Pretenţii. Decizia nr. 458/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 458/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 9399/300/2009
Dosar nr._
(2803/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.458
Ședința publică de la 13.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. D. T.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenții-pârâți S. V., S. C. C. și S. G. Ș., împotriva deciziei civile nr.847 A din 17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. I. și cu intimata-intervenientă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – SUCURSALA Ș. V..
P. are ca obiect – pretenții – drept de retenție.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.02.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 27.02.2013, apoi la 06.03.2013 și apoi la 13.03.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/25.11.2010 Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta L. I. împotriva pârâților pârâți S. V., S. C.-C. și S. G.-Ș. în contradictoriu cu intervenienta BCR SA – Sucursala Ș. V., dispunând obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 316.709,95 lei (vechi); a respins capătul doi al cererii privind restituirea prețului ca rămas fără obiect; a respins ca neîntemeiată capetele 5 și 7 de cerere precum și cererea de intervenție și a obligat pârâții la 9.410,33 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 15.11.2007, astfel cum a fost modificată și precizată succesiv la termenele din 08.05.2008, 09.10.2008, 13.11.2008 și 15.01.2009, reclamanta a solicitat ca urmare a constatării evicțiunii intervenite în contractul de vânzare cumpărare nr. 3324/03.10.2003 emis de BNP D. T., obligarea părților la restituirea prețului plătit pentru imobilul din București, .. 315, ., ., sector 1, obligarea lor la plata cheltuielilor suportate la încheierea contractului mai sus amintit, la plata daunelor compensatorii constând în diferența de valoare a prețului apartamentului la momentul achiziționării și la momentul actual pe piața imobiliară, la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere până la achitarea sumelor de mai sus precum și la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse apartamentului în litigiu.
În raport de solicitările reclamantei instanța a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3324/03.10.2003 reclamanta a dobândit de la numitul S. C. apartamentul mai sus menționat, prețul vânzării în sumă de_ lei (20.000 USD) fiind achitat parțial la data încheierii contractului (5.000 USD), iar restul din fondurile cumpărătoarei (2.000 USD) și prin credit acordat acesteia de BCR.
Prin sentința civilă nr. 2908/29.03.2005 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin decizia civilă nr. 736/19.04.2007 a Curții de Apel București s-a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare menționat și restabilirea situației anterioare în cuprinsul hotărârilor pronunțate reținându-se buna credință a reclamantei la încheierea respectivului contract, în sensul că aceasta nu a avut cunoștință de faptul că vânzătorul era căsătorit la momentul înstrăinării imobilului.
În ce privește calitatea procesuală a pârâților instanța a reținut că la data de 25.08.2005 S. C. a decedat, pârâții fiind succesorii acestuia, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 26/21.11.2005.
Referitor la capătul de cerere al acțiunii privind restituirea prețului imobilului, instanța a reținut potrivit actelor depuse dosar că pe parcursul procesului acesta a fost achitat, aspect recunoscut de reclamantă fapt ce a condus la respingerea acestei cereri ca fiind rămasă fără obiect.
În ce privește cheltuielile făcute de reclamantă cu obținerea împrumutului, asigurarea apartamentului și comisioanele bancare instanța a apreciat că acestea nu fac parte din categoria despăgubirilor ce se pot acorda pentru evicțiune, cum de altfel nici cheltuielile efectuate pentru schimbarea titularului contractelor de utilități nu pot fi acordate cu acest titlu.
În ce privește însă restul cheltuielilor efectuate de reclamantă cu autentificarea actului de vânzare cumpărare, instanța a reținut că acestea pot fi acordate cu titlu de despăgubiri pentru evicțiune – iar în raport de actele depuse la dosar a apreciat cuantumul acestora la 1.922,15 RON.
Pe aspectul îmbunătățirilor aduse apartamentului, instanța a reținut în raport de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză dar și în raport de restul probelor administrate în dosar că acestea nu pot fi acordate în mod separat întrucât ele se regăsesc în sporul de valoare al imobilului solicitat de reclamantă, spor ce constă în diferența dintre prețul imobilului la data evicțiunii efective și prețul plătit de reclamantă pentru imobil – respectiv suma de 314.787,8 lei.
Instanța a respins totodată și capătul de cerere privind daunele cominatorii întemeiat pe disp. art. 1075 C. civ. reținând că acestea nu pot fi acordate pentru obligații având ca obiect sume de bani, ci doar pentru cele de a face sau a nu face.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal pârâții au declarat apel, criticând-o în esență pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în cuprinsul cererii de apel solicitările reclamantei din cuprinsul acțiunii formulate astfel cum a fost în mod succesiv precizată, precum și situația de fapt preexistentă introducerii prezentei acțiuni și criticând soluția instanței pe aspectul greșitei rețineri de către instanță a existenței lucrărilor de îmbunătățire a imobilului efectuate de reclamantă, fără a se face o corectă departajare între lucrările de acest fel executate (fără autorizație unele) de reclamantă și cele executate de către pârâta S. V..
Prin decizia civilă nr. 847A17.10.2012 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții – pârâți S. V., S. C. C. și S. G. – Ș. împotriva sentinței civile nr._/25.11.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în contradictoriu cu intimata – reclamantă L. I. și intimata - intervenientă BCR SA – SUCURSALA Ș. V..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, în mod corect prima instanță, având în vedere faptul că reclamanta a fost evacuată din imobilul în litigiu la data de 11.12.2008 astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 737 încheiat de B. Orlando C. – ca urmare a restabilirii situației anterioare dispuse prin sentința civilă nr. 2908/2005 a Judecătoriei sector 1 definitivă prin decizia civilă nr. 736/2007 a Curții de Apel București, precum și dispozițiile martorilor audiați în cauză pe aspectul îmbunătățirilor efectuate la imobil, dar și concluziile raportului de expertiză tehnică depus la dosar, a reținut că în cauză au fost dovedite condițiile răspunderii civile pentru evicțiune în persoana pârâților situație în care reclamanta poate solicita în temeiul disp. art. 1341 C. civ. atât prețul primit, valoarea fructelor pe care a trebuit să le înapoieze, restituirea cheltuielilor de judecată atât ale procesului din care a rezultat evicțiunea cât și ale acțiunii în regres contra vânzătorului precum și cheltuielile cu autentificarea actelor, taxe de timbru, dar și daune interese respectiv diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, iar în măsura în care nu se restituie cu acest titlu, cheltuielile necesare și utile făcute cu lucrul, iar în cazul vânzătorului de rea credință inclusiv cele voluptuarii.
În baza acestor dispoziții legale instanța pe baza probelor administrate, probe ce au dovedit faptul că reclamanta a efectuat la imobil în anul 2004 o . îmbunătățiri, a apreciat însă că acordarea contravalorii lor poate fi făcută în cadrul sumei reprezentând sporul de valoare al imobilului solicitat de reclamantă, spor constând în diferența dintre prețul imobilului la data evicțiunii efective și prețul plătit de reclamantă pentru imobil, argumentele aduse de pârâți în sensul respingerii acțiunii reclamantei sub acest aspect fiind total nefondate.
Împotriva deciziei civile nr. 847A/2012 pronunțată de Tribunalul București secția a III a civilă au declarat recurs pârâții S. V., S. C. C. și S. G. – Ș., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs se arată că instanța de apel pornește de la o premisă greșită, în sensul că aceasta consideră că apelanta – pârâtă S. V. a fost vânzătoarea imobilului în litigiu.
În realitate, această vânzare s-a realizat de S. C., coproprietar al apartamentului, fără acordul apelantei – pârâte, motiv pentru care, după formularea unei plângeri penale, a introdus acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare, soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 2908/2005 a Judecătoriei sectorului 1 București.
Recurenții susțin că, în speță, nu se aplică dispozițiile art. 1341 Cod civil, deoarece cumpărătorul a pierdut bunul ca urmare a nulității contractului de vânzare – cumpărare și nu ca urmare a revendicării bunului de către apelanta – pârâtă.
În acest sens, considerentele și dispozitivul sentinței civile 2908/2005 au putere și autoritate de lucru judecat.
Instanțele de fond și apel au calificat greșit regimul juridic al nulității contractului de vânzare – cumpărare nr.3324/2003, confundându-l cu regimul juridic al evicțiunii ca urmare a revendicării, ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel cum s-a stabilit irevocabil în litigiul anterior, „părțile trebuie să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat niciodată, fără a decurge vreo consecință ulterioară în afară de obligația părților de a-și restitui reciproc prestațiile efectuate în baza acestui înscris, vânzătorul trebuie să restituie prețul, iar cumpărătorul trebuie să restituie imobilul cu toate atributele dreptului de proprietate”.
Deci, este de esența nulității contractului, faptul că acest cumpărător trebuie să primească doar prețul vânzării, deoarece nulitatea produce efecte ex tunc și cumpărătorul trebuie să ajungă în situația în care contractul nu ar fi fost niciodată încheiat.
În timpul acestui litigiu, apelanta – pârâtă S. V. a achitat prețul vânzării, astfel că a fost deja restabilită situația anterioară vânzării, cererea de chemare în judecată rămânând fără obiect.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii și a cererii principale formulate de reclamantă.
Prealabil, examinând potrivit art. 137 C. pr. civ., excepția nulității recursului curtea urmează să o respingă ca nefondată, întrucât dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 C. pr. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 3324/2003 reclamanta L. I. a dobândit de la numitul S. C. apartamentul în litigiu cu prețul de_ lei.
Prin sentința civilă nr. 2908/2005 s-a dispus anularea contractului de vânzare – cumpărare și restabilirea situației anterioare, în sensul reîntoarcerii imobilului în proprietatea vânzătorului, reținându-se buna credință a cumpărătoarei la încheierea actului, în sensul că aceasta nu a avut cunoștință despre faptul că vânzătorul era căsătorit.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca, în urma constatării evicțiunii, să fie obligați pârâții la restituirea prețului, a cheltuielilor suportate cu încheierea contractului, a daunelor compensatorii reprezentând diferența de valoare a imobilului și la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse apartamentului.
Prealabil, curtea reține că, în cererea de chemare în judecată și precizările ulterioare, temeiul juridic al acțiunii a fost reprezentat de garanția pentru evicțiune reglementată de dispozițiile art. 1339 și următoarele Cod civil, instanța fiind ținută de principiul disponibilității de a se pronunța exclusiv în limitele investirii sale.
De altfel, aceasta este și critica adusă deciziei recurate prin motivele de recurs, recurenții arătând că nu suntem în prezența garanției pentru evicțiune, ci în cazul repunerii părților în situația anterioară, în urma constatării nulității actului juridic încheiat.
Curtea constată că este întemeiată această critică, în cauză nefiind antrenată răspunderea vânzătorului pentru evicțiune conform art. 1337 și următoarele cod civil întrucât premisa acestui tip de răspundere, care este una contractuală, (izvorâtă din contractul de vânzare – cumpărare nr. 3324/2003) presupune valabilitatea contractului de vânzare – cumpărare și pierderea bunului de către cumpărător urmare drepturilor preferabile invocate de un terț asupra obiectului vânzării, cerință care nu este îndeplinită în cauză, în raport de constatarea nulității contractului în litigiul anterior.
Întrucât, în cauză, contractul de vânzare – cumpărare nu mai este în vigoare, fiind constatat nul, se pune problema repunerii părților în situația anterioară, potrivit principiului restitutio in integrum ce guvernează efectele nulității, devenind incidentă obligația de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul contractului nul.
Cu alte cuvinte, în cauză nu este vorba de garanția pentru evicțiune întrucât aceasta ar presupune existența unui contract valabil încheiat, ceea ce nu este cazul. Astfel, obligația vânzătorului pentru evicțiune reprezintă un efect al unui contract de vânzare – cumpărare valabil încheiat, ceea ce nu se confundă cu repunerea părților în situația anterioară în urma constatării nulității.
În realitate, instanțele anterioare au realizat o confuzie între instituția nulității actului și garanția pentru evicțiune deși, cele două instituții se exclud reciproc, deoarece, prin definiție, tulburarea de drept nu poate fi reprezentată de o acțiune în constatarea nulității actului juridic generator al răspunderii pentru evicțiune.
De altfel, este evident că, așa cum susțin și recurenții, în litigiul anterior s-a reținut cu putere de lucru judecat că, în urma constatării nulității contractului se impune restabilirea situației anterioare. Astfel, puterea de lucru judecat reglementată de art. 1201 Cod civil are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi contrazisă de o alta, aceasta în scopul realizării unei administrări uniforme a justiției.
Fără a analiza în acest context temeinicia pretențiilor reclamantei, curtea constată că, în prezentul litigiu, în temeiul garanției pentru evicțiune, nu poate obține cele solicitate prin acțiunea astfel cum a fost modificată, cumpărătoarea nefiind beneficiara unei asemenea obligații în urma anulării contractului. Nimic nu se opune ca, în urma reținerii bunei sale credințe, să solicite aceste pretenții pe calea unei acțiuni având un alt temei juridic, nu pe temeiul evicțiunii.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 C. pr. civ. curtea admite recursul, modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului ca nefondată.
Admite recursul declarat de recurenții-pârâți S. V., S. C. C. și S. G. Ș., împotriva deciziei civile nr.847 A din 17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. I. și cu intimata-intervenientă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – SUCURSALA Ș. V..
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de apelanții – pârâți S. V., S. C. C. și S. G. Ș., schimbă în tot sentința apelată nr._/25.11.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. I.-A. H.-P. E. V.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./22.04.2013
TB-S.3 – M.P.; C.T.
Jud.S.2 – C.N.I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2051/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 593/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
