Cereri. Decizia nr. 543/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 543/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 1406/302/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 543 R
Ședința publică de la 13.03.3013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Z.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă R. E. împotriva Deciziei civile nr. 758 A/06.09.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și . ca obiect, Legea nr. 10/2001, pretenții și alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă R. E. prin apărător, avocat D. G., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 13 dosar și intimatul-pârât M. București prin Primarul General prin consilier juridic M. E. L., fără delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B. și .>
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se aduce la cunoștința părților prezente de către președintele completului de judecată D. Y., componența completului de judecată stabilit în conformitate cu art. 98 din regulamentul de Ordine Interioară, ca urmare a imposibilității obiective a domnului F. P., fiind înlocuit cu doamna judecător D. Z., conform procesului-verbal atașat la dosar.
Părțile prezente prin apărători declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă R. E. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea deciziei atacate în totalitate și menținerea soluției pronunțată la fond.
În subsidiar, solicită modificarea deciziei atacate și admiterea capătului de cerere privitor la răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București.
Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Intimatul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu mențiunea că, capătul de cerere subsidiar a fost judecat, considerând că astfel a intrat în autoritatea de lucru judecat, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă, a fost admisă.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 26.01.2010 și sub nr._, reclamanta R. E. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige în solidar pârâții la plata sumei reprezentând valoarea de piață a imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, de la data producerii evicțiunii, 19.04.2007, în temeiul disp.art.1 pct.18 din Legea nr.1/2009. În subsidiar, solicită: restituirea prețului în cuantum de 1077,3254 lei, achitat în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr._/13.04.1996 împreună cu Primăria Municipiului București, prin . cu indicele de inflație până la momentul efectuării plății de către vânzător; plata sumei calculată prin diferența dintre valoarea de piață a imobilului ce a făcut obiectul contractului menționat, de la data de 19.04.2007 atunci când s-a produs evicțiunea, și suma totală ce se va dispune a fi restituită în baza capătului de cerere anterior, cu titlu de daune-interese; achitarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civila nr. 2187/2011,Judecătoria Sectorului 5 București a admis în parte acțiunea precizată,a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a contravalorii imobilului situat în București, ..15, ., evaluat la prețul de liberă circulație la suma de 75.332 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății; a respins cererea formulată împotriva pârâtului M. București, prin Primar General, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva . neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/13.04.1996 încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 cu Primăria Municipiului București, reclamanta a devenit, împreună cu soțul său, R. M. (decedat), proprietara imobilului situat în București, .. 15, ..
S-a mai reținut că prin decizia civilă nr.719/06.04.2006 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă prin care s-a rejudecat cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.3159/1998 al Judecătoriei sectorului 5 București, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă M. București prin Primar General, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Thomas Ernest Adalbert și de apelantul-intervenient Kratochvil Thomas, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. M., M. București prin Primar General și . sentinței civile nr._/08.11.2000 pronunțată de Judecătoria sector 5 București, a fost schimbată sentința civilă apelată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București pe capătul de cerere privind revendicarea imobilului și a cotelor indivize aferente, s-a respins cererea având ca obiect revendicarea imobilului și a cotelor indivize aferente formulată împotriva pârâtei M. București ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului, și au fost obligați, reclamanta și soțul său, să lase reclamantului și intervenientului în deplină proprietate și posesie imobilul.
Prin decizia civilă nr. 811/19.04.2007, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins recursul formulat de recurenta-pârâtă M. București prin Primar General ca nefondat, a admis recursurile formulate de recurentul reclamant Thomas Ernest Adalbert și recurentul intervenient Kratochvil Thomas și recursurile formulate de recurenții pârâți, respectiv reclamanta și soțul său, în contradictoriu cu . modificat în parte decizia recurată în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. București, a respins obligarea reclamantei și soțului său de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul și a obligat pe pârâta M. București de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul.
Asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice instanța s-a pronunțat prin încheierea din ședința publică din data de 28.09.2010, când a apreciat că față de dispozițiile art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 există identitate între pârât și titularul obligației din raportul juridic dedus judecații, respingând astfel excepția ca neîntemeiată.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză întocmit de expert ing. B. N., completat prin răspunsul la obiecțiuni din data de 07.02.2011, valoarea de circulație a apartamentului în cauză este de 75.332 EURO.
Potrivit art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Față de dispozițiile legale enunțate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a contravalorii imobilului situat în București, ..15, ., evaluat la prețul de liberă circulație la suma de 75.332 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății.
Împotriva acestei sentinței civile a declarat apel în termen Ministerul Finanțelor Publice, solicitându-se admiterea acestuia, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată pe fond.
Prin decizia civilă nr. 758 A din 06.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 2187/15.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. E., intimatul-pârât M. București prin Primar General, și intimatul chemat în garanție . fost schimbată în parte sentința civilă sentința civilă apelată în sensul că s-a respins acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și au fost menținute celelalte dispoziții referitoare la respingerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul M. București și la respingerea cererii de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/13.04.1996 încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 cu Primăria Municipiului București, reclamanta a devenit, împreună cu soțul său, R. M. (decedat), proprietara imobilului situat în București, ..15, ..
Tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 719/06.04.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă prin care s-a rejudecat cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 3159/1998 al Judecătoriei sectorului 5 București, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă M. București prin Primar General, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Thomas Ernest Adalbert și de apelantul-intervenient Kratochvil Thomas, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. M., M. București prin Primar General și . sentinței civile nr._/08.11.2000 pronunțată de Judecătoria sector 5 București, a fost schimbată sentința civilă apelată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București pe capătul de cerere privind revendicarea imobilului și a cotelor indivize aferente, s-a respins cererea având ca obiect revendicarea imobilului și a cotelor indivize aferente formulată împotriva pârâtei M. București ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului, și au fost obligați, reclamanta și soțul său, să lase reclamantului și intervenientului în deplină proprietate și posesie imobilul.
Prin decizia civilă nr. 811/19.04.2007, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins recursul formulat de recurenta-pârâtă M. București prin Primar General ca nefondat, a admis recursurile formulate de recurentul reclamant Thomas Ernest Adalbert și recurentul intervenient și recursurile formulate de recurenții pârâți, respectiv reclamanta și soțul său, în contradictoriu cu . modificat în parte decizia recurată în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. București, a respins obligarea reclamantei și soțului său de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul și a obligat pe pârâta M. București de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul.
Susținerile apelantului M. Finanțelor în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză sunt neîntemeiate întrucât potrivit dispozițiilor art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Potrivit art. 50 alin. 3 din același act normativ, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
In consecință, în raport de cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată precum și de modificările legislative intervenite prin Legea 1/2009, tribunalul a apreciat că apelantul are calitate procesuală pasivă întrucât printr-o lege specială restituirea prețului de piață al imobilelor solicitat de foștii proprietari cumpărători în baza Legii 112/1995 se face numai de către Ministerul Finanțelor Publice, fiind fără relevanță dreptul comun în materie și faptul că vânzătorul este cel care trebuie să răspundă pentru evicțiune.
Este adevărat că apelantul din punct de vedere juridic nu răspunde pentru evicțiune, nefiind parte contractantă (vânzător) în contractul de vânzare-cumpărare, însă indiferent de această chestiune, în baza legii, în concret prețul de piață plătit de către chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate urmează a fi achitate de către Ministerul Finanțelor Publice, conform Legii nr.10/2001.
Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat că primul motiv de apel este nefondat, calitate procesuală pasivă având apelantul și nu M. București.
Totodată, tribunalul a constatat că al doilea motiv de apel este întemeiat întrucât potrivit dispozițiilor art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Potrivit art. 50 alin. 3 din același act normativ, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Ori, în speța dedusă judecății, așa cum a rezultat din decizia civilă nr.719/06.04.2006 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă rămasă irevocabilă a fost admisă acțiunea formulată de foștii proprietari ai imobilului, și s-a constatat printre altele nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, cu motivarea că actuala reclamantă nu au fost de bună-credință la încheierea actului.
De asemenea, în motivarea deciziei pronunțate în recurs s-a reținut că reclamanta actuală nu a respectat dispozițiile Legii 112/1995 și că a fost de rea credință în condițiile în care foștii proprietari solicitaseră anterior încheierii contractului restituirea în natură a imobilului și atâta vreme cât imobilul a fost preluat de stat fără titlul valabil nu putea face obiectul Lg.112/1995,(fila 23 dosar fond).
În consecință, în raport de situația de fapt și de drept reținută în decizia civilă nr.719/06.04.2006 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă rămasă irevocabilă și care se bucură de putere de lucru judecat, tribunalul a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată întrucât, așa cum s-a arătat anterior,proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,numai cu condiția ca aceste contracte de vânzare cumpărare să fie încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Așadar, în cauză nu este îndeplinită condiția ca actul de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul reclamantei să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel încât, pe cale de consecință aceasta nu poate beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului.
Deciziile civile sus-menționate sunt opozabile reclamantei-intimate, atât în sensul restrâns, reclamanta fiind parte în respectivele dosare dar sunt opozabile și în sensul general al noțiunii de opozabilitate, care presupune respectarea situației juridice consacrate printr-o hotărâre judecătorească, cu atât mai mult cu cât decizia este irevocabilă.
Tribunalul a făcut precizarea că prin decizia pronunțată în recurs s-au menținut dispozițiile deciziei civile nr.719/06.04.2006 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul de proprietate al reclamantei.
In consecință, în raport de cele ce preced, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Totodată, tribunalul a menținut celelalte dispoziții referitoare la respingerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul M. București și la respingerea cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă R. E..
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, recurenta arătând că în speță nu operează principiul puterii de lucru judecat, a deciziei civile nr. 719 /6.04.2006 în cazul de față fiind vorba despre alte părți, litigiul având un alt obiect și întemeindu-se pe o altă cauză.
Chiar dacă prin decizia civilă nr. 2159 /18.12.2007 s-a reținut cu titlu definitiv și irevocabil că cumpărătorul a fost de rea credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, datorită neincidenței puterii lucrului judecat, instanțele investite cu soluționarea prezentei acțiuni trebuiau să analizeze buna-credință necesară din perspectiva condițiilor angajării răspunderii civile pentru evicțiune a vânzătorului.
Reaua credință trebuie efectiv dovedită și în acest litigiu specific în care se pune problema răspunderii vânzătorului pentru evicțiune,
Susține recurenta că nu există autoritate de lucru judecat a deciziei civile nr. 719/06.04.2006 cu privire la acest aspect, deoarece nu există identitate de cauză: în primul dosar este vorba de nevalabilitatea titlului iar în prezenta cauză obiectul îl reprezintă răspunderea pentru evicțiune conform Legii speciale sau în subsidiar conform dreptului comun. De asemenea nu există nici identitate de părți și nici de obiect deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu a avut calitatea de parte în dosarul anterior, iar M. București a avut calitatea de pârât. În ceea ce privește obiectul în primul proces se discuta nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în vreme ce obiectul prezentei cereri îl constituie niște pretenții.
Se poate discuta și despre o bună credință diferențiată în cele două litigii, graduală deoarece în litigiul privind nulitatea contractului buna credință a terțului achizitor trebuie să fie perfectă pentru a putea fi opusă vechiului proprietar naționalizat, pe când în acest litigiu buna - credință a cumpărătorului trebuie analizată și estimată diferit în funcție de posibilitățile sale reale de a cunoaște realitatea în momentul cumpărării conform Legii nr. 112/1995.
În speță, buna – credință solicitată pentru angajarea răspunderii în evicțiune vânzătorului se raportează la relația contractuală dintre părți la încrederea și cinstea pe care părțile trebuie să și-o acorde reciproc și la prezumția de bună credință care trebuie să guverneze raporturile civile.
Ca atare, recurenta susține că nu a existat în mod real posibilitatea de a cunoaște adevărata situație juridică a imobilului iar vânzătorul nu a avertizat deși avea această posibilitate. De aceea, cumpărătorul s-a întemeiat pe singurele indicii pe care le avea în momentul cumpărării, rezultând că statul în calitate de vânzător ar fi avut titlu.
Contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat cu bună – credință și cu respectarea legii nr. 112/1995, reclamanta dispunând de un bun în sensul jurisprudenței CEDO până în momentul desființării contractului, moment din care a fost privată de dreptul de proprietate asupra acestuia.
Titlul provenit de la stat în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este un veritabil titlu de proprietate care se bucură de protecția art. 1 alin. 1 al Primului Protocol adițional la CEDO. Și legea internă recunoaște expres acest drept - art. 1 pct. 11 alin. 21 din Legea nr. 1/2009.
Subsidiar, recurenta – reclamantă susține că în mod greșit instanța nu a analizat capătul de cerere subsidiar, respectiv obligarea pârâtului M. București să răspundă pentru evicțiune în temeiul dispozițiilor art. 1344 cod civil, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege.
Susține recurenta că instanța de apel a comis o vădită discriminare între situația chiriașului cumpărător căruia i-a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și care nu ar mai putea pretinde despăgubiri și situația chiriașului cumpărător care a fost evins prin lipsirea de efecte juridice a actului prin admiterea acțiunii în revendicare deoarece potrivit interpretării instanței de apel această ultimă categorie ar putea solicita prețul imobilului chiar dacă a fost de rea credință.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta – reclamantă a investit instanța de fond cu o acțiune prin care a solicitat în principal plata sumei reprezentând valoarea de piață a imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare de la data producerii evicțiunii, respectiv 19.04.2007, iar în subsidiar a solicitat restituirea prețului achitat actualizat cu indicele de inflație până în momentul efectuării plății de către vânzător și plata sumei calculată prin diferența dintre valoarea de piață a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și suma totală ce se va dispune a fi restituită în baza capătului de cerere anterior.
Din actele dosarului a rezultat că reclamanta a cumpărat în anul 1996 locuința situată în București, ., ., sector 5.
Prin decizia civilă nr. 719/6.04.2006 a Tribunalului București secția a IV-a Civilă, instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare_/13.12.1996 încheiat între Primăria Municipiului București și pârâții R. M. și R. E. pe care i-a obligat să lase reclamantului și intervenientului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 2 din imobilul situat în București, ., sector 5.
Prin decizia civilă nr. 811 /19.04.2007 Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă admițând recursurile formulate de reclamantul Tomas Ernest Adalbert și Kratochvil Thomas precum și recursurile recurenților pârâți R. E., R. M. și N. L. M. a modificat decizia recurată în sensul că a respins obligarea pârâților N. și R. de a lăsa reclamanților în deplină proprietate apartamentele 2 și 3 stabilind această obligație în sarcina Municipiului București.
Ulterior, s-a emis dispoziție de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 (nr.522/28.03.2008) foștii proprietari fiind puși în posesie asupra imobilului.
În prezentul dosar, admițând în parte acțiunea reclamantei instanța a obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de liberă circulație al apartamentului, respectiv suma de 75.332 euro echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății și a respins cererea formulată împotriva pârâtului M. București prin Primarul General.
Instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, considerând că reclamanta se află în situația unei persoane al cărei contract de vânzare – cumpărare a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, având dreptul la restituirea valorii de circulație conform standardelor internaționale de evaluare.
Soluția instanței de fond a fost modificată în apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, fiind respinsă acțiunea precizată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, cu menținerea celorlalte dispoziții.
Susține tribunalul că în cauză nu este îndeplinită condiția ca actul de vânzare – cumpărare ce a constituit titlul reclamantei să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel încât aceasta nu poate beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului.
Susține instanța că deciziile pronunțate în procesul de nulitate a contractului sunt opozabile intimatei reclamante, atât în sensul restrâns, aceasta fiind parte în respectivele dosare, dar și în sensul general al noțiunii de opozabilitate care presupune respectarea situației juridice consacrate printr-o hotărâre judecătorească cu atât mai mult cu cât decizia este irevocabilă.
Din cele expuse se observă că instanța de apel nu a soluționat cauza prin reținerea excepției autorității de lucru judecat, a hotărârii pronunțate în procesul privind nulitatea contractului față de prezentul proces, cum greșit susține recurenta, ci a apreciat doar că situația de fapt stabilită în acel proces cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu rea - credință este o situație general valabilă prin prisma noțiunii de opozabilitate a unei hotărâri judecătorești irevocabile.
De altfel, din cuprinsul acestei decizii, Curtea reține că motivul desființării contractului a fost tocmai reaua – credință a cumpărătorilor ce decurge din nerespectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Această constatare a fost făcută în contradictoriu cu vânzătorul imobilului, în temeiul dispozițiilor legii speciale, legea a cărei aplicare se solicită și în prezentul proces.
Nu se poate susține că reclamanta a dispus de un bun deoarece în situația invocării unei nulități absolute judecătorul doar constată cauza de nulitate care există de plin drept.
Efectele unei astfel de hotărâri se întorc în timp până la momentul încheierii actului, dat fiind regimul nulității și caracterul retroactiv al efectelor sale care se imprimă astfel și hotărârii ce constată intervenită sancțiunea.
Partea care are interesul legitim de a obține conformitatea cu ordinea juridică solicită desființarea actului care încalcă această ordine, hotărârea de constatare a nulității sancționând tocmai neconformitate actului cu legea și producând efecte extinctive cu privire la acele raporturi juridice care nu pot avea o existență valabilă întrucât contravin ordinii de drept.
Dispozițiile art. 501 reglementează situația proprietarilor ale căror contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dar în speță contractul reclamantei a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și pentru această ipoteză devin aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanta având dreptul doar la restituirea prețului actualizat.
Din cuprinsul expertizei întocmite la fond rezultă însă că expertul nu a calculat și valoarea reactualizată a prețului plătit la care reclamanta are dreptul, situație în care în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cu raportare la art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă R. E. împotriva Deciziei civile nr. 758A/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, M. București prin Primarul General și .>
Casează decizia recurată și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. M. A. D. Z.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I.
2 ex./13.05.2013
Jud.apel: I. Târțău
L. E. F.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1566/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 55/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
