Anulare act. Decizia nr. 189/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 189/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 14538/3/2006*
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 189 A
Ședința publică de la 28.05.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol pronunțarea, după casare, a cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți S. N., domiciliată în București, Calea D. nr. 59, ., ., S. N. M., domiciliat în București, .. 36, ., ., . și C. E., domiciliată în București, .. 128, . și de apelantul pârât Municipiul București prin Primarul G., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 399/ 25.02.2008, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. I., domiciliat în București, . nr. 10, ., ., sector 2 și intimatul pârât C. G. al M. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 21.05.2013 și apoi la 28.05.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Soluționând apelurile civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 20.01.2000 la Tribunalul București, reclamanții S. N., S. N. - M., C. E., C. I. și C. Evghenia, în calitate de moștenitori ai defunctei A. I. C., au chemat în judecată pe pârâtul C. G. al Municipiul București și au solicitat să se constate nulitatea absolută a decretului de expropriere nr. 105/27.04.1950 emis de fostul Prezidiu al Marii Adunări Naționale al R.P.R., act prin care s-a trecut în proprietatea statului terenul ce a aparținut defunctei în suprafață de 38.280 mp, urmând ca pârâtul să fie obligat la restituirea către reclamanți în deplină proprietate și posesie a acestui teren situat în Bucuresti, . - 22 fostă Călărași nr. 290.
În subsidiar, s-a solicitat de către reclamanți, ca în ipoteza în care terenul nu poate fi restituit în natură să se acorde despăgubiri al căror cu cuantum să se stabilească pe baza unei expertize topografice.
Prin sentinta civila nr. 1878/ 11.12.2001 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 4-a civila a fost respinsa cererea reclamantilor pentru lipsa calitatii procesuale active a acestora, apreciindu-se ca reclamantii nu au depus titlul de proprietate asupra imobilului in discutie.
Prin decizia civila nr. 344/ 23.09.2002 pronuntata de C., Sectia a 3-a civila, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanti impotriva acestei sentinte.
Prin decizia civila nr. 9861/ 29.11.2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitiein dosarul nr. 5022/ 2002 a fost admis recursul declarat impotriva acestei decizii, au fost casate decizia si sentinta si a fost trimisa cauza pentru rejudecare la prima instanta.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta suprema a retinut, in esenta, ca s-a facut dovada dreptului de proprietate al autoarei reclamantilor asupra imobilului dedus judecatii, ca si a calitatii reclamantilor de continuatori in drepturi, iar identitatea dintre terenul revendicat si cel aflat in proprietatea autoarei reclamantilor este certificata de expert.
Instanta suprema a retinut in considerente că înscrisurile depuse coroborate cu mențiunile din decretul de expropriere și certificatul de moștenitor nr. 1986/ 10 august 1995 emis de notariatul de Stat sector 2 fac dovada dreptului de proprietate pe care autoarea reclamanților l-a avut asupra imobilului dedus judecății precum și a calității de continuatori în drepturi și obligații a reclamanților.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat la prima instanță, filele 64-67, rezultă că din suprafața totală a terenului aflat în proprietatea A. C., de_ mp, specificate în decretul de expropriere nr. 105/1950, prin sistematizarea urbanistică este ocupată în . suprafață de_ mp, pe diferența de teren aflându-se un teren de tenis în suprafață de 1113 mp și un imobil în construcție la data efectuării expertizei tehnice. Din adresa nr.499/18.01.2001 emisă de S.C. Apa N. București S.A., rezultă că o parte din teren a fost concesionat acestei societăți comerciale de către Primăria M. București. Totodată, din adresa nr._/16.03.2001 emisă de Primăria sectorului 3, rezultă că terenul situat pe Bulevardul Basarabia, fost .-22 face parte din domeniul public de interes local, fiind afectat către blocuri de locuințe, alei pietonale, zonă verde și Parcul Voinicelul.
Identitatea între terenul supus revendicării și cel aflat în patrimoniul autoarei este certificată de expertul tehnic judiciar în precizările de la raportul de expertiză.
Rezultă astfel că, în fapt, instanțele au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv în a stabili dacă și în ce măsură terenul revendicat poate fi restituit în natură ori prin echivalent bănesc. Se impune astfel efectuarea unei noi expertize tehnice topografice pentru identificarea cu exactitate a porțiunilor de teren ce nu sunt afectate de utilități, valoarea terenului și a construcției expropriate, urmând a fi administrate probatorii și sub aspectul achitării către proprietar a unor juste și prealabile despăgubiri potrivit dispozițiilor art.481 Cod civil.
In rejudecare, prin sentinta civila nr. 399/ 25.02.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a civila, a fost admisa in parte cererea reclamantilor, a fost obligat paratul sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie suprafata de 18.888 mp. teren, astfel cum a fost identificata in raportul de expertiza intocmit de expert S. E. si a fost respinsa cererea de despagubiri ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul a retinut in esenta, pe baza ansamblului dovezilor ce au fost administrate pe parcursul întregii judecăți, că în temeiul Decretului nr. 105/1950 emis de fostul Prezidiu al Marii Adunării naționale a R.P .R. au fost expropriate mai multe proprietăți printre care figurează și cea care a aparținut numitei A. I. C. - autoarea reclamanților, în actul normativ menționat precizându-se că se declară de utilitate publică și se trece în proprietatea statului, dându-se în folosința Întreprinderii A. Canal Salubritate proprietatea aparținând A. I.C. din București, Șoseaua V. nr. 20 - 22, compusă din groapă în suprafață de 2,28 ha și teren în suprafață de 1,5480 ha, fără a se face vreo mențiune privind acordarea de despăgubiri către proprietarul deposedat de bunul său.
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză aplicarea decretului de expropriere ce a fost emis în regimul anterior s-a realizat în mod abuziv întrucât autoarea reclamanților - proprietara terenului în litigiu a fost deposedată de bunul său, cu încălcarea dispozițiilor art. 481 cod civil care stabilesc că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se putea realiza doar cu justa și prealabilă despăgubire.
Din probatoriile aflate la dosar nu rezultă că la vremea respectivă s-ar fi acordat despăgubiri A. I.C. pentru terenul trecut în proprietatea statului, situație care pune în evidență o încălcare flagrantă a normelor și principiilor înscrise în Constituția României din anul 1948 care garanta dreptul de proprietate personală.
Potrivit raportului de expertiză topometrică întocmit cu prilejul rejudecării cauzei de către expert topo Ș. E. și completat ulterior se concluzionează că suprafața de teren care este liberă de construcții și care nu este afectată de elemente de sistematizare, are o suprafață totală de_ m.p., din care suprafața de 1326 m.p. este ocupată de Clubul Sportiv VEK.
Pentru considerentele expuse și în concordanță cu prevederile art. 480 și urm. Cod civil tribunalul a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanți și a dispus obligarea pârâtului C.G.M.B. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 18.888 mp.
Cererea de despăgubiri pentru diferențe de teren ce nu poate fi restituită în natură, a fost respinsă, avându-se în vedere că reclamanții au formulat deja notificare la Primăria M. București, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, de altfel în cadrul acestui dosar nefiind precizate și administrate probe referitoare la cuantumul despăgubirilor solicitate.
Impotriva acestei ultime solutii au fost declarate prezentele apeluri de catre reclamantii S. N., S. N. M. si C. E. si de catre parat.
În motivarea apelului declarat de Municipiul București prin Primarul G. se arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită în cauză a dispozițiilor art. 480 Cod civilprin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, obligând paratul sa lase în deplina proprietate si liniștita posesie terenul in suprafața de 18.888 mp situat în fosta .-22, fosta Calea Călărașilor nr. 290, sector 3, așa cum este individualizat in raportul de expertiză topometrica întocmit de expert S. E. si depus la dosar.
În acest context, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățit fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
Apelantul Municipiul București prin Primarul G. a apreciat că după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o acțiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibilă, atât în situația în care nu s-a declanșat procedura administrativă, prealabilă și obligatorie prevăzută de legea specială, cât și în situația în care această procedură nu este finalizată la data sesizării instanței.
În temeiul prevederilor art. 329 din Codul de procedură a fost admis la data de 09.06.2008 recursul in interesul legii, în sensul că, după . Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile dreptului comun (art. 480 și art. 481 din Codul civil).
Apelantul a susținut că instanța de judecata a dispus restituirea imobilului în litigiu fără a clarifica situația juridica a acestuia și fără a verifica daca acesta se poate restitui sau nu în natură. Instanța de fond a avut în vedere doar raportul de expertiza în cauza ca proba suprema pe care nu l-a coroborat cu nici un alt înscris depus în cauză.
În speță s-a mai efectuat un alt raport de expertiza ale cărui concluzii contrazic practic reținerile expertului Ș. E., rețineri fata de care Municipiul București prin Primarul G. a formulat obiecțiuni, depunând în acest sens la dosarul cauzei adresa nr. 910/ind SU 22.03.2007 emisa de către D.U.A.T. din care rezultă că fostul imobil este situat într-o zonă constituita din punct de vedere urbanistic, o secțiune din fosta parcelă fiind afectată de carosabil, trotuar, alei de acces, spatii verzi aferente actualei artere de circulație . blocurilor de locuințe ce poartă nr. 86, 88 și 90 pe . subterane de utilități, iar restul se încadrează conform PUG în zona VI a parcuri, grădini, scuaruri și fâșii plantate publice; adresa nr. 2172/01.03.2007 emisa de către DPI prin care se arata ca posesorul terenului identificat de expert este Administrația Domeniului Public sector 3, fiind domeniu public; adresa nr. 191/09.04.2003 emisa de DUAT prin care se arata ca terenul este afectat de domeniul public (parc si teren sport), blocuri de locuințe, trotuare, spatii verzi, rețele subterane de utilități; adresa nr._/16.03.2001 emisa de câtre Primăria Sectorului 3 București prin care se arata ca terenul face parte din domeniul public de interes local, fiind afectat în totalitate de sistematizarea zonei, o parte fiind ocupat de către blocurile de locuințe, alei pietonale, zona verde afectata blocurilor de locuințe, iar o parte este afectat de către Parcul Voinicelul, aflat in administrarea A.D.P.
Apelantul Municipiul București prin Primarul G. consideră că instanța de fond nu a clarificat situația juridica a terenului în sensul de a stabili în mod clar daca acesta este afectat de elemente de sistematizare si utilități publice, de rețele edilitare si daca poate fi restituit în natură sau nu.
În final, apelantul apreciază ca utile cauzei, emiterea unor adrese către S.C Electrica Muntenia S.A, Distrigaz Sud S.A. si S.C. Apa N. S.A. pentru a se comunica de către instituțiile abilitate daca terenul restituit în natura este sau nu afectat de rețele edilitare.
Prin apelul formulat de reclamantii S. N., S. N. M. si C. E.s-a criticat sentinta fondului, in esenta, cu privire la neacordarea despagubirilor si pentru suprafata de teren care nu a fost restituita in natura.
Astfel, apelanții reclamanți consideră că în ce privește respingerea în parte a acțiunii, soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală.
Apelanții arată faptul că au depus în termen legal notificarea în baza Legii nr.10/2001 adresată către Prefectura M. București, notificare expediata cu nr. 682/13.02.2002 prin Biroul Executorului Judecătoresc T. G. si către Primăria M. București cu nr. 2399/7.08.2001 prin Biroul Executorului Judecătoresc S. si N., însă procedura de soluționare a notificării a fost suspendată până la soluționarea prezentei cereri de revendicare.
Mai arată apelanții că legea civila nu retroactivează, în sensul că la data la care au formulat prezenta acțiune - 20.01.2000 nu intrase in vigoare Legea nr. 10/2001 și că temeiul juridic indicat în prezenta acțiune este art. 480 Cod civil.
Nu au solicitat pe parcursul judecatii aplicarea dispozitiilor Legii 10/2001, aratand in mod expres ca notificarea pe legea 10/2001 doresc sa fie solutionata dupa judecarea definitiva si irevocabila a prezentului dosar.
Apelantii reclamanti apreciaza ca nu le pot fi respinse despagubirile solicitate pentru argumentul ca au notificare formulata pentru acordare de despagubiri, pe de o parte.
Pe de alta parte, instanta de judecata poate face aplicarea directa a dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana pentru apararea drepturilor Omului.
Principalul efect al actiunii in revendicare il constituie readucerea bunului in natura si liber de sarcini in patrimoniul proprietarului si, in ipoteza in care acest lucru a devenit imposibil, restituirea se face prin echivalent.
Curtea Europeana a mai retinut ca o privare de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica, sa fie conforma normelor de drept intern si sa respecte un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat. Curtea Europeana in jurisprudenta sa a retinut in mod constant ca exista un drept intrinsec la indemnizatie in cadrul privarii de proprietate, atunci cand despagubirea este necesara in vederea respectarii proportionalitatii intre ingerinta in dreptul individului si "utilitate publica" invocata la momentul nationalizarii..
Privarea de proprietate impune statului obligatia de a il despagubi pe proprietar. Altfel, fara plata unei sume rezonabile raportata la valoarea bunului, masura ar constitui o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor pe care cineva il are.
S-a aratat in final ca in rejudecare s-au solicitat si administrat probe pentru evaluarea terenului, fiind efectuata o expertiza in anul 2006 in acest sens. S-a solicitat insa reevaluarea terenului la momentul actual, dat fiind timpul trecut de la aceasta expertiza.
In apel au fost administrate inscrisuri si raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul B. A. (f. 209-236 dosar apel).
Prin decizia civilă nr. 449 A din 22.06.2010, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis apelurile declarate de apelanții reclamanți S. N., S. N. M., și C. E. și de apelantul parat Municipiul București prin Primarul G., a schimbat în parte sentința apelată în felul următor:
A respins cererea principală în revendicare ca neîntemeiată, a admis cererea reclamanților de despăgubiri formulată în subsidiar și obligat Municipiul București la plata către reclamanți a sumei totale de 16.445.350 Euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 38.245 mp. situat în București, fosta .-29, fosta ..
La pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut ca punct de plecare în soluționarea cauzei faptul că prin decizia civilă nr. 9861/29.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit deja, în mod irevocabil, că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate a autoarei lor A. C. asupra terenului cu adresa .-22 la nivelul anului 1950 (și adresa Calea Călărași nr. 290 la nivelul anului 1818), teren expropriat prin Decretul nr.105/1950, ca și a calității lor de succesori în drepturi ai acestei autoare. S-a reținut totodată că s-a făcut dovada identității dintre acest teren fostă proprietatea autoarei reclamanților și terenul revendicat.
Așadar, aceste aspecte sunt la acest moment tranșate cu putere de lucru judecat în cauză, rămânând de analizat și decis asupra caracterului preluării de către stat, și mai departe, asupra dreptului reclamanților la restituire, în natură sau prin echivalent.
Cu privire la caracterul preluării de către stat a terenului, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a stabilit că preluarea de către stat s-a făcut cu încălcarea art. 481 Cod civil si a Constitutiei in vigoare la acel moment.
Astfel, prin Decretul nr. 105/1950 (filele 19-22 dosar fond ) s-a dispus exproprierea proprietății A. C. din București, .-22 compusă din o suprafață totală menționată în actul de expropriere de 38.280 mp, scopul exproprierii fiind declarat ca fiind acela de creare de zone verzi în București.
În cuprinsul actului normativ nu se face nici o mențiune privind acordarea vreunei despăgubiri în favoarea proprietarului expropriat.
Totodată, nu s-a făcut în niciun fel în cauză de către pârâtă proba și nu a rezultat din probele administrate că s-ar fi plătit în mod real vreo despăgubire către autoarea reclamanților. Sarcina probei plății acestor despăgubiri revenea pârâtei, care invocă dobândirea dreptului de proprietate în acest mod.
Or, art. 8 din Constitutia din anul 1948 recunostea si garanta in mod expres, cu rang de principiu, dreptul de proprietate particulara, iar art. 10 prevedea „pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție”. In acelasi sens reglementeaza art. 481 C.civ..
In aceste conditii, se constata ca exproprierea proprietatii autoarei reclamantilor, facuta fiind . interes de utilitate publica si print-un act normativ, deci in baza unui titlu, dar fara o justa si dreapta despagubire, a operat nelegal, constituind o incalcare a dreptului sau de proprietate, de natura sa nasca in favoarea acesteia dreptul la reparatie, fie prin restituirea in natura, fie prin echivalent.
Mai departe, Curtea are de analizat asupra modalității de reparație cuvenită reclamanților pentru încălcarea dreptului de proprietate suferită de aceștia, în calitate de succesori în drepturi ai autoarei lor.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert Ș. E. (fila 24-30, fila 48 și filele 116-119 dosar fond după rejudecare) au rezultat următoarele:
Suprafața terenului expropriat în urma reconstituirii proprietății a rezultat ca fiind 38.245 mp (iar nu 38.280 mp); din această suprafață totală se delimitează următoarele: suprafața de 12.967 mp ocupată de blocuri de locuințe, suprafața de 273 mp ocupată de carosabilul . de 6117 mp restituită și ocupată de către alte persoane fizice în baza sentinței civile nr.250/1998; suprafața de 18.888 mp teren liberă de construcții și aflată în deținerea M. București.
S-au administrat în cauză relații privind situația juridică a terenului, astfel: adresa nr. 2341/10.09.2008 emisă de Apa N. SA (fila 31 dosar apel) conform căreia terenul se află în Parcul IOR și nu este afectat de rețele publice de apă canal; adresele nr._/22.09.2008 (f.32 dosar apel) ,_/07.10.2008 (fila 47 dosar apel), nr. 5909/13.05.2009 (filele 132-133 dosar apel) și nr._/6021/16.12.2008 (fia 111 dosar apel) emise de Primăria M. București - Direcția Generală de Dezvoltare Investiții și Planificare Urbană, conform cărora încă din anul 1986 terenul expropriat din .-22 a fost consemnat cu categoria de folosință „Parcuri” în Cadastrul Funciar București, fiind înscris pe adresa șos. C. (ulterior .. 504; pentru o secțiune din teren s-a atribuit adresa poștală .. 65, sector 2, în baza dispoziției nr. 1620/21.06.1990 a P.M.B și a sentinței civile nr. 250/09.04.1998 a T.B – Secția a IV-a Civilă; o altă secțiune din fosta parcelă este afectată de carosabil, trotuar, blocuri de locuințe ce poartă nr. 86,88 și 90 pe . acces și spații verzi aferente; restul terenului se încadrează în PUG în zona VI-a - „parcuri, grădini, scuaruri și fâșii plantate publice”. Se menționează în adresa nr._/1383/2009 că în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986 a fost înscris imobilul cu adresa .. 504, Sector 2 cu suprafața de_ mp, ca proprietate de stat, categoria de folosință „parcuri”.
A fost depusă la dosar și hotărârea C.G.M.B nr. 186/2008 prin care se însușeste de către C.G.M.B inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al M. București, în anexă la poziția 3932 fiind menționat parcul în suprafață de_ mp în . 153-154 dosar apel).
Aceeași situație juridică a rezultat și din adresa nr._/29.09.2008 (filele 41-42 dosar apel) emisă de Primăria Sector 3, iar prin adresa nr._/15.09.2008 emisă de Primăria Sector 3 (f. 43 dosar apel) se comunică faptul că „în conformitate cu PUG aprobat de C.G.M.B prin hotărârea nr. 269/2000 terenul din .-22 se află în subzona VI-a – parcuri, grădini, scuaruri și fâșii publice.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul B. A. (f. 209-236 dosar apel) rezultă de asemenea că pe suprafața de teren liberă (de 18.888 mp) se constată existența unor amenajări specifice atât traficului pietonal (alei betonate/asfaltate), cât și a unor amenajări cu scop de odihnă și recreare (plantații arbori, circa 14 bănci lemn, două foișoare din metal cu câte 2 mese și cate 4 bănci din metal) precum și a unui spațiu amenajat pentru copii (loc de joacă cu leagăne, tobogane, groapă de nisip etc).
Curtea constată totodată că prin sentința civilă nr. 250/09.04.1998 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă (f. 62-65 dosar primul apel) a fost admisă cererea de revendicare formulată de alte persoane fizice, fiind obligat C.G.M.B să le lase acestora în deplină proprietate și posesie terenul de 12.439 mp situat în . printr-un raport de expertiză.
În baza acestei sentințe, definitive și irevocabile, a fost emisă dispoziția nr. 1620/29.06.1998 de către Primăria M. București (f. 60 primul dosar apel) prin care se restituie acelor persoane fizice terenul menționat.
Conform raportului de expertiză întocmit de expert Ș. E., o parte din acest teren restituit prin sentința civilă nr. 250/1998 se suprapune cu terenul revendicat în prezenta cauză, anume pentru suprafața de 6117 mp. Această suprafață este deținută în fapt de beneficiarii sentinței civile nr. 250/1998, nemaifiind așadar la acest moment în posesia pârâtului din prezenta cauză.
Curtea a constatat neîntemeiate criticile apelantului Municipiul București în sensul că cererea prezentă ar fi devenit inadmisibilă prin . Legii nr. 10/2001.
Astfel, cererea prezenta, formulata in conditiile dreptului comun guvernat de art. 480 C.civ. a fost depusa anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/ 2001 ( in anul 2000 ), ramanand a fi solutionata in raport de dispozitiile dreptului comun, chiar disp. art. 46 din Legea nr. 10/ 2001 confirmand aceasta solutie.
Deschiderea unui contencios in cadrul legal existent la un moment dat justifica pe reclamant sa obtina din partea instantelor solutionarea acelui contencios, faptul intervenirii ulterioare, pe parcursul judecatii, a unei legi noi care prevede un alt cadru legal de solutionare a unei asemenea pretentii neputand atrage o impiedicare in solutionarea cererii de chemare formulata anterior acestei legi noi. Aceasta ar echivala unei aplicari retroactive a legii noi, caci aceasta lege noua ar interveni sa modifice situatii care au produs efecte juridice anterior momentului intrarii ei in vigoare.
Curtea constată însă fondate criticile Municipiul București prin Primarul G. legat de soluția adoptată de tribunal de restituire în natură a suprafeței de 18.888 mp .
Astfel, Curtea consideră că pentru întreaga suprafață de teren revendicată există o imposibilitate juridică de restituire în natură, care atrage necesitatea acordarii de despagubiri, drept echivalent al dreptului imposibil de realizat in natura.
Curtea apreciază că suprafața de 18.888 mp a carei restituire in natura s-a dispus de prima instanta nu poate fi restituită în natură reclamanților, fiind afectată de lucrări de utilitate publică, anume parc, așa cum a rezultat în mod indubitabil din probele analizate mai sus.
Astfel, este probat cu certitudine ca suprafata de 18.888 mp. este afectata de un parc public, acest fapt fiind atestat prin adeverintele mentionate mai sus si fiind confirmat prin constatarile expertului Basica A. la fata locului.
De altfel, Curtea constata ca aceasta situatie de fapt concorda pe deplin si cu prevederile decretului de expropriere, caci exproprierea s-a facut tocmai pentru crearea de spatii verzi in Bucuresti.
Asadar, sub acest aspect Curtea constata ca terenul de 18.888 mp. este un bun de uz si interes public, devenind in acest fel domeniu public al unitatii administrativ teritoriale, in acord cu dispozitiile art. 3 din Legea nr. 213/ 1998. Se constata ca terenul se afla si inclus in inventarul bunurilor din domeniul public al M. Bucuresti, prin hotărârea C.G.M.B nr. 186/2008.
Curtea a apreciat ca dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/ 1998 ( conform carora fac parte din domeniul public al statului bunurile preluate de statul comunist „dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat” ) nu pot fi interpretate decat coroborat cu art. 1 ( conform carora „dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public” ) si art. 3 din Legea nr. 213/ 1998 (conform carora „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. 4 din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege” ).
Interpretarea coroborata a acestor texte conduce la urmatoarele concluzii: ori de cate ori se constata ca preluarea imobilului a fost facuta de catre statul comunist ilegal, dreptul asupra bunului nu poate fi considerat iesit legal din patrimoniul persoanei deposedate, ceea ce ii confera acesteia dreptul la reparatie pentru incalcarea astfel suferita; reparatia incalcarii nu trebuie insa considerata in mod absolut si inevitabil ca fiind prin restituirea in natura a bunului, caci totusi nu poate fi ignorata realitatea faptului ca preluarea de catre stat a bunului s-a produs, bunul in materialitatea lui nu se mai afla in mod cert in patrimoniul persoanei deposedate, iar acest bun a putut capata in intervalul de timp scurs pana in prezent o destinatie sau uz de interes public, care face imposibila restituirea in natura. In acest ultim caz reparatia cuvenita persoanei deposedate se impune a fi acordata prin echivalent, aceasta pentru asigurarea unui just echilibru intre interesul public si interesul particular.
Asadar, ori de cate ori destinatia primita de bun in timpul scurs de la preluare si pana in prezent face imposibila in sine, juridic sau material, existenta proprietatii private asupra acelui bun, bunul nu poate fi considerat decat proprietate publica; iar imprejurarea ca preluarea de catre stat a fost una abuziva nu este de natura a atrage inevitabil restituirea in natura a bunului catre proprietarul deposedat, de vreme ce natura insusi a bunului exclude posibilitatea apartenentei acelui bun la proprietatea privata, ci semnifica in mod direct ca dreptul persoanei deposedate trebuie recunoscut si prin urmare acordata o reparatie corespunzatoare.
Este cazul de pilda al terenurilor afectate cailor publice de circulatie, cand este evident ca este exclusa restituirea in natura, pentru ca acele cai de circulatie sa devina astfel proprietate privata. Aceste bunuri care prin natura lor nu pot fi decat de uz sau interes public, chiar daca au fost preluate abuziv de catre stat, nu pot fi restituite in natura catre fostii proprietari, uzul sau destinatia publica atragandu-le inevitabil apartenenta la domeniul public, cu excluderea posibilitatii de a fi obiect al proprietatii private. IN aceste cazuri, obligatia de reparare a incalcarii dreptului de proprietate nu poate fi stabilita decat prin echivalent.
Aceasta reparatie prin echivalent constituie de altfel o restabilire eficienta a dreptului de proprietate incalcat, in deplin acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO, practica CEDO fiind constanta in acest sens.
Curtea a apreciat ca, in cauza prezenta, acest interes public pentru pastrarea destinatiei actuale de parc public a suprafetei de 18.888 mp. este de netagaduit, aceasta vizand protectia mediului si asigurarea unui mediu de viata sanatos, obiectiv de interes public major, mai ales pentru Bucuresti, oras confruntat cu masive reduceri ale spatiilor verzi ( aspect deja de notorietate publica ).
Curtea noteaza chiar faptul ca prin OUG nr. 114/ 2007, modificandu-se art. 71 alin. 1 din OUG nr. 195/ 2005 privind protectia mediului, se prevede ca „Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."
Asadar, Curtea a apreciat ca situatia afectarii celor 18.888 mp. unui parc public atrage o imposibilitate juridica de restituire in natura a acestei suprafete de teren catre reclamanti.
Odată constatată încălcarea dreptului de proprietate al reclamantilor, prin preluarea abuzivă, neînsoțită de plata de despăgubiri, se impune acordarea în beneficiul reclamanților a unei despăgubiri adecvate, pentru a așeza lucrurile în ordinea dictată de imperativul respectării art. 1 din Protocolul Adițional la C.E.D.O, a art. 480 Cod civil și art. 44 din Constituția României.
De aceea, Curtea, respingând cererea de restituire în natură pentru aceasta suprafata de 18.888 mp., a admis cererea formulată în subsidiar de reclamanți și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei reprezentând prețul de piață al acestei suprafete de teren.
Obligarea paratului la plata catre reclamanti a acestor despagubiri la valoarea de piata a terenului se intemeiaza pe aceea ca paratul pastreaza in patrimoniul sau bunul, astfel ca se impune a ii despagubi pe reclamanti, obligatia de restituire in natura preschimbandu-se in dezdaunari ori de cate ori exista o imposibilitate de executare in natura a obligatiei, conform art. 1073 C.civ..
Curtea a constatat totodata corecta si critica reclamantilor apelanti legata de neacordarea despagubirilor pentru suprafata ce excede celei de 18.888 mp.
Astfel, este greșită aprecierea instanței de fond în sensul că pentru suprafața care excede suprafeței de 18.888 mp (pe care tribunalul a restituit-o în natură) reclamanții nu ar avea dreptul de a primi despăgubiri în prezenta cauză, întrucât au formulat deja notificare în condițiile Legii nr.10/2001.
Intrucât cererea prezentă a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, ea trebuie soluționată în acord cu dispozițiile legii în vigoare la momentul formulării ei, chiar dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 lăsând reclamanților dreptul de a continua această judecată.
Este cu atât mai neîntemeiată reținerea instanței de fond în sensul că nu s-ar fi administrat probe care să evalueze despăgubirile, căci Curtea constată că prin expertiza efectuată de expertul Ș. E. se făcea și evaluarea terenului revendicat ( la suma de 2.506.602 Euro pentru terenul de 38.280 mp, la momentul 27.12.2006).
Cum s-a arătat mai sus, suprafețele de 12.967 mp și 273 mp sunt afectate de carosabil, blocuri de locuințe, căi de acces și spații verzi aferente, deci nu se poate dispune restituirea în natură, fiind afectate de elemente de utilitate publică, considerentele dezvoltate mai sus fiind cu si mai mare putere adecvate si in acest caz.
In ce priveste suprafața de 6117 mp aflată deja în posesia unor alte persoane fizice, in baza sentintei civile nr. 250/ 1998, și asupra căreia pârâtul din prezenta cauză nu mai exercită posesia, nu poate fi obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul G. la restituire în natură, pentru simplul motiv ca nu mai are in detinere aceasta suprafata.
Asadar, constatand ca si pentru restul suprafetei de teren ( diferenta dintre suprafata de 18.888 mp. si suprafata de 38.245 mp. cat a reiesit din reconstituirea fostei proprietati prin expertiza ) exista o imposibilitate de restituire in natura, pentru aceleasi considerente aratate mai sus, in baza art. 480 C.civ., art. 1073 C.civ., art. 44 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Protocolul Adițional la C.E.D.O., se impune admiterea cererii reclamantilor formulata in subsidiar, anume de reparare a incalcarii dreptului lor de proprietate prin acordarea unor despagubiri banesti, reprezentand pretul de piata al acestui teren.
În ce privește despăgubirile pentru suprafața de 6117 mp aflata actualmente in posesia unor persoane fizice, Curtea a cosntatat că pentru aceasta suprafata de teren paratul Municipiul Bucuresti nu apare ca fiind posesorul caruia ii este lasat bunul in patrimoniu si care, in virtutea acestui fapt, este obligat sa ii despagubeasca pe reclamanti, dupa cum nu poate fi retinuta „vinovatia” paratului pentru pierderea posesiei acestei suprafete de teren, in detrimentul altor persoane fizice, de vreme ce restituirea catre aceste persoane fizice s-a facut printr-o hotarare judecatoreasca.
Pe de alta parte, in cauza Municipiul Bucuresti apare si ca succesor in drepturi al expropriatorului – Statul R., expropriatorul care a produs incalcarea dreptului de proprietate reclamata in cauza, constand in preluarea bunului fara acordarea vreunei despagubiri. La momentul la care prin efectul legilor ulterioare regimului comunist s-au transferat de la unicul proprietar statul roman catre unitatile administrativ teritoriale drepturile aferente bunurilor aflate pe raza unitatii administrativ teritoriale, in mod corelativ s-au transmis si obligatiile legate de acestea.
De aceea, Curtea a apreciat ca este intemeiata pretentia de despagubire formulata de reclamanti impotriva M. Bucuresti si pentru aceasta suprafata de 6117 mp.
In concluzie, Curtea a constatat ca reclamantilor li se cuvin despagubniri in echivalent pentru intreaga suprafata de teren preluata abuziv de 38.245 mp. ( aceasta fiind suprafata rezultata prin expertiza din reconstituirea vechii proprietati ).
In ce priveste cuantumul acestor despagubiri, Curtea a avut in vedere evaluarea facuta de catre expertul Basica A. la momentul solutionarii prezentului apel, de 16.445.350 Euro ( respectiv 430 euro/ mp. ), evaluare necontestata de nicio parte.
Instanta nu a primit solicitarea reclamantilor de luare in considerare a evaluarii terenului la momentul declararii apelului, neputandu-se gasi nicio justificare pentru o asemenea abordare a spetei. . ca de la data formularii apelului pana la momentul actual valoarea terenului pe piata imobiliara a suferit o scadere, insa nu exista nici un temei juridic care sa atraga considerarea datei declararii apelului ca fiind data relevanta la care ar trebui sa se calculeze despagubirea cuvenita reclamantilor. S-ar putea dezvolta constructii juridice in sensul de a invoca momentul formularii cererii de chemare in judecata ( s-ar putea sustine ca atunci a operat o „punere in intarziere” a paratului cu privire la obligatia sa ) sau momentul solutionarii de catre prima instanta ( s-ar putea sustine ca nepronuntarea de catre instanta de fond a unei solutii legale si temeinice ar fi atras tergiversarea judecatii si a realizarii drepturilor reclamantilor, iar pe acest parcurs ar fi involuat si piata imobiliara ), insa in niciun fel nu poate fi dezvoltat vreun rationament care sa conduca la concluzia ca just si echilibrat ar fi sa se aiba in vedere momentul formularii cererii de apel.
De aceea, Curtea a avut in vedere evaluarea de la data solutionarii prezentului apel, ca fiind valoarea actuala la momentul acordarii reparatiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții C. I., S. N., S. N. M., C. E. cât și pârâtul Municipiul București, prin Primarul G..
Prin decizia civilă nr. 8206 din 18.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a constatat nul recursul declarat de reclamantul C. I., a admis recursurile declarate de reclamanții S. N., S. N. M., C. E. și de pârâtul Municipiul București, prin Primarul G., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a statuat corect asupra nelegalității preluării imobilului de către stat.
La situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente.
Astfel, s-a reținut că, prin decizia nr. 9861/29.11.2005 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate a autoarei lor A. C. asupra terenului situat în București, .-22 (la nivelul anului 1950), Calea Călărași nr. 290 (la nivelul anului 1818), teren expropriat prin Decretul nr.l05/1950, ca și a calității lor de succesori în drepturi ai acestei autoare. S-a reținut totodată că s-a făcut dovada identității dintre acest teren și terenul revendicat.
Cu privire la caracterul preluării de către stat a terenului, curtea de apel a constatat că preluarea s-a făcut cu încălcarea art. 481 Cod civil și a Constituției în vigoare la acel moment.
Totodată, instanța de apel a constatat că, întrucât există o imposibilitate juridică de restituire în natură pentru întreaga suprafață de teren revendicată, acest fapt atrage necesitatea acordării de despăgubiri, drept echivalent al dreptului imposibil de realizat în natură.
Motivul de recurs invocat de pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, care a vizat legitimarea sa procesual pasivă, susținând că, întrucât preluarea imobilului s-a făcut de către Statul Român, el este cel care trebuie să-i dezdăuneze pe reclamanți, a fost găsită ca neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al unităților administrativ teritoriale pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, iar potrivit art.12 alin.(5) din același act normativ, în litigiile referitore la dreptul de proprietate al bunurilor aflate în posesia unităților administrativ - teritoriale, acestea sunt reprezentate de consiliile județene, de C. G. al M. București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintele consiliului județean sau primarului.
Rezultă că în litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului G. al M. București, acest organ al administrației publice locale - ca autoritate deliberată și, respectiv Municipiul București - ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă.
În speță, Curtea a stabilit că suprafețele de teren revendicate sunt afectate de carosabil, blocuri de locuințe, căi de acces și spații verzi aferente, astfel că acestea se află în domeniul public și privat al unității administrativ - teritoriale și devin incidente dispozițiile legale menționate, care conferă legitimare procesuală pârâtului din prezenta cauză.
Cu referire la cazul de modificare fondat pe prevederile pct. 7 al art.304 cod procedură civilă, astfel cum a fost invocat de pârât - hotărârea cuprinde motive contradictorii - se observă că în speță susținerile nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind corect și amplu argumentată în fapt și în drept, neexistând nici o contradictorialitate în motivare a soluției, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății, fiind pe deplin și coerent susținută de considerentele și dispozitivul deciziei.
Se impune a se preciza că aspectele citate de către recurentul - pârât din considerentele deciziei, ca dovezi ale existenței motivele contradictorii nu îndeplinesc această condiție, întrucât argumentele expuse de către judecătorii apelului sunt coerente și pertinente, toate motivele de apel formulate fiind corect examinate, fiecare beneficiind de o argumentare în fapt și în drept corespunzătoare cerințelor prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă și de art. 6 paragraful 1 din. Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se susține că decizia recurată se fundamentează pe considerente contradictorii, în sensul că, deși instanța de apel a constatat că suprafața de 6117 mp se află în posesia unor alte persoane fizice, în baza sentinței civile nr. 250/1998, în mod contradictoriu a apreciat că este întemeiat pretenția de despăgubire formulată de reclamanți și pentru aceasta suprafață, deși pârâtul nu mai exercită posesia și deci, nu poate fi obliga în cadrul unei acțiuni în revendicare.
La baza considerentului curții de apel în sensul că este întemeiată pretenția de despăgubire formulată de reclamanți împotriva pârâtului cu privire la această suprafață de teren, instanța a avut în vedere, în mod corect că prin decizia nr.9861/29.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală s-a statuat că reclamanții fac dovada dreptului de proprietate pe care autoarea lor l-a avut asupra imobilului dedus judecății, a calității de continuatori în drepturi și obligații a reclamanților, precum și împrejurarea că există identitate între terenul supus revendicării și cel aflat în patrimoniul autoarei reclamanților, care include și suprafața de 6117 mp.
De asemenea, tot în mod corect curtea de apel a reținut că deși Municipiul București nu mai este posesorul acestei suprafețe de teren, întrucât este succesorul în drepturi al statului expropriator, el trebuie să răspundă față de reclamanți.
Astfel, nu există nici o contradicție între argumentul că Municipiul București nu mai este posesorul suprafeței de 6117 mp și acela că această entitate trebuie să răspunsă pentru încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, din moment ce M. București i s-au transmis, ulterior exproprierii de către Statul Român, toate drepturile aferente bunurilor aflate pe raza sa teritorială și, în mod corelativ, toate obligațiile legate de acestea. Faptul că CGMB a fost obligat la restituirea suprafeței în discuție către alte persoane fizice, prin sentința civilă nr. 250/1998, nu exonerează unitatea administrativ teritorială de răspundere față de reclamanți, cât timp acesteia i s-au transmis ulterior exproprierii toate drepturile și obligațiile legate de bunurile expropriate aflate pe raza sa teritorială, iar calitatea reclamanților de proprietari deposedați abuziv prin expropriere pentru terenul din care face parte și suprafața menționată a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia de casare din primul ciclu procesual al cauzei.
Așa fiind, criticile fundamentate pe prevederile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă nu pot fi primite, întrucât acestea nu relevă acele situații ce se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătorești pe temeiul de drept invocat.
De asemenea, nici din perspectiva art. 304 pct. 9 cod procedură civilă nu pot fi primite criticile relative la lipsa calității procesuale pasive a M. București pentru suprafața de 6117 mp, potrivit celor arătate anterior.
Nici critica potrivit căreia hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută în raport de art.304 pct.5 cod procedură civilă, întrucât pentru termenul din 8 iunie 2010 când instanța a reținut cauza pronunțare, pârâtul nu a fost legal citat, nu poate fi primită.
In dosarul de apel se găsesc dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru acel termen, atât a Consiliului G. al municipiului București (fila 237), cât și a M. București (fila 239),cu ștampila instituției, emise la 6 mai 2010, respectiv 19 mai 2010.
In ce privește însă stabilirea cuantumului despăgubirilor fi criteriile în raport care s-a stabilit acest cuantum, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a încuviințat pentru efectuarea experți următoarele obiective: stabilirea valorii actuale a terenului (valoarea metru pătrat și apoi totalizat pe cale trei categorii de suprafețe și an suprafața ocupată de blocuri și carosabil; suprafața ocupată prin restituirea către alți proprietari persoane fizice dispusă prin sentința civilă nr.250/1998 și suprafața terenului liber), valoare care să țină seama de valoarea reală pe piață a terenului, urmând ca evaluarea să se facă separat la momentul efectuării cererii de apel și la momentul efectuării experți (încheiere 05.01.2010,fila 175).
Stabilind aceste obiective, instanța nu a avut în vedere destinația terenului la data preluării, astfel cum rezultă din decretul de expropriere (fila 19, dosar nr. 507/2000), respectiv "groapă, în suprafață de 2,2800 ha” și "teren în suprafață de 1,5480 ha".
Este necontestat și rezultă cu certitudine și din constatările expertizei de specialitate efectuate în apel că, după preluare, imobilul a cunoscut diverse transformări și îmbunătățiri, care nu se datorează reclamanților și care evident i-au majorat valoarea, aspect de care instanța nu a ținut seama.
Mai mult, în efectuarea expertizei, expertul s-a raportat dispozițiile Legii nr.10/2001, deși acțiunea a fost formulată înainte . acestui act normativ și are ca obiect revendicare, întemeiată pe dispozițiile Codului civil.
Pentru considerentele arătate, se impune admiterea recursurilor casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru deplina lămurire a situației de fapt în scopul justei soluționări a cauzei, sens în care se va dispune efectuarea unei noi expertize și, eventual, se va dispune administrarea de probe suplimentare în măsura în care acest lucru ar fi apreciat ca necesar, pentru a se stabili care este contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților în raport de destinația terenului la preluării.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București –Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
Instanța de rejudecare a dispus suplimentarea probatoriului, potrivit îndrumărilor date de instanța de casare, sens în care a apreciat necesară efectuare de adrese oficiale către Primăria Sectorului 3 București – Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, pentru a se comunica relații privind efectuarea unor lucrări de amenajare a terenului pe zona de parc, prin umplerea gropii de 2,28 ha și cuantumul acestor lucrări, pentru a fi avute în vedere la evaluarea terenului în litigiu și calcularea despăgubirilor cuvenite reclamanților. În același sens, s-a dispus administrarea probei cu înscrisuri, în sarcina apelantului pârât, pentru a dovedi lucrările de umplere a gropii și valoarea acestora.
De asemenea, s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de instanța de apel în al doilea ciclu procesual, obiectivele stabilite de către instanță fiind stabilirea valorii de circulație a terenului, prin luarea în considerare a destinației pe care a avut-o bunul la data preluării și fără a fi avute în vedere amenajările existente în prezent pe teren, precum și de a se constata dacă groapa în suprafață de 2,28 ha, așa cum este evidențiată în decretul de expropriere, a fost amenajată prin reumplerea acesteia sau dacă a fost amenajată cu mobilier urban specific.
La termenul din 30.10.2012, intimatul reclamant C. I. a depus la dosar o „declarație de renunțare parțială la drepturi” (fila 26), prin care a arătat că înțelege să dea eficiență convenției de partaj autentificată sub nr. 674 din 13.03.2006 și să-și realizeze drepturile, la care renunță în prezenta cauză, pe calea unui alt proces declanșat la Tribunalul București,
Rejudecând apelul, atât sub aspectul motivelor de apel invocate cât și în raport de dezlegările instanței de casare, obligatorii conform art. 315 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
În primul rând, Curtea are în vedere că rejudecarea apelurilor declarate în cauză urmează a se realiza în limitele impuse de art. 315 C.proc.civ., care obligă instanța de instanța de trimitere să se conformeze dispozițiilor instanței de recurs privind necesitatea administrării probelor precum și dezlegării date problemelor de drept.
Astfel, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 9861/29.11.2005 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate a autoarei lor A. C. asupra terenului situat în București, .-22 (la nivelul anului 1950), Calea Călărași nr. 290 (la nivelul anului 1818), teren expropriat prin Decretul nr.105/1950, ca și a calității lor de succesori în drepturi ai acestei autoare. S-a reținut totodată că s-a făcut dovada identității dintre acest teren și terenul revendicat.
Totodată, prin decizia civilă nr. 8206 din 18.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cel de al doilea ciclu procesual, s-a apreciat ca fiind corectă constatarea caracterului abuziv al preluării terenului de către stat, precum și reținerea imposibilității juridice de restituire în natură pentru întreaga suprafață de teren revendicată, fapt care atrage necesitatea acordării de despăgubiri, drept echivalent al dreptului imposibil de realizat în natură.
Instanța de casare a mai reținut ca fiind corectă și reținerea legitimării procesual pasive a pârâtului Municipiul București, în raport de dispozițiile art.6 și art.12 alin.(5) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, din care rezultă că în litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului G. al M. București, acest organ al administrației publice locale - ca autoritate deliberată și, respectiv Municipiul București - ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă.
În speță, Curtea a stabilit că suprafețele de teren revendicate sunt afectate de carosabil, blocuri de locuințe, căi de acces și spații verzi aferente, astfel că acestea se află în domeniul public și privat al unității administrativ - teritoriale și devin incidente dispozițiile legale menționate, care conferă legitimare procesuală pârâtului din prezenta cauză.
De asemenea, instanța de casare a stabilit că M. București are calitate procesual pasivă și pentru suprafața de 6117 mp, apreciind că prin obligarea CGMB la restituirea suprafeței în discuție către alte persoane fizice, prin sentința civilă nr. 250/1998, unitatea administrativ teritorială nu a fost exonerată de răspundere față de reclamanți, cât timp acesteia i s-au transmis ulterior exproprierii toate drepturile și obligațiile legate de bunurile expropriate aflate pe raza sa teritorială, iar calitatea reclamanților de proprietari deposedați abuziv prin expropriere pentru terenul din care face parte și suprafața menționată a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia de casare din primul ciclu procesual al cauzei.
Toate dezlegările date prin cele două decizii de casare sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în raport de dispozițiile art. 315 C.proc.civ., care, față de aspectele tranșate cu putere de lucru judecat în cauză și de îndrumările instanței de casare, rămâne să stabilească exclusiv cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, prin raportare la criterii precum destinația terenului la data preluării, astfel cum rezultă din decretul de expropriere, respectiv „groapa, în suprafață de 2,2800 ha” și „teren în suprafață de 1,5480 ha”, precum și de eventualele îmbunătățiri, care nu se datorează reclamanților și care evident i-au majorat valoarea.
În acest sens, în rejudecare, Curtea a dispus în favoarea pârâtului proba cu înscrisuri, care să dovedească efectuarea de către acesta a unor lucrări de amenajare a terenului pe zona de parc, prin umplerea gropii de 2,28 ha și cuantumul acestor lucrări, pentru a fi avute în vedere la evaluarea terenului în litigiu și calcularea despăgubirilor cuvenite reclamanților. Totodată, pentru a se obține aceste relații, Curtea a dispus efectuarea de adrese oficiale către Primăria Sectorului 3 București – Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București.
Însă, prin adresa nr. 5018 din 25.04.2013 (fila 110), CGMB - Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a comunicat instanței de apel că nu deține informații sau documente referitoare la valoare lucrărilor efectuate pentru umplerea gropii de 2,28 ha.
În același sens au fost și relațiile comunicate de Primăria Sectorului 3 București – Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului prin adresa nr._ din 08.05.2013 (fila 113), din care rezultă că există emisă doar Autorizația de Construire nr. 920 emisă la data de 01.11.2010 (fila 114), ce are ca obiect modernizare, sistematizare, alei și zone de agrement în parcurile din sectorul 3, realizare sistem de irigații.
Prin adresa nr. 1796 din 13.05.2013 emisă de Direcția Parcurilor Sector 3 (fila 116) au fost indicate principalele investiții efectuate în perioada 2004 – 2012 și valoarea acestora (sistematizare și modernizare alei Parc Ghe. P. în valoare de 9.845.150,15 lei, sistem irigații parc, în valoare de 524.896,39 lei; rețea iluminat parc, în valoare de 228.085,62 lei și împrejmuire cu panouri gard, în valoare de 200.250,56 lei).
În raport de conținutul acestor adrese, Curtea constată că apelantul pârât nu a dovedit lucrările de umplere a gropii de 2,28 ha, evidențiată în decretul de expropriere, lucrările menționate prin relațiile comunicate instanței fiind efectuate ulterior promovării acțiunii de față și nu sunt de natura celor ce interesau în cauză.
Pe de altă parte, în rejudecarea apelurilor s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de instanța de apel în al doilea ciclu procesual, obiectivele stabilite de către instanță fiind stabilirea valorii de circulație a terenului, prin luarea în considerare a destinației pe care a avut-o bunul la data preluării și fără a fi avute în vedere amenajările existente în prezent pe teren, precum și de a se constata dacă groapa în suprafață de 2,28 ha, așa cum este evidențiată în decretul de expropriere, a fost amenajată prin reumplerea acesteia sau dacă a fost amenajată cu mobilier urban specific.
Prin suplimentul la raportul de expertiză, întocmit de expert tehnic judiciar ing. A. B., a fost stabilită valoarea de piață a terenului la suma de 13.768.200 euro, fără luarea în calcul a amenajărilor specifice parcului (alei, sistem de iluminat specific, sistem de irigații etc), terenul nefiind comparat cu proprietăți similare, ci cu terenuri încadrate în prezent în categoria intravilan, construibil .
Totodată, expertul a avut în vedere, la stabilirea valorii de circulație, destinația bunului imobil la data exproprierii, care era de teren de exploatare, precum și aceea de groapă, pentru suprafața de 2,28 ha. Expertul a constatat, față de planul întocmit la data exproprierii, că a fost executată parțial umplutură, însă, în lipsa unor documente din care să rezulte aceste lucrări, expertul a fost în imposibilitate de a le evalua și a le stabili întinderea.
În consecință, Curtea va da eficiență acestui mijloc de probă, apreciind că reclamanților li se cuvin despăgubiri pentru terenul în suprafață totală de 38.245 mp în cuantumul stabilit prin suplimentul la raportul de expertiză, întocmit la momentul rejudecării apelurilor de față, respectiv de 13.768.200 euro.
În ceea ce privește cererea depusă la dosar de reclamantul C. I. la termenul din 30.10.2012, Curtea constată că, deși aceasta este intitulată „declarație de renunțare parțială la drepturi”, ea nu poate fi calificată în acest sens, având în vedere, în primul rând, că acest act de dispoziție este făcut în considerarea Convenției de partaj anexate. Or, prin convenția autentificată sub nr. 674 din 13.03.2006, reclamanții s-au învoit asupra modului de partajare a drepturilor pe care urmează să le primească în urma acțiunilor în revendicare existente fie pe rolul instanțelor judecătorești, fie în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, imobile printre care se află și cel ce face obiectul prezentei cauze.
Având în vedere că principalul efect al renunțării la drept este stingerea definitiva a procesului civil și a dreptului ce a făcut obiectul acestuia, reclamantul neputând introduce o alta cerere de chemare in judecata impotriva aceluiasi parat, cu acelasi obiect si cauza, datorită intervenirii autorității lucrului judecat, Curtea constată, din modul de redactare al „cererii de renunțare parțială la drept”, în care reclamantul C. I. arată că înțelege să dea eficiență convenției de partaj autentificată sub nr. 674 din 13.03.2006 și să-și realizeze drepturile, la care renunță în prezenta cauză, pe calea unui alt proces declanșat la Tribunalul București, că voința reclamantului nu a fost aceea de a renunța la drept, în caz contrar, procedura judiciară demarată pentru aceleași drepturi fiindu-i închisă, ca efect al renunțării la drept.
În acest context, Curtea nu va da eficiență acestui act procedural, urmând a stabili măsuri reparatorii pentru întregul teren ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele arătate, având în vedere valoarea despăgubirilor calculate, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va admite apelurile formulate de reclamanții S. N., S. N. M. și C. E. și de pârâtul Municipiul București prin Primarul G., va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea principală în revendicare, va admite cererea de despăgubiri, formulată în subsidiar și va obliga pe pârâtul Municipiul București la plata către reclamanți a sumei totale de 13.768.200 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 38.245 mp situat în București, fosta . – 29, ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelanții reclamanți S. N., domiciliată în București, Calea D. nr. 59, ., S. N. M., domiciliat în București, .. 36, ., ., . și C. E., domiciliată în București, .. 128, ., . și de apelantul pârât Municipiul București prin Primarul G., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 399/ 25.02.2008, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. I., domiciliat în București, . nr. 10, ., ., sector 2 și intimatul pârât C. G. al M. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată cererea principală în revendicare.
Admite cererea de despăgubiri, formulată în subsidiar.
Obligă pe pârâtul Municipiul București la plata către reclamanți a sumei totale de 13.768.200 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 38.245 mp situat în București, fosta . – 29, ..
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. L. M. F. C.
GREFIER
S. V.
RED.DLM
Tehnored.DLM/MȘ/ 8 ex.
31.05.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 271/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
