Pretenţii. Decizia nr. 1560/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1560/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 24298/3/2012
Dosar nr._
(1521/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1560
Ședința publică de la 10.10.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă M. A. I., împotriva sentinței civile nr.926 din 23.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect: pretenții – despăgubiri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților, precum și faptul că recurenta reclamantă a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, având în vedere faptul că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu pot fi acordate despăgubiri materiale, deoarece există o decizie de despăgubire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel încât se poate constata că au fost respectate prevederile art. 5 din Legea 221/2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 26.06.2012, sub nr._ , reclamanta M. A. - I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata de daune materiale care vor fi stabilite de expertiza judiciară de evaluare pentru imobilul situat în Municipiul G. .. 25, compus din casă 150 mp și teren în suprafață de 700 mp, imobil confiscat de statul român.
În fapt, a arătat că după instalarea regimului politic de după 1945, întreaga tara a devenit o uriașa temnița în care intrau toți cei care aveau alte convingeri decât cele oficiale, fiind de notorietate atât numărul victimelor regimului comunist, cat și suferințele Ia care acestea au fost supuse. Represaliile au fost îndreptate cu precădere împotriva oamenilor de valoare din toate domeniile, selectarea lor explicându-se printr-o viscerala ura de clasa a indivizilor veniți la putere, dar și prin existenta unui plan secret al forței de ocupație sovietica de distrugere a oricărei forme de rezistenta a unui întreg popor.
Suferințele prin care mama reclamantei a trecut în fostul regim de sorginte sovietica au fost extreme, cu repercusiuni majore și pe termen lung. Condițiile sociale dure au fost zugrăvite în nenumărate memorii sau jurnale publicate după 1989, simplul act al supraviețuirii reprezentând astăzi un adevărat miracol.
În perioada în care proaspăt instalatul regim politic a hotărât înlăturarea tuturor elementelor considerate dușmănoase prin anihilarea libertății cetățenilor care se opuneau regimului, părinții reclamantei, care se opuneau activ noului regimului politic, au devenit ținta abuzurilor autorităților de atunci.
Defuncta sa mamă a fost arestata la data de 03.11.1959 de către autoritățile vremii pentru fapta de deținere aur. Din coroborarea biletului de eliberare cu sentința penala nr.1053/16.11.1961 emisă de către Tribunalul Popular al Raionului I. V. Stalin București, rezulta faptul ca B. S. a fost arestata și condamnata la 6 ani închisoare corecționala prin sentința penala nr. 1257/1959 emisa de către Tribunalul Popular al Raionului I. V. Stalin București.
Din cei 6 ani închisoare corecționala, defuncta sa mama a stat în închisoarea Mislea în perioada 03.11._60, după care a fost eliberata prin grațierea de restul de pedeapsa în baza Decretul nr. 211/1960.
Condamnarea de 1 an de zile a fost executată parțial la închisoarea Văcărești (13.01._62), iar restul în închisoarea de la A. I. (12.03.1962 – 3._), conform fisei matricole penale, mama sa devenind astfel victima unui proces cu caracter politic.
După ce a suferit aceste traume de neimaginat, statul roman considerând ca nu este suficient de pedepsita, printr-o acțiune depusa în temeiul Decretului 11/1951, a confiscat imobilul proprietate personala a defunctei sale mame, B. S..
Astfel, imobilul situat în Mun. G., ..25, jud. G., compus din casa de 150 mp. și teren în suprafața de 700 mp., a fost trecut abuziv în proprietatea statului prin decizia nr.756/04.10.1961.
Caracterul politic al detenției este probat fără putința de tăgada prin sentința civila nr.5753/17.05.1996 emisa de judecătoria Sector 1.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.221/02.06.2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
Din oficiu, Tribunalul a solicitat informații despre deschiderea cărții funciare, rolul fiscal și situația juridică a imobilului în cauză, depunându-se relații în acest sens de la OCPI G. și Primăria Municipiului G..
Prin sentința civilă nr.926/23.04.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă, reținând în considerentele hotărârii că prin sentința civile nr.1924/8.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, definitivă și irevocabilă, s-a constatat caracterul politic al condamnării mamei reclamantei, B. S., prin sentința penală nr.1257/1959 a Tribunalului Popular Raionul IV Stalin și prin sentința penală nr. 1053/16.11.1961.
Prin Dispoziția nr. 2645/SR din 7.04.2006, Primarul Municipiului G. a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în G., .. Beneficiar al măsurilor este S. B., autoarea reclamantei din prezenta cauză.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr.221/2009, Tribunalul a constatat că autoarea reclamantei a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și a Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Potrivit principiului electa una via, chiar în ipoteza în care procedura administrativă nu s-a finalizat încă prin încasarea despăgubirilor, emiterea Dispoziției menționate conferă în mod cert dreptul la încasarea acestora, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, făcând imposibilă obținerea pe calea Legii nr.221/2009 a unor noi despăgubiri.
Împotriva acestei sentințe, la data de 27.06.2013 a declarat recurs reclamanta M. A. I., solicitând admiterea recursului casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe suplimentare/noi.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat, în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale pe care instanța de fond nu le-a încuviințat, că a susținut și demonstrat în cererea principala, masurile luate de fostul regim împotriva autorului său i-au creat acestuia fără putința de tăgada daune morale și materiale majore care constau în atingerea grava adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se refera la existenta fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporala, cât și prejudiciul datorat pierderii confortului din căminul/domiciliul confiscat.
De asemenea, susținerile instanței de fond cu privire la faptul că sunt incidente dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 sunt perfect întemeiate, însa, cu mențiunea că legiuitorul a prevăzut în mod expres"dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 din 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Astfel, din interpretarea gramaticala a prevederilor art.5 alin 1 lit.b din Legea nr.221/2009 rezultă că legiuitorul a avut în vedere situația în care un bun imobil în privința căruia se solicita despăgubiri prin echivalent bănesc poate intra deopotrivă în domeniul de aplicare al Legii nr.221/2009, al Legii nr.10/2001 sau al Legii nr.247/2005, pentru ca numai astfel poate fi înțeleasă condiționarea de a nu fi obținut despăgubiri în temeiul celorlalte două legi.
Menționează faptul ca, și argumentul per a contrario conduce la aceeași concluzie mai sus menționata, în condițiile în care legiuitorul a stabilit lipsa dreptului la despăgubiri materiale în privința persoanelor care au primit asemenea despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005, ceea ce înseamnă ca a avut în vedere situația în care orice persoana ce solicită despăgubiri în temeiul legii 221/2009, era îndreptățita sa inițieze procedura de restituire reglementată prin cele 2 acte normative (deci dreptul pretins intra și în domeniul de aplicare al acestora).
Totodată din lecturarea prevederilor art.5 alin 1 lit.b din Legea nr.221/2009 rezultă că legiuitorul a înțeles să coreleze aceste prevederi cu alte legi speciale cu caracter reparator (ex. Legea nr.10/2001), statuând ca bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare se restituie în temeiul noii legi (legea nr.221/2009) dacă nu au fost deja retrocedate în natura sau în echivalent în cadrul procedurii speciale prevăzute de cel dintâi act normativ.
Trimiterile legiuitorului la art.5 alin 1 din Legea nr.221/2009, la Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005 au fost făcute pentru excepta acordarea de despăgubiri pentru bunurile pentru care s-au acordat deja despăgubiri în temeiul legilor mai sus menționate, și pentru a evita o dubla despăgubire.
Astfel, condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate este aceea ca, bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, iar în speță recurenta a demonstrat acest fapt în fața instanței de fond, care fără să țină seama de acest aspect, și interpretând în mod eronat, a schimbat înțelesul art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, în sensul ca, emiterea unui document administrativ (Dispoziția Primăriei) conferă în mod cert încasarea despăgubirilor, lucru total neadevărat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele din Cod procedura civila.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Nu s-au depus înscrisuri noi în recurs.
Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză și de prevederile legale incidente, având în vedere dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a reținut corect că în speță se regăsește o condamnare cu caracter politic, astfel cum stabilește Legea nr. 221/2009, având în vedere sentința civilă nr. 1924/8.11.2011 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă și, respectiv, incidența art. 5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009 într-o asemenea situație.
Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut de către prima instanță și că autoarea reclamantei a obținut măsuri reparatorii în echivalent – despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001 și a Titlului VII din Legea nr.247/2005, parcurgerea procedurilor administrative finalizate prin emiterea dispoziției nr. 2645/2006 a Primarului Municipiului București nefiind un aspect contestat de recurentă.
In conformitate cu prevederile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, S. R. poate fi obligat la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite celui îndreptățit sau acestea nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 5 alin.5 din aceeași lege, „acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin urmare, textele legale prezentate condiționează expres posibilitatea de obținere a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate fostului condamnat politic sau descendenților acestuia de împrejurarea constatării că o asemenea reparație nu s-a realizat deja prin aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a procedurilor speciale ulterioare prevăzute de Legea nr. 247/2005, avându-se în vedere, evident, împrejurarea că în domeniul legii speciale de reparație în materia imobilelor preluate abuziv intră și „imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist” (art. 2 lit.b din Legea nr. 10/2001).
Se evită în acest mod o dublă reparație în ipoteza analizată, situație avută in vedere și de Decizia privind judecarea recursului în interesul legii nr. 6/2013 (publicată în Monitorul Oficial la 29.04.2013) – decizie obligatorie conform art. 3307 alin.4 C.proc.civ., prin care s-a statuat că ,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație”.
Or, finalizarea procedurilor prevăzute de legea specială de reparație în materia imobilelor preluate abuziv, prin emiterea dispoziției entității învestite cu soluționarea notificării prin care persoana îndreptățită a solicitat măsurile reparatorii, dispoziție favorabilă care îi permite acesteia să beneficieze de aceste reparații, în condițiile Legii nr. 247/2005, iar, în prezent, conform procedurilor de acordare a măsurilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, constituie un fine de neprimire pentru cercetarea temeiniciei pretențiilor la despăgubiri formulate în temeiul altui act normativ special, pentru același imobil – în speță, Legea nr. 221/2009.
Rezultă, așadar, că în mod corect s-a reținut de către tribunal că și în ipoteza în care procedurile administrative nu s-au finalizat încă prin încasarea efectivă a despăgubirilor, emiterea Dispoziției menționate conferă în mod cert dreptul la încasarea acestora, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât reclamanta nu poate recurge și la o procedurile reglementate de Legea nr. 221/2009 pentru aceleași reparații bănești.
In consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin1 C.proc.civ, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă M. A. I. împotriva sentinței civile nr.926 din 23.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red. M.A.N.G
Tehnored. C.S./M.
Ex.2/12.11.2013
T.B.Secția a IV-a Civilă – R.E.G.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 593/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1258/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
