Obligaţie de a face. Decizia nr. 1828/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1828/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 2962/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IV A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1828 R

Ședința publică de la 30.10.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE:- P. F.

JUDECĂTOR:- M. A.

JUDECĂTOR:- D. Y.

GREFIER:- F. J.

----------------

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți V. R.-V. și S.C. R. G. INVEST S.A. împotriva Sentinței civile nr. 116/18.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect, Legea nr. 10/2001, obligația de a face și pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-pârât M. București prin Primarul General prin consilier juridic M. E. L., cu delegație de reprezentare la fila 14 dosar, lipsă fiind recurenții-reclamanți V. R.-V. și . SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul General declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.116/18.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a admis în parte actiunea, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamantii V. R. V. si . SA, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.; a obligat paratul M. Bucuresti prin Primar General sa emita în favoarea reclamantilor dispozitie motivata, prin care sa propuna acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constand în diferenta dintre valoarea stabilita pentru cota de 2/6 din imobilul situat în Bucuresti, ., sector 6, compus din teren în suprafata de 320 mp si constructie în suprafata de 216,50 mp, preluat abuziv si care nu poate fi restituit în natură si despagubirile incasate în cuantum de_ Rol, ce urmeaza a fi actualizate; s-a respins capatul al doilea al actiunii, astfel cum a fost completata si precizata, ca neîntemeiat; a obligat paratul la plata catre reclamanti a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat următoarele:

Reclamanta V. R. V. a formulat, în condițiile Legii nr. 10/2001,notificarea nr.1234/05.09.2001 catre Primaria Municipiului Bucuresti, notificare ce face obiectul dosarului nr._, prin care au fost solicitate masuri reparatorii pentru imobilul situat in Bucuresti, .. 40, sector 6, preluat abuziv.

Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art.3, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, printre altele persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

Totodată, potrivit art.22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

Potrivit art.25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Tribunalul a constatat că pe de o parte termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ și poate avea două date de referință fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar pe de altă parte în prezenta cauză nici nu se poate interpreta că a fost prorogat conform art.25 pct.1 din HG 250/2007.

De asemenea în cazul în care pârâta consideră că nu au fost depuse toate actelor solicitate acesta are posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să respingă notificarea, astfel încât reclamanta să poată contesta această dispoziție prin căile prevăzute de lege și nu de rămânere în pasivitate.

În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce de mai sus, tribunalul constată că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 si avand in vedere dispozitiile Deciziei XX din 19.03.2007 a ICCJ prin care s-a stabilit ca in aplicarea dispozitiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia impotriva deciziei sau dispozitiei de respingere ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate, instanta va analiza pe fond cererea de obligare a pârâtei să emită o dispoziție motivată privind restituirea in natura sau stabilirea de despăgubiri.

În ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățita in sensul art.3 din Legea 10/2001, tribunalul a constatat ca în baza actului de vânzare-cumpărare cu privilegiu autentificat sub nr. 3793/07.02.1930 de Tribunalul Ilfov Sectia notariat, autorii reclamantei, R. G. P. si G. Raduleascu I. au dobandit imobilul compus din teren in suprafata de 320 mp si cladirea de pe teren prin cumparare de la A. P. in schimbul sumei de_ lei.

Ca urmare a decesului autorilor R. G. P. si G. Raduleascu I., a fost emis certificatul de mostenitor succesiv nr. 294/04.05.1979 si 295/04.05.1979 la Notariatul de Stat Local al Sectorului 7, din care rezulta ca au ramas ca mostenitori reclamanta V. R. V., in calitate de fiica cu o cota de 2/6, G. Raduleascu E., in calitate de fiica, cu o cota de 2/6 si N. M. F. si G. E., in calitate de nepoti de fiu, fiecare cu o cota de 1/6.

Conform art. 4 alin.1 din Legea 10/2001 în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.

De asemenea potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.

Avand în vedere ca reclamanta V. R. V. a facut dovada detinerii unei cote de 2/6 din imobil si a faptului ca a formulat notificare potrivit diso. Legii nr. 10/2001, tribunalul retine ca aceasta este persoana indreptatita pentru aceasta cota.

Totodata instanta a retinut ca prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 56/09.01.2012 la BNP F. M. si Asociatii, reclamanta a cedat o cota de 25% din drepturile privind imobilul notificat catre . SA.

Conform actelor aflate la dosarul cauzei, reiese că imobilul situat in Bucuresti, .. 40, sector 6 a trecut in proprietatea statului in baza Decretului Consiliului de Stat nr. 74/13.03.1980, in a carui Anexa nr.6 la, pozitia 124, a fost mentionat teren in suprafata de 327 mp si constructie in suprafata de 216,50 mp de la mostenitorii def. G. P. si G. I.. In urma exproprierii s-au incasat despagubiri pentru imobil in suprafata de 300 mp, care a fost avizata, astfel: V. R. Valeia suma de_ lei, G. Raduleascu E. suma de_ lei, N. M. F. si G. E., fiecare cate_ lei.

Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, se instituie o prezumție de proprietate, în absența unor probe contrare, atât în ceea ce privește calitatea de proprietar cât și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în persoana care a fost individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel conform acestui articol „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”

In privinta suprafetei de teren, tribunalul a retinut ca din actele de proprietate rezulta o suprafata de 320 mp, astfel ca desi în actul de expropriere a fost inscrisa o suprafata de 327, reclamantii au dovedit dreptul de proprietate pentru suprafata de 320 mp, cea cuprinsa in actul de proprietate.

In ceea ce îi privește pe reclamanti, instanța a reținut că acestia și-au justificat calitatea de persoane îndreptățite conform disp. Legii nr. 10/2001, prin actele depuse la dosar.

Prin urmare, instanța a reținut că reclamantii au făcut dovada calității de proprietari la momentul preluarii abuzive in privinta suprafetei de teren de 320 mp si constructie in suprafata de 216,50 mp.

Din nota de reconstituire a amplasamentului fostului imobil situat în București, .. 40(fila 168), reiese că în prezent terenul este afectat de elemente de sistematizare, fiind ocupat de blocul 18, trotuar protectie ., trotuar pietonal, spatiu verde aferent blocului strabatut de retele edilitare subterane, astfel ca nu se poate restitui in natura.

Conform art.1 alin.2 din legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent".

Legiuitorul specifica care este semnificația sintagmei măsuri reparatorii prin echivalent" mai precis, în cadrul art. l alin.2 fraza finala, care dispune expres: "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubiri lor aferente imobilelor preluate în mod abuziv."

În ceea ce privește situația construcției aceasta a fost demolată.

Conform art. 6 alin.1 din Legea nr. 10/2001 prin imobile se înțeleg terenurile cu sau fără construcții....iar conform art. 10 alin.1 și 9 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile se stabilesc prin echivalent.

Din adresa . 15) rezulta ca reclamanta V. R. Valeia a încasat suma de_ lei cu titlu de despagubiri pentru cota sa de 2/6 din terenul în suprafata de 300 mp.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, deținătorul imobilului, sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Conform art. 10.3. din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/200l în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Conform actelor aflate la dosar, instanța reține că terenul în suprafață de 320 mp nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de elemente de sistematizare, astfel încât singura soluție este acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că odată stabilită calitatea de persoană îndreptățită cât și condițiile legate de dovedirea dreptului de proprietate și de preluarea bunului de către stat, pârâtul unitatea deținătoare devine debitor al unei obligații principale care constă în acordare de măsuri compensatorii și a uneia subsidiare, constând în obligația de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Față de art.1, 6, 10 și 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată, text ce reglementează situația în care restituirea în natură nu este posibilă și care face trimitere expresă la legea specială privind regimul de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede în acest sens o altă procedură administrativă, în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,căreia propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent îi va fi înaintată, tribunalul va admite în parte cererea și va obliga paratul M. Bucuresti prin Primar General sa emita în favoarea reclamantilor dispozitie motivata, prin care sa propuna acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constand in diferenta dintre valoarea stabilita pentru cota de 2/6 din imobilul situat in Bucuresti, ., sector 6, compus din teren în suprafata de 320 mp si constructie în suprafata de 216,50 mp, preluat abuziv si care nu poate fi restituit în natură si despagubirile incasate in cuantum de_ Rol, ce urmeaza a fi actualizate.

In ceea ce priveste cererea de obligare a paratului de trimiterea dosarului in termen de 30 zile de la emiterea dispozitiei de restituire catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, tribunalul a reținut ca Titlul VII din Legea nr. 247/2005 – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care în Capitolul III – Măsuri instituționale stabilește că instituția abilitată a analiza și stabili cuantumul despăgubirilor ce se acordă potrivit acestei legi este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

În cuprinsul Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Conform art. 16 alin.21 dispozitiile autoritatilor administratiei publice locale vor fi centralizate pe judete la nivelul prefecturilor, urmand a fi înaintate de prefect catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, insotite de referatul continand avizul de legalitate al institutiei prefectului, ulterior exercitarii controlului de legalitate de catre acesta.

Prin urmare, instanta a reținut ca legea a prevazut ca impotriva acestor dispozitii se exercita controlul de legalitate de catre prefect si abia apoi se va inainta de catre acesta, ulterior controlului de legalitate, catre catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.

Astfel, sub un prim aspect instanta a reținut ca nu poate fi obligata unitatea administrativ teritoriala la inaintarea dispozitiei direct catre Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Pe de alta parte, chiar daca s-ar aprecia ca acest control de legalitate a fost facut de catre instanta de judecata, acest control nu poate sa priveasca decat calitatea de persoane îndreptatite si masurile reparatorii, nu si verificarea emiterii dispozitiei cu respectarea hotararii judecatoresti, astfel ca nu se poate eluda controlul de legalitate exercitat de prefect.

Prin urmare, art. 16 alin.2 al capitolului V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prevad un termen pentru înaintarea notificarilor însotite de dispozitiile de restituire si documentatia, insa acest termen de 30 zile curge de la ramanerea definitiva a dispozitiei de restituire, care poate ramane definitiva numai dupa exercitarea controlului de legalitate.

Astfel, instanta a retinut ca acest capat de cerere este neîntemeiat.

In temeiul disp. art. 274 alin.1 Cod proc. Civ., instanta va obliga paratul la plata catre reclamanti a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva sentinței civile nr.116 din 18.01.2013 a declarat recurs reclamanții V. R.-V. și S.C. R. G. Invest S.A. întemeiat pe art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, referitor la reținerea în dispozitivul sentinței a obligației Municipiului București de a emite o dispoziție motivată de acordare de măsuri reparatorii și la respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea M. București de a transmite dosarul aferent notificării direct Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.

Printr-un prim motiv – referitor la prima problema în sinteză s-a susținut de către recurenții – reclamanți că nu au solicitat să se emită dispoziția și că astfel s-a încălcat principiul disponibilității.

Recurenții arată că au formulat o contestație pentru refuzul nejustificat de a se soluția notificarea, în temeiul Deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că atunci când se contesta o dispoziție emisă instanțele procedează la anularea dispozițiilor de respingere fără să se dispună obligația de a se emite o altă dispoziție motivată și că o asemenea soluție trebuie să se aplice și contestației împotriva refuzului de a soluționa notificarea.

Se mai arată că a se dispune obligarea la emiterea unei alte dispoziții este o măsură excesivă care încalcă dispozițiile art.6 paragraful 1 din CEDO.

În final se solicită să se stabilească de către instanță diferența dintre valoarea stabilită pentru cota de 2/6 din imobil și despăgubirile încasate în cuantum de 26.644 rol ce urmează a fi actualizate iar, din aceste măsuri reparatorii 25% să revină . SA.

Printr-un al doilea motiv referitor la cea de-a doua problemă – respingerea capătului de cerere de a se transmite dosarul direct Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în sinteză s-a susținut că este adevărat că art.16 alin.2¹ din titlul VII al Legii nr.247/2005, cum a fost modificată și completată prin OUG nr.81/2007 stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primării, însă în speță controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită a fost stabilită de instanță și că, un control nou de legalitate din partea instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi inutil termenul de finalizare a notificării.

Se mai arată de către recurenți că dispozițiile art.16 alin.2¹ din titlul VII al Legii nr.247/2005 sunt aplicabile doar dosarelor aferente notificărilor soluționate pe cale administrativă de primarii localităților.

Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:

În ce privește primul motiv de recurs astfel cum a fost dezvoltat critica este nefondată pentru că nu exista nici temei legal în prezent ca să permită instanțelor de judecată să stabilească diferențe de valoarea dintre valoarea cotei de 2/6 din imobile și valoarea de 26.644 rol actualizată, o asemenea competența aparținând doar Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, astfel cum a fost dezvoltat și acesta este nefondat pentru că nu exista temei legal care să permită instanțelor să dispună trimiterea dosarului direct la Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, fără, avizul de legalitate al instituției Prefectului.

În consecință nefiind incidente art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și nici art.304(1) Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți V. R.-V. și S.C. R. G. INVEST S.A. împotriva Sentinței civile nr. 116/18.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

P. F. M. A. D. Y.

GREFIER

F. J.

RED.PF

Tehnored.MȘ/ 2 ex.

21.11.2013

← Pretenţii. Decizia nr. 1867/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act. Decizia nr. 1564/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 1828/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1828/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI