Uzucapiune. Decizia nr. 548/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 548/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 9533/302/2008
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.548 R
Ședința publică din data de 14.03.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă P. D. împotriva deciziei civile nr.697A/03.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. I., S. A., Ș. (D.) P., T. Ș. C., D. C. D., M. E., cauza având, ca obiect, „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta reclamantă P. D., prin avocat P. C., cu împuternicire avocațială la fila 22 dosar, intimata pârâtă S. A., prin avocat C. D., cu împuternicire avocațială la fila 25 dosar, și intimata pârâtă Ș. (D.) P., prin avocat C. E., cu împuternicire avocațială la fila 25 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenta reclamantă P. D. a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, set de înscrisuri, în 7 exemplare, fiind comunicate celorlalte părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante P. D. solicită admiterea recursului, conform motivelor scrise, apreciind hotărârile instanței de fond și apel, ca fiind greșite, având în vedere că în mod eronat se invocă pentru pârâții intimați calitatea de coproprietari, având în vedere că pe parcursul cercetării judecătorești aceștia nu au solicitat instanței, printr-o cerere reconvențională, să se constate calitatea, masa succesorală, partajarea, etc., ci au depus doar întâmpinări, astfel încât nu înțelege de ce instanța constată o calitate procesuală cu care nu a fost investită. Mai arată că a depus la dosar un certificat eliberat de Camera Notarilor Publici, din care rezultă că de la data decesului autorului comun nu s-a solicitat niciodată dezbaterea succesiunii, astfel încât apreciază că existența la dosar a unor acte de stare civilă nu este suficientă pentru a se constata existența unor drepturi, ci doar o eventuală calitate de succesor a unora dintre părți. În opinia sa, ne aflăm în situația unei succesiuni vacante, astfel încât hotărârile instanțelor anterioare sunt greșite.
Un al motiv de recurs, arată apărătorul recurentei reclamante, se raportează la termenul de „echivoc” folosit în decizia instanței de apel. Sub acest aspect, arată că legislația nu utilizează acest termen, dar jurisprudența îl folosește, însă această situație juridică reținută de către instanțe este greșită. Mai arată că pentru a se înlătura echivocul, deci posesia utilă neîntreruptă, instanțele apreciază că reclamanta nu ar fi dovedit că stăpânește sub nume de proprietar. De asemenea, arată că instanțele rețin, în baza unei simple declarații a unei prietene a pârâtei, că acestea mergeau frecvent la imobil și organizau petreceri. În opinia sa, dacă s-ar fi apreciat că aceste acte materiale sunt suficiente pentru o acceptare a succesiunii, ar trebui să se pună în discuție dacă aceste petreceri se făceau cu acordul posesorului, autorul reclamantei, deoarece proba testimonială administrată atestă exact contrariul.
Apărătorul recurentei reclamante arată că, raportat strict la jurisprudența C.A.B., de exemplu decizia civilă nr.5703/14.11.2011, decizia civilă nr.1218/2008, decizia civilă nr.93/R/2010 etc., această instanță a statuat că anumite acte materiale efectuate de posesor atestă că acesta acceptă și înțelege să intervertească dreptul de folosință într-un drept de proprietate. Apreciază că simplul fapt că se plătesc taxe la stat, utilități, se ridică o construcție, sunt suficiente pentru a dovedi că posesorul a înțeles să posede sub nume de proprietar, iar instanțele anterioare în mod greșit au reținut contrar. Mergând pe practica instanțelor, arată că încheierea unui contract de închiriere, constituie o manifestare de voință emanând de la cel care înțelege să se folosească de dreptul de proprietate asupra imobilului. Or, în speță, unul dintre locatarii imobilului, care nu a putut fi audiat întrucât era plecat din țară, avea domiciliul stabilit în imobil, printr-un contract de închiriere încheiat cu autorul reclamantei.
Mai arată că a depus la dosar nu contracte de plată a utilităților, ci contracte pe care autorul reclamantei le-a încheiat cu furnizării de servicii și prin care a dotat imobilul cu rețea electrică și rețea de gaze. Din acestea, apreciază apărătorul recurentei, rezultă faptul că autorul reclamantei a înțeles încă de la început faptul că își convertește posesia în proprietate, astfel încât opinia instanțelor cu privire la echivocul pus în discuție se impune a fi înlăturată. Mai mult, autorul recurentei a ridicat și un gard, și în raport de toate acestea se impune ca hotărârea Tribunalului București să fie desființată.
Al treilea motiv de recurs, arată apărătorul recurentei, constă în faptul că instanțele au înlăturat dispozițiile art.1847 Cod civil, apreciind că sunt aplicabile disp. art.1853 Cod civil. În opinia sa, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1847 Cod civil, instanțele de fond și de apel aplicând greșit normele de drept.
Pentru toate aceste motive, apărătorul recurentei reclamante P. D. solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatei pârâte Ș. (D.) P. solicită respingerea solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că primul motiv invocat – faptul că intimații nu ar fi făcut dovada calității de proprietar pe ½ din imobil – este neîntemeiat, iar pe de altă parte, acest motiv nu a fost invocat în apel, astfel încât este și inadmisibil din punct de vedere procedural. Pe de altă parte, apreciază că reclamanta își neagă propria cerere de chemare în judecată cu propriu cadru procesual, iar dacă s-ar admite recursul, soluția care s-ar impune, procedural, ar fi respingerea acțiunii, întrucât succesiunea fiind considerată vacantă, înseamnă că acțiunea a fost formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală activă. Mai arată faptul că la fila 119 din vol.I al dosarului de fond se află o adresă a D.I.T.L. care atestă, ca titulari ai rolului fiscal, atât pe recurentă, cât și pe toate intimatele din cauză.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs, apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea lor, ca nefondate, iar cu privire la inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.1853 Cod civil, din însăși formularea acțiunii rezultă că autorul recurentei și aceasta au precizat că sunt proprietari pe ½ din imobil, iar intimații pe cealaltă jumătate din imobil. Prin urmare, apreciază că se aplică dispozițiile prev. de art.1853 Cod civil, potrivit cărora posesia asupra unei coproprietăți nu este o posesie sub nume de proprietar pentru a putea uzucapa, ci este doar o detenție precară, iar recurenta trebuia să facă dovada manifestării sale exterioare exprese că a înțeles să posede sub nume de proprietar.
Pentru aceste motive, apărătorul intimatei pârâte Ș. (D.) P. solicită respingerea solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatei pârâte S. A. solicită respingerea recursului, ca nefondat, achiesând la concluziile colegei sale. În completare, arată că în ceea ce-l privește pe martorul Bușliuc, nu s-a făcut dovada că a stat cu chirie în imobil și nici nu a fost depusă la dosar o declarație a autorului recurentei în sensul că și-ar fi dat acordul ca acesta să își stabilească domiciliul în imobil. Cu privire la faptul că autorul recurentei a racordat instalația de gaze și a făcut mici reparații, nu este o dovadă, în opinia sa, că acesta a posedat ca proprietar, întrucât și S. A. a făcut lucrări de întreținere a locuinței, a cultivat flori, a organizat petreceri.
În replică, apărătorul recurentei reclamante P. D. arată că prin acțiunea formulată, reclamanta a chemat în judecată persoanele pe care le considera că ar fi putut ridica pretenții cu privire la cealaltă jumătate din imobil. În ceea ce-l privește pe martorul Bușliuc, a invocat faptul că este prin lege prevăzută obligativitatea încheierii unui contract de închiriere de către proprietar. Depune la dosar concluzii scrise
În contrareplică, apărătorul intimatei pârâte Ș. (D.) P. arată că acțiunea a fost formulată de un avocat, astfel încât nu se poate susține că reclamanta nu a știut pe cine cheamă în judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 29.09.2008, reclamanta G. E. a chemat în judecată pe pârâții M. V., Tirei A. și D. P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 prin uzucapiune asupra imobilului situat în București, .. 26, sector 5 și al terenului aferent în suprafață de 284 mp.
În fapt, reclamanta a arătat că a posedat și stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, neviciat, util, public și sub nume de proprietar imobilul situat în București, ..26, sector 5, format din 2 camere, bucătărie și anexe, din 31.12.1956, împreună cu soțul său, G. F. G.. Totodată, reclamanta a învederat că acest teren a fost deținut de către soțul său prin moștenire de la mama acestuia, D. E., decedată la 12.11.1968, când, în urma succesiunii, i s-a atribuit prin certificatul de moștenitor nr._ cota de ½ din proprietate, cealaltă cotă de ½ fiind transmisă anterior fiicelor defunctei D. E. devenită G.-D., din căsătoria cu D. I. G., ce sunt surori vitrege după tatăl lor D. I. G., conform mențiunii din certificatul de moștenitor nr.547/1968. De asemenea, s-a mai menționat că, urmare a decesului soțului său, intervenit în 06.09.1997, a devenit proprietara cotei de ½ din imobilul anterior menționat, conform certificatului nr.322/22.10.1997, fiind unica moștenitoare. A mai precizat reclamanta că din anul 1956, data intrării sale în acest imobil, când a dobândit dreptul de proprietate în cota de ½ prin decesul soacrei sale D. E., produs în anul 1968 și până în prezent, pârâtele nu au manifestat niciun interes, în calitatea lor de proprietari ai cotei de ½, astfel încât, urmare a curgerii unei perioade de timp mai mari de 30 de ani, s-a împlinit termenul prescripției achizitive.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1846, 1847, 1853, 1854 și 1863 Cod Civil.
Prin încheierea din 06.11.2008, instanța a luat act de schimbarea numelui pârâtei D. P. în Stefancu P., prin căsătorie.
La termenul de judecată din data de 04.12.2008, apărătorul reclamantei a depus la dosar certificatul de deces al reclamantei, decedată la data de 15.11.2008 și certificatul de legatar nr.116/27.11.2008, formulând, totodată, o cerere de introducere în cauză a moștenitoarei reclamantei, P. D..
La data de 15.01.2009, a fost depusă o cerere precizatoare prin care succesoarea în drepturi a reclamantei decedate, P. D. a solicitat instanței, ca, în contradictoriu cu pârâtele M. V., Tirei A. și D. P., să constate că prin uzucapiune a fost întregit dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în București, ..26, sector 5.
La termenul de judecată din data de 15.01.2009, apărătorul pârâtei M. V. a învederat instanței că Tirei Alexandrian a decedat la data de 27.04.2007, iar moștenitorii acesteia sunt S. A. și Turigă Ș. C..
La data de 16.02.2009, reclamanta P. D. a depus la dosar o cerere de chemare în judecată a altor persoane, și anume T. Ș. C. si S. A., în calitate de succesoare ale defunctei Tirei A., pentru ca hotărârea ce se va pronunța să le fie opozabilă și acestora. Prin încheierea din 19.03.2009, instanța a calificat cererea de chemare in judecata a altor persoane ca fiind o cerere precizatoare a cadrului procesual pasiv, in sensul introducerii in cauza a moștenitorilor paratei Tirei A., S. A. si T. S. C..
Prin încheierea de ședință din data de 16.04.2009 instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a numitei Țirei A., ca rămasă fără obiect și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T. S. C., întrucât aceasta a renunțat la succesiunea mamei sale, Tirei A., unica moștenitoare fiind parata S. A..
Ca urmare a decesului pârâtei M. V., la 19.06.2010, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia, M. I. D. C. D. și M. E., prin cererile precizatoare depuse la 16.09.2010 si 15.11.2010.
Prin sentința civilă nr. 8722/23.12.2010, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta P. D., în contradictoriu cu pârâții M. I., Stefancu (fostă D.) P., S. A., D. C. D., și M. E..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin prezenta acțiune, reclamanta P. D. solicita sa se constate ca a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra cotei de ½ din construcția si terenul situate in București, .. 26, sector 5, cota ce le-a revenit lui D. (ctuala Ș.) P., M. V. și Țirei A..
Imobilul in litigiu a fost identificat prin raportul de expertiza topo întocmit de expert Zavoianu F. și prin raportul de expertiza in construcții, ce a fost efectuat de expert T. Zoran, acesta fiind compus din construcție (3 camere, baie, 2 holuri, bucătărie, WC in suprafața utila de 63,07 mp si magazie de 14,40 mp) si din teren in suprafața totala de 278 mp, ce a fost consemnat pe .. 26, sector 5.
Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și în condițiile prevăzute de lege. Astfel, uzucapiunea este instituită de lege ca o sancțiune împotriva proprietarului care, dând dovadă de lipsă de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, reprezentând în același timp un beneficiu acordat de lege posesorului ce a stăpânit bunul o perioadă de timp stabilită de lege, ca un adevărat proprietar.
Potrivit art. 1847 si art. 1890 C.civ., pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire al proprietății trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani și posesia sa să fie utilă, continua, neîntrerupta, netulburata, publica si exercitat sub nume de proprietar. De asemenea, in cazul bunurilor aflate in coproprietate, o alta condiție, dezvoltata de doctrina si jurisprudența, este ca posesia sa fie neechivoca, adică să rezulte, din actele si faptele săvârșite de posesor, ca acesta a înțeles sa stăpâneasca exclusiv pentru sine. Posesia este echivoca atunci când nu se poate stabili daca actele materiale sau juridice cu privire la bun au fost efectuate doar pentru sine, iar nu si in numele celorlalți coproprietari.
Din acesta perspectiva, instanța trebuie sa analizeze daca, după decesul lui D. E., reclamanta si autoarea acesteia au exercitat o posesie de 30 de ani, utila si neechivoca sau daca parații s-au comportat cu diligenta unui adevărat proprietar asupra cotei ce le revenea.
Astfel, parata Ș. P. a recunoscut, cu ocazia interogatoriului că nu s-a exercitat in vreo modalitate dreptul de proprietate asupra imobilului. Faptul ca aceasta a continuat sa îl viziteze pe G. F., la imobil, nu are natura unor acte de posesie, întrucât, așa cum reiese din depoziția martorei Ptirnica M. aceste vizite nu aveau caracter frecvent, ci se datorau relațiilor de rudenie. De asemenea, nici M. V. nu s-a îngrijit de bun si nu a efectuat acte specifice proprietarului, aspect ce rezulta din declarația martorei Ș. S., care, locuind pe aceeași stradă (F. G. nr. 17), susține ca aceasta este plecata de 30 de ani, nevăzând-o venind la imobil.
In schimb, cu privire la situația paratei S. A., nu se poate retine ca aceasta a abandonat bunul, dezinteresându-se de el. Din declarația martorei I. V. R., rezulta ca aceasta mergea la imobil, în mod frecvent, ocazie cu care organiza petreceri și își aducea prietenii. Or, nu se poate considera ca acest comportament are la baza doar relația de rudenie dintre parata si defuncta G. E., ci calitatea sa de coproprietar in temeiul căreia are dreptul de a folosi bunul. Aceasta manifestare profita si celorlalte parate-coproprietare, întrucât exercitarea posesiei de către un coindivizar e făcuta atât în nume propriu, cât si pentru ceilalți.
De altfel, nici autoarea reclamantei, G. E., nu a probat ca, după anul 1968, ar fi efectuat acte din care sa rezulte intenția sa de a stăpâni doar pentru sine.
În cazul coproprietății, posesia este echivoca, în sensul ca titularul dreptului poseda atât pentru sine, cat si in numele celorlalți proprietari. Cel ce pretinde ca stăpânește bunul doar pentru sine trebuie sa facă dovada unor acte (materiale sau juridice) publice, prin care a înțeles să intervertească posesia .. Or, din probele administrate, nu reiese ca reclamanta sau autoarea acesteia au efectuat asemenea acte ( de ex. demolarea sau edificarea unor construcții, reparații capitale etc). Dimpotrivă, reclamanta a recunoscut la termenul din 14.01.2010 că nu au fost realizate modificări la construcție.
Faptul ocupării întregului imobil de către G. E. nu are natura unui act de posesie exclusiv, pentru sine, atât timp cât construcția este compusa din 3 camere si dependințe, având o suprafața de numai 63 mp, iar modul de aranjare al încăperilor permitea accesul dintr-o camera in alta, fiind inevitabil ca autoarea reclamantei sa se bucure de folosința întregului corp. De altfel, intre aceasta din urma si parate au exista relații bune la nivelul anilor 2000 (parata S. A. făcându-i vizite, îngrijind-o o anumita perioada, iar defuncta G. E. întocmind un testament in favoarea lui T. Ș. C., fiica lui Țirei Alexandrin.
Reclamanta P. D. a formulat apel împotriva acestei sentințe, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 03.02.2011.
Prin decizia civilă nr. 697 A/03.09.2012 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă P. D. în contradictoriu cu intimații pârâți Ș. P. S. A. M. I., M. E. și D. C. D. împotriva sentinței civile nr. 8722/23.12.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pentru ca posesia exercitata de un coproprietar asupra bunului indiviz sa se intervertească in drept de proprietate exclusiva, trebuie sa fie continua, utila, publica, exclusiva, si sa se manifeste prin acte din care sa rezulte fără echivoc negarea dreptului celorlalți coproprietari.
În ceea ce privește faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la joncțiunea posesiei, tribunalul a constatat că cererea a fost respinsă integral ca neîntemeiată, iar analiza cerințelor impuse pentru a interveni joncțiunea era neutilă în condițiile în care nu s-a depășit impedimentul decurgând din lipsa intervertirii detenției precare în posesie utilă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta P. D..
În motivarea recursului, reclamanta precizează că hotărârea recurată este dată cu nerespectarea cerințelor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, motivele acesteia fiind străine de natura pricinii, deoarece la paginile 8 și 9 din hotărâre, instanța a reținut mențiuni de genul „coproprietari”, „proprietate comună”, „dreptul celorlalți coproprietari”, în condițiile în care, la dosar, nu s-a administrat nici o probă care să ateste calitatea de moștenitori a pârâților.
Se menționează că motivarea este străină de natura pricinii, cât timp, instanța s-a pronunțat pe considerente ce ar atesta calitatea de proprietari a intimaților, în condițiile în care, nu s-a invocat și dovedit această calitate, astfel că nu s-a respectat obligația de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Primul motiv de recurs poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În cel de-al doilea motiv de recurs, ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, se arată că instanța de apel nu și-a motivat decizia, ci, doar a prezentat succint și tangențial, cu motivarea de la fond, situația de fapt, neanalizând susținerile și apărările invocate.
În motivul trei de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se arată că, deși, s-a invocat și s-a dovedit îndeplinirea cerințelor prescripției achizitive, instanța de fond a reținut aspecte contrare ce contravin normelor de drept, iar instanța de apel a preluat această motivare.
Se mai menționează că faptul că pârâtele pretind că au venit ocazional în vizită la autoarea reclamantei, nu echivalează cu intenția de a se comporta ca un adevărat proprietar, actele materiale efectuate, necircumscriindu-se în sfera celor specifice suspendării uzucapiunii sau exercitării de acte specifice calității de proprietar.
În cel de-al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se arată că deși în decizia instanței de apel s-a invocat art. 1853 Cod civil, în cauză nu acest text era incident, ci dispozițiile art. 1847 Cod civil.
În ultimul motiv de recurs ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, se precizează că în mod greșit instanța de apel a refuzat audierea unui martor solicitat de către apelantă, martor care urma să înlăture orice prezumție de precaritate și de echivoc.
În litigiul de față, a formulat întâmpinare intimata S. A., solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, raportat la criticile formulate, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care vor urma:
Deși recurenta pretinde că motivele deciziei pronunțată de instanța de apel ar fi străine de natura pricinii, din lecturarea acestei decizii, nu rezultă acest aspect.
Calitatea pârâților de coproprietari, contestată prin acest motiv de recurs de către recurent, reiese din toate înscrisurile administrate în cauză.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1906/1913 numiții elena și I. G. au cumpărat terenul situat în ., în suprafață de 284 mp și construcția aflată pe acesta, acesta fiind un bun comun cumpărat în timpul căsătoriei.. După decesul numitei G. E., la data de 15.07.1968, cota sa de ½ din imobil a revenit fiului său G. F. G., iar cealaltă jumătate, a revenit copiilor lui D. I. G. și anume lui D. P., (actualmente Stefancu, în urma căsătoriei) lui M. V. și numitei Țira A. conform certificatului de moștenitor nr. 547/1968 emis de notariatul de Stat al Sectorului 5, atașat la fila 11 din cel de-al doilea volum din dosarul instanței de fond.
La data de 24.04.2007, numita Țira A. a decedat, iar masa succesorală a acesteia s-a transmis către S. A., pârâta în cauză, în calitate de fiică a defunctei, conform certificatului de moștenitor nr. 159/2007 atașat la fila 72 din Volumul I din dosarul instanței de fond.
Ca urmare a decesului pârâtei M. V., la data de 19.06.2010, potrivit certificatului de deces, atașat la fila 74 din Volumul II dosarul instanței de fond, au fost introduși în cauză, moștenitorii acesteia, M. I. și D. C. D., cât și numita M. E..
Așadar, reiese că raportat la înscrisurile administrate în litigiul de față, a fost dovedită calitatea procesuală pasivă a pârâților din cauza de față.
De altfel, însăși reclamanta G. E., și ulterior moștenitoarea sa, Poppp D. au considerat că acești pârâți au calitate procesuală pasivă, recunoscându-le această calitate prin însăși formularea acțiunii în contradictoriu cu aceștia, doar raportat la acești pârâți, reclamanta putând să solicite constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului în litigiu.
Și cel de-al doilea motiv referitor la nemotivarea hotărârii recurate este nefondat.
Instanța de apel, tribunalul. a expus toate criticile formulate de apelanta reclamantă și a răspuns motivelor de apel. O omisiune a analizării acestor motive, ar fi existat numai când realmente, instanța de recurs nu ar fi discutat motivele în hotărârea sa, nu și atunci când, procedând la sistematizarea motivelor, între care exista o legătură logică, le-a examinat împreună, grupând argumentele într-un considerent unitar.
Motivele trei și patru de recurs, în care recurentul invocă nelegalitatea hotărârii recurate, sunt de asemenea neîntemeiate.
Așa cum s-a reținut deja, din analiza depoziției martorei I. V. R., probă ce nu mai poate fi reanalizată în recurs, reiese că pârâta S. A. mergea la imobilul în litigiu în mod frecvent organizând petreceri, aducând-și prietenii, atitudinea sa profitând și celorlalte pârâte, coproprietare, deoarece exercitarea posesiei de către un coindivizar este făcută nu numai în nume propriu cât și pentru ceilalți coproprietari.
Autoarea reclamantei nu a probat că a efectuat acte din care să reiasă faptul că a stăpânit imobilul doar în nume propriu, iar reclamanta a recunoscut că nu a realizat modificări la construcția în litigiu.
Din întregul ansamblul probator reiese că autoarea reclamantei nu a efectuat acte care să dovedească faptul că a stăpânit bunul doar pentru sine prin care să fie intervertită posesia comună în posesia exclusivă.
Articolul 1847 indică condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia, pentru a conduce la prescripție. Conform acestui text, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Așadar posesia nu trebuie să fie viciată.
Art. 1847 cere ca posesia să se exercite sub nume de proprietar, adică să nu fie precară, ceea ce înseamnă că posesorul trebuie să posede animo donimi, cu intenția de a se comporta ca proprietar. Atâta timp cât titlul precar nu se află intervertit prin unul din mijloacele determinate de art. 1858 din Codul civil, detentorul nu poate uzucapa prin nici o curgere de timp. Posesia exercitată numai prin toleranța coproprietarilor este o posesie precară, fiind îngăduite de către aceștia din bună voință, actele respective nepricinuindu-le decât o tulburare fără importanță, ele netinzând la o uzurpare a proprietății și ca atare neconfundându-se cu o posesie utilă.
Stăpânirea așadar de către unul dintre comoștenitori a unui bun succesoral ar fi fost aptă să ducă la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate, numai dacă ar fi intervenit o manifestare exterioară de voință a moștenitorului respectiv, care să demonstreze că el a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică să producă o intervertire de fapt a posesiei prin anumite acte.
În cauză nu s-a făcut dovada unei manifestări exterioare din partea unuia din comoștenitori care să demonstreze că acesta a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, posedând singur imobilul și manifestându-se ca unic proprietar, cu excluderea celorlalți moștenitori.
Și ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă este nefondat.
Instanța de fond a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, interogatoriu, cât și proba testimonială, fiind audiați doi martori, cât și proba cu expertize, fiind încuviințată atât o expertiză topo, cât și o expertiză în construcții.
Încheierea instanței de apel, din data de 09.04.2012, prin care i-a fost respinsă apelantei reclamante solicitarea de a i se încuviința o nouă probă cu martori, care să fie administrată în apel, nu este nelegală, așa cum pretinde recurenta reclamantă, instanța respectând toate formele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Recurenta reclamantă nu a fost vătămată prin respingerea cererii de a i se încuviința o nouă probă testimonială, cât timp, așa cum s-a menționat la prima instanță, i s-a dat posibilitatea să-și administreze proba testimonială, alături de celelalte probatorii, astfel că, o nouă probă cu martori în recurs, nu s-a considerat a fi utilă., raportat la criticile invocate prin motivele de apel.
Având în vedere aceste considerente, Curtea de apel conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă P. D. împotriva deciziei civile nr.697A/03.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. I., S. A., Ș. (D.) P., T. Ș. C., D. C. D. și M. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D.-M. M. A.-M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC/TI – 2 ex
01.04.2013
Jud. apel A. E. P.
C. M.
| ← Cereri. Decizia nr. 271/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 99/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
