Legea 10/2001. Decizia nr. 764/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 764/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 76890/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 764 R
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C. B.
Judecător M. G. R.
Judecător M. S.
Grefier C. S.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă K. E. G. cu domiciliul ales la av. I. M., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile numărul 1844/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. M. I. reprezentând recurenta-reclamantă lipsă, care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2012, lipsă fiind reprezentantul intimatului-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, fiind comunicate motivele de recurs.
Avocat I. M. I. pentru recurenta-reclamantă, precizează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Avocat I. M. I. pentru recurenta-reclamantă având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în fapt cererea a fost admisă, însă instanța de fond în dispozitiv a precizat în mod greșit suprafețele imobilului. Instanța de fond a precizat în mod corect suprafața terenului de 430 m.p., însă la suprafața imobilului a trecut 307,2 m.p., suprafață ce nu corespunde suprafeței imobilului, ci doar suprafeței construită la sol. În total construcția avea o suprafață desfășurată de 694,15 m.p. plus pod de 200 m.p. și nu 307,2 m.p. cum eronat a trecut instanța de fond în dispozitiv. Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și rectificarea problemei privind construcția desfășurată, fără cheltuieli de judecată. Mai precizează instanței că nu consideră că instanța de fond a făcut o eroare materială și pentru aceste motive nu a înțeles să formuleze cerere de îndreptare eroare materială.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2011, pe rolul Tribunalului București Secția a V - a Civilă, sub nr._, reclamanta K. E. G., în temeiul Legii 10/2001, a chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței să constate dreptul său la măsurile reparatorii prevăzute de imobilul din București, .. 2 colț cu Calea Rahovei, preluat abuziv și imposibil de restituit în natură, iar pe cale de consecință, să oblige pârâtul să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii pentru aceste imobil.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificările nr. 205/2001 și nr. 2003/2001, a solicitat conform Legii 10/2001 acordarea despăgubirilor pentru imobilul din București, .. 2 colț cu Calea Rahovei, sector 4, iar ulterior, a completat dosarele cu toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate și de moștenire, însă pârâtul a refuzat să-i soluționeze cererea și să emită dispoziția, cu toate că, în conformitate cu Legea 10/2001, aceasta trebuia emisă în termen de 60 de zile.
A arătat reclamanta că, în data de 29.11.2011, cu cererea nr._, a solicitat din nou pârâtului să soluționeze notificările și să emită dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, însă nu are nicio speranță în sensul soluționării în termenul de 60 de zile, fiind de notorietate că primăria soluționează doar notificările la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească și a arătat că a dobândit acest imobilul de la tatăl său I. C. prin actul dotal autentificat sub nr._/1939, cu ocazia căsătoriei sale cu T. K..
În aceste condiții, a fost nevoită să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată și să solicite ca instanța să constate că are dreptul la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001, iar pe cale de consecință să fie obligat pârâtul să emită dispoziția în acest sens.
În susținerea cererii, s-au depus la dosar notificarea nr._/_ și cererea formulată de reclamantă, purtând număr de înregistrare la Primăria Municipiului București.
La data de 28.08.2011, Primăria Municipiului București – Direcția Juridică a depus la dosar înscrisurile ce formează dosarele administrative nr._ și_ (conexate).
Tribunalul București Secția a V a Civilă, prin sentința civilă nr. 1844/15.10.2012, a admis cererea formulată de reclamantă, a constatat că reclamanta K. E. G. este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 430 mp și construcție în suprafață de 307,2 mp, situat în București, ..2, sector 4, colț cu Calea Rahovei, conform planului de situație întocmit de ICRAL Berceni.
De asemenea, a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafață de 430 mp și construcție în suprafață de 307,2 mp, situat în București, ..2, sector 4, colț cu Calea Rahovei și a hotărât că despăgubirile vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor – Legea 247/2005 Titlul VII.
A luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
În anul 2001, reclamanta K. E. G. (născuta C.) a depus notificarea nr. 205, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând plata de despăgubiri pentru imobilul situat în București, ..2, sector 4, colț cu Calea Rahovei, preluat abuziv prin Decretul 92/1950, iar în baza acestei notificări s-a constituit la Primăria Municipiului București dosarul nr._.
