Acţiune în constatare. Decizia nr. 756/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 756/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 75448/3/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 756R
Ședința publică de la data de 05.04.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L. - M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1857/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimații – reclamanți A. A. B. M., S. I. D., S. N. și S.C. R. G. Invest S.A., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații – reclamanți A. A. B. M., S. I. D. și S. N. – reprezentați de avocat Toia P. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, lipsind recurentul-pârât M. București prin Primarul General și intimata-reclamantă S.C. R. G. Invest S.A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că în cauză s-a solicitat de către recurentul-pârât M. București judecarea în lipsă conform art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Reprezentantul intimaților-reclamanți A. A. B. M., S. I. D. și S. N. depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de recurentul-pârât M. București, având în vedere că prin motivele de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Intimații-reclamanți A. A. B. M., S. I. D. și S. N. prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate; cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii și chitanța privind onorariul de avocat.
În combaterea recursului, arată că motivele de recurs astfel cum au fost invocate sunt neîntemeiate, deoarece nu a fost încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor.
Instanța judecătorească competentă, constatând că notificarea formulată de reclamanți nu a fost soluționată de Primăria Municipiului București, în urma controlului de legalitate a stabilit că reclamanții au calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și că nu se mai impune ca Prefectura Municipiului București să efectueze un asemenea control judiciar.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a civilă sub nr._, reclamanții A. A. B. M., S. N., S. I. D. și S.C R. G. Invest S.A. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), pentru ca în contradictoriu cu aceștia și pe baza probelor administrate la dosar, instanța să pronunțe o hotărâre, prin care:
1. să soluționeze notificarea transmisă prin executorul judecătoresc sub nr. 1276/30.03.2001, în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, în sensul de a constata:
a) calitatea reclamanților, persoane fizice, de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din suprafața de teren de 210 mp și construcție în suprafață de 162 mp;
b) imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, pentru care urmează a primi despăgubiri bănești.
2. obligarea pârâtului M. București prin Primarul General să transmită imediat si direct către CCSD, dosarul aferent notificării nr. 1276/30.03.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză, în vederea stabilirii despăgubirilor pentru imobilul care face obiectul notificării;
3. obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin Primarul General.
4. obligarea pârâtului M. București în solidar cu Primarul General, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert, actual, creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din:
a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 26.05.2008 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării pe fond și
b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD;
5. obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 1276/30.03.2001, transmisă prin executor judecătoresc, reclamanții persoane fizice în calitate de moștenitori ai autoarei lor, S. M., au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafață de 210 mp teren și construcție situat în București, ., sector 5.
Prin contractul de cesiune de drepturi, autentificat sub nr. 225/03.11.2011 de BNP F., M. și Asociații, reclamanții persoane fizice au transmis cota de 22,5 % din drepturile la măsuri reparatorii, pentru imobilul care face obiectul notificării, către S.C. R. G. INVEST SA, persoana juridică, co-reclamantă.
Terenul în suprafață de 210 mp, compus din teren și construcție, situat în București, ., sector 5, a fost dobândit de mama lor, ca bun propriu, înainte de căsătorie, prin actul de vânzare cumpărare nr._/13.12.1941 al Tribunalului Ilfov, Secția notariat.
Imobilul (teren și construcție) a fost naționalizat de stat în baza Decretului nr.353/10.10.1984, pentru care s-au achitat despăgubiri în valoare de 72.238 lei.
Sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanții au învederat argumentele cu privire la necesitatea transmiterii dosarului direct către CCSD și evitarea procedurii de transmitere a dosarului către Prefectură:
- controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv.
- nu este admisibil și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legi, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar rupe principiul separației puterilor în stat.
- omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
Reclamanții au interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă autorității care devine competentă în faza administrativă superioară deoarece, conform art. 16 cap. V, Titlul, VII din Legea nr. 247/2005, CCSD va analiza dispoziția cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
Or, în cauza o asemenea analiză nu este posibilă întrucât notificarea va fi soluționată în fond de instanță, iar pârâta ne-ar putea opune lipsa opozabilității hotărârii judecătorești care constată existența dreptului lor.
În ceea ce privește prejudiciul, reclamanții au arătat că acesta este consecința directă a neîndeplinirii obligației de a soluționa notificarea, fapt ce a produs prelungirea termenului rezonabil de soluționare a notificării. Această întârziere care are ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță ar fi ajuns concret și efectiv prin transmiterea dispoziției și dosarului autorității administrative competente care va emite titlul la despăgubire cu întârzierea cauzată de unitatea deținătoare.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia 33/2008 a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art. 6 din CEDO, art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C.civil.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele 1, 2, 4 și de cerere; excepția prematurității capătului 3 de cerere și excepția inadmisibilității solicitării de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr. 1857/17.10.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea așa cum a fost modificată, formulată de reclamanții A. A. B. M., S. N. și S. I. D. și S.C. R. G. Invest S.A, a constatat că reclamanții au calitate de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii - despăgubiri, constând în diferența dintre suma încasată (72.238 lei ROL la data de 10.02.1986) și valoarea de piață, pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 210 mp și construcție în suprafață de 162 mp, despăgubiri ce se vor acorda în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005; a obligat pârâtul M. București, prin Primar, să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr. 1276/30.03.2001 privind imobilul de mai sus, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capetelor 3 și 4 de cerere (obligarea Statului Român prin C.C.S.D. să înregistreze dosarul și obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul General la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului) și a obligat pârâtul M. București la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat_/13.12.1941 al Tribunalului Ilfov, Secția Notariat, numita A. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în București, ., compus din teren în suprafață de 210 mp și construcții.
Din coroborarea actelor de stare civilă, instanța a reținut că numita A. M. este una și aceeași persoană cu S. M..
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 34/23.03.2001 emis de BNP M. E., moștenitorii defunctei S. M. (decedată la data de 08.11.1993) sunt A. A. B., S. N. și S. I. D..
Potrivit tabelului anexă nr. 1, poziția nr. 11 al Decretului nr. 353/10.10.1984, imobilul de mai sus a fost expropriat și trecut în proprietatea statului de la numita S. M. – teren în suprafață de 210 mp și construcție în suprafață de 162 mp.
Potrivit adresei nr._/ind SU/22.05.2007 emisă de Primăria Municipiului București – Serviciul Urbanism – terenul de la fosta adresă poștală din ., sector 5 se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic fiind afectat în totalitate de incinta Casa Științei.
Potrivit adresei nr. 4475/11.12.2006 emisă de . imobilul de mai sus expropriat s-au încasat despăgubiri în valoare de 72.238 lei la data de 10.02.1986.
Prin contractul de cesiune de drepturi, autentificat sub nr. 225/03.11.2011, la BNP F., M. și Asociații, reclamanții persoane fizice au transmis cota de 22,5 % din drepturile la măsuri reparatorii, pentru imobilul care face obiectul notificării, către S.C. R. G. Invest SA.
Reclamanții, persoane fizice au formulat notificarea nr. 1276/30.03.2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, care a format obiectul dosarului administrativ nr. 4041, privind imobilul de mai sus, care, potrivit relațiilor comunicate de către Primăria Municipiului București nu a fost soluționat până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Față de situația de fapt reținută, Tribunalul, având în vedere și dispozițiile art. 1 al. 1, art. 2 al. 1 lit. h, art. 4 al. 2, art. 6 al. 1 și art. 10 al. 1 și al. 10, art. 11 al. 7, art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, raportat și la Decizia nr. XX/2007 a ÎCCJ a apreciat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pârâtul nefăcând dovada că ar deține alte bunuri sau servicii, în compensare, pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 210 mp și construcție în suprafață de 162 mp. Având în vedere dispozițiile art. art. 11 al. 7 din Legea nr. 10/2001, despăgubirile vor consta în diferența dintre suma încasată (72.238 lei ROL la data de 10.02.1986) și valoarea de piață a imobilului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului M. București, prin primar, să înainteze dosarele administrative Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Tribunalul l-a apreciat ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 al. 2 indice 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
În speță, având în vedere că acest control de legalitate s-a realizat de către instanța de judecată, aceasta soluționând pe fond notificarea, Tribunalul a apreciat că nu mai este necesară parcurgerea acestei etape prevăzute de lege, dosarele administrative urmând a fi transmise direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor.
Tribunalul a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capetelor 3 și 4 de cerere (obligarea Statului Român, prin C.C.S.D. să înregistreze dosarul administrativ și obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul General la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța în mod greșit a obligat M. București să înainteze toată documentația către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Față de dispozițiile Legii nr. 247/2005, dispozițiile OUG nr. 81/2007, unitatea deținătoare sesizata cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda masuri reparatorii sub forma de despăgubiri bănești, nici de a propune o anumita sumă, ci aceste obligații, conform Legii nr.l0/2001, republicata, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 si în condițiile speciale ale Legii nr. 247/2005 privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
În art.61 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 se prevede în mod expres faptul ca valoarea echivalenta a imobilului solicitat urmează a fi stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În opinia recurentului pârât, acesta are obligația legala de a propune acordarea de despăgubiri in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv si de a înainta dosarul administrativ Instituției Prefectului Municipiului București in vederea verificării legalității actului emis.
Înainte de a ajunge Ia Secretariatului Comisiei Centrale, M. București are obligația sa înainteze dosarul către Instituția Prefectului Municipiului București, in vederea întocmirii unui aviz de legalitate. Iar la art. 16 din Titlul VI se prevede in mod expres faptul ca, valoarea echivalenta a imobilului solicitat urmează a fi stabilita de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 in sensul acordării de masuri reparatorii se predau pe baza de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai daca sunt însoțite de avizul de legalitate al Prefectului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304pct. 9 C.pr.civ.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că, în prezenta cauză, controlul de legalitate cu privire la calitatea acestora de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv, la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate fi restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească, care are plenitudinea de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse de Primarul General al Municipiului București; astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel (art. 294-298 C.pr.civ.) se aplică și în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
În capitolul referitor la judecata în recurs nu sunt cuprinse dispoziții potrivnice celor cuprinse la art. 295 alin. 1 C.pr.civ., astfel că instanța de recurs va face aplicarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, potrivit căruia instanța de control judiciar nu se poate pronunța decât în limitele criticilor formulate prin calea de atac, ca expresie a principiului disponibilității.
În consecință, Curtea constată că acea mențiune din hotărârea de fond prin care Tribunalul a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri constând în diferența dintre suma încasată (72.238 lei ROL la data de 10.02.1986) și valoarea de piață, pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 210 mp și construcție în suprafață de 162 mp, despăgubiri ce se acordă în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, au intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare de către pârâtul M. București.
Prin urmare, Curtea reține că notificarea formulată de reclamanți privind imobilul în litigiu a fost soluționată prin hotărârea de fond, ce a rămas irevocabilă prin nerecurare de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Prin cererea de recurs, pârâtul M. București critică soluția instanței de fond numai în ceea ce privește soluția de obligare a sa la înaintarea documentației către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurentul susținând că nu are această obligație legală, ci de a înainta dosarul administrativ Instituției Prefectului Municipiului București în vederea emiterii avizului de legalitate; și abia după verificarea legalității, dosarul administrativ împreună cu notificarea va fi înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării măsurilor reparatorii.
Critica este nefondată, Curtea constatând că soluția pronunțată de Tribunalul București respectă dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 raportate la art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ nefiind întemeiat.
Susținerea recurentului-pârât conform căreia are obligația legală de a înainta dosarul administrativ Instituției Prefectului Municipiului Bucuresti in vederea verificarii legalitatii actului emis și emiterii avizului de legalitate, nu poate fi reținută, deoarece o asemenea modalitate ar echivala cu încălcarea autorității puterii judecătorești și cu admiterea ideii conform căreia legalitatea unei hotărâri judecătorești ar putea fi verificată și pe cale administrativă, de către prefect, iar nu doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Astfel, potrivitart. 16 alin. (2^1)din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 “Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Din examinarea textului de lege rezultă că prefectul exercită controlul de legalitate asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 37/2006 și publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007.
Prin această decizie în interesul legii, obligatorie erga omnes de la data publicării sale în Monitorul Oficial, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., instanța supremă a statuat că, în cazul când unitatea investită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, „se impune /.../ ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (l) C.pr.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". „Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței".
În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond a și făcut, verificând îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
În aceste condiții, exercitarea controlului de legalitate de către prefect asupra hotărârii judecătorești – așa cum susține recurentul-pârât - ar echivala cu o veritabilă cale de atac împotriva acesteia, ceea ce este inadmisibil conform cadrului constituțional (art. 123 din Constituția revizuită) și legal (Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) care reglementează atribuțiile prefectului.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de recurentul-pârât M. București, ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, care a căzut în pretenții prin respingerea căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. îl va obliga la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de intimații-reclamanți în faza procesuală a recursului, constând în onorariu de avocat în sumă de 300 lei, dovedit cu chitanța nr. 680/3.04.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1857/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimații – reclamanți A. A. B. M., S. I. D., S. N. și S.C. R. G. Invest S.A.
Obligă recurentul M. București prin Primarul General la plata sumei de 300 Ron către intimații A. A. și S. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.04.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. I. L.-M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC/22.04.2013
Tehnored. GC/2 ex./09.04.2013
Jud. fond - B. Miorița
| ← Anulare act. Decizia nr. 633/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1253/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
