Anulare act. Decizia nr. 1027/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1027/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 6198/300/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1027 R
Ședința publică de la 22.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți D. E. și D. N. și recurentul-pârât P. F., împotriva Deciziei civile nr. 968 A/31.10.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, având ca obiect, anulare act și evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenții-reclamanți D. E. și D. N. prin apărător, avocat M. P., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 13 dosar și recurentul-pârât P. F. prin apărător, avocat Apircioaie A. R., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 14 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la solicitarea instanței, recurenta-reclamantă D. E. prezentă personal în instanță declară că nici ea și nici soțul său nu lucrează și nu au nici un fel de venit.
Deliberând, Curtea încuviințează cererile de ajutor public judiciar formulate de recurenții-reclamanți D. E. și D. N. și recurentul-pârât P. F. și dispune scutirea acestora de la plata taxei de timbru aferentă recursului.
Părțile prezente prin apărători declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenții-reclamanți D. E. și D. N. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică.
Menționează că reclamanții au fost constrânși să încheie acest antecontract de vânzare-cumpărare prin violență, aspect dovedit de altfel cu înscrisurile aflate la dosar și martorii audiați în cauză, dar instanța nu a ținut cont de acestea.
De asemenea, apreciază că instanța a dat mai mult decât s-a cerut.
Recurentul-pârât P. F. prin apărător, solicită respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți D. E. și D. N. ca nefondat, cu precizarea că nu s-a făcut dovada presiunilor făcute de recurentul-pârât asupra recurenților-reclamanți în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, iar în ceea ce privește declarațiile martorilor, acestea nu trebuie înlăturate, cu mențiunea că martorul recurenților-reclamanți este vecin cu aceștia din urmă.
Menționează că actul autentic a fost semnat în fața unui notar public, unde părțile aveau posibilitatea să declare că au fost constrânși să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește recursul părții pe care o apără, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu precizarea că instanța a greșit dispunând evacuarea recurentului-pârât, având în vedere că a fost plătit prețul integral al imobilului.
Apărătorul recurenților-reclamanți D. E. și D. N. solicită respingerea recursului formulat de recurentul-pârât P. F. ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 05.05.2009, reclamanții D. E. și D. N., în contradictoriu cu pârâtul P. F., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absoluta a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3387/11.08.2008, desființarea acestui act pentru cauza ilicita si imorala si pentru lipsa consimțământului, repunerea parților in situația anterioara si evacuarea paratului din imobilul ce a făcut obiectul contractului menționat.
In motivarea in fapt a cererii reclamanții au arătat ca in anul 2008 au fost forțați sa meargă la notar si sa încheie actul menționat, prin care se obligau să vândă imobilul pârâtului, nu li s-a citit actul, în contract prevăzându-se ca au primit o suma de bani, lucru nereal, astfel ca in aceasta situație consimțământul lor a fost smuls prin amenințare si violenta. In aceeași zi au fost dați afara din casa, iar paratul s-a mutat in locuința lor.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 480, art. 948, art. 949, art. 956 si urm. C.civ.
In ședința publică de la data de 23.06.2009 a fost depusa la dosar întâmpinarea formulată de către parat si prin care se solicita respingerea cererii de chemare in judecata ca netemeinica si nefondata, arătându-se in motivare ca intre părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3387/11.08.2008, a plătit prețul menționat in act, deși ulterior reclamanții nu s-au mai prezentat pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare, astfel ca susținerile acestora sunt nereale.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 7585/13.07.2010, Judecătoria Sectorului 2 București a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții D. E. și D. N., în contradictoriu cu pârâtul P. F., a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în București, ., sector 2; a respins capetele de cerere de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3387/11.08.2008 și de repunere a părților în situația anterioară ca neîntemeiate și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit mențiunilor antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3387/11.08.2008 reclamanții D. E. și D. N., în calitate de promitenți vânzători în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/05.11.1992, se obligau sa vândă pârâtului P. F., în calitate de promitent cumpărător, imobilul situat în București, ., sector 2, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 20.000 euro, preț pe care reclamanții, in calitate de promitenți vânzători declarau că l-au primit la data autentificării, urmând ca actul în forma autentică să se perfecteze în termen de 3 luni de la data încheierii antecontractului.
În prealabil, trebuie precizat că nulitatea absolută este sancțiunea de drept civil care intervine pentru încălcarea normelor legale imperative edictate pentru întocmirea valabilă a actului juridic, putând fi invocată de orice persoană interesată, chir de un terț al actului juridic ce se dorește a fi desființat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3387/11.08.2008, invocând drept motive de nulitate caracterul ilicit și imoral al cauzei actului și lipsa consimțământului la încheierea acestuia, în condițiile în care au fost amenințați de către pârât.
Cât privește primul motiv de nulitate, în analiza condițiilor de validitate ale convențiilor prevăzute de art. 948 C.civ., instanța reține dispozițiile art. 966 C.civ., care stabilesc că „obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect”. Prin urmare, o convenție care are o cauză ilicită și imorală nu poate fi considerată valabilă, sancțiunea care intervine fiind nulitatea absolută a actului juridic respectiv. În același sens, instanța consideră că dacă una din părțile actului juridic profită de ignoranța, starea de constrângere și de necesitate în care s-a aflat cealaltă parte, actul juridic este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală.
În ceea ce privește cauza ilicită și imorală, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 967 și 968 C.civ., se prezumă existența valabilă a acesteia, ceea ce înseamnă că cel care invocă nevalabilitatea cauzei are sarcina probei. Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța constată că reclamanții nu au probat existența unei cauze ilicite sau imorale, nefiind probat aspectul nepredării sumei de bani plătite cu titlul de preț. Se reține în această ordine de idei că sursa celor declarate de martora audiată la propunerea reclamanților, L. G., în acest sens a fost reprezentată de relatările reclamantei, iar martorul G. P. nu a putut declara decât ce știa de la reclamantă.
Față de cele astfel expuse și în considerarea dispozițiilor art. 957 alin. 2 C.civ., conform cărora cauza actului juridic civil este prezumată până la dovada contrarie, instanța de fond a constatat că reclamanții nu au răsturnat această prezumție și în consecință, în speță nu este incidentă cauza imorală și ilicită care să atragă ca sancțiune nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare încheiat de către părți.
Cât privește lipsa consimțământului, sunt incidente dispozițiile art. 948 C.civ., care prevăd condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.
În analiza motivului de nulitate invocat de către reclamanți privind lipsa consimțământului, se au în vedere prevederile art. 953 cod civil conform cărora „consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol”. Cât privește violența ca viciu de consimțământ, constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă o temere ce o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
În această ordine de idei, instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat nu a rezultat fără dubiu că reclamanții ar fi fost amenințați de către pârâți, în condițiile în care martorii audiați la propunerea reclamanților au declarat că știu că aceștia au fost amenințați cu vătămarea integrității corporale de către pârât și familia acestuia dacă nu le dau o sumă de bani (depoziția martorei L. G.), sau că pârâtul nu ar fi fost prezent la momentul la care reclamanții au fost amenințați (depoziția martorului G. P.). Așa cum se poate observa, și dacă a existat o amenințare din partea unor persoane, între care și pârâtul, aceasta nu viza încheierea vreunui contract între părți. Pe de altă parte, din depozițiile martorilor audiați la propunerea pârâtului, a rezultat că relațiile dintre părți nu păreau a fi tensionate, că acestea discutau despre încheierea unui contract, nedând senzația că s-ar teme de ceva sau că se îndreptau către notar pentru perfectarea unui contract, de asemenea, fără a face impresia că ar exista o tensiune între ele (depoziția martorului B. F. și depoziția martorei C. F.).
Față de considerentele expuse, instanța a respins capetele de cerere de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3387/11.08.2008 și de repunere a părților în situația anterioară ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D. E. și D. N., precum și pârâtul P. F., cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 18.02.2011, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 968 A/31.10.2012 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții reclamanți D. E. și D. N. și de apelantul pârât P. F. împotriva sentinței civile nr. 7585/13.07.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în motivele de critică formulate, apelanții-reclamanți D., au susținut că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală întrucât a interpretat greșit probele administrate în cauză, astfel că instanța a ajuns să interpreteze în mod greșit scopul urmărit de părți la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv rezultatul și efectul spre care tind părțile.
În acest sens, au susținut apelanții-reclamanți, instanța nu a reținut că antecontractul, fiind fondat pe o cauză ilicită, întrucât ei nu și-au dat niciodată consimțământul în mod valabil, actul era lovit de nulitate absolută, potrivit art. 968 coroborat cu art. 5 C.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin 1 C.proc.civ. coroborate cu art. 1169 C.civ., oricine se adresează cu o cerere instanței, trebuie să facă dovada celor susținute.
Ori, deși apelanții-reclamanți au susținut că actul s-a bazat pe o cauză ilicită, întrucât nu și-au dat niciodată consimțământul la încheierea antecontractului, acesta fiind dat prin violență ca urmare a amenințărilor primite de la pârâți, aceștia nu au administrat probe de natură a forma convingerea instanței de fond că cele susținute sunt conforma cu realitatea.
Deși probatoriul a fost completat în fața instanței de fond, la solicitarea apelanților-reclamanți fiind suplimentată și proba testimonială, susținerile apelanților-reclamanți au rămas în continuare lipsite de fundament.
Tribunalul a reținut că martorul S. L. A. propus de către apelanții-reclamanți a declarat că toate informațiile pe care le deține cu privire la raporturile existente între părți, provin din discuțiile pe care le-a purtat cu reclamanta D..
Martora a susținut că în urmă cu 4 ani se afla în casă împreună cu reclamanta, când a auzit că afară niște persoane, pe care nu le-a văzut, o amenințau pe reclamantă că, dacă acesta nu le plătește o sumă de bani, pe care nu o poate preciza, îi omoară reclamantei familia.
Martora nu a văzut cine erau acele persoane, nu cunoaște despre existența vreunui contract încheiat între părți și nici dacă cineva a anunțat sau nu atunci poliția. Mai mult, nici nu a văzut cine erau acele persoane, însă precizează expres, la solicitarea instanței că nu l-a văzut pe pârâtul P. F..
Tribunalul nu a putut să rețină ca având valoare probatorie această depoziție, întrucât, în primul rând, raporturile dintre părți își au izvorul în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3387/11.08.2008 la BNP P. C. M., în baza căruia reclamanții D. E. și D. N., în calitate de promitenți-vânzători, s-au obligat să vândă imobilul situat în București, ., sector 2, promitenților-pârâți P. F. și P. T., care se obligau la rândul lor să cumpere acel imobil.
A mai reținut tribunalul că imobilul în litigiu este compus din teren în suprafață de 100 mp și o construcție compusă din 3 camere, bucătărie, magazie și wc, imobil care a fost evaluat de către părți la suma de 20.000 euro, sumă care constituie prețul consemnat în antecontract.
Părțile au convenit în antecontract asupra unei clauze de dezicere, prin care promitenții-vânzători se obligau ca, în ipoteza în care din culpa acestora nu se mai încheia contractul de vânzare-cumpărare, să le plătească pârâților –promitenți-cumpărători, dublul sumei achitate de aceștia cu titlul de preț, respectiv suma de 40.000 euro.
Mai mult, pentru procurarea actelor și perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții i-au dat mandat autentificat sub nr. 3462/18.08.2008 la BNP P. C. M. numitei P. F., persoană rudă și cu un domiciliu comun cu pârâții, ceea ce înseamnă că reclamanții și pârâții erau, la data încheierii antecontractului, în raporturi foarte bune, contrar celor susținute ulterior de către reclamanți ca urmare a faptului că între copii părților (băiatul reclamanților și fata pârâților) a unei relații intime ( a se vedea petitul din acțiunea introductivă).
Tribunalul a reținut că reclamanții au avut intenția de a le vinde imobilul pârâților, fapt ce rezultă, de asemenea, și din depoziția martorului R. D., martor audiat de către tribunal.
Astfel, martorul declară că îi cunoaște atât pe reclamanți, cât și pe pârâți, locuiește la 2 case distanță de imobilul în litigiu, știe că de 4 ani în imobil locuiește familia P., nu a auzit scandaluri în imobil, iar pârâții nu sunt cunoscuți de către vecini ca fiind persoane violente.
Aceste probe se coroborează cu cele administrate în fața instanței de fond și reținute de către această instanță, respectiv martorul L. G., martor propus tot de către reclamanta D. și care, declară de asemenea că are cunoștință despre faptul că ar fi încheiat în anul 2008 un contract de vânzare-cumpărare.
La rândul său, martorul G. P., martor propus de către reclamantă, declară că are cunoștință despre faptul că reclamanții au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâții și că nu i-a auzit pe pârâți amenințându-i pe reclamanți.
Tribunalul a mai reținut, în completarea probatoriului, și prezumția legală prevăzută de dispozițiile art. 1171-1173 C.civ. cu privire la cele declarate de părți la data încheierii antecontractului și reținute de către notar în cuprinsul actului juridic, precum și atitudinea reclamanților, care, deși pretind că au fost amenințați, nu au înțeles să se adreseze niciodată poliției, iar din probe rezultă că aceste amenințări nu au provenit de la pârâți și chiar că au fost anterioare încheierii antecontractului și că priveau remiterea unei sume de bani pe care reclamanții o datorau unor persoane care nu au putut fi identificate de către niciunul dintre martorii audiați în fața instanție de fond și a tribunalului.
Așa fiind, întrucât instanța de fond nu a identificat niciunul dintre motivele de nevalabilitate a antecontractului susținute de către reclamanți, în mod temeinic și legal a concluzionat, văzând și dispozițiile art. 962-968 C.civ., că cererea privind constatarea nulității absolute a antecontractului autentificat sub nr. 3387/11.08.2008 la BNP P. C. M., întrucât acesta reflectă voința părților la data încheierii lui.
II. În ceea ce privește apelul declarat de către apelantul-pârât P. F., tribunalul reține că, în expunerea motivelor, în fapt, acesta formulează apărări împotriva motivelor de apel din apelul reclamantei D. E., iar nu motive de critică împotriva sentinței civile pe capătul de cerere privind evacuarea pârâților din imobilul în litigiu.
Tribunalul a constatat că sentința civilă este temeinică și legală și sub aspectul soluției pronunțate asupra capătului de cerere privind evacuarea pârâților, constatând că aceștia nu pot opune un titlu locativ pentru imobil și nu au învestit instanța cu recunoașterea unui eventual drept de retenție, pentru prețul achitat la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Așa fiind, având în vedere dreptul pe care îl au reclamanții de a se bucura de bunul proprietatea lor potrivit art. 480 C.civ., întrucât antecontractul de vânzare-cumpărare nu este un contract translativ de proprietate, tribunalul a respins, ca nefondat și acest apel.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții D. E. și D. N. și pârâtul P. F..
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de reclamanți, se susține că din toate probele administrate în cauză, rezultă că acest contract a fost întemeiat pe o cauză ilicită, fiind lovit de nulitate absolută conform art. 966 Cod civil, consimțământul fiindu-le smuls prin violență.
Susțin recurenții că în mod nelegal nu s-au avut în vedere aspecte semnificative ale derulării evenimentelor, iar instanța nu a manifestat rol activ în soluționarea corectă a acestui litigiu.
Martora S. L. a declarat, sub prestare de jurământ că se afla de față și a auzit amenințările în mod corect, dar tribunalul nu a luat în seamă mărturia acesteia. Martorul pârâților R. D. este concubinul martorei L. G., mărturia acestuia fiind pro causa, iar tribunalul trebuie să o înlăture.
Pe de altă parte, tribunalul nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, motiv pentru care solicită reinterpretarea și reanalizarea tuturor probelor din dosar și pe fond, admiterea tuturor capetelor de cerere, astfel cum au fost formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de pârâtul P. florin, se susține că în mod greșit, tribunalul și instanța de fond au reținut că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate privind imobilul situat în București, ., sector 2.
Deși denumirea contractului încheiat între părți este aceea de antecontract de vânzare-cumpărare, totuși instanța trebuia să aibă în vedere prevederile art. 1294 Cod civil. D. fiind faptul că părțile s-au învoit asupra lucrului și a fost plătit prețul integral al vânzării,erau aplicabile și prevederile art. 1295 în sensul că vânzarea a fost perfectată din punct de vedere legal, cel puțin cu privire la casă, cu atât mai mult cu cât, pârâții au plătit prețul vânzării, iar reclamanții au predat cheile.
Instanța de apel a înlăturat în mod eronat aceste apărări pe motiv că nu s-a formulat un drept de pretenție pentru prețul achitat.
În speță s-a dovedit cu martori că reclamanții au fost de acord ca pârâții să folosească bunul, iar pe de altă parte, antecontractul valorează contract.
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea cererii de evacuare.
Examinând recursurile formulate, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de reclamanți nu invocă nici o chestiune de nelegalitate a hotărârii instanței de apel, ci tinde la stabilirea unei alte situații de fapt prin reanalizarea probelor administrate, situație ce nu intră în căderea instanței de recurs, motivele de recurs fiind limitate conform legii, numai la aspecte de nelegalitate.
Deși se invocă lipsa rolului activ al instanței, critica formulată este formală și generică, neputând conduce la admiterea recursului formulat.
De altfel, în instanța de fond, părțile au administrat probele pe care le-au considerat de cuviință, și de asemenea, și în instanța de apel, astfel încât, nu se poate susține că instanțele anterioare nu ar fi întreprins toate demersurile pentru lămurirea situației părților.
În ceea ce privește recursul declarat de pârât, acesta vizează greșita aplicare a legii, respectiv ignorarea dispozițiilor art. 1294, art.1295 Cod civil.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși reclamanții au formulat o acțiune în nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare și evacuarea pârâtului din locuință, instanța de fond a reținut că nu există un motiv de nulitate, astfel că primul petit și cel de-al doilea privind repunerea părților în situația anterioară, au fost respinse, fiind admisă numai cererea în evacuare, pe considerentul că pârâtul nu a produs un titlu opozabil reclamanților care să justifice existența în favoarea sa, a unui drept locativ asupra spațiului în litigiu.
Însă, existența antecontractului de vânzare-cumpărare nedesființat și care dă dreptul promitentului cumpărător la promovarea unei acțiuni pentru obținerea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare reprezintă un temei suficient pentru ocuparea acestui spațiu, până la reglementarea situației juridice, fie prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, fie prin admiterea unei acțiuni în revendicare.
În raport de aceste considerente, în baza art. 312, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților și va admite recursul declarat de pârât, modificând decizia recurată în sensul admiterii apelului pârâtului și pe fond respingerii în integralitate a acțiunii formulate de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți D. E. și D. N. împotriva deciziei civile nr. 968A/31.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul-pârât P. F..
Admite recursul declarat de recurentul-pârât P. F. împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți D. E. și D. N..
Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul pârâtului și pe fond:
Respinge acțiunea reclamanților în integralitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. DY
Tehnored. GC – 2 ex
08.07.2013
Jud. apel: C. Segărcianu
E. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1700/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 1742/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
