Anulare act. Decizia nr. 104/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 21518/299/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 104 A
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C. B.
Judecător S. G. N.
Grefier C. S.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelantul-pârât M. JUDEȚEAN IALOMIȚA, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. P. și intimata-pârâtă DIRECȚIA J. PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL IALOMIȚA, împotriva sentinței civile numărul 3365/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 21 mai 2013 care face parte integrantă din prezenta, când s-au pus concluzii în susținerea și combaterea motivelor de apel, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 11.05.2010, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul C. P. a chemat în judecată pârâții Ministerul Culturii și cultelor, M. Județean Ialomița și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Ialomița, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a înscrisului care poartă numele ”Act de donație” încheiat sub semnătură privată, având număr de înregistrare la M. Județean Ialomița 1050/24.09.2001, în baza căruia acesta din urmă deține ”Colecția Z. și N. T.” denumită în continuare ”Colecție” și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea acesteia în totalitatea bunurilor care o compun, către reclamant.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 05.09.2001, între vărul său, pictorul T. N., soția acestuia, T. Z. și reprezentanții Muzeului Județean Ialomița s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată denumit “actul de donație”, având nr. de înregistrare 1050/2001, act prin care au fost ridicate de către reprezentanții muzeului, de la domiciliul familiei T., un număr de aproximativ 900 obiecte de artă, printre care un număr de 387 tablouri aparținând pictorului T. N..
Reclamantul a menționat și faptul că, așa – zisa donație, s-a încheiat cu condiția îndeplinirii de către muzeu a unor sarcini care aveau termen de realizare data de 31.12.2001, condiții care nu au fost niciodată îndeplinite.
A mai precizat reclamantul că, la data încheierii actului și a preluării bunurilor, vărul său și soția acestuia erau bolnavi, ea încă din anul 1999, că la data de 01.12.2001 a decedat soția vărului reclamantului, pictorul murind și el la aproximativ 2 luni, la data de 25.01.2002, după o internare la Spitalul M. București și a arătat că, începând cu data de 01.01.2002, când au expirat cele 3 luni acordate muzeului pentru satisfacerea condițiilor impuse prin actul de donație, de mai multe ori, vărul său a avut tentative de a merge să-și recupereze colecția, realizând că ceea ce solicitase să îndeplinească muzeul nu se va realiza, dar starea sănătății nu i-a permis deplasarea.
Întrucât după decesul vărului său, reclamantul a aflat că depozitarea obiectelor cuprinse în colecția ce a aparținut acestuia s-a realizat în condiții improprii, o parte dintre obiecte dispărând, reținând și faptul că donația nu și-a produs efectele juridice, întrucât aceasta nu a fost încheiată în formă autentică, a solicitat constatarea nulității acesteia, cu restituirea bunurilor.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 813 și următoarele Cod civil.
Pârâtul M. Județean Ialomița a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și a arătat că sarcinile impuse de către donator au fost realizate imediat, prin expunerea Colecției de Artă Z. și Pictor – Inginer N. T. în S. M. a Muzeului Județean Ialomița și pe holul aflat în fața respectivei săli, colecția fiind marcată, așa cum și-a dorit cel ce a dăruit-o, prin două plăci ce consfințesc gestul generos făcut de soții T..
De asemenea, pârâtul a susținut că de-a lungul anilor, au fost organizate vernisaje în memoria pictorului, s-au editat afișe și pliante complexe de popularizare a colecției, în paralel fiind desfășurată o activitate de conservare a bunurilor ce alcătuiesc colecția, fiind întocmite fișe de conservare în fiecare caz în parte, stabilindu-se coeficientul de prioritate la restaurare.
Cu privire la pretențiile reclamantului, pârâtul a susținut că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, în ceea ce privește modul de dobândire a proprietății bunurilor, acesta a fost tradițiunea, iar nu donația, efectele generate de predarea bunurilor corporale de la un subiect de drept la altul, fiind aceleași ca ale unei donații obișnuite.
Astfel, pârâtul a mai arătat că potrivit literaturii juridice, darul manual reprezintă o categorie specială de donație, ce derogă de la condițiile generale de valabilitate stabilite de art. 812, 813 și următoarele Cod civil, înlocuindu-le cu două elemente: acordul de voință, pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit și tradițiunea, predarea efectivă și reală – materială a bunurilor.
Întrucât numai tradițiunea este de esența darului manual, acceptarea acestuia nu este supusă unei forme speciale, ca în cazul donației propriu – zise, ci este confirmată de primirea bunurilor.
Pornind de la considerentele enunțate, pârâtul a menționat că înscrisul sub semnătură privată intitulat „act de donație” nu constituie o donație în accepțiunea legii civile, ci este actul doveditor al acordului realizat anterior de părți, în legătură cu transmiterea proprietății și a remiterii materiale a bunurilor, iar actul de donație este, potrivit teoriei conversiunii actelor juridice, actul doveditor al tradițiunii, ca formă de dobândire a proprietății, iar nu a actului de donație.
Referitor la acordul de voință, pârâtul a menționat că părțile s-au întâlnit înainte de predarea materială a bunurilor de câteva ori la sediul muzeului, agreând condițiile în care acestea vor fi preluate și stabilind că perfectarea în formă autentică a înțelegerii, este o simplă formalitate.
A mai susținut pârâtul că, întrucât actul de donație nu reprezintă o donație, ci dovada tradițiunii, darul manual ca mod de dobândire a proprietății este perfect valabil, pe de o parte, aceasta fiind voința părților, iar pe de alta, nicio dispoziție legală nu interzice încheierea unui înscris sub semnătură privată, ca act doveditor al darului manual.
În ceea ce privește opozabilitatea înscrisului față de reclamant, pârâtul a menționat că, întrucât actul reprezintă voința autorilor lui C. P., acesta îi este opozabil, fiind aplicabil principiul relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 Cod civil.
De altfel, a susținut pârâtul, că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul recunoaște valabilitatea și legalitatea actului de donație, întrucât acesta invocă neîndeplinirea sarcinilor de către pârât, fapt ce este exterior și ulterior încheierii valabile a convenției.
Concluzionând, pârâtul a menționat că, întrucât a dobândit bunurile corporale mobile identificate în înscrisul datat 05.09.2001, ca urmare a darului manual prin tradițiune, urmată de înregistrarea acestora în patrimoniul său, în cauză nu era necesară exprimarea consimțământului remitentului în forma autentică sau într-o altă formă, după cum nu era necesară nici întocmirea vreunui înscris doveditor al acceptării remiterii în formă autentică.
Prin întâmpinarea depusă de către pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția prematurității și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului s-a susținut că, în condițiile în care actul de donație încheiat de autorii reclamantului cu pârâtul M. Județean Ialomița nu a produs efectele unei donații valabile, lipsindu-i forma autentică, așa cum a arătat reclamantul, atunci, titularul acțiunii în revendicarea bunurilor este potrivit punctului 8 din actul de donație, Societatea Colecționarilor de Artă din România, reprezentată de președintele ei.
Se menționează că aceasta a fost voința donatorilor, care au arătat că, dacă cerințele nu se vor îndeplini integral, ei pot să ceară anularea donației, iar în cazul decesului lor, menționata retragere a donației în scopul de a o dona altui muzeu aparține Societății Colecționarilor de Artă din România, reprezentată de președintele ei.
În motivarea celei de-a doua excepții invocate, respectiv prescripția dreptului la acțiune, pârâtul a susținut că cererea de chemare în judecată este prescrisă pe ambele capete, atât ca acțiune în anulare, cât și ca acțiune în realizarea dreptului, întrucât, acestea sunt supuse termenului general de prescripție de 3 ani, care a început să curgă, față de susținerea reclamantului că sarcinile donației nu au fost îndeplinite, de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cazul acțiunii în anulare, susține pârâtul, sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune luând naștere la momentul la care cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Cum muzeul trebuia să îndeplinească sarcinile cel mai târziu la sfârșitul anului 2001, acțiunea în anulare trebuia promovată în termen de 3 ani de la această dată, respectiv până la 31.12.2004, astfel că formularea cererii în anul 2010, după împlinirea termenului de prescripție impune admiterea excepției invocată.
Pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a înțeles să susțină prematuritatea formulării acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a emis anterior depunerii cererii o notificare, în condițiile art. 1079 Cod civil.
În ceea ce privește ultima excepție invocată, aceea a lipsei calității sale procesuale pasive, s-a învederat că, atâta timp cât bunurile ce au făcut obiect al donației nu se află în posesia sa, iar o eventuală solicitare a reclamantului ca pârâtul să accepte donația după decesul donatorilor nu poate fi primită, nu există o justificare a chemării sale în judecată.
Prin sentința civilă nr. 394/11.01.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Ialomița, competența materială de soluționare a cererii privind pe reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâtul M. Județean Ialomița.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 16.01.2012, sub același număr_ .
La termenul din 13.03.2012, reclamantul C. P. a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că, prin acțiunea formulată solicită să se constate nulitatea absolută a înscrisului care poartă numele ”Act de donație” încheiat sub semnătură privată, având număr de înregistrare la M. Județean Ialomița 1050/24.09.2001, în baza căruia M. Județean Ialomița deține ”Colecția Z. și N. T.” denumită în continuare ”Colecție”, iar în subsidiar, în măsura în care instanța nu va constata nulitatea actului anterior precizat, să dispună revocarea înscrisului numit ”Act de donație” pentru neîndeplinirea sarcinilor cuprinse în acest act. În ambele situații, pe cale de consecință, reclamantul a solicitat să se dispună restituirea către el, în totalitate, a bunurilor care compun”Colecția Z. și N. T.”, intrată în posesia Muzeului Județean Ialomița.
Pârâtul M. Județean Ialomița a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În raport de cererea precizatoare, prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește revocarea donației, susținând că această acțiune are caracterul unei acțiuni în realizarea dreptului, întrucât vizează reîntoarcerea dreptului în patrimoniul donatorului ori succesorilor acestuia, aceasta fiind supusă termenului de prescripție de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum în cazul donațiilor cu sarcini termenul de trei ani curge de la data la care există o neexecutare de către donatar a sarcinii, care în cauză este data de 25.12.2001 sau sfârșitul anului 2001, până la care trebuiau îndeplinite condițiile impuse de către donator, pârâtul menționează că promovarea acțiunii după mai bine de 10 ani, face ca dreptul reclamantului de a solicita revocarea să fie prescris.
Cererea de revocare a fost apreciată de către pârâtul M. Județean Ialomița ca nefiind întemeiată, acesta susținând, prin argumentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării, că toate sarcinile impuse de către donatori au fost îndeplinite.
Mai mult s-a arătat că, chiar dacă ar exista unele încălcări ale obligațiilor stabilite, acestea nu sunt atât de grave ca să schimbe esența darului manual făcut pârâtului și a solicitat a se reține în susținerea dreptului de proprietate pe care pârâtul îl invocă, prevederile art. 1909 Cod civil, potrivit cu care efectul posesiei exercitate asupra bunurilor produce proprietate, câtă vreme acesta nu a fost negat în termenul de trei ani.
Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de către pârât, reclamantul a arătat, așa cum s-a precizat și în ședința din data de 08.05.2012, că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind revocarea donației, solicitând a se reține că, prin acțiunea formulată, cere să se constate nulitatea absolută a înscrisului numit act de donație încheiat sub semnătură privată, în baza căruia pârâtul deține „Colecția Z. și N. T.” și restituirea în totalitate a bunurilor ce compun colecția.
Față de aceste ultime precizări făcute de către reclamant, având în vedere că prin încheierea din 08.05.2012 s-a admis excepția invocată de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național privind lipsa calității sale procesuale pasive, dispunându-se scoaterea din cauză a acestuia, iar prin încheierea din 15.05.2012 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul M. Județean Ialomița, instanța s-a considerat învestită cu cererea formulată de reclamantul C. P., în contradictoriu cu pârâții M. Județean Ialomița și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Ialomița, având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrisului denumit “Act de donație” încheiat sub semnătură privată la data de 05.09.2001 între T. N. și T. Z., autorii reclamantului și pârâtul M. Județean Ialomița și obligarea acestuia la restituirea în totalitate a bunurilor care compun “Colecția Z. și N. T.”, aflate în posesia sa.
A fost unită cu fondul cauzei și excepția invocată de pârâtul M. Județean Ialomița, privind lipsa de interes a reclamantului în exercitarea acțiunii, față de clauza înscrisă în art. 8 din actul de donație a cărei nulitate absolută s-a solicitat.
În urma analizării probatoriilor administrate în cauză, Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 3365 F/13.11.2012, a respins ca neîntemeiată, excepția invocată de pârâtul M. Județean Ialomița, privind lipsa de interes a reclamantului în formularea acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul C. P., în contradictoriu cu pârâții M. Județean Ialomița și Direcția Județeană Pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național Ialomița, a constatat nulitatea absolută a înscrisului denumit "Act de donație" încheiat sub semnătură privată la data de 05.09.2001, între T. N. și T. Z., autorii reclamantului și pârâtul M. Județean Ialomița, prin reprezentanții săi, înregistrat la acesta sub nr. 1050/24.09.2001.
De asemenea, instanța de fond a obligat pârâtul M. Județean Ialomița să restituie reclamantului obiectele ce compun "Colecția Z. și N. T." individualizate în listele anexate la "actul de donație"și a obligat același pârât către reclamant, la plata sumei de 37.574,67 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
La data de 05.09.2001 s-a încheiat, la domiciliul numiților T. N. și T. Z., înscrisul sub semnătură privată denumit „Act de donație”, prin care cei doi au donat pârâtului M. Județean Ialomița, colecția lor de artă și 20 de lucrări din domeniul picturii, în vederea înființării la sediul pârâtului a Colecției Pictor și Inginer T. N. și Z., care să fie deschisă permanent cu toate lucrările donate și care să fie expuse în exclusivitate, conform tabelelor anexate la donație.
Înscrisul a fost semnat de către donatori, iar din partea pârâtului de către numiții D. F. și G. I., persoane delegate să primească obiectele donate, precum și de președintele Societății Colecționarilor de Artă din România, V. Parizescu.
În cuprinsul actului de donație există mențiunea condiționării oficializării donației prin notariat și a valabilității acesteia de îndeplinirea anumitor cerințe expres prevăzute în conținutul înscrisului, la punctele 1 – 7 inclusiv.
Astfel, la pct. 8 din înscrisul menționat, se prevede că în cazul în care nu sunt îndeplinite integral toate cerințele enunțate, donatorii își rezervă dreptul să anuleze donația, iar în caz de deces al lor, Societatea Colecționarilor de Artă din România, reprezentată de președintele acesteia, poate retrage donația în scopul de a o dona altui muzeu.
Actul de donație a fost înregistrat la M. Județean Ialomița sub nr. 1050 din 24.09.2001, acesta fiind încheiat cu “acordul telefonic” al directorului muzeului, așa cum rezultă din mențiunea făcută pe înscrisul nr. 955/04.09.2001, denumit delegație, prin care cei doi reprezentanți ai pârâtului au fost împuterniciți să participe la preluarea obiectelor care alcătuiau Colecția N. T..
Acest înscris cuprinde prevederi referitoare la modalitatea de transportare a bunurilor, de inventariere a acestora pentru expunere și pentru încheierea actului la notariat, locul expunerii colecției, inscripționarea numelui colecției pe placă de marmură, posibilitatea donării unor piese religioase către biserica din lemn aflate în patrimoniul muzeului, cu condiția existenței acordului donatorului.
De asemenea la pct. 9 se arată că respectivul document servește ca bază pentru încheierea la notariat a documentației legate de donație.
Având în vedere mențiunile cuprinse în cele două înscrisuri analizate, instanța de fond a considerat că voința reală a autorilor reclamantului și a pârâtului M. Județean Ialomița, prin reprezentantul său legal, a fost aceea de a încheia un contract de donație cu sarcini, prin notariat, având ca obiect colecția de artă, cuprinzând toate bunurile preluate de pârât prin cele două persoane desemnate în acest sens.
Prima instanță a considerat că această concluzie rezultă din interpretarea termenilor folosiți, în cuprinsul actului de donație, menționându-se că donația este condiționată de oficializarea acesteia prin notariat, iar în actul emis de pârât se precizează că acesta stă la baza încheierii la notariat a documentației legale de donație.
Așa fiind, a apreciat judecătorul fondului că, este fără echivoc că voința reală a părților nu a fost, din partea familiei T., aceea de a gratifica, sub orice formă, respectiv de a lăsa bunurile pârâtului prin simpla tradițiune, după cum nici acesta nu a înțeles să accepte gratificarea doar prin primirea și preluarea bunurilor, ci urmat de încheierea donației în forma legală.
În atare situație, susținerea pârâtului că bunurile au fost dobândite de el ca urmare a tradițiunii, a darului manual ca variantă a donației, care nu este supusă niciunei cerințe de formă, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, ea fiind contrazisă de înscrisurile analizate, din care reiese că predarea bunurilor trebuia să fie urmată de încheierea contractului de donație la notariat, pentru valabilitatea acestuia.
Instanța de fond a mai avut în vedere faptul că, nu-și găsește aplicabilitate în cauză conversiunea actului juridic, întrucât, înscrisul denumit act de donație probează că donatorii au exclus posibilitatea producerii de efecte juridice prin simpla predare a bunurilor, aceștia condiționând donația, respectiv scoaterea din patrimoniul lor a bunurilor și transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora pârâtului, de încheierea contractului la notariat.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, potrivit art. 813 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii înscrisului sub semnătură privată denumit “Act de donație”, toate donațiile se fac prin act autentic, contractul de donație producând efecte juridice numai dacă consimțământul ambelor părți s-a manifestat în formă autentică. Lipsa formei autentice, respectiv încheierea actului la notar, se sancționează cu nulitatea absolută a contractului, indiferent de persoana donatorului sau a donatarului, respectiv dacă sunt persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat.
Întrucât cerința formei este imperativ prevăzută de lege, sub sancțiunea nulității absolute, deci ad validitatem, a considerat prima instanță că, dovada existenței unei donații poate fi făcută numai cu înscrisul autentic, nulitatea pentru lipsa formei putând fi invocată de orice persoană interesată sau de instanță din oficiu, neputând fi înlăturată în niciun fel.
De asemenea, având în vedere faptul că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 30 din 30 aprilie 2002, eliberat de Biroul Notarilor Publici Asociați – M. P. și Silvana – B. T., reclamantul C. P., în calitate de văr gradul I, este moștenitorul legal al defunctului T. N., decedat la data de 25.01.2001, acesta la rândul său, în calitate de legatar testamentar fiind moștenitor testamentar al defunctei sale soții T. Z. decedată la data de 01.12.2001, s-a apreciat că desființarea actului de donație, pentru lipsa formei, produce ca efect principal reîntoarcerea în patrimoniul donatorului a bunurilor obiect al donației, acestea urmând să revină, conform moștenirii legale unicului moștenitor, care în cauză este reclamantul, cel care, în aprecierea instanței de fond, justifică un interes în promovarea acțiunii.
Menționarea, la pct. 8 din actul de donație, a faptului că, în cazul neîndeplinirii de către pârât a condițiilor prevăzute anterior, respectiv cele înscrise la pct. 1 – 7 inclusiv, dă dreptul, în caz de deces al donatorilor, ca președintele Societății Colecționarilor de Artă din România să retragă donația, pentru a o dona altui muzeu, nu face ca reclamantul să nu justifice un interes în exercitarea acțiunii în nulitate.
Aceasta deoarece, câtă vreme donația nu este valabilă, din cauza lipsei formei autentice, nu se mai pune problema neîndeplinirii sarcinilor impuse donatarului, caz în care persoana menționată ar fi fost îndreptățită să solicite revocarea donației în condițiile art. 829 și 832 Cod civil, iar bunurile ar fi putut fi donate altui muzeu, iar nu să reintre în patrimoniul donatorilor conform art. 830 Cod civil.
Față de considerentele enunțate, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de pârâtul M. Județean Ialomița, privind lipsa de interes a reclamantului în formularea acțiunii, iar pe fondul cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâții M. Județean Ialomița și Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Ialomița, a constatat nulitatea absolută a înscrisului denumit „Act de donație”, încheiat sub semnătură privată la data de 05.09.2001, între T. N. și T. Z., autorii reclamantului și pârâtul M. Județean Ialomița, prin reprezentanții săi, înregistrat la acesta sub nr. 1050/24.09.2001.
Întrucât bunurile înscrise în anexele la actul de donație sunt deținute de pârât fără titlu, în baza unui contract nevalabil, tribunalul a dispus obligarea acestuia să restituie reclamantului obiectele ce compun „Colecția Z. și N. T.”, individualizate în listele anexe la “actul de donație”.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul M. Județean Ialomița către reclamant la plata sumei de 37.574,67 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care 15.000 lei onorariu de avocat și 22.569,52 lei taxă judiciară de timbru și 5,15 lei timbru judiciar.
Pârâtul M. Județean Ialomița a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 3365F/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, apreciind că hotărârea este netemeinică și nelegală, din următoarele considerente:
Instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată numai în contradictoriu cu M. Județean Ialomița, în condițiile în care Societatea Colecționarilor de Artă din România era semnatară a actului de donație; în condițiile în care reclamantul, fiind de rea credință, urmărea evitarea discutării în contradictoriu cu Societatea Colecționarilor de Artă din România a clauzei nr. 8 din actul de donație, instanța de fond avea obligația de diligență impusă de buna și corecta administrare a justiției, de a introduce respectiva parte în cauză, după punerea în discuție a respectivei chestiunii preparatorii.
A mai susținut apelantul că, în mod nelegal, instanța a respins cererea de abținere/recuzare a doamnei judecător D. C., ca urmare a antepronunțării cu ocazia soluționării excepției lipsei calității procesuale active și cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de M. Județean Ialomița.
În aprecierea apelantului, instanța de fond a încălcat dreptul de apărare al Muzeului Județean Ialomița, respingând în mod nelegal cererea de audiere a martorilor propuși a fi ascultați pe situația de fapt, respectiv în legătură cu discuțiile purtate înainte și cu ocazia dăruirii bunurilor de către familia T..
O altă critică a fost aceea că, în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a înlăturat apărările Muzeului Județean Ialomița privind natura de instrumentum probationis a actului de donație, ce reflectă acordul părților privind darul manual și că, în mod nelegal prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes invocate de M. Județean Ialomița, în condițiile în care clauza de la punctul 8 a actului de donație era validă, potrivit principiului conversiunii actului juridic, principiu ce își găsește exclusiv aplicarea în condițiile nulității absolute a actului de donație atacat.
Pe de altă parte, apelantul a criticat faptul că, instanța de fond a dispus în mod nelegal restituirea bunurilor culturale, constatând că actul de donație ce includea și anexele bunurilor donate, este lovit de nulitate absolută și că, netemeinic, instanța de fond a obligat M. Județean Ialomița la plata unui onorariu de avocat în sumă de 15.000 lei, în condițiile în care munca prestată de avocat nu este proporțională cu onorariul pretins și nici cu complexitatea cauzei.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul declarat de pârât este fondat, pentru considerentele următoare:
În ceea ce privește prima critică a sentinței apelate, referitoare la nesoluționarea cauzei în contradictoriu și cu Societatea Colecționarilor de Artă din România, Curtea arată că:
Principiul disponibilității este consacrat în dispozițiile articolului 129 alin.(6) codul de procedură civilă și prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii judecății.
Prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Pe de altă parte, cadrul procesual este stabilit de către reclamant, care menționează în cererea de judecată persoanele cu care înțelege să se judece și obiectul cererii, adică ceea ce pretinde. Referitor la primul aspect, este de reținut că instanța nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere.
Părțile au însă posibilitatea de a lărgi sfera subiectivă a procesului, sub forma chemării în judecată a altei persoane (art. 57-59 Cod procedură civilă), chemării în garanție (art. 60-63 Cod procedură civilă) și arătării titularului dreptului (art. 64-66 Cod procedură civilă). Posibilitatea de a extinde cadrul procesual o au și alte persoane sub forma intervenției voluntare (art. 49-56 Cod procedură civilă), însă în cauza dedusă judecății, apelantul pârât nu a uzat de niciuna dintre aceste modalități.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că este nefondată susținerea apelantului privind neexercitarea rolului activ de către instanța de fond, sub acest aspect, astfel că va fi înlăturată.
Nefondată este și critica referitoare la greșita respingere a cererii de abținere a judecătorului fondului, ca urmare a antepronunțării sale în ceea ce privește interesul reclamantului, cu ocazia soluționării excepției lipsei calității procesuale active, invocată de M. Județean Ialomița.
Aceasta deoarece, din verificarea actelor de procedură înfăptuite în soluționarea prezentei cauze, nu rezultă că, după soluționarea excepției anterior menționate, prin soluția pronunțată asupra fondului cererii dedusă judecății, se antamează aceleași probleme de drept, care au primit deja o rezolvare, astfel ca, judecătorul fondului să se afle într-o situație de incompatibilitate, cum nejustificat susține apelantul.
Nefondată este și critica acestuia referitoare la faptul că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al Muzeului Județean Ialomița, respingând în mod nelegal cererea de audiere a martorilor propuși a fi audiați pe situația de fapt.
Aceasta deoarece, aprecierea probelor este elementul esențial al întregii activități probatorii, pentru corecta rezolvare a cauzei nefiind suficientă doar existența elementelor materiale obiective, care să constituie baza reflectării în conștiința organului judiciar, ci este necesară și aprecierea corespunzătoare a acestor elemente de fapt.
Admisibilitatea, administrarea și aprecierea probelor sunt supuse unor condiții pentru asigurarea unei bune administrări a justiției, precum și pentru respectarea principiilor care guvernează procesul civil, constituind atributul exclusiv al instanței.
Pertinența probei, adică legătura cu obiectul procesului, implică și utilitatea ei, adică faptul verificat prin probațiune, care trebuie să conducă la o anumită convingere a judecătorilor. Proba trebuie să fie concludentă, să poarte asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la rezolvarea cauzei respective.
În speță, s-a apreciat că, instanța de fond, sub aspectul probelor ordonate și administrate, a manifestat rol activ, potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, stabilind fără echivoc asupra existenței și întinderii dreptului invocat de reclamant, fără a fi încălcat apelantului dreptul la apărare, cum în mod nefondat susține acesta.
În ceea ce privește critica apelantului-pârât, referitoare la soluționarea fondului cauzei deduse judecății, Curtea constată că, în fapt, așa cum a reținut și judecătorul fondului, la data de 05.09.2001, s-a încheiat la domiciliul autorilor reclamantului, T. N. și T. Z., înscrisul sub semnătură privată denumit „Act de donație”, înregistrat la M. Județean Ialomița sub nr. 1050 din 24.09.2001, prin care cei doi au donat pârâtului M. Județean Ialomița, colecția lor de artă și 20 de lucrări din domeniul picturii, înscrisul fiind semnat de către donatori, iar din partea pârâtului de către D. F. și G. I., persoane delegate să primească obiectele donate, precum și de președintele Societății Colecționarilor de Artă din România, V. Parizescu.
În cuprinsul actului de donație există mențiunea condiționării oficializării donației prin notariat și a valabilității acesteia de îndeplinirea anumitor cerințe expres prevăzute în conținutul înscrisului, la punctele 1 – 7 inclusiv, iar la pct. 8 din înscrisul menționat, se prevede că, în cazul în care nu sunt îndeplinite integral toate cerințele enunțate, donatorii își rezervă dreptul să anuleze donația, iar în caz de deces al lor, Societatea Colecționarilor de Artă din România, reprezentată de președintele acesteia, poate retrage donația în scopul de a o dona altui muzeu.
De asemenea la pct. 9 se arată că respectivul document servește ca bază pentru încheierea la notariat a documentației legale de donație.
Curtea constată că judecătorul fondului a dat o interpretare greșită convenției părților, care, în aprecierea instanței de apel, chiar dacă poartă denumirea de „act de donație”, comportă interpretarea clauzelor cuprinse în conținutul acestuia, după voința părților.
Prin conversiunea unui act juridic se înțelege calificarea manifestării de voință ca echivalența unui anumit act juridic, chiar dacă nu este valabilă ca alt act juridic, în aplicarea regulii de interpretare stabilită de art. 978 Cod civil.
Instanța de fond a reținut în mod corect că nu-și găsește aplicabilitate în cauză conversiunea actului juridic, întrucât, înscrisul denumit act de donație probează că donatorii au exclus posibilitatea producerii de efecte juridice prin simpla predare a bunurilor, aceștia condiționând donația, respectiv scoaterea din patrimoniul lor a bunurilor și transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora pârâtului, de încheierea contractului la notariat.
Însă, mențiunea privind condiționarea oficializării donației prin notariat, care însă nu condiționează valabilitatea donației, conduce la concluzia că, în realitate, instanța are de analizat un antecontract de donație, nu de conversiune.
Aceasta deoarece, prin convenția încheiată în condițiile arătate, la data de 05.09.2001, de către autorii reclamantului și reprezentanții pârâtului, aceștia s-au obligat ca în viitor să încheie un contract de donație al cărui conținut esențial este determinat în prezentul act analizat de instanță.
Instanța de apel constată că, prin actul supus analizei sale s-a încheiat între părți un acord de voință, prealabil perfectării altui contract, acord ce are ca obiect asumarea obligației de a face, adică de a perfecta ulterior contractul promis, în condițiile convenite prin respectivul acord prealabil.
Ca urmare, Curtea constată că în mod greșit a fost interpretată convenția părților, exprimată în înscrisul sub semnătură privată denumit „Act de donație”, înregistrat la M. Județean Ialomița sub nr. 1050 din 24.09.2001, pârâtul fiind în termen să ceară întocmirea în formă autentică a donației.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, astfel că, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul pârâtului, va schimba în tot sentința, în sensul că, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța de apel nu a mai analizat critica apelantului referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat prin sentința apelată, de vreme ce, urmare a schimbării sentinței prin decizia instanței de apel, acesta nu mai este în culpă procesuală, astfel că nu mai datorează cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-pârât M. JUDEȚEAN IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, .. 30, județ Ialomița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. P. cu domiciliul în București, .. 23, ., ., sector 3, și intimata-pârâtă DIRECȚIA J. PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, .. 29, județ Ialomița, împotriva sentinței civile numărul 3365/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 mai 2013.
Președinte, A. C. B. | Judecător, S. G. N. | |
Grefier, C. S. |
Red. ACB/ Tehnored. NC/ACB/ 5 ex.
Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
Judecător: D. C. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partide politice. Decizia nr. 1043/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
