Uzucapiune. Decizia nr. 1566/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1566/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 15985/303/2010
Dosar nr._
(1361/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1566
Ședința publică de la 10.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 94 A din 01.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. M. și R. C. și cu intimații pârâți T. E., C. L., D. A., D. G., D. C., N. M., N. M., S. S., F. A., S. D., D. M. C., T. V. M., T. S. E., B. I., S. D. și V. I..
P. are ca obiect – uzucapiune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 03.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.10.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 06.08.2010, reclamanții R. M. și R. C. au chemat în judecată pe pârâții T. E., C. L., D. A., D. L., D. G., D. C., N. M., N. M., S. S., F. A., S. D., D. M. C. și M. București prin Primar General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de aproximativ 454 mp, situat în București, .. 2A, sector 6, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, precum și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, ca efect al accesiunii imobiliare.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în anul 1968, prin înscrisul sub semnătura privata intitulat „chitanța", tatăl lor R. P. a convenit cu numitul D. N. asupra cumpărării unei suprafețe de teren de 300 mp, situata actualmente în București, .. 2A, sector 6.
La momentul respectiv s-a convenit asupra prețului vânzării, preț pe care cumpărătorul l-a achitat integral, conform convenției părților.
După cumpărarea imobilului tatăl reclamanților a împrejmuit terenul și ridicat în regie proprie o casa de locuit, construcție pe care au consolidat-o și extins-o în anii următori.
Au menționat reclamanții ca terenul împrejmuit de tatăl lor și pe care acesta l-a stăpânit pașnic, public, continuu, sub nume de proprietar, avea o suprafața mai mare decât cea trecuta în înscrisul întocmit, fiind vorba de suprafața de teren care formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecata, în suprafața de aprox. 454 mp.
Reclamanții au arătat că din anul 1968 de când a intrat în posesia imobilului-teren, tatăl lor și ulterior decesului sau, aceștia, au exercitat o posesie pașnica, publica, sub nume de proprietar asupra acestuia. Taxele și impozitele aferente imobilului au fost achitate la zi.
Reclamanții au mai precizat că sunt moștenitorii defunctului lor tata, cumpărătorul R. P., așa cum atesta certificatul de moștenitor nr. 125/09.07.2007 emis de BNP S. C. D. în urma dezbaterii succesiunii ramase de pe urma defunctului R. P..
În momentul în care a cumpărat terenul în speța, tatăl lor era căsătorit cu R. F.. În urma desfacerii căsătoriei acestora și a partajării bunurilor comune, asa cum atesta sentința civila nr. 1059/19.03.1991, imobilul în litigiu a revenit tatălui lor R. P..
Vânzătorul D. N. a decedat la data de 08.07.1985, iar soția sa D. T., a decedat la data de 10.03.1996. Conform certificatului de moștenitor nr. 273/10.09.1996 eliberat de BNP M. M., moștenitori ai acestora au rămas D. E., D. E. T., D. R..
În urma decesului lui D. E., au rămas moștenitori C. L. și D. A..
În urma decesului lui D. R., decedat la data de 2.09.1994, au rămas ca moștenitori D. L., D. G. și D. C..
La data de 29.05.1995 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ emis de Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pe numele numiților D. N. (defunctul vânzător) și D. T. (soția), pentru o suprafața totala de 5493 mp.
Parații moștenitori ai defunctului vânzător au recunoscut vânzarea făcuta de defunctul lor tata în anul 1968 și au susținut ca terenul pe care tatăl lor l-a înstrăinat tatălui reclamanților nu făcea parte din terenul la care se refera titlul de proprietate amintit.
Reclamanții au mai susținut ca suprafața de teren care a făcut obiectul vânzării în anul 1968 face parte din terenul ce le-a fost restituit paraților (ca moștenitori).
Daca terenul în speța făcea sau nu parte din terenul asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate soților D., reclamanții au arătat ca numai o expertiza tehnica de specialitate poate sa stabilească cu certitudine.
Parații moștenitori au recunoscut faptul ca D. N. a vândut o suprafața de teren tatălui reclamanților în anul 1968.
După emiterea titlului de proprietate, moștenitorii vânzătorului au întocmit contracte de donație și de vânzare-cumpărare asupra unor suprafețe de teren cuprinse în acesta, astfel: -contract de donație nr. 7578/12.12.1997, pentru suprafața de 504 mp către N. M. și N. M.; -contract de vânzare-cumpărare nr. 1764/05.03.1998, pentru suprafața de 970 mp, cumpărători fiind S. S., F. A. și S. D.; -contract de vânzare-cumpărare nr. 2271/07.05.1998, rectificat prin încheierea 2676/28.05.1998, pentru suprafața de 354,2 mp, cumpărători fiind D. M. C..
Reclamanții au menționat că în momentul de fata nu cunosc cu certitudine daca terenul în speța a făcut sau nu parte din titlul de proprietate amintit și cum o parte a terenului cuprins în acest titlu a fost înstrăinat (donație/vânzare), motiv pentru care au înțeles sa cheme în judecata și pe actualii proprietari ai părții din teren înstrăinate de moștenitorii defunctului.
Chemarea în judecata a Municipiului București prin Primar General poarta asupra excedentului de teren pe care-l poseda reclamanții din 1968, teren despre care moștenitorii-parați spun ca nu a aparținut tatălui lor, situație care, daca se va dovedi reala, da calitate procesual pasiva paratului M. București
Pentru toate aceste motive, apreciind ca sunt întrunite condițiile admiterii prezentei cereri, reclamanții au solicitat admiterea acesteia, urmând să se constate ca au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de aprox. 454 mp, situat în București, .. 2A, sector 6, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, precum și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren, ca efect al accesiunii imobiliare.
De asemenea, reclamanții au estimat provizoriu imobilul, în vederea calculării taxei de timbru la suma de 30..000 lei ( 20.000 lei - terenul, 10.000 lei- construcția),
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1890 și 492 C.civ.
La data de 10.01.2011, pârâtul M. București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul 1 și 2 de cerere având în vedere că în procesul civil calitate procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte, în proces, respectiv obligația legală a unei persoane de a figura în proces în calitate de parte. Calitatea procesuală trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului sau obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății. Conform art. 1169 c.civ. „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească" sarcina ce incumbă reclamanților, prin mijloace de lege prevăzute de lege, și nu prin afirmații nesusținute. În speța, nu s-a făcut dovada ca excedentul de teren este în proprietara sa.
Pe capătul de cerere privind accesiunea imobiliara artificiala M. București nu are calitate procesuala pasiva întrucât acesta nu pretinde un drept de proprietate asupra construcției, și nici asupra terenului. În speța, reclamanții au dobândit imobilul de la persoana fizica, conform contractului de vânzare - cumpărare depus la dosarul cauzei, ulterior procedând la edificarea unei alte construcții. Calitatea procesuala pasiva presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiva a raportului juridic dedus judecații. În speța, reclamanții nu au făcut dovada ca M. București a deținut sau deține în proprietate imobilul în litigiu, precizând ca au cumpărat imobilul de la persoana fizica. Dreptul de proprietate asupra construcției se dobândește pe măsura incorporării acesteia pe teren și poate fi pretins încă din momentul ridicării ei de către vânzătoare, în temeiul prezumției legale instituite de art.492 c.civ., potrivit căruia proprietarul terenului este proprietarul construcției până la proba contrara.
Reclamanții urmăresc eludarea normelor legale imperative ce impun obligativitatea obținerii autorizației de construire.
În aceste condiții în care nu se pretinde dreptul de proprietate asupra construcției și având în vedere că exista doar două cazuri de accesiune imobiliara artificiala, niciuna nu este incidența în speța.
Conform art.492 c.civ. orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi tăcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale acestuia pana la proba contrarie.
În raport de aceasta dispoziție legala rezulta ca poate avea calitate procesuala pasiva orice persoana care ar putea pretinde un drept asupra construcției edificate reclamanți pe terenul proprietatea acestora sau în raport de care reclamanții ar putea invoca un interes legitim și care sa le consacrat ele posibilitatea acestora de a face dovada, fata de terți a dreptului lor de proprietate asupra construcției edificate.
Accesiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, reprezintă incorporarea materiala a unui lucru mai puțin important . important. Codul civil pornește de la ideea ca lucrul principal este terenul și ca prin accesiune, proprietarul terenului devine și proprietarul construcției.
În aceasta situație, constatarea dreptului de proprietate asupra construcției edificate de proprietarul pământului cu materialele sale, presupune o contradictorialitate de interese cu privire la momentul edificării acestei construcții și al proprietății asupra acesteia, ce trebuie dezbătută fata de cei care ar putea ridica eventuale pretenții, invocând existenta unui drept de proprietate.
Având în vedere ca nu pretinde nici un drept de proprietate asupra terenului sau asupra construcției, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.
Reclamanții au ales calea acțiunii în instanța pentru constatarea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției pentru a eluda normele în vigoare ce impun obligativitatea obținerii autorizației do construire pentru astfel de lucrări, respectiv Legea nr.50/1991, cum a fost modificata și completata prin Legea nr.453/2001.
Accesiunea imobiliara cunoaște în teorie, doua posibilități; construcția sau plantația făcuta de proprietar pe terenul sau dar cu materialele altcuiva; Construcția sau plantația tăcuta de o persoana cu materialele sale dar pe terenul altcuiva. Ceea ce caracterizează accesiunea imobiliara artificiala este obligația proprietarului ce beneficiază de accesiunea imobiliara artificiala de a despăgubi pe cel împotriva căruia operează.
În cazul de fata accesiunea imobiliara artificiala solicitata de reclamanți nu se circumscrie în nici una dintre cele două situații reclamanții fiind proprietarii terenului, cat și ai construcției edificate, deci nu se poate pune problema dobândirii dreptului de proprietate prin accesiunea imobiliara artificiala.
Așadar, în opinia sa, reclamanții, anterior edificării construcției trebuia sa obțină autorizația de construire necesara, în conf. cu disp. Legii nr.50/1991 care este o lege speciala ce privește autorizarea executării construcțiilor și unele masuri pentru realizarea locuințelor. Calitatea procesuala pasiva în speța de față o are Consiliul Local sector 6, iar nu municipiul București prin Primarul General, întrucât autorizația de construire este eliberată de primarii sectoarelor municipiului București.
S-a susținut că, în speța, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru a uzucapa, iar un uzurpator nu poate fi considerat un bun proprietar. Din actele care au însoțit acțiunea nu rezulta ca autorii reclamanților au posedat diferența de suprafață timp de 30 de ani și nici ca ar fi fost transferat în vreun fel în posesia reclamanților aceasta suprafață pentru a se putea invoca și fonda dobândirea dreptului de proprietate în temeiul unei posesii de 30 de ani.
La termenul de judecată din data de 07.03.2011, pârâtul S. S. a depus întâmpinare prin care a arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1764/05.03.1998, împreună cu S. D. și F. A., a cumpărat de la D. E., T. E., D. G., D. C. și D. L., un teren în suprafață de 970 mp din suprafața totală de 1446 mp, situată în intravilanul Municipiului București, Calea Giulești nr.428 B, sector 6, având ca vecin la est pe o lungime de 28 ml pe R. P..
A menționat pârâtul că înainte de a cumpăra acest teren, a făcut măsurătorile necesare determinării suprafeței în cauză, în prezența numiților D. G., R. P. și R. C., care au recunoscut că acestea sunt corecte, atât ca suprafață, cât și ca amplasare a terenului față de proprietatea pe care o deținea R. P..
De asemenea, R. P. și R. C. i-au adus la cunoștință pârâtului faptul că terenul în suprafață de 300 mp pe care îl deține, este cumpărat în baza unei chitanțe și nu are nicio legătură cu terenul pe care a vrut să îl cumpere.
În baza Actului de Partaj Voluntar nr. 3872/21.12.1998, încheiat între S. S. și S. T., S. D. și S. D., și F. A. în calitatea de copartajanți, s-a împărțit terenul în suprafață totală de 970 mp, situat în intravilanul Municipiului București, Calea Giulești nr.428 B, sector 6, teren dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1764/05.03.1998, din partaj rezultând că îi revine o suprafață de 323 mp, având ca vecini la est pe F. A. și la vest pe S. D.. În baza Certificatului nr. 3800/1007/05.04.1999 terenul care i-a revenit pârâtului în urma partajului a primit numărul poștal 2 D.
În baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 829/26.03.2008 pârâtul a vândut soților T. V.-M. și T. S.-E., domiciliați în București, ..3, ., ., sector 2, dreptul de proprietate asupra terenului liber de construcții situat în intravilanul Municipiului București, ..2 D, sector 6, lotul 2, în suprafață de 323 mp din acte (321,91 mp conform documentației cadastrale).
A mai arătat pârâtul că nu a știut și nu știe, dacă terenul în suprafață de aprox. 454 mp, situat în București, .. 2A, sector 6, proprietate a numitului R. P., a făcut sau nu parte, din suprafața totală de 5493 mp, la care face referire titlul de proprietate nr. 1973 7 emis pe numele lui D. N. și D. T..
De asemenea a mai arătat pârâtul că, la data dobândirii terenului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1764/05.03.1998, pe terenul în suprafață de aprox. 454 mp, situat în București, .. 2A, sector 6, proprietate a numitului R. P., se afla o casă de locuit.
Față de cele prezentate, pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive.
La termenul de judecată din data de 28.03.2011, pârâtul S. D. a depus întâmpinare făcând aceleași susțineri ca și pârâtul S. S. cu precizarea că, în baza Certificatului nr.3800/1007/05.04.1999, terenul care i-a revenit în urma partajului a primit numărul poștal 2C.
În consecință, pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive.
La termenul de judecată din data de 28.03.2011, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare prin care au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu pârâții T. V. M. și T. S. E., B. I., S. D. și V. I., instanța dispunând introducerea în cauză a acestor pârâți prin încheierea de ședință din data de 28.03.2011.
Prin încheierea de ședință din data de 02.05.2011, instanța, în baza art.137 alin.2 Cod procedură civilă, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. București și S. D. și S. S..
Prin sentința civilă nr._/19.12.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților T. E., C. L., D. A., D. G., D. C., N. M., N. M., S. S., F. A., S. D., D. M. C., T. V. M., T. S. E., B. I., S. D. și V. I.; a respins cererea formulată de reclamanții R. M. și R. C., împotriva pârâților T. E., C. L., D. A., D. G., D. C., N. M., N. M., S. S., F. A., S. D., D. M. C., T. V. M., T. S. E., B. I., S. D., și V. I., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanții R. M. și R. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, așa cum a fost precizată; a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 446 mp, situat în București, ..2 (fost 2A) sector 6, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de expert F. L., iar prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcției cu destinația locuință aflată pe acest teren, identificată conform raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expert S. R.; a dispus ca prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă și irevocabilă, să fie comunicată în baza art. 77 1alin 6 teza 2 Cod fiscal la Serviciul Public pentru Finanțe Publice și Locale Sector 6 și conform art.54 alin.2 din Legea 7/1996 la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 6; a obligat reclamanții să restituie, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, ajutorul public judiciar în cuantum de 5687,3 lei, în acest sens hotărârea urmând a fi comunicată organelor fiscale competente conform art.21 alin.2 din OUG 51/2008; a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Analizând probele administrate în cauză cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții S. D., S. S. și din oficiu cu privire la ceilalți pârâți persoane fizice și de pârâtul M. București prin întâmpinare, instanța de fond a reținut următoarele:
1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, instanța de fond a reținut că în speță calitatea procesuală pasivă a acestora este justificată de reclamanți prin aceea că o parte din pârâți ar fi moștenitorii numitului D. N., cel care ar fi înstrăinat o parte din terenul în litigiu prin chitanța sub semnătură privată, iar o parte dintre aceștia sunt subdobânditorii cu act autentic ai unor părți din terenul proprietatea numitului D. N.. Reclamanții au invocat astfel faptul că suprafața de teren ce a făcut obiectul vânzării în anul 1968 face parte din terenul ce a fost restituit moștenitorilor D. N. conform titlului de proprietate nr._/1995.
Instanța a reținut că posesia utilă exercitată timp de 30 ani reprezintă în condițiile legii temei pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului posedat și în același timp o sancțiune împotriva proprietarului care s-a dezinteresat de soarta bunului său.
Tot adevăratul proprietar ar avea calitatea procesuală în mod implicit și cu privire la capătul de cerere privind accesiunea, întrucât numai acesta ar putea nega dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției ridicate pe teren în condițiile art.494 Cod procedură civilă.
Deci, în acțiunile care au ca obiect constatarea posesiei de fapt, calitate procesuală pasivă poate avea numai proprietarul imobilului și este sarcina reclamantului să indice persoana acestuia și să facă dovada acestei calități.
Instanța de fond a reținut că în cazul de față nu rezultă din actele dosarului că adevărații proprietari ai terenului ar fi pârâții persoane fizice, întrucât din raportul de expertiză topografică a rezultat că terenul uzucapat nu face parte din suprafața de 5493 mp atribuită defunctului D. N. prin titlul de proprietate menționat, ci este vecin cu acesta-fila 337 dosar.
Tot prin raportul de expertiză topografică s-a stabilit, de asemenea, că imobilul uzucapat nu se suprapune cu niciunul din terenurile cumpărate de pârâții N. M. și N. M., conform actului de proprietate de la fila 26 dosar, pârâții S. S., F. A., S. D. și S. D., conform actului de proprietate de la fila 27 dosar, pârâtul D. M. C. conform actului de proprietate de la filele 23-25 dosar, pârâții T. V. M. și T. S. E. conform actului de proprietate de la fila 152 dosar, pârâtul V. I., conform actului de proprietate de la fila 216 dosar sau dobândite de B. I., conform contractului de donație de la fila 194 dosar.
De asemenea, reclamanții nu au făcut dovada (de altfel nici nu au invocat) că terenul ce face obiectul cauzei ar face parte dintr-o altă proprietate a numitului D. N., din actele de la filele 376 și urm. dosar nerezultând că în afara terenului de 5493 mp pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate D. N. ar mai fi avut și alte terenuri în proprietate pentru a fi astfel justificată calitatea procesuală pasivă a moștenitorilor acestuia.
De asemenea, din situația juridică a imobilului comunicată de Primăria Municipiului București-fila 373 dosar și Primăria Sectorului 6 București-fila 418 dosar a rezultat că imobilul identificat conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză este înscris în evidențele acestor instituții ca teren proprietate particulară, iar la capitolul posesori este menționat chiar autorul reclamanților, R. P..
Prin urmare, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada calității procesuale pasive a moștenitorilor numitului D. N. și nici a pârâților subdobânditori cu act autentic, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților T. E., C. L., D. A., D. G., D. C., N. M., N. M., S. S., F. A., S. D., D. M. C., T. V. M., T. S. E., B. I., S. D. și V. I. și a respins cererea formulată împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Municipiului București, instanța de fond a reținut că în speță a rezultat o incertitudine asupra adevăratului proprietar asupra terenului, din acest motiv reclamanții stabilind cadrul procesual atât cu succesorii celui de la care autorul lor a preluat terenul prin act sub semnătură privată, cât și cu M. București.
Instanța de fond a mai reținut că, așa cum a rezultat din situația juridică a imobilului, comunicată de Primăria Municipiului București-fila 373 dosar și Primăria Sectorului 6 București-fila 418 dosar, terenul identificat conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză este înscris în evidențele acestor instituții ca teren proprietate particulară, iar la capitolul posesori este menționat chiar autorul reclamanților, R. P..
Această situație nu poate fi însă imputată reclamanților sau autorului lor, care în aceste condiții ar trebui să facă o probatio diabolica cu privire la adevăratul proprietar al terenului, și nici nu poate paraliza dreptul reclamanților de a valorifica posesia exercitată neîntreruptă și netulburată în decursul a 43 de ani, pe cale judiciară.
Ca urmare, calitate procesuală pasivă aparține Municipiului București ca titular al dreptului de proprietate asupra domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998 - (potrivit cărora domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată) și ale art.120 și urm. din Legea 215/2001 (domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele prevăzute la art. 120 alin. (1), intrate în proprietatea acestora prin modalitățile prevăzute de lege, iar bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel).
În mod implicit și cu privire la capătul de cerere privind accesiunea, calitatea procesuală pasivă aparține Municipiului București ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului, singurul care ar putea invoca accesiunea în favoarea sa.
Instanța a respins astfel excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului București, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, instanța de fond a reținut că la data de 10.07.1968 autorul reclamanților a dobândit terenul în suprafață de 300 mp situat pe . 6 dosar. Autorul reclamanților apare ca titular de rol fiscal pentru imobilul în litigiu din anul 1972 pentru construcție, respectiv 1974 pentru teren-fila 9 dosar.
Instanța a reținut că autorul reclamanților a stăpânit terenul în fapt, în nume de proprietar, printr-o posesie utilă și că termenul de prescripție de 30 de ani este împlinit. Instanța s-a raportat la anul 1974, anul în care autorul reclamanților, R. P., a solicitat deschiderea rolului fiscal pentru terenul în litigiu prin declarația de impunere nr._/1972, prin aceasta asumându-și posesia în nume de proprietar și făcând publică posesia sa, termenul de prescripție de 30 de ani prev. de art. 1890 Cod civil, fiind astfel împlinit în anul 2002 .
Prima instanță a apreciat că s-a făcut dovada că s-a exercitat o posesie utilă, sub nume de proprietar de către autorul reclamanților și ulterior de către reclamanți conform art.1847 Cod civil. Din declarațiile martorilor G. M. (fila 286) și Stoina C. (fila 286) s-a reținut că autorul reclamanților și ulterior reclamantul au stăpânit terenul comportându-se ca proprietari, o perioadă de peste 30 de ani (posesia lui R. P. fiind continuată după decesul acestuia de reclamanți, fii săi), că a fost o posesie continuă și publică. Toți martorii audiați în cauză au confirmat posesia autorilor părților în termenul și cu atributele prevăzute de lege.
Această situație este confirmată și de adresa de la fila 9 dosar privind imobilul în litigiu, emisă de S.P.F.P.L. Sect.6, din care rezultă că terenul și construcția au fost impuse pe numele autorilor părților.
Situația este confirmată și de adresele Primăriei Municipiului București și Primăriei sectorului 6 privind situația juridică a imobilului-filele 386, 418 dosar, din care rezultă că în evidențele acestor instituții figurează la capitolul posesori autorul părților pentru suprafața de 442 mp din care 39 mp construcții.
În ceea ce privește restul suprafeței de până la 446 mp, instanța de fond a reținut că, deși aceasta nu au făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată, întregul teren este un tot unitar, expertul stabilind că terenul în suprafață de 300 mp stipulat în actele vechi prezentate face parte în totalitate din terenul în supraf. de 446 mp deținut la data efectuării expertizei de către reclamanți. Prin urmare, cât timp caracterul continuu și util al posesiei este certificat de declarațiile martorilor, iar raportul de expertiză stabilește că terenul este bine delimitat și îngrădit, martorii arătând că nu s-au schimbat vechile hotare, instanța a apreciat că s-a exercitat posesia asupra întregii suprafețe de teren identificate prin raportul de expertiză.
Astfel fiind, în baza art.1846 cod civil raportat la art.1890 Cod civil instanța de fond a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 446 mp, situat în București, ..2 (fost 2A ) sector 6, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de expert F. L..
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra construcțiilor, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.492 Cod civil în conformitate cu care orice construcție făcută pe teren este prezumată a fi făcută de proprietarul terenului, în virtutea cărora a constatat că reclamanții au dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcției situate pe acest teren, identificată prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expert S. R..
Instanța a dispus ca prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă și irevocabilă, să fie comunicată în baza art. 77 1alin 6 teza 2 Cod Fiscal la Serviciul Public pentru Finanțe Publice și Locale Sector 6 și conform art.54 alin.2 din Legea 7/1996 la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 6.
Instanța a reținut, de asemenea, că în conformitate cu art.502 din OUG 51/2008 în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.
Astfel, instanța a reținut că s-a acordat ajutor public judiciar reclamanților prin încheierea de ședință din data de 28.11.2011 în forma scutirii de taxa judiciară de timbru de 5687,3 lei, iar reclamanții au dobândit prin prezenta hotărâre imobilul teren și construcție în valoare de 224.388 lei (_ lei valoare construcție - fila 302 dosar și 156.118 lei valoare teren-fila 341 dosar), fiind îndeplinite astfel condițiile art. 502 din OUG 51/2008, astfel că instanța a dispus ca, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, reclamanții să restituie ajutorul public judiciar în cuantum de 5687,3 lei, în acest sens hotărârea urmând a fi comunicată organelor fiscale competente conform art.21 alin.2 din OUG 51/2008.
Conform principiului disponibilității a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel M. București prin Primarul General, susținând că în mod greșit instanța de fond a soluționat pricina.
În raport de situația de fapt și cea de drept, s-a solicitat admiterea următoarelor excepții:
1. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București în ceea ce privește capătul 1 și 2 de cerere având în vedere că în procesul civil calitate procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în proces, respectiv obligația legală a unei persoane de a figura în proces în calitate de parte. Conform art. 1169 C.civ. „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească" sarcina ce incumbă reclamanților, prin mijloace de lege prevăzute de lege, și nu prin afirmații nesusținute. În speța nu s-a făcut dovada ca excedentul de teren pentru care se solicit se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea lungă este proprietatea Municipiului București.
Pe capătul de cerere privind accesiunea imobiliară artificială, s-a susținut că M. București nu are calitate procesuală pasivă, întrucât acesta nu pretinde un drept de proprietate asupra construcției, și nici asupra terenului, în speță, reclamanta a dobândit imobilul de la persoana fizică, conform - contractului de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei, ulterior procedând la edificarea unei alte construcții. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății, în speța, reclamanții nu au făcut dovada că M. București a deținut sau deține în proprietate imobilul în litigiu, precizând că au cumpărat imobilul de la persoana fizică. Dreptul de proprietate asupra construcției se dobândește pe măsura incorporării acesteia pe teren și poate fi pretins încă din
momentul ridicării ei, în temeiul prezumției legale instituite de art.492 C.civ.,
potrivit căruia proprietarul terenului este proprietarul construcției până la proba contrară.
Reclamanții urmăresc eludarea normelor legale imperative ce impun obligativitatea obținerii autorizației de construire.
În aceste condiții în care nu se pretinde dreptul de proprietate asupra construcției și având în vedere că există doar două cazuri de accesiune imobiliară artificială, niciuna nu este incidentă în speță.
Având în vedere că M. București nu pretinde nici un drept de proprietate asupra terenului sau asupra construcției, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.
În ceea ce privește edificarea construcției fără existenta autorizației de construcție, s-a susținut că această construcție edificată pe terenul reclamantei este amplasată ilegal deoarece a fost realizată fără autorizație de construire, iar conform dispozițiilor Legii nr.50/1991 calitate procesuală pasivă are Primarul Sectorului 6 în calitate de reprezentant al Consiliului Local Sector 6.
Reclamanții au ales calea acțiunii în instanță pentru constatarea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției pentru a eluda normele în vigoare ce impun obligativitatea obținerii autorizației de construire pentru astfel de lucrări, respectiv Legea nr.50/1991, cum a fost modificată și completată prin Legea nr.453/2001.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătându-se că deși se solicită uzucapiunea lungă prin unirea posesiei autorului cu cea a reclamanților nu s-a precizat temeiul de drept prevăzut de codul civil.
În speță nu poate fi vorba nici de joncțiunea posesiilor nefiind îndeplinite condițiile art.1860 C. civ. Cum autorul reclamanților nu a posedat suprafața în litigiu și nici nu i-a fost transmis în vreun mod posesia, reclamanții nu pot invoca joncțiunea posesiilor și nici faptul că au posedat suprafața de 154 mp sub nume de proprietar după cum rezultă din istoricul și titularul de rol fiscal. Se solicită admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
La data de 07.12.2012, D. G. și D. C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului promovat de către M. București și să se constate că hotărârea atacată este legală și temeinică. S-a invocat a) autoritatea de lucru judecat/puterea de lucru judecat; b. lipsa calității procesuale pasive.
În analiza primei excepții se face referire la dosarul_, soluționat de Judecătoria Sectorului 6 București prin Sentința Civilă 7524 din 13 noiembrie 2008, confirmată de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă prin Decizia Civilă 380A din 22 martie 2010. Dosarul a avut ca părți pe R. C. și R. M. în calitate de reclamanți, iar printre pârâți au figurat D. G. și D. C.. Obiectul dosarului_ l-a reprezentat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare pentru suprafața de 300 mp, suprafață pentru care autorii părților au încheiat o chitanță în data de 10 iulie 1968, iar pe de altă parte s-a solicitat să se constante că reclamanții au dobândit o suprafață suplimentară de teren prin efectul uzucapiunii de 30 de ani (142 mp). Prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârâți, aceștia au recunoscut că autorul lor, D. N., a înstrăinat către autorul reclamanților, R. P., o parcelă de casă în suprafață de 300 mp. În ceea ce privește suprafața de teren pentru care reclamanții au solicitat să se constate că a intervenit uzucapiunea, instanța, prin considerente, a apreciat „în prezenta cauză, din probele administrate, rezultă că în cauză nu s-a făcut dovada în condițiile art.1169 Codul Civil, a faptului că pârâții mai au la acest moment un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 142 mp, motiv pentru carte instanța va aprecia că nu există identitate între persoana pârâților și cel obligat sa stea în proces în raportul juridic dedus judecății, astfel încât va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, pe capătul de cerere având ca obiect uzucapiune". Soluția instanței a fost reiterată în dispozitiv "admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâți cu privire la terenul în suprafață de 142 mp".
Prin cererea formulată în dosarul_, reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra întregului teren prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
In ceea ce privește excedentul de teren (în cazul de față, urmare a măsurătorilor 146 mp) există autoritate de lucru judecat în raporturile dintre reclamanți și pârâtele D. G. și D. C., între părți litigiul fiind tranșat prin deciziile pronunțate în dosarul_ .
In ceea ce privește raporturile dintre D. G., D. C. și apelanta din prezenta cauză, M. București, deși nu există autoritate de lucru judecat, deciziile luate de către instanțe în dosarul_, au putere de lucru judecat, instanțele apreciind că terenul excedentar (146 mp) nu a fost deținut vreodată și nu este deținut, cu titlu de proprietate, de către intimatele ce formulează prezenta întâmpinare. Mai mult decât atât, în dosarul de față, Judecătoria Sectorului 6 București, așa cum a reținut și în dosarul_, reține „nu rezultă din actele dosarului că adevărații proprietari ai terenului ar fi pârâții persoane fizice, întrucât din raportul de expertiză topografică a rezultat că terenul uzucapat nu face parte suprafața de 5493 mp atribuită defunctului D. N. ...".
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, toate instanțele care s-au pronunțat asupra speței supuse judecății (cu privire la suprafața de teren excedentară celor 300 mp ce fac obiectul chitanței din 1968), au constatat că pârâtele D. G. și D. C. nu au deținut niciodată cu titlu de proprietate suprafața menționată, mai mult, rapoartele de expertiză au stabilit că suprafața de teren excedentară nu se suprapune cu suprafața de teren de 5493 mp atribuită autorului lor, D. N.. În anul 1968, D. N. a înstrăinat către R. P. o parcelă de casă în suprafață de 300 mp; D. N. a decedat în data de 8 iulie 1985. În data de 29 mai 1995 a fost eliberat titlul de proprietate_ de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor pentru D. T. și D. N.. Titlul de proprietate nu cuprindea și suprafața de 300 mp înstrăinată de D. N. în anul 1968 către R. P.. În data de 18 martie 1996 a decedat și D. T..
În data de 10 septembrie 1996 a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 273 de către B.N.P. M. M., având ca moștenitori pe D. E., D. E. T., D. G. și D. C., în urma decesului iui D. E. au rămas moștenitori C. L. și D. A. Suprafața de teren de 3900 mp a fost înstrăinată. Restul de 122 mp au fost pierduți urmare a construirii drumului public și a ridicării pe teren de către S.C. "Electrica" S.A. de construcții auxiliare furnizării energiei electrice.
Terenul de 300 mp nu a făcut obiectul titlului de proprietate_ din 29 mai 1995 și nici nu a fost inclus în certificatele de moștenitor eliberate ulterior.
În ceea ce privește suprafața de 146 mp, nu a fost posedată nici de intimate, nici autorul acestora. Singurul teren deținut este cel de 3900 mp, teren înstrăinat așa cum s-a precizat mai sus mai sus.
În ceea ce privește terenul înstrăinat de D. N. în anul 1968, în suprafață de 300 mp, recunosc actul de înstrăinare și au cunoștință că el a fost cedat către R. P., iar față de această suprafață de teren nu au și nu au avut nici o pretenție.
Prin decizia civilă nr.94/A/1.02.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că în anul 1968, prin înscrisul sub semnătură privată - intitulat chitanță, tatăl reclamanților, R. P. a convenit cu numitul D. N. asupra cumpărării unei suprafețe de teren de 300 mp situată în București, ..2A, sector 6.
Terenul, obiect al înțelegerii, avea în realitate o suprafață mai mare, respectiv de 446 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit la instanța de fond.
Terenul de 446 mp a fost împrejmuit și stăpânit de autorul reclamanților de la momentul încheierii convenției, când s-a achitat și prețul de cumpărare, pașnic, public, continuu, sub numele de proprietar.
Deși reclamanții din prezenta cauză au depus diligențe pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare în forma autentică, promovând o cerere de chemare în judecată pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, acest lucru nu a mai fost posibil întrucât terenul obiect al promisiunii nu a mai fost reconstituit în proprietatea moștenitorilor promitentului vânzător, conform Legii nr.18/1991.
În acest sens este sentința civilă nr.7524 din 13.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ (fila 236 dosar fond).
Acest aspect este confirmat de intimații moștenitori ai promitentului vânzării prin întâmpinarea depusă în dosar apel (fila 150 dosar apel) în care recunosc înțelegerea de vânzare-cumpărare și faptul că suprafața reală de teren era mai mare decât cea înscrisă în chitanță.
Pe cale de consecință, singura posibilitate de intrare în legalitate cu privire la terenul posedat în baza promisiunii de vânzare-cumpărare rămâne prescripția achizitivă.
Cum corect a reținut instanța de fond, în cauză s-au administrat probe, din care rezulta că autorul reclamanților a stăpânit terenul în fapt, sub numele de proprietar printr-o posesie utila timp de 30 de ani care s-au împlinit în anul 2002. R. P. a solicitat deschiderea rolului fiscal prin declarația de impunere nr._/1972, posesia devenind astfel publica si sub nume propriu (fila 9 dosar fond).
Cu martorii audiați în cauza s-a făcut dovada unei posesii neîntrerupte și neviciate (fila 286 dosar fond). R. P., promitent cumpărător al terenului în litigiu a decedat la 5 ianuarie 2003 (fila 7 dosar fond), astfel că termenul de prescripție achizitivă s-a împlinit în timpul vieții acestuia, anul 2002 și nu se poate pune în discuție prescripția achizitivă prin juxtapunerea a posesiilor. Moștenitorii, respectiv reclamanții in prezenta cauza, nu fac decât să valorifice un drept dobândit în fapt de tatăl lor prin prescripția achizitivă. Reclamanții și-au justificat calitatea de moștenitori cu certificatul de moștenitor nr.125/9.07.2007 emis de BNP S. C. D..
Prescripția achizitivă reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale asupra unor bunuri imobile prin exercitarea posesiei asupra acelor bunuri un interval de timp stabilit de lege. Potrivit art.1846 din vechiul Cod civil, orice prescripție este fondata pe faptul posesiei în atare situație, în speța sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru constatarea dreptului de proprietate dobândit de autorul reclamanților pentrusuprafața de 446 mp prin prescripția achizitivă de 30 de ani.
Prescripția achizitivă reprezintă prin ea însăși sancțiune pentru proprietarul nediligent care și-a abandonat atribuțiile de proprietar în perioada defiptă de lege de 30 de ani.
Prin aceasta sancțiune nu se limitează posibilitatea de a face opozabil dreptul dobândit oricărui terț care prezintă interes pentru noul proprietar, sau care i-ar putea contesta dreptul dobândit, cu atât mai mult cu cât drepturile reale sunt opozabile erga omnes.
Opozabilitatea este caracterul unui drept, de care titularul se poate prevala în raporturile cu cel de-al treilea.
Cum M. București este titular al dreptului de proprietate privata asupra domeniului privat al unității administrativ teritoriale, conform art.4 din Legea nr.213/1998 ar putea invoca un potențial drept asupra imobilului teren in litigiu, astfel că prin soluționarea acțiunii în constatare uzucapiune, dreptul reclamanților devine opozabil paratului apelant și pe cale de consecința, reclamanții intimați pot solicita organelor administrative si fiscale înscrierea dreptului în cartea funciară, în rolul fiscal și agricol, dreptul lor devenind astfel opozabil erga omnes.
Deci scopul acțiunii îl constituie stabilirea caracterului opozabil al dreptului dobândit de intimați prin prescripția achizitivă și nu implică un drept corelativ efectiv al pârâtului apelant, astfel că din aceste considerente pârâtul apelant are calitate procesuală pasivă.
Stabilirea dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune, în condițiile art.492 din vechiul Cod civil, are un caracter accesoriu constatării posesiei achizitive.
Altfel spus, stabilindu-se ca reclamanții intimați sunt proprietari ai terenului, pe cale de consecință, în virtutea art.492 Cod civil, vor fi proprietari și asupra construcției și acest drept va deveni opozabil și apelantului cu aceleași consecințe, ca acest drept devenit opozabil poate fi înscris în cartea funciara, evidentele fiscale si agricole.
În această cauză nu interesează dacă pentru ridicarea construcției s-a obținut autorizație, obligația obținerii autorizației vizând alte raporturi juridice de natură administrativă supuse altor norme juridice în virtutea cărora, oricând organul administrativ poate aplica o sancțiune care poate tinde în final și la desființarea construcției.
In raport de aceste considerente, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând desființarea hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul pârât a susținut că decizia pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât la dosarul cauzei nu s-au depus suficiente probe din care să reiasă că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Municipiului București.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezulta cu claritate faptul că terenul se află în proprietatea municipalității, s-a prezumat că orice teren fără stăpân este trecut în proprietatea statului, instanța de fond, cât și cea de apel considerând că M. București este singurul care deține acest teren.
Or, pentru a putea fi obiect al uzucapiunii, terenul trebuie să fie susceptibil de posesie utilă, fiind necesar în același timp să nu fie scos din comerț, în acest sens, prin dispozițiile art.1844 Cod civil, conform căruia «nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate private, ci sunt scoase din comerț» limitându-se domeniul bunurilor supuse prescripției achizitive.
Având în vedere aceste dispoziții legale, rezultă că numai bunurile imobile proprietate privată, indiferent de titular, pot fi dobândite prin uzucapiune, prevederile legale amintite, coroborându-se cu prevederile art.11 alin.1 din Legea nr. 213/1998.
De asemenea, anterior Constituției din 1991 nu exista distincție între domeniul privat și cel public al statului, bunurile enumerate în art.7 si art.9 alin.1 si 2 din Constituția din 1965, precum și bunurile intrate în proprietatea de stat în baza altor acte normative, formau obiectul dreptului de proprietate socialistă (de stat sau cooperatista). Astfel, aceste bunuri nu puteau face obiectul dreptului de proprietate personală sau individuală, fiind scoase afară din comerț în sensul art.1844 Cod civil și în consecința, nu puteau fi dobândite prin prescripție achizitivă, astfel că, față de cele de mai sus, recurentul a susținut că terenul în litigiu nu este susceptibil de a fi uzucapat.
De asemenea, uzucapiunea are rolul de sancționare a proprietarului imobilului care, prin pasivitatea lui a făcut ca timp îndelungat, bunul să se afle în posesia unei alte persoane care s-a comportat ca proprietar sau titular al unui alt drept real, ceea ce, consideră recurentul, nu este cazul în speța de față, deoarece, așa cum s-a arătat, nu i se poate reproșa municipalității, pasivitatea în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate, la acea dată, neexistând posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către terți prin efectul uzucapiunii.
Recurentul a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii așa cum s-a reținut de către instanța, astfel că este fără relevanță faptul că reclamantul a exercitat neîntrerupt folosința asupra suprafeței de teren, termenul de 30 de ani trebuie calculat începând cu data când s-a adoptat Constituția din 1991.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Teza juridică susținută de reclamanții constă în faptul că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de aprox. 454 m situat în ..2A, sector 6, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, precum și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, ca efect al accesiunii imobiliare.
La baza acestei susțineri stă faptul că, în anul 1968, tatăl lor, R. P., a convenit cu numitul D. N. asupra vânzării-cumpărării unei suprafețe de 300 m, pentru care s-a încheiat un înscris sub semnătură privată denumit «chitanța», prețului imobilului fiind achitat integral.
După cumpărarea terenului, autorul reclamanților a împrejmuit terenul și a edificat în regie proprie o casă de locuit, pe care au consolidat-o și extins-o în anii următori.
Reclamanții au susținut că din 1968 și până la decesul autorului lor, acesta a exercitat asupra imobilului o posesie pașnică, publică, sub nume de proprietar, achitând taxele și impozitele aferente.
Pârâții moștenitori ai defunctului vânzător au recunoscut vânzarea făcută de defunctul lor tată și au susținut că terenul pe care tatăl lor l-a înstrăinat autorului reclamanților nu face parte din terenul care face obiectul titlului de proprietate eliberat în temeiul Legii nr.18/1991.
Reclamanții au specificat că nu cunosc dacă terenul în speța a făcut sau nu parte din titlul de proprietate emis în favoarea pârâților persoane fizice și cum o parte a terenului cuprins în titlu a fost înstrăinat, au chemat în judecată actualii proprietari ai părții de teren înstrăinate de moștenitorii defunctului vânzător. Chemarea în judecată a Municipiului București a fost făcută pentru excedentul de suprafața de teren de 154 mp pe care-l poseda autorul lor din 1968. Temeiul juridic al acțiunii a fost indicat în sensul: art.492 C.civ., art. 1890 C.civ.
Curtea va analiza, plecând de la aceste aspecte ce țin de situația de fapt, prima critică formulată în cauză și care vizează calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât prin raportare la faptul că în opinia sa terenul care face obiectul litigiului nu este proprietatea sa.
Critica este nefondată.
Potrivit doctrinei în materie, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, deci persoana căreia titularul dreptului poate să-i pretindă o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza.
De asemenea, potrivit literaturii de specialitate, uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, este o sancțiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligentă, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane.
Așa fiind, din coroborarea celor de mai sus, Curtea deduce că, în aplicarea art. 1169 Cod procedură civilă, cel care pretinde că a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune trebuie să se îndrepte împotriva vechiului proprietar, pentru recunoașterea dreptului acestuia fiind necesar a sesiza instanța competentă.
În raport de dispozițiile art. 1169 din Codul civil, reclamantul care pretinde că pârâtul a fost proprietar asupra imobilului și că a posedat în intervalul prescris de lege are sarcina de a dovedi dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului în contradictoriu cu acesta.
Curtea reține că potrivit art. 4 din Legea nr.213/1998, în măsura în care nu se face dovada apartenenței bunului la domeniul public, acesta se consideră că face parte din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Art. 5 alin. 2 din aceeași lege prevede că: „Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat, este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel”.
Conform art. 119 din Legea nr. 215/2001: „Constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial”, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din acest act normativ: „Domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele prevăzute la art. 120 alin. (1), intrate în proprietatea acestora prin modalitățile prevăzute de lege”.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au indicat ca persoane fizice, moștenitori ai vânzătorului, de la care a cumpărat o parte din imobilul în litigiu autorul lor, pârâtul M. București fiind chemat pentru diferența de teren de 154 mp., arătându-se că titularul dreptului de proprietate asupra acestei diferențe de teren care trebuie sancționat pentru lipsa de diligență este M. București, întrucât a lăsat acest teren vreme îndelungată în stăpânirea autorului reclamanților fără să se intereseze de el.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică imobiliară de către expert F. L. care a concluzionat că în baza actelor și măsurătorilor s-a făcut identificarea imobilului rezultând un teren în suprafață de 446 mp., din care terenul de 300 mp., care constituie obiectul chitanței din anul 1968 se identifică parțial cu terenul aferent imobilului actual. Suprafața cumpărată prin chitanță se află în partea din față a imobilului actual, are o arie de 300 mp., pe care se află și construcția veche. S-a mai constatat prin raportul de expertiză că imobilul în litigiu nu face parte din suprafața atribuită prin titlul de proprietate în baza Legii nr.18/1991, ci este vecin cu acesta la est și nici nu se suprapune cu niciunul din terenurile înstrăinate care făceau parte din terenul atribuit de 3900 mp.. O constatare importantă a expertului pentru soluționarea cauzei o constituie și faptul că nu există semne de mutare a hotarelor în timp.
Raportat la această expertiză, prin adresa nr._/_/_/03.10.2011, Primăria Municipiului București, a făcut cunoscut că imobilul astfel identificat este înscris în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986, ca teren proprietate particulară, în suprafață de 442 mp din care 39 mp. construcții, categoria de folosință „curți și construcții”, iar la capitolul posesori este menționat chiar autorul reclamanților, R. P. (fila 373 dosar fond).
De asemenea, prin adresa nr._/14.11.2011 emisă de Primăria sector 6 se face cunoscut faptul că în registrul cadastral al posesorilor întocmit pe bază de declarații la nivelul anului 1986, la partida cadastrală_/_ imobilul din ..2 este înregistrat cu teren în suprafață de 442 mp. și construcții în suprafață de 39 mp., iar la capitolul posesori este menționat R. P., autorul reclamanților. Potrivit evidențelor avute, până la data emiterii acestei adrese nu a fost identificată nicio solicitare de revendicare a imobilului în litigiu, potrivit Legii nr.18/1991, a Legii nr.1/2000, respectiv a Legii nr.247/2005 (fila 418 dosar fond).
Potrivit adresei nr.018/7/_/5.07.2007 emisă de Primăria sector 6 București, construcția situată la adresa imobilului în litigiu a fost înscrisă în evidențele fiscale începând cu anul 1972, în baza declarației înregistrate sub nr._/26.05.1972, pe care a depus-o numitul R. P., la care a anexat o copie a chitanței sub semnătură privată încheiată în data de 10.07.1958 din care rezultă că a cumpărat de la D. N. un teren în suprafață de 300 mp., începând cu anul 1974 a fost impus și terenul susmenționat, după cum rezultă din procesul verbal emis în data de 24.11.1974. Aceeași adresă a făcut cunoscut instanței că la momentul emiterii sale, terenul în suprafață de 300 mp. situat în .. 2 și construcția existentă pe acesta figurează înscrise în evidențele acestei instituții pe numele R. P..
Câtă vreme, în documentele oficiale proprietarul terenului pentru suprafața ce depășește 300 mp., respectiv 146 mp., nu este cunoscut, în raport de dispozițiile art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 și art. 646 din Codul civil, întrunind condițiile pentru a fi considerat bun fără stăpân, bunul aparține statului, fără a se impune și constatarea respectivei situații printr-un act emis de o autoritate în acest sens.
Astfel, potrivit art. 1 lit. d din decret, abrogat în prezent, dar în vigoare la momentul faptului care a generat raportul juridic în conținutul căruia intră dreptul de proprietate al statului, respectiv împrejurarea că titularul este absent: „sunt considerate bunuri fără stăpân bunurile de orice fel părăsite timp de un an de zile de către titularii lor - necunoscuți sau absenți”.
De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că terenul face parte din domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale, nefiind declarat ca bun de uz sau de interes public prin lege sau prin hotărâre a consiliului local.
Neexistând un proprietar care să invoce un titlu de proprietate asupra terenului, bunul se consideră ca fiind fără stăpân, intrând în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale, în temeiul art. 477 coroborat cu art.646 din Codul civil și art. 25 din Legea nr. 213/1998.
În condițiile în care nici M. București, pârât în prezenta cauză nu a identificat un proprietar al terenului în litigiu, mulțumindu-se doar să invoce faptul că nu acesta este proprietarul terenului care urmează să fie sancționat prin lipsa de diligență manifestată în legătură cu acest teren, nu s-ar putea imputa reclamantei lipsa de diligență în identificarea proprietarului care are legitimare procesuală pasivă și, pe cale de consecință, nu se poate exclude caracterul imobilului de „bun fără stăpân”.
În această situație, a impune reclamanților efectuarea unor demersuri suplimentare, în dovedirea calității procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată, ar constitui o sarcină disproporționată de natură să aducă atingere dreptului de acces la o instanță al acesteia.
În consecință, susținerea recurentului pârât M. București în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză nu poate fi primită.
În ceea ce privește cealaltă critică în sensul că termenul de 30 de ani trebuie calculat începând cu data când s-a adoptat Constituția din 1991, fiind fără relevanță faptul că autorul reclamanților a exercitat neîntrerupt folosința asupra suprafeței de teren, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit deciziei în interesul legii nr. 4 din 16 ianuarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 288 din 30 martie 2006, obligatorie atât pentru instanțe, cât și pentru părțile din proces astfel cum dispune art. 3307 Cod procedură civilă, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
S-a reținut de către instanța supremă că din examinarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezultă că . acestor acte normative nu a determinat nicio modificare esențială asupra cursului posesiilor achizitive începute anterior. Astfel, prevăzând la art. 30 alin. 1 că „dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legea nr. 58/1974 nu conține, în ansamblul său, nici o dispoziție referitoare la posesiile exercitate până în acel moment asupra terenurilor. S-a apreciat în cuprinsul deciziei că, tot astfel, nici Legea nr. 59/1974, care reglementează în mod similar dobândirea de terenuri agricole, la art. 44, nu conține vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri până la data intrării ei în vigoare.
Făcând o paralelă între dreptul de proprietate și posesie, s-a stabilit că în niciun caz imposibilitatea de a mai transmite terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială.
S-a statuat prin decizia în interesul legii că, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi, ci prin dispozițiile acestor acte normative terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
Totodată, s-a apreciat că terenurile la care se referă reglementările din Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.
Ca urmare, s-a constatat că în mod evident nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive. Ca o consecință, s-a statuat că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.
Or, față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin Decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat.
În consecință, față de considerațiile expuse mai sus, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. BUCUREȘTI reprezentat de Primarul General, împotriva deciziei civile nr.94/A/01.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. M. și R. C., intimații pârâți T. E., C. L., D. A., D. G., D. C., N. M., N. M., S. S., F. A., S. D., D. M. C., T. V. M., T. S. E., B. I., S. D. și V. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/21.10.2013
---------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – E.D.
- M.S.
Jud.Sector 6 – A.E.C.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2693/2013. Curtea... | Cereri. Decizia nr. 543/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
