Pretenţii. Decizia nr. 1191/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1191/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1403/87/2011
Dosar nr._
(2137/2011)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1191
Ședinta publica de la 27.06.2013
Curtea constituită din :
P.: I. S.
JUDECATOR: C. G.
JUDECĂTOR: C. M. T.
GREFIER: S. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror E. I..
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenta – reclamantă B. T., împotriva deciziei civile nr.124 din data de 25.07.2011, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DGFP TELEORMAN.
Obiectul pricinii – pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentei – reclamante B. T. și a reprezentantului intimatului – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DGFP TELEORMAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților în mod nejustificat, nefiind solicitată judecarea cauzei în lipsă.
Curte, din oficiu, invocă excepția perimării, acordând cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției și constatarea perimării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din 1 martie 2011 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta B. T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței că prin hotărârea care se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării cu caracter politic luată față de soțul său B. A., prin decizia nr. 2917/23.11.1959 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a II-a Militară București, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința penală nr. 970/29.09.1959 pronunțată de Tribunalul M. București, soțul său B. A. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen., iar prin decizia nr. 2917/23.11.1959 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară București s-a admis recursul declarat, pedeapsa fiind redusă la 10 ani închisoare și 5 ani interdicție.
A mai arătat că soțul său a fost încarcerat la data de 18 august 1959 la Penitenciarul Jilava, unde regimul de detenție a fost foarte aspru, fiind înghesuiți mai mulți condamnați într-o celulă în care apa curgea pe pereți, fără paturi, adesea înfometat și supus la diferite suplicii de către supraveghetori.
Reclamanta a mai menționat că soțul său a fost grațiat la data de 20.01.1963, fiind obligat să-și stabilească un domiciliu permanent, alegând orașul A., unde săptămânal se prezenta la postul de poliție fiind supravegheat atât el cât și familia sa până la evenimentele din 22.12.1989.
În continuare, reclamanta a mai susținut că prin condamnarea și persecuțiile suferite de soțul său, i-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial care au influențat relațiile sociale și au adus atingere dreptului la libertate individuală, astfel că, deși a primit o indemnizație lunară de 683 lei/lună în perioada 1.04._06, această împrejurare nu exclude acordarea de daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în xerocopie înscrisuri
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 229 / 2009.
La data de 18 martie 2011 Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, în numele pârâtului Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii.
A motivat că, întrucât prin decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu mai există temei pentru acordarea de despăgubiri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
La data de 18.04.2011 reclamanta a întregit cererea inițială, solicitând și constatarea caracterului politic al condamnării aplicate soțului său.
La termenul de judecată din 18 iulie 2011, instanța din oficiu, a invocat excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispusă față de soțul reclamantei.
Prin sentința civilă nr 124/25 07 2011, Tribunalul Teleorman a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor morale și
excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispusă față de numitul B. A. și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și ca lipsit de interes cel privind constatarea caracterului politic al condamnării dispusă față de numitul B. A., formulate de către reclamanta B. T., domiciliată în A., ., ., județ Teleorman, împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor București reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județ Teleorman .
Pentru a pronunța această soluție, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei se reține că acțiunea a fost înregistrată la Tribunalului Teleorman la data de 1.03.2011, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr.221/2009
Dispozițiile art. 5 al.1 din Legea nr.221/2009, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 62/30.06.2010 au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr.1354, 1358 și 1360 din 21.10.2010 ale Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, dată de la care dispozițiile neconforme cu legea fundamentală sunt suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, după care, dacă legiuitorul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, acestea își încetează efectele juridice, conform dispozițiilor art.31 din Legea nr. 47/1992.
Raportat la această situație juridică nou creată, instanța constată că la data promovării acțiunii de către reclamantă, dispozițiile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 pe care reclamanta și-a fundamentat în drept capătul de cerere privind acordarea daunelor morale nu mai erau în vigoare.
În ceea ce privește aplicarea Deciziilor nr. 1354, 1358 și 1360 din 21.10.2010 ale Curții Constituționale cauzei în speță, se reține că potrivit dispozițiilor art. 11 al. 3 din Legea nr. 47/1992 deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, erga omnes și au putere numai pentru viitor, ex tunc.
Întrucât la data formulării acțiunii, dreptul reclamantei la acordarea daunelor morale în temeiul art. 5 alin. 1 lit.a din Legea nr. 221/2009, nu este recunoscut de lege, se va admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât numai în privința acestui capăt de cerere.
Ca urmare, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea daunelor morale .
Referitor la excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de B. A., soțul reclamantei, se apreciază că este întemeiată.
Prin sentința penală nr. 970/29.09.1959 pronunțată de Tribunalul M. București, B. A. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen., iar prin decizia nr. 2917/23.11.1959 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară București s-a admis recursul declarat, pedeapsa fiind redusă la 10 ani închisoare și 5 ani interdicție.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, ,,Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: art. 185-187, 190, 191, 1931, 194, 1941-1944, 1961, 197, 207-209, 2091-2094, 210-218, 2181, 219-222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258-261, 267, 2687, 2688, 26812, 26814, 26829, 26830, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 5786 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare”.
Întrucât condamnarea dispusă față de autorul reclamantei constituie de drept condamnare cu caracter politic, aceasta nu are niciun folos practic ca efect al formulării unui petit având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării.
Așa fiind, s-a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării numitului B. A..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul invocând în esență, faptul că capătul de cerere relativ la daunele morale nu este inadmisibil, solicitând instanței să observe că la data introducerii acțiunii, dispozițiile legii 221/2009 nu fuseseră declarate neconstituționale, că s-ar produce o inegalitate între părțile care au obținut deja hotărâri judecătorești anterior pronunțării Curții Constituționale și că sunt incidente și prevederile Declarației Universale a drepturilor Omului, ale CEDO, ale Rezoluției APCE din 1996 și 2006 ,prin raportare la prevederile art 20 din Constituție.
În drept recurentul a invocat dispozițiile art 299 și urm cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 27 06 2013, Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției perimării recursului.
Deliberând asupra acestei excepții, Curtea reține următoarele:
Excepția este întemeiată.
În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.
La termenul de judecată din data de 08 12 2011, Curtea a suspendat judecata recursului în temeiul prevederilor art 242 pct 2 cod procedură civilă, față de lipsa nejustificată a părților, în condițiile în care nici una dintre ele nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă .
Având în vedere că în acest dosar, nu-și găsesc incidența dispozițiile art 249 cod procedură civilă, Curtea constată că recursul, cu soluționarea căruia a fost învestită, a rămas în nelucrare începând cu această dată, în condițiile în care părțile nu au solicitate repunerea cauzei pe rol și nici nu rezultă că ar fi existat vreo împrejurare mai presus de voința lor care să le fi împiedicat să acționeze, potrivit dispozițiilor art 250 alin 1 cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art 249 cod procedură civilă, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Interpretând aceste dispoziții legale, prin raportare la toate celelalte norme procedurale care reglementează instituția perimării, Curtea ajunge la concluzia că pentru a fi apt să producă efectul întreruptiv de perimare este necesar ca actul procesual să fie eficient, astfel că, din această perspectivă, Curtea apreciază că formularea unei cereri de probe în timpul suspendării judecății în temeiul prevederilor art 242 pct 2 cod procedură civilă, neînsoțită de o cerere de repunere pe rol a cauzei, nu îndeplinește această cerință și, pe cale de consecință, nu poate determina o întrerupere a termenului de perimare. O interpretare contrară ar fi de natură să lase la latitudinea părților prelungirea nejustificată a procesului, prin depunerea la dosar a unor înscrisuri, respectiv formularea unor cereri( care vizează soluționarea cauzei) în timpul suspendării judecății, dar care nefiind precedate de solicitarea repunerii pe rol a cauzei nu conduc practic la rezolvarea litigiului, ci doar la întinderea duratei acestuia, organul judiciar fiind împiedicat să constate pasivitatea părților și să aplice sancțiunea procedurală corespunzătoare. În egală măsură, interpretarea contrară ar fi de natură să contravină și concepției legiuitorului, reflectată prin dispozițiile art 252 cod procedură civilă, în sensul că perimarea operează de drept la împlinirea termenului, putând fi constată din oficiu de către instanță sau la cererea părții interesate.
Față de această situație, constatând că părțile au avut o atitudine pasivă, nesolicitând reluarea judecății recursului, nefăcând nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condițiile prevăzute de dispozițiile art 249 cod procedură civilă și nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea va da eficiență prevederilor art 252 cod procedură civilă și va constata din oficiu că a intervenit perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul promovat de recurenta – reclamantă B. T., împotriva deciziei civile nr.124 din data de 25.07.2011, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DGFP TELEORMAN.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 06 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. C. M. T.
GREFIER
S. R.
Red/dact IS
2 ex
T.Teleorman :D C..
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 617/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 576/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
