Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 150/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 4198/3/2009
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 150 A
Ședința publică de la 23.04.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant C. C. N., cu domiciliul ales la CAv. Iris C. în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1784/03.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S. D., domiciliat în Pitești, ., jud. Argeș și în . Ursului, . B, jud. Argeș și cu domiciliul ales la C. P. în Sibiu, ., jud. Sibiu, C.M.I. Dr. C. S. D. SRL, cu sediul în București, .. 53, sector 4 și în Pitești, ., jud. Argeș și C. P. Plaza Romania, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu și intimata chemată în garanție . (fostă S Asiban SA), cu sediul în Cluj N. .. 1, jud. Cluj și în București, .. 45, sector 1, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 23.04.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Soluționând apelul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 05.02.2009, reclamantul C. C. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. S. D.; C. Dr. C. S. D. SRL, C. P. Plaza România, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 250.000 Euro, in echivalent lei, de la data plații, având in vedere răspunderea medicului, C. S. D. si a angajatorului sau, pentru îndeplinirea meseriei sale, prin încălcarea obligațiilor sale profesionale, fiind un caz de malpraxis; cu cheltuieli de judecată și onorariu de avocat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 6.12.2007 a fost la un consult medical, la C. P. C. V., la dr. C. S. D., care in urma afecțiunilor ce le acuza, i-a pus diagnosticul de „RINITA”, indicandu-i un tratament medicamentos cu clarinole si biorinil; a fost programat, la un consult nou, in data de 26.03.2008, când paratul dr. C., deși a acuzat aceleași simptome, i-a eliberat o noua rețeta, cu o alta prescripție medicala, menținând insa diagnosticul de rinita.
Nemulțumit de rezultatul tratamentului si fara a avea vreo ameliorare a afecțiunii, reclamantul s-a prezentat pentru ultima data la cabinetul paratului C., din cadrul Clinicii P. C. V., când după examinare, acesta si-a păstrat diagnosticul, deși l-a atenționat ca starea sănătății este din ce in ce mai îngrijorătoare. Poziția medicului parat a rămas aceeași in ceea ce privește diagnosticul, afirmând ca va trebui sa aibă „răbdare” pana medicamentele isi vor face efectul.
In disperare de cauza, intrucat starea sănătății devenea din ce in ce mai îngrijorătoare, ajungând in situația in care nu mai putea aproape sa respire, caile nazale fiindu-i practic obturate, iar auzul mult diminuat, urechea stânga prezentând dificultăți majore de percepție a sunetelor, a apelat la un alt medic, care in urma consultului, i-a indicat efectuarea unei simple endoscopii.
In urma endoscopiei efectuate in data de 15.09.2008, s-a evidențiat existenta unei formațiuni tumorale nazo-faringiene. In data de 22.09.2008, medicul a recomandat de urgenta intervenția chirurgicala, care a avut loc la Spitalul Clinic C., Secția de Oncologie ORL. In data de 23.09.2008, biopsia a relevat o formațiune „tumorala cavum”.
Analizele amănunțite efectuate după intervenția chirurgicala au confirmat diagnosticul de „metastaza limfoganglionara de carcinom spinocelular”.
Acesta este, de fapt, si diagnosticul care trebuia pus sau măcar presupus de către paratul dr. C., care ar fi trebuit sa-l indrume, daca nu ar fi fost personal capabil, către o alta clinica sau un alt medic specialist, pentru efectuarea unor ample investigații. Timp de 5 luni, din luna decembrie 2007 si pana in luna mai 2008, când s-a prezentat la consult la dl. dr. C., acesta nu a fost capabil sa-i pună un diagnostic corect. Situația reala a stării sănătății a aflat-o abia in luna septembrie 2008, iar din acel moment viata reclamantului a luat o turnura dramatica, aceasta fiind in pericol, iar decesul previzibil, având in vedere diagnosticul stabilit.
In aceasta stare extrema, a sănătății, a consultat o multitudine de alți medici romani, de aceeași specialitate cu aceea a dr. parat C., care din nefericire, i-au confirmat diagnosticul de „cancer”. Acest grav diagnostic, i-a fost confirmat si de medicii germani, la care a fost îndrumat de către cei români, cu mențiunea ca șansa mea de viata nu-mi poate fi asigurata. Grila de tratament întocmita de medicii romani, impunea efectuarea de chimioterapie, paralel cu radioterapie, numai ca aparatura medicala era veche si necesita înscrierea mea pe o lista de așteptare, având in vedere cererea mare a bolnavilor preexistenți. In aceste condiții, i s-a indicat ca soluție rapida, să meargă să urmeze tratamentul in străinătate. S-a interesat si a plecat de urgenta in Germania, la Freiburg, la UG Klinik f Strahlenheilkund. Tratamentul implica trei etape de chimioterapie si radioterapie, in interiorul clinicii, timp de o săptămână si ambulatoriu inca 3 săptămâni. In aceasta ultima perioada este nevoit sa-și asigure cazarea, care este de minimum 600 Euro, pe luna, hrana si alte cheltuieli de întreținere, precum si un însoțitor, având in vedere efectele secundare tratamentului, care nu îi permit sa se poată îngriji singur. La toate aceste cheltuieli se adaugă si cele de transport cu autoturismul sau cu avionul.
Factura proforma, pentru începerea tratamentului, ce i-a fost transmisa de clinica este de 30.000 Euro.
In aceste condiții in luna noiembrie a anului 2008 a plecat in Germania, de unde s-a reîntors in luna ianuarie 2009. După reîntoarcerea in tara a continuat sa urmeze un tratament "chimio”, pe care îl urmează si in prezent, la data introducerii prezentei cereri.
Având in vedere incompetenta profesionala a paratului, care l-a diagnosticat cu o banala rinita, când diagnosticul era de „cancer” si a faptului ca a fost diagnosticat destul de târziu incat viata sa-i fie in pericol, solicită ca pe langa prejudiciul material deosebit de grav, sa aprecieze si asupra daunelor morale pe care le-a suferit si de pe urma cărora inca se resimte si in prezent, când nu mai are o viata normala si nu își poate relua activitatea profesionala.
Alături de primul parat, urmează a fi obligata in solidar si cea de-a treia parata, C. P., având in vedere faptul ca numele acesteia, este acela ce l-a determinat să solicite un consult medical, unui medic ce lucrează in cadrul acesteia. A notificat medicul, care i-a comunicat cu amabilitate faptul nu se considera culpabil de activitatea profesionala a medicului C. S. D., indicându-i să se adreseze cabinetului individual al acestuia, indicându-i totodată si numărul asigurării sale profesionale.
A notificat si paratul dr. C., care nu a manifestat aceeași buna voința ca si C. P. si care a preferat sa treacă sub tăcere toata situația medicala, ce i-a expus-o in amănunt, decât sa-l contacteze si sa încerce a-l ajuta, in calitatea sa de medic.
Ca si cerere prealabila, solicită a se dispune darea sa in debit, după ce se va stabili cuantumul taxei de timbru, pentru suma solicitata cu titlu de daune materiale si morale, celor trei parați, in solidar, având in vedere situația sa materiala precara, in condițiile in care înainte de intervenirea evenimentului prejudiciabil, salariul de circa 2000 lei/lunar era deja afectat de rețineri lunare pentru plata unui credit ipotecar, iar sumele de bani obținute pentru suportarea tratamentului in Germania si plata avansului de 30.000 Euro, provin din împrumuturi si ipoteci puse pe imobilul părinților.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 si 1000 alin. 3 C.civ.
Pârâtul Dr. C. S. D. a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 6.12.2007 reclamantul s-a prezentat la un consult medical la C. P. C. V. și pretinde că Dr. C. S. D. a stabilit diagnosticul de „rinită” și a prescris un tratament medicamentos cu Clarinole și Biorinil — incorect. Diagnosticul stabilit a fost „rinită eritematoasă”, catar ototubar, iar tratamentul prescris a fost a) Aerius, b) Clarinase, c) Biorinil și d) Baraka (30 de zile). Cu ocazia consultului s-a stabilit: fără Adp Le (fără adenopatie latero-cervicală).
La data de 26.03.2008, acuzând aceleași simptome, s-a prezentat din nou la consult, s-a menținut diagnosticul de „rinită” eliberându-se o nouă rețetă cu o altă prescripție medicală. – incorect. S-a menținut același diagnostic de rinită eritematoasă, catar ototubar, recomandându-se endoscopia (care a fost refuzată) și tratament cu Aerius, Clarinase, Otrinase spray nazal și Flamexin, recomandându-se control peste 28 de zile. De asemenea, s-a menționat „fără Adp Le”.
În luna mai, s-a prezentat ultima dată la consult, Dr. C. a păstrat același diagnostic greșit, situația reală a stării sănătății aflând-o abia în luna septembrie 2008 — incorect.
Reclamantul s-a prezentat la consult la data de 24.04.2008 fără endoscopie, se păstrează diagnosticul indicându-se tratament cu Sinupret și Nasonex spray nazal, și se recomandă investigații suplimentare la Spitalul Dr. H. la medicii I. D./C. I. și revenirea la control peste 60 zile cu toate investigațiile efectuate la unitatea spitalicească indicată.
În notele din fila de observație a pacientului nr. 4772/1066/24.04.2008 se specifică că pacientul nu prezintă adenopatie ganglionară (fără Adp Le).
La data de 15.09.2008 reclamantul pretinde că un alt medic i-a prescris efectuarea unei endoscopii care a evidențiat existența unei formațiuni tumorale nazo-faringiene. (nu avea examenul endoscopie).
La data de 22.09.2008 s-a recomandat de urgență intervenția chirurgicală care a avut loc la Spitalul Clinic C. - Secția Oncologie ORL, iar la 23.09.2008 biopsia a relevat o formațiune „tumorală cavum”.
Pe baza acestor analize s-a stabilit diagnosticul de certitudine „metastază limfoganglionară de carcinom spinocelular”.
Reclamantul pretinde că în luna noiembrie 2008 a urmat tratament de specialitate în Germania la C. Oncologică din Freiburg, întorcându-se în luna noiembrie a aceluiași an (nu avem fișă medicală cu diagnosticul din Germania). In țară, a continuat tratamentul „chimio".
În drept, pârâtul a arăta că Codul de deontologie medicală (2005) în art. 3 consacră sănătatea omului ca fiind țelul suprem al actului medical, obligația medicului constând în a apăra sănătatea fizică și mentală a omului, în a respecta viața și demnitatea persoanei umane.
Codul respectă în forma actuală .normele internaționale în materie de deontologie medicală cuprinse în Declarația de la Geneva din 1948, de pe Codul de la Nurnberg (1947), fiind amendat de către Asociația Mondială Medicală și Codul Internațional al Eticii Medicale
În situația în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală.
Titlul XV al Legii 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății reglementează răspunderea civilă a personalului.
În vederea stabilirii cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici și farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale se constituie potrivit an. 668 din Legea 95/2006, la nivelul fiecărei autorități publice județene și a municipiului București, o Comisie de monitorizare și competentă profesională pentru cazurile de malpraxis.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 298/2006 a constatat că prin această lege nu s-a reglementat o jurisdicție specială administrativă, înființându-se doar o comisie monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis,care nu desfășoară o activitate jurisdicțională ci o activitate de control și expertizare profesională.
Răspunderea civilă delictuală este generată de obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat de o faptă ilicită. Codul civil reglementează la art. 998 – 999 C.civ., răspunderea delictuală pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 răspunderea comitentului pentru faptele prepușilor Pentru angajarea răspunderii civile trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă ilicită și prejudiciul și rezultatul vătămărilor, vinovăția făptuitorului și să nu existe împrejurări sau cauze care să înlăture răspunderea civilă.
În stabilirea formei de vinovăție cu care acționează subiectul este foarte importantă distincția între greșeală și eroare.
Greșeala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeași capacitate profesională, în aceleași condiții, le-ar fi respectat.
Eroarea este determinată de situații în care orice medic ar fi procedat în aceeași manieră.
În fond, reclamantul C. C. N. a menționat în acțiune că pretenția sa materială își are sorgintea în exercitarea defectuoasă a actului medical de către dr. C. S. D. care, încălcându-și obligațiile profesionale se află în situația de malpraxis. Acțiunea civilă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 998, 999 și 1000 alin. 3 C.civ.
Pârâtul a arătat că și în situația în care reclamantul invocă cazul de malpraxis săvârșit de pârât, apreciază că natura juridică a cauzei o constituie răspunderea civilă întemeiată pe dreptul comun.
Astfel, potrivit art. 668 din Legea 95/2006, în vederea stabilirii cazurilor de răspundere profesională pentru medici, la nivelul fiecărei autorități publice județene și a municipiului București se constituie o Comisie de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis.
Numai această comisie poate stabili existența unui caz de malpraxis (art. 673 - alin.2) și împotriva deciziei care atestă această situație, persoanele nemulțumite pot face contestație.
Conform aceluiași art. 673 alin (2) din Legea 95/2006 procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun, astfel că persoana prejudiciată se poate adresa instanței civile după parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis.
Apreciază pârâtul că trebuie făcută distincția intre răspunderea pentru malpraxis așa cum este definită și caracterizată în art. 642(1) și următoarele din Legea nr. 95/2006 precum și în Normele Metodologice pentru aplicarea Titlului XV din Legea 95/2006 și răspunderea civilă pentru fapta proprie.
Reclamantul a solicitat atragerea răspunderii civile în baza art. 998 - 999 C.civ.
Pârâtul a învederat tribunalului că pentru soluționarea judicioasă a cauzei trebuiesc reținute următoarele elemente importante:
Cu ocazia celor trei consultații efectuate reclamantului, nu a existat adenopatia latero-cervicală stângă care eventual, să fi putut provoca o maladie canceroasă; deși la data de 26.03.2008 pârâtul a recomandat efectuarea unei endoscopii, iar la data de 24.04.2008 a recomandat efectuarea unor investigații suplimentare la Spitalul Dr. H., reclamantul nu s-a conformat și nu a mai venit la consultație. Tratamentul prescris personal a fost corect, iar așa cum declară la Spitalul C., ganglionii i-au apărut la sfârșitul lunii mai. La ultimul consult al reclamantului din 24.04.2008 nu avea cum să identifice metastaza limfoganglionară atâta timp cât nu apăruse nici un ganglion. Mai mult, ultimul diagnostic nu a putut fi confirmat nici în Germania, în luna octombrie 2008 fiind nevoie de investigații suplimentare.
In condițiile în care nu există absolut niciun element care să contrazică diagnosticul și tratamentul pe care l-a stabilit personal, nu poate exista răspundere civilă delictuală prevăzută de art. 998-999 C.civ.
Potrivit art. 372 (2) din Legea 95/2006, "Responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală”.
Or, reclamantul a refuzat să efectueze examenul endoscopic, a refuzat cercetarea medicală de către alți medici recomandați și nu există nicio dovadă că ar fi urmat tratamentul medical prescris pentru rinita eritematoasă.
Codul civil instituie principiul răspunderii întemeiate pe culpă conform art. 998 C.civ., în care obligația de reparare revine celui "din a cărui greșeală s-a ocazionat sau celui ce a cauzat prejudiciul „prin neglijența sau imprudența sa (art. 999 C.civ.).
Teoria răspunderii bazate pe vinovăție arată că medicul nu va răspunde de riscurile imprevizibile - cazul fortuit, forța majoră deși în aceste împrejurări intervine răspunderea morală.
În România, ideile provenite din cutuma statelor cu nivel economic și sanitar avansat sugerează trecerea de la responsabilitatea bazată pe mijloace la o responsabilitate contractuală sau chiar de rezultat.
Art. 998 C. civ.: „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Una dintre cele mai importante probleme o reprezintă delimitarea erorii de greșeală.
Greșeala înseamnă neaplicarea sau nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un alt profesionist, în aceleași condiții le-ar fi aplicat. Rezultă că elementul esențial al greșelii îl constituie capacitatea profesională, capacitate care în condiții similare de lucru evită greșeala.
Eroarea înseamnă producerea unui prejudiciu din cauza naturii lucrurilor (evoluția complicată a bolii, simptomatologia atipică), situație în care orice medic ar fi produs același prejudiciu în aceleași condiții de lucru.
Analizând fișa pacientului întocmită de Dr. C. rezultă că acesta a apelat cu conștiinciozitate și diligentă la cunoștințele sale științifice pentru a pune cel mai exact diagnostic și a stabili tratamentul adecvat în interesul bolnavului.
Dacă Dr. C. a respectat cerințele unei atitudini profesionale, neconcordanța diagnosticului cu realitatea chiar dacă ar fi existat nu ar putea însemna decât o eroare obiectivă, căci orice medic ar fi ajuns la aceeași concluzii în aceleași condiții.
Dacă neconcordanța diagnostică apare prin folosirea nejudicioasă, fără diligentă și conștiinciozitate a cunoștințelor sale, în condițiile concrete de lucru ne aflăm în situația de greșeală pentru care operează răspunderea civilă.
Atât timp cât pârâtul și-a îndeplinit corespunzător obligațiile ce-i reveneau din exercitarea actului medical, nu există nici un element care să atragă răspunderea civilă delictuală, și mai mult, nu există îndeplinite condițiile art. 642 (1) din Legea 95/2006 care să atragă săvârșirea unui act de malpraxis.
Nu există eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical care să implice răspunderea civilă a doctorului C..
Pârâtul C. S. D., a formulat cerere de chemare in garanție formulata împotriva . care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor in limita sumei asigurate de 37.000 euro, în cazul in care prin hotărâre definitiva pronunțata in cauza civila nr._ aflata pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civila, îi va fi atrasa răspunderea civila profesionala pentru prejudicii cauzate prin actul medical.
Pârâtul a arătat că are in vedere faptul ca reclamantul C. C. N., a solicitat prin cererea de chemare in judecata cu care a investit instanța sa dispună obligarea paraților la plata sumei mai sus menționate cu titlu de daune pentru mal praxis.
Pârâtul a arătat că formulează prezenta cerere cu respectarea dispozițiilor art. 60 si urm. C.proc.civ., pentru situația in care parații ar cădea în pretenții in fata reclamantului C. C. N..
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat instanței obligarea paraților la plata sumei de 250.000 EURO cu titlu de daune pentru mal praxis, ca urmare a angajării răspunderii medicului C. S. D. pentru îndeplinirea meseriei de medic prin încălcarea obligațiilor profesionale.
Se invoca faptul ca asiguratul dr. C. S. D. a diagnosticat greșit boala reclamantului, care a vătămat grav sănătatea pacientului. C. C. Nicky mai acuza grave prejudicii aduse stării sale de sănătate, produse ca urmare a aplicării unui tratament greșit, prescris de doctorul C. S. D. in urma unui diagnostic eronat stabilit de acesta.
In ceea ce îl privește, pârâtul a formulat cerere de chemare in garanție in calitate de asigurați in baza poliței de asigurare de răspundere civila nr. RC_ încheiata cu . Pitești si a poliței de asigurare pentru răspundere profesionala privind practica medicala nr. RM_ încheiata cu . Argeș.
Evenimentul invocat de reclamant s-a produs in perioada asigurata, iar polițele de asigurare invocate au ca obiect asigurarea pentru răspundere profesionala pentru vătămare corporala, deces si/sau pagube materiale produse de un asigurat unui pacient al sau.
In aceste condiții, in situația in care parații ar cădea in pretenții in fata reclamantului C. C. N., s-a solicitat instanței de judecea ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună obligarea chematului in garanție la plata sumelor de bani acordate reclamantului cu titlu de daune, in limitele polițelor de asigurare încheiate.
Cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Dr. C. S. D. a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în garanție arătând că înțelege să solicită numai introducerea în cauză în calitate de asigurător a S.C. Asiban S.A.
Pârâtul a menționat că prin acțiunea civilă ce face obiectul dosarului nr._, reclamantul C. C. N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pe subsemnatul, în nume propriu și în solidar cu C.M.I. Dr. C. S. D. și C. P. Plaza România la plata sumei de 250.000 Euro în echivalent lei la data plății, reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act de malpraxis.
Pârâtul Dr. C. S. D. are încheiat cu S.C. ASIBAN S.A. - Agenția Pitești, ., Pitești, Județul Argeș Contractul de asigurare pentru Răspundere Profesională privind practica medicală, la data de 14.04.2007 (Polița de Asigurare nr. RM_ pentru perioada 19.04._08 și ._ pentru perioada 19.04._09). Limita răspunderii pe perioada asigurată este de 37.000 Euro (151.700 lei).
Potrivit art. 656 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurarea pentru răspundere civilă profesională este obligatorie.
Potrivit art. 657 (1) din Legea 95/2006 „Asigurătorul acordă despăgubiri pentru care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical...”.
Potrivit art. 658 (4) din Legea 95/2006 „Despăgubirile vor include și eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora, cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilite prin polița de asigurare”.
Având în vedere că asigurarea pentru răspundere civilă profesională este obligatorie (art. 656 Legea 95/2006) și că asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund in baza legii, cererile pentru introducerea în cauză a societății asigurătoare nu se timbrează.
Mai mult, având în vedere că asigurarea este obligatorie iar răspunderea civilă are loc în baza legii, instanța din oficiu trebuie să dispună introducerea în cauză a asigurătorului în caz că asiguratul nu ar fi procedat astfel. Această procedura poate avea loc oricând pe parcursul desfășurării procesului.
Potrivit art. 19 (2) din Normele Metodologice de aplicare a Titlului XV „Răspunderea civila a personalului medical....", în cazul în care se va stabili existența vreunui prejudiciu, acesta se va despăgubi de către asigurător în limita sumei asigurate, în baza hotărârii judecătorești definitive.
Din această perspectivă, asigurătorul nu va fi obligat la plata despăgubirilor către asigurat prin hotărârea judecătorească (singurul caz în care s-ar pune problema taxei de timbru) în cazul existenței unui act de malpraxis stabilit de Comisie (ceea ce apreciem că nu se regăsește în speța de față) deoarece actul judecătoresc va fi executat ad literam în baza legii și a raportului de asigurare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 656, art. 657 alin. 1, art. 658 alin. 4 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
La data de 26.02.2010, . (fosta . calitate de chemat in garanție in dosarul nr._ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului C. C. N. ca nefondata.
În motivare s-a arătat că în temeiul art.668, 670, 672, 673 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, coroborat cu prevederile art.14, 15,16 din Ordinul nr.482/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV din Legea nr.95/2006, s-a solicitat suspendarea cauzei in vederea stabilirii de către Comisia de Monitorizare si Competenta Profesionala pentru Cazurile de Malpraxis, prin decizie, daca a fost sau nu caz de malpraxis in cauza dedusa judecații. Considera ca se impune aceasta măsura in vederea respectării dispozițiilor imperative ale legii invederate mai sus, si totodată, pentru a da posibilitatea pârtilor, inclusiv a asigurătorului de a contesta decizia in termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acesteia, conform art.16 din Ordinul nr. 482/2007.
Potrivit art. 656 din Legea nr.95/2006, asigurarea pentru răspunderea civila profesionala este obligatorie.
Potrivit art. 657 alin 1 din Legea nr.95/2006: „asigurătorul acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, in baza legii, fata de terțe persoane care se constata ca au fost supuse unui act de malpraxis medical....”.
Din perspectiva textelor de lege menționate rezulta ca asigurarea de malpraxis este obligatorie, iar răspunderea civila se stabilește in baza legii, motiv pentru care citarea asigurătorului in cauza se face pentru opozabilitate. Răspunderea profesionala operează in virtutea contractului de asigurare, iar sub acest aspect hotărârea judecătoreasca ne va fi opozabila, motiv pentru care solicitam introducerea in cauza a societății noastre in calitate de asigurător. Prin polița de asigurare nr. RC_, cu valabilitate de la 19.04.2008 pana la 18.04.2009, a fost asigurat paratul C. S. D. pentru răspunderea profesionala medicala. Limita răspunderii este de 37.000 EUR.
În fapt, la data de 24.02.2009, asiguratul C. S. D. a instiintat societatea ca împotriva sa a fost declanșata o acțiune in instanța de malpraxis motiv pentru care societatea noastră, G. A. SA (fosta . baza poliței de asigurare nr. RC_ privind asigurarea de răspundere civila profesionala medicala, a deschis dosarul de dauna nr. RCL 001/2009/AG.
Din actele depuse la dosarul cauzei (fisa istoric pacient) rezulta ca la data de 06.12.2007, reclamantul C. C. N. s-a prezentat la un consult medical la C. P., la dr. C. S. D., care a stabilit diagnosticul de rinita eritematoasa, catar ototubar (consultația 3424).
La data de 27.03.2008 (consultația 791), reclamantul s-a prezentat din nou la consult, ocazie cu care s-a menținut diagnosticul stabilit inițial, insa i s-a recomandat efectuarea unei endoscopii care insa a fost refuzata de către reclamant.
La data de 24.04.2008 (consultația 1066), reclamantul s-a prezentat la consult fara endoscopie, se păstrează diagnosticul indicându-se tratament alopat si se recomanda investigații suplimentare la Spitalul Dr. Hociota si revenire la control peste 60 de zile cu toate investigațiile efectuate la unitatea spitaliceasca indicata. Pacientul nu s-a mai prezentat la consult.
Conform art. 376 alin.2 din Legea nr. 95/2006 „responsabilitatea medicala inceteaza in situația in care pacientul nu respecta prescripția sau recomandarea medicala”.
La notele din fisa de observație a pacientului se specifica faptul ca pacientul nu prezintă adenopatie ganglionara.
Ulterior, consultând mai mulți medici, in urma efectuării unei radiografii la data de 15.09.2008 s-a evidențiat existenta unei formațiuni tumorale nazo-faringiene, in cauza intervenindu-se chirurgical la Spitalul Clinic C.. La data de 23.09.2008 examenul histopatologic a confirmat diagnosticul de „metastaza limfoganglionara de carcinom spinocelular” - (cancer).
Art. 642 alin. 1 lit. b definește malpraxisul ca fiind „o eroare profesionala săvârșita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice”.
In situația in care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civila delictuala. Răspunderea civila delictuala este generata de obligația civila de reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Pentru angajarea răspunderii civile trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legătura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vătămărilor, vinovăția făptuitorului si sa nu existe împrejurări sau cauze care sa înlăture răspunderea civila.
Asa cum s-a menționat mai sus, pentru a se stabili daca paratul a acționat culpabil singura abilitata a analiza si a se pronunța asupra acestui fapt este Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis. Numai aceasta Comisie poate stabili existenta unui caz de malpraxis si împotriva deciziei care atesta aceasta situație, persoanele nemulțumite pot face contestație.
Consideră ca in cauza paratul nu se face vinovat de malpraxis in condițiile in care acesta, inca de la cel de-al doilea consult a menționat in fisa pacientului ca i-a recomandat efectuarea endoscopiei, insa acesta a refuzat, in același timp, medicul recomandând un control peste 28 de zile. La data de 24.04.2008, cu ocazia celui de-al treilea consult, paratul a acționat cu diligenta si profesionalism recomandând trimiterea bolnavului la spitalul Dr. Hociota, indicându-se medicii I. D./C. I. si stabilind un nou control peste 60 de zile, control la care reclamantul nu s-a mai prezentat.
Potrivit buletinului de externare eliberat de către Spitalul C., urmare a intervenției chirurgicale, pacientul s-a internat la data de 22.09.2008 pentru apariția unei formațiuni tumorale latero-cervicale stângi cu aproximativ 4 luni in urma (la sfârșitul lunii mai 2008). Va rugam sa observați ca ultimul consult la doctorul C. a fost la data de 24.04.2008, data la care acesta ii recomandase deja efectuarea unei endoscopii pe care paratul a refuzat sa o efectueze, deci anterior termenului de apariție a tumorii constatat de către medicii de la Spitalul C. (mai 2008).
Prin urmare, la ultimul consult al reclamantului din data de 24.04.2008, dr. C. nu avea cum sa identifice metastaza limfo-ganglionara atâta timp cat aceasta nu se instalase. Efectuarea endoscopiei, care a fost recomandata de către parat la data de 27.03.2008, ar fi putut preveni instalarea bolii si tratarea acesteia ..
O analiza obiectiva a fisei pacientului întocmita de dr. C. evidențiază ca acesta a apelat cu conștiinciozitate si diligenta la cunostiintele sale medicale pentru a stabili un diagnostic corect si a prescrie tratamentul adecvat bolnavului.
Consideră ca paratul si-a îndeplinit corespunzător obligațiile ce-i reveneau prin exercitarea actului medical, ca nu exista nici un element care sa atragă răspunderea civila delictuala, si mai mult, nu sunt îndeplinite condițiile care sa atragă săvârșirea unui act de malpraxis.
In situația in care Comisia va constata prin decizie definitiva ca in cauza s-a săvârșit un act de malpraxis, s-a învederat că limita răspunderii pe perioada asigurata este de maxim 37.000 EUR, conform poliței de asigurare nr. RC_, cu valabilitate 19.04._09.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ., iar în temeiul art. 242 pct.2 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Chemata în garanție ., a formulat cerere precizatoare prin care a învederat faptul ca s-a schimbat sediul social al societății, noul sediu social fiind in București, .. 45, sectorul 1, înregistrat la ONRC București sub nr. J40/2857/17.03.2010, CUI_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in București, Calea Plevnei nr. 139, sectorul 6.
De asemenea, chemata în garanție . (fosta . formulat completare la întâmpinare solicitând respingerea acțiunea formulata de reclamantul C. C. N. ca nefondata.
Astfel, prin polița de asigurare de răspundere civila nr. RC_, cu valabilitate de la 19.04.2008 pana la 18.04.2009, a fost asigurat paratul dr. C. S. D. pentru răspunderea profesionala medicala. Limita răspunderii este de 37.000 Euro.
Conform Cap. I - Obiectul Asigurării - din Condițiile de Asigurare pentru Răspunderea Profesionala privind Practica Medicala, . (fosta ASIBAN SA), asigura răspunderea profesionala medicala pentru vătămări corporale, deces si/sau pagube materiale produse de către Asigurat unui pacient al sau.
Astfel, conform Cap. I, pct. 1 din Condițiile de asigurare: „Asigurarea se încheie pentru: 1. Sumele de care Asiguratul si/sau personalul calificat angajat de acesta se face legal responsabil ca urmare a unor acte de neglijenta, imprudenta sau omisiune, si având drept consecința vătămări corporale si/sau pagube materiale, dovedite a fi fost comise in timpul exercitării profesiei".
Conform Condițiilor de Asigurare, limita răspunderii . (fosta ASIBAN SA) pentru cheltuielile si costurile platibile ca despăgubire, nu va depăși suma înscrisa in Polița ca despăgubire, respectiv suma de 37.000 euro.
Potrivit Cap. III, punctulj.5 – Excluderi - din Condițiile de asigurare: „ Aceasta Polița nu acoperă daunele sau pretențiile de despăgubire rezultate din:.... Pretențiile de despăgubiri pentru daune morale."
Prin urmare, având in vedere prevederile contractuale prevăzute in contractul de asigurare si învederate mai sus, s-a solicitat a se constata faptul ca chemata în garanție nu acorda despăgubiri cu titlu de daune morale.
In acest sens, s-a solicitat a i se pune în vedere reclamantului sa-si precizeze valoarea daunelor morale precum si valoarea daunelor materiale solicitate in cauza. Totodată, s-a solicitat a i se pune în vedere reclamantului ca daunele materiale solicitate, sa fie probate cu documente justificative.
Potrivit Cap. VI - Despăgubiri - la punctul 1 se stipulează următoarele: „despăgubirile se plătesc in limita sumei asigurate prevăzuta in Polița de Asigurare. In cazul in care se dovedește ca pacientul a suferit si pagube materiale ca urmare a intervenției medicale, despăgubirea nu va depăși valoarea bunurilor prejudiciate, imediat anterioara producerii evenimentului asigurat, si nici limita prevăzuta in polița pentru aceasta."
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat obligarea in solidar a paraților C. S. D., C.M.I. Dr.C. S. D. si C. P. Plaza România la plata sumei de 250.000 euro, in echivalent lei, la data plații, cu titlu de despăgubiri pentru mal praxis.
In speța, pentru a atrage răspunderea profesionala a medicului, in conformitate cu condițiile de asigurare, vinovăția acestuia trebuie dovedita legal, lucru care nu este dovedit in cauza.
De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada cu înscrisuri justificative (chitanțe, facturi, bilete de transport, decont de cheltuieli, etc.) a prejudiciului material suferit de către acesta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ., iar în temeiul art. 242 pct. 2 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin sentința civilă nr. 1784 din 03.10.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamantul C. C. N., cu domiciliul ales in București, ., ., ., sectorul 5 și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat Iris C., cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu pârâții C. S. D., cu domiciliul ales la C. Polisana C. V., cu sediul în București, .. 53, sectorul 4, domiciliat în . Ursului, . B, județul Argeș și în Pitești, ., județul Argeș; C.M.I. Dr.C. S. D. SRL, cu sediul în București, .. 53, sectorul 4 și în Pitești, ., județul Argeș; C. P. Plaza România, cu sediu in București, . Z, corp C, sectorul 6 și cu sediul administrativ în București, ., .. IV, ..
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost modificată, formulată de pârâtul C. S. D., în contradictoriu cu chemații în garanție . (fosta . sediul în București, .. 45, sectorul 1 și cu sediul social în Cluj-N., .. 1, județul Cluj.
Obligă reclamantul la plata către pârâții C. S. D. și C. Dr. C. S. D. a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat), cu aplicarea art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
Potrivit art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 cheltuielile în cuantum de_,771ei reprezentând taxă de timbru, pentru care au fost admise cererile de ajutor public judiciar, rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere faptul că responsabilitatea medicalădecurge din particularitățile profesiei medicale, dar și din posibilitățile actului medical de a se desfășura uneori imprevizibil sau ireversibil.
Așa fiind, tribunalul a analizat acțiunea atât din perspectiva dispozițiilor Legii speciale nr. 95/2006 care reglementează sfera activității și răspunderii medicale, cât și în lumina dispozițiilor dreptului comun în materia răspunderii delictuale, respectiv art. 998-999 C.civ.
Astfel instanța de fond a reținut că în condițiile art. 998 – 999 C.civ., pentru angajarea răspunderii juridice civile a medicului trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legătura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vătămător, vinovăție din partea subiectului actului ilicit si sa nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea juridică.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunoștințe medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
Potrivit art. 376 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 „(2) Responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală.”
Pe de altă parte, potrivit art. 643 alin. 2 lit. a) din lege personalul medical nu răspunde când prejudiciul în exercitarea profesiei se datorează „condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, substanțelor medicale și sanitare folosite”.
Responsabilitatea medicală fiind o responsabilitate bazată pe greșeală, problema principală este aceea a definirii greșelii medicale, a conturării conținutului său, pentru a fi reținută ca o culpă judiciară.
