Obligaţie de a face. Decizia nr. 1406/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1406/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 12519/300/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1406 R
Ședința publică de la 11.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți M. G. și M. P. împotriva Deciziei civile nr. 1098 A/20.11.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți H. E. și A. M. I., având ca obiect, obligația de a face și evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-pârâtă H. E. personal și intimata-pârâtă A. M. I. prin apărător, avocat C.-M. M. Eduerd, cu împuternicire avocațială nr._ – fila 18 dosar, lipsă fiind recurenții-reclamanți M. georgeta și M. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, părțile prezente declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul atât pe excepția nulității recursului pe netimbrare, cât și în combaterea motivelor de recurs.
Intimata-pârâtă A. M. I. prin apărător, solicită în principal anularea recursului ca netimbrat și în subsidiar, să se constate nul recursul, având în vedere că motivele de recurs astfel cum au fost formulate nu se pot încadra în nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă H. E. personal achiesează la concluziile puse de apărătorul intimatei-pârâte A. M. I..
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.04.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții M. Goergeta și M. P., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta H. E., obligarea acesteia din urmă la încheierea unui contract de închiriere cu locatarii-reclamanți în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu prevederile art. 9 și 10 din OUG nr. 40/1999.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au încheiat contractul de închiriere nr. 1081452L/02.07.2001 cu Primăria Municipiului București, obiectul contractului fiind imobilul din ., nr. 7, .. Ulterior, la 01.11.2010, prin adresa nr. 2350 reclamanții au fost informați de administratorul imobilului (S.C. F. S.A.) că acesta a fost restituit pârâtei prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr._ din 06.09.2010 emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Față de această împrejurare, reclamanții au depus, în baza art. 15 alin. 1 și 2 din OUG nr. 40/1999, o cerere de locuință socială la Primăria Sectorului 2 București, notificând-o și pe pârâtă, la 15.03.2011, în scopul încheierii unui nou contract de închiriere pe o durată de 5 ani conform art. 5 din OUG nr. 40/1999, notificare căreia pârâta nu i-a dat curs, încălcând astfel prevederile art. 15 din Legea nr. 10/2001 comb. cu art. 9 și 10 din OUG nr. 40/1999, obligație care este prevăzută atât în dispoziția de restituire, cât și în cuprinsul procesului-verbal de predare-primire a imobilului.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 15 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispozițiile art. 9 și 10 din OUG nr. 40/1999.
În ședința publică din 29.06.2011 reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, arătând că înțeleg să extindă cadrul procesual prin introducerea în cauză a numitei A. M. I. în calitate de pârâtă și obligarea pârâtelor în solidar la încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani conform dispozițiilor art. 5 din OUG nr. 40/1999 și, în subsidiar, să se constate că a operat tacita relocațiune, în condițiile art. 1437 Cod civil.
Reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 74/13.01.2011 pârâta H. E. a înstrăinat cu rea-credință imobilul în cauză pârâtei A. M. I., aceasta din urmă notificându-i să se prezinte la B.E.J. „D. G., L. G. și M. P.” în data de 01.04.2011 pentru clarificarea situației locative, pârâta A. prin mandatar refuzând încheierea unui contract de închiriere cu reclamanții, refuz menținut și cu ocazia convocării din 08.04.2011, când pârâta a precizat că dorește evacuarea și că nu este dispusă să-i despăgubească pe reclamanți pentru îmbunătățirile aduse imobilului (10.000 de euro).
În drept, au fost invocate prevederile art. 112 raportat la art. 57 alin. 1 C.proc.civ, dar și dispozițiile OUG nr. 44/1999 raportat la art.11 teza a II-a din OUG nr. 8/2004 și ale Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 114/1996. Au fost depuse la dosar, în fotocopii certificate, notificarea nr. 409/28.03.2011 (fila 49) și procesele verbale din 01.04.2011 și 08.04.2011.
Pârâta A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere faptul că reclamanții nu au făcut dovada unui titlu locativ valabil, durata contractului de închiriere fiind expirată.
Astfel, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.74/13.01.2011 la B.N.P. „N. și Asociații” a dobândit imobilul situat în . nr.7 sector 2. Aceasta arată că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, existând mai multe discuții (la 01.04.2011 și 08.04.2011) după notificarea reclamanților, din procesele-verbale încheiate reieșind că aceștia nu doresc să rămână în imobilul respectiv, ci doar beneficii materiale (10.000 euro) rezultate din presupuse îmbunătățiri, astfel încât prezenta acțiune apare ca neîntemeiată.
Pârâta H. E., deși legal citată, nu a depus întâmpinare.
Pârâta-reclamantă A. M.-I. a formulat cerere reconvențională (introdusă la 29.06.2011, depusă în ședința publică de la acea dată) în contradictoriu cu reclamanții-pârâți, solicitând instanței să dispună evacuarea acestora din urmă din imobilul situat în București, . nr. 7, sector 2, pe motiv că aceștia nu au titlu locativ.
În motivarea cererii, pârâta-reclamantă a reluat în esență aspectele indicate în întâmpinare, adăugând față de cele deja invocate, ca o concluzie, faptul că folosirea de către reclamanții-pârâți a bunului, fără a avea acordul său, fără ca aceștia să aibă un titlu locativ și fără a plăti vreo contravaloare pentru folosința bunului are drept consecință încălcarea dispozițiilor art. 480 cod civil și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (și care prevalează în raport cu prevederile interne referitoare la prelungirea de drept a contractelor de închiriere).
Pârâta-reclamantă a învederat instanței și gradul avansat de degradare a imobilului în speță care ar necesita consolidare (după cum rezultă dintr-o expertiză extrajudiciară), existând pericolul de prăbușire, dar că nu poate interveni în vreun fel, dat fiind refuzul reclamanților-pârâți de a-l părăsi. Pârâta-reclamantă își rezervă dreptul de a solicita pe cale separată contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, a cheltuielilor necesare și utile pentru consolidarea imobilului precum și cheltuielile necesare conservării, întreținerii sau îmbunătățirii, inclusiv daune morale.
În drept, au fost invocate prevederile OUG nr. 40/1999, OUG nr. 8/2004 și art. 969 alin. 1 Cod civil și art. 5 Cod civil, art. 480 Cod civil, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
La data de 22.09.2011 reclamanții-pârâți au formulat întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtei reclamante, apreciind-o ca inadmisibilă (cu încălcarea prezumțiilor legale) și neîntemeiată – din moment ce nu a făcut dovada că a pus la dispoziție o locuință corespunzătoare, fiind formulată cu vădită rea-credință; cu cheltuieli de judecată.
În apărare, reclamanții-pârâți susțin, în esență, că pârâta-reclamantă nu este proprietara imobilului, acesta fiind retrocedat pârâtei H. E., care avea obligația de a respecta prevederile art. 13 și 15 din Legea nr. 10/2001 raportate la prevederile Legii nr. 114/1996 inclusiv Normele de aplicare ale acesteia, ale OUG nr. 40/1999 și menționate inclusiv în formularul „Dispoziție de restituire” (art. 3 din Anexa 4 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor de metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001), dispoziția nr._ fiind emisă cu respectarea formei impuse de legiuitor; așadar pârâta H. E. era obligată să încheie contractul de închiriere cu reclamanții-pârâți. Mai mult, valabilitatea contractului inițial a fost prelungită succesiv (OUG nr. 40/1999, OUG nr. 8/2004) până la 19.05.2014, fiind valabil și legal la momentul emiterii dispoziției de restituire (06.09.2010).
Din motivarea cererii de evacuare, rezultă că pârâta-reclamantă își invocă propria turpitudine, refuzând să încheie contract de închiriere cu reclamanții-pârâți sau de a le achita acestora 10.000 de euro cu titlu de despăgubire pentru cheltuielile efectuate de aceștia cu consolidarea imobilului și îmbunătățiri aduse acestuia, ori de a le asigura o locuință corespunzătoare prin raportare la art. 15 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 10/2001, legiuitorul înțelegând să ofere protecție chiriașilor; or, nimeni nu își poate invoca propria vină.
Invocarea de către pârâta-reclamantă a faptului că reclamanții-pârâți nu au plătit chiria, motiv pentru care se impune evacuarea nu poate fi reținută, art. 11 alin. 1 teza a II-a prin raportare la art. 10 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 interzicând expres și explicit acest temei pentru evacuare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, precum și textele legale invocate.
La termenul din 28.09.2011 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei H. E., excepție pe care instanța a admis-o, motivarea regăsindu-se în încheierea de la acea dată.
Prin sentința civilă nr._/23.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a respins cererea principală formulată de reclamanții-pârâți M. G. și M. P., în contradictoriu cu pârâta H. E., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins ca neîntemeiată cererea principală, așa cum a fost completată, formulată de reclamanții-pârâți M. G. și M. P., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A. M. I.; s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă împotriva reclamanților-pârâți; s-a dispus evacuarea reclamanților-pârâți din imobilul proprietatea pârâtei-reclamante, situat în București, ., nr. 7, sector 2, pentru lipsa titlului locativ și s-a luat act că pârâta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
În fapt, la data 02.07.2001 între reclamanții-pârâți și Primăria Municipiului București (în calitate de proprietar) s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1081452L/02.07.2001 (filele 17-20) cu privire la imobilul din București, sector 2, ., nr. 7, ., aflat în administrarea S.C. F. S.A. termenul de închiriere fiind 18.04.2004, fiind încheiat în acest sens proces-verbal de predare-primire a locuinței (fila 21). Prin actele adiționale nr. 1 și 3 (filele 22 și 23), contractul de închiriere fost prelungit succesiv, până la 08.04.2009, respectiv până la 19.05.2014. Prin Dispoziția nr._/06.09.2010 a Primarului General al Municipiului București (fila 64) s-a restituit în natură către H. E. imobilul în cauză, cu excepția . etajul 1, încheindu-se, la 13.10.2010 protocolul de predare-preluare nr._. Imobilul a fost înscris în cartea funciară sub nr. cadastral_/1 la PI/1 prin încheierea nr._/20.12.2010 (fila 113), nefiind grevat cu vreo sarcină (extras de carte funciară – fila 114).
Prin adresa nr. 2350/01.11.2010, reclamanții-pârâți au fost înștiințați cu privire la restituirea apartamentului pe care îl ocupă în calitate de chiriași către H. E.; la data de 14.03.2011 reclamanții-pârâți au făcut o cerere pentru obținerea unei locuințe din fondul locativ de stat (filele 11-14), iar la 15.03.2011 chiriașii au notificat proprietara H. E. în vederea încheierii unui contract de închiriere în temeiul art. 15 din Legea nr. 10/2001 (filele 15, 16).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 74/13.01.2011 la B.N.P. „N. și Asociații” (filele 66-68) proprietatea asupra imobilului a fost transferat către pârâta-reclamantă A. M.-I., fiind emisă Decizia de impunere nr._/08.03.2011, aceasta figurând pe rolul fiscal cu imobilul din . (filele 72, 73). Prin notificarea nr. 409/28.03.2011 (fila 75) reclamanții-pârâți au fost invitați să se prezinte la B.E.J. „D. G.” pentru clarificarea situației locative; prin procesul-verbal din 08.04.2011 (fila 76), reclamanții-pârâți au solicitat suma de 10.000 euro reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului, fără a solicita în mod expres încheierea unui contract de închiriere, pârâta-reclamantă nefiind de acord cu pretențiile reclamanților-pârâți. De altfel, din planșele foto existente la dosar (filele 118-121) se remarcă o stare avansată de degradare a imobilului. Din înscrisuri rezultă, de asemenea, că alți chiriași au eliberat apartamentele din imobilul proprietatea pârâtei-reclamante în schimbul unor despăgubiri materiale (fila 79).
În drept, cu referire la cererea principală introdusă în contradictoriu cu pârâta H. E., prin încheierea din data de 28.09.2011 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei H. E., motivare regăsindu-se în practicaua acestei încheieri; față de aceste considerente, instanța va respinge cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta H. E. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A., potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările și completările ulterioare.
În cauză, pârâtei H. E. i-a fost restituit imobilul din . la data de 06.09.2010 prin dispoziția Primarului General prin procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001; anterior, prin actul adițional nr. 3 încheiat la 02.06.2009, contractul de închiriere nr. 1081452L din 02.07.2001 încheiat între Primăria Municipiului București și reclamanții-pârâți a fost prelungit până la data de 19.05.2014, făcându-se aplicarea art. 1 din OUG nr. 44/2009, (durata contractelor de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, aprobată prin Legea nr. 219/2004, pentru care a operat tacita relocațiune, în condițiile prevăzute la art. 1437 din Codul civil, este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență – 19.05.2009), contractul inițial, prelungit în temeiul Legii nr. 8/2004 până la 08.04.2009, intrând sub incidența OUG nr. 44/2009 (imobilul se afla în proprietatea unității administrative teritoriale, operase tacita relocațiune începând cu data expirării termenului contractului de închiriere – 08.04.2009). Așadar, la momentul restituirii imobilului, nu doar că nu se poate vorbi de tacita relocațiune (cum în mod neîntemeiat solicită reclamanții-pârâți să se constate), dar se poate vorbi chiar de un contract în ființă.
Fiind aplicabilă OUG nr. 40/1999 și în cazul restituirii imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 (astfel cum rezultă din art. 13 alin. 1 precitat), devin aplicabile în consecință și prevederile art. 9-10 din ordonanță, astfel cum rezultă și din art. 15 alin. 2 din lege. Așadar, într-un caz precum cel din speță în care imobilul proprietatea unității administrative teritoriale a fost restituit persoanei îndreptățite (noul proprietar) – pârâta H. E., între proprietar și chiriași se va încheia un nou contract de închiriere numai la cererea chiriașului (art. 9 alin. 1 din OUG nr. 40/1999), fiind aplicabilă procedura din art. 10.
Pârâta H. E. a înstrăinat însă imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.74/13.01.2011 de B.N.P. “N. și Asociații” către pârâta-reclamantă A. M.-I., aceasteia revenindu-i așadar și obligațiile prevăzute de lege care îi incumbau și transmițătoarei, deci inclusiv aceea de a încheia un contract de închiriere la cererea reclamanților pârâți. Reclamanții-pârâți invocă însă reaua-credință ce a existat între părți la data încheierii contractului, încercându-se astfel schimbarea afectațiunii imobilului și a spațiului locativ. Instanța nu poate a reținut această susținere; în fond, prin înstrăinarea imobilului reclamanților-pârâți nu li s-a creat niciun prejudiciu, drepturile lor putând fi valorificate și față de noul proprietar al imobilului, legea neinterzicând acest lucru.
De altfel, respectând procedura prevăzută de art.10 alin.1 din OUG nr.40/1999, pârâta-reclamantă A. i-a notificat prin executor judecătoresc pe chiriași (reclamanții-pârâți) – notificarea nr.409/28.03.2011, în vederea clarificării situației locative, la mai puțin de 30 de zile de la deschiderea rolului fiscal (decizia de impunere nr._/08.03.2011), notificare pe care reclamanții-pârâți au primit-o la aeeași dată (dovada de comunicare – fila 74). La convocarea din 01.04.2011, conform notificării, prezentat mandatarul pârâtei-reclamante A. și reclamanții-pârâți prin avocat (împuternicire avocațială nr.345/01.04.2011). Pârâta-reclamantă prin mandatar a arătat că nu este de acord cu prelungirea contractului de închiriere, stabilindu-se o nouă convocare, la 08.04.2011. La această dată s-a prezentat mandatarul pârâtei-reclamante și reclamanta-pârâtă M. G., aceasta din urmă solicitând suma de 10.000 de EUR, fără a solicita încheierea unui nou contract de închiriere astfel cum prevede art.9 alin.1 OUG nr.40/1999 în termen de 30 de zile de la data primirii notificării (art.10 alin.2 din OUG nr.40/1999).
Așadar, față de atitudinea reclamanților-pârâți la 08.04.2011 și având în vedere respectarea de către proprietar a dispozițiilor art.10 alin.1, nu se poate vorbi nici de prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere, dar nici reclamanții pârâți nu pot pretinde proprietarului încheierea unui nou contract de închiriere, termenul prevăzut de art.10 alin.2 expirând; nerespectând procedura prevăzută de lege în sensul formuării unei cereri către proprietar în sensul încheierii unui nou contract, devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materie. Or, principiul autonomiei de voință, reprezintă unul dintre fundamentele dreptului civil; în temeiul acestuia părțile pot alege să încheie un anumit contract, ori pot refuza să participle la încheierea unui act juridic civil. Această autonomie decurge pe de o parte din lege (art.969 C.civ.), cel puțin în ceea ce privește aspectul pozitiv al acestui principiu, iar pe de altă parte din împrejurarea că nimeni nu poate fi obligat (în temeiul convențiilor luând naștere nu doar drepturi, dar și obligații) în lipsa acordului, o interpretare contrară putând să afecteze libertatea individuală.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată cererea principală, așa cum a fost completată, formulată de reclamanții-pârâți în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A..
