Partide politice. Decizia nr. 1043/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1043/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 2686/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1043 R
Ședința publică din data de 23.05.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE, PRIN PREȘEDINTE I. G. V. C., împotriva deciziei civile nr.1232R/13.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN C. A. (PRIN M. P.), P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN M. F., P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN D. C., P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN RACANEL P., P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN P. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul R. P. pentru P. P. și al Protecției Sociale, lipsind celelalte părți.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței atașarea dosarului de fond nr._/3/2011 al Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, aflat la Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Curtea pune în discuție admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a disp. art.551 din O.U.G. nr.20/2008 la Legea 14/2003, invocată la termenul anterior, de către contestator.
Reprezentantul intimatului, R. P., personal, solicită respingerea cererii formulate de către I. G. V. C. la termenul anterior.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție, având în vedere că dispozițiile respective nu au nicio legătură cu soluționarea prezentei cauze, iar, pe de altă parte, nici nu s-a motivat, în concret, în ce fel aceste dispoziții contravin Constituției României.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Reprezentantul intimatului, R. P., personal, solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, având în vedere că, potrivit Ordonanței 20/2008 și reglementărilor U.E., cetățenii străini au aceleași drepturi ca și cetățenii români, să participe la activități politice și să fie aleși. Mai arată că la dosarul de fond există chiar o probă semnată de I. G. V. C. prin care se atestă că președintele partidului a fost ales corect.
Curtea pune în discuție aspectul referitor la faptul că prin contestația în anulare se invocă nesoluționarea tuturor cererilor formulate în recurs.
Reprezentantul intimatului, R. P., arată că I. G. V. C. este un procesoman cunoscut de toate instanțele de judecată, deși are o cerere de interdicție de a mai intra în instanțe. Solicită ca toate aceste contestații formulate de această persoană să fie anulate, să nu mai fie judecate.
Pe excepția invocată de instanță, din oficiu, intimatul R. P. solicită respingerea acestei contestații în anulare, ca inadmisibilă.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției și respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.04.2013 pe rolul Curții de Apel București Secția a IV-a civilă, contestatorul I. G. V. C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1232/R/13.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă.
În motivarea contestației, contestatorul a invocat neverificarea și nesoluționarea pe fond a tuturor cererilor de recurs, susținând că prezenta cerere este admisibilă și solicitând ca și consecință legală casarea deciziei nr. 1232/R/13.06.2012 și rejudecarea pe fond a recursului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă.
În ședința publică din data de 25.04.2013, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 551 din OUG nr. 20/2008 prin care a fost modificată Legea nr. 14/2003.
Examinând excepția invocată, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea reține următoarele:
Potrivit textului legal menționat, (1)Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Contestatorul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 551 din OUG nr. 20/2008 prin care a fost modificată Legea nr. 14/2003, fără a indica însă în concret în ce fel aceste dispoziții legale contravin Constituției României.
Pe de altă parte, textul legal invocat, care prevede că „Cetățenii Uniunii Europene care nu dețin cetățenia română și au domiciliul în România au dreptul de a se asocia în partide politice sau de a se înscrie în partide politice în aceleași condiții ca și cetățenii români", nu are nici o legătură cu soluționarea prezentei cauze, ce are ca obiect contestație în anulare și în cadrul căreia se verifică în primul rând admisibilitatea cererii din perspectiva prevederilor art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
În consecință, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată.
În ceea ce privește contestația în anulare formulată, Curtea constată că prin decizia nr. 1232 R din 13.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-a admis contestația formulată de contestatorii P. P. și al Protecției Sociale prin C. A., P. P. și al Protecției Sociale prin M. F., P. P. și al Protecției Sociale prin D. C. și P. P. și al Protecției Sociale prin R. P., împotriva sentinței civile nr. 18/26.03l.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011 de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-intervenienți P. P. și al Protecției Sociale, prin I. G. V. C. și P. P. și al Protecției Sociale prin P. N., a fost casată în parte sentința civilă nr. 18/26.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al numiților R. P., M. F. și D. C., precum și respingerea cererii și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Invocând dispozițiile art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă, contestatorul a susținut faptul că, prin decizia contestată, instanța nu a soluționat în fond toate cererile de recurs.
În ceea ce privește incidența art. 317 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta nu poate fi analizată în cauză, având în vedere că prin cererea formulată nu s-au invocat motive legate de neregularitatea procedurii de citare pentru ziua când s-a judecat pricina sau încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, astfel cum prevede textul legal menționat.
Referitor la temeiul juridic reprezentat de art. 318 Cod procedură civilă, acesta prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din modul de formulare al acestui text legal, rezultă că este posibilă exercitarea contestației în anulare speciale numai împotriva deciziilor date asupra recursului, nefiind admisibilă o contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra unei contestații în anulare, cum este cazul în speță, deoarece, prin ipoteză, nu este întrunită condiția ca hotărârea contestată să fie pronunțată în recurs.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată.
Văzând și dispozițiile art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă, precum și art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 551 OUG nr. 20/2008.
Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE, PRIN PREȘEDINTE I. G. V. C., împotriva deciziei civile nr.1232R/13.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN C. A. (PRIN M. P.), P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN M. F., P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN D. C., P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN RACANEL P., P. P. ȘI AL PROTECȚIEI SOCIALE PRIN P. N..
Irevocabilă cu privire la contestația în anulare.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red/tehnoredM.A.M.
Tehnored. T.I./ /29.05.2013/2 ex
← Anulare act. Decizia nr. 104/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 964/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|