Legea 10/2001. Decizia nr. 1392/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1392/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 47545/3/2010*
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1392 R
Ședința publică de la 10.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cereri de recurs formulată de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 923/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M. și G. E. și intimații pârâți S. R. prin Comisia Naționale pentru Compensarea Imobilelor (calitate preluată de la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât M. București prin Primarul General prin consilier juridic M. E., cu delegație la dosar și intimații reclamanți C. M. și G. E. reprezentați de avocat Toia petrică, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți S. R. prin Comisia Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatul pârât S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor întâmpinare și o cerere prin care se solicită introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Curtea constată că într-adevăr calitatea de reprezentant al statului român în cauză a fost preluată de Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul intimaților reclamanți C. M. și G. E. solicită respingerea recursului ca nefondat. Apreciază că cheltuielile care au fost stabilite sunt acordate în mod întemeiat. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 923/ 29.04.2013 pronuntata de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, a fost admisa in parte acțiunea, astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamanții C. M. și G. E., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, S. R. prin Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat pârâtul M. București să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat la fosta adresă din București, sector 2, ..31 compus din teren în suprafață de 301 mp și construcție în suprafață de 105 mp., conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, a fost obligat pârâtul M. București sa înainteze dosarul administrativ către Prefectul Municipiului București, au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate si a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata sumei de 2.100 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat, in termen legal, prezentul recurs de catre paratul M. Bucuresti, aducandu-se urmatoarele critici:
Analizând în mod greșit probatoriul administrat și interpretând în mod eronat dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat municipalitatea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2100 lei.
Se invocă jurisprudența CEDO care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Nu este nici etic, nici moral și nici legal ca recurentul să fie obligat la plata unor sume nejustificate, din bani publici cu titlu de cheltuieli de judecată.
Solutionand recursul declarat, in raport de criticile formulate, in baza art. 312 C.pr.civ. Curtea il va respinge ca vadit nefondat.
Astfel, Curtea constata inainte de toate ca suma totala de 2.100 lei acordata cu titlu de cheltuieli de judecata reclamantilor in fata instantei de fond a fost compusa din onorariu de experți, anume 2 onorarii pentru 2 expertize efectuate, fiecare în valoare de câte 800 lei ( achitate conform chitanțelor de la filele 75-76) și onorariu de avocat (în cuantum total de 500 lei, conform dovezilor de la filele 164- 165).
Asadar, toate sustinerile recurentilor facute prin referire la suma de 2.100 lei ca reprezentand onorariu de avocat sunt total false, facute cu rea credinta, in conditiile in care in cuprinsul sentintei se mentionau in mod expres de catre tribunal aceste componente ( ultimul alineat al considerentelor ).
Curtea constata, înainte de toate, ca aprecierea cuantumului onorariului de către instanța de judecată în contextul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă reprezintă o chestiune care ține de temeinicia soluției, iar nu de legalitatea ei, această apreciere fiind suverană a instanței, așadar nu ar putea face obiectul unui recurs o critica în sensul că greșit nu s-a redus de către instanță a onorariului avocatului.
Pe de altă parte, oricum, daca se are in vedere onorariul acordat de 500 lei si dispozitiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. invocate de recurent, pretentia recurentului ca acest onorariu sa fi fost redus de catre tribunal este absolut derizorie si nu poate fi primita, in conditiile in care acest onorariu este in mod cert si fara nici un dubiu foarte mic in raport de complexitatea cauzei si munca depusa de avocat.
Se constata ca obiectul cauzei l-a constituit solutionarea pe fond a notificarii, iar judecata a presupus administrarea unui probatoriu destul de complex si acte procedurale multiple. Activitatea avocatului reclamantilor a fost de un profesionalism apreciabil, aceasta reflectandu-se in actele procedurale indeplinite pe tot parcursul judecatii. Judecata insasi a durat aproape 3 ani.
In aceste conditii, onorariul de 500 lei perceput de avocatul reclamantilor este extrem de mic, fiind absolut nejustificata solicitarea recurentului de a fi redus, in conditiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ..
Recursul paratului apare in aceste conditii ca unul total nefondat, facut cu o evidenta rea credinta.
In ce priveste onorariile expertilor la plata carora tribunalul l-a obligat pe recurent, Curtea constata ca prin recursul declarat nu s-au adus critici in acest sens, dar oricum Curtea aminteste recurentului ca dispozitiile art. 274 alin. 2 C.pr.civ. prevad in mod expres ca judecatorii nu pot interveni asupra onorariilor expertilor platite de parte.
Pentru aceste motive, in baza art. 312 C.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat, iar in baza art. 274 C.pr.civ. va fi obligat recurentul la plata catre reclamanti a cheltuielilor de judecata efectuate in recurs, cu onorariu de avocat, de 300 lei. Este in acest sens flagranta vinovatia procesuala a recurentului, care a declansat o judecata absolut nejustificata si care a pus in miscare astfel aparatul judiciar, cu costurile aferente, dar a prilejuit si pentru reclamanti costuri suplimentare. Cu atat mai de neinteles este atitudinea recurentului parat, cu cat acesta este la randul sau o entitate publica, care ar trebui sa isi exercite drepturile procesuale cu si mai multa buna credinta cu cat toate consecintele unei asemenea proceduri judiciare declansate nejustificat se rasfrang asupra bugetului public, buget public suportat, in definitiv, de catre contribuabili.
Curtea nu poate primi solicitarea intimatilor reclamanti de acordare a unor cheltuieli de judecate efectuate in fazele anterioare recursului acum judecat, intrucat aceasta ar reprezenta o agravare a situatiei recurentului in propria cale de atac, interzisa de art. 314 alin. 4 coroborat cu art. 296 C.pr.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 923/29.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. M. și G. E. și cu intimații-pârâți S. R., prin Comisia Naționale pentru Compensarea Imobilelor (calitate preluată de la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Obligă pe recurent la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimații-reclamanți.
Respinge cererea intimaților-reclamanți privind cheltuielile de judecată în fazele anterioare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. C. F. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
19.09.2013
Jud. fond: I. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1725/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
