Grăniţuire. Decizia nr. 617/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 617/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 2737/740/2009
Dosar nr._
(561/2011)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.617
Ședința publică de la 8 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant B. T., împotriva deciziei civile nr.14 A din 19.01.2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. P.N. N. I. R. și N. E..
P. are ca obiect – grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns recurentul-reclamant B. T. și intimații-pârâți C. P.N. N. I.R. și N. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că pricina a fost suspendată la data de 06.02.2012, în baza dispozițiilor art.242 pct.2 din codul de procedură civilă și că la data de 04.03.2013, din oficiu, s-a repus pe rol în conformitate cu dispozițiile art.252 din Codul de procedură civilă în vederea discutării excepției perimării, acordându-se termen în acest sens la data de 08.04.2013.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare față de incidentul procedural al perimării, în raport de dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria A. sub nr._ la data de 24 iulie 2009, reclamantul B. T. a chemat în judecată pe pârâții C. N., Baloseanu G. și C. M. E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească hotarul despărțitor dintre proprietățile lor.
În motivarea acțiunii a arătat că, pârâții mai sus menționați nu respectă sentința civilă definitivă și irevocabilă pronunțată la data de 28 octombrie 1998, prin care s-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietatea părților din proces pe aliniamentul D-E-F, potrivit schiței de plan întocmite de expertul topo Ș. P. și refuză să-i plătească cheltuielile de judecată la care au fost obligați.
A mai arătat că expertul a conchis și instanța a admis ca hotarul să rămână așa cum a fost la data expertizei, deoarece pârâții au în fapt mai puțin teren decât au conform titlurilor, dar nu a pătruns în mod riguros adevărata stare de fapt a adevărului și realității.
La data de 1 octombrie 2010, instanța a invocat din oficiu lipsa calității procesuale active a reclamantului și prin sentința civilă nr.3338 din 1 octombrie 2010 a admis excepția, iar pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prima instanță a reținut că reclamantul a înstrăinat imobilul care se învecinează cu pârâții, numitei G. V. E., cu contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1681 din 22 decembrie 1998, situație în care nu mai are calitate procesuală activă în cauza ce are ca obiect stabilirea liniei de hotar între imobilul înstrăinat și cel cu care acesta se învecinează.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul B. T., criticând-o pentru motivele următoare:
- Instanța a tergiversat soluționarea cauzei până la invocarea excepției care a facilitat soluționarea litigiului.
- Actul depus de G. V. este lovit de nulitate absolută întrucât aceasta nu a intrat în posesia de drept și de fapt a imobilului.
- Actele depuse anterior înregistrării acestui înscris, erau suficiente pentru soluționarea cauzei, însă instanța a amânat cauza pentru găsirea unui motiv împotriva sa.
Apelantul –reclamant B. T. a declarat apel și împotriva încheierii de ședință din data de 1 octombrie 2010 a Judecătoriei A., prin care s –a respins cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului desemnat.
A motivat apelantul reclamant că judecătorul a admis excepția pe baza actului depus de G. V., act pe care nu trebuia să-l primească pentru că nu avea calitate, fiind străină de dosar și necitată în cauză.
A mai precizat apelantul reclamant că cererea de recuzare trebuia analizată de doi judecători și nu de unul singur.
Prin decizia civilă nr.14/19.01.2011, Tribunalul Teleorman a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelantul reclamant B. T. a solicitat stabilirea hotarului despărțitor între proprietatea sa de cea a intimaților pârâți C. N. și C. E., însă ulterior s-a dovedit că acesta a înstrăinat cumpărătoarei G. V. înreg imobilul, astfel cum rezultă din contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.1681 din 22 decembrie 1998 la BNP “T. M.” cu sediul în A..
Înstrăinând terenul, apelantul-reclamant nu mai are calitatea procesuală activă de a solicita grănițuirea terenului, încât în mod justificat prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Motivul invocat de apelantul reclamant că s-a tergiversat soluționarea cauzei a fost apreciat de tribunal ca nefondat, întrucât s-au acordat mai multe termene de judecată pentru ca reclamantul să depună titlul de proprietate, titlu care a fost înregistrat la dosar la data de 1 octombrie 2010 când litigiul a fost soluționat în fond.
Cât privește actul de vânzare-cumpărare depus de G. V.- E., instanța a constatat că acesta a fost autentificat la BNP T. M., la data de 22 decembrie 1998 și niciuna dintre părți nu a solicitat anularea acestuia, la fond, iar în apel nu se pot face alte cereri noi conform dispozițiilor art. 294 al.(1) Cod procedură civilă.
D. urmare, instanța a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. T. împotriva sentinței civile nr. 2338/1.10.2010, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.
Prin cel de-al doilea apel, reclamantul a criticat încheierea din data de 1 octombrie 2010, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de către reclamant împotriva judecătorului desemnat aleatoriu cu soluționarea acestui litigiu. A invocat apelantul-reclamant că cererea de recuzare trebuia soluționată de un complet compus din doi judecători.
Critica este nefondată, întrucât potrivit art.31 alin.(1) Cod procedură civilă” Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat”, iar prin încheierea din data de 1 octombrie 2010, tribunalul a constatat că s-au respectat aceste dispoziții.
Prin decizia nr. 69 /2007 pronunțată în recursul în interesul legii, I.C.C.J a stabilit că “.. cererea de recuzare se judecă de complete constitute in compunerea prevăzută de lege pentru soluționarea cauzei în care a intervenit incidentul procedural, respectiv în compunere de un judecător în cauzele de primă instanță “ și cum prin încheierea din data de 1 octombrie 2010 au fost respectate aceste dispoziții, tribunalul a respins ca nefondat și acest apel, în conformitate cu art 296 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs apelantul reclamant, criticând-o pe motive de nelegalitate.
La data de 6.02.2011, instanța de recurs a dispus, în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei având în vedere că părțile, legal citate pentru acest termen, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nu au solicitat judecarea acesteia în lipsă.
La data de 04.03.2013, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 11.04.2013, cu citarea părților, cu această mențiune.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței un timp îndelungat în judecată.
În raport de aceste considerații și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.248 și următoarele Cod procedură civilă, va constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant B. T., împotriva deciziei civile nr.14 A din 19.01.2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. P.N. N. I. R. și N. E..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/16.04.2013
T.Teleorman – A.D.
- L.S.
Jud.A. – M.N.D.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 2403/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1191/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
