Anulare act. Decizia nr. 1390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1390/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 3544/2/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1390 R
Ședința publică de la 10.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea I. S. E., împotriva deciziei civile nr. 611R/21.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimații N. I. S., C. G. al M. București – Administrația Fondului Imobiliar, C. G. al M. București prin Primarul G., P. M. București prin Primarul G., P. M. București și ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea I. S. E. personal și asistată de avocat V. T., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata N. I. S. reprezentată de avocat B. Rinketon D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații C. G. al M. București – Administrația Fondului Imobiliar, C. G. al M. București prin Primarul G., P. M. București prin Primarul G., P. M. București și ..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către contestatoarea I. S. E. un set de înscrisuri.
Apărătorul intimatei N. I. S. depune la dosar o cerere prin care precizează că nu mai are calitate procesuală pasivă, întrucât apartamentul a fost înstrăinat.
Apărătorul intimatei N. I. S. arată că nu este în posesia contractului de vânzare cumpărare pentru a preciza cine se află în posesia apartamentului.
După deliberare, Curtea apreciază că la momentul judecării contestației în anulare se păstrează calitatea procesuală pasivă a numitei N. I. S., problema punându-se în cazul admiterii contestației în anulare și de rejudecare a recursului.
Având în vedere că la acest moment se discută contestația în anulare, actele depuse de contestatoare nu sunt relevante.
Apărătorul contestatoarei I. S. E. arată că sentința civilă nr. 184/2005 este pronunțată de doamna judecător F. C. în primul ciclu procesual.
Doamna judecător F. C. precizează că nu înțelege să formuleze cerere de abținere, în raport de situația dosarului și motivele contestației în anulare și în raport de soluția pronunțată în cauză.
Apărătorul contestatoarei I. S. E. arată că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva doamnei judecător F. C..
Apărătorul intimatei N. I. S. depune la dosar note scrise prin care se invocă excepția tardivității. Arată că decizia atacată a fost redactată în data de 01.04.2013, iar contestația în anulare a fost înregistrată în data de 15.05.2013, la 45 de zile de la data când decizia civilă a devenit publică.
Apărătorul contestatoarei I. S. E. solicită respingerea excepției. Să se constate că în termen de 15 zile de la data la care s-a luat cunoștință de decizie se poate formula contestație în anulare. Consideră că s-a formulat în termen contestația în anulare.
Curtea urmează să acorde cuvântul în subsidiar cu privire la excepția inadmisibilități invocată de intimată prin notele scrise depuse azi.
Apărătorul contestatoarei I. S. E. solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar note scrise.
Apărătorul intimatei N. I. S. solicită admiterea excepției inadmisibilității. În opinia lor nu se regăsește nici un articol prevăzut de lege în motivele contestației în anulare.
Apărătorul contestatoarei I. S. E. solicită respingerea excepția inadmisibilității. Motivele contestației în anulare sunt expres prevăzute. Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acestor motive.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor contestației în anulare.
Apărătorul contestatoarei I. S. E. solicită admiterea contestației în anulare. Consideră că instanța de recurs nu a analizat cele două motive de casare invocate de ei. Instanța de casare impune potrivit art. 315 C.pr.civ să fie cercetat fondul. Acest motiv de casare nu a fost analizat de instanța de recurs și s-a ajuns la situația în care una și aceeași cauză se pronunță două hotărâri diferite. Consideră că s-a ajuns la această situație pentru că nu s-au analizat motivele de casare. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei N. I. S. solicită respingerea contestației în anulare. Să se constate că ceea ce s-a susținut de contestator excede motivelor contestației în anulare. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 16.08.2002, sub nr._/2002, reclamanta I. S. E. a chemat în judecată pe pârâții Suratman M. S., N. I. S., C. G. al M. București, P. M. București prin Primar G., DAFI (ulterior AFI) și ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că imobilul situat în București, .. 59, sector 1, a fost preluat abuziv și fără titlu legal și să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 808/_ din 17.10.1996 și nr._/_ din 23.06.1997, respectiv să dispună retrocedarea imobilului format din teren în suprafață de 805 mp și construcție edificată pe acesta.
La data de 21.09.2004 reclamanta a formulat o cerere modificatoare prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată pe pârâții N. I. S., C. G. al M. București, P. M. București, P. M. București și Administrația Fondului Imobiliar și că solicită să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/_/23.06.1997 și nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/11.08.1998 emis de P. M. București.
Prin sentința civilă nr. 7559/2004 Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, avându-se în vedere faptul că valoarea imobilului în litigiu depășește suma de 1 miliard lei.
Prin sentința civilă nr. 184/2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de pârâta Suratman M. S., s-a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții N. I. S., CGMB, P. M. București, AFI, . și P. M. București pe motiv că există autoritate de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr. 1655/2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă a fost respins apelul împotriva ultimei sentințe menționate.
Prin decizia civilă nr. 1097/11.06.2007, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a fost admis recursul, s-a casat decizia recurată, s-a admis apelul, a fost desființată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecarea acțiunii, astfel cum a fost modificată la 21.09.2004, la instanța devenită competentă, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr. 26/22.05.2008 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă, soluționând un conflict negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acesteia din urmă sub nr._/299/2008.
La data de 27.11.2008 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare și precizatoare prin care a arătat că solicită să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/_ din 23.06.1997, nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/11.08.1998 emis de P. M. București pentru cota indiviză de teren de 34,87 mp, aferent apartamentului deținut de pârâta N. I., precum și să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, ap. 1, . din București, .. 59, sector 1 și teren aferent, respectiv să fie obligată pârâta P. M. București să restituie imobilul către reclamantă.
În drept, în susținerea cererii precizatoare menționate anterior au fost invocate dispozițiile art. 1, 2, 3, 4, 7,9, 19, 20 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 6014/23.04.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr._/299/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1190/20.05.2010 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale pe capătul de cerere privind constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului din .. 59, sector 1 și obligarea P.M.B. la retrocedarea acestuia, s-a declinat competența de soluționare a acestor cereri în favoarea Tribunalului București și au fost disjunse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._/_/23.06.1997 și constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/11.08.1998 emis de P. M. București pentru cota indiviză de 34,87 mp, teren în urma disjungerii fiind format dosarul nr._/299/2009, cu prim termen de judecată la data de 18.06.2009.
Capetele de cerere disjunse au dobândit nr. de dosar_/299/2009 și fac obiectul judecății în prezentul litigiu.
În ședința publică din data de 30.06.2011, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de decizia civilă nr. 132/2004 pronunțată de ÎCCJ și totodată a respins excepția tardivității formulării cererii modificatoare din data de 21.09.2004.
Prin sentința civilă nr._/8.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr._/299/2009 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I. S. E. în contradictoriu cu pârâții N. I. S., CGMB – Administrația Fondului Imobiliar, CGMB – prin Primarul G., P.M.B. prin Primarul G., P. M. București și ., ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 983/A/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în dosar nr._/299/2009, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta I. S. E. împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 1.
Prin decizia civilă nr. 611R/21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva acestei ultime decizii civile.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Prin încheierea de ședință de la termenul din 3.03.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr._/299/2009 (dosarul de față, care s-a format urmare a disjungerii din dosarul nr._/299/2008) s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._/1997, reținându-se că nu există identitate de cauză juridică între acțiunea soluționată irevocabil prin decizia ÎCCJ nr. 132/2004 și acțiunea modificată și precizată care formează obiectul dosarului de față.
Conținutul încheierii menționate anterior demonstrează caracterul eronat al susținerilor recurentei conform cărora în cauză s-a reținut în mod greșit că operează autoritatea de lucru judecat a deciziei ÎCCJ nr. 132/2004.
