Legea 10/2001. Decizia nr. 651/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 651/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 73145/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 651R
Ședința publică de la 25 martie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 2091/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant K. G., având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost luată în complet de apel constituit din Președinte – I. P. și Judecător – D. F. B. întrucât dosarul a fost înregistrat ca fiind apel.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul pârât reprezentat de consilier juridic M. L. E. și intimatul reclamant reprezentat de avocat C. L. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentanta intimatului reclamant arată că potrivit dispozițiilor art. 26 alin.3 din Lg. 10/2001, prezenta cauză se află în calea de atac a recursului.
Reprezentanta recurentului pârât arată că, în raport de dispozițiile art. XII din Lg. 202/2010, calea de atac corectă este recursul.
Curtea, în urma deliberării califică drept recurs calea de atac corectă.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât având cuvântul în susținerea recursului arată că, în mod greșit, instanța a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a intimatului reclamant și a obligat M. București să înainteze dosarul direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris.
Reprezentanta intimatului reclamant având cuvântul în combaterea recursului arată că recurentul avea obligația să soluționeze notificarea formulată de către persoana îndreptățită, în termenul legal de 60 zile de la data înregistrării. Având în vedere că recurentul nu a respectat acest termen devin incidente dispozițiile Deciziei XX/2007 pronunțată de ÎCCJ, în sensul că instanța este obligată să soluționeze notificarea.
Depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data 21.11.2011, reclamantul K. G., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București Prin Primarul General ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că, potrivit Legii nr.10/2001, are calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 51, . situat în București, .. 12-14 (actuala .. 26) sectorul 1 București, obligarea pârâtei Primăria Municipiului București prin Primarul General sa emită dispoziție cu propunere de acordare de masuri reparatorii în echivalent despăgubire pentru apartamentul nr. 51, etaj 5 din imobilul situat în .. 12-14 (actuala .. 26) sectorul 1 București și să înainteze notificarea si întreaga documentație aferenta, împreuna cu dispoziția, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin notificările formulate in baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 si înregistrate la Biroul Executorilor judecătorești E. & P. sub nr. 4670/08.11.2000 (4671/08.11.2001, nr. 5156/14.11.2001, nr. 5155/14.11.2001 a solicitat Prefecturii Municipiului București, Primăria Municipiului București restituirea in natura sau acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 51, . situat in .. 12-14.
Deși prin procesul-verbal nr. 139/05.06.2003 Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 si a H.G nr. 614/2011 s-a stabilit acordarea de masuri reparatorii sub forma de despăgubiri bănești reclamantului K. G., in calitate de moștenitor al proprietarului deposedat abuziv, M. R., pentru apartamentul nr. 51, . situat în .. 12-14 (actuala .. 26) sector 1 București.
Având în vedere modificările aduse Legii nr. 10/2001 de către Titlul I și VII din Legea nr. 247/2005 (nu se mai acordau despăgubiri bănești, iar prefecturile nu mai erau entități investite cu soluționarea notificărilor), toate notificările existente în evidențele Prefecturii Municipiului București au fost transmise la Primăria Municipiului București, iar pentru cele deja analizate aprobate sau respinse s-a început procedura de reanalizare.
Reclamantul a învederat că dosarul său a mai fost analizat sub aspectul îndeplinirii condițiilor cerute de Legea 10/2001 pentru acordarea de masuri reparatorii în echivalent emițându-se în acest sens procesul-verbal nr. 139/05.06.2003.
Întrucât Primăria Municipiului București nu a soluționat, după 9 ani de la depunere, notificarea reclamantului, dreptul său la acordarea de măsuri reparatorii a devenit litigios. A solicitat obligarea Primăriei Municipiului București să înainteze notificarea si întreaga documentație aferentă, reaua cu dispoziția, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, având in vedere ca, controlul legalitate va fi efectuat direct de către instanța si mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 Titlul VII si a dispozițiilor Capitolului V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acest control va fi efectuat si de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La data intrării in vigoarea a Decretului nr. 224/1951 a figurat cu rol fiscal pentru imobilul in discuție, autoarea sa, M. R.. Potrivit matricolei fiscale nr. 49, poziția 75 si a declarației nr. 7487/09.02.1952 M. R. a continuat sa plătească impozitele la stat pana in anul 1952, când datorita terorii comuniste a fost nevoita sa emigreze în Israel, iar statul nu a mai vrut sa încaseze impozitele și i-a confiscat casa; a făcut dovada imposibilității restituirii in natura.
Apartamentul în discuție a fost vândut foștilor chiriași, în baza Legii 112/1995, astfel cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare nr.N00833/12.11.1996.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001, Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 coroborate cu dispozițiile art. 16.12-16.15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea 247/2005 aprobate prin HG. 1095/2005, cu modificările si completările aduse prin HG 128/2008, Decizia nr. XX din 19.03.2007 pronunțata de Secțiile Unite ale I.C.C.J., art. 112 C.proc.civ., iar în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 11.05.2012, reclamantul K. G., a depus la dosar precizare a cererii de chemare în judecată solicitând a se constata ca, potrivit Legii nr.10/2001, are calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii in echivalent pentru apartamentul nr. 51, . situat în .. 12-14 (actuala .. 26) sectorul 1, București, în principal, obligarea pârâtei să emită decizie prin care sa le acorde in compensare alte imobile-terenuri și/sau construcții, pe care le deține si pot face obiectul art. 1 alin 2 si 3, art. 11 alin. (8) și a art. 26 din Legea nr.10/2001 și obligarea pârâtei Primăria Municipiului București prin Primarul General sa emită dispoziție cu propunere de acordare de masuri reparatorii in echivalent despăgubire patru apartamentul nr. 51, etaj 5 din imobilul situat in .. 12-14 (în prezent .. 26) sectorul 1 București,, si înaintarea notificării si întreaga documentație aferenta, împreuna cu dispoziția, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; cu cheltuieli de judecata.
M. București a depus întregul doar administrativ întocmit în urma notificării și față de cererea precizatoare s-au solicitat relații de la PMB – Direcția Patrimoniu pentru a se comunica o listă a bunurilor proprietate privată s Statului sau a Unităților Administrativ Teritoriale, respectiv apartamente, bunuri de valoare echivalentă cu ap. 51 . situat în .-14 (actuală .) sector 1 comunicându-se faptul că acest inventar adoptat prin Hotărârea 186/08.05.2008 a CGMB nu a fost aprobat de către Guvern.
Prin sentința civilă nr. 2091/23.11.2012 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea așa precizată, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 51, etaj 5, situat în imobilul din București, .. 12-14. A fost obligat pârâtul să emită decizie motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 51 de la adresa sus menționată și să înainteze notificarea și documentația aferentă și dispoziția către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A fost obligat pârâtul la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut că apartamentul nr. 51 . situat în .-14 (actuală .) sector 1 a aparținut defunctei M. Regina (R.) fiind înscris în Cartea Funciară a Municipiului București sub nr. 9164/1940 și a trecut în proprietatea Statului prin aplicarea Decretului 224/1951, preluare considerată abuzivă potrivit Legii 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
În urma decesului proprietarului imobilului, M. R., decedată la 11.07.1998 în Israel, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 27/12.02.2003 al BNP I. L. M., întreaga succesiune a fost culeasă de către K. G., moștenitor testamentar.
Reclamantul a formulat notificare potrivit Legii 10/2001 și deși a depus toate înscrisurile necesare acestei notificări, nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 22/Legea 10/2001.
Inițial notificarea a fost soluționată prin respingerea acesteia cu motivarea că reclamantul din prezenta cauză nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor, dovezi pe care instanța consideră că acesta le-a făcut în cadrul procedurii contencioase, depunând la dosar dovada dobândirii imobilului prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 07.06.1939 și a înscrierii imobilului în cartea funciară pe numele autoarei sale și dovada calității sale de moștenitor.
Imobilul în litigiu a fost înstrăinat fostului chiriaș conform Legii 112/1995 și nu s-a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare sau revendicarea imobilului în natură în termenul prevăzut de Legea 10/2001, în cauză devenind incidente dispozițiile art. 18 lit. d din Legea 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, în termen legal, pârâtul M. București prin Primarul General criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
O primă critică vizează lipsa de culpă a recurentului-pârât în ceea ce privește soluționarea notificării, întrucât se susține că potrivit art. 23 al.1 si 2 "în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 22, unitatea deținătoare este obligata să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivata, asupra cererii formulate". Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura in care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauza.
În alta ordine de idei, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, rezulta că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte" respectiv înscrisuri prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativa de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca și numai după ce aceasta dovada a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
A doua critică privește obligarea recurentului pârât de a transmite dosarul de notificare direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligație ce nu poate fi îndeplinită, întrucât după emiterea dispoziției prin care a soluționat notificarea,întreg dosarul trebuie transmis către Instituția Prefectului în vederea întocmirii ordinului conform dispozițiilor art. 161 alin. 2 din OUG nr. 81/2007.
În ceea ce privește obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată, se susține că la baza obligației ar trebui să stea culpa procesuală, or, în cauză nu se poate reține culpa instituției, întrucât reclamantul-intimat avea obligația de a depune actele doveditoare ale dreptului de proprietate conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este fondat, însă în limitele ce se vor arăta în continuare.
Deși a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții cu propunere de despăgubiri pentru reclamant în urma constatării calității de persoană îndreptățită, instanța de fond a obligat pârâtul și la înaintarea întregii documentații către Comisia Centrală pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor, în mod nelegal.
Astfel, conform art. 16 alin. (2)1 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv către Secretariat, însoțite de avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării contractului de legalitate de către acesta.
Ca urmare, prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a prevăzut o procedură unitară în vederea stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv care se aplică chiar și în situația care persoana îndreptățită obține o hotărâre judecătorească, chiar dacă în acest caz avizul de legalitate al prefectului nu mai este necesar, calitatea de persoană îndreptățită fiind stabilită de instanța de judecată, asupra imobilelor preluate abuziv.
Curtea reține că pârâtul M. București nu putea fi obligat la înaintarea documentației direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, competența acestei unități deținătoare sub acest aspect fiind limitată la îndeplinirea dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce privește critica vizând lipsa de culpă a recurentului pârât în soluționarea notificării, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Așa cum rezultă din art. 18, art. 1 alin 2-4, art. 7, art. 26 din Legea 10/2001. Unitatea deținătoare avea obligația de a emite dispoziție cuprinzând propunerea pentru acordarea de masuri reparatorii în echivalent în același termen de 60 de zile de la formularea notificării.
În speța, entitatea investita cu soluționarea notificării este M. București care avea obligația, conform dispozițiilor legale invocate mai sus, să soluționeze notificarea formulată de persoana îndreptățită in termen de 60 de zile de la înregistrarea acestuia, adică până în luna mai 2001. Cum unitatea deținătoare nu a respectat aceasta obligație trecând orice termen rezonabil de soluționare a notificării, devin incidente dispozițiile Deciziei de îndrumare nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție Secțiile Unite.
Potrivit Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție Secțiile Unite, în recurs in interesul legii, obligatorie, în virtutea dreptului sau de plenitudine de jurisdicție, instanța de judecata poate soluționa pe fond notificarea formulata de persoana îndreptățită si dispune obligarea instituțiilor implicate în acordarea si evaluarea masurilor reparatorii prevăzute de legea 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, la respectarea dispozițiilor legale, in cazul in care unitatea deținătoare si autoritățile implicate in acordarea masurilor reparatorii în natura si/sau echivalent nu-și respectă obligațiile instituite prin lege, respectiv prin art. 25 si 26 din Legea 10/2001 si Titlul VII din legea 247/2005.
Așa cum se arata în aceasta decizie, obligatorie pentru instanțe, pasivitatea entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul de recunoaștere si valorificare a unui drept stabilit de lege, iar acest refuz de acordare a unui drept . nu poate rămâne necenzurat, potrivit plenitudinii de competenta a instanțelor judecătorești conferita prin art. 21 din Constituția României si prin art. 109 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește nedepunerea actelor doveditoare ale proprietății de către reclamant, această susținere nu are suport probator, de vreme ce aceste acte sunt depuse în dosarul administrativ atașat la dosarul cauzei.
De asemenea, nici critica vizând modul de soluționare a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută.
Conform dispozițiilor art. 274 alin (1) Cod procedură civilă, partea căzută în pretenții va putea fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Singurul caz în care partea căzută în pretenții nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată este prevăzut de dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă, respectiv recunoașterea pretențiilor la primul termen de judecată.
Or, în cauză, se constată că recurentul pârât se află în culpă procesuală, fiind îndeplinite dispozițiile art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța de fond soluționând în mod legal această cerere.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 81) și (2) Cod procedură civilă, curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința, în sensul că va fi înlăturată obligația Municipiului București de a înainta documentele direct către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 2091/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant K. G..
Modifică în parte sentința, în sensul că înlătură obligația Municipiului București de a înainta documentele direct către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. D. F. B. C.-M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. GC – 2 ex
01.04.2013
Jud. fond C. Segărcianu
| ← Evacuare. Decizia nr. 111/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 633/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
