Conflict de competenţă. Sentința nr. 18/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 385/202/2013

DOSAR NR._

(393/2013)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 18 F

Ședința din camera de consiliu de la 20.03.2013

Curtea constituită din:

P. - I. A. H. P.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între JUDECĂTORIA SLOBOZIA și JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI, privind pe reclamanta Z. O. D. și pârâții M. E., P. I., P. A. și P. M..

Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița la data de 18.05.2012 sub număr unic de dosar_, reclamanta Z. O. D. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții M. E., P. I., P. A. și P. M., solicitând instanței să constate deschisă succesiunea defunctului P. G., decedat la data de 23.08.1997, cu ultim domiciliu în localitatea Călărași, județul Călărași, să constate că pârâții P. I., P. A. și P. M. sunt succesori legali ai defunctului, să constate că în masa succesorală a defunctului se află cota indiviză de ½ din suprafața de teren de 3,00 ha, conform Titlului de proprietate nr._/_ din 15.07.1994, iar prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza probelor ce se vor administra, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de înstrăinare autentic între reclamant și pârâți în nume propăriu (M. E.) și succesorii defunctului P. G. (ceilalți pârâți), pentru suprafața totală de teren arabil de 3,00 ha, situat în extravilanul localității B., județul Ialomița, conform Titlului de proprietate nr._/_ din 15.07.1994, teren situat în sola 115/3, . 2,00 ha având ca vecinătăți: la N -De 113; E – P. C.; la S – De115/4; la V – B. R., precum și sola 501, . de 0,750 ha ha teren având ca vecinătăți: la N – De 500/1; la E – P. C.; la S – H.C. 502; la V – M.d. B. R., fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.2860/30.10.2012, Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, invocată de instanță, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița la data de 18.05.2012 sub număr unic de dosar_, formulată de reclamanta Z. O. D., în contradictoriu cu pârâții M. E., P. I., P. A. și P. M., în favoarea Judecătoriei Călărași, județul Călărași, căreia i se va înainta dosarul.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în materie de moștenire, competența teritorială este reglementată de o normă specială, de strictă interpretare și aplicare, o astfel de cerere fiind de competența judecătoriei în a cărei circumscripție s-a aflat cel din urmă domiciliu al defunctului.

În speță, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei – certificat de deces privind pe P. G., . nr._, eliberat de Primăria Călărași la data de 25 august 1997 (fila 19), Sesizarea privind deschiderea procedurii succesorale privind pe defunct P. G. (filele 09, 10) - rezultă că cel din urmă domiciliu al defunctului P. G., a cărui succesiune s-a solicitat a fi dezbătută, a fost în municipiul Călărași, județul Călărași.

Municipiul Călărași, județul Călărași se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Călărași, așa cum rezultă din Hotărârea Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Reținând caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici părțile, nici instanța nu pot deroga, în baza art. 14 Cod procedură civilă, a art. 158 și a art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Călărași, județul Călărași, căreia i se va înainta dosarul.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Călărași, iar la data de 23.01. instanța a disjuns capătul de cerere referitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare a terenului arabil și a format dosarul nr._ .

În acest dosar (nr._ ) instanța a invocat la data de 13.02.2013 excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr.541/13.02.2013, Judecătoria Călărași a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu, a constatat existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Călărași și Judecătoria Slobozia și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în ceea ce privește competența teritorială față de obiectul cauzei: ”hotărâre care să țină loc de act autentic”, că acesta a fost formulat ca și capăt principal de cerere în cauza ce formează obiectul dosarului nr._, din care s-a disjuns.

Dosarul nr._ are ca obiect dezbatere succesorală pentru care Judecătoria Călărași are competență exclusivă, terenul făcând parte din masa succesorală.

Potrivit art. 13 alin 1 Cod de procedură civilă, cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția cărora se află imobilele, legea atribuind o competență exclusivă în acest sens Judecătoriei Slobozia, terenul în speță aflându-se în extravilanul localității B., județ Ialomița, comună aflată în raza de competență a acesteia (HG nr.337/1993).

Față de aceste considerente, instanța a admis excepția de necompetență teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu, în baza art. 21 Cod de procedură civilă, având în vedere că atât Judecătoria Călărași, cât și Judecătoria Slobozia s-au declarat necompetente să soluționeze pricina, instanța a suspendat orice procedură, dispunând sesizarea Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Conflictul negativ de competență s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 25.02.2013.

Ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, potrivit dispozițiilor art.22 alin.2 Cod de procedură civilă, Curtea va hotărî că Judecătoriei Călărași îi revine competența soluționării cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea reține incidența în cauză a dispozițiilor art.17 Cod de procedură civilă, potrivit cu care „cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să soluționeze cererea principală”.

Judecătoria Slobozia a fost învestită a soluționa acțiunea reclamantei Z. O. D., prin care aceasta solicita prin capătul principal de acțiune să se constate deschisă succesiunea defunctului P. G., să se constate că pârâții P. I., P. A. și P. M. sunt moștenitorii legali ai acestuia și să se stabilească masa succesorală, iar prin capătul accesoriu capătului principal reclamanta solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru suprafața de teren de 3 ha din masa succesorală pe care pârâții, în calitatea lor de moștenitori, i-au promis să i-o vând reclamantei prin antecontractele de vânzare – cumpărare încheiate între părți la data de 29.02.2012 și 15.03.2012.

Pe acțiunea principală având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii defunctului P. G. instanța competentă este Judecătoria Călărași, ca instanță a ultimului domiciliu al autorului conform dispozițiilor art.14 pct.2 Cod de procedură civilă.

Ca atare, capătul de acțiune accesoriu cererii principale, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare a unui bun succesoral cade în competența Judecătoriei Călărași, conform dispozițiilor art.17 Cod de procedură civilă.

Faptul că această instanță a înțeles să disjungă capătul de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare de acțiunea principală, formând un dosar separat pentru soluționarea acestuia, nu înlătură competența Judecătoriei Călărași, întrucât această acțiune nu-și pierde caracterul accesoriu față de acțiunea principală de ieșire din indiviziune.

Față de aceste considerente, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Z. O. D., domiciliată în localitatea B., ., județ Ialomița și pe pârâții M. E., domiciliată în Slobozia, ..63, ., ., P. I., domiciliat în Bacău, . nr.24, ., județ Bacău, P. A., domiciliată în localitatea B., ., județ Ialomița și P. M., domiciliată în Slobozia, ..S3, ., județ Ialomița, în favoarea Judecătoriei Călărași.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2013.

PREȘEDINTE

I.-A. H.-P.

GREFIER

Ș. P.

Red.I.A.H.P.

Tehdact.R.L.

7 ex./07.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 18/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI