Legea 10/2001. Decizia nr. 593/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 593/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 6095/3/2012
Dosar nr._
(385/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.593
Ședința publică din 02.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. V.
Judecător - L. D.
Judecător - S. G. P.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.2005 din 14.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante M. N., P. C. și S.C.R. G. Invest S.A.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocatul Toia P., în calitate de reprezentant al intimatelor-reclamante M. N., P. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberate de Baroul București; lipsește intimata-reclamantă S.C.R. G. Invest S.A.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Părțile arată că nu au cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București, prin Primarul General solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată.
Susține prima critică referitoare la constatarea de către instanță a calității de persoane îndreptățite a părților adverse, ce ar trebui făcută după epuizarea procedurii administrative și emiterea unei dispoziții.
În ce privește cea de-a doua critică, apreciază că dispoziția de a se trimite dosarul direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă o încălcare a dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Apreciază că suma acordată la instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecată este modică, totuși solicită a se cenzura și acest capăt de cerere.
Avocatul intimatelor-reclamante M. N. și P. C. solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Arată că soluționarea notificării nr.3058/2001 de către instanță s-a făcut în mod legal, ținând cont de nesoluționarea de către unitatea deținătoare a acestei cereri, deși dosarul administrativ era complet.
Cu privire la obligarea de înaintare a dosarului direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, apreciază că soluția instanței este legală, avându-se în vedere, astfel cum reiese din considerentele hotărârii, faptul că notificarea a fost soluționată de instanța judecătorească și orice control de legalitate nu poate fi efectuat decât de instanța de recurs. Consideră că prefectul poate exercita control asupra dispoziției emise de Primarul General al M. București în situația soluționării notificării pe cale administrativă.
În ce privește cheltuielile de judecată, susține că sunt aplicabile prevederile art.274 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu M. București, prin Primarul General, astfel că solicitarea de reducere a cuantumului onorariului de avocat nu se impune a fi admisă, deoarece nu este vorba despre o sumă mare.
Depune concluzii scrise și solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 500 lei, potrivit chitanței pe care o depune la dosar împreună cu o copie a convenției de asistență juridică nr.1165/2012.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2005/14.11.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea precizată și completată, formulată de reclamanții MÎRÎIALA N., P. C., și S.C. R. G. INVEST S.A., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, a obligat pârâtul M. București, prin Primar General să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul teren (în suprafață de 368,28 mp) și construcție în suprafață desfășurată de 72 mp situat în București, ., Sector 6 ( construcție în prezent demolată și descrisă în fișa tehnică întocmită de Institutul Proiect București în data de 22.04.1968), a obligat pârâtul M. București, prin Primar General să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de prezenta hotărâre judecătorească și să plătească reclamanților suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. S. și N. sub nr. 3058/10.08.2001 Mârâială M. și Mârâială P. au solicitat restituirea parțial în natură și parțial în echivalent a imobilului proprietatea lor, format din teren în suprafață de 368,28 mp construcție (compusă din 4 camere și bucătărie) situat în București, ., sector 6, fost Raion 16 Februarie. Până la data sesizării instanței și apoi, până la cel al soluționării cauzei, dosarul administrativ al notificării, deși complet, nu a fost soluționat de către autoritatea învestită cu soluționarea notificării prin emiterea unei decizii ori dispoziții motivate.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca atare, tribunalul, considerându-se competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, a procedat la analizarea pe fond a cererii reclamanților, stabilind că reclamantele Mârâială N. și P. C. sunt moștenitoarele persoanelor care au formulat notificarea, fiind fiicele acestora, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor nr.21 și nr.22 din 15 martie 2010 emise de BNPA „Etica”, fiecare având o cotă de ½ din masa succesorală.
Autorii reclamantelor au dobândit terenul în suprafață de 368,28 mp situat în București, . prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.443/26.03.1951 de notariatul de Stat al orașului București și județul Ilfov. Aceștia au edificat pe acest teren o construcție pentru care nu au avut autorizație, astfel cum rezultă din adresa nr.DC07-2/_/385.A/16.09.2010 emisă de Primăria Sector 6 și din adresa nr.2644/_/01.09.2010 emisă de Primăria Municipiului București,construcție identificată prin fișa tehnică întocmită de Institutul Proiect București în data de 22.04.1968 .
Mârâială M. și Mârâială P. au oferit acest imobil cu titlu de donație Statului R., oferta fiind acceptată prin Decizia nr.1721/08.11.1975, emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București .
Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu a fost donat în baza Decretului nr. 478/1954, iar decizia de acceptare a donației nu îmbracă forma autentică prescrisă de lege pentru încheierea donației prin ofertă și acceptare separate, astfel încât este incidentă prima teză a articolului 2 litera c) din Legea 10/2001, nefiind necesară promovarea unei acțiuni distincte în nulitatea donației.
Din cuprinsul ofertei de donație autentificată sub nr.442/1975 se înțelege că oferta de donație a vizat doar terenul în suprafață de 368,28 mp, deoarece construcția edificată pe teren a fost demolată în baza autorizației de demolare din 26.05.1975 .
Din cuprinsul notei de reconstituire întocmite de PMB ,Direcția Patrimoniu rezultă că pe terenul ce a făcut obiectul notificării se află în prezent blocul 105 din ., trotuar protecție .,alee circulație auto, trotuar pietonal, spațiu verde aferent blocului străbătut de rețele edilitare subterane, astfel că măsura restituirii în natură a bunului notificat nu ar putea fi adoptată.
În consecință, tribunalul a concluzionat că reclamantele au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr.10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia, astfel că a recunoscut dreptul lor la măsuri reparatorii prin echivalent .
Tribunalul a obligat pârâtul M. București, prin Primar General să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării nr.1745/30.07.2001, avându-se în vedere că îndreptățirea reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent a fost stabilit de o instanță de judecată, astfel că nu ar putea fi supusă unui control de legalitate exercitat de instituția prefectului în condițiile art.24 din titlul VII al Legii nr.247/2005, singurul control de legalitate și temeinicie fiind cel deschis prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care s-a soluționat pe fond notificarea formulată de reclamante.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, la cererea reclamantelor, potrivit art.274 alin.1 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului M. București, tribunalul l-a obligat la plata către reclamante a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând modificarea hotărârii de primă instanță, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului declarat, ce a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 9 C.proc.civ., recurentul a formulat următoarele critici:
- în mod greșit prima instanță a recunoscut reclamanților calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat, obligându-l pe recurent la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile titlului VII al Legii 247 /2005.
Potrivit art. 23 alin.1 și 2 din Legea 10 /2001,unitatea deținătoare are la dispoziție un termen de 60 de zile pentru soluționarea notificării, termen care este unul de recomandare, caz în care depășirea lui ar putea fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri, sub rezerva dovedirii unui prejudiciu de către persoana îndreptățită, lucru ce nu a fost dovedit în cauză.
Pe de altă parte, conform art. 22 din lege, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu acte, înscrisuri constatatoare ale actelor juridice civile, jurisdicționale și administrative cu efect constitutiv,translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate. D. în prezența acestor dovezi care însoțesc notificarea, unitatea deținătoare este ținută să se pronunțe în termenul de 60 de zile care curge de la data completării dosarului administrativ. În plus, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
- în mod greșit, instanța de fond a obligat pârâtul să transmită dosarul de notificare direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul pârât nu poate să înainteze direct dosarul de notificare către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece, potrivit art.24 din Titlul VII al legii nr.247/2005, se prevede că „Procesele-verbale încheiate de prefect prin care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubiri vor fi reanalizate și în situația în care potrivit Legii nr.10/2001 …dosarul întocmit va fi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, însoțit de situația juridică actuală a imobilului și de Ordinul Prefectului, acesta conținând propunerea motivată a prefectului de acordare de despăgubiri”.
În consecință, rezultă că pârâtul, după emiterea dispoziției prin care a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, înaintează întreg dosarul către Instituția Prefectului Municipiului București, în vederea întocmirii ordinului, astfel cum prevăd dispozițiile art.16 alin.21 din O.U.G. nr.81/2007.
Având în vedere cele de mai sus, recurentul apreciază că este în imposibilitate de a înainta direct dosarul către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deci de punere în executare a sentinței civile nr.2005/14.11.2012.
- în mod greșit pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul consideră că eronat a fost admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or, în cazul de față, nu se poate reține culpa instituției, reclamantele având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării.
În cazul în care se va respinge motivarea recurentului pârât, acesta a solicitat aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ.
Recurentul a mai solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile de recurs formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat în considerarea următoarelor argumente:
Este nefondată critica privitoare la greșita stabilire de către prima instanță a calității intimatelor de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 368,28 m.p. și construcție demolată în suprafață de 72 m.p.
Probele administrate în dosarul de fond relevă faptul că intimatele au dovedit formularea notificării nr.3058/10.08.2001 prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din ., sector 6, au dovedit că acest bun a aparținut autorilor lor, M. și P. M., care l-au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.443/26.03.1951 (care se referă la terenul în suprafață de 368,28 m.p.), în timp ce construcția a fost ridicată ulterior de aceștia pe teren, fără a deține autorizație de construcție.
