Legea 10/2001. Decizia nr. 59/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 26969/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 59 A
Ședința publică de la 20.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți I. F. A., P. A., N. D. M. și N. R. C. toți cu domiciliul ales în București, ., nr. 11, ., împotriva Sentinței civile nr. 1265/22.06.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, S. R. prin GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în București, Piața Victoriei, nr. 1, sector 1 și S. R. prin PREȘEDINTELE ROMÂNIEI cu sediul în București, ., sector 6, având ca obiect, Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanții-reclamanți I. F. A., P. A., N. D. M. și N. a R. C. prin apărători, avocat A. P. și avocat I. S., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 15 dosar, lipsă fiind intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, S. R. prin Guvernul României și S. R. prin Președintele României.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apelanții-reclamanți I. F. A., P. A., N. D. M. și N. a R. C. prin apărători, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apelanții-reclamanți I. F. A., P. A., N. D. M. și N. R. C. prin avocat I. S., solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Menționează că hotărârea instanței de fond constată că sunt îndeplinite condițiile legale, dar refuză să aplice legea.
Solicită acordarea despăgubirilor conform raportului de expertiză, care reprezintă contravaloarea imobilelor care au fost confiscate reclamanților.
Apelanții-reclamanți I. F. A., P. A., N. D. M. și N. R. C. prin avocat P. A. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică și solicită ca instanța să dea prioritate convenției.
Depune practică judiciară.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București –Secția a III-a Civilă sub nr._, din data de 02.06.2010, reclamanții I. F.-A., N. D.-M. și N. R.-C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia să le plătească suma reprezentând contravaloarea imobilului compus din construcție si terenul situat in București, Calea Griviței, nr. 230B, sector 1 (fost Calea Grivitei, nr.442 colț cu .> În motivarea cererii lor reclamanții arată că, în fapt, sunt moștenitorii lui N. I., conform certificatului de moștenitor nr.14 din 11.05.2010 emis de BNPA B. si Asociații.
In drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art.998-999 Cod Civil, coroborate cu dispozițiile legii 10/2001 modificată.
La termenul din data de 25.11.2011, avocatul reclamanților a solicitat tribunalului citarea în cauză a Statului R. și prin Președintele României și prin Guvernul României, în calitate de mandatari, solicitare ce a fost încuviințată.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților, având în vedere următoarele:
În baza art. 137 C.pr.civ., tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției.
Astfel, Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Însă, în raportul juridic dedus judecății cel care este considerat a fi obligat, conform cererii formulate de reclamant în virtutea principiului disponibilității, este S. R. și nu Guvernul, acesta fiind citat conform cererii, în calitate de reprezentant al Statului, făcând parte din puterea executivă, astfel încât acesta nu este chemat în nume propriu pentru a putea fi invocată lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Prin sentința civilă nr. 1265/22.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții I. F.-A., N. D.-M. și N. R.-C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, S. R. prin Guvernul României și S. R. prin Președintele României.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 27 /2011, soluționând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile
În consecință, tribunalul a analizat cererea prin prisma acestei decizii, dar și prin prisma Convenției și jurisprudenței CEDO, a prevederilor art. 11 alin 2 și art. 20 alin 2 din Constituția României și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție și art. 6 CEDO.
Tribunalul a avut în vedere că: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor ».
Reclamanții beneficiază de un bun actual în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului constând în dreptul de a primi despăgubiri reprezentând c/val bunului imposibil de restituit în natură la care s-a stabilit a avea dreptul în baza Legii 10/2001, prin Dispoziția 8852/09.10.2007 prin care „se propune acordarea de măsuri reparatorii in echivalent pentru imobilul situat in București, Calea Grivitei, nr. 230B, sect.1".
Tribunalul a reamintit faptul că art. 1 din primul Protocol Adițional conține 3 norme distincte "prima, care se exprimă în prima frază a primului alineat și îmbracă un caracter general, enunță principiul respectării proprietății; a doua, ce figurează în cea de-a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia, menționată în cel de-al doilea alineat, recunoaște dreptul statelor, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general (...). Nu este vorba totuși de reguli lipsite de legătură între ele. A doua și a treia dintre ele se referă la anumite exemple de atingeri ale dreptului de proprietate; ca atare, ele trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă" Tribunalul a constatat faptul că reclamanții invocă absența unor măsuri din partea statului prin care dreptul de a obține măsurile reparatorii dispuse prin hotărârea sus menționată să aibă un conținut concret, astfel încât prezenta cauză ar trebui examinată din prisma normei cu caracter general din prima frază care protejează dreptul de proprietate.
Tribunalul a apreciat că, în sensul autonom al art. 1 din Primul Protocol Adițional, mai ales în contextul în care articolul 1 din Primul Protocol Adițional statele semnatare sunt obligate nu doar să se abțină de la acte prin care se aduce atingere dreptului de proprietate, dar implică și o . obligații pozitive sub forma adoptării unor măsuri necesare pentru a se asigura caracterul efectiv al dreptului de proprietate.
Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Or, în această materie, cum e și situația în speță, pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, statul decizând că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 247/2005 măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curtea Europeană în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
Chiar dacă, așa cum a reținut Curtea Europeană în numeroase cauze, România nu a făcut dovada eficienței funcționării mecanismului de acordare de despăgubiri, cel puțin un astfel de mecanism există și, așa cum tot Curtea europeană a arătat, în ultima vreme s-au înregistrat evoluții în ceea ce privește plata sumelor datorate.
Or, obligarea directă a Statului R. la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligației de plată, dar și schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite.
Punerea în executare a hotărârilor prin care S., prin Ministerul Finanțelor Publice, este debitor, se face, de această dată, de la bugetul de stat, cu condiția ca acesta să prevadă sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești.
În consecință, statele beneficiază de marja de apreciere asupra modalităților de despăgubire, asupra cuantumului acestora, precum și a mecanismului de acordare a lor, iar neîndeplinirea obligației pozitive de a eficientiza acest mecanism mu poate determina instanțele de judecată să creeze un mecanism diferit, jurisprudențial, care să eludeze ansamblul normativ creat pentru acordarea măsurilor reparatorii, cu atât mai mult cu cât, prin prisma hotărârii-pilot, S. R. beneficiază de un termen acordat de CEDO pentru eficientizarea acestui mecanism.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor către reclamant, reprezentând c/val bunului confiscat, despăgubiri la care are dreptul conform dispoziției nr.8852/09.10.2007 emisă de PMB.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanții-reclamanți I. F. A., P. A., N. D. M. și N. R. C..
Apelanții susțin că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică având în vedere că dispoziția nr. 8852/12.12.2006 a Primarului General prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, .,sector 6, nu a fost trimisă la ANRP iar despăgubirile nu au fost plătite nici până la acest moment.
Ca atare, apreciază că S. R. se află într-o culpă gravă deoarece despăgubirea acordată nu este efectivă ci are doar are valoare declaratorie, iar daunele solicitate ca urmare a nepunerii în funcțiune a mecanismului de efectivă dezdăunare pentru prejudiciul produs ca urmare a deposedării de un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, sunt justificate.
Examinând apelul formulat, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente;
Instanța de fond a fost investită la data de 2.06.2010 cu soluționarea unei acțiuni în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 cod civil coroborate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin care reclamanții solicită obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând contravaloarea imobilului compus din construcție și teren situate în București, Calea Griviței nr. 230 B, sector 1, fost Calea Griviței nr. 442 colț cu .> Potrivit dispozițiilor legale invocate, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Rezultă că pentru a antrena răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie îndeplinite cumulativ anumite condiții respectiv existența unei fapte ilicite săvârșită cu vinovăție, producerea unui prejudiciu și existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În speță, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului ce a făcut obiectul notificării 1412/2001, notificare soluționată prin dispoziția nr. 7121/2006 modificată prin dispoziția nr. 8852/2007 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, calea Griviței nr. 230 B, sector 1.
Deși dosarul a fost trimis la ANRP de unde reclamanților li s-a răspuns în 15.01.2009 că dosarul este atribuit unui consilier în vederea analizării și înaintării către evaluatorul autorizat, evaluarea nu a fost făcută, iar despăgubirile nu au fost plătite până la data promovării acțiunii, acesta fiind motivul pentru care reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanții susțin că neplata despăgubirilor reprezintă o faptă culpabilă a statului care nu a luat măsurile necesare pentru a asigura despăgubirea efectivă a persoanelor îndreptățite și invocă deciziile CEDO prin care se statuează în mai multe rânduri că Fondul Proprietatea nu este viabil.
Prin decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și ale art. 13 din CEDO, sunt inadmisibile.
Analiza instanței de fond însă nu s-a limitat la decizia Curții Constituționale ci a fost extinsă la analiza conformității legislației interne cu convenția și jurisprudența CEDO și a reținut că deși reclamanții beneficiază de un bun actual, adoptarea măsurilor legislative pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri este lăsată la latitudinea statelor semnatare ale convenției și nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței CEDO în speță.
În sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru stabilirea și plata despăgubirilor - titlul VII din Legea nr. 247/2005. Parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de CEDO, ale dreptului de acces la o instanță (cauza pilot, M. A. și alții împotriva României).
Procedura în fața Fondului Proprietatea fiind o procedură execuțională, care intervine după ce dreptul persoanei îndreptățite este stabilit prin decizia Comisiei Centrale sau hotărârea instanței, argumentele privind nefuncționalitatea acestui fond nu pot conduce la admiterea acțiunii, ele excedând cadrului procesual, limitelor și competenței instanței civile în contextul legii nr. 10/2001.
Deși în acțiunea introductivă de instanță nu se precizează caracterul daunelor solicitate, în apel reclamanții apreciază că este vorba de daune morale pentru nesoluționarea efectivă a notificării formulate.
Or, reclamanții nu au dovedit producerea unui prejudiciu moral, respectiv producerea unei vătămări care să fie susceptibilă de acoperire prin acordarea unor daune morale.
Ca atare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți I. F. A., P. A., N. D. M. și N. R. C. toți cu domiciliul ales în București, ., nr. 11, ., împotriva Sentinței civile nr. 1265/22.06.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, S. R. prin Guvernul României cu sediul în București, Piața Victoriei, nr. 1, sector 1 și S. R. prin Președintele României cu sediul în București, ., sector 6.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. Y. P. F.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I.
9 ex./08.04.2013
Jud. fond:
I. N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 251/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 618/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
