Revendicare imobiliară. Decizia nr. 251/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 251/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 121/2/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 251 R
Ședința publică din data de 07.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă-pârâtă Ș. GALAȚII S. G. IVONNA împotriva sentinței civile nr.1034/07.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți-reclamanți S. E., M. P. intimații pârâți G. G., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimatele chemate în garanție P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, . având, ca obiect, „revendicare imobiliară”
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta reclamantă-pârâtă Ș. Galații S. G. Ivonna, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, și intimatul pârât G. G., prin avocat cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamantă-pârâtă Ș. Galații S. G. Ivonna solicită admiterea recursului și casarea hotărârii, în temeiul art.312 alin.61 C.pr.civ., având în vedere că sentința instanței de fond a fost pronunțată fără a se intra în cercetarea fondului. Mai arată că în ceea ce privește comunicarea hotărârii, s-a adus la cunoștința instanței faptul că S. E. a decedat, astfel încât nu mai era necesară citarea pe adresa moștenirii.
În susținerea recursului, apărătorul recurentei arată că această cauză a fost soluționată în fond după casare, pe excepția inadmisibilității, iar instanța de control a casat întrucât a apreciat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, deși tot timpul a precizat că este o acțiune în revendicare întemeiată pe disp. 480 Cod civil, arătând, încă de la începutul procesului, faptul că nu a formulat notificare pe Legea nr.10/2001. Prin urmare, apreciază că acțiunea nu poate fi inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, apărătorul recurentei reclamantă-pârâtă Ș. Galații S. G. Ivonna solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Apărătorul intimatului pârât G. G. solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pe cale separată. Arată că această cauză este în al treilea ciclu procesual, iar în primul ciclu procesual instanța de recurs a calificat, în mod irevocabil, faptul că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 21.06.2006 înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București sub nr._ reclamanta Ș. Galații S. G. Ivonna a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și M. P., respectiv S. E., solicitând instanței să constate în contradictoriu cu primul pârât nevalabilitatea titlului statului în privința imobilului situat în București, .. 16, sector 5, . să-i oblige pe ultimii doi pârâți la a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 (compus din vestibul, holl, trei camere, dependințe - parter, pivniță, debara, garaj – subsol, conform planurilor anexă la contractul de vânzare – cumpărare nr._/1996), în suprafață de 150,86 m.p., plus cota indiviză de 29,70 % din părțile de folosință comună ale imobilului și 53,28 m.p. teren situat sub construcție, din imobilul menționat în primul capăt de cerere.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost dobândit prin act autentic în anul 1927 de către autorul inițial al reclamantei, numitul Z. D. (decedat în anul 1959), care a fost moștenit de soția sa Z. E. (decedată în anul 1978), care la rândul ei a fost moștenită de Ș. Galații V. (decedată în anul 1980), aceasta din urmă fiind mama și autoarea reclamantei.
Reclamanta a arătat că imobilul a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, că titlul statului nu este valabil față de dispozițiile Legii nr. 213/1998 și că titlul autorului reclamantei este preferabil față de titlul pârâților, persoane fizice reprezentat de un contract de vânzare – cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele Cod civil, art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pârâții, persoane fizice au formulat întâmpinare și au arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, că imobilul nu a făcut parte din masa succesoral și că, oricum, acțiunea reclamantei nu poate fi admisă din moment ce aceasta ar avea dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Pârâții M. P. și S. E. au formulat inclusiv cerere reconvențională, prin care au solicitat ca, în cazul admiterii acțiunii principale, să fie obligată reclamanta la plata contravalorii consolidărilor și îmbunătățirilor aduse la imobilul revendicat reclamantei, estimate provizoriu la suma de 50.000 ron.
Pârâții M. P. și Stave E. au formulat în contradictoriu cu P. M. București și . de chemare în garanție prin care au solicitat obligarea acestora la restituirea prețului plătit actualizat, la restituirea spezelor contractului de vânzare reactualizate și la plata diferenței de valoare dintre valoarea de piață a locuinței la data evicțiunii și suma restituită cu titlu de preț reactualizat.
Pârâtul M. București prin Primarul General a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității și a lipsei de interes pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe dreptul comun în condițiile în care există lege specială care reglementează situația imobilului revendicat.
Prin sentința civilă nr. 839/06.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și, de asemenea, a fost respinsă excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere având ca obiect acțiunea în revendicare. Judecătoria a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei – pârâte cu referire la cererea reconvențională, a admis acțiunea principală, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, a obligat pârâții reclamanți să lase reclamantei – pârâte în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, a respins cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți pentru lipsa calității procesuale pasive a reclamantei – pârâte, a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâții – reclamanți împotriva chematelor în garanția P. M. București și . obligat pe chemata în garanție P. M. București la plata către pârâții – reclamanți a sumei de 3312,71 lei reprezentând prețul achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/25.11.1996, având ca obiect apartamentul în cauză, a obligat pe chemata în garanție P. M. București la plata către reclamanți a sumei de 856.687,29 lei reprezentând diferența dintre prețul menționat și valoarea de circulație a imobilului, a fost respins capătul de cerere din chemarea în garanție având ca obiect restituirea cheltuielilor vânzării formulată în contradictoriu cu chemat în garanție . au fost obligați pârâții – reclamanți, respectiv chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, primii pe cererea principală, iar ultima pe cererea de chemare în garanție.
Prin decizia civilă nr. 1194/A/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, au fost admise apelurile declarate de chemata în garanție P. M. București și pârâții – reclamanți M. P. și S. E., a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că s-a admis în parte acțiunea, s-a respins capătul de cerere privind revendicarea imobilului – apartament nr. 2, ca neîntemeiat, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție . neîntemeiată, au fost obligați pârâții – reclamanți și pârâtul M. București prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta – pârâtă (cele efectuate în fond) și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin decizia civilă nr. 1029/19 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, în dosar nr._, în opinie majoritară a fost admisă excepția de ordine publică a necompetenței tribunalului de a soluționa în apel cauza, a fost casată sentința și a fost trimisă cauza la Tribunalul București pentru a o soluționa în primă instanță.
Prin decizia civilă nr. 394/R/5.03.2010, s-a respins excepția tardivității contestației în anulare și s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr.1029/2009.
Rejudecând în primă instanță cauza conform celor arătate anterior, Tribunalul București Secția a V -a Civilă a pronunțat în dosarul nr. 8819.01/302/206 sentința civilă nr. 1601/3.12.2010 prin care a respins excepțiile lipsei de interes (în ce privește primul capăt de cerere) și a lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiate, a admis în parte cererea, a constatat nevalabilitatea titlului statului, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare, a respins cererea reconvențională formulată de pârâții M. P. și S. E., ca rămasă fără obiect și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții – reclamanți, de asemenea ca rămasă fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 621/A/21.06.2011, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă, au fost admise apelurile formulate de apelanta – reclamantă și de apelantul – pârât M. București prin Primarul General, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe – Tribunalul București.
Pentru a pronunța soluția menționată anterior, Curtea a reținut că tribunalul trebuia să se conformeze întru totul dezlegărilor obligatorii ale instanțelor de recurs și să soluționeze cauza exclusiv prin raportare la dispozițiile legii speciale nr. 210/2001, ceea ce nu a făcut.
În rejudecarea acțiunii de către prima instanță, tribunalul a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea în revendicare ca inadmisibilă, respingând ca rămasă fără obiect cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulată de către pârâții – reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere cele statuate cu putere obligatorie prin decizia civilă nr. 621/A/21.06.2011 și prin decizia civilă nr. 1021/19.06.2009.
În această ordine de idei tribunalul a reținut că reclamanta a dedus judecății o contestație în procedura Legii nr. 10/2001 și nu o acțiune în revendicare pe dreptul comun.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că reclamanta nu a recurs la dispozițiile legii speciale, nu a formulat notificarea prevăzută de lege în termenul de 6 luni, astfel că acțiunea prin care se solicită restituirea imobilului în natură este inadmisibilă.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond este rezultatul obligativității respectării modului în care prima instanță de recurs a dezlegat problema de drept privitoare la calificarea acțiunii introductive prin raportare la legea aplicabilă în condițiile art. 315 Cod procedură civilă.
Recurenta consideră că situația creată prin stabilirea obiectului acțiunii de către prima instanță de recurs a făcut ca inclusiv calea de atac să fie una pur formală, lipsită fiind ab initio de orice șansă.
Recurenta susține că prima instanță de recurs i-a transformat în mod irevocabil acțiunea într-o cerere care este inadmisibilă, ceea ce nu-i permite decât formal să se adreseze justiției și să obțină acțiunea în revendicare formulată cu 6 ani în urmă.
Pe fondul cauzei, recurenta solicită să i se admită acțiunea în revendicare, reținându-se faptul că Decretul nr. 92/1950 este considerat un act abuziv de preluare a imobilului și că acest lucru este recunoscut inclusiv prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă acțiunea în revendicare trebuie admisă întrucât titlul statului nu este valabil potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Recurenta argumentează motivele pentru care autorul inițial al reclamantei era exceptat de la aplicarea Decretului nr. 92/1950 și susține că acest act normativ era contrar declarației universale a drepturilor omului, nu poate constitui titlu valid pentru stat și nu poate da dreptul statului să înstrăineze imobilul preluat.
În final, recurenta arată că exproprierea prin actul normativ menționat poate reprezenta cel mult un mod de dobândire și nu un mod de pierdere a proprietății, astfel că solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Legea nr. 10/2001 este o lege specială care înlătură de la aplicare dispozițiile dreptului comun, acest lucru fiind clar și explicit statuat prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea constată că reclamanta nu este proprietara apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995 pentru a putea uza de acțiunea în revendicare definită în doctrină ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 778 din 22 noiembrie 2010 s-au reținut printre altele următoarele: „Curții îi este suficient să constate, ținând cont de sensul autonom al noțiunii "bunuri" și de criteriile reținute în jurisprudența Curții, că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea constată că, de la . legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri. Prin urmare, Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi. În speță, Curtea observă că nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu le-a recunoscut doamnelor A. și P. în mod definitiv un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu. Hotărârile invocate de reclamante, deși toate constată că naționalizarea întregului imobil a fost ilegală, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament. Rezultă că acest apartament nu reprezintă un "bun actual" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele s-ar putea prevala”.
În speță, singurii proprietari și posesori ai apartamentului înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 sunt intimații-pârâți-reclamanți, astfel că problema admiterii acțiunii în revendicare nu se poate pune sub nici o formă.
În această ordine de idei Curtea constată că soluția primei instanțe este corectă.
Dacă cererea recurentei – reclamante de a obține măsuri reparatorii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă pentru că nu s-a formulat notificare, la fel de inadmisibilă este cererea în revendicare formulată pe dreptul comun, în condițiile în care exista o lege specială derogatorie și obligatorie pentru părți.
Prin urmare, soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii se impunea a fi dispusă independent de cele stabilite cu putere obligatorie de către prima instanță de recurs prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.
Este adevărat că Decretul nr. 92/1950 este un act abuziv de preluare dar la fel de adevărat e că partea care nu uzează de dispozițiile legale edictate pentru valorificarea drepturilor afirmate se expune riscului pierderii acestor drepturi. Conduita procesuală a recurentei – reclamante este singura cauză a soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii privitoare la imobilul preluat abuziv de către stat, în condițiile în care prin formularea notificării puteau fi obținute cel puțin măsuri reparatorii prin echivalent, dacă nu chiar restituirea în natură a apartamentului (în situația introducerii în termen a acțiunii în anulare a titlului cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1998 și a admiterii acțiunii menționate).
Pentru motivele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN N. LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă-pârâtă Ș. Galații S. G. Ivonna împotriva sentinței civile nr.1034/07.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți-reclamanți S. E., M. P., intimații pârâți G. G., M. București prin Primarul General și intimatele chemate în garanție P. M. București prin Primarul General, și .>
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./15.02.2013
Jud. fond:
G. M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1742/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 59/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
