Conflict de competenţă. Sentința nr. 83/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 83/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 238/87/2013

ROMÂNIA C. DE A. BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 83F

Ședința din Camera de Consiliu de la 2.12.2013

C. compusă din:

PREȘEDINTE - C. M. S.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria V. și T. T. în cauza privind pe reclamanta S. G., citată la Judecătoria videle în V., ., Jud. T. și pe pârâții C. DE A. BUCUREȘTI cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.5, sector 4, M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5, S. R. PRIN M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5 și T. T. – SERVICIUL contabilitate cu sediul în A., ., Jud. T..

Fără citarea părților.

CURTEA

Asupra conflictului de competență de față.

La data de 14 ianuarie 2013, prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta S. G., a chemat în judecata civila pe pârâtul T. T. - Serviciul de Contabilitate, și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâtul la plata drepturilor bănești restante, în conformitate cu rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară întocmite în procedura de executare silită, rezultate din titlurile executorii.

Ca o consecință a celor solicitate,să oblige pârâtul Tribunalului T. la recalcularea și plata diferenței transelor trimestriale din cursul anului 2012, conform O.U.G. nr. 71/2009, respectiv procentul de 5 % în anul 2012 din valoarea creanței,raportat la sumele rezultate din aceleași rapoarte de expertiză contabilă.

La data de 28 martie 2013, reclamanta și-a completat cererea formulată și a solicitat introducerea în cauza a pârâților C. de A. București, M. Justiției și S. R. prin M. Finanțelor pentru opozabilitatea hotărârii ce se pronunța nu și în ceea ce privește fondul cauzei.

La termenul de judecată din data de 10.04.2013, din oficiu, T. T.,Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale C. Administrativ Fiscal, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr.1381/10.04.2013 pronunțată de T. T. a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe invocată din oficiu, cauza fiind înaintată Judecătoriei V. ca instanță de executare.

S-a apreciat de către tribunal că prezenta cauză este contestație la executare și potrivit art.400 alin 1 cod procedură civilă contestația la executare se introduce la instanța de executare, care în speță este Judecătoria V. în a cărei circumscripție se face executarea.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria V. la data de 18.07.2013.

La termenul de judecată din 25.09.2013, instanța a invocat la rândul său, din oficiu, propria necompetență materială.

Prin sentința civilă nr.1446/25.09.2013 Judecătoria V. – J. T. a admis excepția de necompetentă materială, a declinat cauza în favoarea Tribunalului T..

A constatat ivit conflictul negativ de competență și-a înaintat cauza Curții de A. București în vederea soluționării.

S-a reținut, în esență, că din întreaga motivare a cererii de chemare în judecată rezultă că nu se contestă executarea silită efectiv, existând doar nelămuriri asupra perioadei pentru care trebuia să se plătească sporurile, interval de timp ce poate fi lămurit doar de către instanța ce a pronunțat hotărârile ce se execută.

Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, C. reține că, în cauză, competența de soluționare aparține Tribunalului T..

Potrivit cererii de chemare în judecată așa cum a fost completată la data de 28 martie 2013, reclamanta a arătat că înțelege să conteste „greșeala și abuzul” Serviciului de contabilitate din cadrul Tribunalului T. cu privire la efectuarea calcului propriu, eronat, a sumelor ce urmează a fi plătite pe baza titlurilor executării, existând nelămuriri asupra perioadei pentru care trebuia să se plătească sporurile.

Ca urmare, cererea dedusă judecății reprezintă o contestație la titlu reglementată de dispozițiile art.399 alin.1 teza a II a Cod procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art.400 alin.2 Cod procedură civilă competența de soluționare a contestației privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu aparține instanței ce a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv, Tribunalului T..

Ca urmare, în baza dispozițiilor art.22 alin.2 și 5 Cod procedură civilă, C. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S. G., citată la Judecătoria videle în V., ., Jud. T. și pe pârâții C. DE A. BUCUREȘTI cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.5, sector 4, M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5, S. R. PRIN M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5 și T. T. – SERVICIUL CONTABILITATE cu sediul în A., ., Jud. T. în favoarea Tribunalului T..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. S. V. Ș.

RED.CMS

Tehnored.MȘ/ 6 ex.

6.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 83/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI