Daune cominatorii. Decizia nr. 1626/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1626/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 39845/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1626R
Ședința publică de la 7 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții reclamanți T. M., T. I., P. M. I., U. F. L., M. R. și S. M. A. moștenitorul defunctului S. M. împotriva sentinței civile nr. 1872/28.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect Legea nr. 10/2001 și daune cominatorii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți reprezentați de avocat D. C. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentanta recurenților reclamanți arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurenților reclamanți, având cuvântul în susținerea recursului arată că a contestat Dispoziția nr. 160/2010 emisă de MAI, întrucât notificarea formulată de către recurenți a fost respinsă cu motivarea că terenul solicitat a fi restituit este afectat de amenajări de utilitate publică. Arată că potrivit expertizei efectuate în cauză doar o mică suprafață de teren, din totalul acestuia, este afectată de amenajări de utilitate publică și precizează că pe acest teren se efectuează antrenamentele pompierilor de la ISU B..
În susținerea motivelor de recurs depune la dosar o notificare-ofertă, din care rezultă că în eventualitatea restituirii terenului, în integralitatea sa, recurenții sunt de acord ca timp de doi ani terenul să fie utilizat de către intimat.
Depune practică judiciară, dezvoltă oral motivele de recurs și solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, fără obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr._, reclamanții T. M., T. I., P. M. I., S. M., U. F. L., M. R. și T. M., au formulat în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor (MAI), contestație împotriva deciziei nr.160/2010 emisă de pârât în baza Legii 10/2001, solicitând anularea deciziei, obligarea pârâtului la restituirea în natură a suprafețelor de teren de 5827,32 mp si 1440 mp situate în B., intersecția .. Carpaților, libere de construcții, iar pentru diferență, să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri, constând în valoarea de piață a imobilului, despăgubiri ce să fie achitate în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
De asemenea, au mai solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în sumă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, în executarea obligațiilor de restituire în natură, a suprafeței de teren liberă de construcții, iar pentru diferență, acordarea reclamanților în compensare a unui imobil similar din punct de vedere al valorii de piață, aflat în proprietatea pârâtei la expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești și până la executarea integrală a obligației .
În motivarea cererii, au arătat că au formulat notificare în baza Legii 10/2001, în vederea restituirii imobilelor – teren, identificate cu nr. Topo 7419/1/1/1/1/a/2 în suprafață totală de 5827,32 mp. și 7419/2/3/2 în suprafață totală de 1440 mp., situate în B., la intersecția Strada Berzei cu . afla parțial în folosința Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ț. B. B..
Pentru a identifica dacă există posibilitatea restituirii în natură, total sau parțial a terenului solicitat, s-au întocmit în faza administrativă expertize tehnice de identificare a imobilului, expertize în urma cărora s-a stabilit că există o suprafață importantă din teren, liberă de construcții, care nu are nicio utilitate concretă în desfășurarea activității pârâtului și este constituită din „zona verde și zona de instrucție, teren de sport”. Din aceleași expertize rezultă că accesul în clădirea administrativă aferentă subunității se face direct din . la garajele în care se află autospecialele de intervenție se face direct din . betonată, identificată în schițele anexate expertizelor se regăsește doar o construcție, edificată fără autorizație, având destinație de „instructaj”, fără o utilitate de sine stătătoare, precum și un turn de pregătire al cărui coeficient de siguranță este sub limitele legale.
Au mai arătat reclamanții că decizia 160/2010, prin care a fost respinsă cererea de restituire a imobilului, este emisă în totală contradicție cu dispozițiile legale, respectiv Legea 10/2001, respectiv dispozițiile art. 10, potrivit cărora ”terenurile se restituie în natură dacă sunt libere de construcții sau au construcții demontabile” .
Au mai susținut că decizia nu face niciun fel de referire la solicitarea expresă a notificatorilor, de restituire în natură a suprafeței libere de aproximativ 60% din valoarea totală a terenului revendicat .
Față de cele mai sus arătate, au solicitat anularea dispoziției și restituirea în natură a suprafeței de teren libere, astfel cum a fost identificată în expertiza topo întocmită de expert M. C..
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că prin decizia contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 7267,32 mp., situat în B., . și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, constând în despăgubiri potrivit Legii 247/2005, întrucât pe terenul ce face obiectul notificării, au fost edificate construcții și amenajări de utilitate publică. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că activitatea de schimbare a serviciului operativ și de permanență în cadrul unității ISU, reclama necesitatea existenței unui spațiu special dedicat. De asemenea, s-a susținut că unitatea are nevoie de spațiu și pentru a putea fi asigurată pregătirea de specialitate a personalului, constând în antrenament pentru lucrul cu instalații speciale, antrenament cu accesoriile și echipamentele din dotarea autospecialei, de evacuare a fumului, gazelor și pentru iluminat; antrenamentul de specialitate privind salvările de la înălțimi, etc.
În consecință, a arătat pârâtul că, dat fiind specificul unității deținătoare a terenului, nu a putut fi dispusă restituirea în natură, ci doar acordarea de despăgubiri bănești.
Referitor la solicitarea reclamanților de acordare în compensare a unui imobil similar, s-a arătat că nu deține vreun imobil pentru a fi atribuit în compensare.
În ceea ce privește plata de daune cominatorii, a solicitat respingerea acestei cereri, arătând că Legea 10/2001, prevede expres care sunt sancțiunile ce pot fi aplicate persoanelor juridice în procedura instituită de lege.
Prinsentința civilă nr. 1872din 28.10.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a respins contestația formulată de reclamanții T. M., T. I., P. M. I., S. M., U. F. L., M. R., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor, ca neîntemeiată .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 160/2010 emisă de MAI, în soluționarea notificării nr. 1994/2001, depusă de reclamanți, pentru imobilul compus din două terenuri, în suprafață de 1440 mp. și 5827,32 mp., situate în B., ., s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață totală de 7267,32 mp. și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile titlului VII din Legea 247/2005.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație reclamanții din prezenta cauză, apreciind în esență că decizia este nelegală, întrucât în urma efectuării unor expertize de specialitate, s-a identificat o suprafață de aproximativ 6000 mp. ce ar putea fi restituită în natură, suprafață pe care se află teren de sport, spațiu verde, construcții provizorii, etc.
Potrivit art. 10 din Legea 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Tribunalul a avut în vedere faptul că, din dispozițiile legale sus arătate, imobilul se restituie în natură ori de câte ori acesta nu este afectat de utilități. Totodată, în cazul în care pe terenul notificat se află edificate construcții, care nu mai sunt necesare unității deținătoare, se poate dispune restituirea și a terenului aferent acestora.
În speță, instanța de fond a reținut că terenul pretins de reclamanți a fi restituit în natură, parte din terenul în suprafață totală de 7267,32 mp. este folosit de unitatea ISU pentru antrenamentele necesare, dat fiind specificul acesteia, respectiv: antrenamente pentru lucrul cu instalații speciale, antrenamente cu accesoriile și echipamentele din dotarea autospecialei, de evacuare a fumului, gazelor și pentru iluminat, precum și antrenamentele de specialitate privind salvările de la înălțimi.
A concluzionat tribunalul că, suprafața pretinsă de reclamanți, nu poate fi considerată liberă, pentru faptul că reprezintă platoul de antrenament al unității ISU, platou pe care sunt desfășurate activitățile de întreținere al autospecialelor, precum și antrenamentele care impun folosirea pompelor cu spumă, cu tunul, cu autoscara, desfășurări masive de personal în cazurile organizării de exerciții pentru atenuarea consecințelor unui accident real. Limitarea în spațiu a activității unității ISU, ar conduce la posibile accidente, o mai slabă pregătire a personalului și, implicit, posibile victime civile.
În atare împrejurare, prima instanță a apreciat că nu se poate susține că terenul aferent construcțiilor, nu este necesar unității deținătoare în desfășurarea activității acesteia.
Împotriva acestei hotărâri audeclarat recurs reclamanții T. M., T. I., P. M. I., U. F. L., M. R. și S. M. A..
În motivare, s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, au formulat o notificare în vederea restituirii terenului imobil cu numerele topo 7419/1/1/1/1/3/2 în suprafață totală de 5827,32 mp și 7419/2/3/2 în suprafață totală de 1440 mp., situate în B. la intersecția .. Carpați, parțial aflat în folosința Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Ț. B." Brașovși că, în vederea soluționării notificării, Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 constituită la nivelul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat acte doveditoare în susținerea acesteia, iar toate documentele solicitate au fost puse la dispoziția comisiei și, mai mult decât atât, reclamanții au fost de acord cu efectuarea unei expertize tehnice de identificare, în acest sens, fiind obținute toate aprobările necesare încă din anul 2003.
Ulterior, în timpul analizării notificării de către comisie, reclamanții au solicitat și obținut acordul pentru o nouă expertiză, având ca obiect identificarea terenurilor libere de construcții, care ar putea face obiectul unei restituiri parțiale în natură. Ca atare, s-a efectuat expertiza de către d-na expert M. C., din conținutul căreia reiese faptul că 4000 mp. din totalul de 7267,32 mp. sunt liberi de construcție și nu sunt afectați în niciun fel de amenajări de utilitate publică sau rețele subterane, restul fiind ocupat cu construcții edificate cu autorizație după anul 1974, spații verzi sau trotuare. Având în vedere concluziile expertizei, ISU B. a înteles să efectueze, pe cheltuiala proprie, o altă expertiză cu obiectiv identic, expertiză cu concluzii identice cu cele ale celorlalte expertize efectuate de către reclamanți.
De asemenea, recurenții au invocat și faptul că, urmare a demersurilor efectuate de expert, a rezultat că pe terenul aflat în administrarea MAI nu au fost identificate amenajări de utilitate publică subterane și supraterane de la rețeaua de alimentare edilitară a orașului B., respectiv conducta de gaz, conducta de alimentare cu apa potabilă, conducta de canalizare și rețeaua electrică.
Împotriva deciziei emisă de unitatea deținătoare, recurenții au formulat contestație, prin care au solicitat instanței de judecată să dispună anularea deciziei și, pe fond, să oblige pârâtul să restituie în natură suprafața de teren liberă de construcții și neafectată de amenajări de utilitate publică, urmând ca pentru diferență să oblige pârâtul să le acorde în compensare un imobil similar din punct de vedere al valorii de piață aflat în proprietatea acestuia.
Recurenții reclamanți au menționat că împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs pentru următoarele motive:
Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, "Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", având în vedere că legiuitorul a prevăzut o astfel de obligație în sarcina judecătorului, bazându-se pe faptul că o motivare bună permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justitiabil, ci este mai ales o garanție împotriva arbitrarului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conformă legii și, pe de altă parte, ea permite o înțelegere a funcționării justiției de către societate.
În esență, sub acest aspect, recurenții au susținut că instanța ar fi trebuit să prezinte modul în care a interpretat probele administrate în cauză, și/sau motivele pentru care nu a ținut cont de anumite probe, fapt care nu se regăsește în conținutul sentinței recurate, deoarece singura motivare care se regăsește în hotărâre se referă la faptul că suprafața pretinsă de recurenții - reclamanți a fi restituită în natură, nu poate fi considerată liberă, pentru faptul că reprezintă platou de antrenament al unității ISU - deși în conținutul Legii 10/2001 nu se regăsesc dispoziții în acest sens.
Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, "când Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
Deși recurenții – reclamanți au indicat instanței de judecată că înțeleg să solicite să oblige pârâtul să restituie în natură suprafața de teren liberă de construcții și neafectată de amenajări de utilitate publică, având în vedere că prin Decizia 160/2010 acesta a înțeles să respingă cererea de restituire, motivat de faptul că „pe terenul în suprafață de 7267,32 mp. sunt amplasate construcții cu caracter definitiv, care au fost realizate din fondul statului și pe terenul aflat în administrarea MAI au fost identificate amenajări de utilitate publică, subterane și supraterane de la rețeaua de alimentare edilitară a orașului B., respectiv conducta de gaz, conducta de alimentare cu apa potabilă, conducta de canalizare și rețeaua electrică”,prima instanță a ignorat în totalitate aceste aspecte, sentința pronunțată făcând referire la motive străine de cele indicate în conținutul Deciziei nr. 160/2010.
Recurenții – reclamanți au arătat că ambele motive indicate de către pârâtă au fost demontate și că prin probele administrate în dosar, respectiv expertizele efectuate atât de aceștia cât și de pârât, rezultă că suprafața de 4000 mp., solicitată a fi restituită în natură este liberă de construcții și pe acesta nu există niciun fel de amenajări de utilitate publică.
Mai mult decât atât, au susținut recurenții că, instanța de fond nu a analizat legalitatea și temeinicia deciziei nr. 160/2010 emisă de M.A.l., pronunțând astfel o hotărâre care nu are nicio legătură cu decizia contestată, astfel că, recurenții – reclamanți apreciază sentința recurată ca netemeinică, instanța de fond interpretând în mod greșit atât decizia contestată, cât și contestația în sine.
Al treilea motiv de recurs invocat de reclamanți este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii":
Arată recurenții că sentința este lipsită de temei legal, instanța nefăcând aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea 10/2001, care dispun că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură.
Mai mult decât atât, art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001 prevede că în cazul în care pe terenurile pe care s-a aflat construcția preluată în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."
Astfel, în conformitate cu dispozițiile textelor de lege invocate, pârâtul avea obligația de a emite o decizie, prin care să dispună restituirea în natură a suprafeței de 4.000 mp., liberă de construcții și neafectată de utilități - așa cum rezultă din expertizele efectuate, mai ales că acesta le-a avut la dispoziție în momentul emiterii deciziei.
Aceeași situație este valabilă și în cazul instanței de fond, care ignorând atât dispozițiile art. 9 din legea 10/2001, precum și ale alineatului 1 al art. 10 din aceeași lege, cât și întreg probatoriul aflat la dosar, a pronunțat o sentință profund nelegală.
Au invocat recurenții că, în ceea ce privește motivele de netemeinicie, sentința instanței de fond este profund criticabilă, prin prisma aprecierii probelor existente la dosarul cauzei, cât și în raport cu dispozițiile Protocolului 1 art.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului la care România este parte, deoarece instanța de fond nu a apreciat în mod temeinic actele existente la dosar, în sensul că nu a fost analizat în mod temeinic raportul de expertiză efectuat de către petiționari în faza administrativă, prin care s-a identificat imobilul ce face obiectul notificării, precum și a suprafeței libere de construcții.
Aceștia au arătat că, în sentința recurată nu se face niciun fel de mențiune, nici cu privire la faptul că din suprafața totală de peste 10.000 mp, care sunt ocupați de ISU B. la ora actuală, notificatorii revendicau 7.267 mp, din care aproximativ 3.200 mp erau ocupați de construcție, restul fiind suprafață liberă și care făcea obiectul solicitării notificatorilor. Astfel, ISU B. urma să-și desfășoare activitatea în aproximativ 6500 mp și nu în doar 3200 mp, câți erau ocupați de construcție. Mai mult decât atât, în momentul în care expertul a identificat lotul liber de construcții a urmărit ca restul imobilului să nu aibă de suferit în desfășurarea activității ISU, iar limitele de proprietate respectau reglementările legale in materie.
De asemenea, arată recurenții că instanța de fond a apreciat edificatoare afirmațiile făcute de către intimată prin întâmpinare, cu privire la necesitatea desfășurării unei activități „complexe" de antrenament - cu consecința viitoare de pierdere a unor vieți omenești - nesocotind declarația numitului A. C., depusă la dosar, în care se arată că spațiul era folosit pentru parcarea mașinilor personale ale personalului civil al ISU și că, în momentul discuțiilor cu reprezentanții ISU B. aceștia ar fi fost de acord să renunțe la platforma betonată și la celelalte spații adiacente, dacă s-ar fi finanțat de către notificatori un sistem de încălzire modern.
A fost nesocotită de către instanța de fond și situația de fapt ce i-a fost prezentată și care n-a fost în niciun fel contestată de către intimată, în sensul în care pe platforma betonată se regăsește o macara a unui investitor privat, care trebuia să deservească la ridicarea unei construcții aflate dincolo de limita de proprietate a subunității, acest utilaj regăsindu-se în incinta imobilului deținut de ISU B. de aproximativ 4 ani, fără nicio decizie legală, iar la acest moment este abandonată împreună cu proiectul imobiliar vecin.
Susțin recurenții – reclamanți că, la acel moment, normele de protecția muncii interzic derularea de activități de orice fel sub raza macaralei și că, prezența ei fără o întreținere corespunzătoare, este un pericol pentru oricine s-ar afla în preajmă.
O ultimă critică a recurenților a vizat faptul că instanța de fond a nesocotit flagrant și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, privind încălcarea dreptului de proprietate privată, atâta timp cât actele normative de preluare abuzivă a imobilelor între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost considerate de „lege lata" ilegale, astfel că restituirea proprietăților devine obligatorie pentru autoritățile statului.
Au susținut că în numeroase cauze analizate de Curtea Europeana privind litigiile referitoare la restituirea proprietății, s-a statuat că România a încălcat în mod repetat dispozițiile art. 1 din Protocolul I al Convenției Europene, în sensul că trebuie să facă dovada eforturilor de restituire în natură, chiar și a unei părți a proprietății libere de construcție sau neînstrăinate anterior cererii foștilor proprietari (B. contra României), obligând Statul să acționeze corespunzător. De asemenea, multitudinea cererilor formulate în fața Curții contra României a determinat CEDO să dea o hotărâre pilot (S. contra României), prin care autoritățile sunt obligate să armonizeze legislația privind restituirea proprietăților în conformitate cu dispozițiile Protocolului l al Convenției Europene ale Drepturilor Omului, decizie care trebuie implementată până în aprilie 2012.
Arată recurenții că, în speța dedusă judecății se poate constata o încălcare flagrantă a dispozițiilor Protocolului l al CEDO, în condițiile în care instanța de fond nu a argumentat în niciun fel decizia sa de a respinge restituirea în parte în natură, nesocotind de asemenea și esența Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, care a statuat că restituirea în natură este regula - atunci când aceasta este posibilă, urmând să se arate temeinic motivele de respingere a unei asemenea cereri formulate de notificatori.
În final, recurenții reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1872/28.10.2011 pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, admiterea contestației împotriva deciziei nr. 160/2010 emisa de MAI, anularea acestei decizii și obligarea pârâtului la restituirea în natură a suprafeței de peste 4.000 mp, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză efectuat de expertul Valeu M..
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Reclamanții audeclarat recurs în timpul desfășurării judecății în primă instanță, și împotriva încheierii de ședință din data de 15.10.2010 prin care s-a respins ca nefondată, cererea acestora de preschimbare a termenului de judecată, cu unul mai apropiat.
Recursul s-a argumentat, în esență, prin durata de timp îndelungată care s-a scurs de la formularea notificării înregistrate în 2001, respectiv prin vârsta înaintată a recurenților.
Prin întâmpinareaformulată de intimatul M. Administrației și Internelor, s-a solicitat respingerea recursului împotriva sentinței și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Cu privire la critica întemeiată pe motivul prevăzut la art.304 pct.7 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține că este neîntemeiată, deoarece, într-adevăr, potrivit acestor dispoziții legale, o hotărâre judecătorească poate fi recurată, atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit art.261 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de instanță trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
În cauză, instanța de fond a dat hotărârii o motivare succintă, însă cuprinzătoare și corespunzătoare soluției pe care a adoptat-o, concluziile sale fiind argumentate în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale pe care le-a apreciat ca fiind aplicabile litigiului judecat, fiind în concordanță cu dispozitivul hotărârii, acțiunea fiind astfel respinsă, ca nefondată.
Punctul 8 al art. 304 Cod procedură civilă, se referă la interpretarea juridică a actului juridic dedus judecății, însă nu este incident în cauză, deoarece actul juridic civil reprezintă o manifestare de voință, exteriorizată cu intenția de a produce efecte juridice civile, sau suportul material care constată și redă manifestarea de voință exprimată. Obiectul acestei cauze îl reprezintăcontestațieîmpotriva deciziei nr.160/2010 emisă de pârât în baza Legii 10/2001, astfel că nu este vorba de interpretare a unui act juridic civil dedus judecății, așa că, acest text legal nu poate fi invocat cu succes ca motiv de recurs.
Aplicarea greșită a legii și respectiv pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea acesteia, de care face vorbire pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, semnifică două ipoteze, respectiv situația în care din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu, ori interpretarea eronată a unui text legal.
În prezenta cauză dedusă judecății, s-a constatat că prin notificarea formulată de reclamanții inițiali ai pricinii, s-a solicitat intimatului restituirea în natură a terenurilor identificate cu nr. topo 7419/1/1/1/1/a/2, în suprafață totală de 5.827,32 mp. și 7419/2/3/2, în suprafață totală de 1.440 mp., situate în B., la intersecția .. Carpaților, care se află în folosința Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ț. B. B..
Pentru soluționarea contestației, instanța de fond era ținută de evaluările presupuse de rezolvarea raportului reparatoriu, în condițiile Legii nr. 10/2001. Astfel, era necesar a se stabili modalitatea de preluare a imobilului în proprietatea statului, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii stipulate de legea specială, după care trebuia a se verifica dacă intimatul a identificat corect tipul de măsuri reparatorii permise de lege, în raport de situația de fapt a cauzei, cu observarea priorității reparației în natură, astfel cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la titlul de proprietate al statului, valabilitatea acestuia și modul în care imobilul a fost transmis în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, instanța de recurs a constatat că, potrivit punctelor 14 și 16 din Deciziunea Comitetului Provizoriu al orașului Stalin nr. 27/1949, emisă în temeiul Decretului nr. 184/1949 pentru fixarea unor atribuțiuni cu caracter economic, imobilele cu nr. topo 7419/1/1/1/1 înscris în C.F. a localității B. nr. 5760 și nr. topo 7419/2/3 înscris în C.F. a localității B. nr._, au fost rechiziționate în folosul întreprinderii „Aprocomb".
Ulterior, în temeiul art. 1 din Decretul nr. 511/1955 privind reglementarea unor bunuri achiziționate, decret care abrogă și Decretul nr. 184/1949, imobilele enumerate anterior au fost considerate ca intrate în proprietatea statului, pe data rechiziționării acestora.
Prin Decizia Comitetului Executiv al Consiliului popular al județului B. nr. 515/01.10.1974, imobilul (construcții și teren în suprafață de 5827,32 m.p.) înscris în C.F. nr._ sub nr. top 7419/1/1/1/1/3/2 a fost transmis din administrarea acestei autorități în administrarea Ministerului Administrației și Internelor în scopul construirii unui sediu pentru o subunitate de pompieri.
Decizia mai sus-menționată a fost modificată prin Decizia nr. 45/1975, în sensul că în acest act normativ au fost evidențiate mijloacele fixe existente pe terenul situat în B., . înscris în C.F. nr._ a localității B. sub nr. top 7419/1/1/1/1/3/2.
Imobilul cu nr. top inițial 7419/2/3 a fost naționalizat în anul 1957 (în baza Deciziilor nr. 27/1949 și nr. 5751/1949 a fostului Comitet Provizoiu al orașului Stalin). Acesta a fost dezmembrat în nr. top 7419/2/3/1 și a revenit vechilor proprietari și în nr. Top 7419/2/3/2 care a fost naționalizat.
Potrivit extraselor de C.F. nr. 5760 și nr._ ale localității B., depuse de către recurenții-reclamanți în fotocopii conforme cu originalele, a rezultat că imobilul care face obiectul notificării a aparținut numitului U. N..
Pentru dovedirea calității de moștenitori ai persoanei îndreptățite, recurenții-reclamanți au depus certificatul de moștenitor nr._ care atestă că de pe urma defunctului U. N., au calitate de moștenitori următorii: U. A. - soție supraviețuitoare, U. D. - fiu, S. M. (născută U.) - fiică și P. M. (născută V.) - nepoată de fiică.
Potrivit articolului 10 alin.2 și 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, cu excepția construcțiilor neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcțiilor ușoare sau demontabile, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, se explicitează înțelesul sintagmei amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, în sensul că se au în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele, determinate, de la caz la caz, atât ca servituțile legale, cât și în baza documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Din economia Legii 10/2001 se poate observa că realizarea scopului restituirii în natură nu are un înțeles restrictiv, neînsemnând numai amprenta la sol a clădirilor construite, de vreme ce legea nu permite restituirea în natură, în situația în care lucrările ocupă funcțional întregul teren sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.
Sintagma „amenajări de utilitate publică”, definită de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, respectiv căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi etc.
Faptul că pe o porțiune de teren nu există construcții sau că nu au fost identificate amenajări de utilitate publică subterane și supraterane de la rețeaua de alimentare edilitara a orașului B., respectiv conducta de gaz, conducta de alimentare cu apă potabilă, conducta de canalizare și rețeaua electrică, nu reprezintă un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren reclamanților, atâta vreme cât el face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității.
Așadar, față de dispozițiile art. 10 alin. 3 și ale art. 11 alin. 3 din Legea 10/2001, este necesar a se face distincția între noțiunile de „teren liber” și „ teren liber ce poate fi restituit în natură”, știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale.
În cauză, restituirea suprafețelor de 5.827,32 mp si 1.440 mp, situate în incinta spațiului utilizat de intimat la desfășurarea activității sale specifice, ar fi de natură a afecta funcțional spațiul conceput a deservi nevoile comunității.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt imobil similar, Curtea arată că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în varianta compensării cu alte bunuri sau servicii, este condiționată în mod obligatoriu, de acordul persoanei îndreptățite la restituire, însă și de existența unor bunuri sau servicii disponibile, care pot fi acordate în compensare, potrivit prevederilor alin. (5) al art. 1, conform cărora "primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau după caz, serviciile are pot fi acordate în compensare".
Cu alte cuvinte, cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, nefiind suficient exclusiv acordul persoanei îndreptățite, iar argumentul pentru care alte terenuri, aflate în administrarea intimatului-pârât, nu au fost cuprinse într-o astfel de listă, este acela că sunt solicitate a fi restituite, în temeiul Legii nr. 10/2001, de alte persoane care se pretind proprietari.
Mai trebuie menționat că procesul civil este guvernat de principiul "actori incumbit probatio", prevăzut de art. 1169 Cod civil, potrivit căruia "cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească".
Or, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada existenței la dispoziția pârâtului a unui astfel de teren care să poată fi acordat în compensare, regulile de procedură neimpunând dovedirea unui fapt negativ, respectiv a inexistenței bunurilor și/sau serviciilor la dispoziția pârâtului, soluția desființării dispoziției și obligării pârâtului să ofere reclamanților măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, apare ca fiind legală, neimpunându-se modificarea acesteia, nici sub acest aspect.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, referitor la aplicarea unei amenzi civile, respectiv daune cominatorii, instanța de recurs constată că nu este întemeiat, amenda civilă putând fi aplicată în condițiile prevăzute de art.580 indice 3 alin.1 Cod procedură civilă, adică dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul și împotriva acestuia există un titlu executoriu, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză, instanța reținând, totodată că, potrivit art.580 indice 3 alin.5 Cod procedură civilă, nu se pot acorda daune cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a face, acestea reprezentând un mijloc de constrângere a debitorului pentru executarea unei obligații de a face, decurgând dintr-un titlu executoriu. Acestea nu au natura unor daune interese, ce pot fi obținute numai în cazul perseverării debitorului în neexecutare, prin transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii.
Este de menționat că decizia nr. XX din 12.12.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casatie și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care s-au considerat admisibile cererile prin care se solicită obligarea debitorilor ce nu-și îndeplinesc obligațiile de a face la plata unor daune cominatorii, și-a încetat efectele prin Legea nr.459/2006 în vigoare din 13.01.2007, prin care s-a introdus alin.5 al art.580 indice 3 și potrivit căruia nu se pot acorda daune cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a face.
Astfel, creditorul care are un titlu executoriu nu are decât posibilitatea, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de a face, de a solicita instanței, să aplice debitorului o amendă civilă, în condițiile art. 580 indice 3. Instanța observă însă, că în cauză, aceasta cerere nu este întemeiată, creditorul neavând un titlu executoriu, cu privire la o obligație de a face, care nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul.
Nici susținerile întemeiate pe art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană nu se verifică, întrucât norma europeană nu garantează redobândirea în natură a dreptului confiscat de regimul anterior, statele semnatare ale Convenției având o largă marjă de apreciere în reglementarea condițiilor în care acceptă retrocedarea proprietăților preluate de vechiul regim, astfel că, fiecare reclamant este ținut de îndeplinirea cerințelor prevăzute de legea națională pentru a obține restituirea în natură, de parcurgerea procedurilor interne și epuizarea căilor de atac.
Examinând încheierea de ședință din data de 15.10.2010 recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Acest recurs a fost declarat în timpul desfășurării judecății în primă instanță, imediat după pronunțarea încheierii de ședință, calea de atac soluționându-se odată cu cea asupra fondului dreptului și nu în mod separat.
Curtea observă că a fost corect apreciată netemeinicia motivelor invocate în legătură cu vârsta înaintată a reclamanților și obiectul cererii de chemare în judecată, împrejurări care nu sunt de natură a atrage părților vreun beneficiu procedural, în raport cu participanții la alte cauze aflate pe rolul unei instanțe. Totodată, se constată că finalitatea acestei cereri de recurs, de preschimbare a termenului de judecată asupra fondului, la o dată mai recentă, nu mai este de actualitate.
În raport de aceste considerente, și această cerere de recurs apare ca nefondată.
Având în vedere cele ce preced, Curtea, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile promovate de reclamanții cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții reclamanți T. M., T. I., P. M. I., U. F. L., M. R. și S. M. A., moștenitorul defunctului S. M., împotriva sentinței civile nr. 1872/28.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. Administrației și Internelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. C. M. I. P.
B. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. ACB
Tehnored. C.G./A.C.B.
2 ex.
Jud. fond I. S. F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1410/2013. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 62/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