Faptul că între acțiunea soluționată prin decizia Înaltei Curți nr. 132/2004 și capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._/1997 din acțiunea pendinte, există doar identitate de părți și obiect, dar nu există identitate de cauză, respectiv faptul că prima instanță a respins corect excepția autorității de lucru judecat, nu înseamnă că prima instanță, instanța de apel și prezenta instanță de recurs, pot nesocoti efectele hotărârilor judecătorești irevocabile, de care se bucură inclusiv decizia civilă nr. 132/2004. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Curtea observă că prin decizia civilă nr. 132/14.01.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă, în dosarul nr. 1443/2002 s-a admis recursul declarat de pârâta Micolescu I. S., s-a casat în parte această decizie precum și sentința civilă nr. 670 din 5 octombrie 2000 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta I. S. E. împotriva pârâtei N. I. S. cu privire la revendicare și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr._/_/23 iunie 1997 referitor la apartamentul nr. 1 situat în București, .. 59, sector 1, s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor și s-a respins recursul declarat de pârâta Suratman M. S. împotriva deciziei civile nr. 615 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere probatoriul administrat în respectiva cauză din care a rezultat că apartamentul dobândit de pârâta N. I. S. a fost cumpărat în temeiul Decretului Lege nr. 61/1990, act normativ menționat expres în contractul de vânzare – cumpărare. Sub acest aspect, s-a evidențiat că respectivul apartamentul este pe deplin individualizat în cadrul construcției și a fost edificat ulterior naționalizării prin investiții ale statului, astfel încât prevederile legale referitoare la accesiunea imobiliară nu-și găsesc aplicarea în speță. În acest context, arată instanța supremă, vânzarea respectivului apartament ca imobil care aparținea statului, fiind construit de stat, a fost pe deplin legala. În aceeași ordine de idei, instanța supremă a reținut că apărarea intimatei – reclamante referitoare la notificarea adresată pârâtei N. I. S. ori la pretinsa rea-credință manifestată de către aceasta din urmă, sunt irelevante deoarece apartamentul cumpărat nu a aparținut niciodată lui I. S. E. sau autorilor săi.
Prezenta Curte reține, la fel ca instanțele de fond că, într-adevăr, prezentul litigiu are o altă cauză juridică decât litigiul finalizat prin decizia nr. 132/2004. Cu toate acestea, soluția reținută de instanțele de fond este legală și temeinică deoarece o situație de fapt reținută irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi schimbată printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, chiar dacă aceasta din urmă soluționează o acțiune care are o cauză juridică diferită. Schimbarea temeiului juridic al unei cereri poate duce la o altă soluție, dar nu poate duce la schimbarea unei situații de fapt asupra căreia s-a statuat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată de instanța supremă din România.
Deși recurenta afirmă că nu dorește să critice decizia nr. 132/2004, prin susținerile punctuale pe care le face contrazice concluziile clare ale instanței supreme, ceea ce nu poate fi primit.
Independent de modul în care sunt interpretate și aplicate dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, în prezenta cauză nu se poate ajunge la o concluzie care să fie contrară concluziilor Înaltei Curți în sensul că apartamentul cumpărat de N. I. S. nu aparținea statului, nu a fost construit de stat și a aparținut reclamantei sau autorilor săi.
Dacă lucrurile stau așa cum a considerat instanța supremă, este evident de ce acțiunea în anulare a contractului de vânzare – cumpărare nu putea fi admisă nici în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Din acest motiv instanțele de fond au considerat că situația de fapt reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea irevocabilă menționată este obligatorie și împiedică o eventuală soluție de anulare a contractului de vânzare-cumpărare.
În plus, recurenta omite faptul că declararea nulității în temeiul Legii nr. 10/2001 se face în condiții mult mai restrictive decât declararea nulității în temeiul dreptului comun. Astfel, dacă este posibil ca un contract să nu fie nul conform Legii nr. 10, dar să fie nul conform dreptului comun, nu este posibil ca un contract să fie valabil potrivit dreptului comun, dar să fie nul potrivit Legii nr. 10/2001. Aceasta deoarece regimul juridic al nulității astfel cum este stabilit prin art. 45 din Legea nr. 10/2001, diferă de regimul juridic de drept comun al nulității prin aceea că buna-credință a cumpărătorului este o clauză de salvgardare a contractului de vânzare-cumpărare și prin aceea că dreptul la acțiunea în anulare poate fi introdus în cadrul termenului de prescripție mai scurt.
Având în vedere cele arătate, Curtea reține că hotărârile instanțelor de fond sunt legale și temeinice, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă. Motivările hotărârilor pronunțate de către prima instanță și de către instanța de apel, nu sunt contradictorii. Respectivele motivări nu cuprind motive străine de natura pricinii cum fără temei susține recurenta.
Mai mult, Curtea consideră că unele motive de recurs sunt străine de natura pricinii sau mai exact sunt contrafactuale, deoarece pleacă de la premisa greșită că în cauză instanțele de fond au admis excepția autorității de lucru judecat și nu au respectat dispozițiile art. 315 relative la obligativitatea celor statuate prin decizia de casare pentru instanțele de rejudecare.
Pentru toate cele arătate anterior, ținând seama de limitele criticilor recurentei și având în vedere că nici în prezentul recurs nu se poate analiza fondul raporturilor juridice dintre părți pentru a se ajunge la o altă situație de fapt decât cea reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o hotărârea judecătorească irevocabilă care avea același obiect și privea aceleași părți, având o cauză diferită, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă decizii pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a formulat contestație în anulare reclamanta I. I. S., invocând dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă și susținând, în esență, că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe următoarele două motive de recurs, esențiale pentru soluționarea cauzei:
Motivul de recurs fondat pe dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, privind forța obligatorie a dezlegărilor de drept și îndrumărilor date prin decizia de casare din primul ciclu procesual decizia nr. 1097/2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă și motivul de recurs fondat pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, raportat la dispozițiile art. 1, 7, 19 și 45.
Se susține de către contestatoare că, prin recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 983A/2012 a Tribunalului București, a criticat hotărârea recurată pentru patru motive distincte, două dintre ele întemeiate pe dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, iar unul pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Anume, s-a criticat că hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă și nu respectă îndrumările date în decizia de casare nr. 1097/2007 a Curții de Apel București, aceea de a analiza pe fond acțiunea astfel cum a fost precizată în baza Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, s-a criticat că hotărârea încalcă art. 315 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil, atâta timp cât prin decizia de casare menționată s-a constatat că decizia nr. 132/2004 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1443/2002 nu produce autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
Aceste motive de recurs nu au fost cercetate de instanța de recurs.
Intimata-reclamantă a invocat excepția tardivității și inadmisibilității contestației în anulare.
Soluționând contestația în anulare, Curtea constată următoarele:
Va fi respinsă, înainte de toate, excepția inadmisibilității contestației, văzând că prin aceasta se invocă motive care constituie legal temeiuri pentru această cale extraordinară de atac, adică omisiunea de cercetare a unor motive de recurs, situație invocată fiind reglementată ca atare de dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă.
Va fi respinsă și excepția tardivității contestației în anulare, văzând că dispozițiile art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă fixează un termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, deci un termen subiectiv, raportat la momentul la care în mod concret și subiectiv contestatorul a luat cunoștință de hotărâre (dar nu mai târziu de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii).
Așadar, termenul de 15 zile nu se calculează aprioric de la data la care hotărârea a fost redactată, iar cum în cauză nu s-a făcut dovada unei date la care contestatoarea a luat cunoștință efectiv de hotărârea atacată, nu se poate aprecia decât că prezenta contestație în anulare a fost introdusă în termenul legal.
Soluționând, însă, pe fond contestația în anulare, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Într-adevăr, prin cererea de recurs împotriva deciziei civile nr. 983A/2012 recurenta invoca drept motive de recurs următoarele: hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă și nu respectă îndrumările date în decizia de casare nr. 1097/2007 a Curții de Apel București, aceea de a analiza pe fond acțiunea astfel cum a fost precizată în baza Legii nr. 10/2001; hotărârea încalcă art. 315 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil, atâta timp cât prin decizia de casare menționată s-a constatat că decizia nr. 132/2004 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1443/2002 nu produce autoritate de lucru judecat în prezenta cauză; hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 1, 7, 19, 45 și 47 și dispozițiile Legii nr. 85/1992.
Curtea constată că decizia civilă nr. 611R/2013, atacată cu prezenta contestație în anulare, motivează asupra motivelor de recurs asupra cărora pretinde contestatoarea că nu s-a pronunțat.
Pentru intelegerea contextului in care a fost solutionat recursul prin aceasta decizie 611R/2013, trebuie facuta raportarea la decizia de casare nr. 1097/2007.
Curtea constată că prin decizia de casare nr. 1097/2007 a Curții de Apel București, invocată de contestatoare, s-au desființat decizia civilă nr. 1655/2006 pronunțată de Tribunalul București în apel și sentința nr. 184/2005 pronunțată de Tribunalul București, ca primă instanță, pentru următoarele considerente expuse în mod expres în cuprinsul deciziei: „… față de valoarea declarată de reclamantă – un miliard de lei competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 1 București, prin interpretarea coroborată a art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 2, pct. 1 lit. a Cod procedură civilă.” S-a reținut prin aceasta decizie de casare că hotărârile anterioare fuseseră pronunțate cu încălcarea normelor de competență materială și, în acest context, a fost constatat fondat motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În final, s-a „constatat că asupra fondului cererii nu s-a pronunțat nici o instanță”, astfel încât, în baza art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, cauza a fost trimisă spre rejudecare în primă instanță Judecătoriei Sectorului 1 București.
Se constata ca in cuprinsul acestei decizii nr. 1097/ 2007, contrar celor sustinute de contestatoare, nu exista nicio mentiune referitoare la autoritatea sau lipsa de autoritate de lucru judecat a deciziei nr. 132/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție si nu era data instantelor de trimitere vreo indrumare. Nicio mentiune din considerentele acestei decizii nu analizează, nici măcar tangențial, aceste chestiuni, ci singurul motiv care a fundamentat soluția de casare cu trimitere a fost necompetența materială a instanțelor anterioare ( motiv de procedură care lovea cu nulitatea de plano hotărârile pronunțate conform art. 105 alin. 1 Cod procedură civilă, și care în mod peremptoriu făcea imposibilă orice altă analiză a cauzei ).
In raport de aceasta situatie de fapt, decizia nr. 611 R/ 2013 a motivat in consecinta.
Astfel, în finalul motivării acestei decizii, se precizează expres: „Mai mult, Curtea consideră că unele motive de recurs sunt străine de natura pricinii sau mai exact sunt contrafactuale, deoarece pleacă de la premisa greșită că în cauză instanțele de fond au admis excepția autorității de lucru judecat și nu au respectat dispozițiile art. 315 relative la obligativitatea celor statuate prin decizia de casare pentru instanțele de rejudecare. Pentru toate cele arătate anterior, ținând seama de limitele criticilor recurentei și având în vedere că nici în prezentul recurs nu se poate analiza fondul raporturilor juridice dintre părți pentru a se ajunge la o altă situație de fapt decât cea reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o hotărârea judecătorească irevocabilă care avea același obiect și privea aceleași părți, având o cauză diferită, Curtea va respinge recursul ca nefondat.”
Așadar, Curtea a motivat de ce nu poate primi motivele de recurs întemeiate pe încălcarea dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă și a dezlegărilor și îndrumărilor date prin decizia de casare nr. 1097/2007, anume s-a arătat că aceste motive de recurs sunt „contrafactuale”, străine de realitatea lucrurilor, străine de cauză și se pleacă de la premisa greșită a admiterii excepției autorității de lucru judecat și a nerespectării dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă.
Iar în final, se arată că, date fiind limitele judecății, nu se poate analiza fondul raporturilor juridice, fond în care erau incorporate criticile referitoare la încălcarea Legii nr. 10/2001 (art. 1, 7, 19, 45 și 47).
Asadar, instanta de recurs a luat in discutie aceste aspecte, inlaturandu-le de la bun inceput pentru simplul motiv ca erau false, „contrafactuale” cum se redacteaza decizia, iar o data ce erau pur si simplu sustineri false nu mai necesitau o analiza pe fondul lor.
S-a motivat, de asemenea, pe tot parcursul deciziei că există diferență între autoritatea de lucru judecat și modul în care în prezenta cauză se impune reținerea constatărilor făcute de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la situația de fapt prin decizia nr. 132/2004 și că în cauză nu s-a reținut de vreo instanță, în al doilea ciclu procesual, că operează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 132/2004.
În concluzie, Curtea constată că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare au fost analizate motivele de recurs cu care instanța de recurs a fost investită, mai exact au fost avute in vedere, aratandu-se de ce nu pot fi primite, pentru ca sunt „contrafactuale” si pentru că nu se poate purcede la analiza fondului raporturilor juridice dintre părți.
Pentru aceste motive, în baza art. 318 și următoarele Cod procedură civilă, va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației în anulare.
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea I. S. E. împotriva deciziei civile nr. 611R/21.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimații N. I. S., C. G. al M. București – Administrația Fondului Imobiliar, C. G. al M. București, prin Primarul G., P. M. București prin Primarul G., P. M. București, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. Forica C. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. PS 2 ex./12.09.2013
Jud. recurs: G. D. M.
M. A.-M.
S. G.
| ← Succesiune. Decizia nr. 966/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1392/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
