Validare poprire. Decizia nr. 2403/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2403/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 17042/4/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2403R
Ședința publică de la 19 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. G. N.
JUDECĂTOR - C. B. TRAMÎNDAN
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. L.
Pe rol se află judecarea cererilor de recurs formulate de recurentul - pârât M. JUSTIȚIEI și de către recurentul – terț poprit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 707A/06.08.2013, pronunțată de T. București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – creditori D. C., P. A., D. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul – pârât și recurentul – terț poprit au solicitat prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă. Se mai învederează că la data de 12.11.2013, intimații – creditori au depus prin fax, cerere prin care solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.05.2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub numărul_, creditorii D. C., P. A. și D. M., în contradictoriu cu debitorul M. Justiției și cu terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică, au formulat cerere de validare a popririi înființate de B. D. și D. în dosarul de executare nr. 88/2012, asupra veniturilor debitorului, în mâinile terțului poprit, în temeiul titlurilor executorii reprezentate prin Sentința Civilă nr. 743/CM/14.11.2007, pronunțată de T. Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 201R/CM/04.03.2008, a Curții de Apel Pitești, Sentința Civilă nr. 780/CM/21.11.2007, a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 175/R/CM/27.02.2008, Sentința Civilă nr. 836/CM/05.12.2007, a Tribunalului Argeș, modificată prin Decizia Civilă nr. 161/R/CM/26.02.2008, a Curții de Apel Pitești, Sentința Civilă nr. 688/CM/31.10.2007, A Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 209 /R/CM/05.03.2008, a Curții de Apel Pitești, Sentința Civilă nr. 464/CM/26.05.2008, a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 783/R/CM/17.04.2009, a Curții de Apel Pitești, Sentința Civilă nr. 503/CM/11.03.2009, a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1636/R-CM/10.11.2009 a Curții de Apel Pitești, Sentința Civilă nr. 79/CM/16.01.2009, a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1930/R/CM/14.02.2009, a Curții de Apel Pitești, precum și a cheltuielilor de executare.
Au mai precizat creditorii că B. D. și D. a emis în dosarul de executare nr. 88/2012 adresa de înființare a popririi asupra sumelor aparținând debitorului, deținute la terțul poprit, sume stabilite de expertul P. N..
Au mai arătat creditorii faptul că dispozițiile OG nr. 22/2002, OUG nr. 71/2009, OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010, Legea nr. 230/2011, limitează dreptul creditorilor de a urmări bunurile aflate în patrimoniul instituțiilor publice, restrâng accesul la justiție în așa măsură încât dreptul este afectat în substanța sa, încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, din perspectiva interpretării date în mod frecvent în jurisprudența Curții, prin ruperea legăturii de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite, pentru că un termen de amânare a executării de maxim 7 ani nu poate fi considerat rezonabil, fiind invocată în acest sens jurispridența CEDO în cauzele Hornsby c. Greciei, Ruianu, S. P., C., C. O., Kocsis, Iatrdis c. Greciei, S. C. României, Ouzounis c. Greciei, Karahalios c. Greciei.
Au mai arătat creditorii că, deși inițial statul român a eșalonat plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, cel mai târziu până în anul 2012, ulterior a modificat actul normativ și a prevăzut o nouă eșalonare a acelorași drepturi până în anul 2016, în raport cu această atitudine concretă a statului român, neputând fi reținută buna credință.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453-460 C.proc.civ..
Debitorul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că lipsește încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de instanța de executare, iar poprirea a fost înființată de către un executor judecătoresc necompetent.
S-a mai arătat că potrivit OUG nr. 71/2009:
Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel:
a) in anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
d) in anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
e) in anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) In cursul termenului prevazut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept.”
Or, până la împlinirea termenelor prevăzute mai sus, creditorul sau executorul judecătoresc nu pot cere sau îndeplini nici un act de executare silită.
S-a mai arătat că în ceea ce privește eșalonarea sumelor de bani, asupra acestui aspect s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 190/02.03.2010, această lege fiind declarată constituțională prin Decizia nr. 1533 din data de 28.11.2011 a Curții Constituționale.
Ulterior, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1/2012, în examinarea recursului în interesul legii.
S-a solicitat instanței să observe deplina concordanță în concret a dispozițiilor OUG nr. 71/2009, cu dispozițiile Convenției și existența unui proporționalități între mijloace și scopul urmărit, având în vedere că titlurile executorii datează din anii2008, valoarea creanței este una foarte mare, conduita și situația creditorilor, conduita debitorului, eșalonarea echivalează cui o obligația voluntară programată, plata deja efectuată în cursul anului 2008, plata deja efectuată în cursul anului 2010, plata care urmează a fi efectuată în cursul anului 2012, plata actualizată a restanțelor bănești, caracterul rezonabil al intervalului de executare stabilit prin OUG nr. 71/2009.
În ceea ce privește caracterul cert și lichid al creanței, s-a solicitat să se constate că potrivit art. 1424 C.civ., ,,Obligația este divizibilă de plin drept, cu excepția cazului în care indivizibilitatea a fost stipulată în mod expres sau obiectul obligației nu este prin natura sa susceptibil de divizare materială sau intelectuală”.
Debitorul a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 242, alin. 2 C.proc.civ..
Terțul poprit, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 6948/10.09.2012, judecătoria a admis cererea și a validat poprirea înființată la data de 04.05.2012 în dosarul de executare nr. 88/2012 al B. D. și D., obligând terțul poprit să plătească creditorilor, în limita creanței de 527.230 RON, suma datorată debitorului M. Justiției, din care suma de 178.549 RON pentru creditoarea D. C., suma de 164.627, pentru creditoarea P. A. și suma de 184.054 RON, pentru creditorul D. M..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 743/CM/14.11.2007, pronunțată de T. Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 201R/CM/04.03.2008, a Curții de Apel Pitești, instanța de judecată a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, între care se aflau și creditorii, fiind obligați pârâții M. Justiției și Curtea de Apel Pitești să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada septembrie_07, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin Sentința Civilă nr. 780/CM/21.11.2007, a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 175/R/CM/27.02.2008 instanța de judecată a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, între care se aflau și creditorii, fiind obligați pârâții M. Justiției, Curtea de Apel Pitești și T. Argeș să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterile salariale, toate aceste drepturi urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin Sentința Civilă nr. 836/CM/05.12.2007, a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 161/R/CM/26.02.2008, a Curții de Apel Pitești, instanța de judecată a admis acțiunea formulată de reclamanți, între care se aflau și creditorii, fiind obligați pârâții M. Justiției, Curtea de Apel Pitești și T. Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% pentru perioada 26.09.2004 și până la data pronunțării hotărârii, drepturi care se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin Sentința Civilă nr. 688/CM/31.10.2007, A Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 209 /R/CM/05.03.2008, a Curții de Apel Pitești, instanța de judecată a admis acțiunea formulată de reclamanți, între care se aflau și creditorii, fiind obligați pârâții M. Justiției, Curtea de Apel Pitești și T. Argeș să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând stimulentele financiare neacordate în luna decembrie 2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin Sentința Civilă nr. 503/CM/11.03.2009, a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1636/R-CM/10.11.2009 a Curții de Apel Pitești, instanța de judecată a admis acțiunea formulată de reclamanți, între care se aflau și creditorii, fiind obligați pârâții M. Justiției, Curtea de Apel Pitești și T. Argeș să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% lunar, aplicat la indemnizația de încadrare brută, începând de la data pronunțării Sentințelor Civile nr. 764/CM/2007, 836/CMN/2007, 187/CM/2008, și în continuare, drepturi salariale care vor fi actualizate la data plății lor efective.
Prin Sentința Civilă nr. 464/CM/26.05.2008, a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 783/R/CM/17.04.2009, a Curții de Apel Pitești, îndreptată prin încheierea din data de 16.02.2009, instanța de judecată a admis acțiunea formulată de reclamanți, între care se aflau și creditorii, fiind obligați pârâții M. Justiției, Curtea de Apel Pitești și T. Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută, respectiv salariul brut lunar începând cu data de 01.02.2007 și în continuare, sume care vor fi actualizate cu indice e de inflație la data plății efective.
Prin Sentința Civilă nr. 79/CM/16.01.2009, a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1930/R-CM/14.02.2009, a Curții de Apel Pitești, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți, între care se aflau și creditorii, fiind obligat pârâtul T. Argeș să includă pe statul de plată al reclamanților sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data pronunțării Sentinței Civile nr. 464/CM/29.05.2008, pronunțată de T. Argeș, fiind obligat pârâtul M. Justiției să emită ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, potrivit hotărârii judecătorești definitive și executorii.
Creditorii au formulat la data de 17.01.2012, cerere de executare silită adresată B. A D. ȘI D., fiind format dosarul de executare nr. 88/2012.
În cauză a fost întocmit raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către expertul P. N., prin care au fost stabilit cuantumul debitului pentru fiecare creditor, rezultând pentru creditorul D. M. suma de 184.054 lei, pentru creditoarea D. M. C. suma de 178.459 lei, iar pentru creditoarea P. A. M. suma de 164.627 lei.
B. A D. ȘI D. a solicitat Judecătoriei Sectorului 4 București încuviințarea executării silite, iar prin încheierea din data de 08.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului M. Justiției, la cererea creditorilor, în dosarul de executare nr. 88/2012.
La data de 04.05.2012, a fost întocmit procesul-verbal de stabilire a debitului, prin care în sarcina debitorului M. Justiției a fost stabilit un debit total în valoare de 527.230 lei.
La data de 04.05.2012, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit Trezoreria Municipiului București, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorului M. Justiției, până la concurența sumei de 527.230 lei.
Prin adresa înregistrată sub nr._/10.05.2012, terțul poprit a comunicat B. A D. ȘI D. refuzul de a da curs cererii de înființare a popririi, pe motiv că potrivit dispozițiilor art.1, alin. 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar se va realiza după procedura de executare, care începe în anul 2012 până în anul 2016 și orice cerere de executare silită nu poate fi începută sau continuată.
Instanța consideră întemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditori, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 452 C.proc.civ., ,, Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”.
Potrivit art. 453 C.proc.civ., ,, Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit”.
Potrivit art. 454 C.proc.civ., ,, Poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată”.
În conformitate cu art.456 C.proc.civ., ,, În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1;
b) să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului”
Potrivit art. 460 alin. 1 C.pr.civ., „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. Conform alin.2 din același text de lege, în cazul în care în baza probelor administrate se constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța de executare va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi”.
Cu privire la incidența dispozițiilor OG nr. 22/2002, instanța constată că pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, M. JUSTIȚIEI trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu în cauză s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică automat tuturor debitorilor instituții publice, ci numai acelor debitori instituții publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora. Or, în prezenta cauză, debitorul nu a făcut această dovadă, situație în care nu se poate prevala de termenul de grație de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea art.110/2007.
Pe de altă parte, nu se poate invoca lipsa includerii în buget a sumelor de bani necesare plății, debitorul având obligația de a procura sumele respective, în vederea executării obligației de plată stabilite în sarcina sa prin titlurile executorii.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor OUG 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, aduse prin OUG nr. 18/2010,OUG nr. 45/2001 și OUG nr. 113/2010, inclusiv cu modificarea adusă prin Legea nr. 230/2011, la care face referire debitorul în cuprinsul întâmpinării, precum și terțul poprit în adresa nr._/10.05.2012, instanța apreciază că acestea încalcă dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție.
Astfel, începând cu cauza Hornsby contra Greciei, Curtea a decis că dreptul de acces la justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părți, în caz contrar, accesul la justiție fiind iluzoriu. Pe cale de consecință, s-a decis că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. În cauza Ș. împotriva României, Curtea a subliniat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. A mai arătat Curtea că dacă statul, debitor în baza unei hotărâri judecătorești, refuză sau omite să o execute ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Totodată, s-a subliniat că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
În Hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 29 iulie 2008, în Cauza T. impotriva Romaniei, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 386 din 9 iunie 2009, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecatorești.
F. de excepția ridicată de Guvern in sensul incompatibilitatii ratione materiae, Curtea a reamintit jurisprudența sa anterioara (Cauza S. impotriva Romaniei nr. 9.555/03, paragr. 20-21, 11 octombrie 2007, Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei, nr. 63.235/00, paragr. 62, CEDO 2007), potrivit careia pentru a constata neaplicarea art. 6, dreptul intern trebuie in primul rand sa fi exclus in mod expres accesul la o instanta in ceea ce priveste postul sau categoria de salariati in discutie; conflictele obisnuite de munca nu pot fi excluse din garantiile art. 6, in masura in care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autoritatii de stat.
In ceea ce priveste fondul cauzei, Curtea a constatat incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie ca urmare a neexecutarii hotararii judecatoresti de plată a salariilor restante.
Astfel, Curtea a conchis ca statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune in executare hotararea judecatoreasca in cauza, existand o incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie.
Pe de altă parte, prin Hotărârea Secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".
De asemenea, în cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.
Nu au fost avute în vedere considerațiile mai sus expuse, iar OUG nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori, care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, cât și al principiului egalității armelor în proces ( în acest sens și cauza Stran și Stratis Andreatis c. Greciei).
Mai mult, prin modificările aduse OUG nr. 71/2009 prin OUG nr. 45/2010, s-a procedat la o nouă amânare a executării obligațiilor, plata sumelor restante urmând a fi făcută în mod eșalonat, în trei tranșe, prima tranșă fiind exigibilă în anul 2012, iar prin modificarea adusăOUG nr. 71/2009 prin Legea nr. 230/2011 s-a prevăzut o nouă eșalonare a executării obligațiilor, până în anul 2016.
De această dată, perioada este nejustificat de mare iar termenele de plată incerte (în ce lună/trimestru/semestru ale anilor menționați în actul normativ se va achita procentul astfel ales) și fără vreo identificare a resurselor financiare din care acestea vor fi plătite, întrunind pe deplin condițiile imprevizibilității, menționate în Hotărârea Saggio contra Italiei, ce au aplicabilitate mutatis mutandis în cauza de față, neexistând o garanție în sensul că plățile nu vor fi din nou suspendate la împlinirea termenului.
Debitorul nu s-ar putea considera surprins de începerea executării silite împotriva sa și de înființarea în cadrul acesteia a măsurii popririi asupra conturilor deținute. Potrivit dispozițiilor art. 3731 alin.1 C.pr.civ., debitorul este cel care trebuie să aibă inițiativa executării voluntare a obligației stabilite în sarcina sa printr-un titlu executoriu și acest lucru cu atât mai mult cu cât debitorul este un organ sau o instituție a statului, aspect subliniat în nenumărate rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Instanța reține că atitudinea statului român debitor, care prin manifestarea sa unilaterală de voință, concretizată în acte normative date în cursul ultimilor ani, fără acordul creditorului, și-a acordat termene de grație în mod succesiv, amânând periodic și pentru intervale lungi de timp executarea obligației de plată stabilită în sarcina sa prin hotărâri judecătorești și a făcut în acest mod ca momentul realizării dreptului creditorului să dobândească un caracter incert, imprevizibil, afectează însăși substanța dreptului acestuia, putând fi calificată drept contrarie dreptului de acces la justiție reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme pentru această atitudine nu s-a oferit o explicație rezonabilă.
În acest sens, dispozițiile art.1, alin. 1 și 2 din OG nr. 22/2002, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 92/2011, pentru aprobarea OUG nr. 4/2011, nu sunt de natură a exonera debitorul și terțul poprit de obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu către creditori, debitorul având obligația de a asigura resursele bugetare necesare plății drepturilor bănești prevăzute în titlul executoriu, în vederea realizării integrale a drepturilor creditorului.
Mai mult decât atât, în motivarea Deciziei nr. 188 din data de 02.03.2010, Curtea Constituțională a reținut că ,, O atare situație extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv codul de procedură civilă sau Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluții pentru executarea conformă a hotărârilor judecătorești, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidență elemente de oportunitate legislativă”.
Există prin urmare un conflict între normele din Convenție și normele interne, care se soluționează în favoarea normelor din Convenție, în conformitate cu prevederile art.11, alin. 2, conform căruia ,,Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern” și 20 alin. 2 din Constituția României, ,,Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”, astfel încât în mod legal creditoarea s-a adresat instanței de executare în vederea validării popririi.
Instanța a respins apărarea debitorului având ca obiect lipsa încheierii de încuviințare a executării silite, având în vedere că în cadrul dosarului de executare a fost depusă încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 08.03.2012, în dosar nr._ .
Instanța a respins apărarea debitorului din cuprinsul întâmpinării, în sensul că poprirea a fost înființată de către un executor judecătoresc necompetent, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 373 C.proc.civ., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, ,,Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea”, B. D. și D. având sediul în raza teritorială a Curții de Apel București.
Instanța a respins apărările debitorului având ca obiect faptul că obligația de plată a debitorilor nu are caracter solidar, având în vedere că în esență, obligația de plată a drepturilor salariale revine Ministerului Justiției, acesta având obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale, și mai mult decât atât, în titlul executoriu nu s-a specificat modalitatea în care se va realiza plata drepturilor salariale de către fiecare dintre pârâți.
Instanța a reținut, de asemenea, în raport de considerentele expuse mai sus cu privire la incidența dispozițiilor OUG nr. 71/2009, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 C.proc.civ., având în vedere că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile privind efectuarea popririi.
Instanța a constatat și că terțul poprit nu a contestat faptul că deține conturile debitorului, astfel încât instanța va constata că este îndeplinită condiția ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului. De asemenea, terțul poprit nu a invocat afectarea sumelor de bani asupra cărora s-a înființat poprirea unor destinații speciale, conform art. 452 alin. 2 lit. a C.pr.civ., cu consecința imposibilității înființării popririi. Cu toate acestea, în mod nejustificat, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a consemna sumele de bani menționate în adresa de poprire și de a trimite dovada executorului în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, astfel cum dispune art. 456 alin. 1 C.pr.civ. Instanța reține și faptul că, în ceea ce o privește pe debitoarea din prezenta cauză, nu s-a făcut dovada că actele executare din dosarul nr. 88/2012 ale B. D. și D. au fost anulate până în prezent de către instanța de executare și nici nu s-a dispus de către aceasta suspendarea executării silite în condițiile art. 403 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul și terțul poprit.
Terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București a formulat in termen legal apel împotriva sentinței civile nr. 6498/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, cererea fiind inregistrata la data de 26.10.2012 pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a III-a Civila ca recurs fata de împrejurarea ca aceasta a fost calea de atac menționata în hotărârea atacată.
În motivele de apel recurentul terț poprit critica sentința pronunțată de prima susținând in primul rând ca validarea de poprire în general este admisă si aplicată ca o accelerare a executării silite, și în ultima instanța ca o sancțiune aplicata terțului poprit atunci când acesta nesocotește, cu rea-credința obligațiile sale prevăzute de actele normative in vigoare in materia executării silite prin poprire or, in condițiile in care exista un act normativ care stabilește o procedura de plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituționala, nu se poate considera ca acțiunea terțului poprit - Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea credința.
Punctul de vedere al instanței este eronat și pentru faptul ca prin validarea popririi, instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările si completările ulterioare norme potrivit cărora: „în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
Dispozițiile imperative ale O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011, au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art.452-461 cod procedura civila ce reglementează materia executării silite prin poprire.
Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 92/2011 "Creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectiva.
F. de argumentele prezentate,apelantul tert poprit solicita admiterea apelului astfel a fost formulat si schimbarea in tot a sentinței civile nr. 6498/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
M. Justiției a declarat in termen legal recurs motivat împotriva aceleiasi sentinte.
În cadrul motivelor de recurs a susținut că hotărârea pronunțată este criticata ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor OUG nr. 71/2009 modificată și completată și a OG nr. 22/2002 modificată și completată prin Legea nr. 92/2011 .
În primul rând, instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească cu nesocotirea reglementărilor speciale în materia executării silite aplicabile instituțiilor publice debitoare, respectiv OG nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Art. 1 alin. 2 din O.G nr. 22/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 92/2011, prevede: „(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate".
Astfel, în condițiile adoptării O.U.G nr. 71/2009, M. Justiției nu poate avea prevăzut în bugetul aferent anului 2012, sume destinate plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din sistemul justiției, decât în cuantumul echivalent cu 5% din valoarea creanței, iar angajarea oricăror cheltuieli suplimentare cu această destinație reprezintă o încălcare a Legii nr. 500/2002.
În aceste împrejurări, plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlului executoriu anexat urmează a se realiza pe măsură ce sunt fonduri suplimentare cu această destinație cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009.
În acest sens, urmare adoptării HG nr. 257/3.04.2012, în cursul lunii aprilie 2012 a fost plătită prima tranșă trimestrială din fracțiunea de 5% din valoarea titlurilor executorii, așa cum s-a prevăzut în Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat. Ulterior, în temeiul HG nr. 598/13.06.2012, în cursul lunii iulie 2012 a fost plătită o a doua tranșă trimestrială din fracțiunea de 5% din valoarea titlurilor executorii. La data de 2.10.2012, în Monitorul Oficial nr. 682/2012, a fost publicată HG nr. 954/2012, privind suplimentarea bugetului Ministerului Justiției în vederea plății tranșei a 3-a din fracțiunea de 5%, conform eșalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009..
De asemenea, solicită să se observe că în mod greșit instanța de fond a respins contestația la executare, cât timp creanța nu era exigibilă, nefiind ajunsă la scadență în susținerea motivelor noastre sunt prevederile OUG nr. 71/18.06.2009 privind plata titluri In concluzie, văzând ansamblul elementelor prezentate și contextul particular al cauzei, Curtea a considerat că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
Consideră astfel că soluția instanței europene reprezintă un temei nu doar pentru desființarea actelor de executare în prezenta cauză, ci și un argument hotărâtor pentru reorientarea practicii în ceea ce privește litigiile având ca obiect contestații la executare, validări poprire, precum și alte proceduri judiciare din etapa executării silite, în sensul reținerii aplicabilității dispozițiilor OUG nr. 71/2009. De altfel, solicită să se observe că un efect similar l-a produs decizia CEDO pronunțată în cauza F. M. și A. G. S. împotriva României, decizie care, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, cuprinde o motivare foarte apropiată de prezenta decizie, și anume respingerea ca neîntemeiate a acțiunilor având ca obiect plata de către angajatorii – instituții publice a drepturilor salariale reprezentând reducerea salarială de 25% prevăzuta de Legea nr. 118/2010.
In fine, la justa soluționare a cauzei solicită a se avea în vedere Decizia nr. 190/02.03.2010 a Curții Constituționale prin care s-a analizat eșalonarea plății sumelor bani, așa cum a fost stabilită prin O.U.G nr. 71/2009 și compatibilitatea acestor norme dispozițiile art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului și art. 1 din Primul Protocol adițional.
De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 s-a examinat și obiecția de neconstituționalitate a legii prin care a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009. Ca atare, au fost supuse analizei Curții și modificările aduse acestei ordonanțe, prin legea de aprobare prelungindu-se până în anul 2016 termenele tranșelor pentru achitarea acestor creanțe. Ambele soluții ale instanței de control constituțional sunt convergente cu decizia CEDO D. ș.a.m.d vs. România.
Pentru considerentele expuse și, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, recurentul debitor solicită modificarea sentinței în sensul arătat și, pe cale de consecință, respingerea cererii de validare a popririi ca fiind neîntemeiată.
În ședința publica din data de 06.08.2013 tribunalul a constatat ca in cauza calea de atac este apelul in raport de dispozițiile art.282 indice 1 alin.1 c.pr.civ
Prin decizia civilă nr. 707A/06.08.2013, T. București a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Prin ambele apeluri formulate s-a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției dată în privința imposibilității validării popririi față de împrejurarea că în raport de prevederile OUG nr. 71/2009 orice executare silită pornită pentru realizarea creanțelor asupra bunurilor debitorului este suspendată cât si prin prisma reglementărilor OG nr. 22/2002.
Criticile astfel formulate vizează executarea silită însăși si în raport de calea procedurală, validare de poprire, ele nu pot fi formulate, față de împrejurarea că instanța este ținută a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de disp. art. 460 rap. la 452 si urm. C.pr. civ., după cum urmează:
Potrivit art.452 alin 1 C.pr. civ. sunt supuse executarii silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.
Articolul 453 alin 1 prevede ca poprirea se infiinteaza fara somatie, prin adresa insotita de o copie certificate de pe titlul executoriu, comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 452, instiintandu-se totodata si debitorul despre masura luata.
In adresa de poprire se va pune in vedere celei de-a treia persoane, care devine potrivit alin 1 terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite in măsura necesara pentru realizarea obligației ce se executa silit(alin 2).
In cazul in care adresa de înființare a popririi se adresează unei unitatea operaționale a unei bănci, poprirea va fi înființata asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are la acea unitate.(alin 2 ind. 3).
Potrivit art. 456 alin 1 lit a C.pr. civ. in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat sa consemneze suma de bani sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului, in cazul popririi prevazute la art. 453 alin 1.
Articolul 457 ind 1 alin 1 prevede ca in cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cat si încasările viitoare.
Conform art. 460 C.pr. civ. daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.
Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul si terțul poprit si, daca din probele administrate rezulta ca terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit sa plătească creditorului, in limita creanței, suma datorata debitorului, iar in caz contrar, va hotărî desființarea popririi(alin 2).
Asadar, din interpretarea textelor legale enuntate mai sus, rezultă ca in cadrul procedurii de validare a poprire instanta are de analizat existenta titlului executoriu, daca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, sau debitorul are cont deschis la tertul poprit si daca tertul nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi.
Prin urmare, tribunalul apreciază că aceste chestiuni puteau fi invocate numai pe calea unei contestații la executare în temeiul prevederilor art. 399 Cod procedură civilă, cu respectarea termenului de introducere a acesteia reglementat de disp. art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă.
A considera că în cadrul unei cereri de validare de poprire ar putea fi primite apărări ce vizează eventuale neregularități ale executării silite, ar însemna recunoașterea în favoarea celui interesat sau vătămat de executare a posibilității de promova practic o contestație la executare cu eludarea termenului imperativ de 15 zile calculat conform art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.
În raport de cele expuse, tribunalul a apreciat că nu pot fi invocate și prin urmare nu vor fi supuse analizei sale criticile referitoare la dreptul creditorilor de a declanșa executarea silită, față de faptul că ele puteau fi valorificate numai în calea procedurală a contestației la executare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții.
În motivarea recursului său, Direcția Generală a Finanțelor Publice București a invocat următoarele:
1. Nu se poate considera că acțiunea terțului poprit de a se prevala de dispozițiile OUG 71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea credință.
2. Prin validarea popririi, au fost nesocotite prevederile OUG 71/2009, potrivit cărora în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Acest act normativ a fost supus controlului de constituționalitate în repetate rânduri, fiind constatat în concordanță cu legea fundamentală.
La data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza D. c. României, constatând că Guvernul nu a neglijat punerea în executare a hotărârilor judecătorești iar substanța dreptului reclamanților nu a fost afectată.
3. Dispozițiile imperative ale OG 22/2002 au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art. 452-461 C.pr. civ.cu respectarea principiilor stabilite în Constituție dar și în legea finanțelor publice. Și aceste prevederi legale au fost supuse controlului de constituționalitate, fiind constatat în concordanță cu legea fundamentală.
OG 22/2002 instituie limite ale executării instituțiilor publice, iar Activitatea de Trezorerie, deși deține conturile debitorului, nu poate opera plăți din aceste conturi fără o dispoziție expresă din partea ordonatorilor de credite.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.pr. civ.
În motivarea recursului său, M. Justiției a invocat următoarele:
1. Potrivit doctrinei, în instanța de validare a popririi se pot discuta orice excepții de formă și de fond în legătură cu existenta și validitatea titlului, cu singura condiție ca aceste condiții să nu fi format obiectul judecății dintre părți. Recurenta citează, în acest sens, o decizie a Tribunalului Suprem din 1957 și susține că, sub acest aspect, este eronată concluzia instanței de apel.
În speță, exigibilitatea creanței este un aspect relevant, în lipsa analizei acesteia neputând fi pronunțată o hotărâre legală și temeinică asupra cererii de validare a popririi.
A mai arătat recurenta că OUG 71/2009 a dispus plata voluntară eșalonată a sumelor datorate și suspendarea de drept a oricăror proceduri de executare silită, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în mod punctual și detaliat compatibilitatea prevederilor OUG 71/2009 cu dispozițiile convenției în cauza D. c. României.
De asemenea, se arată că prin deciziile nr. 190/2010 și 1533/2011 Curtea Constituțională a analizat dispozițiile OUG 71/2009 citate și a constatat compatibilitatea lor cu Constituția.
OUG 71/2009 reglementează termene certe de executare a obligațiilor și prevede achitarea drepturilor indexate.
2. Instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile OUG 22/2002 care prevăd că datoriile nu pot fi achitate din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal ale instituțiilor publice.
3.Cu privire la caracterul cert și lichid al creanței, obligația este divizibilă de plin drept, iar solidaritatea între creditori există doar dacă a fost stipulată expres.
4.Există practică judiciară în sensul de mai sus provenind de la Judecătoria Sectorului 4 București.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Se impune a se consemna, în primul rând, că recursul este o cale de atac extraordinară, rezervată criticilor de nelegalitate, controlul judiciar putând fi realizat exclusiv prin prisma criticilor exprimate de partea ce uzează de această cale de atac cu privire la hotărârea atacată pe această cale.
Se constată că unicul argument avut în vedere de către instanța de apel pentru respingerea căii de atac a fost acela că, în esență, argumentele întemeiate pe OUG 71/2009 și OG 22/2002 legate de exigibilitatea creanței și de procedura legală pentru executarea creanțelor bugetare nu pot fi invocate în cererea având ca obiect validarea de poprire, ci doar în contestația la executare.
Or, numai recurentul M. Justiției a formulat critici care vizează în mod efectiv considerentele deciziei de apel (primul motiv de recurs). Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice București se mulțumește a relua expunerea argumentelor prezentate în apel, întemeiate pe OUG 71/2009 și OG 22/2002, la fel ca și recurentul M. Justiției în restul motivelor de recurs.
Așadar, toate aceste motive de recurs sunt nefondate, întrucât ele nu reprezintă critici la adresa deciziei ce formează obiectul prezentului recurs.
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de M. Justiției, se constată că acesta este nefondat, apelul fiind în mod corect respins.
Astfel, problema exigibilității creanței și eșalonarea legală a plății debitului vizează însăși legalitatea declanșării procedurii de executare silită și nu pot fi reexaminate în cadrul cererii de validare a popririi, deoarece instanța învestită cu o asemenea cerere este ținută a analiza doar îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 460 C.pr. civ.
Potrivit art. 2 al acestui text de lege, „instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului suma datorată dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului. În caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.
În consecință, instanța de validare examinează doar existența calității de debitor a terțului poprit în raport cu debitorul urmărit și existența unei popriri înființate anterior.
Nu poate fi acceptat argumentul recurentului în sensul că sintagma „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului” din textul art. 460 C.pr. civ. echivalează cu impunerea obligației pentru instanța învestită cu cererea de validare a popririi de a examina chiar condițiile pentru pornirea executării silite, întrucât textul citat trebuie interpretat coroborat cu alin. 1 al aceluiași articol, potrivit căruia „daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa platească suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, în vederea validarii popririi.” Este evident că instanța sesizată cu o acțiune este ținută a verifica îndeplinirea condițiilor pentru admiterea respectivei acțiuni, iar condiția exigibilității creanței nu este prevăzută printre cele de admisibilitate a validării de poprire.
Aceasta, întrucât Codul de procedură civilă prevede în faza procesuală a executării silite o succesiune strictă a etapelor și instituie, pentru fiecare dintre acestea, termene stricte de contestare, pentru a asigura un echilibru între protecția acordată debitorului și interesul creditorului de a-și vedea executată creanța cu celeritate.
Recurentul pierde din vedere că, în această succesiune de etape, aspectele privind executarea silită însăși pot fi invocate la debutul procedurii de executare silită de către debitor, respectiv la debutul procedurii popririi, de către terțul poprit, pe calea unei contestații la executare în temeiul art. 399 C.pr.civ., iar în măsura în care aceste contestații s-ar admite, efectul lor s-ar întinde asupra tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi, respectiv în cazul întregii popriri în cazul contestației formulate de terț. Odată depășit acest moment, criticile privind condițiile de declanșare a executării silite nu mai pot fi formulate.
Dimpotrivă, dacă s-ar accepta interpretarea propusă de recurent, în sensul că apărările ce vizează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței și eventualele neregularități ale executării silite pot fi formulate în cadrul unei cereri de validare de poprire, ar însemna să se recunoască, în favoarea debitorului, respectiv a terțului poprit, dreptul de a iniția o contestație la executare cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 401 C.pr. civ.
O asemenea interpretare nu poate fi acceptată, întrucât lipsește de efecte un termen imperativ și creează un dezechilibru nepermis între interesele părților implicate în procedura de executare, intrând în contradicție cu principiile enunțate mai sus care guvernează executarea silită.
Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr. civ. se impune respingerea recursurilor ce nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge recursurile formulate de recurentul - pârât M. JUSTIȚIEI și de către recurentul – terț poprit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 707A/06.08.2013, pronunțată de T. București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – creditori D. C., P. A., D. M., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. G. N. C. B. TRAMÎNDAN
GREFIER
M. L.
Red. S.N.
2 ex./
T. București, Secția a III-a civilă – judecători C. P., S. M. P., I. N.
Cu opinie separată a doamnei judecător P. A., în sensul admiterii ambelor recursuri, modificării deciziei apelate, admiterii ambelor apeluri și schimbării sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Cu referire la titlurile executorii ce fac obiectul prezentei cereri de validare a popririi, executarea acestora este reglementată printr-o procedură specială de executare prevăzută de OUG nr.71/2009, modificata și completată prin OUG nr.13/2010, OUG nr.45/2010, OUG nr. 113/2010 și Legea nr.230/2011, în care se prevede că: „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilită în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu;
(2) în cursul termenului prevăzut la alin.l orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
Având în vedere calitatea creditorilor și a debitorului, natura debitelor, precum și data pronunțării titlurilor executorii, în speță sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.71/2009.
Prin Decizia nr.I533/2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor OUG nr.71/2009.
în considerentele acesteia se precizează că „măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia."
Curtea Constituțională a mai arătat că „Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie o modalitate de executare, însă nu singura pe care statul o poate alege,"*
în ceea ce privește dispozițiile art.l, paragraful 1 din CEDO, Curtea Constituțională a menționat că statul nu contestă existența unui bun în sensul art.l din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și, nu refuză punerea în aplicare a acestora. Rezultă că prin eșalonarea efectuată statul nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.
| ← Cereri. Decizia nr. 633/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 617/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
