Cereri. Decizia nr. 186/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 17300/3/2010
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 186 R
Ședința publică de la 29.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
………………
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant N. E. D., împotriva sentinței civile nr. 1719/ 26.09.2012 și a încheierii din data de 16.02.2011, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „Legea 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 15.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 22.01.2013 și apoi la 29.01.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 07.04.2011, reclamantul N. E. D. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând să se dispună modificarea dispoziției nr. 553/2002 a Primarului General prin care s-a restituit autoarei sale, N. M., suprafața de 1820,00 m.p., situată în București fosta Prelungirea Dealul C. nr. 1, sector 4 (fost 5) formată din două parcele, prima în suprafață de 1176,00 m.p. și cea de-a doua în suprafață de 648,00 m.p., terenuri ce actualmente poartă numerele poștale 1D și 5A pe . București, în sensul de a dispune restituirea în natură, pentru întreaga suprafață de 1824,00 mp prin teren în echivalent, în principal, iar în subsidiar, cel puțin pentru suprafața de 557,07 mp dispersați, ocupați de rețele de apă și canalizare, pentru care, la cererea S.C. APA N. S.A., s-a constat nulitatea absolută parțială a dispoziției 553/2002, iar dacă niciuna dintre aceste variante nu este posibilă (prioritar fiind restituirea în natură), să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc (instanța reținând că și-a manifestat în mod expres opțiunea în acest sens) pentru întreaga suprafață de 1824,00 mp, sau cel puțin pentru suprafața de 557,07 mp, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 16.02.2011 tribunalul a admis excepția tardivități cererii în ceea ce privește capetele de cerere principală nr. 1 și 2, respectiv modificarea dispoziției nr. 553/2002 emisă de P.M.B. pentru întreaga suprafață de teren de 1824,00mp și a repus cauza pe rol pentru soluționarea cererilor subsidiare privind suprafața de teren de 557,07mp, pentru motivele expuse în respectiva încheiere de ședință.
Prin sentinta civilă nr. 1719 din 26.09.2012 pronunțata de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. E. D., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, astfel cum a fost precizată, a fost obligat pârâtul M. București – prin Primarul General să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent conform Legii speciale nr. 247/2005 în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, pentru terenul în suprafață de 302,57 mp (parte din suprafață de teren de 557,07 mp, cu privire la care a fost anulată parțial Dispoziția nr. 553/30.09.2002), din fostul imobil situat la adresa din București, fosta Prelungirea Dealul C. nr. 1, sector 4 (fost sector 5), valoare din care se va scădea contravaloarea despăgubirilor acordate prin Dispoziția nr. 5169/23.01.2006 pentru construcția demolată situată la aceeași adresă, urmând ca reclamantul să primească numai această diferență și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul reține următoarele:
Prin notificarea nr. 3388/2001 N. M. a solicitat restituirea unei suprafețe de teren de 4157mp la fosta adresă Prelungirea Dealul C. nr. 1, sector 5.
Prin Dispoziția nr. 553/30.09.2002 s-a dispus restituirea în natură în proprietatea d-nei N. M. a terenului în suprafață de 1824,00mp, teren format din două parcele, . de 1176,00 mp și . de 648,00mp..
Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație N. M., însă contestația a fost respinsă ca fiind tardiv formulată prin sentința civilă nr. 385/14.04.2004 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 228/2004 (filele 28,29). Din considerentele sentinței civile amintite rezultă că motivele de nelegalitate ale acestei dispoziții priveau acordarea doar a unei suprafețe de 1824,00mp, deși s-au solicitat 4157,00mp.
Ca urmare a necontestării dispoziției în termenul legal, aceasta a trecut în puterea de lucru judecat, astfel că drepturile recunoscute în favoarea fostului proprietar N. M. au fost stabilite pentru 1824,00mp.
Așa fiind, notificarea nr. 3388/2001 se consideră ca fiind în mod irevocabil soluționată, nu numai din perspectiva persoanei îndreptățite, ci și în ceea ce privește unitatea deținătoare.