Reclamanta a arătat că, deși a făcut mai multe demersuri în sensul soluționării de către pârâtul M. București a notificării, prin emiterea unei decizii motivate, acesta nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Art. 26 alin. 1 din aceeași lege dispune că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Reclamanta a mai susținut că potrivit art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/1997, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, însă în termenul prevăzut, pârâtul nu a comunicat necesitatea completării dosarului, ceea ce înseamnă că avea obligația de a soluționa notificarea formulată de reclamantă, în cadrul termenului imperativ de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării.
Așa fiind, tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul cererii de restituire prin echivalent formulată de reclamantă, în condițiile în care această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că, prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Curtea de Casație a reținut că „în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură, nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.”
Cu privire la fondul notificării, Tribunalul a apreciat că cererea este întemeiată, reținând că limitele învestirii sunt reprezentate de faptul că s-a solicitat prin notificare acordarea de despăgubiri pentru terenul și construcția expropriată și ulterior demolată.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că imobilul în litigiu este situat în București, ..2, sector 4, colț cu Calea Rahovei (conform adresei nr._/_/03.10.2012 a Primăriei Municipiului București-Direcția Patrimoniu fila 68), și a fost proprietatea reclamantei (născuta C.), care l-a dobandit de la autorul său C. I., prin act dotal autentificat sub nr._/1939.
A mai reținut că, potrivit planului de situație, aflat la fila 10 coroborat cu adresa emisă de AVL Berceni SA (fila 9), terenul avea o suprafață de 430 mp și construcție edificată pe o suprafață de 307,2 mp., că imobilul în litigiu a fost preluat de stat prin Decretul 92/50, poziția 4144, de la reclamantă.
Instanța de fond a mai avut în vedere faptul că, potrivit adresei nr. 334/05.05.2010 eliberată de ., imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza decretului menționat, fără a fi încasate despăgubiri (fila 15) iar după cum rezultă din relațiile privind situația juridică a imobilului, . imobilului care a purtat adresa .. 2 este ocupată în întregime de zona carosabilă a Bulevardului Unirii.
Tribunalul a reținut că, având în vedere prevederile art. 2 alin. 1 lit. h și lit. i din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, preluarea imobilului în litigiu prin Decretul nr. 420/1981 a fost calificată de prima instanță ca fiind abuzivă, motiv pentru care aceasta a apreciat că imobilul face obiectul de reglementare a legii speciale de reparație, fiind preluat cu titlu, conform art. 2 alin. 1 lit. h din Legea 10/2001.
Judecătorul fondului a constatat că reclamanta K. E. G., în calitate de proprietar, a formulat notificare în baza legii 10/2001, astfel încât este îndreptățită să formuleze cerere de acordare a măsurilor reparatorii, având calitatea de persoană îndreptățită.
În ceea ce privește modalitatea concretă de reparație, tribunalul a reținut că, prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat expres acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren și construcție, iar prin cererea introductivă de instanță a solicitat același lucru, acordarea de despăgubiri.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, stabilește ca regulă, faptul că imobilele preluate abuziv se restituie în natură, consacrându-se principiul restituirii în natură, principiu reluat și de dispozițiile art. 9 din lege.
În plus, tribunalul a reținut că, art. 10 din lege prevede că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar, pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Tribunalul a mai reținut și incidența prevederilor art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cu care, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.
Potrivit reglementării mai sus menționate, în cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Sub aspectul modalității concrete de restituire, tribunalul a reținut, din relațiile privind situația juridică a imobilului, că terenul este în prezent afectat de elemente de sistematizare, construcția fiind demolată.
Ca atare, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Raportat la cauza dedusă judecății, tribunalul a apreciat că din titlul de proprietate al reclamantei rezultă că suprafața deținută era de 430 mp, ce concordă cu dispozițiile decretului de preluare.
S-a constatat că în cauză nu s-a susținut ori dovedit că M. București are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare și, având în vedere faptul că afectarea terenul în integralitate de elemente de sistematizare nu a fost contestată în cauză, tribunalul a admis în parte cererea și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul expropriat, ținând cont de principiul disponibilității.
Totodată, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, instanța de fond a constatat că despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar în ceea ce privește stabilirea valorii de circulație a imobilului, la care se raportează despăgubirile cuvenite reclamantei potrivit acestei legi, a stabilit instanța de fond că aceasta urmează a avea loc în cadrul procedurilor administrative și, eventual, celor judiciare prevăzute de Legea 247/2005, procedură care este distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare.
