Cereri. Decizia nr. 716/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 716/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 20439/299/2009
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 716 R
Ședința publică de la 02.04.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 800A/17.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. I. și T. V. și intimatul pârât S. R. prin M. Economiei și Finanțelor, având ca obiect „pretenții – daune interese”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanții T. I. și T. V. au chemat în judecată pe pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin Primarul General și M. FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumelor de 3.690,69 lei, c/val preț, actualizată cu indicele de inflație pentru perioada martie_08, 198.389,31 lei, daune-interese, reprezentând diferența între prețul plătit și sporul de valoare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI contractul de vânzare-cumpărare nr._/12.03.1998 pentru apartamentul nr. 2 din București, .. 7B, demisol, sector 1, prețul vânzării fiind de 5.687.966 ROL.
Ca urmare a pronunțării dec. civ. nr. 752/R/28.11.2006 a C., secția a IX-a civilă, a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de către foștii proprietari ai apartamentului, iar la data de 12.12.2008, reclamanții au fost evacuați din imobil.
În consecință, reclamanții apreciază că sunt întrunite condițiile art. 1337 C. civ., pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI datorându-le daune-interese pentru evicțiune, deoarece tulburarea prin acțiunea în revendicare și evacuare este o tulburare de drept, cauza evicțiunii fiind anterioară datei de 12.03.1998, la care a fost încheiat contractul, iar reclamanții nu au cunoscut cauza evicțiunii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1337, 1339, 1341, 1344 C. civ., Legea nr. 112/1995, art. 49 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ.
La data de 18.02.2010, reclamanții au formulat o cerere modificatoare, prin care au arătat că solicită obligarea pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE, prin DGFPMB, la plata sumei de 4.124,62 lei, reprezentând prețul achitat pentru apartament, actualizat cu indicele de inflație pentru perioada 12.03._08, precum și a sumei de 210.500 lei, reprezentând prețul de piață al apartamentului la data de 12.12.2008, cu cheltuieli de judecată.
Cererea modificatoare formulată în contradictoriu cu acest pârât a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 și 501 din Legea nr. 10/2001.
În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin Primarul General, la plata sumei de 209.931,20 lei, cu titlu de daune-interese, reprezentând excedentul valorii bunului în timpul evicțiunii, respectiv diferența între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de apartament între momentul încheierii contractului, 12.03.1998 și data evacuării.
În drept, capătul subsidiar de cerere a fost întemeiat pe dispozițiile art. 1337, 1341 pct. 4, 1339 și 1344 C. civ.
În motivare, reclamanții au precizarea că, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au formulat cererea nr._/09.07.1996, pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI comunicându-le că nu există diligențe pentru recuperarea în natură a apartamentului.
Prin cererea formulată oral la termenul din data de 13.01.2011, iar apoi în scris, la data de 17.01.2011, reclamanții au arătat că înțeleg să cheme în judecată, pe capătul subsidiar de cerere, pe pârâtul S. R., prin M. ECONOMIEI SI FINANTELOR, iar nu pe PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin Primarul General.
Prin sentința civilă nr. 5555/23.03.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, a fost admisă, în parte, cererea principală, modificată și precizată, în sensul că a fost obligat pârâtul M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata către reclamanți a sumei de 3.373 lei, reprezentând prețul actualizat achitat de către aceștia pentru . București, .. 7B, demisol, sector 1, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5352/_/12.03.1998; au fost fost respinse capătul din cererea principală, modificat și precizat, referitor la plata prețului de piață al imobilului, precum și cererea subsidiară, ca neîntemeiate. Totodată, a fost obligat pârâtul M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata către reclamanți a sumei de 2.300 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5352/_/12.03.1998 (f. 9-10), încheiat în baza Legii nr. 112/1995, reclamanții au cumpărat de la Primăria Municipiului București apartamentul nr. 2, situat în București, .. 7B, demisol, sector 1, prețul vânzării fiind de 5.687.966 ROL, achitat la data încheierii contractului.
Prin dec. civ. nr. 752/R/28.11.2006 a C., Secția a IX-a civilă (f. 32-48) a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții Nanci G. P., Nanci A., Nanci N. și D. Grubeanu, a fost constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, iar reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 2 din București, .. 7B, demisol, sector 1, reținând că reclamanții din prezenta cauză au fost de rea-credință la data la care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
În drept, potrivit art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
În speță, instanța a constat că nu sunt aplicabile aceste dispoziții din legea specială, având în vedere considerentele deciziei civile sus-menționate, prin care a fost constatată nulitatea titlului statului și a fost desființat și contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților, Curtea reținând că apartamentul cumpărat făcea parte dintr-un imobil care nu fusese naționalizat cu titlu, deci căruia nu îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr.112/1995, pentru a putea fi cumpărat de către chiriași, iar reclamanții au fost de rea-credință la momentul cumpărării, deoarece, cu diligențe minime, ar fi putut să cunoască acest aspect.
Cum și considerentele unei hotărâri judecătorești rezultă că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 5352/_/12.03.1998, niciuna dintre părțile contractante nu a respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995, art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil capătului de cerere principal, care a fost respins, ca neîntemeiat.
În privința capătului de cerere, modificat și precizat, referitor la restituirea prețului reactualizat plătit de către reclamanți pentru apartamentul în cauză, instanța a constat că acesta se încadrează în dispozițiile speciale ale art. 50 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care pârâtul M. ECONOMIEIE SI FINANTELOR a fost obligat potrivit alin. 3, raportat la alin. 2 al acestui text la plata către reclamanți a prețului actualizat achitat de către reclamanți pentru apartamentul nr. 2 din București, .. 7B, demisol, sector 1, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5352/_/12.03.1998, preț calculat de către expertul contabil desemnat în cauză, d-na P. A., la suma de 3.373 lei.
În ceea ce privește cererea subsidiară, de obligare a pârâtului S. R., prin M. ECONOMIEI SI FINANTELOR la plata sumei, precizate, de 58.046 Euro, cu titlu de daune-interese, reprezentând excedentul valorii bunului în timpul evicțiunii, respectiv diferența între prețul plătit și sporul de valoare dobândit de apartament între momentul încheierii contractului, 12.03.1998 și data evacuării, prima instanță a apreciat că nu este fondat.
În acest sens s-a reținut că în speță, nu este aplicabil art.1337 C. civ., potrivit căruia vânzătorul este răspunzător pentru evicțiunea totală sau parțială a cumpărătorului de lucrul vândut, deoarece nu a existat o evicțiune propriu-zisă, ci titlul de proprietate al cumpărătorilor a fost constatat ca fiind nul absolut, deoarece au fost încălcate dispozițiile legale la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către ambele părți contractante, astfel cum s-a reținut, irevocabil, prin decizia civilă sus-menționată.
S-a apreciat că într-o asemenea situație, nu se pune problema evicțiunii, deoarece această instituție, reglementată de către art. 1337 și urm. C. civ., presupune existența unui contract valabil încheiat, aceasta nefiind situația în speță, deoarece Curtea a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, ocazie cu care a constatat și reaua-credință a părților contractante, la momentul încheierii acestuia, reținând că, prin minime diligențe, se putea afla situația juridică a bunului vândut, inclusiv naționalizarea sa fără titlu, care îl excepta de la vânzare în baza Legii nr. 112/1995.
Cum efectele constatării nulității au caracter retroactiv, mergând până la momentul încheierii actului, iar unul dintre efectele nulității este acela constând în adagiul quod nullum est, nullum producit effectum, nu se pune problema răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, care reprezintă tocmai un efect al contractului de vânzare-cumpărare, respectiv una dintre obligațiile legale ale vânzătorului față de cumpărător, obligație care are însă, drept condiție-premisă, existența unui contract, deci a unui act juridic valabil încheiat, ceea nu este cazul în speță.
Pentru aceste considerente, cererea subsidiară, formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. ECONOMIEI SI FINANTELOR, având la bază răspunderea pentru evicțiune reglementată de art. 1337 și urm. C. civ., a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Prin primul motiv de apel, acesta a arătat că în mod nelegal instanța de fond a reținut calitatea sa procesuală pasivă în privința obligației de plata a prețului reactualizat cu indicele de inflație.
În esență, apelantul a susținut că obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiata decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie sa ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza si regula îmbogățirii fără justa cauza, fapt ce conduce la concluzia ca restituirea trebuie sa aibă în vedere prețul actualizat, văzând si dispozițiile art. 970 C.civ.
Consideră că fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (în speța Municipiului București, prin mandatar . Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul, cat si pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridica:
a) ne aflam in fata unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, ori statul nu poate interveni . raport, in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (instituție) răspunzătoare;
b) prevederile art.50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva Ministerului Economiei si Finanțelor. Într-adevar, în cadrul Legii nr.10/2001 legiuitorul a intervenit în acest sens, când a considerat necesar, instituind prevederile cu caracter procesual, caracter ce rezulta clar din formularea textului si, in plus, referindu-se numai la efecte ale faptului juridic licit (îmbogățirea fără justa cauza), ci nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C.civ., "legea părtilor", neputandu-se interveni peste voința contractanților, indiferent ca este vorba de repunerea pârtilor in situația anterioara in urma constatării nulității contractului).
Prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamanții din prezenta cauza, fără însa ca prin aceasta sa se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite sa primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătoreasca si Ministerul Finanțelor Publice, care numai administrează fondul cu aceasta destinație.
c) pentru a retine opinia contrara, in sensul ca ex lege s-a stabilit calitatea procesuala pasiva a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni în justiție, reținere bazata pe argumente juridice, ar însemna ca prin lege s-ar realiza o novatiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ. Or, consideră apelantul, în acest caz novatiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art 1132 C.civ) și, în plus, novatiunea nu se prezuma. Legiuitorul a procedat, in alte situații, când a urmărit, in interes general, schimbarea unui debitor prin novatiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres, in actul normativ respectiv, novatiunea.
Prin urmare, consideră apelantul că Primăria Municipiului București, prin mandatar, are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecații, aceasta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanții, astfel că în conformitate cu art.1337 Cod civil, instanța de fond ar fi trebuit sa instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț, deoarece aceasta dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziție speciala contrara, fiind pe deplin aplicabila intre părțile din prezentul litigiu.
Consideră că nici dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natura sa determine calitate procesuala pasiva a Ministerului Finanțelor Publice cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului, iar deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitiva si irevocabila, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Prin al doilea motiv de apel, se critică obligarea la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu a dat dovada de rea credința, neglijenta, nu se face vinovat de declanșarea litigiului si, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză au formulat cerere de aderare la apel reclamanții T. I. si T. V., solicitând schimbarea în parte a sentinței, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului apelant la plata sumei de 58.046 de euro, la cursul din ziua efectuații plații, reprezentând valoarea de piața a imobilului în cauza la data evacuării, în conformitate cu prevederile art. 50 si art. 501 din Legea 10/2001, republicata, cu modificările si completările ulterioare, precum și în subsidiar, obligarea acestuia să răspundă pentru evicțiune și să plătească daune-interese - suma de 209.931,2 lei reprezentând diferența între prețul plătit si sporul de valoare dobândit de apartament între momentul încheierii contractului (12.03.1998) si 12.12.2008 - data evacuării, potrivit art. 1337 si urm. din Codul Civil (1865).
Prin decizia civilă nr.800 A/17.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă s-a respins apelul formulat de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, și cererea de aderare la apel formulată de apelanții-reclamanți T. I. și T. V., împotriva Sentinței Civile nr. 5555/23.03.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ca nefondate.
Apelul principal, formulat de apelantul pârât, a fost respins ca nefondat pentru considerentele următoare:
Astfel, motivul referitor la lipsa calității procesuale pasive, nu poate fi reținut. În acest sens, tribunalul are în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, în cazul desființării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, atât restituirea prețului actualizat - în ipoteza unui contract încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995 - cât și restituirea valorii de piață a imobilului - în ipoteza unui contract încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 - se realizează „de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Se instituie, astfel, ex lege obligația Ministerului Finanțelor Publice de dezdăunare a cumpărătorului, indiferent de ipoteza legală în care acesta se plasează, așadar, în ceea ce privește atât restituirea valorii de piață a imobilului, cât și restituirea prețului actualizat.
Pe acest temei, în mod corect, prima instanță a apreciat în cauză că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, ca debitor al obligației de restituire (în oricare dintre ipotezele legale), primul motiv de apel formulat de apelantul pârât fiind lipsită de temei legal.
Cu privire la motivul de apel referitor la obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul a constatat că s-a făcut corecta aplicare a disp. art. 274 C.pr.civ., acesta fiind în culpă procesuală, pentru pierderea procesului.
În ceea ce privește motivele de apel formulate de apelanții reclamanți, se reține că prima instanță a considerat că în cauză nu se regăsește ipoteza prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001.
În conformitate cu dispozițiile acestei norme, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare."
Motivul de apel referitor la interpretarea și aplicarea greșită a acestei norme nu este fondat.
Constant, în practica instanței supreme, s-a stabilit că, pentru ca titularul titlului desființat să beneficieze de însăși valoarea de piață a imobilului, condiția esențială este aceea ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea legii, împrejurare analizată în hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului juridic, ale cărei considerente, în susținerea soluției adoptate, se impun cu putere de lucru judecat în cauză, fără a putea fi reevaluate.
Întrucât norma în discuție nu distinge, este necesar ca Legea nr. 112/1995 să fi fost respectată în totalitate, încălcarea oricărei prevederi, fie de drept substanțial, fie de drept procedural, din conținutul acesteia, conducând la inaplicabilitatea art. 501.
Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, care reglementează distinct, în art. 50 alin. 2, ipoteza încheierii contractului „cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995", ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea ori nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare.
Contractul de vânzare - cumpărare fiind încheiat de apelanții reclamanți cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, este întrunită ipoteza prevăzută de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, ce presupune îndreptățirea cumpărătorului exclusiv la restituirea prețului actualizat, motivele de apel cu acest obiect fiind nefondate.
Cât privește cererea subsidiară a apelanților reclamanți, având ca obiect obligarea pârâtului să răspundă pentru evicțiune și sa plătească daune-interese - suma de 209.931,2 lei reprezentând diferența între prețul plătit si sporul de valoare dobândit de apartament între momentul încheierii contractului (12.03.1998) si 12.12.2008 - data evacuării, potrivit art.1337 si urm. din vechiul Cod Civil, Tribunalul apreciază, în lipsa unor critici concrete ale acestora, că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
În acest sens, Tribunalul a reținut că pentru a deveni operantă obligația de garanție, condiția esențială este ca pierderea sau, după caz, tulburarea proprietății să se datoreze faptei vânzătorului sau faptei unui terț, evicțiunea să provină de la vânzător sau de la un terț, tulburarea putând fi o tulburare de fapt sau o tulburare de drept.
Or, în situația ce se regăsește în cauză, în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pe care părțile l-au încheiat, aceștia nu mai pot invoca și opune obligația de garanție pentru evicțiune, întrucât au cunoscut cauza evicțiunii, urmând să suporte, potrivit art.1340 teza finală din vechiul Cod Civil, consecințele declarării nulității absolute, în sensul repunerii în situația anterioară, exclusiv prin restituirea prețului plătit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs M. FINANȚELOR PUBLICE susținând că în mod gresit si nelegal, instanta de apel a respins exceptia lipsei calitatii procesulale pasive a paratului M. Finantelor Publice, ca neîntemeiata, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
1. În condițiile anularii contractului de vânzare-cumparare si constatării relei-credinte a cumparatorilor în momentul încheierii contractului nu este justa o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 m, C. civ., in forma avuta la momentul introducerii actiunii, intrucat obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiata decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie sa ajungă in situația in care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza si regula îmbogățirii fără justa cauza, fapt ce conduce la concluzia ca restituirea trebuie sa aibă in vedere prețul actualizat, având in vedere dispozițiile art. 970 C.civ.
Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, . acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vanzatoare (in speta Primaria Municipiului Bucuresti si prin mandatar .), nicidecum M. Finantelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecatii, nerevenindu-i obligatia de restituire a prestatiilor efectuate in baza actului constatat nul, cat si pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridica:
a) ne aflam in fata unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, ori statul nu poate interveni . raport, in sensul de a stabili, ) aspect juridic, o alta persoana (institutie) răspunzătoare;
b) prevederile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva Ministerului Finantelor Publice. Prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanta din prezenta cauza, fără însă ca prin aceasta să se creeze, așa cum s-a arătat, un raport obligațional direct intre persoanele îndreptățite sa primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătoreasca si Ministerul Finanțelor Publice care numai administrează fondul cu aceasta destinatie.
c) pentru a retine opinia contrara, in sensul ca ex lege s-a stabilit calitatea procesuala pasiva a Ministerului Finanțelor Publice in astfel de acțiuni in justiție, reținere bazata pe argumente juridice, ar insemna ca prin lege s-ar realiza o novatiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., in forma avuta la momentul introducerii actiunii. ar, in acest caz novatiunea nu operează fără consimtamantul expres al creditorului(art 1132 C.civ) si, in plus, novatiunea nu se prezuma, vointa -animus donandi- de a o face trebuind sa rezulte evident din act (art. 1130C.civ). Legiuitorul a procedat, in alte situații, când a urmărit, in interes general, schimbarea unui debitor prin novatiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres, in actul normativ respectiv, novatiunea.
Nici dispozitiile art. 50 alin.3 din Legea nr.10/2001, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finantelor Publice sa-i acorde calitate procesuala pasiva acestei institutii, cat timp obligatia de garantie pentru evictiune are un continut mult mai larg.
Prin urmare, Primaria Municipiului Bucuresti are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecatii, aceasta avand calitatea de vanzatoare la încheierea contractului de vanzare-cumparare cu reclamantii.
2. De asemenea, s-a considerat ca in mod gresit instanta de apel a admis actiunea avand in vedere dispozitiile art. 1337 din Codul civil care instituie raspunderea vanzatorului pentru evictiune totala sau partiala prin fapta unui tert.
Deposedarea cumparatorilor de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vanzare-cumparare, Întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui tert.
Aceasta tulburarea de drept. este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evictiune totala a vanzatorului. respectiv Primaria Municipiului București, fata de pretențiile privind plata.
De asemenea, se solicită sa se aibă în vedere si dispozitiile art. 1344 din Codul potrivit carara: " Daca lucrul vandut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare nare, din orice cauza, vanzatorul (Primaria Municipiului Bucuresti) este dator să plăteasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, excedentele valorii in timpul evicțiunii."
3. Critică decizia recurată si sub aspectul obligarii Ministerului Finantelor Publice la restituirea intregului pret, inculsiv a comisionului de 1 % din pret.
Conform prevederilor art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995: " Unitățile specializate, care evaluează și vând apartamentele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora la cumpărător, să retină comisionul de 1 %, potrivit art. 13 lit. a) din legea sus -mentionată, iar suma rămasă să o vireze, în termen de 3 zile lucrătoare, în contul 50.21 deschis la trezoreria statului din localitatea unde își are sediul vânzătorul, sau în contul 64.74, deschis la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A., după caz”.
Din textul de lege sus mentionat reiese clar ca acest comision de 1 % a fost retinut de catre mandatarul Primariei Municipiului Bucuresti, in speta, ..
In concluzie, s-a aratat ca debitorii obligatiei de restituire a comisionului de 1 % sunt Municipiul Bucuresti prin Primarul General si ..
De asemenea, se solicită sa se observe faptul ca instanta de fond a obligat M. Finantelor Publice la restituirea unei sume care nu a intrat niciodata in patrimoniul sau, provocandu-i astfel un prejudiciu.
Astfel, in opinia sa, s-a considerat ca, instanta de fond, trebuia să dispuna ca procentul de 1 % prevazut de dispozitiile normative mai sus invocate, sa fie restituit din pretul actualizat de partea care a incasat comisionul.
4. In ceea ce priveste obligarea paratului M. Finantelor Publice la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2.300 lei, s-a considerat ca era necesar sa se faca aplicabilitatea art.1337 C.civ., privind raspunderea pentru evictiune a vanzatorului, avand in vedere ca Primaria Municipiului Bucuresti a incheiat contractul de vanzare-cumparare cu reclamantii, contract incheiat in temeiul Legii nr.112/1995.
In plus, s-a invederat instantei ca M. Finantelor Publice nu a dat dovada de rea credinta, neglijenta, nu se face vinovat de declansarea litigiului si, prin urmare, nu poate fi sanctionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Neexistand culpa procesuala, principiu consacrat de procedura civila, potrivit art. 274 Cod proc.civ. si neexistand temei legal este neintemeiata obligarea si la plata cheltuielilor de judecata.
Examinând motivele de recurs în raport de art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Chestiunea despăgubirii chiriașului cumpărător care pierde proprietatea în urma acțiunii îndreptate împotriva sa de către fostul proprietar cuprinde în Legea nr.10/2001 două modalități de reglementare:
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, persoanele ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea prețului actualizat plătit.
Potrivit art. 501 din aceeași lege proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Din expunerea celor două texte rezultă că regimul despăgubirilor este diferit după cum contractul a fost încheiat cu respectarea legii sau cu eludarea dispozițiilor acesteia.
Existența unei hotărâri prin care se constată nulitatea contractului prezumă împrejurarea că la încheierea acestuia a fost încălcată o normă legală, imperativă, nulitatea fiind acea sancțiune care lipsește actul juridic civil de acele efecte care sunt contrare normelor edictate pentru încheierea valabilă a acestuia.
Dacă în urma unei acțiuni, nulitatea este pronunțată în instanță, contractul este desființat în mod retroactiv ca și cum nu ar fi existat vreodată, iar părțile trebuie repuse în situația anterioară.
În ambele situații Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimarea procesuala pasiva în restituirea, fie a pretului actualizat, fie a pretului de piata al imobilului, conform art. 50 alin. 2 ind. 1 din lege, diferita fiind doar întinderea despăgubirilor datorate.
În speță Contractul de vânzare - cumpărare fiind încheiat de reclamanți cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, este întrunită ipoteza prevăzută de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, ce presupune îndreptățirea cumpărătorului exclusiv la restituirea prețului actualizat
Totodată este aplicabilă dispoziția prevăzută de art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001,potrivit cărora în cazul desființării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, atât restituirea prețului actualizat - în ipoteza unui contract încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995 - cât și restituirea valorii de piață a imobilului - în ipoteza unui contract încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 - se realizează „de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Este de reținut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, și nu pe dispozițiile art.1337 din Codul Civil.
Aceste prevederi speciale, derogă de la dreptul comun in materie, conform principiului "specialia generalibus derogant" astfel încât, în cauză nu-și mai găsesc aplicarea, in privinta restituirii pretului de piata al imobilului, prevederile Codului civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art.1337, 1341-1345 Cod civil), invocate de intimata-reclamantă.
Calea procesuală pentru realizarea pretențiilor a fost aleasă de intimata-reclamantă și, în raport de temeiul de drept invocat în susținerea cererii de chemare în judecată, se stabilește cadrul procesual.
Prin urmare, ele se aplică cu precădere, potrivit principiului de drept conform căruia „norma specială derogă de la norma generală” (specialia generalibus derrogant), atunci când instanța de judecată reține că situația de fapt expusă de reclamant se încadrează în ipoteza normei juridice.
Or, textul de lege cu caracter derogatoriu de la dreptul comun, instituie o formă de răspundere extracontractuală specială, ce stabilește în mod expres calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește restituirea valorii de circulație în cazul desființării contractelor de vânzare-cumpărare, care au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
În consecință, regulile de drept comun în materia evicțiunii – relative la instituirea răspunderii contractuale pentru evicțiune a vânzătorului - nu erau incidente în soluționarea procesului de față, în condițiile existenței dispozițiilor legale menționate mai sus cuprinse în Legea nr. 10/2001, cu caracter special și derogatoriu de la dreptul comun din materia evicțiunii.
Având în vedere toate considerentele expuse, se constată că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Critica privind obligarea Ministerului Finantelor Publice la restituirea întregului pret, inculsiv a comisionului de 1 % din pret se constată că nu a fost formulată și în apel ci pentru prima dată în recurs ceea ce este inadmisibil.
Cauza recursului consta în nelegalitatea hotarârii ce se ataca pe aceasta cale, care trebuie sa îmbrace una din formele prevazute de art. 304 Cod procedura civila. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, si care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situatia în care atât apelul cât si recursul sunt exercitate de aceeasi parte iar solutia primei instante a fost mentinuta în apel. Aceasta este una din aplicatiile principiului legalitatii cailor de atac si se explica prin aceea ca, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse si în apel. Numai în acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdictie, deoarece în ipoteza contrara, s-ar ajunge la situatia ca anumite aparari, sustineri ale partilor sa fie analizate pentru prima oara de instanta investita cu calea extraordinara de atac.
În fine ,critica privind cheltuielile de judecată este nefondată.
Articolul . 274 C. proc. civ. prevede că partea, care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea cîștigătoare.
În lumina acestor principii, dispozițiile alin. II din art. 274 C. proc. civ. trebuie puse în concordanță cu prevederile art. 276 din același cod.
Astfel, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
În consecință, părții ale cărei pretenții sau apărări au fost admise în întregime i se vor acorda integral cheltuielile dovedite ca efectiv făcute, cu excepția cazului prevăzut în art. 275 C. proc. civ., cînd pîrîtul, care nu fusese pus în întârziere, a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului.
Pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 c. pr. civ, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 800A/17.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. I. și T. V. și intimatul pârât S. R. prin M. Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. D. L. M. D. F. G.
GREFIER
S. V.
RED.FC
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
5.04.2013
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 110/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 2032/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
