții cerute de dispoziția normativă.
Or, instanța de fond a reținut în mod corect că înscrisul invocat drept înscris nou nici nu a fost reținut de partea potrivnică și ar fi putut fi prezentat de către apelanții revizuienți și în procesul anterior.
Împrejurarea că apelanții au luat cunoștință de acesta întâmplător, nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voința părților.
Trebuie avut în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, care nu poate fi transformată într-un remediu procesual general, în cazul neadministrării complete sau corespunzătoare a probatoriului într-un litigiu, pentru a conduce la rezultatul urmărit de părți.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, tribunalul a constatat că în fața instanței de fond revizuienții nu au formulat o cerere prin care să invoce dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr.civilă și nici nu au solicitat instanței de fond să cerceteze vreun fals săvârșit de către pârâtul S. V..
Revizuienții au solicitat doar ca, în cadrul probei cu înscrisuri să se dispună atașarea dosarului nr. 570/1991 al Judecătoriei Sectorului 4 București, având ca obiect divorțul soților S..
De asemenea, prin cererea completatoare formulată la 28.05.2010, au arătat care sunt motivele pentru care, în opinia revizuienților, contractul de vânzare cumpărare nr. 1637/25.03.1997 era lovit de nulitatea absolută, dispozițiile legale invocate fiind cele prevăzute de Legile nr. 5/1973, nr. 17/1994 și nr. 112/1995.
Prin urmare, instanța nu se putea pronunța cu depășirea limitelor învestirii sale, conform art. 129 alin. ultim C.pr.civilă, cercetând un motiv de revizuire cu care nu a fost învestită.
Un asemenea motiv de revizuire nu putea fi formulat direct în apel, în raport de dispozițiile art. 294 alin. 1 C.pr.civilă, potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
În raport de aceste dispoziții, este inadmisibilă și invocarea în apel a altor înscrisuri noi în completarea cererii de revizuire, cu referire la înscrisurile invocate prin cererile depuse la termenele din 06.03.2012 denumită „Memoriu” și din 03.04.2012.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuienții.
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă raportate la dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă anterior în sensul că instanța de apel a aplicat greșit legea privitor la motivul de revizuire.
Recurenții – revizuienți apreciază că această motivare a instanței de apel nu este legală pentru următoarele argumente:
Nici doctrina de specialitate și nici practica judecătorească nu au putut sau nu au dorit să definească noțiunea juridică de „împrejurare mai presus de voința părților".
Aceasta înseamnă, în opinia recurenților - revizuienți, că s-a lăsat la competența magistratului judecător al cauzei să analizeze de la caz la caz împrejurările de fapt care pot forma convingerea instanței privind imposibilitatea de prezentare a unui act, deținut în speța de față de o autoritate a statului.
În speță, actul prezentat de revizuenți era deținut de autoritatea administrativă teritorială a Municipiului Petroșani pe teritoriul căruia familia B. mai achiziționase imobile, unitate administrativă ce nu avea nicio legătură cu administrația teritorială sectorul 4 București unde se afla imobilul ce face obiectul prezentei cauze.
A pretinde că revizuentii aveau posibilitatea ca în timpul judecării cauzei să investigheze întreg teritoriul României pentru a verifica dacă intimații B., în contradicție cu prevederile Legii nr. 112/1995, mai achiziționaseră imobile în localitatea de domiciliu, la un preț subvenționat și apoi să le speculeze, înseamnă a nega raporturile dintre cetățean și autoritățile administrative, autorități care chiar la intervenția instanțelor de judecată comunică foarte greu relații privind activul imobiliar al persoanelor fizice, respectiv istoricul de rol fiscal. În plus, într-o înțelegere greșită a principiului confidențialității, autoritățile administrative refuză să comunice persoanelor fizice relații privind activul imobiliar al unui cetățean.
Această practică a autorităților administrative este probată de adresa nr. 6-_/25.11.2009, care dovedește că influența familiei B. asupra autorităților administrative din Petroșani era și este de natură a-i determina pe funcționarii publici să tăinuiască documente relevante, adică acele documente pe care instanța de fond și de apel pretind ca revizuienții le-ar fi putut obține.
. speța încă din anul 1983, fostul Tribunal Suprem, prin decizia civila nr.1486/1983 (CD 1983/pag 164) a statuat că ordonanța din rezoluția de scoatere de sub urmărire penală poate constitui un act nou conform art. 325 pct. 5 Cod procedură civilă.
Mutatis mutandis la speța de față suntem într-o situație simetrică și fundamentată pe particularitățile anchetei penale privind caracterul „intuitu personae" al acestei anchete la fel cu relația organului administrativ - cetățean.
De esență, în opinia recurenților – revizuienți, este faptul că actul pe care aceștia l-au prezentat instanței demonstrează că judecata făcută de instanța judecătorească în primul ciclu procesual și procesul de aflare a adevărului au fost alterate și ca urmare hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual nu sunt legale.
În mod nelegal instanța de apel a reținut ca revizuenții nu ar fi sesizat instanța de fond în temeiul art. 322 pct. 4Cod procedură civilă privind falsul săvârșit de S. V..
În dosarul de fond, la fila 122 se află cererea formulată de revizuenți prin care se solicita extinderea cererii de revizuire și cu privire la S. V., iar prin încheierea din 18 noiembrie 2010 fila 124 instanța de fond a luat act de precizarea formulată de revizuent, s-a dispus introducerea în cauză a numitului S. V. și s-a acordat termen în vederea citării acestuia.
În raport de aceasta, hotărârea instanței de fond care pretinde că instanța nu a fost investită cu acest capăt al cererii de revizuire este nelegală și tot nelegală este și motivarea ca inadmisibilă a probei cu înscrisuri noi depuse în apel a căror utilitate și pertinență în cauză recurenții au argumentat-o prin memoriile din 06.03.2012 și 03.04.2012.
Decizia instanței de apel este cu atât mai surprinzătoare întrucât chiar sentința civilă nr. 5996/17.09.2010 pronunțată de instanța de fond, Judecătoria Sectorului 4 București, a analizat (superficial, este adevărat) și acest motiv de revizuire, pe care l-a respins în mod nelegal, așa cum s-a arătat în motivarea apelului declarat împotriva sentinței civile 5996/17.09.2010, refuzându-le revizuienților accesul la un document relevant și pe care nu îl puteau procura pe altă cale și împiedicându-i astfel să-și susțină cauza în mod eficient.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.5 Cod de procedură civilă.
Revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților … .
Această ipoteză are în vedere anumite înscrisuri care nu au putut fi înfățișate de părți instanței din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluția dată. Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;
b) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
c) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții;
d) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.
Înscrisul emis de Primăria Petroșani nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod de procedură civilă întrucât nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire actul unei autorități emis după pronunțarea hotărârii, pentru că acesta putea fi obținut și în cursul procesului (reclamanții cunoșteau că soții B. locuiau în Petroșani, dar nu au făcut verificări la acel moment la Primăria Petroșani), reclamanții nefăcând dovezi că ar fi fost împiedicați pe durata soluționării procesului în fond să obțină un astfel de înscris.
Motivul de nulitate invocat de revizuienții – reclamanți cu privire la contractul de vânzare – cumpărare încheiat de intimații – pârâți B. a fost acela că actul juridic respectiv s-a încheiat după ce acțiunea în revendicarea imobilului a fost admisă. Nu s-a invocat ca și motiv de nulitate faptul că soții B. ar mai fi cumpărat un apartament pe Legea nr.112/1995 în Petroșani sau că nu s-au respectat dispozițiile Legii nr.112/1995.
Ca atare, înscrisul prezentat ca act nou nu îndeplinește nici condiția de a fi determinant pentru soluționarea cauzei.
De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile privind încălcarea dispozițiilor art.322 pct.4 Cod de procedură civilă.
Într-adevăr, la fila 122 dosar fond se află depusă cererea formulată de revizuienți la data de 28.05.2010, prin care solicitau extinderea cererii de revizuire a sentinței civile nr.2288/29.02.2000 și în ceea ce privește contractul de vânzare – cumpărare nr.1639/25.03.1997 încheiat între . și S. V. și C. (S.) G. având ca obiect spațiul situat în București, ..64, corp B, ..
În motivarea cererii s-a arătat că acest contract a fost încheiat în considerarea calității de chiriaș a lui S. V., conform contractului de închiriere nr._/26.07.1995, dar întrucât contractul de închiriere este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea legii (Legea nr.17/1984, Legea nr.5/1973) și contractul de vânzare – cumpărare care s-a încheiat în baza lui este nul absolut.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și are ca obiect hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
De asemenea, Curtea reține că instanța care soluționează cererea de revizuire nu poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața instanței care a soluționat fondul cererii de chemare în judecată și a cărei hotărâre se atacă cu prezenta cale de atac de retractare, deoarece procesul este guvernat de principiul disponibilității (art.129 alin.5 Cod de procedură civilă).
Or, în aplicarea acestui principiu instanța nu poate să depășească obiectul pricinii supuse judecății.
Prin această cerere completatoare (art.322 pct.4 Cod de procedură civilă) se solicită admiterea cererii de revizuire, motivat de faptul că hotărârea a fost dată pe baza unui înscris fals – respectiv contractul de închiriere, dar motivul de nulitate absolută invocat în cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între . S. V., l-a constituit numai încălcarea dispozițiilor Ordinului nr.117/23.10.1996 al Consiliului General al Municipiului București și ale HG nr.11/19.02.1997, întrucât anterior încheierii contractului se admisese acțiunea în revendicare.
Nu a fost supus analizei motivul de nulitate invocat prin prezenta cerere de revizuire, respectiv nulitatea contractului de închiriere. Prezenta cerere depășește astfel cadrul procesual stabilit de reclamanți în dosarul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare.
Față de cele reținute, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că nu sunt incidente dispozițiile art.322 pct.4 și 5 Cod de procedură civilă.
În consecință, în temeiul dispozițiile art.312 Cod de procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul.
Având în vedere că la dosar nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte care au fost cheltuielile de judecată efectuate de intimați, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă se va respinge cererea acestora de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții – revizuienți A. R. V., T. M., I. Z. L. ANTOINETTE, D. T., P. I. și T. G.-A., împotriva deciziei civile nr.821 A din 25.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. I., S. I., C. G., SCAVL B. SA, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. P. DIN ROMÂNIA, B. V., B. V. și S. V..
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații B. și C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehdact.R.L.
2 ex./17.02.2014
TB-S.5 – N.M.; E.F.
Jud.S.4 – O.I.P. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 212/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