Având în vedere aceste considerente, acțiunea reclamantei a fost admisă, în sensul constatării calității acesteia de persoană îndreptățită la a primi măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, care vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor – Legea 247/2005 Titlul VII.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1844/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
După expunerea situației de fapt dedusă judecății și a parcursului judiciar al cererii, recurenta a susținut faptul că, deși instanța de fond în mod corect a admis cererea cu care a fost învestită de reclamantă, în dispozitiv a precizat în mod greșit suprafețele imobilului.
Astfel, arată recurenta că instanța de fond a dispus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 430 mp și construcție în suprafață de 307,2 mp, în realitate, aceasta din urmă nefiind suprafața totală a imobilului, ci doar suprafața construită la sol.
Recurenta și-a argumentat susținerile prin faptul că instanța a preluat greșit această suprafață din planul de situație întocmit de ICRAL Berceni în anul 1978, în care era trecută doar suprafața construită la sol, nu și suprafața desfășurată, arătând că suprafața totală desfășurată a construcției, care avea mai multe niveluri (S+P+mezanin+E1+mansardă), reiese din releveele întocmite tot de ICRAL Berceni, aflate la dosarul cauzei.
Astfel, a susținut recurenta că imobilul se compune din: subsol, în suprafață de 195,20 mp; parter, în suprafață de 221 mp (împărțit în spațiu comercial-restaurant și un apartament); mezanin, în suprafață de 11 mp; etaj 1, în suprafață de 226,02 mp; mansardă, în suprafață de 40,63 mp., în total construcția având o suprafață desfășurată de 694,15 mp plus pod de 200 mp, iar nu 307,2 mp, cum în mod greșit a menționat instanța de fond.
Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată, obiect al cauzei dedusă judecății, este o contestație împotriva refuzului nejustificat al unității deținătoare, întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar principiul disponibilității nu se poate exercita decât în limitele drepturilor prevăzute de această lege specială.
Astfel, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererii prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare.
Analiza pe fond a contestației în sistemul Legii nr. 10/2001 nu înseamnă doar stabilirea cuantumului despăgubirilor, ci in primul rând, stabilirea calității de persoană îndreptățită, a existenței preluării abuzive, precum și a naturii măsurilor reparatorii care se impun.
După . Legii nr. 247/2005, analiza pe fond a contestației întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost scindată în două etape, cadrul legal prezent permițând instanței civile să analizeze calitatea de persoană îndreptățită, preluarea abuzivă și natura măsurilor reparatorii, urmând ca instanța de contencios administrativ să analizeze cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De aceea, Curtea constată că instanța de fond a judecat cauza în limitele competențelor conferite de legiuitor în această fază a procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii.
Privitor la critica recurentei-reclamante în ceea ce privește faptul că, deși instanța de fond în mod corect a admis cererea cu care a fost învestită, în dispozitiv a precizat în mod greșit suprafețele imobilului, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, în raport de întregul material probator administrat în cauză, deoarece în planul de situație întocmit de ICRAL Berceni în anul 1978 (fila 10 dosar fond), era trecută doar suprafața construită la sol a imobilului în litigiu, respectiv aceea de 307,2 m.p., nu și suprafața desfășurată a acestuia.
Din releveele întocmite de ICRAL Berceni (filele 21-32 dosar fond) rezultă că respectiva construcție avea mai multe niveluri (subsol+parter+mezanin+etaj I+mansardă), astfel că suprafața totală desfășurată a construcției era mult mai mare decât cea reținută de instanța de fond, așa cum reiese din înscrisurile anterior menționate, aflate la dosarul cauzei instanței de fond.
Prin urmare, având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată singura critică adusă sentinței primei instanțe, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că imobilul pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent este compus din teren în suprafață de 430 m.p. și construcție a cărei suprafață la sol construită, a fost de 307,2 m.p.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă K. E. G., împotriva sentinței civile numărul 1844/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că imobilul pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent este compus din teren în suprafață de 430 m.p. și construcție a cărei suprafață la sol construită, a fost de 307,2 m.p.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2013.
Președinte, A. C. B. | Judecător, M. G. R. | Judecător, M. S. |
Grefier, C. S. |
Red. ACB/ Tehnored. .. /14.10.2013
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă
Judecător: M. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 393/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1036/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