La data de 22.09.2004 a decedat persoana N. M., iar din certificatul de moștenitor nr. 184/29.09.2004 emis de BNP „L. G.” rezultă că de pe urma defunctei a rămas ca unic moștenitor N. E.-D., reclamant în cauză (fila 15).
Moștenitorul persoanei îndreptățite, reclamantul N. E.-D. nu putea moșteni mai multe drepturi decât avea autoarea lui, astfel că acesta nu mai avea deschisă calea Legii nr. 10/2001 privind restituirea imobilului situat la fosta adresă Prelungirea Dealul C. nr. 1, sector 5, decât în limita celor 1824,00mp, astfel cum deja s-a reținut.
Cu toate acestea, la solicitarea moștenitorului defunctei N. M., Primăria Municipiului București emite Dispoziția nr. 5169/23.01.2006 prin care este respinsă cererea privind restituirea în natură, dar se acordă măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 254,50 mp și construcția demolată (filele 37,48).
Tribunalul reține, pe de o parte, faptul că această dispoziție nu a fost contestată potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte că ea nu mai poate fi contestată în prezent, motiv pentru care tribunalul a și admis excepția tardivității privind atât această dispoziție cât și dispoziția nr. 553/2002.
Prin decizia civilă nr. 894/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă (filele 19), irevocabilă prin decizia nr. 123R/26.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală (filele 20-27), a fost admis apelul declarat de . și anulată parțial Dispoziție nr. 553/2002 în ceea ce privește suprafața de 557,07mp.
Față de cele reținute anterior, întrucât reclamantul a avut recunoscut dreptul la restituire pentru această suprafață de 557,07mp iar terenul a ieșit din patrimoniul reclamantului, acesta este îndreptățit la o reparație pentru acest teren.
Tribunalul reține că, pe fond, reclamantul a învestit tribunalul cu analizarea drepturilor sale rezultând din aplicarea Legii speciale nr. 10/2001 în raport cu cele două dispoziții de restituire și situația concretă, prezentă, tribunalul fiind ținut să soluționeze cererea în limitele învestirii sale, potrivit principiului disponibilității.
Așa fiind, tribunalul nu poate ignora că ultima dispoziție, respectiv Dispoziția nr. 5169/23.01.2006 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum deja s-a reținut, dar nici nu poate dispune în contra intereselor reclamantului, în propria cale de atac a acestuia.
Mai reține tribunalul că, ulterior constatării nulității parțiale, unitatea deținătoare era obligată să soluționeze din nou notificarea numai cu privire la această suprafață, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Cum reclamantul este îndreptățit, ca urmare a anulării parțiale a dispoziției nr. 553/2002 la o reparație pentru suprafața de 557,07mp, iar pe de altă parte, nu era îndreptățit la reconstituirea ulterioară pentru teren în suprafață de 254,50mp și construcția demolată, tribunalul va admite cererea reclamantului și va obliga pârâtul M. București – prin Primarul General să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent conform Legii speciale nr. 247/2005 în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, pentru terenul în suprafață de 302,57 mp (parte din suprafață de teren de 557,07 mp, cu privire la care a fost anulată parțial Dispoziția nr. 553/30.09.2002, având în vedere că reclamantul a primit deja în natură suprafața de 254,50mp prin Dispoziția nr. 5169/2006), din fostul imobil situat la adresa din București, fosta Prelungirea Dealul C. nr. 1, sector 4 (fost sector 5), valoare din care se va scădea contravaloarea despăgubirilor acordate prin Dispoziția nr. 5169/23.01.2006 pentru construcția demolată situată la aceeași adresă, urmând ca reclamantul să primească numai această diferență.
Tribunalul a avut în vedere și faptul că, unitatea deținătoare, exprimându-și poziția potrivit 26 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, nu a confirmat posibilitatea acordării în natură, în compensare a altui imobil.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 276 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât expertiza a privit un capăt de cerere respins ca neîntemeiat, implicit, ca urmare a admiterii doar în parte a cererii, în limitele în care tribunalul a rămas învestit după respingerea ca tardiv formulate a primelor capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe, ca si impotriva încheierii din data de 16.02.2011, a declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamantul, dezvoltandu-se in esenta urmatoarele critici:
1. In ce priveste incheierea de sedinta, recurentul arata ca autoarea sa nu a fost nemulțumită de restituirea suprafeței totale de 1824 mp., astfel ca pentru aceasta situatie nu era deschisa calea contestatiei reglementata de art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 si ca argumentul instanței in sensul ca ne-am afla . Deciziei de Îndrumare a I.C.C.J. nr. XX/2007, in care se statuează ca instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată impotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natură a imobilelor preluate abuziv, ci și actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitătii detinătoare de a răspunde la notificarea părtii interesate.
Unde se poate mai mult, se poate și mai puțin. Dacă se poate formula o acțiune pentru refuzul nejustificat al unității deținătoare de a soluționa intreaga notificare, se poate formula și acțiune in același sens pentru refuzul nejustificat de a soluționa parte din notificare.
Contestația impotriva dispoziției este singura cale de atac procedurală, dar nu este singura acțiune care se poate exercita in legătură cu o notificare formulată potrivit Legii nr. 10/2001.
Pentru a lămuri acest aspect, la solicitarea expresă a instanței de fond, a precizat pentru termenul de judecată din data de 15.09.2010, că a investit-o cu prezenta cerere nu pentru a soluționa o contestație la decizia emisă, ci o acțiune in obligație de a face față de imprejurarea că decizia inițială a fost dată unitar, cu privire la cele două parcele de teren, iar in condițiile in care ea a fost parțial anulată, notificarea nu mai poate fi privită ca soluționată unitar și complet, in sensul și scopul (restituirii) pe care unitatea deținătoare insăși le-a avut in vedere la momentul emiterii ei.
Câtă vreme in 60 de zile de la decizia irevocabilă prin care s-a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. 553/2002, unitatea deținătoare insăși nu a revenit asupra soluției inițiale și nu a soluționat complet, logic și legal notificarea autoarei mele, desigur că reclamantul era in termen să formuleze cerere in obligația de a face pentru că legiuitorul nu a impus o limitare temporală in atare situație, alta decât termenul general de prescripție.
2. In ce priveste sentinta pronuntata de tribunal, recurentul aduce urmatoarele critici:
a. Greșit reține instanța că Dispoziția nr. 5169/23.01.2006 a fost emisa cu incalcarea Legii nr. 10/2001, dar nici nu poate dispune in contra intereselor reclamantului, in propria cale de atac a acestuia.
Această decizie a fost dată din inițiativa unității deținătoare in cursul procesului având ca obiect obligarea acesteia la completarea Dispoziției nr. 553/2002, față de imprejurarea că notificarea nu fusese soluționată complet, scăpând din vedere unității deținătoare că suprafața totală de teren la care autoarea reclamantului avea dreptul era mai mare decât cea restituită inițial și că relativ la diferența de teren și la la construcția demolată nu se luase nicio decizie, de admitere sau respingere, a cererii de restituire prin măsuri reparatorii.
Instanța nu a fost investită cu verificarea legalității acestei Dispoziții rămase irevocabile prin necontestarea de către nicio persoană, așa incât s-a pronunțat depășind cadrul procesual și fără a pune, in prealabil, in discuția părților această chestiune, incălcând principiul contradictorialității și accesul la un proces echitabil (încălcând grav art. 129 alin. 4 și 5 cod procedură civilă).
b. Recurentul critica apoi solutia tribunalului de a nu acorda drept masura reparatorie compensarea cu alte terenuri, astfel cum acestea au rezultat prin expertiza efectuata.
Recurentul arata ca greșit a reținut instanța că unitatea deținătoare, exprimându-și poziția potrivit art. 26 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, nu a confirmat posibilitatea acordării in natură, in compensare a altui imobil.
Se citeaza art. 1 din Legea nr. 10/2001 si pct. 1.7. din H.G. nr. 250/2007 (Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001).
În cauza: unitatea deținătoare nu a luat inițiativa propunerii de reconstituire a dreptului, nici in tot, nici in parte, pe alt amplasament, deși se recunoaște de instanță că (cel puțin in parte) reclamantul are dreptul la o completare a restituirii; o listă sau un tabel al bunurilor disponibile pentru astfel de restituiri nu a fost intocmit și afișat niciodată de P.M.B.; față de pasivitatea părții intimate-pârâte care nu s-a opus niciodată (nu mai spunem că trebuia să se opună și motivat), judecătorul trebuia să prezume acordul său tacit, iar nu refuzul care, in atari condiții, poate fi socotit decât ca unul nejustificat și inlăturat, iar nu folosit motiv de respingere a cererii mele.
Altfel, ar insemna că orice pârât de rea-credință se poate obține de la apărări in ideea că judecătorul nu poate soluționa cauza in favoarea reclamantului fără permisiunea pârâtului.
Recurentul arata ca a dovedit că suprafața propusă și identificată din alt amplasament pe care cere a se face acordarea de teren in echivalent este În proprietatea Municipiului București, că este nerevendicată pe cale administrativă de vreo altă persoană, că este liberă de dotări de utilitate publică și că poate face obiect al restituirii in procedura Legii nr. 10/2001.
Toate elementele obiective necesare soluționării cererii in sensul pretins erau acoperite prin probatoriul din dosarul cauzei.
c. Greșit a reținut instanța că reclamantul este indreptățit, ca urmare a anulării parțiale a dispoziției nr. 553/2002 la o reparație pentru suprafața de 557,07 m.p., iar pe de altă parte, nu era indreptățit la reconstituirea ulterioară pentru teren in suprafață de 254,50 m.p. și construcția demolată.
În realitate, suprafața de 254,50 m.p. și valoarea constructiei demolate acordate prin decizia nr. 5169/2006 excedeau celei totale de 1824 m.p. restituite in natură pe amplasamentul inițial la care s-a referit Dispoziția nr. 553/2002.
Instanța, nu numai că nu a pus in discuție această chestiune, dar nici nu a fost investită cu ea și nici nu putea cu de la sine putere să considere că din suprafața pentru care este necesară modificarea soluției din Dispoziția nr. 553 sau suprafața pentru care este necesară completarea soluției din Dispoziția nr. 553 așa cum a fost trunchiată prin constatarea nulității sale parțiale poate fi diminuată in vreun fel cu suprafața acordată in completare peste cei 1824 m.p. inițiali sau cu valoarea construcției demolate.
d. Instanța respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată deși admite chiar in parte acțiunea. Instanța omite să observe că s-a făcut și dovada achitării onorariului de avocat ce intră, pe lângă celelalte cheltuieli, in cuprinsul noțiunii de cheltuieli de judecată.
In finalul cererii de recurs recurentul dezvolta cu privire la suprafete de teren care pot fi atribuite in compensare, astfel cum au rezultat din raportul de expertiza.
Se arata totodata care este situatia de fapt in urma anularii dispozitiei nr. 553/ 2002, astfel:
Cei 557,70 m.p. teren Ia care se refera decizia de constatare a nulității sunt in realitate dispersati (nu formeaza o figură geometrică) fiind vorba de suprafete ocupate efectiv de conducte, respectiv de suprafețe afectate de distantele de siguranta, asa incat prin anularea partiala a Dispozitiei se fragmenteaza excesiv terenurile initial restituite, ele nemaiputând fi folosite ca atare.
Aceste trei fâșii de forme și dimensiuni neregulate afectează in asemenea măsură percelele inițial restituite, incât acestea nu mai pot fi folosite ca atare.
S-a făcut această dovadă prin raportul de expertiza din dosarul nr._/2004 al Tribunalului București – Secția a VI-a Comerciala.
Este relevanta imprejurarea ca, pentru a se face restituirea initiala, recurentul a fost obligat sa achite o reactualizare a unei pretinse despagubiri banesti (pe care in realitate nu a incasat-o autoarea mea). Această sumă nu a mai fost avută in vedere de instanța de fond atunci când a retinut scăderea abuzivă și nejustificată a suprafeței de 254,50 m.p. și a valorii construcției demolate menționate in Dispoziția nr.5169/2006, deși ea acoperea și partea de teren pentru care s-a constatat nulitatea absolută parțial a Dispoziției nr. 553/2002.
Restituirea prin echivalent cu alte bunuri este reglementată de Legea nr. 10/2001, iar acordul reclamantului rezultă chiar din imprejurarea formulării prezentei cereri.
Terenul identificat nu este afectat de rețele de utilități publice sau de măsuri de sistematizare, așa cum rezultă din datele și informațiile comunicate de furnizorii de utilități, Direcția Patrimoniu a Municipiului București și nu a fost revendicat prin vreo solicitare administrativă nici in temeiul Legii nr. 10/2001 și nici in temeiul Legii nr. 18/1991 așa cum rezultă din informațiile transmise de Direcția Cadastru, Fond Funciar, Patrimoniu și Evidență Electorală a Primăriei Sectorului 1 București.
Solutionand recursul formulat, in raport de criticile dezvoltate,Curtea constata urmatoarele:
1. Curtea respinge pentru inceput criticile aduse incheierii de sedinta din 16.02.2011, prin care s-a admis exceptia tardivitatii cererii prin care se solicita modificarea dispozitiei nr. 553/ 2002 pentru intreaga suprafata de 1824 mp., in sensul schimbarea masurilor reparatorii, in restituire prin compensare ( de fapt in discutie s-a pus doar diferenta de la 1824 mp. la 557,07 mp., pentru ca pentru suprafata de 557,07 mp. pricina a fost judecata in fond de tribunal ).
Astfel, Curtea constata ca . a acestei cereri nu poate fi facuta decat in contextul Legii nr. 10/ 2001, anume prin raportare la caile procedurale pe care aceasta lege le recunoaste persoanei indreptatite.
Prin cererea formulata reclamantul a solicitat in esenta modificarea dispozitiei emisa, in sensul ca in loc de restituire in natura pe vechiul amplasament, sa se dispuna restituire prin compensare cu alt bun ( teren ). S-a solicitat asadar prin cererea formulata modificarea dispozitiei in sensul schimbarii naturii masurii reparatorii, ceea ce releva cu evidenta caracterul cererii ca fiind o contestatie tipica reglementata de art. 26 din Legea nr. 10/ 2001.
In cauza nu a fost formulata o cerere in obligatie de a face, contrar celor sustinute de recurentul reclamant, ci petitul cererii a fost formulat in sensul unei contestatii intemeiata pe disp. art. 26 din Legea nr. 10/ 2001, anume s-a solicitat „modificarea dispozitiei nr. 553/ 2002”, ceea ce reprezinta un petit tipic pentru contestatie.
Or, Legea nr. 10/ 2001 recunoaste persoanei indreptatite exclusiv calea contestatiei reglementata de art. 26, contestatie prin care notificatorul deduce judecatii orice nemultumire are impotriva unei dispozitii, fie cu privire la solutia propriu zisa pronuntata ( de admitere sau respingere a notificarii), fie cu privire la intinderea drepturilor recunoscute, fie cu privire la natura masurilor reparatorii acordate sau cu privire la orice alt aspect care i-ar prilejui notificatorului nemultumire.
Decizia in recurs in interesul legii nr. 20/ 2007 nu a consacrat posibilitatea formularii unui alt tip de actiune, ci a statuat, dimpotriva, ca in cazul refuzului de solutionare a unei notificari, actiunea pe care o are la indemana notificatorul este chiar contestatia reglementata de art. 26 din Legea nr. 10/ 2001, lipsa unui raspuns asupra notificarii fiind asimilata unei solutionari negative.
S-a mai recunoscut si posibilitatea formularii unei actiuni de drept comun, anume in obligatie de a face, aceasta actiune avand ca obiect cererea notificatorului de obligare a unitatii notificate sa solutioneze notificarea.
In cauza insa, astfel cum s-a aratat mai sus, nu a fost formulata o astfel de cerere in obligatie de a face, ci o contestatie.
Reclamantul nici nu ar fi putut fi considerat ca fiind in situatia formularii unei cereri in obligatie de a face, caci pentru diferenta de la 1824 mp. la 557,07 mp. teren ( pentru care de fapt tribunalul a admis exceptia tardivitatii cererii ) notificarea reclamantului apare ca fiind solutionata prin dispozitia nr. 553/ 2002, nepunandu-se asadar problema unei nesolutionari.
. pentru care dispozitia a fost anulata de 557,07 mp. notificarea apare ca fiind nesolutionata, pentru aceasta suprafata recurentul reclamant avand inca deschisa calea contestatiei impotriva refuzului de solutionare din partea unitatii detinatoare.
Pentru diferenta pana la suprafata de 1824 mp. initial restituita prin dispozitie, pentru care dispozitia a ramas perfect valabila si isi produce efectele juridice, notificarea apare insa ca fiind solutionata din anul 2002 prin dispozitia nr. 553 a PMB, astfel ca pentru aceasta suprafata reclamantul nu mai poate avea deschisa calea contestatiei dincolo de termenului de 30 zile de la data comunicarii dispozitiei.
Situatia de fapt pe care se grefeaza cauza, anume a anularii partiale ulterior emiterii a acestei dispozitii, cu consecinta schimbarii situatiei terenului, nu deschide, constata Curtea, posibilitatea formularii unei noi contestatii, dincolo de textul art. 26 din Legea nr. 10/ 2001, atata timp cat dispozitia emisa nu a fost anulata niciodata in totalitate, deci isi produce efectele in limitele in care a fost mentinuta ca atare, odata intrata in circuitul civil.
Nu are nicio relevanta in aceasta analiza ca notificarea nu apare ca fiind solutionata unitar, intrucat au rezultat „scindari” de suprafete care fac obiectul unor masuri diferite, dispozitia nr. 553/ 2002 nedevenind ineficienta prin aceea ca nu reprezinta solutionarea totala a notificarii. De altfel, o alta parte a notificarii a fost solutionata de asemenea separat, anume prin dispozitia 5169/ 2006, Curtea considerand ca acest mod de „scindare” a solutiei nu este prin el insusi nelegal ( contrar tribunalului, care tocmai pe o asemenea logica a unei „solutionari unitare” a considerat ca aceasta ultima dispozitie a PMB este nelegala ).
In consecinta, Curtea apreciaza că actiunea reclamantului cu privire la diferenta de suprafata de la 1824 si 557,07 mp. a constituit in mod fundamental o contestatie reglementata de art. 26 din Legea nr. 10/ 2001, tardiva in raport de data comunicarii dispozitiei nr. 553/ 2002, iar situatia de fapt care a generat necesitatea formularii acestei actiuni nu poate primi semnificatie juridica.
Este asadar corecta solutia instantei de fond si de aceea va fi respins recursul declarat impotriva incheierii din 16.02.2011, ca nefondat.
2. In ce priveste recursul declarat impotriva sentintei, Curtea constata fondate criticile recurentului referitor la gresita luare in considerare de catre tribunal a Dispoziția nr. 5169/23.01.2006 la solutionarea cauzei pentru a diminua drepturile reclamantului in prezenta cauza ( critici dezvoltate la motivele 1 si 3 de recurs impotriva sentintei ).
. ca tribunalul a incalcat grav dreptul reclamantului la aparare si principiul contradictorialitatii facand aceasta analiza a legalitatii Dispoziției nr. 5169/23.01.2006 fara a pune in discutia partilor acest aspect, care nu fusese ridicat in proces ca relevant nici de parat.
Mai mult, Curtea constata ca tribunalul a incalcat grav dispozitiile art. 129 C.pr.civ. si la momentul aprecierii ca aceasta dispozitie a fost emisa nelegal, in conditiile in care procesul prezent nu purta in mod evident asupra legalitatii acestei dispozitii. Au fost incalcate in mod evident de catre tribunal limitele judecatii, caci nicio cerere in cauza nu investise instanta cu verificarea legalitatii acestei dispozitii.
Tribunalul greseste apoi in mod decisiv cand omite ca aceasta dispozitie, odata ce nu a fost contestata si anulata ca atare, ., isi produce pe deplin efectele recunoscute in art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/ 2001.
Asadar, tribunalul nu putea sa faca aprecieri asupra legalitatii acestei dispozitii ( in conditiile in care de altfel nici nu a fost preocupata de a administra probe relevante care sa o conduca la aceasta concluzie ), procedand in mod evident la depasirea limitelor judecatii cu care a fost investita.
In final, procedand la o „deducere” din suprafata de 557,07 mp. cuvenita reclamantului la restituire in prezentul proces a suprafetei de 254,50 mp. recunoscuta prin aceasta dispozitie, ca si a despagubirilor pentru constructia demolata, tribunalul a savarsit si o ingreunare a situatiei reclamantului in propria cerere, caci practic i-a infirmat drepturile deja recunoscute prin dispozitia nr. 5169/23.01.2006.
De aceea, in baza art. 312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul reclamantului impotriva sentintei sub acest aspect si va inlatura aceasta „deducere” facuta de tribunal, urmand sa constate dreptul reclamantului la masuri reparatorii pentru intreaga suprafata de 557,07 mp. teren pentru care a fost anulata dispozitia nr. 553/ 2002.
Curtea are in vedere si faptul ca ne aflam in propriul recurs al reclamantului si ca nu se repune in discutie in recurs calitatea propriu-zisa a reclamantului de persoana indreptatita.
3. Curtea constata nefondate criticile referitoare la neacordarea in compensare a terenurilor identificate de reclamant si expertizate.
Astfel, este . tribunalului in sensul ca cererea se impune a fi respinsa intrucat paratul nu si-a manifestat acordul cu aceasta atribuire in compensare, logica recurentului sub acest aspect fiind foarte corecta.
Pe de alta parte, Curtea constata ca situatia juridica a terenului propus de recurentul reclamant la atribuire in compensare nu este lamurita si Curtea apreciaza ca nici nu putea fi lamurita ..
Se observa ca terenul avut in vedere prin cererea reclamantului este situat in . colt cu . 1. Reclamantul a mai facut referire pe parcursul judecatii in fond si la terenul din ., sector 1, dar ulterior aceasta posibilitate de compensare a fost abandonata, reclamantul solicitand sa ii fie atribuit in compensare terenul din . colt cu .>
. expertiza a stabilit, pe baza constatarilor expertului, ca acest teren este liber si nu este afectat de retele de sistematizare.
Chiar si cu privire la acest aspect exista neclaritati, in conditiile in care prin adresa nr._/ 4014/ 2001 emisa de PMB ( f. 150 dosar fond ) se arata ca terenul de 2.500 mp. in discutie apare pe planurile din anul 1978 ca fiind afectat de o sectiune din apeductul S.T.R. S.P. P.,
Iar prin adresa depusa la fila 227 dosar fond PMB comunica faptul ca acest teren este inclus in imobilul care a fost inscris in cartea funciara in anul 1940 pe numele numitei P. A. P., dar nu se detin informatii referitor la modul de trecere in proprietatea statului a imobilului in cauza. Se reia si in aceasta adresa mentiunea ca terenul este afectat de apeductul R. P..
Curtea remarca si faptul ca adresa emisa de . depusa la fila 288 dosar fond arata ca traseul cablurilor electrice se afla la limita de proprietate cu ..
Curtea constata insa ca nu exista in dosar nicio proba a situatiei juridice a acestui teren in sensul de a se cunoaste daca cu privire la acesta exista notificari in conditiile Legii nr. 10/ 2001 sau cereri pe rolul instantelor judecatoresti sau daca acest teren figureaza ca fiind proprietatea vreunei persoane in evidentele fiscale sau in sistemul de publicitate imobiliara.
Curtea are in vedere si faptul ca acest teren nu figureaza cu numar postal, ci doar prin amplasamentul lui la intersectia a doua strazi, astfel ca de fapt nici verificarea existentei unor notificari in conditiile Legii nr. 10/ 2001 sau a unor cereri pe rolul instantelor judecatoresti nu poate fi facuta. Atata timp cat terenul nu apare cu un numar postal si o adresa propriu-zisa, orice verificare referitoare la existenta unor notificari sau litigii, ca si verificari la cartea funciara, nu pot fi facute si chiar daca s-ar incerca asemenea demersuri rezultatul lor nu ar fi lamuritor si precis.
Or, este evident ca la momentul la care o instanta de judecata ar adopta o solutie de atribuire in compensare, trebuie stabilit cu certitudine si fara risc de confuzie ca acel bun nu face obiectul unor litigii sau pretentii si ca nu exista pretentii din partea unor alte persoane asupra lui.
O asemenea atribuire in compensare nu poate fi facuta in detrimentul drepturilor unor alte persoane, ceea ce impune verificari minutioase si complete ale situatiei bunului la toate institutiile care pot avea date si informatii in acest sens ( organe fiscale, carte funciara, primarie, instante de judecata ).
In lipsa unor asemenea verificari nu poate fi confirmat statutul juridic al acelui teren ca fiind disponibil pentru atribuire in compensare.
Or, in cauza aceste verificari nu au fost facute decat la societatile furnizoare de diverse servicii ( energie electrica, apa si canalizare, gaze ), fara sa poata fi facute si la institutiile care puteau furniza date referitor la situatia juridica ( contrar celor sustinute de recurent, in realitate doar au fost adresate cereri unor asemenea institutii, fara ca raspunsurile lor sa fie depuse la dosar ). Curtea apreciaza ca nu puteau fi facute aceste verificari la aceste institutii atata timp cat imobilul nu poate fi individualizat cu o adresa exacta. De pilda, erau absolut necesare relatii de la biroul de carte funciara, dar care in mod evident nu pot fi obtinute in lipsa unei adrese exacte a imobilului, sau relatii referitor la eventualele notificari pe Legea nr. 10/ 2001 si eventualele cereri in temeiul Legii nr. 18/ 1991, sau relatii referitor la existenta unor litigii pe rolul instantelor.
Este relevant sub acest aspect raspunsul DITL Sector 1 depus la fila 173 dosar fond prin care aceasta institutie arata ca numai pe baza planurilor topografice nu poate identifica terenul fara adresa postala, deci nu se poate stabili daca pentru acest teren exista deschis rol fiscal pe numele altei persoane.
Niciunul din aceste demersuri nu putea fi efectuat in cauza de o maniera care sa corespunda exigentelor clarificarii cu certitudine a situatiei juridice a acestui teren, in conditiile in care terenul se constituie . la intersectia a doua strazi, fara adresa postala.
Pentru acest motiv, . nu se poate retine disponibilitatea acestui teren, aceasta si in lipsa includerii lui de catre insusi parat pe lista de inventar a bunurilor disponibile spre compensare, si in consecinta, solutia tribunalului apare ca fiind legala.
4.Curtea va admite si ultima critica adusa de recurent sentintei tribunalului, urmand sa modifice sentinta in sensul obligarii paratului la 1.000 lei cheltuieli de judecata in fata primei instante, apreciate in raport de faptul ca cererea a fost admisa in parte si de disp. art. 276 C.pr.civ., aceasta suma reprezentand parte din onorariul de avocat de 1.500 lei suportat de reclamant in fata tribunalului ( f. 56 dosar fond ). . faptul ca expertiza nu a folosit capetelor de cerere admise, Curtea apreciaza ca nu se cuvine reclamantului onorariul de expertiza.
In concluzia celor expuse, in baza art. 312 C.pr.civ. va fi admis recursul impotriva sentintei si va fi modificata sentinta, in parte, in sensul ca se va constata dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 557,07 mp., constând în valoarea de piață calculată conform standardelor internaționale de evaluare și care vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 si va fi obligat pârâtul M. București la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant în prima instanta.
In final, in baza art. 274 C.pr.civ. va fi obligat intimatul parat si la 1.000 lei cheltuieli de judecata in recurs, iarasi apreciate in contextul art. 276 C.pr.civ., in raport de criticile admise in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant N. E. D., împotriva încheierii din 16.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant N. E. D., împotriva sentintei civile nr. 1719/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Modifică în parte sentința recurată, astfel:
Constată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 557,07 mp. situat în București, fostă Prelungirea Dealul C. nr. 1, sector 4 (fost sector 5), constând în valoarea de piață calculată conform standardelor internaționale de evaluare și care vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Obligă pe pârâtul M. București la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant în prima instanta.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei.
Obligă pe pârâtul M. București la 1.000 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. F. C. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
07.02.2013
Jud. fond: E. R.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 55/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 633/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