Astfel, în general, în doctrină și jurisprudență s-a statuat că, eroarea medicală reprezintă un eșec imprevizibil al unui comportament medical normal, iar culpa medicală reprezintă încălcarea unei obligații profesionale minime de atenție și prudență. Pentru a fi considerată culpă, greșeala trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie evidentă, materială, demonstrată; să existe sigur, în afara oricăror dubii ; să fie urmarea lipsei de profesionalism ; să fie apreciată ca greșeală de către alți medici competenți.
În ceea ce privește fapta ilicită, s-a reținut că obligația de reparare există atât în cazul culpei sau greșelii intenționate, cât și a culpei neintenționate.
Grija rezonabilă poate fi apreciată doar prin referire la comportamentul medicului în circumstanțele în care a acționat.
Obligația este aceea de a exercita o îngrijire normală, chibzuită, rezonabilă, doctorul nu trebuie să garanteze un rezultat favorabil al eforturilor sale. Medicii nu sunt judecați după standardele celui mai experimentat, celui mai îndemânatic sau după cel mai pregătit membru al profesiunii, ci prin raportare la standardele unui practician cu o competență obișnuită într-un anumit domeniu medical.
Deși actele medicale defectuoase nu exclud faptele ilicite comise cu intenție, cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din culpa, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de vinovăție cu care acționează personalul medical.
Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovăției este foarte important a se face distincția intre fapta comisă prin eroare si fapta comisa din greșeală.
Eroarea este determinata de situații ca evoluția complicată a unei boli ori simptomatologia atipica, situații in care orice medic ar fi procedat in aceeași maniera.
Greșeala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeași capacitate profesionala, in aceleași condiții, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greșeala, eroarea apare in ciuda bunei-credințe si a conștiinciozității medicului.
Culpa profesională medicală constă în nerespectarea regulilor privind exercitiul profesiei medicale, prin nepricepere sau abateri de la reguli îndeobște recomandate și recunoscute în practica acestei profesii, provenite din neglijență, nepăsare sau nerespectarea unor metode și procedee specifice. Se mai numește și imprundență.
Neglijența în practica medicală ia forma grabei, superficialității, îndeplinirii neconștiincioase a obligațiilor. Neglijența poate lua forma: -neluării corecte a anamnezei ; - neexecutării unui examen clinic corect ; - neefectuării unor examene paraclinice de rutină. – Culpa profesională prin ușurință (nepăsare). Ușurința profesională rezidă în: neexaminarea clinică și completă a bolnavului; ignorarea riscurilor la care este supus bolnavul.
Medicul este responsabil atât când acționează cât și când nu acționează; acesta răspunde de tot ceea ce face și de tot ce refuză să facă. Astfel, s-a reținut că răspunderea medicului poate fi angajată în cazul: - refuzului trimiterii la un eșalon superior (privarea de șansă). Dacă în urma examinării sau în cursul tratamentului, medicul consideră că nu are suficiente cunoștințe sau experiență pentru a asigura o asistență corespunzătoare va solicita un consult cu specialiști sau va îndruma bolnavul către aceștia ; - neacordării dreptului la a doua opinie în aceeași cauză medicală. Neacordarea dreptului la o a doua opinie reprezintă o culpă prin omisiune; medicul ignoră în acest caz posibilitatea că diagnosticul și interpretarea pe care a dat-o acestuia ar putea fi greșite, fiind astfel încălcat și dreptul pacientului la informare privind gravitatea afecțiunii sale, șansele de tratare efectivă a bolii de care suferă .
Dacă medicul a respectat cerințele unei atitudini ideale, neconcordanța diagnosticului cu realitatea va fi doar o eroare, căci orice medic ar fi ajuns la aceleași concluzii, în aceleași condiții.
În speță, din istoricul bolii (istorie pacient) eliberat de pârâtul C. dr. C. S. D. (fila 77) coroborate cu mențiunile aflate pe rețeta eliberată de pârâtul dr. C. S. D. și bonurile emise de C. P. rezultă că la data de 06.12.2007, reclamantul C. C. N. s-a prezentat la un consult medical la C. P., la dr. C. S. D., care a stabilit diagnosticul de rinită eritematoasă, catar ototubar cronic (consultația 3424).Ca tratament i s-a prescris Aenius, Clarinole, Biorinil și Baraka (fila 12). Totodată s-a recomandat revenirea la control peste 30 zile.
Din același istoric, coroborat cu mențiunile aflate pe rețeta eliberată de pârâtul dr. C. S. D., rezultă că la data de 27.03.2008 (consultația 791), reclamantul s-a prezentat din nou la consult, ocazie cu care s-a menținut diagnosticul stabilit inițial, insă i s-a recomandat efectuarea unei endoscopii, care însă a fost refuzată de către reclamant (fila 250). Ca tratament s-au prescris Aerius, Clarinase, Otrinase și Flamexin. Totodată s-a recomandat revenirea la control peste 28 zile.
În sfârșit, mai rezultă că la data de 24.04.2008 (consultația 1066), reclamantul s-a prezentat la consult fără endoscopie, se păstrează diagnosticul indicându-se tratament cu Sinupret, Nasonex si se recomandă investigații suplimentare la Spitalul Dr. Hociota/I. D./C. I. si revenire la control peste 60 de zile (fila 249). La starea pacientului se face mențiunea „ameliorare subiectivă”.
După această dată, reclamantul nu s-a mai prezentat la consult.
În biletul de externare eliberat de Spitalul C. se face mențiunea, la rubrica „epicriză” că pacientul (reclamantul) „ se internează pentru apariția unei formațiuni tumorale laterocervicale stângi de aproximativ 4 luni, care a crescut în dimensiuni progresiv”. Pe durata internării 22.09._08 reclamantul a fost supus unei intervenții chirurgicale, respectiv chiar pe data de 22.09.2008 (fila 11).
Din buletinul de analize histopatologic eliberat de Spitalul Clinic C. la data de 23.09.2008, rezultă că reclamantul a fost diagnosticat cu „Carcinom nediferențiat tip nasofaringian” (fila 10).
Din buletinul de analize eliberat de Prolife – Centru de diagnosticare, rezultă că la data de 06.10.2008 reclamantul a fost diagnosticat cu „Formațiune tumorală de cavum laterală dreaptă. Adenopatii latero-cervicale ” (fila 9).
Din buletinul de analize eliberat de Spitalul Clinic C. – Anatomie patologică, rezultă că la data de 21.10.2008 reclamantul a fost diagnosticat cu „Metastază limfoganglionară de carcinom spinocelular slab diferențiat, cu depășirea capsulei și invazie în țesutul adipos din jur” (fila 8).
Din scrisoarea medicală emisă de C. Universitară Freiburg rezultă că reclamantul s-a prezentat la dl. dr. med. Dr. h.c. R Lazig, directorul clinicii, „în ambulatoriu privat la data de 21.10.2008”. Se face mențiunea că se dorește a se semnala că „ în afară de obturări de cerumen și diagnosticul cunoscut, nu au putut fi constatate alte apariții patologice în spațiul nas-gât-urechi”. Se mai face mențiunea că, potrivit opiniei medicale exprimate de acesta, „nu intra în discuție o intervenție chirurgicală”, deoarece se putea trata prin terapie prin iradiere cu „șanse foarte bune de vindecare”. Se recomandă și solicitarea unei a doua opinii cu privire la conduita terapeutică propusă (fila 251).
Diagnosticul pus reclamantului la C. Universitară Freiburg – C. de Terapie prin Iradiere la data de 12.11.2008, este „carcinom nasofaringian dreapta cu metastaze ganglionare cervicale bilaterale” și recomandarea de tratament prin chimioterapie (filele 25, 254).
Acest diagnostic este menținut și prin scrisoarea medicală emisă la data de 08.12.2008. Se face mențiunea însă că, față de prima dată „starea generală a pacientului este ușor înrăutățită” (filele 257, 258).
În sfârșit, în cel de al doilea ciclu de tratament prin iradiere efectuat la aceeași clinică, se păstrează diagnosticul și se face mențiunea că „pacientul declară o ameliorare a durerii la înghițit”, precum și faptul că reclamantul și-a exprimat dorința de a continua tratamentul în România (filele 261,262).
Prin decizia nr. 1107/2010 emisă de Colegiul Medicilor București – Comisia de Disciplină a fost respinsă ca nefondată reclamația formulată de reclamantul C. C. N. împotriva pârâtului dr. C. S. Da (filele 135,136). În motivele care au fundamentat această decizie s-a reținut, printre altele, că „prin nerespectarea de către pacient a intervalului optim recomandat de revenire la control a fost tergiversată stabilirea diagnosticului”.
Prin Decizia nr. 100/2011/15.07.2011 Colegiul Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 1107/2010 emisă de Colegiul Medicilor București – Comisia de Disciplină, ca fiind nefondată.
Tribunalul a reținut că a fost și aici efectuată o expertiză, care a concluzionat în sensul că acuzația adusă pârâtului dr. C. S. D. este neîntemeiată.
Din răspunsul dat la întrebarea nr. 2 la interogatoriul propus de pârâtul dr. C. S. D., reclamantul a răspuns că recunoaște că procedurile de diagnostic și tratament au fost efectuate de către pârâtul dr. C. S. D. cu bună-credință (fila 266).
Din răspunsul dat la întrebarea nr. 12 din același interogatoriu, rezultă că reclamantul s-a prezentat la Spitalul C. la data de 15.09.2008, deși potrivit răspunsului dat la întrebarea nr. 13 reclamantul cunoștea că starea sănătății sale era îngrijorătoare din decembrie 2007 (filele 267,268).
Din adresa nr. 2686/12.05.2011 emisă de dl. prof. Dr. V. C. – Șeful Clinicii ORL a Spitalului Sf. S. înaintată Comisiei Superioare de Disciplină, rezultă că, potrivit opiniei domniei sale, reclamantul putea efectua în România, gratuit, tratamentul pe care l-a urmat în Germania (filele 300,301).
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că reclamantul contestă nu numai faptul că pârâtul dr. C. S. D. i-ar fi recomandat efectuarea unei endoscopii și control și la Spitalul H., dar contestă și mențiunile din scrisoarea medicală eliberată de Spitalul C. la 22.09.2008 în ceea ce privește mențiunea făcută de reclamant și consemnată în scrisoare cu privire la faptul că reclamantul a remarcat apariția unor formațiuni în urmă cu 4 lui (răspunsul la întrebarea nr. 15). Explicația pe care o oferă reclamantul este aceea că nu își amintește.
De asemenea, tribunalul a reținut că reclamantul a susținut în răspunsul dat la întrebarea nr. 10 din interogatoriul propus de chematul în garanție Grupama că s-a prezentat în Germania deoarece prognosticul era destul de sumbru, respectiv o speranță de viață de numai 6 luni-1an (filele 271,272).
Ori, astfel cum s-a reținut deja, din scrisoarea medicală emisă de C. Universitară Freiburg la 21.10.2008, prognosticul era în sensul că boala se putea trata prin terapie prin iradiere cu „șanse foarte bune de vindecare”.
Din raportul de expertiză medico-legală efectuat la INML „M. Minovici”, dispus de tribunal și depus la dosar la data de 25.01.2012, rezultă că „Dr. C. S. D. nu a greșit în procesul de stabilire a diagnosticului în condițiile de dotare tehnică pe care le-a avut la dispoziție la momentul examinărilor (pct. 14, filele 24-30 vol. II).
Concluziile acestui raport de expertiză au fost avizate de către Comisia de avizare și control de pe lângă INML „M. Minovici” în data de 13.06.2012 (fila 40, vol. II).
Ori, astfel cum s-a reținut, din motivele reținute în decizia nr. 1107/2010 emisă de Colegiul Medicilor București – Comisia de Disciplină și Decizia nr. 100/2011/15.07.2011 Colegiul Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină, precum și din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat la INML „M. Minovici”, dispus de tribunal, rezultă că pârâtul „Dr. C. S. D. nu a greșit în procesul de stabilire a diagnosticului în condițiile de dotare tehnică pe care le-a avut la dispoziție la momentul examinărilor (pct. 14, filele 24-30 vol. II).
Așa fiind, cum nu s-a stabilit un caz de malpraxis în ceea ce îl privește pe pârâtul dr. C. S. D., răspunderea acestuia nu poate fi atrasă în condițiile legii speciale.
Dar, răspunderea acestuia nu poate fi atrasă nici în condițiile dreptului comun (art. 998, 999C.civ.), întrucât tribunalul nu a putut reține pe baza probatoriului administrat o faptă ilicită în sarcina acestui pârât, săvârșită în legătură cu profesia.
Din situația de fapt și din analiza probatoriului rezultă că reclamantul nu a respectat indicațiile medicului, deși susține că a cunoscut încă de la început că boala sa este una foarte gravă, sub acest aspect tribunalul reținând ca fiind pertinente și probate apărările pârâților și a chematului în garanței.
Pe de altă parte, rezultă că boala a avut o evoluție insiduoasă și nu a răspuns totdeauna la tratament, aspecte care rezultă din evoluția înregistrată în actele medicale emise de C. Universitară Freiburg – C. de Terapie prin Iradiere.
În aceste condiții, pârâtul dr. C. S. D. a acționat corect din punct de vedere al tratamentului aplicat, dar și prin respectarea regulilor de acordare a asistenței medicale pacienților care se prezintă la clinică, în calitate de angajat și prepus al acestuia, rezultând că acesta nu a provocat cu vinovăție ori din culpă vreun prejudiciu reclamantului, situație în care nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1000 al. 3 Cod civil, iar potrivit dispozițiilor legale în vigoare, expuse anterior, C. P. nu răspunde, rezultând că, în lipsa faptei ilicite, nu există nici prejudicii cauzate reclamantului în calitate de pacient, de către pârâtul C. S. D., în calitate de medic.
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art.284 Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. C. N..
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că instanta de fond a interpretat în mod gresit actele depuse Ia dosarul cauzei de către intimatul C. D. S., relevand aspecte ce au fost doar sustinute oral de medic, în raspunsurile sale la interogatoriu formulat de apelant.
Astfel, se retine de instanta de fond ca apelantul "... a refuzat efectuarea unei endoscopii" (fila 250 a dosarului), desi din actele dosarului rezulta o alta situatie.
Astfel, pe prescriptiile medicale (retete) emise de intimat si care poarta antetul Policlinicii P., nu rezulta nicio astfel de recomandare. Recomandarea apare doar pe 2 inscrisuri, pe fisa medicala a pacientului aflata la Registratura Policlinicii si pe trimiterea de la Cabinetul individual al medicului C. D. S..
Aceste 2 inscrisuri nu au nici cea mai mica legatura cu intimatul si nu erau acte care sa-i fi fost prezentate, ca fiind obligatorii, de catre medic întrucât, pe de o parte, fisa medicala a pacientului, nu este la dispozitia acestuia, ci este un act doveditor aI medicului, care presteaza serviciul medical de specialitate, în favoarea bolnavului care se prezinta la consult. In aceasta fisa, medicul face toate mentiunile rezultate urmare consultatii pacientului si lasa fisa la sediul Policlinicii, care o are în depozit. Cu privire la mentiunea recomandarii efectuarii unei endoscopii la Spitalul Hociota, apelantului nu i s-a adus la cunostinta necesitatea vitala a efectuarii acesteia si nu s-a facut nicio consemnare de catre medicul intimat pe niciuna dintre retetele de prescriere a tratamentului, care i-au fost înmânate apelantului.
Mentiunea medicului pe fisa Policlinicii, nu are nicio valoare, atata vreme cat ea nu a fost adusa la cunostinta pacientului. Pe de alta parte intrucat fisele sunt tinute si completate electronic de Registratura Policlinicii, apelantul a solicitat sa-i fie incuviintata o expertiza de specialitate, care sa verifice bardul calculatorului, pentru a se putea vedea care este data (inainte sau dupa datele la care medicul a consemnat prezenta pacientului la control) la care a aparut mentiunea necesitatii efectuarii unei endoscopii,
Din acest punct de vedere retinerea in considerentele hotararii judecatoresti a nerespectarii de catre apelant a recomandarii medicului intimat, este in totala contradictie cu materialul probator, caruia i se da o cu totul alta interpretare juridica de catre instanta de fond, care inclusa in eroare de intimat si necunoscand procedura de inregistrare si de tinere a fiselor medicale la nivelul unei Policlinici, a acceptat sustinerea si mentiunea de pe inscrisul respectiv, ca si cum ar corespunde adevarului.
Trimiterea de la C.I.M. C. S. cu recomandarea catre Spitalul Hociota, in vederea efectuarii unei endoscopii, este facuta pe un formular ce nu prezinta Antetul Policlinicii P. si care nu a fost inregistrat la acasta unitate medicala. Recomandarea ar fi trebuit sa poarte antetul Policlinicii, intrucat apelantul nu s-a prezentat la consult la C.I.M. C. S., ci la Policlinica in uma obtinerii unei programari. Optiune a de a face programare la Policlinica P. a fost a apelantului, in virtutea competentei personalului medical, de care se bucura pe piata medicala aceasta unitate medicala. Apelantul a apelat la serviciile medicale ale Policlinicii P. si nu in mod special la serviciul medical al medicului C. S., pentru ca altfel s-ar fi prezentat direct la Cabinetul sau medical individual.
Solicitand programare la Cabinetul de ORL al Policlinicii, toate actele emise de cabinetul respectiv, ce functioneaza in interiorul Policllnicii, trebuiau sa poarte antetul acesteia si nu al CIM C. S..
Este evident ca recomandarea ce poarta antetul CIM C. S. este depusa si facuta de intimatul medic, pro causa si ulterior, dupa chemarea sa in judecata. Asa se explica si faptul ca recomandarea respectiva nu este inregistrata la Policlinica si nu poarta antetul acesteia.
Instanta de fond acorda valoare juridica acestui ultim inscris, preluandu-l în totalitate, absolvindu-l pe intimat de orice culpa medicala si facandu-i culpa evidenta doar apelantului, fara a analiza inscrisul repectiv.
Prin al doilea motiv de apel reclamantul a arătat că instanta de fond nu a avut în vedere niciunul dintre raspunsurile intimatului C. S., de la interogatoriul formulat de apelant si acestea nu fac obiectul sau analiza, desi din ocolirea unui raspuns direct la intrebarile puse de apelant, rezulta ezitarile sale și minciuna.
Apelantul a mai arătat că instanta de fond nu a analizat in amanuntime expertiza tehnica de specialitate efectuata in cauza si i-a dat o interpretare favorabila si superficiala, convenabila medicului acuzat de malpraxis.
Astfel din analiza expertizei medico-legale rezulta fara putinta de tagada faptul ca medicii experti nu au putut stabili cu certitudine lipsa unei culpe medicale a intimatului, medic ORL-ist, de vreme ce toate exprimarile si concluziile acestora prin folosirea sintagmelor "probabil singura greseala a medicului", „Formatiunea tumorala era cel mai probabil prezenta” sau „...cu localizare cel mai probabil…”
Expertiza rnedico-Iegala, se administreaza ca probatoriu in cauze, tocmai pentru ca sunt efectuate de specialisitii din diverse domenii de activitate, care au compenta si pregatirea profesionala Ia nivelul superior al unui expert in marteria respectiva. Concluziile expertilor trebuie sa fie clare, explicite si concrete, fara a lasa loc de interpretare sau dubii. Probabilitatile si indoielile sunt de apanajul justitiabilului si nu al expertului.
Intimații au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 998 C.civ. ”orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara ", iar conform art.999, ”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa ".
Din prevederile legale menționate, care constituie temeiul pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, rezultă că se cer a fi intrunite cumulativ patru condiții, și anume: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Totodată, conform principiului înscris în art.1169 C.civ., victima faptei ilicite care solicită obligarea autorului prejudiciului la reparare, este ținută să facă dovada existenței celor patru condiții ale răspunderii delictuale.
Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista faptă ilicită, este necesar așadar, ca acțiunea sau inacțiunea să fie contrară ordinii sociale și reprobată de societate, să fie consecința unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice.
Pornind de la faptul ca ilicitul reprezintă ceea ce este interzis de lege, oprit sau care încalcă fie anumite dispoziții legale, principii ori reguli, ajungem la fapta ilicită, adică acea faptă care declanșează răspunderea materială.
În caz contrar, adică atunci când fapta nu este declarată de lege ilicită, este de la sine înțeles că răspunderea materială este exclusă.
Totodată, în cadrul răspunderii delictuale nu orice faptă a omului, care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane, angajează răspunderea pentru prejudiciul cauzat victimei, ci numai aceea care s-a săvârșit cu vinovăție de către cel ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. În caz contrar, adică atunci când fapta nu este săvârșită cu vinovăție, este de la sine înțeles că răspunderea materială este exclusă.
În speță, apelantul reclamant a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatului pârât pentru îndeplinirea meseriei sale prin încălcarea obligațiilor sale profesionale de medic, faptă pe care o apreciază ca fiind un caz de malpraxis.
Sfera activității și răspunderii medicale este reglementată de dispozițiile Legii speciale nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, astfel încât responsabilitatea medicului, care decurge din particularitățile profesiei medicale și a actului medical, care se poate desfășura uneori imprevizibil sau ireversibil, trebuie analizată din perspectiva normei juridice speciale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 642 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 „Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament”.
Răspunderea civilă medicală poate fi angajată, astfel, pe ideea clasică de culpă (greșeală) și/sau noțiunea de “eroare profesională” introdusă de Legea nr. 95/2006.
Culpa profesională poate fi definită ca o formă a vinovăției în care medicul nu a prevazut rezultatul faptelor sale, deși putea și trebuia sa îl prevada sau a prevăzut rezultatele faptelor sale, dar a considerat în mod ușuratic că acestea nu vor apărea.
În materia răspunderii civile a medicului, art. 642 alin. (1) lit. b din Legea nr. 95/2006 face trimitere expresă doar la formele de vinovăție neintenționată definind malpraxisul ca fiind doar „eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice”.
Potrivit art.642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, eroarea profesionala include și „neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament”.
Prin urmare, deși actele medicale defectuoase nu exclud faptele ilicite comise cu intenție, legiuitorul a înțeles să sancționeze doar actele de malpraxis comise din culpa, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de vinovăție cu care acționează personalul medical. De altfel, în dreptul civil român răspunderea civilă delictuală se întemeiază, în principiu, tot pe ideea de culpă.
Asadar, în contextul art. art.642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, eroarea profesionala este acea fapta savarsita cu ocazia exercitarii profesiei care cauzeaza un prejudiciu pacientului si este legata de actul stiintific medical individual in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.
Eroarea poate fi de fapt și de drept (de normă).
Eroarea de fapt presupune o falsă reprezentare a situației faptice și nu atrage responsabilitatea cadrului medical. Ea este neimputabilă deoarece ea nu este precedată de reprezentarea subiectivă a consecințelor ei negative, deoarece nu a putut fi prevăzută în ciuda diligențelor atente și minuțioase. Erorile se datorează unei imperfecțiuni ale științei medicale la un moment dat, unei reactivități particulare ale bolnavului, care duc la cunoașterea falsă a unei situații de fapt. Ele se produc în condițiile unei activități perfect normale.
Eroarea de normă este datorata insuficientei pregatirii si incalcarii indatoririlor și atrage responsabilitatea cadrului medical. Ea este imputabilă întrucât ține de domeniul conștiinței profesionale și se asimilează greșelii, în situația în care nu se respectă normele acceptate în mod unanim. Erorile de normă pot fi atât comisive cât și omisive, pot fi certe și îndoielnice, pot fi ușoare și grave.
Eroarea este diferită de greșeală (culpă medicală), aceasta din urmă putând fi definită ca fiind fapta medicului săvârșită fără intenție, în timpul (în legătură) cu exercitarea profesiei medicale, prin care se produce un prejudiciu pacientului pentru care medicul este răspunzător deoarece, în aceleași condiții, un alt medic cu aceeași pregătire profesională, nu l-ar fi generat. Cu alte cuvinte acțiunea sau inacțiunea medicului culpabil este necorespunzătoare, inadecvată situației, cauzând un prejudiciu, care ar fi putut fi evitat de un alt medic (numit medic standard sau medic etalon, fără însă ca acesta să fie o somitate, un vârf profesional în domeniul medical), cu o conduită rezonabilă.
Aceste greșeli sunt false erori și ele angajează responsabilitatea.
Însă, atunci când medicul a respectat cerințele unei atitudini ideale, neconcordanța diagnosticului cu realitatea va fi doar o eroare, căci orice medic ar fi ajuns la aceleași concluzii, în aceleași condiții.
Erorile de diagnostic, care angajează răspunderea medicului sunt cele care se datorează necunoașterii trecutului medical al pacientului, examinării greșite, interpretării eronate a simptomelor, neefectuării unor teste, netrimiterii pacientului pentru un consult de specialitate sau neschimbării diagnosticului în cazul unui tratament care nu dă rezultate.
Neglijența reprezintă omisiunea de a face ceva ce un om cu o imprudență modestă, ghidat după aspectele specifice conduitei omului grijuliu, ar face sau a face ceva ce un om prudent și diligent nu ar face. Neglijența în practica medicală ia forma grabei, superficialității, îndeplinirii neconștiincioase a obligațiilor. Neglijența poate lua forma neluării corecte a anamnezei, neexecutării unui examen clinic corect, neefectuării unor examene paraclinice de rutină.
Grija rezonabilă poate fi apreciată doar prin referire la comportamentul medicului în circumstanțele în care a acționat. Obligația este aceea de a exercita o îngrijire normală, chibzuită, rezonabilă, doctorul nu trebuie să garanteze un rezultat favorabil al eforturilor sale. Astfel cum s-a arătat anterior, medicii nu sunt judecați după standardele celui mai experimentat, celui mai îndemânatic sau după cel mai pregătit membru al profesiunii, ci prin raportare la standardele unui practician cu o competență obișnuită într-un anumit domeniu medical.
Imprudența constă în comiterea unei activități pozitive, fără a prevedea că pot apărea consecințe ilicite, deși se putea și trebuia să se prevadă acest lucru.
În cauză, nu se regăsește niciuna din formele de vinovăție prevăzute de lege, pentru a fi atrasă răspunderea medicală subiectivă a intimatului pârât.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, probatoriul administrat în cauză a reliefat faptul că la data de 06.12.2007, apelantul reclamant s-a prezentat la un consult medical la C. P., la dr. C. S. D. (consultația 3424), care a stabilit diagnosticul de rinită eritematoasă, catar ototubar, i s-a prescris tratament cu Aenius, Clarinole, Biorinil și Baraka și s-a recomandat revenirea la control peste 30 zile (filele 12 și 77 din dosarul de fond).
Ulterior, apelantul s-a prezentat din nou la consult la data de 27.03.2008 (consultația 791), când a fost menținut diagnosticul stabilit inițial, s-a prescris tratament cu Aerius, Clarinase, Otrinase și Flamexin și s-a recomandat revenirea la control peste 28 zile. Totodată, prin rețeta eliberată de intimatul dr. C. S. D. în urma consultației, apelantului i s-a recomandat efectuarea unei endoscopii (fila 250).
La data de 24.04.2008, apelantul s-a prezentat la consult fără endoscopie (consultația 1066), astfel încât, în lipsa acestei investigații, care să reliefeze o altă afecțiune decât cea diagnosticată în baza examenului clinic, intimatul a menținut diagnosticul stabilit inițial,a prescris tratament cu Sinupret, Nasonex și a recomandat efectuarea de investigații suplimentare la Spitalul Dr. Hociota/I. D./C. I. si revenire la control peste 60 de zile (fila 249). Totodată, la starea pacientului se face mențiunea „ameliorare subiectivă”.
După această dată, apelantul reclamant nu s-a mai prezentat la consult, însă la data de 22.09.2008 a fost internat la Spitalul C., unde, a fost supus unei intervenții chirurgicale, diagnosticul stabilit la externare, în urma examenului histopatologic, fiind „adenopatie metastatică laterocervicală stanga operată. Neoplasm cavum” (filele 10 și 11-dosar fond).
Ulterior, la data de 06.10.2008, pe baza analizelor efectuate de Prolife – Centru de diagnosticare, apelantul reclamant a fost diagnosticat cu „Formațiune tumorală de cavum laterală dreaptă. Adenopatii latero-cervicale ” (fila 9-dosar fond).
Apelantul a mai efectuat o . analize și după această dată, la Spitalul Clinic C. – Anatomie patologică, la data de 21.10.2008 fiind diagnosticat cu „Metastază limfoganglionară de carcinom spinocelular slab diferențiat, cu depășirea capsulei și invazie în țesutul adipos din jur” (fila 8-dosar fond).
Stabilirea cu întârziere a acestui diagnostic nu s-a datorat, însă intimatului pârât, care a stabilit diagnosticul și tratamentul exclusiv în baza unei investigații clinice, iar nu pe baza unor examene specifice realizate cu aparatură tehnică și de laborator.
Or, potrivit tratatelor de specialitate, simptomele în cazul cancerului rinofaringian sunt deosebit de sărace și confuze, determinând confuzii legitime ale medicilor generaliști, ORL-iști, neorologi etc. În stadiile precoce/inițiale de apariție a cancerului de cavum, boala este dificl de diagnosticat întrucât examenul clinic, care include și examinarea indirectă sau directă a rinofaringelui, nu detectează decât o inflamație locală nespecifică rino-adenoidiană. Diagnosticul de certitudine al cancerului de cavum, boala de altfel întâlnită rar în cazul populației europene, se face prin radiotomografie, scanning și, în special, biopsie.
Însă, intimatul pârât nu dispunea la cabinet de aparatura de specialitate arătată pentru efectuarea manevrelor de diagnosticare arătate, motiv pentru care, la consultația din 27.03.2008 a recomandat apelantului efectuarea unei endoscopii.
Apelantul a susținut că nu a avut cunoștință de recomandarea medicului de a efectua o endoscopie, mențiunea de pe rețeta eliberată de intimat la data de 27.03.2008 fiind adăugată ulterior, pro causa. Curtea nu poate reține o simplă afirmație, câtă vreme apelantul nu a prezentat exemplarul aceleiași rețete, primit personal în urma consultului, în al cărui conținut să nu fie regăsită această recomandare. Or, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză nu releva o altă situație de fapt decât cea menționată pe rețeta eliberată la data de 27.03.2008, în afara simplelor afirmații ale apelantului, nu se impunea efectuarea unei expertize grafoscopice cu privire la acest înscris.
Pe de altă parte, recomandarea privind efectuarea acestei examinări a fost menținută și în urma consultului din data de 24.04.2008, când, astfel cum s-a arătat anterior, apelantul nu efectuase fibroscopia cavumului, astfel cum îi fusese recomandat la controlul anterior, motiv pentru care a fost îndrumat să se adreseze Spitalului Dr.D.Hociota.
Cu toate acestea, apelantul a efectuat examenul videofibroscopic și biopsia abia în luna septembrie 2008 (după 5 luni de la ultima consultație de la cabinetul intimatului pârât), când s-a prezentat la C. ORL a Spitalului C. datorită obstrucției nazale și apariției unei adenopatii laterocervicale.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că în cauză nu poate fi atrasă răspunderea civilă a intimatului pârât, întrucât acesta a depus toate diligențele pentru stabilirea diagnosticului, însă manevrele specifice diagnosticării cancerului de cavum nu au putut fi realizate în cabinetul medical al acestuia, în lipsa dotării necesare. Or, potrivit art. 643 alin. 2 lit. a) din legea nr. 95/2006 personalul medical nu răspunde când prejudiciul în exercitarea profesiei se datorează „condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, substanțelor medicale și sanitare folosite”.
De altfel, forța majoră și cazul fortuit au jucat întotdeauna un rol determinant în exonerarea de răspundere a medicului. Forța majoră poate fi reținută ori de câte ori stabilirea greșită a unui diagnostic sau nefinalizarea unei terapii sunt cauzate de împrejurări externe, iar cazul fortuit apare atunci când această cauză este de natură internă.
Așadar, nu se poate imputa intimatului pârât faptul că, neavând la îndemână mijloacele de investigație prescrise de literatura de specialitate, nu a putut stabili diagnosticul în faza de debut a bolii.
Pe de altă parte, din actele medicale de la dosar precum și raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, a rezultat că adenopatia latero-cervicală stângă nu era prezentă la momentele la care pacientul a fost examinat de intimatul pârât, ci a apărut în luna mai 2008, după ce apelantul nu se mai prezentase la consult la cabinetul intimatului pârât încă din luna aprilie 2008, diagnosticul fiind confirmat la examenul clinic obiectiv efectuat abia la data de 22.09.2008 la Spitalul Clinic C. – Secția ORL – Chirurgie Oncologică.
Or, în contextul Legii nr. 95/2006 răspunderea civilă a medicului este condiționată de raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pe care îl generează, produce, cauzează, probă ce incumbă pacientului.
În speță nu a fost probat acest raport de cauzalitate, întrucât întârzierea în stabilirea diagnosticului de tumoare de cavum nu constituie o conduită culpabilă medicului, ci nerespectării de către apelantul reclamant a indicației de efectuare a fibroscopiei în intervalul 27.03.2008–22.09.2008 și efectuarea cu întârziere a examenului video fibroscopic, respectiv abia la data de 22.09.2008.
Conduita profesională corespunzătoare a intimatului pârât rezultă nu doar din probele judiciare administrate în cursul soluționării litigiului, ci și din decizia nr. 1107/2010 emisă de Colegiul Medicilor București – Comisia de Disciplină, prin care a fost respinsă ca nefondată reclamația formulată de reclamantul C. C. N. împotriva pârâtului dr. C. S. D. (filele 135,136), menținută prin Decizia nr. 100/2011/15.07.2011 Colegiul Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină, în motivele care au fundamentat această decizie reținându-se, printre altele, că „prin nerespectarea de către pacient a intervalului optim recomandat de revenire la control a fost tergiversată stabilirea diagnosticului”.
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 376 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală.”
Față de cele reținute, apreciind că nu există motive care să atragă schimbarea sentinței, Curtea în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant C. C. N., cu domiciliul ales la CAv. Iris C. în București, ., ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1784/03.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S. D., domiciliat în Pitești, ., jud. Argeș și în . Ursului, . B, jud. Argeș și cu domiciliul ales la C. P. în Sibiu, ., jud. Sibiu, C.M.I. Dr. C. S. D. SRL, cu sediul în București, .. 53, sector 4 și în Pitești, ., jud. Argeș și C. P. Plaza Romania, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu și intimata chemată în garanție . (fostă S Asiban SA), cu sediul în Cluj N. .. 1, jud. Cluj și în București, .. 45, sector 1.
Obligă pe apelant la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât C. S. D., reduse conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. L. M. D. F. G.
GREFIER
S. V.
RED.DLM
Tehnored.DLM/MȘ/ 8 ex.
30.04.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 298/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 333/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