Au mai probat reclamantele calitatea lor de succesoare în drepturi, ca fiice, ale foștilor proprietari M. M. și P., potrivit certificatelor de moștenitor nr.21 și 22/15.03.2010 emise de B.N.P. „Etica”, dar și împrejurarea că autorii lor au făcut o ofertă de donație a acestui imobil în favoarea Republicii România prin Consiliul Popular al Raionului 7 București, ce a fost autentificată sub nr.442/12.06.1975 și apoi acceptată prin Decizia nr.1721/8.11.1975 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Municipiului București.
Tot astfel, părțile reclamante au mai dovedit că același imobil a făcut și obiectul Decretului de expropriere nr.254/25.04.1973, fiind preluată cu această ocazie o suprafață de 156 m.p. teren din proprietatea autorilor lor.
Potrivit notei de reconstituire întocmită în dosarul administrativ al notificării, în urma identificării imobilului notificat s-a stabilit că acesta este în prezent în întregime afectat de elemente de sistematizare, respectiv blocul 105 din ., trotuar protecție ., alee circulație auto, trotuar pietonal, spațiu verde aferent blocului, străbătut de rețele edilitare subterane.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a stabilit că reclamantele au probat toate elementele necesare soluționării notificării, respectiv calitatea lor de persoane îndreptățite, dreptul de proprietate ce a aparținut autorilor, preluarea abuzivă a imobilului, calificată ca atare în raport de dispozițiile art.2 alin.1 lit.c – fără a mai fi necesară promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a donației, în acord cu prevederile art.2.2 din H.G. nr.250/2007 – și de dispozițiile art.2 alin.1 lit.f din Legea nr.10/2001, republicată, astfel că, față de refuzul nejustificat al entității sesizate, a dat eficiență dispozițiilor deciziei XX/2007 a Î.C.C.J. și s-a considerat competentă și abilitată ea însăși de a soluționa notificarea, recunoscând drepturile cuvenite reclamantelor.
Este nefondată și critica privitoare la nesocotirea circuitului administrativ al dosarelor notificării prevăzut de lege, prin eludarea controlului de legalitate al prefectului ce trebuie exercitat în conformitate cu dispozițiile art.16 alin.21 din Legea nr.247/2005 întrucât, astfel după cum rezultă din cuprinsul acestor dispoziții legale, unui astfel de control sunt supuse dispozițiile autorităților administrației publice locale emise în procesul de soluționare a notificărilor în aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001, nu însă și acele dispoziții a căror emitere are la bază dezlegarea obligatorie dată printr-o hotărâre judecătorească ca în cazuri similare celei pendinte, când intervenția instanței a fost generată de inacțiunea entității învestite.
Controlul exercitat de prefect asupra actelor emise de primar și care îmbracă forma dispozițiilor date în aplicarea Legii nr.10/2001, control instituit prin prevederile art.16 alin.21 din Legea nr.247/2005, nu constituie decât un caz particular al manifestării tutelei administrative pe care o exercită prefectul, ca reprezentant în plan local al puterii executive, asupra actelor administrative ale autorităților administrației publice locale, în baza abilitării sale constituționale date prin dispozițiile art.123 alin 5 din Constituția revizuită.
Or, menționarea controlului prefectului și în cazuri similare celui de față ar duce la extinderea puterilor de control ale acestuia și în privința hotărârilor judecătorești care nu sunt nici acte administrative și nici nu aparțin autorității administrației publice locale.
Văzând soluția adoptată în cauză de către prima instanță, circumstanțele ce au generat prezentul litigiu – inacțiunea recurentului – ca și dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., în mod corect prima instanță l-a obligat pe pârât la suportarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei, constând în onorariu de avocat, cheltuieli care, nici prin nivelul lor și nici prin raportare la complexitatea dosarului nu apar ca fiind exagerate, astfel încât să justifice intervenția asupra lor din partea instanței în conformitate cu dispozițiile art.274 alin.3 C.proc.civ., așa după cum recurentul pârât a solicitat.
În aplicarea acelorași dispoziții legale, respectiv art.274 alin.1 C.proc.civ., Curtea îl va obliga pe recurent să plătească intimatelor 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, plătit de acestea cu chitanța aflată la fila 14 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.2005/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante M. N., P. C. și S.C. R. G. INVEST S.A.
Obligă pe recurent să plătească intimatelor reclamante M. N. și P. C. 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. V. L. D. S.-G. P.
GREFIER
E. C.
Red.L.D.
Tehdact.B.I.
2 ex./23.05.2013
--------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – L.I.-C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 458/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1560/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
