Pretenţii. Decizia nr. 398/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 398/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 6762/299/2010

Dosar nr._

(2833/2012)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 398

Ședința publică de la 04.03.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - FĂNICA PENA

JUDECĂTOR - C. M. T.

JUDECĂTOR - D. A.

GREFIER - RĂDIȚA I.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. DOINIȚA G., împotriva deciziei civile nr.672.A. din 22.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. B. EMMANUEL JEAN JACQUES .

P. are ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, T. M., pentru intimata-reclamantă, S. Emmanuel Jean Jacques, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberată de Baroul București, lipsind recurenta-pârâtă S. Donița G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se învederează depunerea la dosar, a unei întâmpinări la recursul declarat de către pârâtă, din partea intimatului-reclamant, S. Emmanuel Jean Jacques, în data de 25.02.2013, și care a fost comunicată.

Totodată, se referă faptul că, recurenta-pârâtă, deși legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului, în cuantum de 626,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație până la acest moment.

Avocatul intimatului-reclamant, S. Emmanuel Jean Jacques, având cuvântul, invocă excepția de netimbrare a recursului, față de împrejurarea că recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit această obligație până la acest moment și solicită admiterea acestei excepții.

În situația în care, până la sfârșitul ședinței de judecată, recurenta se va prezenta cu dovada de plată a taxei judiciare de timbru, pe fondul recursului solicită respingerea acestuia ca nefondat, menținerea ca legală a deciziei civile atacate, conform susținerilor din întâmpinare.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectul excepției de netimbrare a recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5415 din 21 martie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. B. Emmanuel Jean Jacques în contradictoriu cu pârâta S. Doinița G.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 112.600 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada februarie 2007 – iulie 2010; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.708 lei.

Apelul formulat de pârâta S. Doinița G. împotriva sentinței civilr nr. 5415 din 21 martie 2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admis prin decizia civilă nr. 672/A din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, a fost schimbată sentința apelată în tot, în sensul că a fost admisă în parte cererea, a fost obligată pârâtă la plata către reclamant a sumei de 66.346 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului apartament nr. 13 situat în București, .. 19, ., pentru perioada februarie 2007 – iulie 2010 și cheltuielilor de judecată în sumă de 4.942,92 lei și a obligat pe intimatul – reclamant S. B. Emmanuel Jean Jacques la plata cheltuielilor de judecată în apel, către apelanta – pârâtă, în sumă de 800 lei și la plata către stat a sumei de 1.931,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva deciziei civile nr. 672/A din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, a formulat recurs pârâta S. Doinița G., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii.

Curtea a citat-o legal pe recurenta – pârâtă (filele 8 și 9 dosar recurs), pentru termenul de judecată din data de 04 martie 2013, cu mențiunea de a achita taxă de timbru aferentă recursului, de 626 lei și aplicarea timbrului judiciar de 0,15 lei, fără ca la termenul de judecată sus-menționat, recurenta să-și fi îndeplinit obligația legală potrivit art. 11 – 20 din Legea nr. 146/1997, intimatul – reclamant prin avocatul cu delegație la dosar, invocând excepția de netimbrare, cu consecința anulării recursului.

Analizând excepția invocată, Curtea constată că ea este fondată, față de datele ce rezultă din dosar, sus-menționate, astfel că va admite excepția și va anula recursul ca netimbrat.

Potrivit art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă, va obliga pe recurentă la plata sumei reduse de 500 lei, prin aplicarea criteriilor din textul de lege sus-menționat, reprezentând cheltuielile de judecată – onorariu avocat (din suma de 2.000 lei menționați în chitanța de la dosar – fila 15).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția.

Anulează recursul formulat de recurentul – pârâta S. Doinița G., împotriva deciziei civile nr. 672/A din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. B. Emmanuel Jean Jacques, ca netimbrat.

Obligă pe intimata – reclamantă la suma de 500 lei cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 martie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

F. P. C. M. T. D. A.

Grefier,

Rădița I.

Red.F.P.

Tehnodact.C.F.

2ex./15.03.2013

T.B.-S.5.-E.D.;M.S.

Jud.S.1.-E.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 398/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI