Acţiune în constatare. Decizia nr. 1980/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1980/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 17733/3/2012

Dosar nr._

(2157/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.1980

Ședința publică de la 03.12.2013

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ

JUDECĂTOR - G. S.

JUDECĂTOR - I. S.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurenții – reclamanți K. R., R. S. și de recurenții – pârâți C. A. – C. și C. V. – A., împotriva deciziei civile nr.1267A/28.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .

P. are ca obiect – acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. C., în calitate de reprezentant al recurenții – pârâți C. A. – C. și C. V. – A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, lipsind recurenții – reclamanți K. R., R. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus, la data de 29.11.2013, notă scrisă din partea recurenților pârâți, având atașată și dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 413 lei, potrivit chitanței nr._ (77) și timbru judiciar de 6 lei.

Curtea pune în discuție excepția de netimbrare a recursului promovat de recurenții – reclamanți.

Recurenții – pârâți, prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea excepției cu consecința anulării recursului promovat de recurenții - reclamanți, ca netimbrat.

Reprezentantul recurenților – pârâți, prin apărător, având cuvântul, susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Recurenții – pârâți C. A. – C. și C. V. – A., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea pricinii aceleași instanțe în vederea soluționării cauzei pe fond, față de următoarele argumente:

Prin decizia pronunțată tribunalul a admis apelul și a dispus trimiterea cauzei pentru o nouă judecată de fond. Instanța a reținut încălcarea dispozițiilor art. 296 din Codul de procedură civilă, în sensul că prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive pe capătul de acțiune demolarea construcțiilor s-ar fi încălcat dispozițiilor art. 296 din codul de procedură civilă în sensul că reclamanților li s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac și pe de altă parte C. A. are calitatea procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosință având în vedere că aceasta derivă dintr-un fapt juridic, respectiv din folosirea fără drept a imobilului reclamanților de către fiica acestora, minoră la acel moment.

Apreciază că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 296 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de apel în urma admiterii apelului a dispus trimiterea dosarului la instanța de fond.

Cu privire la al doilea motiv de recurs acesta vizează nelegalitatea deciziei din apel în raport de dispozițiile art. 297 din Codul de procedură civilă. Instanța de apel în al doilea ciclu procesual a dispus trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de fond, or, potrivit art. 297 din Codul de procedură civilă trimiterea cauzei spre rejudecare este posibilă o singură dată în situația în care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului ci doar pe excepții și dacă părțile o cer. În această situație, au fost încălcate dispozițiile art. 297 din Codul de procedură civilă întrucât se trimitea pentru a doua, aceeași cauză, spre rejudecare instanței de fond în condițiile în care instanța de fond a antamat fondul.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2007, pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, sub nr._ reclamanții K. R. și R. S. au chemat în judecată pe pârâții C. A. C., prin reprezentant C. A. și C. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că pârâta nu are titlu locativ privind locuința situată în București, ., parter, ., să se dispună obligarea pârâtului C. A. să-și demoleze construcțiile ridicate pe terenul din București, ., sector 1, și să se dispună obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului nr.2, situat în București, ., sector 1, pentru perioada 01.02._07, estimată la data introducerii acțiunii la suma de 12.240 lei.

În motivarea cererii, reclamanții arată că apartamentul nr.2 situat la parterul imobilului a fost cumpărat, în temeiul Legii nr.112/1995 de numita Denciulescu M., iar pârâta minora C. A. l-a dobândit în calitate de moștenitor testamentar; că deși contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat prin sentința civilă nr.7948/2003, rămasă definitivă și irevocabilă, apartamentul este ocupat în prezent de mai multe bunuri ale minorei și tatălui său; că pârâta nu justifică nici un drept locativ, iar reclamanții au fost lipsiți de dreptul de a folosi apartamentul, fiind astfel prejudiciați; că pârâtul C. A. a ridicat pe teren un garaj, unde își tine autoturismul și a adăugat 2 holuri, atașate holului inițial, fără aprobare.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 6, 9, 12 din OUG 40/1999, art. 21 din Legea nr. 114/1996, art. 1076-1077 C.civ.,

Alăturat cererii de chemare în judecată a fost depus la dosar, un set de înscrisuri.

La data de 11.04.2007, pârâții au depus întâmpinare (f. 24-26), prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanții aveau la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 05.09.2007, reclamanții au depus o „cerere modificatoare” (f. 45), prin care au arătat că solicită evacuarea pârâților pentru lipsa titlului locativ din imobilul situat în București, ., sector 1 și ca își mențin celelalte capete de cerere.

Prin încheierea de ședință din data de 05.09.2007, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin Decizia civilă nr.1977R/07.12.2007 a fost admis recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 05.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

La data de 31.07.2008 dosarul a fost restituit de Curtea Constituționala, iar prin Decizia nr.630/29.05.2008 a fost respinsa excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiata.

Sub aspect probatoriu au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, testimonială, interogatoriul reclamanților și expertiză având ca obiectiv stabilirea contravalorii lipsei de folosință a imobilului pe perioada 01.02.2004 și până la momentul efectuării expertizei.

Expertiza a fost efectuata de expert P. F., raportul de expertiza fiind depus la dosar f. 87 – 95.

Prin încheierea din data de 07.01.2009 instanța a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01.02.2004 – 06.02.2004 pe capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosința și a suplimentat obiectivele raportului de expertiza cu „precizarea contravalorii de folosința pentru perioada 07.02.2004 – data efectuării raportului de expertiza având în vedere starea actuala a apartamentului.

Prin încheierea din data de 04.02.2009 au fost stabilite obiectivele expertizei ca fiind: stabilirea contravalorii lipsei de folosința pe perioada 07.02.2004 – 22.03.2006 și diferit pe perioada 23.03.2006 până la data efectuării expertizei, având în vedere starea actuala în care se găsește apartamentul și sa se precizeze cuantumul lunar al lipsei de folosința.

Au fost audiați în calitate de martori Caracior I. și E. T. A., declarația acestuia fiind depusa la dosar f. 82 și respectiv f. 139.

La data de 04.03.2009, pârâții au depus o cerere (fila 150), prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Raportul de expertiza a fost depus la dosar f. 161 – 173.

Prin încheierea din data de 27.05.2009 instanța a încuviințat obiecțiuni la raportul de expertiza, răspuns ce a fost depus la data de 03.09.2009, f. 182 – 183.

Prin încheierea din data de 21.10.2009 instanța având în vedere precizarea reclamanților în sensul ca solicita contravaloarea lipsei de folosința pentru perioada 23.03.2006 – 31.12.2008 în cuantum de 39.228 lei a pus în vedere acestora sa achite o taxa de timbru în cuantum de 1230,76 lei sub sancțiunea anularii cererii.

La data de 16.12.2009 a fost depusa taxa de timbru, după ce cauza a rămas în pronunțare.

Prin sentința civila nr._/18.12.2009, instanța a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V.- A. pe capătul de cerere privind evacuarea, a respins acțiunea în evacuare formulată de reclamanții K. R. și R. S., împotriva pârâtului C. V.-A. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. A. C., a admis cererea de evacuare formulată de reclamanții K. R. și R. S. în contradictoriu cu pârâta C. A. C. prin reprezentant legal C. V.-A., a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, ., parter, ., a respins capătul de cerere privind demolarea construcțiilor ca neîntemeiat, a admis excepția netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință și a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.

Prin decizia civila nr.969/A/27.09.2010, Tribunalul Bucuresti a admis apelul formulat de reclamanții K. R. și R. S., a desființat sentința civila nr._/18.12.2009 a desființat sentința civila apelata și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a analizat cu prioritate motivul de apel referitor la soluționarea excepției nulității capătului de cerere privind lipsa de folosința a reținut faptul ca acest capăt de cerere a fost legal timbrat.

Instanța de apel nu a analizat și cel de al doilea motiv de apel invocat de către reclamanți referitor la capătul de cerere privind demolarea construcțiilor edificate de către pârâți.

Instanța a reținut ca apelul declarat de către reclamanți a avut în vedere doua capete de cerere, respectiv cel referitor la demolarea construcției și la obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosința aferenta perioadei 23.03.2006 – 31.12.2008 în cuantum de 39.228 lei, astfel cum aceștia si-au precizat acțiunea la termenul din data de 21.10.2009 și ca pârâții nu au formulat apel împotriva acestei hotărâri.

In fond după desființarea cu trimitere, cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.02.2011.

La termenul din data de 21.01.2012 pârâții au arătat ca înțeleg sa renunțe la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. A. C. și la excepția inadmisibilității, instanța luând act de aceasta renunțare.

Sub aspect probatoriu instanța a considerat câștigate cauzei probele administrate de prima instanța.

Prin sentința civilă nr.1872/03.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._ *, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V. A.; s-a respins, față de acesta acțiunea ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții K. R. și R. S., 1 în contradictoriu cu pârâții C. A. C. și C. V. A.; s-a dispus evacuarea pârâtei C. A. C. din imobilul Situat în Bucuresti, ., . 1; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 39.228 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosința aferentă perioadei 23.03._08; s-au respins celelalte pretenții ca neîntemeiate; a fost obligată pârâta C. A. C. la plata către reclamanții a sumei de 2895,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și au fost obligați reclamanții la plata către pârâtul C. V. A. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, verificând actele și lucrările dosarului a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 4101/_/14.04.1997, încheiat între Primăria Municipiului Bucuresti prin mandatar S.C. HERASTRAU NORD S.A. în calitate de vânzător și Deciulescu M. în calitate de cumpărător, aceasta din urma a cumpărat apartamentul nr. 2 situat în Bucuresti, ., parter, sector 1 compus din marchiza, 2 camere, baie, oficiu, bucătărie, boxa în suprafața utila de 49,24 mp. Odată cu locuința s-a vândut și cota de 100% din părțile de folosința comune ale imobilului și 66,47 m.p situat sub construcție.

La data de 17.05.1998 a decedat Deciulescu M. rămânând ca unic moștenitor C. A. C., în calitate de legatar testamentar, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 185/20.10.1998.

Prin sentința civilă nr.6273/21.04.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă cererea în revendicare formulată de K. R. împotriva Consiliului General al Municipiului București și S.C. Herăstrău Nord SA.

Prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 797/ 23.05.2000 și procesul-verbal de predare-primire nr._/17.07.2000 încheiat între reclamant și Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, acestuia i-a fost restituit în natură, în deplină proprietate, imobilul situat în București, .,, sector 1, compus din teren și construcție.

Prin decizia civilă nr.687/23.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare 4101/_/14.04.1997.

Se a reținut de către instanța ca prin anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 4101/_/14.04.1997, părțile au fost repuse în situația anterioara, respectiv aceea de locatar și locator; ca titularul contractului de închiriere era decedat la data pronunțării hotărârii astfel încât nu se poate vorbi în aceasta situație de aplicarea dispozițiilor Ordonanței nr.40/1998 privind protecția chiriașilor.

Intre părți nu au fost raporturi locative concretizate prin încheierea vreunui contract de închiriere astfel încât de la data la care titlul pârâtei a fost desființat, respectiv de la data de 23.03.2006 posesia acesteia s-a concretizat . rea credință.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului C. V. D., instanța a reținut față de situația de fapt mai sus analizata, ca acesta nu justifica legitimitate procesuala pasiva pe nici unul din capetele de cerere astfel încât a admis excepția și a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulata în contradictoriu cu o persoana fără calitate procesuala pasiva.

In ceea ce privește fondul cauzei, față de faptul ca începând cu data de 23.03.2006 pârâta C. A. C. nu mai justifica niciun titlu în baza căruia sa posede imobilul în litigiu, admite capătul de cerere privind evacuarea și dispune evacuarea acesteia din imobilul situat în Bucuresti, . parter, ..

In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea construcție, se a reținut faptul ca din probele administrate la dosar, rezulta ca imobilul a suferit unele modificări, constând în construirea a doua holuri și a unui garaj, anterior anularii titlului de proprietate al pârâtei, astfel încât aceste lucrări se prezuma ca au fost făcute cu buna credință.

Aceasta prezumție răstoarnă sarcina probei, reclamanții fiind cei chemați sa dovedească reaua credință a pârâtei la edificarea construcțiilor.

Din probele administrate de reclamanți nu se poate a reținut ca pârâta a cunoscut sau trebuia sa cunoască ca nu este proprietarul imobilului, cu atât mai mult cu cat avea la origine un titlu de dobândire încheiat cu statul, care . este în plus și garantul legalității actelor sale. în aceasta situație nu i se poate a reținut pârâtei nicio culpa în edificarea construcțiilor.

Mai mult de cat atât, o parte din aceste construcții, astfel cum rezulta din declarația martorilor audiați, nu mai exista în prezent fiind de la început proiectate ca și construcții provizorii.

Se a reținut ca prin constructor de buna - credință se înțelege acea persoana care ridica o construcție, face o plantație sau alta lucrare pe un teren, având convingerea ferma, dar eronata, ca acel teren este proprietatea sa. El nu știe ca terenul nu îi aparține în proprietate.

Potrivit art.494 C.civ, proprietarul terenului, în ipoteza pe care o analizam, adică a constructorului de buna-credință, este obligat sa accepte accesiunea, dar, pentru a nu se îmbogăți fără justa cauza, va trebui sa opteze între doua posibilități, respectiv sa plătească constructorului contravaloarea materialelor și a muncii sau sa plătească constructorului o suma egala eu creșterea valorii fondului ca urmare a ridicării construcției.

F. de cele reținute, instanța a constatat ca cererea reclamanților de obligare a pârâtei la demolarea construcției este neîntemeiata fiind respinsă pentru acest considerent.

Cu privire la obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosința instanța a reținut ca temeiul acestei răspunderi este unul delictual astfel încât va analiza în ce măsura sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existenta unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Astfel cum deja instanța a reținut, până la data de 23.03.2006, când în mod irevocabil s-a anulat titlul de proprietate al pârâtei C. A. C., posesia acesteia a fost de buna credință. După aceasta data posesia utila s-a transformat, din punct de vedere juridic în detenție precara.

Anularea unui act juridic produce efecte retroactive astfel încât, chiar daca posesia, ca stare de fapt, a fost justificata de un titlu de proprietate, din punct de vedere juridic ea a creat un prejudiciu corelativ în patrimoniul reclamantei.

In ceea ce privește însă vinovata, instanța a reținut ca până la anularea titlului de proprietate reprezentat de contractul de vânzare pârâtei C. A. C. nu i se poate a reținut vreo culpa, ea posedând cu buna credință, pentru sine sub nume de proprietar, astfel încât abia din data de 23.03.2006 se poate a reținut vinovăția în producerea prejudiciului.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pe perioada 23.03.2006 – 31.12.2008, contravaloarea lipsei de folosință a imobilul a fost stabilită la suma de 39.228 lei.

In ceea ce privește fapta ilicita instanța a reținut ca aceasta a constat în posesia imobilului după data 23.03.2006, data de la care pârâta știa ca nu mai are un titlu valabil pentru posesia sa.

Intre fapta pârâtei și prejudiciu exista legătura de cauzalitate, întrucât prejudiciul nu ar fi existat daca pârâta depunea toate diligentele pentru a preda spațiul proprietarului de drept.

Față de aceste aspecte și văzând și dispozițiile art. 998 și art. 999 cod civil instanța apreciază că în cauză reclamanții au făcut dovada îndeplinirii cerințelor răspunderii civile delictuale ale pârâtei pentru fapta sa ilicită de a lipsi reclamanții de folosința bunului său imobil, astfel încât cererea va fi admisă în parte, cu consecința obligării pârâtei C. A. C. la plata către reclamanți a sumei de 39.228 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul din București, .. 66, . 1, în perioada 23.03.2006 – 31.12.2008.

În temeiul art. 274 Cod Proc.Civ. și văzând culpa procesuală a pârâtei față de pretențiile admise instanța o va obliga pe aceasta să plătească reclamanților suma de 2895,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar aferente pretențiilor admise și onorariu expert.

In ceea ce privește pretențiile respinse instanța a reținut culpa procesuala a reclamanților astfel încât îi va obliga pe aceștia la plata către pârâtul C. V. A. a sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel motivat, K. R. și R. S., arătând că, instanța de judecata a apreciat în mod greșit ca pârâtul C. V. A. nu justifica legitimitate procesuala pasiva pe nici unul din capetele de cerere astfel încât a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului sus menționat.

Referitor la capătul din cererea de chemare în judecata prin care solicită ca instanța sa dispună sa-1 oblige pe pârâtul C. A. V. sa-si demoleze construcțiile în acest caz instanța a ignorat probele: interogatoriu luat reclamantei R. S. (răspuns întrebarea nr.9), declarația martorului Caracior I., contractul de vânzare-cumpărare nr.4101/_ din 14.04.1997, înscris, care demonstrează cu prisosința ca paraților Ii sa vândut pe lângă locuința, numai 66,47 teren situate sub construcție. Știind ca numai pe acest teren au fost proprietari, este evident ca restul terenului din preajma locuinței aparține altcuiva, atâta timp cat construiești pe terenul altcuiva ești constructor de rea - credința. Aceste construcții, nu puteau fi construite de către reclamanta minora (la data anularii irevocabile a contractului de vânzare-cumpărare 23.03.2006) C. A. C. inca nu împlinise nici 14 ani, construcțiile au fost executate înainte de aceasta data.

Dacă instanța ar fi luat în considerare probele administrate, pârâtul C. V. A. ar fi avut calitate procesuala pasiva pe acest capăt de cerere.

Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea paraților la plata contravalorii lipsei de folosința aferenta locuinței, este criticabila viziunea instanței, în sensul ca angajează răspunderea civila delictuala, respectiv, existenta unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu, precum și vinovăția celui, care a cauzat prejudiciul numai în sarcina exclusiva a minorei pârâte C. A. C.. Aplicând disp.art.998si art. 999 C.civ. cererea fiind admisa în parte, cu consecința obligării pârâtei C. A. C. la plată către reclamanți a sumei de 39.228 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința pentru imobil pe perioada 23._-31.12.2008.

Tatăl minorei, pârâtul Clincanu V. A., este exonerat de instanța de orice răspundere și nici pe acest capăt de cerere nu are calitate procesuala pasiva.

Instanța în mod greșit nu a luat în calcul vârsta minorei la data săvârșirii faptei prejudiciabile și anume după data de 23.03.2006 (data la care titlul de proprietate a fost anulat irevocabil) când aceasta avea doar 13 ani jumate și nu a judecat faptele minorei raportate față de aceasta vârsta.

La aceasta vârsta nu avea suficient discernământ pentru a răspunde în mod direct, ceea ce atrage și răspunderea indirecta a tatălui pârâtei.

La vârsta de 13 ani și jumătate minora C. A. C. nu avea capacitatea de a înțelege acțiuni și termeni juridici și nici de a angaja avocați și a-i plați (credem ca din acest motiv, tatăl ei împreuna cu apărătorul au reprezentat-o și în procesul de anulare a titlului de proprietate),

Vinovăția pentru prejudiciul creat aparține tatălui minorei, care avea obligația sa știe ce face fiica sa, sa o îndrume și sa o însoțească pentru a depune toate diligentele pentru a preda spațiul proprietarului de drept prevenind astfel crearea prejudiciului. Formalitățile pentru predarea spațiului presupune eliberarea spațiului de mobilier și de lucrurile personale, întocmirea unui proces verbal de predare-primire, etc. ceea ce minora de 13 ani jumate nu putea face singura.

In loc sa se acționeze în acest sens la data de 6. 04. 2007, minora C. A. C. avea vârsta sub 14 ani, reprezentata de avocat 1-a chemat în judecata pe proprietarul imobilului K. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absoluta a Certificatului de moștenitor nr.220/25. 04.1999 eliberat de notariatul de Stat al sect3.

Tribunalul București prin decizia civilă nr. 164 A/07.02.2008, dosar nr.8064/2008 admite apelul și retine: "Asupra interesului apelanților în promovarea cererii, în constatarea nulității certificatului de moștenitor, tribunalul retine ca apelanții locuiesc în imobilul în litigiu în calitate de foști proprietari - apelanții E. T. și C. AndreeaCamelia, sau de apelanți-chiriași V. M. și C. I., iar în măsura anularii certificatului de moștenitor contestat, care a stat la baza restituirii imobilului către intimat, apelanții si-ar recapătă calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu, iar în privința chiriașilor, aceștia ar avea posibilitatea cumpărării imobilului.""

Din motivele expuse anterior concluzionează ca instanța trebuia sa ia în considerare aceste fapte în raport de dispozițiile art. 100 alin. I C.civ. și alin. 5 C.civ. care instituie răspunderea părinților pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori care locuiesc cu dânșii. Premiza răspunderii părinților o constituie prejudiciul cauzat altora de copiii lor, Condițiile acestei răspunderi sunt: minoritatea și comunitatea de locuința cu părinții.

Aceasta fiind starea de fapt și de drept și ținând cont în susținerea apelului de probele și înscrisurile de la dosarul cauzei și de aplicarea corecta a legislației în vigoare, referitoare la speța cazului nostru, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele C.pr.civilă.

Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat apel și C. A.-C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sentința pronunțata de către instanța de fond este netemeinica și nelegala pentru următoarele motive:

1. În mod cu totul eronat a fost admis capătul de acțiune privind evacuarea pârâtei C. A. C. din imobilul în litigiu.

Pentru a se dispune evacuarea pârâtei din imobil era necesar sa se facă dovada ca aceasta locuia în mod efectiv în acesta. Ori, în față instanței de fond nu s-a administrat nici o proba care sa dovedească acest lucru.

De altfel, apelanta-pârâta nu a locuit niciodată în imobil, în acesta locuind doar bunica acesteia - Deciulescu M.-pana la deces.

Apelanta-pârâta, minora fiind, a locuit dintotdeauna împreuna cu părinții săi în . G., unde locuiește de altfel și în prezent, așa cum rezulta din cărțile de identitate ce i-au fost eliberate, respectiv CI . nr._ valabila pentru perioada 06.07._10 și CI . nr._ valabila pentru perioada 10.09._17, anexate motivelor de apel.

Prin urmare, va solicitam sa admiteți acest motiv de apel și sa respingeți capătul de acțiune având ca obiect evacuarea.

2. Hotărârea instanței de fond este netemeinica și nelegala și în ceea ce privește admiterea capătului de acțiune privind lipsa de folosința a imobilului în litigiu pentru perioada 23.03._08.

Pentru admiterea capătului de acțiune având ca obiect contravaloarea lipsei de folosința, instanța de fond a reținut faptul ca după data de 23.06.2006, când s-a anulat titlul de proprietate prin decizia irevocabila nr. 687 pronunțata de Curtea de Apel București, posesia utila asupra imobilului în litigiu s-a transformat, din punct de vedere juridic, în detenție precara producând un prejudiciu în patrimoniul reclamanților de natura sa atragă răspunderea civila delictuala.

Cele reținute de către instanța sunt total nelegale. Astfel, așa cum rezulta din probele administrate în cauza, respectiv din Certificatul de moștenitor nr. 185 din 20 octombrie 1998 eliberat de BNP C. V. și A. D., în dosarul 184/1998, apelanta-pârâta C. A. C. a moștenit apartamentul în litigiu și terenul aferent acestuia de la defuncta Deciulescu M..

Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, „până la anularea sa prin hotărâre judecătoreasca, certificatul de moștenitor face deplina dovada în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte".

Potrivit acestui articol, certificatul de moștenitor face direct trimiterea în posesie a moștenitorului cu privire la bunurile pe care le moștenește din masa succesorala.

Prin urmare, și în prezent apelanta-pârâta deține în mod legal în posesie apartamentul în litigiu având în vedere ca reclamanții nu au promovat nicio acțiune pentru anularea certificatului de moștenitor nr. 185/20.10.1998 emis de pe urma defunctei Deciulescu M..

Reclamanții au promovat în anul 2003 o acțiune prin care au solicitat doar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4101/_/14.04.1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, între PMB prin mandatar S.C. Herastrau Nord S.A., fără a solicita și anularea actelor subsecvente, respectiv a certificatului de moștenitor emis în urma decesului lui Deciulescu M..

In aceste condiții apelanta-pârâta C. A. C. are și în prezent posesia apartamentului și nu poate fi obligata la plata contravalorii lipsei de folosința.

3. Sentința instanței de fond este criticabila și sub aspectul reținerii ca sunt îndeplinite toate cerințele răspunderii civile delictuale.

In raport de aspectul invocat, respectiv ca nu s-a anulat certificatul de moștenitor în baza căruia apelanta are încă posesia imobilului în litigiu, nu se poate retine nici îndeplinirea cumulativa a celor 4 condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, culpa și raportul de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu.

Astfel, apelanta-pârâta nu a săvârșit vreo fapta ilicita atâta vreme cat certificatul de moștenitor nu i-a fost anulat, continuând astfel sa aibă în posesie, în mod legal, imobilul în litigiu. în aceste condiții nu poate fi reținuta nici culpa acesteia. Dimpotrivă, culpa aparține reclamanților care nu si-au gestionat corect demersurile efectuate în justiție și nu au solicitat și anularea certificatului de moștenitor.

De asemenea, nu poate exista nici raport de cauzalitate între fapta și prejudicial produs atâta vreme cat nu exista o fapta ilicita.

Nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale nu poate fi antrenata răspunderea apelantei-pârâte pentru lipsa de folosința a imobilului.

4. Sentința instanței de fond este netemeinica și nelegala și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Astfel, atâta vreme cat cele doua capete de acțiune vizând evacuarea și lipsa de folosința sunt nefondate, în mod implicit nu se poate dispune nici obligarea la plata cheltuielilor de judecata, în raport de dispozițiile art. 274 Cod pr civ.

Având în vedere motivele de apel formulate, solicită sa admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul respingerii capetelor de acțiune privind evacuarea, a plații contravalorii lipsei de folosința pentru perioada 23.03._08 și a cheltuielilor de judecata.

Cu cheltuieli de judecata.

In susținerea apelului solicitam proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimoniala și orice alt mijloc de proba a cărui necesitate va rezulta din dezbateri.

Prin întâmpinarea formulată la motivele de apel formulate de către apelanții reclamanți K. R. și R. S., C. V. A. și C. A.-C. au solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele considerente:

l. Cu privire la motivul de apel care vizează admiterea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V. A. pe capătul de acțiune având ca obiect demolarea construcțiilor edificate pe terenul reclamanților.

Astfel, este lipsit relevanță juridică faptul ca la momentul edificării acelor construcții C. A. C. era minora. Relevanta în cauza este vârsta acesteia la momentul judecării cauzei de către instanța de fond. Ori, așa cum rezulta din dosarul instanței fond, cauza a fost trimisa spre rejudecare la data de 17.02.2011, când pârâta C. A. C. era majora și nu mai era reprezentata de tatăl sau.

Distinct de acest aspect este de precizat faptul ca intimatul-pârât C. V. A. a fost chemat în judecata și în nume propriu, în calitate de pârât, prin acțiune și nu doar în calitate de reprezentant legal al fiicei sale, minora la introduce: acțiunii în anul 2007. Ori, în calitate de pârât, în mod corect instanța de fond a constatat ca acesta nu are calitate procesuala pasiva pe nici unul din capetele de acțiunii având în vedere că, doar fiica sa, pârâta C. A. C. este moștenitoarea fostei proprietare Deciulescu M., acesta nelocuind niciodată în imobil și neidentificând nicio construcție.

2. Cu privire la motivul de apel care vizează admiterea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V. A. pe capătul de acțiune având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosința a locuinței.

Și acest motiv de apel este nefondat. Astfel, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V. A. și pe acest capăt de acțiune având în vedere ca acesta nu a locuit niciodată în imobilul ce formează obiectul dosarului și nici nu are calitatea de moștenitor al fostei proprietare Deciulescu M..

De asemenea nu poate fi antrenata nici răspunderea acestuia în calitate de părinte pentru fapta fiicei sale având în vedere ca nu exista vreo fapta comisa de fiica sa de natura sa atragă răspunderea civila a acestuia.

Astfel, fiica sa, C. A. C., nu a locuit niciodată în acest imobil, ci a locuit întotdeauna cu părinții săi așa cum rezulta din actele de identitate depuse în copie la dosar.

C. A. C. este moștenitoarea fostei proprietare Deciulescu M., așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 185/20.10.1998, împotrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995 certificatul de moștenitor face deplina dovada în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor, până la anularea lui prin hotărâre judecătoreasca.

Prin urmare, potrivit textului citat, certificatul de moștenitor face direct trimiterea în posesie, iar până la aceasta data certificatul de moștenitor nu a fost anulat, astfel încât deținerea în posesie a imobilului este legala și în acest moment, iar pretențiile privind lipsa de folosința sunt nelegale.

Având în vedere cele învederate solicită respingerea apelului promovat de către reclamanți ca nefondat

Prin întâmpinarea formulată, K. R. și R. S. au solicitat instanței respingerea apelului formulat de intimata pârâta C. A. C., pentru următoarele motive:

Referitor la faptul ca instanța în mod cu totul eronat a admis capătul de acțiune privind evacuarea pârâtei C. A. C. din imobilul în litigiu, în fata instanței de fond nu s-a administrat nici o proba care sa dovedească ca pârâta a locuit în imobil, învederam instanței de apel ca la fond au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, testimoniala, interogatoriul reclamanților (pag. 130-131).

In acest prim motiv de apel, pârâta susține în mod neadevărat ca în imobil a locuit, doar bunica ei numita Deciulescu M. (aceasta nu a fost bunica ei, ci concubina bunicului ei din partea mamei numitul I. A.). Deciulescu M. a locuit în imobilul în litigiu până la data de 17. 05.1998, când a decedat (certificat de deces nr._,.) după decesul acesteia a continuat sa locuiască I. A. până la data decesului 17.07.2006 (certificat deces ., nr._).

La data de 23. 03.2006, titlul de proprietate al pârâtei a fost desființat definitiv și irevocabil, văzând ca nu ne este predat imobilul, în el locuind permanent bunicul pârâtei, numitul I. A., am intentat împotriva acestuia un proces cu obiect, evacuare, obligația de a face (de a demola construcțiile ilegale efectuate pe terenul nostru), dosar nr._/299/2006, în timpul acestui proces I. A. a decedat. pârâta cunoștea pretenția noastră de a intra în posesia imobilului, știa din ce motiv 1-am chemat în judecata pe bunicul ei, la aceea data pârâta avea 14 ani, consideram ca adevărata responsabilitate revenea tatălui ei pârâtul C. V. A. în a o îndruma în predarea imobilului proprietarilor de drept, văzând ca nici după decesul bunicului, nu ne-au predat imobilul, singura soluție a fost acționarea lor în instanța.

In mod corect instanța de fond a apreciat ca până la data de 23.03.2006, când în mod irevocabil s-a anulat titlul de proprietate al pârâtei C. A. C. posesia acesteia a fost de buna credința, după aceasta data posesia utila s-a transformat, din punct de vedere juridic în detenție precara.

Anularea unui act juridic produce efecte retroactive astfel încât, chiar daca posesia, ca stare de fapt, a fost justificata de un titlul de proprietate,din punct de vedere juridic ea a creat un prejudiciu corelativ în patrimoniu reclamantei.

In acest apel pârâta invoca art. 85 ,din Legea nr.36/1995 a notarilor publici, prin urmare și în prezent apelanta pârâta deține în mod legal în posesie, apartamentul în litigiu având în vedere ca reclamanții, nu au promovat, nici o acțiune pentru anularea certificatului de moștenitor nr.185/20.10.1998 emis de pe urma defunctei Deciulescu M. și din acest motiv nu poate fi obligata la plata contravalorii lipsei de folosința, nu se poate retine nici îndeplinirea cumulative a celor 4 condiții ale răspunderii civile delictuale.

Acest punct de vedere al apelantei pârâte este nelegal, deoarece prin sentința civ.nr.6273/21.04.1999 Judecătoria sect. l București, a admis acțiunea de revendicare formulata de reclamantul K. R. în contradictoriu cu CGMB și a obligat pârâta sa lase în deplina proprietate și posesie reclamantului, imobilul compus din teren de 1450 mp și construcțiile formate din 5 corpuri de clădire, dintre care un corp cu subsol, parter și etaj, iar patru corpuri numai parter, situate în București, ., sect. l. în baza acestei sentințe definitive și irevocabile reclamantul K. R. a fost pus în posesie prin Procesul Verbal nr. 167/30.08. 2001 de BNP E. L..

Prin sentința civ.nr.7948/16.12.2003 pronunțata de Jud. Sect. l București, irevocabila la data de 23. 03.2006, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărarea intimatei pârâte C. A. C..

Prin urmare titlul de proprietate al pârâtei a fost desființat cu efect retroactiv prin constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, astfel ca aceasta în prezent este posesorul neproprietar al imobilului, nemaiavând un drept de proprietate valabil asupra imobilului.

Prin decizia civilă nr.1267/28.12.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelurile formulate de apelanții reclamanți K. R., R. S. și de apelanta pârâtă C. A. C., împotriva sentinței civile nr.1872/03.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatul pârât C. V. A., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la motivele de apel invocate de reclamanți, că prin acțiunea introdusă la 07.02.2007, reclamanții au solicitat pe lângă constatarea faptului că pârâta C. A. C. nu are titlu locativ privind locuința situată în București, ., parter, . și obligarea pârâtului C. A. să demoleze construcțiile ridicate pe terenul din București, ., sector 1 și să se dispună obligarea ambilor pârâți la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului nr.2, situat în București, ., sector 1, pentru perioada 01.02._07. Ulterior, capătul de acțiune în constatare a fost modificat ca fiind unul în realizare, respectiv în evacuarea pârâților.

Prin soluționarea cererii, prin sentința civilă nr._/18.12.2009, Judecătoria Sector 1 București a apreciat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului C. V. A. pe capătul de cerere privind evacuarea, însă în ceea ce privește demolarea construcțiilor, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată și a fost anulată ca netimbrată cererea formulată de asemenea în contradictoriu cu ambii pârâți vizând contravaloare folosință.

În urma soluționării apelului formulat de reclamanți, care au criticat numai anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect pretenții precum și respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect demolarea construcțiilor, cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Prin urmare, prima instanță avea să se pronunțe cu privire la capetele de cerere cu care a fost investită, respectiv, respingerea cererii de demolare precum și cererea în pretenții îndreptate împotriva ambilor pârâți.

Prin sentința prezentă apelată, s-a reținut că în ceea ce îl privește pe pârâtul C. V. A., acesta nu are calitate procesuală pasivă pe nici unul din capete și de asemenea, acțiunea în pretenții a fost admisă doar în contradictoriu cu pârâta C. A. C..

Criticile formulate în apel, vizează greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Tribunalul a apreciat că sub acest aspect, apelul este fondat.

1. În ceea ce privește calitatea procesual pasivă a pârâtului C. V. A. pe capătul de cerere privind demolarea construcțiilor efectuate, prima instanță a admis această excepție încălcând dispozițiile art.296 teza a doua C. proc. civ. potrivit cu care, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, principiul non reformatio in pejus impunându-se a fi respectat și cu prilejul rejudecării după admiterea apelului, având în vedere că rejudecarea este și ea, rezultatul inițiativei pe care a avut-o partea prin exercitarea căii de atac.

Prin urmare, în rejudecare, s-a reținut greșit lipsa calității procesual pasive a pârâtului C. V. A. pe acest capăt de cerere, în condițiile în care, anterior, s-a apreciat prin sentința civilă_/18.12.2009 că acesta are calitate, capătul de cerere privind demolarea fiind respins ca neîntemeiat, ceea ce a determinat reclamanții să atace sentința.

Trimițând spre rejudecare cauza, instanța de apel a desființat sentința, fără a analiza motivul de apel al respingerii ca neîntemeiate a cererii de demolare, astfel încât, în rejudecare, se impunea analizarea pe fond si a acestui capăt de cerere, în sensul respingerii sau admiterii acestuia, și nu a constatării lipsei calității procesual pasive.

2. În ceea ce privește calitatea procesual pasivă pe capătul de cerere având ca obiect contravaloare lipsă folosință, Tribunalul a apreciat că pârâtul are această calitate.

Izvorul obligației de plată invocată de reclamanți și analizată de prima instanță numai în ceea ce o privește pe pârâta A. C., fără a avea în vedere și pe tatăl acesteia, îl reprezintă faptul juridic, respectiv folosirea fără drept a imobilului pentru care reclamanții fac dovada dreptului de proprietate. Rezultă că în prezentul litigiu, se invocă existența răspunderii civile delictuale, raport care a luat naștere, așa cum pretind reclamanții urmare a săvârșirii de către pârâți a faptei cauzatoare de prejudicii.

Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, la data invocării nașterii acestui raport, pârâta era minoră, reclamanții susținând necesitatea răspunderii pârâtului pentru fapta copilului său minor.

În acest sens, față de starea de minoritate a pârâtei, în mod greșit s-a reținut de prima instanță lipsa calității procesual pasive a pârâtului V. A. în cauză.

Față de cele ce preced, Tribunalul a apreciat că se impune trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se pronunța pe fondul cererii, situație în care, pentru o judecată unitară să se aibă în vedere și apărările din apelul pârâților.

Împotriva acestei decizii, la data de 25.06.2013 au declarat recurs reclamanții K. R. și R. S., iar la data de 20.06.2013 pârâții C. V. A. și C. A. C.. Care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 14.11.2013.

În motivarea recursului lor, recurenții – reclamanți au arătat că instanța de apel nu si-a manifestat rolul activ si a încălcat legea, in sensul ca a admis apelul apelantei pârâte, fără a analiza si a lua in discuție nici unul din motivele de apel, formulate de aceasta.

In temeiul art.312 Cod procedură civilă solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a hotărârii atacate in sensul de a respinge apelul formulat de apelanta pârâta C. A. C. împotriva sen sentinței civile nr. 1872/3.02.2012 pronunțata in dosarul nr._ a Jud. Sect.1 B.. ca fiind netemeinic si nelegal.

În drept au fost invocate dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului lor, recurenții – pârâți au arătat că prin decizia pronunțata instanța de apel a admis apelurile, a desființat sentința civila apelata și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța aceasta decizie instanța de apel a reținut următoarele:

În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V. A. pe capătul de acțiune vizând demolarea construcțiilor, încălcând astfel dispozițiile art.296 teza a doua din Codul de procedura civila potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât din hotărârea atacata.

Pârâtul C. V. A. are calitate procesuala pasivă pe capătul de acțiune având ca obiect lipsa de folosința a imobilului având in vedere ca aceasta deriva dintr-un fapt juridic, respectiv din folosirea fără drept a imobilului reclamanților de către fiica sa, minora la acea data, care atrage răspunderea civila delictuala a acestuia, in calitate de părinte pentru copilul sau minor.

Decizia pronunțata de către instanța de apel a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Decizia instanței de apel este nelegala in raport de dispozițiile art.296 teza a doua din Codul de procedura civila.

Astfel, in mod greșit s-a reținut de către instanța de apel ca prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V. A. s-a creat reclamanților o situație mai grea in propria cale de atac, având in vedere ca rejudecarea este si ea rezultatul inițiativei acestora prin exercitarea caii de atac.

Cele reținute de către instanța de apel sunt total nelegale in raport de art.296 Cod procedură civilă.

Consideră ca disozițiile articolului invocat sunt de stricta interpretare si vizează in exclusivitate hotărârile pronunțate în urma soluționării pe fond a apelului promovat de către reclamanți si nicidecum hotărârile pronunțate de instanța de fond in urma trimiterii cauzei spre rejudecare.

Daca am admite interpretare data de instanța de apel s-ar ajunge la situația paradoxala ca in situația in care se admite apelul reclamanților și se trimite cauza spre rejudecare sa nu poată fi respinsă acțiunea acestora pentru simplul fapt ca s-ar crea o situație mai grea reclamanților în urma promovării de către aceștia a apelului.

Trecând peste aspectul invocat, in speța nici nu s-a creat reclamanților

o situație mai grea in urma promovării apelului si trimiterii spre rejudecare, intru-cât atât în prima judecata în fond cât si in a doua judecata, instanța de fond a respins capătul de acțiune privind demolarea construcțiilor. Soluția fiind aceeași in mod evident nu se poate retine ca reclamanților li s-a creat o situație mai grea in propria cale de atac.

Decizia instanței de apel este nelegala in raport de dispozițiile art.297 Cod procedura civila.

Potrivit art.297, "În cazul in care se constata ca, in mod greșit, prima instanța a soluționat procesul fără a intra in judecata fondului ori judecata s-a făcut in lipsa părții care nu a fost legal citata, instanța de apel va anula hotărârea atacata si va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, in cazul in care prima instanța a soluționat procesul fără a intra in judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacata si va trimite cauza spre rejudecare, o singura data, primei instanțe sau altei instanțe egale in grad cu aceasta din aceeași circumscripție, daca părțile au solicitat in mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. "

Potrivit textului de lege citat, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe presupune îndeplinirea cumulativa a două condiții:

- instanța de fond, in primul ciclu procesual, sa nu fi intrat in judecata fondului;

- trimiterea cauzei spre rejudecare sa aibă loc o singura data.

Așa cum se poate observa, in speța, instanța de fond a intrat in judecata fondului cauzei întrucât soluția instanței de fond in al doilea ciclu procesual a vizat fondul si nicidecum soluționarea pe excepție, chiar dacă prin sentința pronunțata a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive aparatului C. V. A. pe capătul de acțiune vizând demolarea construcțiilor.

De asemenea, nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, întrucât, in speța, aceasta este cea de-a doua trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

Încălcându-se dispozițiile imperative ale art.297 Cod procedură civilă nelegalitatea hotărârii instanței de apel este mai mult decât evidenta, instanța de apel având obligația legala de a soluționa ea însăși, pe fond, cauza dedusa judecații si nu de a trimite dosarul aceleiași instanțe in vederea rejudecării.

Având in vedere motivele de recurs formulate, solicită în temeiul art.312 Cod procedură civilă admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel si să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București în vederea soluționării pe fond a cauzei, avându-se in vedere motivele de apel formulate de părțile din dosar.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat și întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.

Examinând cererea de recurs, Curtea constată că, în esență, critica de nelegalitate formulată de reclamantă vizează nerespectarea dispozițiilor art 296 cod procedură civilă, sub aspectul principiului neagravării situației în propria cale de atac, precum și încălcarea prevederilor art 297 cod procedură civilă, sub aspectul desființării sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare, pentru a doua oară în faza procesuală a apelului.

În ceea ce privește prima critică, relativă la modalitatea în care instanța de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual a dat eficiență în mod corespunzător sau nu principiului neagravării situației apelantului în propria cale de atac, Curtea pornește în analiza sa de dispozițiile art 296 alin 1 teza a II a cod procedură civilă, care consacră acest principiu. Scopul pentru care legiuitorul a reglementat acest principiu este reprezentat de intenția de a nu descuraja partea interesată în exercitarea căilor de atac împotriva unei hotărâri nelegale și netemeinice, de teama de a nu i se da o soluție defavorabilă ei în urma soluționării căii de atac. Deși este consacrat expres în materia căii de atac a apelului, acest principiu este generală aplicare, atât în privința căilor de atac ordinare cât și celor extraordinare, indiferent de caracterul devolutiv sau nedevolutiv al acestora, doctrina recunoscând totodată aplicabilitatea acestui principiu și în ipoteza rejudecării procesului în urma admiterii căii de atac, indiferent dacă rejudecarea o face instanța de control judiciar sau instanța inferioară. Concluzionând, Curtea constată că se impune respectarea acestui principiu și în etapele procesuale subsecvente admiterii căii de atac.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în cadrul primului ciclu procesual, s-a respins excepția inadmisibilității ca nefondată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V.-A. pe capătul de cerere privind evacuarea și s-a respins acțiunea în evacuare ca atare, s-a dispus evacuarea celeilalte pârâte, s-a respins ca nefondat capătul de cerere vizând demolarea construcțiilor și s-a anulat ca netimbrat capătul de cerere relativ la acordarea contravalorii lipsei de folosință. Apelul exercitat împotriva acestei sentințe a fost admis și s-a dispus desființarea acesteia cu trimitere spre rejudecare la aceeași primă instanță, justificat de faptul că în mod greșit s-a admis excepția netimbrării ultimului capăt de cerere. În rejudecare, judecătoria a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V.-A. și a respins ca atare acțiunea în integralitatea sa față de acest pârât. În ceea ce privește pârâta C. A. C., s-a dispus evacuarea acesteia și obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosință, respingându-se celelalte pretenții ca nefondate. Împotriva acestei sentințe, s-au admis apelurile formulate de reclamanți și de pârâta C. A. C., hotărârea primei instanțe fiind desființată cu trimitere spre rejudecare, în considerente arătându-se că soluția apelată a fost pronunțată cu încălcarea principiului non reformatio in pejus, în condițiile în care prin prima hotărâre de fond s-a recunoscut calitatea procesuală pasivă pârâtului C. V.-A., acțiunea fiind respinsă ca nefondată, iar în cel de-al doilea ciclu procesual, prima instanță a reținut lipsa calității procesuale a acestui pârât, pe capătul de cerere având ca obiect demolarea construcțiilor.

Practic, prin intermediul primului motiv de recurs, se invocă de către pârâți nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva faptului că în mod greșit s-a reținut de către tribunal că prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. V.-A. s-ar fi creat reclamanților, apelanți în primul ciclu procesual, o situația mai grea în propria cale de atac. Curtea, făcând aplicarea aspectelor teoretice, constată că problema de drept ce trebuie tranșată în prezenta cauză este aceea a modalității de soluționare a concursului dintre principiul consacrat expres de dispozițiile art 296 alin 1 teza a II a cod procedură civilă și excepțiile absolute. Concluzia care s-a conturat în doctrină a fost aceea de acorda preferință principiului non reformatio in pejus, instanța de apel respingând calea de atac și păstrând soluția apelată, astfel încât reclamantul să rămână cu ceea ce i s-a acordat în primă instanță.Pentru argumentare, s-a dat drept exemplu situația în care reclamantului i se admite acțiunea în primă instanță, după care în apel se constată că acțiunea este prescrisă sau că pe chestiunea litigioasă dedusă judecății există autoritate de lucru judecat. Pe cale de consecință, s-a statuat că instanța de control judiciar nu poate invoca din oficiu și nici nu poate admite excepții absolute invocate de intimat dacă admiterea acestora ar duce la agravarea situației părții care a inițiat exercitării căii de atac respective.

Raportând aceste considerații teoretice la situația din speță, Curtea constată că situația sete diferită, din punct de vedere al soluțiilor pronunțate, în sensul că în primul ciclu procesual, capătul de cerere având ca obiect demolarea construcțiilor este respins ca nefondat, iar în rejudecarea cauzei de către prima instanță, în urma admiterii apelului pârâtului, acest capăt de cerere este respins în considerarea admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive( excepție de fond, absolută, care poate fi invocată de oricare dintre părți și instanța din oficiu în orice stadiu procesual). Pe cale de consecință, Curtea consideră că respingerea cererii în temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului nu poate constitui o agravare a situației reclamantului față de respingerea cererii ca neîntemeiate, în condițiile în care respingerea cererii drept consecință a admiterii excepției nu presupune o statuare pe fond a raportului juridic litigios dedus judecății, astfel că reclamantul poate( în ipoteza în care o astfel de soluție ar rămâne irevocabilă) să intenteze o noua acțiune pentru satisfacerea pretențiilor sale împotriva persoanei care are legitimitatea procesuală să stea în judecată ca pârât.

Curtea necesar să puncteze faptul că deși, argumentarea dată de instanța de apel soluției de desființare cu trimitere spre rejudecare nu este pertinentă, în lumina celor învederate în cele ce preced, totuși soluția pronunțată este corectă, din perspectiva faptului că existența obligației de demolare a construcțiilor în persoana pârâtului este o chestiune ce ține de fondul raportului juridic litigios, care trebuie examinată de prima instanță, prin raportare la ansamblul materialului probator existent la dosar, eventual, completat prin administrarea, în condiții de regularitate procedurală, a mijloacelor de probă utile și concludente pentru elucidarea acestui aspect.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea îl apreciază ca nefondat, în considerarea faptului că dispozițiile art 297 cod procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin legea 202/2010, nu-și găsesc incidența în cauză, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, care nu este aplicabilă potrivit dispozițiilor art XXII alin 2 din legea 202/2010. Pe cale de consecință, restricțiile relative la ipotezele în care se poate dispune, în apel, o a doua desființare a sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare, în cadrul aceluiași dosar, care a cunoscut mai multe cicluri de judecată, nu sunt aplicabile în speță, astfel că, soluția tribunalului este pronunțată în concordanță cu normele procesuale incidente.

În ceea ce privește recursul formulat de reclamanți, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art 11 alin 2 din legea 146/1997, precum și a prevederilor art 3 din OG 32/1995, recurenții datorează o taxă judiciară de timbru de 1015,8 lei lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei. Din actele și lucrările dosarului se constată că aceștia au fost legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, indicându-se totodată și sancțiune aplicabilă în cazul în care această obligație legală nu este îndeplinită. De asemenea, Curtea constată că recurenții nu s-au conformat acestei obligații și nici nu s-a prevalat de dispozițiile OUG 51/2008, referitoare la ajutorul public judiciar.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, care stabilește că taxele de timbru se plătesc anticipat, constatând la primirea cererii că taxa judiciară de timbru nu a fost plătită, Curtea a pus în vedere recurenților să achite suma datorată până la primul termen de judecată, fiind citați cu această mențiune conform art. 35 alin. 3 din Normele metodologice. Alineatul 5 din același text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Față de aceste considerente, reținând că până la termenul stabilit recurenții nu și-au îndeplinit obligația legală de plată, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea urmează să admită excepția și să anuleze recursul ca netimbrat.

Pentru toate aceste motive, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va anula recursul reclamanților și va respinge ca nefondat recursul pârâților.

Se va lua act că pârâții nu au cerut cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții – reclamanți K. R., R. S. împotriva deciziei civile nr.1267A/28.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții – pârâți C. V. A. și C. A. C. împotriva deciziei civile nr.1267A/28.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .

Ia act că recurenții – pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. G. G. S. I. S.

GREFIER

S. R.

Red. I.S.

Tehnored. C.S./IS

Ex.2/10.01.2014

T.B. Secția a V-a Civilă – S.P.

- M.G.

Jud.sector 1 București – M.S.

#Judecător Guță Cristina

← Pretenţii. Decizia nr. 240/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Rezoluţiune contract. Hotărâre din 30-04-2013, Curtea de Apel... →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 1980/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1980/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI