Anulare act. Decizia nr. 62/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 62/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 3922/302/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 62 R

Ședința publică de la 16.01.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - A. M.

JUDECĂTOR - F. P.

JUDECĂTOR - V. A.

GREFIER - F. V.

************

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant . PRE., împotriva deciziei civile nr.950 A din 24.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. (fostă P.) C., P. M. și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și intimatul intervenient S. C. SABBA, având ca obiect, anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații pârâți B. (fostă P.) C., prin avocat Laffineur A. cu împuternicire la fila 18 dosar, M. București prin Primar General prin consilier juridic M. E. L., lipsind recurenta-reclamantă . Pre. și intimata pârâtă P. M.. Se prezintă pentru intimatul intervenient S. C. Sabba, avocat cu împuternicire la fila 20 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a atașat suplimentul dosarului nr._ al Tribunalului București Secția a V a Civilă în care s-a îndreptat eroarea materială.

Părțile prin reprezentanți învederează instanței că nu au cereri prealabile de formulat.

Reprezentanta intimatei pârâte M. București prin Primar General depune la dosar delegație.

Apărătoarea intimatei pârâte B. (fostă P.) solicită respingerea recursului. Consideră că în mod corect instanța de apel a admis excepția autorității de lucru judecat. Pe rolul Judecătoriei Sector 5 s-a aflat o cerere identică. Prin sentința civilă nr.332/21.01.2010 s-a admis excepția lipsei de interes. Aceasta a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului și a recursului. Judecătoria Sector 5 a admis excepția lipsei de interes. S-a invocat de către Ș. C. Sabba excepția de lucru judecat. Pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise și chitanță plată onorariu.

Reprezentanta intimatei pârâte M. București prin Primar General învederează instanței că achiesează la concluziile formulate de apărătoarea intimatei pârâte B. (fostă P.) C. și solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Apărătoarea intimatului intervenient Ș. C. Sabba pune concluzii de respingere a recursului. În ceea ce privește primul motiv de recurs învederează instanței că achiesează la concluziile formulate de apărătoarea intimei pârâte B. (fostă P.) C.. Arată că au fost formulate încă două motive de recurs. S-a invocat că la instanța de apel s-au încălcat prevederile art. 296 cod pr. civ. Arată că instanța de apel nu i-a creat reclamantei o situație mai grea, a arătat că nu mai putea fi primită o asemenea cerere. În ceea ce privește cel de al treilea motiv prin care se învederează că au fost încălcate dispozițiile art.137 cod pr. civ. arată că excepțiile se judecă cu prioritate. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Curtea, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 5082/07.07.2010, pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București, au fost respinse ca neîntemeiate: excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor B. C. și P. M. și excepția inadmisibilității; a fost admisa excepția lipsei de interes și, drept consecința, respinsa cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta . Pre., ca lipsita de interes.

Prin aceeași hotărâre a fost admisa cererea de intervenție accesorie formulata de intervenientul S. C. Sabba.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut ca prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 05.11.2007 cu nr._/302/2007, reclamanta S.C. B. S. Fila Pre.. a chemat în judecată pe pârâtul M. București, prin Primarul General, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea certificatului nr. 8791/18.12.1998 eliberat de Primăria Municipiului București.

Prin cererea de intervenție formulată la data de 20.11.2007 – denumită în interes propriu și în interesul pârâtului M. București intervenientul Ș. C. Sabba a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată și inadmisibilă, arătând că prin sentința civilă nr. 6472/27.04.2009, rectificată prin încheierea din 07.09.1999 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . (fost Piața Romană nr. 8), sector 1. S-a precizat actul a cărui nulitate s-a solicitat în cauză a fost folosit de intervenient ca probă în alte 9 dosare civile având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași cu privire la imobilul menționat.

La data de 28.04.2010, reclamanta a formulat cerere completatoare în privința cadrului procesual pasiv, arătând că înțelege să cheme în judecată și pe pârâtele P. M. și B. (fostă P.) C..

Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a celor două pârâte, s-a arătat că aceasta este neîntemeiată deoarece în cauză, s-a solicitat constatarea nulității absolute, a certificatului nr. 8791/18.12.1998 semnat de B. C. si P. M., cererea fiind întemeiată și pe constatările privind infracțiunea de fals intelectual conforma Rezoluției din 09.08.2007 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. 1610/P/2006.

Asupra excepției inadmisibilității, instanța a constatat ca este neîntemeiată în raport de motivele invocate în susținerea acesteia, instanța a arătat că inadmisibilitatea presupune fie neîndeplinirea unei proceduri prealabile formulării acțiunii, fie existența unei alte căi procedurale impusă de lege pentru valorificarea aceluiași drept, calificat juridic în același fel, situații ce nu se regăsesc în speța de față.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța de fond a arătat că, chiar dacă s-ar declara nul certificatul nr. 8791/1998, hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată de intervenient (sentința civila nr. 6472/1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București), nu ar putea fi supusa controlului în cadrul unei căi extraordinare de atac la cererea reclamantei din cauza de față, deoarece aceasta nu a fost parte în litigiul respectiv. Prin urmare, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . sector 1, consfințit prin sentința civila nr. 6472/1999, ce se bucura de putere de lucru judecat, ar rămâne în patrimoniul intervenientului, fără vreo consecința în patrimoniul reclamantei, care nu ar dobândi astfel vreun drept asupra bunului respectiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta . Pre., solicitând modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii excepției lipsei de interes și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 950A/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a admis excepția autorității de lucru judecat; s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 5082/7.07.2010, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanta . Pre., împotriva pârâților M. București prin Primarul General, P. M. și B. (fostă P.) C. pentru autoritate de lucru judecat.

La termenul de judecata din 24.10.2011, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepție ce a fost pusă în discuția părților și a fost admisă, tribunalul reținând că, potrivit art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are același obiect, este întemeiata pe aceeași cauza și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

În speță, între părțile din prezenta cauza a mai existat un litigiu în care apelanta . Pre. a solicitat anularea certificatului nr. 8791/1998 eliberat de Primăria Municipiului București, invocând aceleași motive ca și în prezenta cauza, inclusiv săvârșirea infracțiunii de fals. Acest litigiu a fost înregistrat sub nr._/302/2009 la Judecătoria Sectorului 5 București. Prin sentința civilă nr. 332/21.01.2010 pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă irevocabilă, a fost respinsa acțiunea reclamantei ca lipsită de interes.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta . Pre. și a criticat hotărârea recurată ca nelegală, arătând că a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea actului emis de către M. București, prin Primarul General, ca fiind un act fals în contradictoriu cu emitentul actului și a persoanelor care au semnat acest act, iar prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor B. C. și P. M. și excepția inadmisibilității acțiunii, însă, a admis excepția lipsei de interes și a fost respinsă acțiunea, ca lipsită de interes.

În apel, intimatele persoane fizice au invocat excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că, între părțile din prezenta cauză a mai existat un litigiu în care reclamanta a solicitat anularea certificatului nr. 8791/1998 eliberat de Primăria Municipiului București, iar această acțiune a fost soluționată definitiv și irevocabil în sensul admiterii excepției lipsei de interes și respinsă acțiunea, ca lipsită de interes.

Recurenta a învederat faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 Cod civil, deoarece este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate, iar în prezenta cauză, părțile diferă față de acțiunea soluționată definitiv și irevocabil.

Recurenta a învederat faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 296 teza a II-a Cod procedură civilă, deoarece apelantului nu i se poate crea în propria sa cale de atac o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată, iar în apel a fost admisă excepția invocată de intimate care nu promovaseră apel și, în această situație instanța de apel nu avea posibilitatea de a schimba în tot sentința atacată și de a crea reclamantei o situație mai grea în propria cale de atac.

Intimata P. M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către reclamanta . Pre. anularea actului fals și anume, a certificatului nr. 8791 din 18.12.1998 eliberat de către Primăria Municipiului București în contradictoriu cu pârâtele P. C. și P. M..

Prin sentința civilă nr. 5082 din 07.07.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantă ca fiind lipsită de interes și admisă cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul Ș. C. Sabba, iar prin decizia civilă nr. 950 din 24.10.2011 a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă pronunțată în calea de atac a apelului, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatele P. M. și B. C., deoarece între părțile din prezenta cauză a mai existat un litigiu care a avut ca scop anularea aceluiași certificat, fiind pronunțată sentința civilă nr. 332 din 21.01.2010 de către Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă irevocabilă, prin care acțiunea reclamantei a fost respinsă ca lipsită de interes.

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat trebuie să fie îndeplinite dispozițiile art. 1201 Cod civil, în sensul că se formulează o nouă cerere de chemare în judecată între aceleași părți, cu același obiect și întemeiată pe aceeași cauză.

Din considerentele sentinței civile nr. 332 din 21.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 691 din 23.06.2010 a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă și a recursului prin decizia civilă nr. 471 din 26.04.2011 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, rezultă că reclamanta . Pre. a chemat în judecată pe pârâtele P. C. și Petreașcu M. și s-a solicitat desființarea totală a certificatului nr. 8791 din 18.12.1998 și a fost respinsă acțiunea ca fiind lipsită de interes.

Din considerentele sentinței civile arătate rezultă că a fost soluționată cauza între aceleași părți, cu același obiect, dar nu a fost antamat fondul cauzei, soluționându-se cauza raportat la excepția lipsei de interes, situație în care, hotărârea arătată nu intră în puterea lucrului judecat.

Curtea constată că în mod greșit, prin decizia civilă nr. 950 din 24.10.2011 a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, s-a reținut existența autorității de lucru judecat, nefiind soluționată cauza în fond prin sentința civilă nr. 332 din 21.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București și, în consecință, Curtea în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă . Pre., împotriva deciziei civile nr. 950 A din 24.10.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. (fostă P.) C., P. M. și M. București prin Primar General și intimatul-intervenient S. C. Sabba.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. M. F. P. V. A.

GREFIER,

F. V.

RED.AM

Tehnored.MȘ/PS 2 ex.

29.01.2013

Jud. apel: L. C.

S. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 62/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI