Legea 10/2001. Hotărâre din 15-10-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 19963/3/2012
Dosar nr._ (987/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 08.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. G.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă B. M. M. împotriva sentinței civile nr. 52 din 15.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI, prin Primar General
P. are ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că recurenta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 15.10.2013.
Pronunțată în ședința publică de la 08.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. I. S. C. G.
GREFIER,
I. A. G.
Dosar nr._ (987/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1599
Ședința publică de la 15.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. G.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta - reclamantă B. M. M. împotriva sentinței civile nr. 52 din 15.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI, prin Primar General
P. are ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 15.10.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamanta B. M. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. soluționarea pe fond a notificării nr. 718/2001 pentru imobilul situat în București, ., sectorul 4, format din teren cu suprafață de 193 m.p. și construcție de 67 m.p., constatând că acesta a fost preluat abuziv, fără titlu, întrucât donația este nulă absolut, în sensul de a dispune fie restituirea acestuia în natură, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiza efectuată în prezenta cauză la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării; 2. obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr. 3922, aferent notificării nr. 718/2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005, obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative și 3. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 52/15.01.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren, în suprafață de 193 m.p., situat în București, ., sector 4, imposibil de restituit în natură; a obligat pârâtul să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, după emiterea dispoziției de restituire în echivalent și a respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 718/2001 transmisă prin executori judecătorești D., I. și Crafcenco, B. M. M. a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., sector 4, proprietatea autorilor acesteia, B. M. și Speranța.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/06.04.1939 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, B. M. și Speranța, soți, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în . (fostă Suburbană B. Nou) pe vatra Mânăstirii Văcărești, la punctul zis P. Înalt, în suprafață de 193 m.p.
La data de 29.09.1973 cei doi soți au făcut o ofertă de donație în favoarea Statului Român, având ca obiect teren în suprafață de 193 m.p., situat în București, ., sector 4, care reprezintă teren rămas în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor efectuată în baza autorizației de demolare nr. 39 B/25.09.1973.
Prin decizia nr. 1479/13.11.1973 Consiliul Popular al Municipiului București a acceptat mai multe donații făcute statului, printre care și cea privind terenul notificat situat în București, ., sector 4.
Imobilul teren ce a purtat anterior adresa de mai sus a fost identificat în prezent conform notei de reconstituire efectuată de Serviciul cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București prin punctele 1,2,3,4,1 anexa 1, fiind în prezent afectat în elemente de sistematizare - carosabil . pietonal și spațiu amenajat ADP Sectorul 4.
De pe urma defuncților B. M. și Speranța, proprietari ai imobilului, a rămas ca moștenitor B. Valetin, conform certificatului de moștenitor nr. 173/1998 emis de B.N.P. A. Ș. C., în calitate de fiu.
Din certificatul de naștere al reclamantei rezultă că aceasta este fiica lui B. M. și Speranța, fiind căsătorită în baza certificatului de căsătorie din 28.04.1995 cu B. D., ocazie cu care a preluat numele de B..
Până la data introducerii prezentei acțiuni, notificarea nu a fost soluționată de către pârât, fie prin emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii, fie prin dispoziție de respingere a notificării.
În speță este cert dovedit că reclamanta și-a îndeplinit obligația impusă de Legea nr. 10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, notificarea fiind formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 după republicarea din septembrie 2005 a legii).
Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată. De altfel, prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond inclusiv acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În raport de situația de fapt expusă în cele ce preced, tribunalul a apreciat că s-a făcut dovada că autorii reclamantei au deținut în proprietate imobilul respectiv, care a intrat în proprietatea statului prin donație în ceea ce privește terenul.
A reținut tribunalul că acceptarea ofertei de donație, în baza deciziei nr. 1479/1973 a Consiliului Popular al Municipiului București a avut drept temei Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului.
În condițiile art. 813 Cod civil, donațiile se fac prin act autentic, contractul producându-și efecte doar dacă manifestarea de voință a ambelor părți îmbracă forma autentică, formă prevăzută sub sancțiunea nulității absolute acestuia.
Decizia Consiliului Popular al Municipiului București nr. 1479/1973 de acceptare a ofertei de donație autentică făcută de B. M. și B. Speranța nu reprezintă un act autentic. Potrivit art. 9 din Decretul nr. 377/1960, Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare din localitățile unde nu funcționează notariate de stat pot autentifica înscrisuri cu excepția acelora care au avut ca obiect donații.
Prin urmare, tribunalul a constatat că imobilul teren a fost preluat abuziv de către stat, în condițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că nulitatea absolută a donației poate fi analizată și pe cale de excepție în cadrul soluționării pe fond a notificării.
În ceea ce privește imobilul construcție, tribunalul a reținut că acesta a fost demolat în baza autorizației pentru demolare nr. 39 B/25.09.1973 concomitent cu oferta autentică de donație. Astfel, sub acest aspect, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada că imobilul construcție a fost preluat de stat anterior demolării, demolarea fiind autorizată anterior acceptării donației de către stat, chiar în forma neconformă cu dispozițiile art. 813 Cod civil, la cererea proprietarului.
Prin urmare, tribunalul, constatând că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului construcție de către stat, a respins soluționarea de fond a notificării, cu privire la această parte de imobil, ca neîntemeiată.
Tribunalul a mai avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe, la data de 08.05.2013 reclamanta B. M. M. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 20.05.2013.
În motivarea cererii sale, recurenta reclamantă a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins notificarea nr. 718/2001 pentru construcția care s-a găsit pe terenul situat în București, sectorul 4, ., apreciind ca pentru construcție nu s-a făcut dovada preluării abuzive, motivat de faptul ca demolarea acesteia s-a autorizat anterior acceptării donației pentru teren de către stat, conform autorizației de demolare nr. 39 B/ 25.09.1973.
În fapt însă, solicitarea autorizației de demolare a construcției, de către autorii reclamantei, s-a realizat urmare a cererii autorităților administrației locale din acea perioadă, terenul rămas liber fiind necesar pentru realizarea unui ansamblu de locuințe (Berceni Sud V), în aceeași situație fiind preluate terenurile altor persoane din zona în care era situat imobilul autorilor săi, după ce au solicitat demolarea locuințelor existente pe acele trenuri.
Chiar în oferta de donație s-a precizat că terenul a rămas din imobilul din București, ., în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor.
Mai mult, din fișa tehnică a imobilului întocmită de Institutul Proiect București în data de 2.02.1973 rezultă că acesta era compus din teren în suprafață de 207 m.p. și din două corpuri de construcții și dependințe, edificate în anul 1938, existând prezumția că autoritățile statului din acea perioadă aveau în vedere să preia imobilul respectiv, astfel cum s-a și realizat în fapt, în vederea realizării de investiții noi (blocuri de locuințe). Faptul că autorii săi au solicitat demolarea construcției aproape concomitent cu întocmirea ofertei prin care au donat statului terenul în suprafață de 193 m.p. nu poate să conducă decât la prezumția că inclusiv demolarea construcției s-a realizat abuziv, terenul fiind necesar statului pentru realizarea unor investiții noi și, drept urmare, întrucât procedurile de expropriere a imobilului ar fi durat mai mult și ar fi implicat și plata de despăgubiri pentru construcție, proprietarii au fost „convinși" să solicite singuri demolarea locuințelor, iar terenurile să le doneze statului.
În mod nelegal a fost respins capătul principal nr. 2 de cerere.
În speță, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii s-a realizat de instanța judecătorească competentă, astfel că nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control.
O verificare a modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, nu se impune, o asemenea măsură nefiind de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării formulate, având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a notificării, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea formulată de recurentă chiar dacă dosarul administrativ aflat la acest pârât este complet de peste 3 ani de zile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 301 Cod procedură civilă
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Potrivit situației de fapt reținute de instanța de fond și necontestate, construcția care a aparținut autorilor recurentei reclamante a fost demolată în baza autorizației pentru demolare nr. 39 B/25.09.1973, concomitent cu oferta de donație a terenul pe care acesta era situată, încheiată la data de 29.09.1973.
Sub un prim aspect, Curtea are în vedere că oferta de donație a terenului a fost efectuată într-o perioadă în care statul obliga prin presiuni fizice și juridice să-și cedeze proprietățile, refuzul de a da curs acestor cereri putându-se solda cu consecințe grave asupra libertății persoanei, reclamanta fiind dispensată de a mai administra alte probe pentru dovedirea acestei realități, întrucât instanța se poate folosi în pronunțarea instanței de un fapt notoriu. Mai mult decât atât, oferta de donație a fost scrisă pe un formular tipizat și a fost acceptată printr-o decizie a fostului Consiliul Popular al Municipiului București odată cu alte 115 asemenea oferte, ceea ce înseamnă că preluarea imobilului s-a încadrat în același tip de măsuri adoptate de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 de suprimare a proprietății private aplicate la scară largă.
Se poate prezuma astfel că și soarta construcției a fost similară.
Prima chestiune litigioasă este aceea dacă demolarea construcției de către autorii recurentei reclamante la cererea autorităților din perioada respectivă corespunde sintagmei „preluare în mod abuziv” folosită de Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că nu a existat un act juridic de transmitere a dreptului de proprietate asupra construcției din patrimoniul autorilor recurentei reclamante în cel al statului, însă singura semnificație juridică a acestei situații este acea că nu a intervenit o preluare cu titlu.
Pe de altă parte, din modul de desfășurare a raporturilor cu autoritățile statale, în concret impunerea demolării construcției, reiese că autorii recurentei reclamante nu mai exercitau în realitate atributele juridice ale dreptului de proprietate în putere proprie și în interes propriu, ci acestea erau exercitate de către stat - cu referire specială la dispoziția materială, în legătură cu care părinții reclamantei apar ca simpli executanți - ceea ce corespunde înțelesului de preluare fără titlu, adică în fapt.
Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, construcția intră în domeniul de aplicare al actului normativ în discuție.
2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, aplicabilă și cauzelor aflate pe rolul instanțelor în temeiul art. 4 din același act normativ: „În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate”, iar conform art. 21 alin. 3: „Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”. Prin urmare, acest din urmă text de lege instituie o excepție de la regula înaintării dosarului administrativ format în urma notificării direct către Secretariatul Comisiei Naționale, excepție aplicabilă în ipoteza în care entitatea notificată este o autoritate a administrației publice locale.
Curtea are în vedere faptul că, dacă soluționarea pe fond a notificării implică luarea direct de către instanță a măsurilor prevăzute de lege în sarcina unității deținătoare (indiferent de natura acesteia: autoritate a administrației publice locale sau centrale, regie autonomă, societate comercială), practic instanța substituindu-se în atribuțiile entității în discuție, adică preluându-i îndatoririle, în schimb nu există niciun argument de ordin logico-juridic pentru ca hotărârea judecătorească să fie asimilată sub aspectul regimului juridic aplicabil unei dispoziții emise de acea unitate și deci nici uneia emise de o autoritate a administrației publice locale, pentru a-i fi incidentă prevederea legală derogatorie stabilită prin art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013.
Pe de altă parte, în condițiile în care legalitatea actului juridic prin care se finalizează cercetarea judecătorească a dosarului administrativ nu mai poate fi pusă în discuție, hotărârea pronunțată de instanță având putere de lucru judecat, în temeiul art. 1200 pct. 4 vechiul Cod civil, singura rațiune a aplicării dispoziției legale în discuție ar rămâne realizarea unei centralizări pe județe a situației soluționării notificărilor. Centralizarea se poate realiza însă, în conformitate cu principiul potrivit căruia mijloacele folosite trebuie să fie proporționale cu obiectivul urmărit, și fără această procedură cu efect dilatoriu asupra termenului de obținere în mod efectiv a măsurilor reparatorii de către notificatori. De aceea, textul de lege citat, care se referă în termeni expreși numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale, nu poate fi nici extins prin analogie, ci este de strictă interpretare și aplicare.
Prin urmare, în ipoteza în care notificarea adresată unei autorități a administrației publice locale este soluționată de o instanță judecătorească nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. 3, ci cele cu valoare de regulă ale art. 21 alin. 1, care prevăd înaintarea dosarul administrativ direct Secretariatului Comisiei Naționale.
Față de aceste considerente, reținând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii sub cele două aspecte criticate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă recurată în sensul că va obliga pârâtul să emită dispoziție de restituire prin echivalent și pentru construcția care s-a aflat pe terenul situat în ., sector 4 și va obliga pârâtul să transmită dosarul direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă B. M. M. împotriva sentinței civile nr. 52 din 15.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI, prin Primar General.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Obligă pârâtul să emită dispoziție de restituire prin echivalent și pentru construcția care s-a aflat pe terenul situat în ., sector 4.
Obligă pârâtul să transmită dosarul direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G. S. I. S. C. G.
GREFIER
I. A. G.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex.2/15.11.2013
T.B. Secția a IV-a Civilă – S.E.P.
| ← Evacuare. Decizia nr. 576/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 573/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
