Conflict de competenţă. Sentința nr. 72/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 72/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 7054/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 72 F

Ședința din Camera de Consiliu din data de 31.10.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA

GREFIER: M. D.

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București și Judecătoria sectorului 1 București, în cauza având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. G., domiciliat în București, ..5, ., sector 1, în contradictoriu pârâții C. G. AL M. BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în București, ..16, sector 3, P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr.1, corp B, sector 1, P. G. AL M. BUCUREȘTI, P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra conflictului de competență de față, constată următoarele::

Prin cererea înregistrată la data de 20.01.2010 pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamantul C. G. a chemat în judecată P. M. București prin P. G., P. G. al M. București, P. M. București și C. G. al M. București, solicitând constatarea nulității absolute a Dispoziției nr._/2009 a Primarului G. al M. București.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost retrocedat altor moștenitori legali și că decizia contestată și procesul verbal a fost emis pe numele tuturor revendicatorilor, în mod greșit, aceștia nefăcând dovada calității lor.

Prin sentința civilă nr. 674/17.05.2010 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamantul este terț față de dispoziția atacată, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001, ci dispozițiile art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, judecătoria soluționează în primă instanță litigiile civile a căror valoare este sub 500.000 lei.

După declinare, la Judecătoria sectorului 1 București s-a stabilit că numărul corect al dispoziției atacate este 5427/01.03.2006, aceasta fiind depusă la dosar.

Prin sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, în dosar nr._/299/2010, s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, s-a constat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de Apel București, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea sentinței judecătoriei, s-a reținut că potrivit probelor solicitate pentru evaluarea obiectului litigiului, bunurile ce fac obiectul dispoziției a cărei anulare s-a solicitat, au o valoare mai mare de 500.000 lei, astfel că tribunalul este competent să soluționeze în primă instanță acțiunea, date fiind dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 23 F/23.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București secția a I. civilă, s-a stabilit competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:

Acțiunea în constatarea sau declararea nulității absolute a unui act juridic este evaluabilă în bani, după cum s-a stabilit inclusiv prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii nr. 32/2008.

Prin decizia atacată (nr. 5427/01.03.2006) în prezenta cauză, a fost restituit în natură numiților H. C., H. A. G., H. A. M., D. A. I., Tanasoca M. Nicolette Cesarine, Iotzu M., Jotzu Alexander și Jotzu Elene, imobilul situat în București, .. 5, compus din construcție tip A (S+P și 6 nivele și teren aferent), cu excepția apartamentelor înstrăinate, în baza Legii nr. 112/1995 sau a altor legi.

Curtea a constatat că hotărârea de declinare pronunțată de Tribunalul București este rezultatul invocării textelor de principiu din codul de procedură civilă relative la competență, fără ca respectivele texte să fie aplicate situației de fapt.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că în fața tribunalului nu se depusese la dosar dispoziția contestată și prin urmare nu era cunoscut conținutul acesteia pentru a se putea stabili valoarea obiectului pricinii.

La judecătorie a fost depusă decizia atacată, iar reclamantul și pârâții au susținut că valoarea obiectului cererii este mai mare de 500.000 lei. Această susținere a fost avută în vedere de către instanță prin raportare la ghidul cu prețurile orientative ale proprietăților imobiliare depus la dosar de către Camera Notarilor Publici București.

Față de cele arătate anterior, Curtea a reținut că valoarea obiectului pricinii este mai mare de 500.000 lei, astfel că, independent de calitatea reclamantului de terț față de decizie și de inaplicabilitatea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, competența soluționării cauzei în primă instanță aparține Tribunalului București, conform art. 2 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă.

Cauza a fost reînregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila, la data de 04.08.2011, sub acelasi numar.

Prin sentința civilă nr. 2104/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă s-a admis exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Bucuresti, invocata din oficiu și a fost declinată competenta de solutionare a cererii în favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În ședința publică din data de 11.09.2012, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată arătând că înțelege să solicite constatarea nulități absolute parțiale a dispoziției nr._/2009, respectiv în ceea ce privește restituirea în natură a apartamentului nr.6 din ..5, ., București și a indicat valoarea apartamentului ca fiind_ lei.

Ținând cont și de caracterul evaluabil al acțiunii prin care se solicită constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr._/19.03.2009, emisă de Primaria M. București, stabilit și prin decizia nr. 32 din 09.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secții Unite, instanța a constatat că, în speță, devin incidente disp. art. 2 pct.1 lit.b raportat la art. 1 pct.1 C.pr. civ. care stabilesc competența de soluționare a proceselor și cererilor în materie civilă al căror obiect au o valoare până la 5 miliarde în favoarea judecătoriilor.

Instanța a apreciat că nu sunt aplicabile disp. art. 18 ind.1 C.pr. civ., întrucât nu se află in prezența intervenirii unor modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect, intervenite după sesizarea instanței, ci, în condițiile art. 132 alin.2 pct.1 C.pr. civ., reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, îndreptând eroarea materială strecurată la redactarea acesteia cu privire la obiectul cererii de chemare în judecata. De altfel, din motivarea cererii a rezultat cu claritate faptul că reclamantul a înțeles să solicite anularea dispoziției menționate mai sus numai cu privire la apartamentul nr.6 din ..5, ., Bucuresti, din moment ce a arătat că deține în temeiul unui contract de închriere apartamentul respectiv, astfel că numai în aceste limite anularea dispoziției ar prezenta interes în privința sa.

De asemenea, sentința civilă nr. 23 F/23.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civila, prin care a fost soluționat conflictul de competență ivit între Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalul București prin stabilirea competentei de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului București, nu are putere de lucru judecat întrucât situația de fapt avută în vedere la pronunțarea ei s-a schimbat (astfel, instanța care a pronunțat regulatorul de competenta s-a raportat la valoarea de circulație a întregului imobil din .. 5, or, reclamantul a precizat că solicită numai anularea parțială a dispoziției nr._/2009), intervenind temeiuri noi care justifică, așa cum s-a arătat mai sus, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Bucuresti.

Prin sentința civilă nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de către reclamant, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a fost constatat ivit conflictul negativ de competență și în baza art. 21 C. proc. civ., a fost suspendată judecarea cauzei și a fost înaintat dosarul Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că situația avută în vedere de către Curtea de Apel București atunci când s-a pronunțat asupra conflictului negativ de competență prin sent. civ. nr. 23F/23.06.2011 a rămas aceeași, chiar dacă reclamantul a înțeles să își restrângă obiectul cererii introductive doar la unul dintre apartamentele în litigiu, cu o valoare sub 500.000 lei.

Cum nu a rezultat că reclamantul s-a aflat într-o eroare cu privire la întinderea obiectului acțiunii sale, la momentul formulării cererii introductive care a privit întregul imobil, motivarea Tribunalului în sensul că și „interesul” acestuia nu putea să vizeze decât apartamentul în care locuiește și cu privire la care s-a restrâns cererea de chemare în judecată în fața Tribunalului nu are legătură, în opinia instanței, cu statuarea asupra competenței materiale de soluționare a cauzei, ci cu analiza condițiilor de exercitare a acțiunii civile.

În speță, instanța a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 181 C.proc.civ.. Cum reclamantul și-a menținut poziția referitoare la întinderea obiectului acțiunii sale până la termenul la care s-a discutat timbrajul acesteia, instanța a constatat că Tribunalul era în continuare competent să soluționeze cererea de chemare în judecată, modificată.

Pe rolul Curtii de Apel București - Secția a IV-a Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 28.10l2013, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Analizând incidența prevederilor art. 20 Cod procedura civilă, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de pct.2 al textului citat, deoarece două instanțe s-au declarat, prin hotărâri irevocabile, necompetente a judeca aceeași pricină, motiv pentru care se constată ivit conflictul negativ de competență.

În pronunțarea regulatorului de competenta, Curtea reține că prin cererea de chemare in judecatăintrodusă pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului precizată ulterior ca fiind nr. 5427/01.03.2006, motivat de faptul că imobilul restituit prin această dispoziție a fost retrocedat altor moștenitori decât cei legali.

Prin sentința civilă nr. 674/17.05.2010 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, care, la rândul ei, prin sentința civilă nr._/2011 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Conflictul de competentă astfel intervenit, a fost soluționat prin sentința civilă nr. 23 F din 23.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Civilă prin care s-a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.

În cuprinsul acestei sentințe, Curtea a reținut că valoarea obiectului pricinii este mai mare de 500.000 lei, competența soluționării cauzei în primă instanță aparținând Tribunalului București, conform art. 2 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă.

Cauza fiind reînregistrată pe rolul tribunalului, prin încheierea din data de 11.09.2012, instanța a reținut că reclamantul solicită constatarea nulității parțiale a dispoziției nr. 5427/01.03.2006 privind apartamentul nr. 6 din .. 5, . București, indicând valoarea obiectului cererii la suma de 50.000 euro, respectiv 250.000 lei.

Față de această valoare, tribunalul a constatat că devin incidente dispozițiile ar. 2 pct. 1 lit. b raportat la art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Această instanță, la rândul ei a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, constatându-se prezentul conflict negativ de competență cu care Curtea este învestită la acest moment.

Curtea reține, în primul rând că în cauză deja s-a statuat prin hotărâre irevocabilă asupra competenței materiale a litigiului în raport cu valoarea obiectului cererii, prin sentința civilă nr. 23 F din 23.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, stabilindu-se competența soluționării cauzei în favoarea tribunalului.

Or, această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat, astfel că stabilirea competenței de soluționare a cauzei în raport cu criteriul valoric nu mai poate fi repusă în discuție.

Pe de altă parte, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 181 Cod procedură civilă, potrivit cu care „instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.

În cauză, reclamantul a solicitat inițial anularea dispoziției nr. 5427/01.03.2006 emisă de P.M.B, după care a precizat acțiunea în sensul că înțelege să solicite anularea parțială a dispoziției menționate numai cu privire la apartamentul nr. 6 din imobil.

Această precizare ulterioară nu reprezintă o îndreptare a unei greșeli materiale strecurate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a reținut tribunalul, cererea introductivă de instanță vizând anularea dispoziției care privea întregul imobil, iar aprecierea referitoare la interesul solicitării de constatare a nulității absolute parțiale a dispoziției reprezentând un aspect care ține de condițiile de exercițiu ale acțiunii, neputând influența competența de soluționare a cauzei.

Valoarea obiectului litigiului, astfel cum a fost stabilită inițial, determină competența de soluționare a cauzei raportat la prevederile art. 18 ind. 1 C.pr. civ., text legal care are valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare în judecată, ca element al acțiunii civile, individualizând instanța.

În virtutea art. 18 ind.1 C.pr. civ, instanța judecătoreasca învestită prin cererea de chemare în judecată își prelungește competența cu privire la soluționarea litigiului al cărui obiect și-a modificat valoarea, o asemenea soluție legislativă fiind justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea textului fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de majorarea sau micșorarea cuantumului obiectului aceleiași cereri.

În sens contrar, ar însemna a se transforma problema competenței materiale a instanței, într-un proces distinct cu consecințe negative pentru părți în ceea ce privește durata procesului, cu riscul afectării desfășurării procesului într-un termen rezonabil. Astfel, a admite posibilitatea declinării de competență oricând, fără a da relevanță evaluării făcute de reclamant, la data sesizării instanței înseamnă a admite că, atât la prima instanță investită, cât și la cea în favoarea căreia se declină să se poate relua problema stabilirii/dovedirii valorii obiectului cererii, or, o asemenea solutie nu poate fi acceptată, fiind contrară rațiunii textului art. 18 ind. 1 C.pr.civ.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 22 alin. 2 si 5 C.pr.civ., Curtea va stabili competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. G., domiciliat în București, ..5, ., sector 1, în contradictoriu pârâții C. G. Al M. București – Administrația Fondului Imobiliar, cu sediul în București, ..16, sector 3, P. M. București, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr.1, corp B, sector 1, P. G. al M. București, P. M. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, în favoarea Tribunalului București.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. A. M. M. D.

Red/tehnored M.A.M.

Tehnored. T.I. ./13.11.2013

7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 72/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI