Succesiune. Decizia nr. 573/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 573/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 50795/299/2010
Dosar nr._
(80/2011)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 573
Ședința publică de la 28.03.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - MARIANA HORTOLOMEI
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei civile nr. 689 A din data de 21.06.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. M..
P. are ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. M. N., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante G. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (fila 6), lipsind reprezentantul recurentului pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, s-au depus, la data de 28.02.2013, întâmpinare și un set înscrisuri într-un singur exemplar.
Curtea, față de împrejurarea că întâmpinarea a fost depusă cu mai mult de 5 zile până la acest termen de judecată, apreciază că recurentul pârât a avut suficient timp pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Apărătorul intimatei reclamante arată că nu mai au are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimata reclamantă G. M., prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat, admiterea excepției autorității de lucru judecat invocată pe calea întâmpinării, modificarea în parte a deciziei atacate, cu schimbarea în parte a hotărârii de fond prin admiterea acțiunii și constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctei D. E., având în vedere următoarele argumente:
Motivul de recurs invocat constă în excepția inadmisibilității acțiunii. Această excepție nu este întemeiată, întrucât Tribunalul București nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci doar asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, iar împotriva sentinței pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1 București, Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat apel, sentința rămânând definitivă sub acest aspect.
Pe de altă parte, față de motivul invocat de M. de Finanțe în sensul că ar fi incidente dispozițiile deciziei nr. 2/2011, arată că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile acestei decizii.
Solicită a se reține că nu mai insistă în excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că Judecătoria Sectorului 3 București deja a constatat vacanța succesorală de pe urma defunctei D. E..
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 900 lei, potrivit chitanței nr. 8 din data de 20.03.2013, reprezentând onorariu avocat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. 2760/301, reclamanta G. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. M., solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București ., sector 3, prin uzucapiune cu joncțiunea posesiilor și asupra locuinței edificate pe teren, prin accesiune imobiliara.
La data de 26.10.2009, reclamanta a depus cerere de chemare în judecată a altor persoane, și anume Municipiul București, prin Primarul General, și Ministerul Finanțelor Publice, arătând că vânzătorul autorilor reclamantei este decedat și nu are moștenitori legali, așa încât succesiunea acestuia este vacantă, iar dreptul de proprietate asupra imobilului revine statului, făcând parte din domeniul privat al acestuia, exercitat prin Municipiul București.
La data de 15.12.2009, Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepția lipsei calității sale procesuale pasive în privința constatării vacanței succesorale și excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale
La data de 06.01.2010, reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiune și accesiune în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, iar constatarea vacanței succesorale a defunctei D. E. solicită a se face în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 4189/17.03.2010, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței privind capătul de cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei D. E., a declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a disjuns capătul de cerere având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanta G. M. pentru care s-a format un alt dosar și a dispus suspendarea judecății în acel dosar până la soluționarea de către Judecătoria Sectorului 1 București a cererii având ca obiect dezbaterea succesorală de pe urma defunctei D. E., reținând că a decedat la data de 18.04.2005, iar ultimul domiciliu al acesteia s-a aflat în București, .. 27, sector 1.
Cauza a fost reînregistrată la data de 02.11.2010 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr._/04.07.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea vacanței succesorale, că dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995 conțin norme speciale aplicabile succesiunilor vacante și stabilesc procedura menită să conducă la eliberarea de către notarul public a certificatului de vacanță succesorală prin care se constată calitatea statului de succesor în drepturile celui decedat fără moștenitori. Pasivitatea statului, manifestată prin lipsa unei cereri formulate de reprezentantul acestuia și adresate notarului public îndreptățește orice persoană interesată să solicite în temeiul art. 21 Constituție să se constate pe cale principală sau incidentală existența succesiunii vacante și a calității statului de moștenitor.
Astfel, dreptul constituțional de acces la o instanță și faptul că procedura succesorală notarială nu este una absolută (aceasta deoarece are caracter facultativ chiar și pentru moștenitorii defunctului, cu atât mai mult recurgerea la această procedură nu poate fi impusă acelor persoane care, fără a se pretinde moștenitori, reclamă drepturi legate de patrimoniul succesoral) fac ca excepția inadmisibilității să fie neîntemeiată.
În ce privește excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, în temeiul art. 137 alin.1 Cod procedură civilă instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 680 Cod civil, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, iar potrivit art. 477 Cod civil, toate averile vacante sau fără stăpâni .. sunt ale domeniului public.
Potrivit art. 5 alin. 8 din Norma Metodologică de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007, în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcțiile generale ale finanțelor publice a municipiului București reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 213/1998, în accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din Codul civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz.
Instanța a mai reținut și dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosință celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24.
Raportat la aceste norme juridice interpretate sistematic, instanța a reținut că bunurile din succesiunile vacante pot trece fie în proprietatea privată a statului, fie în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale. Criteriu raportat la care se reține trecerea bunurilor din succesiunea vacantă în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale îl constituie, aplicat prin analogie, criteriul interesului național sau local al acestor bunuri, respectiv dacă sunt bunuri de interes național acestea intră în proprietatea statului, iar dacă sunt bunuri de interes local intră în proprietatea unității administrativ-teritoriale.
Pentru cazurile de concurs de norme juridice, respectiv concurs între aplicabilitatea dispozițiilor art. 680 cod civil și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, potrivit principiului de drept specialul derogă de la general, se aplică cu prioritate art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 față de dispozițiile generale, de drept comun ale art. 477 Cod civil, în sensul că terenurile intravilane ce compun masa succesorală trec în proprietatea unității administrativ-teritoriale, aceasta având vocație succesorală legală la moștenirea lăsată de defunct fără moștenitori legali în grad de rudenie și fără moștenitori testamentari și deci calitatea procesuală pasivă de a sta în judecată în cererile având ca obiect constarea succesiunii vacante.
Întrucât în prezenta cauză din masa succesorală se indică ca făcând parte un teren intravilan, pentru care există dispoziții speciale în Legea nr. 18/1991 privind patrimoniul în care trec urmare a succesiunii vacante și neexistând nicio rațiune pentru a aprecia că bunul în discuție ar fi de interes național, având în vedere și dispozițiile cu caracter special ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză o justifică unitatea administrativ-teritorială.
Față de dispozițiile art. 680 Cod civil și art. 5 alin. 8 din Norma Metodologică de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007, instanța a reținut că pârât în prezenta cauză nu este statul, prin mandatar Ministerul Finanțelor Publice sau Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice, ci Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu. În speță, cererea este formulată în contradictoriu cu mandatarul, dar nu în considerarea calității acestuia de mandatar, ci în nume propriu, însă nu M. Finanțelor are vocație succesorală legală la moștenirea lăsată de defunct fără moștenitori legali în grad de rudenie și fără moștenitori testamentari, astfel că acesta nu își justifică legitimarea procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.08.2011, reclamanta a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 26.08.2011.
Prin decizia civilă nr. 689A/21.06.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a desființat în parte sentința civilă atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, menținând soluțiilor primei instanțe privind excepția inadmisibilității și cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că. potrivit dispozițiilor art. 680 Cod civil din 1864, incidente în prezenta cauză, prin raportare la data introducerii cererii, în conformitate cu art. 223 din Legea nr. 71/2011, proprietar al imobilelor provenite din succesiuni vacante sau al imobilelor fără stăpân este statul, bunurile făcând parte din domeniul privat al acestuia.
Prin urmare, statul este competent a culege o succesiune vacantă și a participa activ la procedura constatării acesteia.
În situația în care nu s-a eliberat un certificat de vacanță succesorală de către biroul notarial, în conformitate cu art. 85 din Legea nr. 36/1995, constatarea succesiunii vacante se poate face și de către instanțele de judecată în cadrul procesului intentat de un terț interesat.
Astfel, constatarea vacanței succesorale nu reprezintă un atribut exclusiv al notarului public, ce poate fi sesizat numai de către reprezentantul statului, instanța judecătorească putând pronunța, odată învestită de persoana interesată, o hotărâre prin care să se constate vacanța succesorală cu privire la succesiunea unei persoane decedate fără moștenitori legali și testamentari, sau în prezența acestora, în ipoteza neexercitării dreptului de opțiune succesorală în termen legal.
O alta soluție ar conduce la posibilitatea exercitării abuzive a acestei facultăți de acceptare a succesiunilor vacante de către Statul Român și la împiedicarea desfășurării raporturilor juridice în cadrul circuitului civil. Nu se poate reține că legiuitorul a instituit o competență absolută și exclusivă în sarcina notarilor publici, cu privire la constatarea vacanței succesorale, deoarece, prin admiterea unei asemenea soluții, reclamantul ar fi pus în imposibilitatea de a-și valorifica și proba drepturile pe care le pretinde asupra bunurilor ce au aparținut celui ce a decedat fără moștenitori legali sau testamentari, ajungându-se la situația de a nu exista pârât în cauza, Statul Român neavând interes să solicite eliberarea unui certificat de vacanță succesorală.
Or, în lipsa interesului reprezentantului statului de a solicita constatarea vacanței succesorale, pot fi vătămate interesele unor persoane, care, fără să se pretindă moștenitori, nu pot să reglementeze situația juridică a unor bunuri/creanțe pentru simplul motiv că statul, prin reprezentanții săi, nu depune diligențe în sensul constatării vacanței succesorale.
Pentru acest motiv, constatarea vacanței succesorale se poate face și pe cale judecătorească, în condițiile existenței unui interes al solicitantului, cererea fiind admisibilă, cum în mod legal și corect a statuat și prima instanță, o soluție contrară aducând atingere înseși substanței dreptului pretins și contravenind sub aspectul dreptului de acces liber la justiție dispozițiilor art. 21 din Constituția României, dar și art. 6 din Convenția europeană, prevederi care fac parte din dreptul intern, având aplicabilitate directă, conform art. 11 și 20 din Constituție.
În cauza dedusă judecății, acest interes este justificat prin pretenția apelantei reclamante de a fi uzucapat terenul pretins a se afla în proprietatea statului, interes ce justifică promovarea cererii de constatare a vacanței succesorale.
Tribunalul a mai apreciat că legitimitatea procesuală pasivă într-un astfel de litigiu aparține Statului Român, prin raportare la dispozițiile art. 680 Cod civil din 1864, iar acesta este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora statul participă în raporturile în care participă nemijlocit, ca subiect de drepturi și obligații, prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul când legea stabilește anume alte organe în acest scop.
De asemenea, prin precizările depuse la dosarul primei instanțe, rezultă că reclamanta a intenționat să cheme în judecată Ministerul Finanțelor Publice nu în nume propriu, ci ca reprezentant al Statului Român, aspect pe care, în măsura în care îl considera nelămurit în întregime, prima instanță ar fi trebuit să-l pună în discuția părților, punându-i în vedere reclamantei să precizeze cu claritate persoana chemată în judecată.
Împotriva acestei decizii, la data de 04.12.2012, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 14.01.2013.
În motivarea cererii sale, recurentul pârât a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșita, întrucât acțiunea având ca obiect constatarea vacanței succesorale este inadmisibilă.
Prin decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că, în cadrul acțiunilor ce au ca obiect constatarea calității reclamantului ca unic moștenitor al unei succesiuni, formulată în contradictoriu cu Statul Român, acesta din urmă nu justifică legitimarea procesuală pasivă decât în prezența unui certificat de vacanță succesorală.
În decizia mai sus menționata este prevăzut faptul ca: „(...) pentru ca statului să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în litigii de genul celor analizate este necesar să fi fost eliberat certificat de vacanță succesorală, fie privitor la întreaga masă succesorală, prin nesocotirea drepturilor moștenitorului legal rezervatar, fie să existe vacanță succesorală pentru parte din moștenire, atunci când defunctul, deși lasă moștenitori (legali sau testamentari), aceștia nu au vocație la întreaga moștenire, ci doar la parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moștenire vacantă".
S-a mai reținut în aceeași decizie și faptul că: „În absența unui asemenea certificat, nu există conflict între părți aflate pe poziții de contrarietate juridică și deci statului nu i se poate opune, în calitate de pârât, pretenția reclamantului asupra unei moșteniri față de care statul este terț".
Pe de altă parte, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială prevede în art. 85 o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public.
Având în vedere cele menționate anterior, acțiunea reclamantului este inadmisibilă, întrucât dispozițiile actului normativ menționat mai sus instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie.
Cu alte cuvinte, deși Statul ar dobândi moștenirea, ope legis, de la deschiderea succesiunilor defuncților, pentru a se produce un asemenea efect este obligatorie eliberarea unui certificat de vacanță succesorală de către notarul public, în procedura strict reglementată de lege, care să constate lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari.
O soluție contrară ar duce la consecințe inadmisibile, respectiv s-ar accepta, pe cale de consecință, ideea că, în acele situații în care nu a fost dezbătută succesiunea defunctului din diverse motive, automat statul este moștenitor, procedura constatării vacanței succesorale de către notar devenind practic inutilă, aceasta reglementare legală rămânând fără aplicabilitate practică și fără conținut.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La data de 28.02.2013, intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că prin sentința civilă nr. 1753/14.02.2011, irevocabilă, Judecătoria Sectorul 3 București, într-o speță similară, (reclamantul cererii solicitând instanței să-i constate dreptul de proprietate asupra terenului din . - vecin cu cel de față - prin uzucapiune de la N. M., același autor și în baza aceluiași titlu ca și în speța de față) a constatat că „terenul înstrăinat a aparținut lui N. M., patrimoniul său fiind transmis către legatara D. E., a cărei succesiune este vacantă”.
Având în vedere obiectul identic al pricinilor și interesul unanim recunoscut judecătorește de a se constata vacantă succesiunea pe cale incidentală și cadrul cererilor de uzucapiune, sentința Judecătoriei Sectorului 3 are autoritate de lucru judecat în privința constatării vacanței succesorale a defunctei D. E..
Apreciază că justifică în continuare interesul promovării cererii, interes recunoscut de instanțele anterioare din prezenta cauză, ca fiind reglementarea situației juridice a bunului său - imobil uzucapat, așa încât se impune constatarea vacanței succesorale în prezenta cauză și în raport de reclamantă și față de bunul său, în cadrul procesual fixat de instanțele de fond, privind admisibilitatea cererii și calitatea de pârât a Ministerului Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, ca reprezentat al Statului Român.
În dovedirea susținerilor sale, intimata reclamantă a depus la dosar sentința civilă nr. 1753/14.02.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ .
Asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea reține că, în cauza care a format obiectul dosarului nr._, instanța nu a fost învestită cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea succesiunii vacante de pe urma defunctei D. E..
Or, potrivit art. 166 Cod procedură civilă, pentru a ne afla în situația autorității de lucru judecat, este necesar să exista tripla identitate cu privire la părți, obiect și cauză, astfel că o constatare făcută pe cale incidentală printr-o hotărâre judecătorească (în care prin ipoteză obiectul este diferit) nu este de natură să conducă la respingerea pe baza excepției autorității de lucru judecat a unei cereri ulterioare prin care se solicită constatarea pe cale principală a aceluiași aspect.
Pe cale de consecință, instanța de recurs urmează să respingă această excepție ca nefondată.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Competența soluționării cererilor având ca obiect stabilirea calității de moștenitor, a întinderii drepturilor acestora, precum și a compunerii masei succesorale, inclusiv în cazul succesiunii vacante,aparține instanței judecătorești sau notarului public în funcție de caracterul contencios sau necontencios al cererii.
Astfel, în cazul în care între succesori există neînțelegeri, cererile (având caracter contencios) vor fi soluționate în mod obligatoriu de instanțele judecătorești (art. 78 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data sesizării instanței).
În situația în care, în schimb, între moștenitori nu există neînțelegeri (cererile având caracter necontencios), potrivit unei jurisprudențe constante și literaturii de specialitate, procedura succesorală se poate desfășura fie în fața notarului public, în temeiul art. 68-88 din Legea nr. 36/1995, fie în fața instanței judecătorești, în temeiul art. 14 Cod procedură civilă, competența fiind alternativă. Procedura succesorală notarială este așadar una grațioasă și nu este obligatorie (absolută și exclusivă) și nici prealabilă, astfel că moștenitorul/moștenitorii sau, după caz, orice altă persoană interesată, procurorul, precum și secretarului consiliului local al localității în raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu, ca titulari ai dreptului de a solicita deschiderea procedurii succesorale (art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995), pot să opteze și să se adreseze direct instanței de judecată.
Chiar admițând că art. 85 din Legea nr. 36/1995 („În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.”) nu ar constitui doar o aplicație a art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, incluzând astfel pe „reprezentantul statului” în sfera noțiunii de „persoană interesată” la care face referire textul de lege în discuție, ci, din contră, ar indica limitativ pe titularul dreptului de a solicita deschiderea procedurii succesorale notariale în caz de vacanță succesorală, instituind astfel o excepție de la prevederile art. 68 alin. 1, aceasta nu are nicio relevanță asupra regulii expuse mai sus, a caracterului alternativ al procedurii succesorale notariale cu cea judiciară.
De aceea, nu poate fi admisă, în consecința reținerii necompetenței generale a instanțelor judecătorești de a soluționa o cerere de chemare în judecată pentru constatarea vacanței succesorale, teza inadmisibilității unei asemenea cereri, pornind de la dreptul, dar și de la obligația statului de a prelua o succesiune vacantă, înscrisă în art. 85 din Legea nr. 36/1995. Existența unei proceduri notariale specifice succesiunii vacante nu neagă accesul la justiție al celorlalte persoane interesate, nefăcând decât să consacre, în favoarea statului, o modalitate rapidă și concretă de a intra în stăpânirea bunurilor vacante.
Pe de altă parte, nu există niciun argument de ordin logico-juridic pentru care admiterea acestei soluții ar conduce la concluzia că în acele situații în care nu a fost dezbătută succesiunea defunctului din diverse motive automat statul este moștenitor. Atât instanța de judecată, cât și notarul public, având de soluționat asemenea cereri, aplică la situația de fapt din speță normele de drept substanțial incidente din materie succesorală, neexistând nicio deosebire sub acest aspect între cele două proceduri.
Cât privește decizia în interesul legii nr. 2/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta nu are aplicabilitate în cauză, având în vedere că a dezlegat o altă chestiune de drept decât competența instanțelor judecătorești în soluționarea unor cereri având ca obiect dezbaterea unor succesiuni vacante, și anume pe aceea a calității procesuale pasive a Statului Român în cadrul unor cereri având ca obiect dezbaterea unor succesiuni care nu sunt vacante și formulate de reclamanți care se pretind moștenitori unici.
Față de aceste considerente, nereținând niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 315 rap. la art. 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul, care se află în culpă procesuală, la plata sumei de 900 lei către intimată, cu titlu cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocatului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei civile nr. 689 A din data de 21.06.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. M., ca nefondat.
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată, ca nefondată.
Obligă recurentul la plata sumei de 900 lei către intimată, cu titlu cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
M. H. I. S. C. G.
GREFIER,
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex. 2/29.04.2013
T.B. Secția a IV-a Civilă - D.N.T.
- L.I.F.
Jud. sector 1 București - L.G.
| ← Legea 10/2001. Hotărâre din 15-10-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 800/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
