Obligaţie de a face. Decizia nr. 99/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 37375/299/2006
DOSAR NR._
(2033/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.99
Ședința publică de la 23.01.2013
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant P. P. A., împotriva deciziei civile nr.589 A din8.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. L. S..
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant P. P. A., personal și avocat S. F., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte M. L. S., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/27.09.2012, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 8 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se procedează la identificarea recurentului – reclamant P. P. A., legitimat cu CI . nr._, eliberată de SPCEP S 3, la data de 12.10.2009, având CNP_.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-reclamant, personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, anularea certificatului de moștenitor al intimatei-pârâte și dispunerea atribuirii întregului imobil.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice.
Arată că atât instanța de apel, cât și instanța de fond au constatat pe baza probatoriului administrat faptul că recurentul se află în posesia tuturor bunurilor rămase de pe urma defunctei T. Rene R., astfel încât nu este necesară predarea legatului pe cale judiciară, întrucât acesta se află deja în posesia acestui legat.
În ceea ce privește solicitarea recurentului formulată în calea de atac a apelului de a se include în masa succesorală de pe urma defunctei și apartamentul situat la etaj, urmează a se observa că este o cerere nouă formulată cu încălcarea dispozițiilor art.292 din Codul de procedură civilă, pe care în mod corect instanța de apel a respins-o.
De altfel, așa cum a învederat și recurentul a depus la dosar un certificat de grefă din care rezultă că a introdus în mod separat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București o cerere prin care se solicită anularea certificatului de moștenitor și includerea în masa succesorală a apartamentului de la etaj.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligat recurentul ca urmare a soluției din apel, se poate observa că și sub acest aspect soluția instanței de apel este corectă, raportat la dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, având în vedere și culpa procesuală a reclamantului-recurent și faptul că a fost respinsă acțiunea.
Concluzionând, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că nici una dintre criticile invocate de recurent nu este întemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței emisă la data de 04.10.2012, pe care o depune la dosar.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 10 noiembrie 2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamantul P. P. A. a chemat în judecată pe pârâta M. L. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i predea, din moștenirea defunctei T. Rene R., decedată la 22 mai 2006, bunurile prevăzute în legatul cu titlu particular în favoarea sa, și anume: imobilul situat în București .. 25, sector 1; toate bunurile mobile care se găsesc în acest apartament, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că de pe urma defunctei a rămas ca moștenitor legal pârâta, iar el ca moștenitor testamentar asupra bunurilor susmenționate, pe care pârâta refuză să i le predea.
În drept a invocat art. 899 Cod civil.
În ședința publică din 15 decembrie 2006 (filele 37 dosar fond), instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, care a fost repusă pe rol la cererea reclamantului la data de 14 decembrie 2009 (fila 58 dosar fond).
De asemenea, suspendarea judecății cauzei a fost dispusă de către instanță și prin dispozitivul încheierii din ședința publică din 20 septembrie 2010 (fila 68 dosar fond), fiind repusă pe rol la data de 07 februarie 2011 (fila 84 dosar fond).
Pârâta a formulat întâmpinare la data de 26 aprilie 2010 (fila 55 dosar fond), prin care a susținut că legatul particular lăsat de defuncta sa soră, înscris în testamentul olograf pentru reclamant se compune din „partea ce o deține în imobilul unde locuiește, din .. 25, sector 1 (parter și dependințe), precum și toate bunurile mobile ce se vor găsi în apartament”.
De asemenea, a precizat că imobilul în care se găsește partea de proprietate a defunctei are la etaj un alt apartament, așa cum a rezultat din sentința civilă nr. 69/1974, ocupat și în prezent de reclamant, în care acesta a locuit și în ultima perioada a vieții defunctei, având posesia și folosința tuturor bunurilor din cele doua apartamente, întrucât defuncta sa soră a locuit la parter.
La data de 22 septembrie 2010, reclamantul și-a modificat acțiunea (fila 71 dosar fond), însă nefiind formulată cu respectarea dispozițiilor art. 132 Cod de procedură civilă, în ședința publică din 07 februarie 2011 instanța a respins cererea de modificare (fila 84 dosar fond).
În cauză s-a admis proba cu înscrisuri, testimonială și interogatoriul reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 7491 din 18 aprilie 2011, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. P. A. în contradictoriu cu pârâta Michailescu L. S.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că de pe urma defunctei I. S., decedată la 14 noiembrie 1971, au rămas ca moștenitori T. Rene R. și M. L. S., fiecare cu o cotă de ½ din bunul succesoral stabilit, respectiv cota de ½ din imobilul parter și etaj, situat în București . și din terenul în suprafață de 116 mp., pe care defuncta l-a dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei cu defunctul său soț, I. N., așa cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 1023/1972 (fila 14 dosar fond).
Starea de indiviziune asupra imobilului a fost sistată prin sentința civilă nr. 69/1974 pronunțată de fosta Judecătoria a Sectorului 8, rămasă definitivă (fila 12 – 13 dosar fond), prin care pârâtei M. L. S. i-a fost atribuit apartamentul situat la etajul imobilului situat în .. 25, sector 1 (prin dispozitiv), iar comoștenitoarea, respectiv defuncta T. Rene R., a primit apartamentul de la parter, așa cum a rezultat din considerentele sentinței ce formează corp comun cu dispozitivul acesteia.
T. Rene R., decedată la 21 mai 2006, conform certificatului de deces (fila 23 dosar fond), a dispus de bunurile sale prin testamentul olograf din 19 mai 2006 (fila 24 dosar fond), acțiunea în constatarea nulității absolute a acestuia inițiată de pârâtă fiind respinsă prin sentința civilă nr. 2669/2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului (filele 41 – 45 dosar fond).
Prin testamentul olograf sus-menționat, defuncta a instituit ca legatari cu titlu particular atât pe reclamant, căruia i-a lăsat „partea ce o deține în imobilul unde locuiește, din .. 25, sector 1 (parter și dependințe), precum și toate bunurile mobile ce se vor găsi în același apartament; iar pârâtei – care are calitatea și de moștenitoare legală, fiind colateral privilegiat potrivit 672 cod civil – bunurile mobile expres menționate (bijuterii și sume de bani).
Față de cele expuse, interpretarea testamentului nu comportă dubii întrucât, în mod clar și neechivoc, defuncta a testat în favoarea reclamantului apartamentul situat la parter și dependințele acestuia, precum și toate bunurile mobile ce se vor găsi în același apartament.
Or, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză – F. M., C. S., U. E. și C. G. – coroborate cu recunoașterea reclamantului, până la deces defuncta a locuit în apartamentul de la parter, care avea intrare separată de apartamentul de la etaj ,care a fost liber.
De asemenea, martorii au declarat că reclamantul a locuit în întregul imobil (parter și etaj), în care se aflau obiecte de mobilier și alte bunuri mobile, iar după decesul defunctei a blocat ușile și nu a mai permis accesul nici unei alte persoane.
Ca urmare, reclamantul, în calitate de legatar cu titlu particular se află în posesia bunurilor legatului, nefiind necesară predarea acestora pe cale judiciară, în lipsa refuzului pârâtei de a le preda, condiție stabilită de dispozițiile art. 903 Cod civil.
Tribunalul București – Secția a III a Civilă, prin decizia civilă nr. 589/A din 08 iunie 2012 a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul – reclamant împotriva acestei sentințe.
Totodată apelantul a fost obligat să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 69/1974 pronunțată de fosta Judecătorie a Sectorului 8, rămasă definitivă (filele 12 – 13 dosar fond), pârâtei M. L. S. i-a fost atribuit apartamentul situat la etajul imobilului situat în .. 25, sector 1 (prin dispozitiv), iar comoștenitoarea, respectiv defuncta T. Rene R., a primit apartamentul de la parter, așa cum a rezultat din considerentele sentinței ce formează corp comun cu dispozitivul acesteia.
T. Rene R., decedată la 21 mai 2006, conform certificatului de deces a dispus de bunurile sale prin testamentul olograf din 19 mai 2006 acțiunea în constatarea nulității absolute a acestuia inițiată de pârâtă fiind respinsă prin sentința civilă nr. 2669/2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului, prin testamentul olograf susmenționat, instituind ca legatari cu titlu particular atât pe reclamant, căruia i-a lăsat „partea ce o deține în imobilul unde locuiește, din .. 25, sector 1 (parter și dependințe), precum și toate bunurile mobile ce se vor găsi în același apartament; iar pârâtei – care are calitatea și de moștenitoare legală, fiind colateral privilegiat potrivit 672 Cod civil – bunurile mobile expres menționate (bijuterii și sume de bani).
Astfel, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt, reclamantul fiind în posesia bunurilor conform testamentului, ceea ce a invocat fiind practic o modificare a celor dispuse prin testament.
A mai reținut tribunalul că, în apel nu putea fi formulate cereri sau apărări noi, conform art. 292 Cod de procedură civilă, instanța de control judiciar verificând legalitatea hotărârii pe baza cererilor și a celor invocate în fața instanței de fond, astfel că motivul invocat cu privire la nulitatea sentinței nu a putut fi primit și analizat; în plus, hotărârile judecătorești pot fi atacate doar prin căile de atac prevăzute de lege, această sentință nefiind atacată de titulara testamentului cât aceasta a fost în viață.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul – apelant.
Prin motivele de recurs se susține că hotărârea este netemeinică întrucât deși instanța de apel are, așa cum arată în motivarea deciziei sale, rolul de „instanță de control judiciar” asupra instanței de fond (Judecătoria Sectorului 1 București), în motivarea absolut nelegală a deciziei pronunțate în apel, invocă prevederile art. 292 Cod de procedură civilă, oprindu-se în mod vădit la redarea trunchiată a acestei dispoziții procedurale, adică: „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele arătate la prima instanță”.
S-a opus, în mod evident, a se face vorbire în motivarea deciziei continuarea paragrafului din art. 292 alin. 1, care stipulează următoarele: „instanța de apel poate încuviința și administra probele a căror necesitate rezultă din dezbaterii”.
În aceste condiții, urmează să se constate netemeinicia deciziei recurate, prin eludarea prevederilor art. 292.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în unica ședință de judecată, din 08 iunie 2012, au fost obținute de recurent cu o zi înainte de termenul când au avut loc dezbaterile, astfel încât: pe de o parte, nu puteau fi folosite în fața instanței de fond, iar pe de altă parte, constituiau proba fundamentală a demersului său judiciar.
Aceste înscrisuri oficiale (declarația de renunțare la succesiune, sentința civilă nr. 4349 din 12 iulie 1972), considerate în succesiunea lor temporală, constituie probe indubitabile ale lipsei oricărui drept succesoral invocat de intimata M. L. S., față de defuncta sa mamă, I. S..
Este de luat în mod serios în considerare faptul că orice instanță poate să constate că, o renunțare expresă la o moștenire, prin act notarial, este un act unilateral de voință, manifestată direct și fiind irevocabilă pe calea revenirii ulterioare, revenire care nu este de natură să schimbe statutul juridic al renunțătorului.
Încuviințarea revenirii asupra drepturilor succesorale ale intimatei printr-o sentință a Judecătoriei B., întărește pe deplin fraudarea legii în materie succesorală, această instanță fiind necompetentă material și mai cu seamă teritorial.
Emiterea de către Judecătoria B. a unei sentințe într-o materie de incompetență, conduce automat la nulitatea absolută a vreunui act ulterior prin care se acceptă o moștenire la care s-a renunțat.
Concluzia firească este în opinia recurentului că fără eludarea prescripțiilor art. 292 Cod de procedură civilă, instanța de apel și-ar fi exercitat rolul activ și s-ar fi pronunțat din oficiu asupra noilor înscrisuri depuse de recurent la dosarul cauzei, ar fi contribuit activ la lămurirea pricinii și ar fi constatat, pe deplin drept, lipsa vocației succesorale intimatei M. L. asupra moștenirii mamei sale, I. S..
Prin ultimul motiv de recurs se arată că hotărârea este nelegală cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Susține recurentul că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată deși apărătorul intimatei nu a fost prezent la dezbateri și a depus chitanța după ce cauza a rămas în pronunțare.
Recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i predea din moștenirea defunctei T. Rene R. … bunurile prevăzute în legatul cu titlu particular pe care l-a făcut defuncta în favoarea „sa” și anume:
- imobilul situat în București, .. 25, sector 1;
- toate bunurile imobile care se găsesc în acest apartament.
La termenul din data de 14 decembrie 2009 s-a pus în vedere reclamantului ca în termen de cinci zile să precizeze obiectul fiecărui capăt de cerere, motivele de fapt și de drept ale acesteia.
Totodată s-a încuviințat proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din data de 20 septembrie 2010 „având în vedere că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația pusă în sarcina sa la termenul anterior, respectiv de a-și preciza cererea” instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551 alin. 1 Cod de procedură civilă.
La solicitarea reclamantului s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
Cu această ocazie reclamantul depune o cerere precizatoare – modificatoare prin care solicită:
- deschiderea succesiunii după defuncta T. Rene R., decedată la data de 22 mai 2006, în București
- partajarea masei succesorale conform testamentului olograf încheiat de defunctă la data de 19 mai 2006. Totodată își precizează și cererea inițială.
Prin încheierea din data de 07 februarie 2011 Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca tardivă cererea modificatoare apreciind că este investită numai cu cererea inițială.
Prin motivele de apel nu a fost criticată această încheiere. Se critică numai sentința, motivat de faptul că în mod greșit nu a reținut că autoarea sa era proprietara întregului imobil.
Prin notele scrise, formulate în fața instanței de apel la data de 08 iunie 2012 se solicită să se constate nulitatea absolută a sentinței civile nr. 4349 din 12 iulie 1972 a Judecătoriei B., întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 14 Cod de procedură civilă și fără a se avea în vedere că intimata a renunțat la succesiunea defunctei S. I..
Se susține de către reclamant că prin ignorarea acestor înscrisuri instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 292 Cod de procedură civilă.
Într-adevăr, articolul 292 Cod de procedură civilă dispune că: „Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.
Respectarea sau încălcarea acestor dispoziții se apreciază însă și coroborat cu dispozițiile art. 294 Cod de procedură civilă, potrivit cărora: „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. De asemenea, se va putea solicita compensația legală”.
Acest articol prevede caracterul devolutiv al apelului și limitele lui.
Efectul devolutiv al apelului are două limite.
Pe de o parte, datorită faptului că și în această etapă procesul este guvernat de principiul disponibilității, instanța de apel nu poate proceda la această nouă judecată decât în limitele stabilite de apelant.
Pe de altă parte, efectul devolutiv este limitat de regula „tantum devolutum quantum judicatum”, potrivit căreia prin apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. Altfel supus, instanța superioară este chemată să judece, să controleze numai ceea ce a judecat prima instanță, nefiind posibil să se modifice elementele de la prima instanță și nici să se formuleze cereri noi (art. 294 alin. 1 Cod de procedură civilă).
Ca atare, atâta timp cât instanța de fond nu a fost investită cu o cerere privind constatarea nulității absolute a sentinței civile nr. 4349/1972 a Judecătoriei B. tribunalul nu putea analiza pentru prima dată această cerere în apel.
Față de petitul cererii de chemare în judecată „predarea legatului cu titlu particular” în mod corect tribunalul nu a avut în vedere declarația de renunțare la succesiune și sentința civilă nr. 4349 din 12 iulie 1972 a Judecătoriei B., probe depuse de recurentul apelant în dovedirea unei cereri noi, respectiv constatarea nulității absolute a sentinței Judecătoriei B..
Neîntemeiat este și motivul de recurs privind obligarea recurentului – apelant la plata cheltuielilor de judecată.
Chiar dacă avocatul intimatei nu a fost prezent la dezbateri, acesta a depus întâmpinare (fila 23 dosar apel), a fost prezent la celelalte termene (fila 27 dosar apel) și a depus concluzii scrise (fila 53 dosar apel), astfel încât s-a dovedit activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul litigiului de față.
Prin urmare, potrivit art. 274 Cod de procedură civilă ca parte căzută în pretenții apelantul datorează cheltuielile de judecată părții adverse.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă recurentul ca fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată, efectuate în recurs, conform dovezilor de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant P. P. A., împotriva deciziei civile nr. 589/A din 08 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. L. S., ca nefondat.
Obligă recurentul la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. V. A. D. T. I. A. H. P.
Grefier,
Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
2ex./12.03.2013
T.B.-S.3.-I.N.;L.C.S.
Jud.S.1.-E.I.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 548/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 613/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
