Pretenţii. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 280/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 41366/3/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 280/R

Ședința publică de la 06 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. S.

Judecător C. B. T.

Judecător M. D. O.

Grefier C. S.

M. P. – Pachetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B.

Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. T., M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MINICIPIULUI BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. R. cu domiciliul ales la av. B. B., împotriva sentinței civile numărul 1517/03.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Curtea, pune în discuție excepția tardivității formulării recursului de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București reprezentat de DGFP București, excepția lipsei de interes a părții de a cere constatarea caracterului politic al măsurilor administrative cu privire la autorii Mathias A. și Mathias E., precum și recursurile formulate.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității formulării recursului de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București reprezentat de DGFP București, întrucât recursul a fost declarat în termenul de 15 zile prevăzut de lege de la comunicarea sentinței. Pe excepția lipsei de interes având cuvântul, solicită și admiterea acesteia întrucât măsurile s-au dispus în baza Decizia MAI nr. 200/1951 pe care legea o prevede expres. Domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009 este reprezentat exclusiv de măsurile cu caracter politic luate de autoritățile comuniste în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989. Pe recursuri având cuvântul, solicită admiterea acestora și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T., la data de 21.10.2010 sub nr._, reclamanta F. R. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București solicitând:

- să se constate caracterul politic al masurilor administrative suferite de către reclamanta, părinții și bunicii săi:

- obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 Euro.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în primăvara anului 1945, părinții săi –Mathias L. Viktoria și Mathias Nikolaus au fost deportați în URSS, fiecare fiind dus într-un alt lagăr, iar mama sa nemaisuportând condițiile grele de trai și faptul că a fost despărțită atât de copilul său-reclamanta cât și de soțul sau a decedat la data de 06.09.1947.

S-a mai arătat ca la 18.06.1951 bunicii materni –Mathias A. și Mathias E. au fost deportați în B., iar la data de 21.06.1951 bunicul său a decedat, bunica sa s-a reîntors acasă la data de 20.12.1955, cu grave probleme de sănătate.

În drept s-au indicat prevederile legii nr. 221/2009.

Prin încheierea din data de 17.02.2011, Tribunalul T. a constatat necompetența și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București unde a trimis cauza spre competentă soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 24.05.2011.

Prin sentința civila nr. 1297/27.06.2011 Tribunalul București Secția a IV Civilă a admis excepția prescripției pentru cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ. si a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civila nr. 1346/01.11.2011 Curtea de Apel București Secția a IV a Civila s-a admis recursul, s-a dispus casarea hotărârii recurate și s-a trimis spre rejudecare capătul de cerere privind constarea caracterului politic al masurilor administrative.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, iar la solicitarea tribunalului s-au depus înscrisurile deținute de CNSAS referitoare la părinții și bunicii reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1517/03.09.2012 tribunalul a admis cererea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias L. Viktoria si Mathias N., măsură ce a constat în dislocarea din localitatea de domiciliu și stabilirea domiciliului obligatoriu în vederea participării la munca de reconstrucție în URSS și caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias A. si Mathias E. în baza Deciziei MAI nr. 200/1951 .

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut considerentele următoare:

Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;

b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;

c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;

d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.

În condițiile art. 4 din același act normativ, (1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

(2) Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(3) Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

(4) Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

(5) Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că bunicii reclamantei - Mathias A. si Mathias E. în au fost dislocați din localitatea Teremia M. și duși în B. în localitatea Salcâmi, unde li s-a stabilit domiciliu forțat și obligatoriu. Aceasta măsura a fost dispusa în baza baza Deciziei MAI nr. 200/1951. Bunicul său Mathias A. a decedat la data de 21.06.1951, în localitatea Salcâmi, raionul Fetești, iar bunica sa, s-a reîntors în localitatea Teremia M. la data de 18.06.1951, întrucât i s-au ridicat restricțiile conform Ordinului 6200/1955.

În mod indubitabil dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 3 și art. 4 alin.2 din Legea nr. 221/2009.

Chiar dacă această măsură a fost declarată măsură cu caracter politic de drept, prin însăși legea, totuși prezintă interes și constatarea judecătorească a acestui aspect, pentru a confirma explicit, în mod particular, pentru cazul reclamantei, natura politică a măsurii, spre deosebire de recunoașterea doar generică legii.

Această constatare are și caracterul unei reparații morale.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă ca părinții reclamantei - Mathias L. Viktoria și Mathias N., au fost dislocați din localitatea de domiciliu în ianuarie 1945 și li s-a stabilit domiciliului obligatoriu în vederea participării la munca de reconstrucție în URSS .

Având în vedere că Legea nr. 221/2009 se referă la condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, trebuie determinat dacă deportarea părinților reclamantei în URSS, în luna ianuarie 1945, intră sub incidența acestei legi.

În pofida răspunsului negativ pentru care pledează, la prima vedere, o interpretare pur formală, tribunalul consideră că trebuie luate în considerare circumstanțele istorice ale măsurilor de deportare luate împotriva etnicilor germani din România, în prima parte a anului 1945, precum și circumstanțele istorice ale instaurării comunismului.

După 23 august 1944, U.R.S.S. a impus, printr-o presiune susținută de forța armelor, instaurarea primului guvern comunist, la 6 martie 1945.

Imediat după 23 august 1944, a avut loc deportarea în U.R.S.S. a zeci de mii de etnici germani din România, această măsură nefiind înlăturată de autoritățile statale române. Astfel, autoritățile romane au stat în pasivitate la o formă de represiune colectivă, îndreptată împotriva populației civile, pe criterii etnice și fără niciun temei în legislația națională ori internațională.

Ca urmare, interpretarea teleologică a Legii nr. 221/2009 impune concluzia că aceasta este aplicabilă tuturor măsurilor represive adoptate de trupele sovietice de ocupație și de regimul politic instaurat cu susținerea acestora la 6 martie 1945, indiferent dacă aceste măsuri au început chiar înainte de 6 martie 1945, fiind doar continuate după aceea, ori au fost luate după acea dată.

Concluzia de mai sus se impune, în condițiile în care deportarea ilegală în U.R.S.S. a părinților reclamantei a continuat și după 6 martie 1945, iar guvernul român nu a luat nicio măsură pentru protecția și repatrierea cetățenilor săi, deportați și deținuți ilegal în Uniunea Sovietică. Această atitudine, de acceptare cel puțin tacită (dar neîndoielnică) a unei grave încălcări a drepturilor cetățenilor români deportați face ca regimul politic comunist să fie coparticipant la măsuri precum cea la care se referă prezenta cauză, dispozițiile Legii nr. 221/2009 fiind așadar aplicabile.

Rezultă așadar că deportarea și internarea ilegală într-o colonie de muncă în fosta U.R.S.S. a părinților reclamantei, constituie o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 3 și art. 4 alin.2 din Legea nr. 221/2009.

Această măsură a fost luată pe criterii de ordin politic și etnic, ca formă de represalii colective împotriva cetățenilor români de origine germană din România.

Pentru această interpretare pledează și dispozițiile art. 4 alin.2, care se referă la orice măsuri cu caracter administrativ cu caracter politic, altele decât cele menționate explicit în art. 3. Ca urmare, legiuitorul a voit să acopere toate ipotezele unor măsuri administrative cu caracter politic, iar referirea la datele de 6.03.1945 – 22.12.1989 este indicativă, având ca scop individualizarea măsurilor represive adoptate și menținute, direct sau indirect, de regimul politic comunist.

Împotriva sentinței civile nr. 1517/03.09.2012, pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ au declarat recurs pîrîții S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de e și Direcția Generala a Finanțelor Publice T. și de Direcția Generală Finanțelor publice a Municipiului București și M. P. prin P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MINICIPIULUI BUCUREȘTI a arătat următoarele:

În fapt, prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului T. reclamanta F. R. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurilor administrative suferite de către reclamantă, părinții și bunicii săi, precum si obligarea la plata despăgubirilor morale in cuantum de 1.000.000 Euro. Ulterior, Tribunalul T. a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civila nr. 1517/03.09.2012, Tribunalul București Secția a IV-a Civila a dispus următoarele:

- a admis acțiunea formulata de reclamanta F. R. in contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice;

a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias L. Viktoria si Mathias N., măsura ce a constat in dislocarea din localitatea de domiciliu si stabilirea domiciliului obligatoriu in vederea participării la munca de reconstrucție in URSS;
a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias A. Viktoria si Mathias E. in baza Deciziei MAI nr.200/1951.

Hotărârea pronunțata de Tribunalul București Secția a IV-a Civila a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

1. Prin prezentele motive, cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias A. și Mathias E. în baza Deciziei MAI nr. 200/1951, invocă excepția lipsei de interes referitor la această solicitare, având în vedere următoarele considerente:

În art. 3 din Legea nr. 221/2009 se arată următoarele:

"Art. 3. - Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;

d)Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr.

490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e)deciziile nr. 200/1951. nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f)Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.

Față de cele prezentate rezultă că acest capăt de cerere care privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative la care a fost supuși autorii reclamantei este lipsit de interes motivat de faptul ca in enumerarea de la art.3 din Legea 221/2009 se regăsește aceasta măsura administrativa la care au fost supuși aceștia.

Având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative prevăzute de art. 3 din legea 221/2009 au caracter politic, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea.

Reclamanta nu a justificat interesul în vederea promovării unui astfel de capăt de cerere, deoarece Legea nr. 221/2009 arată în mod clar care măsuri administrative au caracter politic.

Prin urmare în mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispusa fata familia acesteia, din moment ce caracterul politic este recunoscut de drept.

Față de argumentele prezentate, solicitam Onoratei Instanțe, sa admită recursul așa cum a fost formulat, să modifice sentința civilă recurată, în sensul admiterii excepției lipsei de interes a capătului de cerere referitor la a constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse cu privire la autorii reclamantei si respingerii acestui capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.

2. În ceea ce privește constatarea faptului ca măsura deportării reclamantei . munca in fosta URSS ar constitui o măsura administrativa cu caracter politic in sensul art. 3 si art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, solicită admiterea recursului și respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente:

Domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009 este reprezentat exclusiv de masurile cu caracter politic (condamnări sau masuri administrative) luate de autoritățile comuniste in perioada 06.03._89.

Așadar, prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul roman a înțeles să acorde posibilitatea despăgubirii pentru prejudiciul suferit numai persoanelor (sau descendenților sau soțului supraviețuitor al acestora) care au suferit condamnări sau efectele unor masuri administrative cu caracter politic in perioada 06.03._89, adică in perioada regimului comunist

Analizând măsura administrativă în discuție, din perspectiva circumstanțelor istorice în care aceasta a fost luata, deportarea pentru munca în reconstrucția U.R.S.S, se plasează temporal anterior momentului instaurării regimului comunist în România și nu a fost luată de organele fostei miliții sau securități.

De asemenea, circumstanțele istorice în care aceste măsuri abuzive au fost luate aparțin contextului participării României la cel de-al Doilea Război Mondial.

Astfel, deportările etnicilor germani, cetățeni români, în U.R.S.S. pentru muncă de reconstrucție a fost dispusă de statul sovietic, ca stat de ocupație la aceea vreme, iar eliberarea din lagărele de muncă din URSS a acestor cetățeni a avut loc la finele anului 1949.

Se poate concluziona astfel că, deportarea în forma arătată nu a reprezentat consecința unei atitudini ostile regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma prevăzută de Legea nr.221/2009, modificată și completată, cu referire la unul dintre scopurile prevăzute în art.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.214/1999, ci a avut la bază criterii de apartenență etnică.

Legea nr.221/2009, modificată și completată, a urmărit să repare prejudiciile produse odată cu instaurarea regimului totalitar comunist și nu prejudicii care își au originea în fapte petrecute anterior datei de 6 martie 1945, moment care marchează, din punct de vedere istoric, instaurarea dictaturii comuniste.

Prin urmare, perioada 6 martie 1945 * 22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privința persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv și rațional.

Norma de trimitere la prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, conținută de art.5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 nu are semnificația unei extinderi a sferei de aplicare a acestui din urmă act normativ persoanelor deportate în URSS la muncă de reconstrucție.

De asemenea, din interpretarea sistematică a tuturor alineatelor art.5 din Legea nr. 221/2009, rezultă că norma analizată are semnificația reparării integrale a prejudiciului suferit printr-o condamnare politică sau măsură administrativă cu caracter politic.

În aceste condiții, voința legiuitorului, a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. R. și autoritățile sale, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, pe măsura înaintării sale spre frontul de vest ori luate de fosta putere sovietică față de foștii aliați ai Germaniei.

De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul este liber să opteze atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar.

De asemenea, și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat, în mod constant, că în acord cu regulile generale de drept internațional, prevederile Convenției nu obligă niciun stat contractant cu privire la un act sau fapt ori o situație care s-a petrecut înainte de ., aplicarea Convenției fiind incompatibilă rationae temporis în aceste privințe.

Tot astfel, Curtea a afirmat, în mod constant, că prin Convenție nu se impune statelor o obligație generală de a repara nedreptățile făcute de regimurile politice trecute, cu atât mai mult cu cât este vorba despre nedreptățile comise de un stat de ocupație.

De asemenea, Curtea a observat că nu intră în sfera de protecție a Convenției simplele speranțe de recompensare, iar „speranța legitimă" ca noțiune autonomă a Convenției, trebuie să aibă o natură mult mai concretă și să se bazeze pe o prevedere legală sau pe o practică judiciară constantă a instanțelor naționale.

Or, astfel cum s-a precizat anterior, Legea nr. 221/2009 nu constituie o bază suficientă pentru recunoașterea caracterului politic al măsurii administrative analizate de către instanța de fond.

În concluzie, măsura administrativa de deportare în fosta U.R.S.S. pe motive etnice ca urmare a participării României la cel de al doilea Război Mondial nu poate fi circumscrisa unor măsuri administrative în sensul Legii nr.221/2009, modificată și completată, deoarece pe de o parte, aceasta măsura nu a fost dispusa de S. R. și nici nu se încadrează sub aspect temporal, în perioada premisă a legii, neavând relevanta in speța faptul ca aceasta măsura s-a întins ca durată în timp pe parcursul unor perioade ce au depășit data de 6 martie 1945, în condițiile în care textele legii mai sus invocate se referă la momentul dispunerii acesteia și nu la durata ei.

În ipoteza in care se apreciază ca dispozițiile Legii nr.221/2009 sunt incidente in prezenta cauza, va rugam sa observați ca măsura administrativa la care a fost supusa reclamanta, nu se încadrează la masurile arătate explicit in art. 3 si art. 4 din Legea nr. 221/2009.

În plus, instanța de fond nu a instrumentat probe suficiente din care sa rezulte caracterul politic al măsurii abuzive la care a fost supusa reclamanta.

Astfel, instanța de fond a admis capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative la care a fost supusa reclamanta, in baza unor simple presupuneri, fără a fi administrate suficiente probe din care sa rezulte caracterul politic al acestei masuri.

De asemenea, instanța de fond nu a administrat nici proba testimoniala, cu persoane care s-ar fi aflat in aceeași situație, din care ar fi putut eventual rezulta caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supusa reclamanta si prin urmare, „Idem est non esse .>

Față de argumentele prezentate, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civila atacata, in sensul respingerii acțiunii formulata de către reclamanta F. R. ca neîntemeiată.

În drept: - art.304 pct. 9 din C. proc. civ. - Legea nr. 221/2009.

Prin cererea de recurs formulată de recurentul S. R. reprezentat de Direcția Generala a Finanțelor Publice T. s-a solicitat:

Admiterea recursului ; Modificarea sentinței civile nr. 1517/03.09.2012 in sensul: RESPINGERII CA NEÎNTEMEIAT si a capătului de cerere privind constatarea caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias L. Viktoria și Mathias N. ce a constat in dislocarea din localitatea de domiciliu si stabilirea domiciliului obligatoriu in vederea participării la munca de reconstrucție in URSS;

RESPINGERE ca NEÎNTEMEIAT si a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias A. si Mathias E. in baza Deciziei MAI Nr. 200/1951.

Respingerea ca nefondate a cheltuielilor de judecata.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

Critică ca nelegală sentința recurată și invocă ca și motiv de nelegalitate în susținerea cererii de recurs prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă "când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii ".

Având in vedere si faptul ca hotărârea instanței de fond nu a fost data cu drept de apel, solicita instanței de recurs sa nu se limiteze la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedura civila si sa judece cauza sub toate aspectele conform prevederilor art. 304^A1 Cod procedura civila.

In fapt, prin acțiunea formulata si precizata, reclamanta F. R. a solicitat: instanței: constatarea caracterului politic al deportării părinților reclamantei Mathias L. Viktoria (mama) si Mathias N. (Nikolaus) (tatăl) si al bunicilor reclamantei Mathias A. si Mathias E. prin deportarea in URSS si in Baraaan. precum si despăgubiri pentru daunele morale si materiale in cuantum de 1.000.000 Euro întemeiate pe legea 221/2009. iar ulterior precizate pe prevederile art. 998 si următoarele Cod Civil, precum si pe dispozițiile Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale art. 5 si art. 41.

Prin sentința civila nr. 1297/27.06.2011, instanța de fond a dispus in sensul: admiterii excepției prescripției pentru cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 C.civ. Respinge ca prescrisa cererea reclamantei F. R. împotriva pârâtului S. R. prin MFP.

Prin Decizia civila nr. 1346/01.11.2011 pronunțata in recurs, Curtea de Apel București admite recursul reclamantei, casează în parte sentința recurată și trimite spre rejudecarea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al masurilor administrative . Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă.

În cauza trimisa spre rejudecarea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al masurilor asigurătorii, instanța TRIBUNALULUI BUCUREȘTI - Secția A IV-A CIVILA a dispus in mod neîntemeiat prin SENTINȚA CIVILA NR. 1517/03.09.2012, în sensul: "Admiterii cererii formulate de reclamanta FEITHAMEL R. împotriva pârâtului S. R. prin MFP . Constata caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias L. Viktoria si Mathias N. ce a constat in dislocarea din localitatea de domiciliu si stabilirea domiciliului obligatoriu in vederea participării la munca de reconstrucție in URSS. Constata caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias A. si Mathias E. in baza Deciziei MAI Nr. 200/1951.

În mod eronat s-a pronunțat instanța de fond investita cu rejudecarea cauzei prin Sentința Civila Nr. 1317/03.09.2012 in sensul admiterii cererii reclamantei, in condițiile in care, instanța de control judiciar în recurs a dispus casarea în parte a sentinței recurate, adică, doar cu privire la rejudecarea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al masurilor asigurătorii, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Consideram ca instanța de fond in rejudecarea cauzei, trebuia sa se pronunțe, în parte, adică doar cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurilor asigurătorii, fără să lase loc de interpretări.

Totodată, considera neîntemeiata hotărârea instanței de fond a Tribunalului București care in rejudecarea cauzei, in mod nejustificat admite cererea privind constatarea caracterului politic al deportării autorilor reclamantei in URSS si B., considerând in mod eronat si subiectiv ca deportarea autorilor (părinții si bunicii ) reclamantei F. R. ar avea caracter politic. Astfel:

I. Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare . munca din fosta U.R.S.S.suferita de autorii intimatei reclamante părinții Mathias L. Viktoria și Mathias N., solicita respingerea acțiunii in constatare ca vădit neîntemeiată.

Intimata reclamanta nu a făcut dovada faptului ca măsura administrativa suferita de părinții săi în anii 1945-1949 reprezintă alte masuri decât cele prevăzute la art. 3 din lege, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 ca: " Persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzător."

"ART. 3 Constituie măsura administrativa cu caracter politic orice măsura luata de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, Internarea in unități si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mal multe dintre următoarele acte normative:

a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 si Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;

b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 si Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;

c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3.04.1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;

d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 si Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului."

Ca urmare, in condițiile in care reclamanta intimata nu a dovedit existenta condițiilor in care poate fi promovata o acțiune in constatarea caracterului politic al masurilor administrative suferite, condiții stabilite in mod expres de prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, susținem ca acțiunea este neîntemeiată iar instanța de fond trebuia sa respingă in totalitate acțiunea respectiv si a capetelor de cerere privind constatarea caracterului politic.

De asemenea, învederam onoratei instanțe de recurs, faptul ca acest caz menționat, si anume deportarea etnicilor germani in fosta U.R.S.S. in perioada anilor 1945-1948 in vederea efectuării muncii de reconstrucție a acestui stat străin, excede obiectului Legii nr. 221/2009 care, astfel după cum rezulta din chiar titlul actului normativ, privește exclusiv condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, de Către regimul comunist pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Din interpretarea coroborata a dispozițiilor art. 1 cat si a art. 3 invocat chiar si de către instanța de fond in rejudecare, din legea 221/2009 rezulta faptul ca, atât condamnările cat si masurile administrative trebuie sa fi fost pronunțate sau dispuse de către regimul comunist din România in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si sa fi fost suferite ca urmare a unor fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după aceasta data si care au avut drept scop împotrivire față de regimul totalitar comunist instaurat in România la data de 6 martie 1945.

Or, în speța, reclamanta nu a făcut dovada faptului ca deportarea autorilor săi, ca muncitori în fosta U.R.S.S. in perioada 1945-1949 pentru reconstrucția acestei tari, a fost efectuata de către regimul comunist, ci doar arata ca părinții săi au fost trimiși in ianuarie 1945 la munca de reconstrucție, insa, NU pentru pretinse fapte comise având drept scop împotrivire fata de regimul totalitar comunist instaurat in România ia data de 6 martie 1945.

Din contra, măsura deportării autorilor reclamantei ca muncitori începând cu anul 1945 pentru reconstrucția U.R.S.S. împotriva căreia, la începutul celui deal doilea război mondial, România a declarat stare de război, a avut un caracter pur militar iar nu unul politic, deportarea acestor etnici germani din România reprezentând unui din efectele câștigării celui de-al doilea război mondial de către puterile aliate, din care a făcut parte si fosta U.R.S.S.

În consecința, întrucât măsura de deportare a autorilor recurentei începând cu anul 1945, la finele celui de-al doilea război mondial si pentru efectuarea de munca forțată pentru reconstrucția unui stat învingător in război, respectiv fosta U.R.S.S., nu reprezintă nici condamnare pronunțata printr-o hotărâre judecătoreasca si nici măsura administrativa luata de organele fostei miliții sau securități in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 in contextul regimul comunist existent in România in aceea perioada, pentru comiterea de către reclamanta a vreunor fapte care sa fi avut ca scop împotrivirea față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, singura vina a acesteia fiind faptul ca avea naționalitatea (germana) a unei tari care a pierdut războiul (Germania), rezulta ca acest caz invocat nu face obiectul de reglementare al Legii nr. 221/2009. Totodată, reclamanta intimata nu face dovada condamnării politice a autorilor săi printr-o sentința penala data de fostul regim comunist, si nici nu depune in acest sens înscrisuri din care sa rezulte condamnarea politica a autorilor săi.

Prevederile Legii 221/1990 definesc condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora aplicate de regimul comunist, ceea ce nu este cazul reclamantei și autorilor săi, întrucât aceștia NU au suferit nici o condamnare politica sau măsura administrativa asimilata aplicata de regimul comunist din România, ci de către alte regimuri, respectiv de alt stat decât statul roman, autorii reclamantei fiind trimiși la munca de reconstrucție din URSS pentru care au fost retribuiți de alte regimuri instaurate de alte state pentru care a si fost retribuit și nu de către regimul comunist din România.

II) Referitor la cererea privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare in B., a bunicilor reclamantei Mathias A. si Mathias E., solicita respingerea acțiunii in constatare ca neîntemeiata, întrucât în condițiile in care reclamanta nu poate primii despăgubiri (fiind prescrise), cererea privind constatarea caracterului politic a autorilor săi, devine lipsita de interes, condiție afecțiunii civile.

Astfel, in prima instanța prin sentința civila nr. 1297/27.06.2011 a Tribunalului București - Secția a IV A CIVILA a admis excepția prescripției pentru cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 C.civ. si a respins ca fiind prescrisa cererea formulata de reclamanta. Chiar si in recurs, Curtea de Apel București - Secția a IV-A Civila a dispus casarea hotărârii recurate numai pentru rejudecarea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic, întrucât. s-a considerat că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra cererii privind constatarea caracterului politic, dispozițiile Sentinței Civila Nr. 1297/27.06.2011 prin care s-au respins despăgubirile solicitate ca prescrise, fiind menținute irevocabil de Curtea de Apel București

Soluția Tribunalului București de respingere ca prescrisa a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ este întemeiată Tribunalul reținând că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, iar, potrivit art. 3 termenul de prescripție este de 3 ani. (...), tribunalul admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins in acest sens cererea întemeiată pe răspunderea civila delictuala constatând prescris dreptul material la acțiune. In mod eronat a admis instanța in rejudecarea cauzei cererea privind constatarea caracterului politic al autorilor reclamantei, întrucât, reclamanta nu poate beneficia de despăgubiri acestea fiind respinse irevocabil, caz in care, cererea privind constatarea caracterului politic devine lipsita de interes, condiție a acțiunii civile.

Astfel, referitor la temeiul de drept invocat de instanța de fond investita cu rejudecarea cauzei, aprecierile instanței de fond sunt vădit eronate, întrucât, prevederile "ART. 4 dispun ca:

(...) 2) Persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzător."

"ART. 3 Constituie măsura administrativa cu caracter politic orice măsura luata de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unități si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 si Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;

c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;

d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 si Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului."

Prin urmare, in condițiile in care reclamanta in numele autorilor săi nu a dovedit existenta condițiilor in care poate fi promovata o acțiune in constatarea caracterului politic al masurilor administrative suferite, condiții stabilite in mod expres de prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, acțiunea este neîntemeiată și se impune a fi respinsă ca atare.

Prin recursul declarat recurentul M. P. Ș1 P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative suferite de către părinții reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-au arătat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T., sub nr._, reclamanta F. R. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al măsurii administrative suferite de către reclamantă, părinții și bunicii săi, constând în deportarea la munca de reconstrucție în U.R.S.S., în cursul lunii ianuarie 1945 a numiților Mathias L. Viktoria și Mathias Nikolaus(părinții reclamantei), dislocarea din localitatea de domiciliu a numiților Mathias A. și Mathias E.(bunicii reclamantei) și stabilirea domiciliului obligatoriu în B. și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit.

Prin încheierea din data de 17.02.2011, Tribunalul T. a constatat necompetența sa teritorială, declinând cauza spre competentă soluționare Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 1297/20.04.2012 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis excepția prescripției pentru cererea întemeiată pe dispozițiile art.998 C. civil și a respins ca prescrisă cererea formulată de către reclamantă. împotriva acestei hotărâri a formulat cale de atac reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 1346/01.11.2011, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei în ceea ce privește capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, cauza fiind reînregistrată sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 1517/03.09.2012 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a constatat că internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S. a părinților reclamantei, precum și dislocarea în B. a bunicilor acesteia constituie o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art.3 și art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009.

Instanța a apreciat în mod greșit că măsura administrativă suferită de către părinții reclamantei, constând în internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S constituie o măsură cu caracter politic în sensul Legii nr.221/2009:

Potrivit art.3 din Legea 221/2009: Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;

d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.

Potrivit art.4 din cadrul aceluiași act normativ:

(1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Potrivit art.5 din Legea 221/2009:

(1) Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;

b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;

c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Referitor la stabilirea perioadei istorice vizate de Legea nr.221/2009 se impun a fi tăcute următoarele precizări:

Sfera de aplicare a Legii nr.221/2009 a fost determinată nu numai prin titlul acestui act normativ, dar și de prevederile art. l alin. l, art. l alin. 3 și art. 4 alin. l din lege.

Astfel, măsurile administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 din Legea 221/2009, după cum rezultă din dispozițiile art.4 alin.2 coroborat cu art.l alin.3 din lege, trebuie să îndeplinească două condiții cumulative:

- să fie luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

- să fi fost luate ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art.2 alin. l din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.214/1999.

Pe de altă parte, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.189 din 2 noiembrie 2000, s-au acordat unele drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, iar conform art. 1 din acest act normativ, beneficiază de prevederile legii, persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;

c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;

d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;

e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;

f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea.

Astfel, persoanele care au suferit persecuții în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, pot obține compensații în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, o acțiune în justiție în temeiul Legii 221/2009 fiind inadmisibilă.

Totodată, prin Decizia nr.839/2011, Curtea Constituțională a statuat că „(...) legiuitorul este liber sa opteze atât in privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, in funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite să beneficieze de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate in situații identice.

Criteriul temporal avut in vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar.

Momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizează sfârșitul acesteia in România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai in privința persoanelor aflate in ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv si rațional.

Așadar, este neîntemeiată critica potrivit căreia sintagma "referitoare la perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989", regăsita in cuprinsul Legii nr. 221 /2009, creează o situație discriminatorie, întrucât exclude din categoria persoanelor îndreptățite sa beneficieze de despăgubirile conferite prin legile speciale, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si a celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri si Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător in rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat in România, pe cele care au fost supuse condamnărilor si măsurilor administrative cu caracter politic luate după data de 23 august 1944 si până la instaurarea oficială a regimului comunist din România, la data de 6 martie 1945, legiuitorul fiind îndreptățit ca pentru situații deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, in jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, pentru situații diferite, justificate obiectiv si rațional, trebuie să corespunda un tratament juridic diferit."

Pentru toate aceste motive, în baza art.304 ind.1 și art.312 alin.3 C. pr. civ. solicită admiterea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1517/03.09.2012 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, desființarea acesteia și pe fond pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice de respingere a cererii de constatare a caracterului politic al măsurii administrative suferite de către autorii reclamantei, constând în internarea într-o colonie de muncă în U.R.S.S.

Analizînd excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că este neîntemeiată urmînd să o respingă. Astfel, se reține că sentința atacată a fost comunicată la data de 01.10.2012, conform dovezii de comunicare aflată la fila 73 în dosarul de fond, fiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C., prin înregistrarea cererii de recurs la Tribunalul București la data de 12. 10.2012, aflată la fila 2 în dosarul de recurs.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse de recurenți și în raport de dispozițiile art.304¹ Cod Proc.Civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele motive:

În raport cu cererea în constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva defuncților Mathias A. și Mathias E. în baza Deciziei MAI nr. 200/1951, recursul recurentului-pârât statul R. prin MF este fondat în baza art. 304 pct. 9 rap. la art. 109 alin. 1 si art. 111 C.proc.civ., deoarece Curtea constată că excepția lipsei de interes pe acest capăt de cerere este întemeiată, în condițiile în care acest caracter este consacrat de drept prin Legea nr. 221/2001.

Astfel, Legea nr. 221/2001 prevede:” ART. 3 Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;

d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.

ART. 4*) (1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

(5) Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului.

(6) Hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel.”

În speță, reclamanta a cerut prin cererea de chemare în judecată să se constate caracterul politic al măsurii administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu luată împotriva bunicilor acesteia, în baza Deciziei MAI 200/1951.

Insă pentru această măsură este constatat de drept caracterul politic prin art. 3 lit. e din Legea nr.221/2009 și în condițiile art. 109 alin. 1, art. 111 C.proc.civ. reclamanta nu a justificat niciun interes juridic în promovarea capătului de cerere având ca obiect acțiune în constatare.

Potrivit art. 109 alin. 1 C.proc.civ. “ Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente” iar art. 111 C.proc.civ. pretinde în mod special existența unui asemenea interes la formularea unei acțiuni în constatare: Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. „

Prevederea din articolul 4 alineat 2 din legea 221/2009 se referă la posibilitatea persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de a solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prin urmare cererile în constatare adresate în fața instanței de judecată se limitează la situațiile care nu se încadrează în acest din urmă text de lege.

Prin edictarea articolului 3 din legea 221/2009, intenția legiuitorului a fost ca, în cazul faptelor enumerate în cuprinsul acestui text, persoanele supuse anumitor măsuri administrative să fie scutite de a dovedi caracterul politic al acestora, pe care legea îl prezumă, astfel că nu există interes juridic - condiție a promovării acțiunii civile.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenții -pîrîți și recurentul M. P. P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI pe capătul de cerere privind constatarea faptului ca măsura deportării părinților reclamantei . munca in fosta URSS constituie o măsura administrativa cu caracter politic în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, Curtea reține că sunt fondate .

Astfel, prin Decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012 dată de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 837 din 12 decembrie 2012, s-au interpretat dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, stabilindu-se că deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.

Potrivit art. 330 indice 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizia pronunțată în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Conform considerentelor deciziei menționate: „ Ceea ce prezintă relevanță din perspectiva Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, este caracterul politic al condamnărilor, respectiv al măsurilor administrative, pronunțate în perioada regimului comunist, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Acest caracter poate rezulta ope legis, condamnările sau măsurile administrative regăsindu-se expres între cele prevăzute de lege, sau trebuie constatat de instanța judecătorească, prin procedura prevăzută de acest act normativ.”

Ori, în speță, deportarea părinților reclamantei în URSS a avut loc în ianuarie 1945, astfel că nu intră sub incidența legii 221/2009, ce reglementează măsuri reparatorii acordate pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, adică pentru perioada dictaturii comuniste.

În decizia pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte a mai arătat: „ Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării penale sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar. Momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizează sfârșitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste.”

Față de considerentele expuse, avînd în vedere și art. 312 alin. 1 și 3 C., recursurile vor fi admise și în consecință sentința recurată va fi modificată în tot în sensul respingerii acțiunii în constatare cu privire la Mathias A. și A. ca lipsită de interes și a acțiunii cu privire la Mathias L. și N. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității formulării recursului de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Mun. București.

Admite recursurile formulate de recurenții-pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. T., M. P. – P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MINICIPIULUI BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. R. cu domiciliul ales la av. B. B., împotriva sentinței civile numărul 1517/03.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge acțiunea în constatare cu privire la Mathias A. și A. ca lipsită de interes.

Respinge acțiunea cu privire la Mathias L. și N. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2013.

Președinte,

B. A. S.

Judecător,

C. B. T.

Judecător,

M. D. O.

Grefier,

C. S.

Red. MDO

Tehnored. NC/MDO

2 exemplare/data redactării 19.06.2013

Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă

Judecător: L. F.

← Pretenţii. Decizia nr. 49/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 45/2013. Curtea de Apel... →

Pretenţii. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI