Legea 10/2001. Decizia nr. 1253/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1253/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 16303/3/2012
Dosar nr._
(1132/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1253
Ședința publică de la 5.09.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - Doinița M.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă S.C. P. INVESTIȚII S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 713 din 1.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte P. M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și P. SECTORULUI 3 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul C. S., în calitate de reprezentant al recurenta reclamantă S.C. P. Investiții S.R.L., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte P. M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă P. Sectorului 3 București Prin Primar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentei reclamante, în dovedirea motivelor de recurs, solicită completarea probatoriului, în sensul revenirii cu adresă la P. M. București prin Primarul General pentru a comunica situația juridică a terenului situat în București, ., sector 3.
Consideră că se impune a se reveni cu adresă la această instituție motivat de faptul că răspunsul pe care l-a obținut de la P. M. București și asupra căruia a formulat anumite critici. Urmează a se avea în vedere faptul că prin cererea adresată Tribunalului București, partea pe care o reprezintă a solicitat să se atribuie în compensare pentru diferența de 171 mp o altă suprafață de teren aflată în imediata vecinătate a terenului revendicat și care, astfel cum a demonstrat prin probele administrate, respectiv expertizele efectuate și înscrisurile depuse la dosar, este liberă și nu face obiectul vreunui litigiu.
Apreciază că se impune revenirea cu adresă, întrucât, așa cum se poate observa din adresa aflată la fila 82 din dosarul de fond, emisă în urma solicitării sale și adresată Primăriei M. București, pentru a comunica situația juridică a celor două imobile solicitate a fi atribuite în compensare, această instituție nu a răspuns din punctul său de vedere. Mai arată că această cerere nu a fost adresată tribunalului, iar pe de altă parte, consideră că nu s-a răspuns cererilor instanței cu privire la situația celor două imobile.
Depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, răspunsurile comunicate de către cele două intimate pârâte, un exemplar fiind comunicat și reprezentantului intimatei pârâte P. M. București.
Curtea acordă cuvântul reprezentantului intimatei pârâte P. M. București asupra utilități probei solicitate.
Reprezentantul intimatei pârâte P. M. București arată că se opune la emiterea unei adrese pentru obținerea situației juridice a celor două terenuri pe care recurenta solicită a fi atribuite în compensare, având în vedere că partea adversă, în justificarea suplimentării probatoriului, se raportează la o adresă oficială ce emană de la instituția pe care o reprezintă. Pe de altă parte, arată că nu vede utilitatea administrării acestei probe.
Avocatul recurentei reclamante solicită a se observa că adresa depusă la dosar la ultimul termen de judecată în fața primei instanțe a fost comunicată inițial la Direcția Patrimoniu, iar aceasta a redirecționat-o la Direcția Juridic, iar din cuprinsul acestei adrese, din punctul său de vedere, nu rezultă că s-a răspuns solicitării instanței cu privire la comunicarea situației juridice a celor imobilele în mod explicit. Totodată, apreciază că respectiva instituție avea obligația de a comunica instanței ce reprezintă cererile despre care face vorbire.
Curtea, în legătură cu relevanța probelor în prezenta cauză, pune în vedere părților să-și exprime punctul de vedere și în contextul incidenței Legii nr. 165/2013.
Avocatul recurentei reclamante consideră că au relevanță probele administrate în cauză, mai puțin înscrisurile astăzi depuse la dosar, sens în care apreciază că se impune revenirea cu adresă la P. M. București pentru a comunica în mod explicit situația celor două suprafețe de teren pe care partea solicită a fi atribuite în compensare.
Reprezentantul intimatei pârâte P. M. București consideră că aceste probe nu au relevanță în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Curtea, având în vedere materialul probator amplu administrat în fața primei instanței, prin raportare și la dispozițiile Legii nr. 165/2013, apreciază că suplimentarea probatoriului nu este utilă în această fază procesuală.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs, urmând ca părțile să facă trimitere și la incidența Legii nr. 165/2013.
Avocatul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul anulării Dispoziției nr._/27 martie 2012 emisă de către Primarul General al M. București și obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții prin care să acorde, în compensare pentru diferența de 171 mp, o altă suprafață de teren de dimensiune și valoare mai mică, liberă de construcții, aflată în imediata vecinătate a terenului revendicat din fosta ., sector 3.
Urmează a se avea în vedere faptul că, așa cum a demonstrat prin probele administrate în cauză, suprafața de 171 mp este liberă în acest moment, nu este afectată de nici un fel de investiții, nu face litigiul vreunei cereri de retrocedare, fapt care, de altfel ar fi fost și imposibil, întrucât nu reprezintă decât o fostă stradă, aspect care rezultă din schițele depuse.
Din probele administrate rezultă că suprafețele de teren sunt concurente, chiar mai mică decât suprafața pe care recurenta are dreptul să o revendice, iar valoarea este aproape la jumătate din valoarea reală, astfel încât apreciază că nici din acest punct de vedere nu ar fi un impediment pentru a fi atribuite recurentei cele două suprafețe de teren în compensare.
Consideră că recurenta a demonstrat faptul că suprafața de teren revendicată îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 10/2001 pentru a fi retrocedată în această modalitate prevăzută de legiuitor și anume prin compensare.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
Reprezentantul intimatei pârâte P. M. București solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, urmând a se avea în vedere la pronunțarea hotărârii dispozițiile art.50 lit. b coroborate cu art. 4 din Legea nr.165/2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._ /2013 la data de 08.05.2012, reclamanta . în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primarul General și P. Sectorului 3 București, a solicitat anularea dispoziției nr._/27.03.2012, obligarea pârâtei P. M. București la emiterea unei dispoziții prin care să se acorde în compensare pentru diferența de 171mp, o altă suprafață de teren aflată în imediata vecinătate a terenului revendicat, din fosta stradă Olteni, nr. 15, sector 3 București și să mențină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent numai pentru construcția demolată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.9503/10.12.1996, pronunțata de către Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. 1514/1996 urmata de Dispoziția nr. 374/19.03.1,997, emisa de către Primarul General al M. București și Procesului-verbal de punere în posesie nr. 3451/23.07.1997, s-a restituit numai parțial, 318 m.p. din suprafața revendicată.
Pentru diferența până la suprafața totala de 489 mp, M. A. R. B., în baza Legii nr.10/2001, s-a adresat Primăriei Sectorului 3 București, solicitând restituirea în natură, în subsidiar, despăgubiri bănești, pentru diferența de 171 mp, situat în fosta stradă Olteni, nr. 15, sector 3, cât și a imobilului demolat în anul 1983. Notificarea a fost înregistrata sub nr.3078/14.01.2001 la P. M. București.
In fapt, ca urmare a demersurilor legale întreprinse până în prezent, raportat la situația conform căreia diferența de teren pana la 489 mp este imposibil de restituit în natură, și având în vedere prevederile art. 1, art. 9, art.10 si art. 26 din Legea nr. 10/2001, a solicitat în compensare cu alte două suprafețe de teren. Așa cum a arătat, cele două suprafețe de teren aflate în imediata vecinătate a terenului de 318 m.p. deja pus în posesia sa, sunt libere de construcții și împreună formează un total de 170,55 m.p.
In susținerea cererii sale, a anexat Dosarului nr. 3227/2001, aflat spre soluționare la P.M.B., documentație tehnica specialitatea topografica, executata de Ing. B. S., cat si rapoartele de evaluare imobiliara, executate de expert tehnic evaluator Ing. M. B., atât pentru diferența de teren nepusa în posesie, cât și pentru terenurile solicitate în compensare.
Astfel, ca urmare a măsurătorilor topografice, a fost confirmată diferența de 171 m.p. teren afectat de ampriza bulevardului, care a făcut parte din suprafața inițiala de 489 m.p.
Tot astfel, au fost individualizate și cele două loturi solicitate în compensare. Primul lot cu o suprafața de 149,17 m.p. si amplasat în imediata vecinătate a terenului de 318mp pus în posesia sa, având latura . cel de-al doilea teren solicitat în compensare se învecinează: la nord — teren revendicat; la est — teren liber; la sud — teren revendicat; la vest — teren revendicat, cu o suprafață de 21,38 mp.
Conform raportului de expertiza cele doua terenuri solicitate in compensare, situate in București, zona intersecției . . 3, având o suprafața totala de 170,55 mp.
In ceea ce privește situația juridica a celor doua suprafețe solicitate în compensare, amplasate pe fosta . arătat că, așa cum rezulta din Adresa Primăriei M. București nr._/18.06.2009, eliberata de Direcția Juridic, C., Legislație; Serviciul Instanțe Civile si C. Administrativ, acestea nu fac obiectul niciunui proces de revendicare.
De asemenea, P. Sectorului 3, Serviciul Fond Funciar și Registru Agricol, prin Adresa nr._/22.12.2010 a comunicat faptul că terenul ce a aparținut fostei ., sector 3, nu a fost revendicat în conformitate cu prevederile Legii nr.18/1991, republicata, modificata și completata prin Legea nr. 247/2005.
A mai arătat reclamanta că prin adresa nr.1826/992/17.06.2009, eliberata de P. M. București, Direcția Generala de Dezvoltare, Investiții si Planificare Urbana, Direcția Investiții ca urmare a lipsei obiectivelor de investiții aprobata prin Hotărârea Consiliului General al M. București nr.129/13.04.2009, s-a confirmat ca nu are prevăzute investiții care sa afecteze terenul situat in București, la fosta . 3.
In concluzie, suprafețele de teren solicitate în compensare, amplasate în imediata vecinătate a terenului in suprafața de 318 m.p. aflat în proprietatea sa, nu au fost revendicate, și se află în prezent libere și neafectate de utilități publice.
Reclamanta a susținut că în ciuda acestei evidențe, Primarul General al M. București, a propus acordarea de masuri reparatorii în echivalent atât pentru imobilul situat in București, ., S. 3, compus din teren in suprafața de 171,00 m.p., cît și pentru construcția demolata, ca fiind imposibil de restituit persoanei îndreptățite, dispoziție pe care o consideră netemeinică și nelegală.
Legea nr. 10/2001 exceptează de la restituirea în natura suprafețele afectate de amenajări de utilitate publica, sens în care sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. 2: „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren ramase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectata servituților legale și altor amenajări de utilitate publica ale localităților urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent", respectiv alin. 10 care prevede că măsurile reparatorii prin echivalent constă în compensarea cu alte bunuri.
Reclamanta a mai arătat că este incident și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Astfel, în opinia reclamantei, deținătorul imobilului sau entitatea investită cu soluționarea notificării, avea obligația, nu latitudinea de a acorda in compensare alte bunuri si servicii persoanei îndreptățite, și numai în lipsa acordului acesteia sau în cazul imposibilității aplicării măsurii reparatorii prin compensare, putea propune acordarea de despăgubiri.
Or, în prezenta cauza, așa cum deja a arătat măsura reparatorie prin compensare era posibilă.
A mai precizat reclamanta că cele două terenuri în suprafața totala de 170,55 mp au o valoare de plata estimata la 777.145 RON (echivalent cu 184.876 EURO), sens în care și din acest punct de vedere sunt îndeplinite condițiile legale privind compensarea, suprafața ocupata de 171 m.p., având o valoare estimata de 1.090.443 RON (echivalent cu 259.407 EURO).
In concluzie, reclamanta a susținut că prin Dispoziția nr._ din 27.03.2012 dată de către Primarul General al M. București se încalcă legislația internă cu privire la soluționarea cererilor de retrocedare, dar și legislația europeană, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1, din Convenția Europeana a Drepturilor Omului sens în care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestei dispoziții, să fie obligată pârâta la emiterea unei noi dispoziții prin care să se acorde, în compensare pentru diferența de 171 mp, o alta suprafața de teren cu dimensiune și valoare mai mica, iar în ceea ce privește imobilul demolat în suprafața de 1400, 04 mp, să se mențină propunerea de acordare de masuri reparatorii.
Prin sentința civilă nr.713/1.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
S-a reținut de către instanța de fond că prin dispoziția nr._/27.03.2013 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafață de 171 mp construcție demolată în suprafață de 1400,04 mp.
Această dispoziția a fost emisă în baza notificării nr. 3078/14.06.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către M. A. R. B., prin care a solicitat restituirea în natură (despăgubiri bănești) pentru imobilul situat în ., sector 3.
Reclamanta a considerat că dispoziția emisă este netemeinică și nelegală, întrucât nu i s-a oferit în compensare alte imobile pentru terenul în suprafață de 171 mp ce nu a fost restituit în natură, întrucât este afectat de elemente de sistematizare.
În această situație, au fost solicitate în compensare terenurile în suprafață de 147,17mp și amplasat în imediata vecinătate a terenului de 318 mp ce a fost restituit reclamantei prin dispoziția nr. 374/19.03.1997 emisă în baza sentinței nr. 9503/1996 a Judecătoria Sectorului 3 București, respectiv în suprafață de 21,38mp ambele terenuri fiind situate în București, zona intersecției . . 3.
Măsurile reparatorii referitoare la compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent prevăzută la art. 1 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, are în vedere situația bunurilor disponibile deținute de către entitatea obligată la restituire.
Referitor la situația juridică a celor două terenuri ce se solicită a fi acordate în compensare, tribunalul a reținut din adresa comunicată de P. M. București, că potrivit planurilor topografice existente, aceste terenuri reprezintă secțiuni din fostul traseu al străzii Olteni și că sunt înregistrate cereri formulate în baza Legii nr.10/2001.
Ca urmare, nu se poate reține că terenurile solicitate în compensare sunt disponibile, condiție prevăzută de legiuitor pentru stabilirea măsurii reparatorii respective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. P. INVESTIȚII S.R.L., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul anulării dispoziției nr._/27.03.2012 emisă de Primarul General al M. București, obligării pârâtei la emiterea unei dispoziții prin care să acorde, în compensare pentru diferența de 171 m.p., o suprafață de teren cu dimensiune și valoare mai mică, liberă de construcții, aflată în imediata vecinătate a terenului revendicat din fosta ., sector 3, București; menținerii acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată, în suprafață desfășurată de 1.400,04 m.p., întrucât este imposibil de restituit, cu cheltuieli de judecată.
După expunerea situației de fapt, recurenta reclamantă a criticat sentința instanței de fond, în esență, pentru următoarele motive:
- sentința atacată este netemeinică, întrucât în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt raportat la un singur înscris, făcând abstracție de celelalte probe administrate în cauză;
- instanța de fond s-a pronunțat fără să stabilească pe deplin situația de fapt;
- instanța în mod greșit a respins contestația, fără a exista probe în sensul dovedirii existenței „cererilor” de restituire indicate prin adresa primăriei;
- instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr.10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare.
În motivare, recurenta reclamantă a susținut că, deși la dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri emise atât de către P. M. București, cât și de P. sectorului 3, instanța, în motivarea hotărârii, a făcut referire numai la un singur înscris, respectiv adresa nr.1938/4.03.2013, depusă de către P. M. București cu privire la situația juridică a acestor terenuri.
La dosarul administrativ au mai fost depuse rapoartele de evaluare executate de expert tehnic evaluator Ing. M. B. pentru terenul situat in București, sector 3, .. 26 (fosta .), cât și pentru terenurile solicitate in compensare si documentația tehnica topografica pentru terenurile mai sus menționate executata de Ing. B. S..
Prin încheierea de ședința din data de 12.11.2012, instanța a apreciat că se impune depunerea la dosarul cauzei a unui raport de expertiză extrajudiciar actualizat al identificării terenurilor, cât și emiterea unei adrese către expert B. S. pentru a depune la dosarul cauzei evaluarea fiecărui teren solicitat în compensare.
Astfel, terenul revendicat cu suprafața de 171 mp, a fost evaluat la 583.530 lei (echivalent cu 128.700 euro), iar terenurile solicitate în compensare, în suprafață totală de 170,55 mp., au fost evaluate la 523.800 lei (echivalent cu 115.520 euro).
Pe cale de consecința, reclamata a făcut dovada faptului că suprafețele de teren solicitate în compensare sunt aproximativ egale cu suprafața de teren expropriata, iar valoarea acestora se apropie de valoarea terenului revendicat.
Raportat la aceste înscrisuri, instanța de fond a dispus emiterea unei adrese către P. M. București pentru a comunica relații cu privire la situația juridica a terenurilor solicitate în compensare.
Față de conținutul răspunsului Primăriei M. București prin adresa înregistrata sub nr.1938/04.03.2013, recurenta reclamantă a avut obiecțiuni, solicitând informații suplimentare care să lămurească situația juridică a celor două suprafețe de teren. Cu toate acestea, solicitarea reclamantei a fost respinsă. A mai arătat că răspunsul Primăriei Municipiul București trebuia în mod obligatoriu completat și în susținere depuse dovezi prin intermediul cărora să se dovedească întocmai că pentru terenurile solicitate în compensare există înregistrate notificări, cât și pentru identificarea eventualelor suprafețe revendicate.
Astfel, instanța în mod greșit a apreciat ca suficient înscrisul menționat, admițând în mod nejustificat că între "cererile" Ia care fac referire reprezentanții Primăriei M. București și suprafețele solicitate în compensare de către reclamantă ar exista identitate.
Mai mult decât atât, recurenta a arătat că suprafețele de teren cerute în compensare formau chiar traseul străzii Olteni, respectiv carosabil și trotuar, ce nu poate face în niciun caz obiectul unor retrocedări.
În acest context, recurenta a arătat că instanța avea obligația legală, ca pentru lămurirea tuturor aspectelor ce țin de soluționarea cauzei, să solicite dovezi suplimentare prin care să se facă dovada clară a existenței notificărilor pentru terenurile în discuție aflate efectiv pe traseul fostei . a eventualelor notificări pentru alte suprafețe expropriate în vecinătate pe fosta .> Recurenta a arătat că astfel hotărârea atacată cu recurs nu reflectă preocuparea reală a instanței de a înfăptui o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate, a probelor administrate, de a înlătura în mod justificat orice dubiu, așa cum a fost sesizat în legătură cu susținerile părții adverse. Pe cale de consecință, sentința atacată nu reprezintă o judecată concretă și efectivă, având pe deplin stabilită situația de fapt.
Curtea, analizând criticile de recurs prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Singura critică a recurentei reclamante rezidă în neacordarea în compensare a unei suprafețe de teren pentru partea de imobil ce nu a putut fi restituită în natură, recurenta solicitând astfel modificarea hotărârii recurate, în sensul anulării dispoziției nr._/27.03.2012 emisă de Primarul General al M. București, obligării pârâtei la emiterea unei dispoziții prin care să acorde, în compensare pentru diferența de 171 m.p., o suprafață de teren cu dimensiune și valoare mai mică, liberă de construcții, aflată în imediata vecinătate a terenului revendicat din fosta ., sector 3, București.
Din această perspectivă, criticile recurentei au vizat greșita stabilire a situației de fapt raportat la un singur înscris emis de P. M. București, fără a se face trimitere și la celelalte probe administrate, lipsa de rol activ pentru lămurirea tuturor aspectelor ce țineau de soluționarea cauzei, respectiv neadministrarea unor dovezi care în opinia recurentei erau edificatoare, precum și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare.
Curtea constată însă că ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, ce face obiect de critică în prezenta cauză, referitor la problema juridică ce se impune a fi analizată de către instanța de recurs prin raportare la cererea de recurs cu care a fost învestită, legiuitorul a reconsiderat dispozițiile care reglementează imobilele preluate abuziv, adoptând Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013.
Deși acest act normativ a fost adoptat ulterior hotărârii primei instanțe, prin voința legiuitorului acesta își găsește incidența în cauza dedusă judecății, Curtea având în vedere în acest sens normele imperative cuprinse în art. 4 din această lege, conform cărora: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
O dată stabilită incidența acestui act normativ, în referire la chestiunea de drept adusă în discuție de către recurenta reclamantă, Curtea reține conținutul dispozițiilor art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III din lege”.
De asemenea, cu referire la același aspect, Curtea are în vedere dispozițiile art. 50 lit. b din aceeași lege, care dispun în sensul: „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă”, același articol prevăzând la lit. c): „articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi”.
Rezultă din interpretarea și aplicarea normelor mai sus-enunțate în cauza de față, că instanța de recurs nu mai poate primi criticile recurentei-reclamante prin care aceasta solicită o modificare a sentinței în scopul admiterii pretențiilor sale legate de atribuirea în compensare a anumitor imobile identificate chiar de către această parte, măsura compensării astfel cum aceasta era reglementată anterior nemaiputând fi aplicată ca modalitate de reparație pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului politic comunist, partea putând beneficia doar de mecanismul de reparație instituit prin Legea nr.165/2013.
În consecință, Curtea, în baza art. 312 raportat la art. 3041 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. P. INVESTIȚII S.R.L. împotriva sentinței civile nr.713/1.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și P. SECTORULUI 3 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. I. D. DOINIȚA M.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/26.09.2013
---------------------------------
T.B.-Secția a III-a – I.I.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 756/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Hotărâre din 09-05-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