Referitor la cererea reconvențională, instanța a reținut, pe de o parte, că reclamanții-pârâți nu au uzat de dreptul de a solicita pârâtei-reclamante încheierea unui nou contract de închiriere, chiriașul fiind cel care ar fi trebuit să aibă inițiativa, iar pe de altă parte, proprietarul a respectat prevederile art.10 alin.1 din OUG nr.40/1999 și neîncheierea contractului nu a survenit ca urmare a neînțelegerilor asupra cuantumului chiriei cerute de proprietar sau de pretenția acestuia de restrângere a suprafeței locative (art.15 alin.2 din Legea nr.10/2001).
Față de apărările reclamanților-pârâți (apărări care au urmărit în principal susținerea cererii principale și care au fost deja implicit analizate), instanța a constatat că pârâta-reclamantă a respectat procedura prevăzută de OUG nr.40/1999 (art.9-11) cu referire la obligațiile instituite în sarcina proprietarului, astfel încât nu poate fi vorba de aplicabilitatea art.11 alin.1 cum în mod greșit susțin reclamanții-pârâți sau, eventual de aplicabilitatea art.15 alin.1 din Legea nr.10/2001 care face trimitere la art.6 din OUG nr.40/1999 (deci imobile restituite în baza Legii nr.112/1995). Împrejurarea că procedura trebuia urmată de numita H. E., iar nu de pârâta-reclamantă, nu are relevanță, cumpărătoare fiind succesoare cu titlu particular, iar obligațiile prevăzute de lege sunt în strânsă legătură cu imobilul, fiindu-i opozabile.
Totodată, prin prisma art. 480 C.civ. care protejează dreptul de proprietate ale cărui prerogative sunt posesia, folosința și dispoziția (usus, fructus și abusus), pârâta-reclamantă a fost și este deprivată de posesia și folosința imobilului al cărui proprietară este, reclamanții-pârâți ocupând imobilul în mod ilegal, fără a avea vreun titlu locativ.
Având în vedere motivele de mai sus, instanța a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamanților-pârâți din imobilul proprietatea pârâtei-reclamante, situat în București, ., nr.7, sector 2, pentru lipsa titlului locativ.
Instanța a luat act că pârâta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. G. și M. P., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecința, modificarea în tot a sentinței civile nr._/2011, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizata ulterior ca temeinica și legala și respingerea cererii reconvenționale;
După prezentarea stării de fapt și a soluției pronunțată de prima instanță au susținut în esență că sentința este nelegală și netemeinică pe următoarele considerente:
1. Față de considerentele avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii, probele administrate în cauză au fost tratate superficial și în mod trunchiat, dat fiind faptul ca instanța are opinii contrarii fata de însăși enunțul făcut prin considerentele avute în vedere la pronunțarea sentinței, astfel:
- instanța consideră în mod eronat că nu au valorificat dreptul de a încheia un contract de închiriere
- au solicitat încheierea unui contract de închiriere cu proprietarul - intimata H. E. notificând-o în acest sens, imediat ce au primit adresa 6132 de la Serviciul Fondului Locativ în data de 01.03.2011;
- intimata H. E. a vândut imobilul în termenul legal de opțiune a chiriașului de a solicita încheierea unui contract de închiriere;
- în aceste condiții solicitarea de a încheia un nou contract de închiriere este valabil îndeplinită chiar dacă nu a fost adresată în mod expres noului proprietar A. M.-I., la acea dată neavând cunoștințe despre înstrăinarea imobilului;
- după demersurile efectuate de către recurenții-reclamanți, în data de 28.03.2012, au fost invitați de către intimata-pârâtă/reconvențională A. M. I. prin notificarea nr. 409/28.03.2012, sa se prezente la B. "D. Gont", pentru clarificarea situației locative, pentru data de 01.04.2012 și au menținut solicitarea de a încheia un nou contract de închiriere cu aceasta, fiind consemnat în scris în procesul-verbal încheiat în data de 01.04.2012;
- de vreme ce proprietarul si-a exprimat în mod expres dezacordul cu privire la prelungirea contractului la prima întâlnire din 01.04.2011, faptul ca la a doua întrunire s-a discutat despre acoperirea cheltuielilor nu poate fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a prelungi contractul de vreme ce reclamanții au continuat cu acțiunea, știind ca proprietarul nu este de acord cu încheierea unui nou contract;
- înstrăinare care a avut loc înainte ca fostul proprietar căruia i-a fost retrocedat imobilul să-și îndeplinească obligația prevăzută, atât în lege, cât și, în mod expres și explicit, în art.3 din dispoziția de restituire în natură nr._/06.09.2010 emisă de Primarul General al Municipiului București, se constituie într-un refuz explicit de a respecta normele imperative legale și obligația prevăzută în dispoziția de restituire și, se prezumă că, în aplicarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Raportat la prevederile art. 10 alin. (l) din OUG nr. 40/1999, nerespectate de pârâta H. E., după trecerea termenului "de 30 de zile", "de la deschiderea rolului fiscal" pe numele pârâtei H. E., are ca și consecință implicită și neinterpretabilă, prelungirea contractului de închiriere.
2. Motivarea este de esența hotărârilor, constituie o garanție pentru părți că cererile lor au fost finalizate cu atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Or, nemotivarea hotărârii sau motivarea necorespunzătoare sunt de natură a atrage desființarea ei.
Astfel solicită admiterea recursului în baza art. 299 și următoarele Cod proc.civ., art. 304 indice (2) punct 7, 8, 9 Cod proc. civ. și în principal modificarea în tot sentința atacată și reținerea cauzei spre rejudecare, să se dispună admiterea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată și precizată ulterior și respingerea cererii reconvenționale; în subsidiar solicită casarea și trimiterea spre rejudecare potrivit art.304 punct 7,8,9 și art.304 indice l Cod proc. civ. - fiind necesară reanalizarea întreg probatoriului, aceasta neputându-se efectua în faza de recurs; cu cheltuieli de judecată ( inclusiv a celor solicitate în fața instanței de fond în cazul admiterii recursului).
Prin întâmpinarea formulată, intimata A. M. I. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul evacuării recurenților din imobilul proprietatea sa și în temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civilă, obligarea recurenților la plata tuturor cheltuieli de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În esență a susținut că instanța de fond în mod corect a reținut faptul ca reclamanții-pârâți nu si-au manifestat intenția de a încheia un nou contract de închiriere, cu toate ca au fost notificați prin executor în acest sens.
Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut ca recurenții nu si-au îndeplinit obligația de formula o cerere în sensul încheierii unui nou contract de închiriere, fata de adevăratul proprietar, respectiv A. M.-I., care a dobândit odată cu transferul proprietății, atât drepturile cât și obligațiile care ii incumbau transmițătoarei, inclusiv aceea de a încheia un nou contract de închiriere în temeiul OUG 40/1999.
Mai mult decât atât, instanța de fond a respectat cu rigurozitate normele de procedura, pronunțându-se motivat și întemeiat asupra tuturor capetelor de cerere solicitate atât de subsemnații, cât și de către recurenta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 114 și următoarele C.pr.civilă.
Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel, urmând să analizeze criticile formulate ca și motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.1098 A/20.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți M. G. și M. P., împotriva sentinței civile nr._/23.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte H. E. și A. M. I..
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește critica vizând interpretarea greșită și trunchiată a probelor administrate în cauză, urmează a fi înlăturată ca nefondată. În acest sens, tribunalul a apreciat că prima instanță a analizat în mod corect probatoriul administrat, dându-i interpretarea corespunzătoare aspectelor dovedite de părți cu administrarea acestui probatoriu.
Au fost avute în vedere de instanță toate înscrisurile depuse de părți, din care rezultă că apelanții-reclamanți cunoșteau anterior sesizării instanței situația juridică a imobilului, urmare a convocării făcute de proprietar, respectiv, de către parata-reclamant anterior. Astfel, așa cum s-a reținut, pârâta-reclamantă A. i-a notificat prin executor judecătoresc pe chiriași cu notificarea nr. 409/28.03.2011, în vederea clarificării situației locative, la mai puțin de 30 de zile de la deschiderea rolului fiscal, notificare pe care reclamanții-pârâți au primit-o la aceeași dată.
Pârâta-reclamantă prin mandatar a arătat că nu este de acord cu prelungirea contractului de închiriere, însă, deși s-a stabilit o nouă convocare, la 08.04.2011, nici reclamanții și nici reprezentantul acestora nu au solicitat încheierea unui nou contract de închiriere astfel cum prevede art.9 alin.1 OUG nr. 40/1999 în termen de 30 de zile de la data primirii notificării (art. 10 alin. 2 din OUG nr. 40/1999), solicitare care se impunea a fi făcută proprietarului imobilului.
Susținerile contrare ale apelanților nu au putut fi reținute față de înscrisurile existente la dosar.
Atitudinea apelanților-reclamanți a fost apreciată ca fiind contrară celor învederate de aceștia în susținerea cererii, cu atât mai mult cu cât, deși acțiunea a fost introdusă la 07.04.2011, înainte de convocarea din 08.04.2011, au solicitat obligarea pârâtei H. E., iar nu a proprietarei A. la încheierea unui nou contract de închiriere, deși aveau cunoștință din 28.03.2011 cine este proprietarul imobilului.
Prima instanța a reținut corect faptul ca nu sunt incidente dispozițiile privind prelungirea contractului de închiriere și nici cele privind obligarea proprietarului la încheierea unui nou contract de închiriere întrucât termenul prevăzut în favoarea chiriașului de art. 10 alin. 2 din OUG nr. 40/1999 a expirat.
2. Tribunalul a înlăturat și critica potrivit cu care prima instanță nu ar fi motivat hotărârea, prima instanță arătând atât motivele de fapt cât și motivele de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, motivând de asemenea înlăturarea sau acceptarea susținerilor părților.
3. În ceea ce privește aprecierea ca greșită a admiterii cererii reconvenționale, a fost, de asemenea, considerată nefondată de către tribunal.
Cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil dar și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO. Astfel, textul reglementează dreptul oricărei persoane de a se bucura de bunurile ce le are în proprietate, precum și obligația statului de a toate măsurile necesare pentru garantarea exercițiului acestui drept. Lipsirea de proprietate poate interveni numai în condițiile prevăzute de text (pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii).
Soluții favorabile proprietarilor în concurs cu chiriașii a căror evacuare era solicitată au fost adoptate de instanța de contencios european al drepturilor omului atât în cauza R. și S., invocata de instanța de fond cât și, de asemenea, în hotărârea din 26 iulie 2007 în Cauza S. împotriva României, Curtea considerând că obligarea proprietarilor de a păstra în imobil chiriașii o perioadă îndelungată de timp ( paragraf 54) face să apese asupra lor o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc.
Aceeași concluzie s-a impus în cauza C. și M. împotriva României, hotărârea din 8 februarie 2007, în care se arată că normele legale care impun la prelungirea contractelor de închiriere nu au un caracter previzibil și nu respectă raportul rezonabil de proporționalitate între scopul, (interesul public) urmărit de stat și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop, deoarece ingerința statului în raporturile contractuale nu trebuie să aibă un impact arbitrar și imprevizibil asupra drepturilor individuale.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută nici una din criticile formulate, astfel încât, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții M. G. și M. P., solicitând admiterea recursului si casarea deciziei recurate și, rejudecând pe fond, solicită admiterea actiunii, respingerea cererii reconventionale ca inadmisibila. Daca veti respinge exceptia invocata, pe fondul cauzei, solicită admiteti recursul si rejudecand dupa casare, sa admiteti actiunea recurentilor-reclamanti ca fondata.
In drept, a invocat dispozițiile art.304, pct.9 Cpr.civ., criticam Decizia recurata ca fiind pronuntata cu aplicarea gresita a legii. Pe disp.art.304.pct. 7,criticam deasemenea Decizia recurata ca fiind data fara a cuprinde motivele pe care se sprijina, ori cuprinde motive contradictorii ori straine de natura priciniicat si pe disp.art3 04. pct.8, instanta interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielinc al acestuia.
Curtea constată că recursul nu a fost timbrat.
Recurenții au fost citați cu mențiunea achitării unei taxe de timbru în cuantum de 19 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 13 și 14 dosar recurs.
La termenul de astăzi, 11.09.2013, Curtea constată că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația legală de achitare a taxă judiciară de timbru astfel cum a fost dispusă prin rezoluție.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din aceeași lege, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În consecință, Curtea, în temeiul textului de lege menționat, constatând neîndeplinirea obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru de către reclamantă, va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurenții-reclamanți M. G. și M. P. împotriva deciziei civile nr. 1098 A/20.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți H. E. și A. M. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. D. Y. P. F.
GREFIER,
F. J.
Red. MA
Tehnored. PS 2 ex.
20.09.2013
Jud. apel: S. P.
M. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1725/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1563/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
