Anulare act. Decizia nr. 29/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 55033/3/2010
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 29 A
Ședința publică de la 05.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant pârât ., cu sediul în București, .. 54, ., . nr. 1, împotriva sentinței civile nr. 711/06.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. E., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 4, F&F C. I. SRL, cu sediul în București, ., ., M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și .. P. Cleaning Services SRL, cu sediul în com. Glina, . Administrativ nr. 5, parter, jud. Ilfov și intimatul intervenient . SRL, cu sediul în București, .. 75, sector 2, având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant pârât . reprezentat de avocat B. L., cu împuternicire avocațială la dosar, intimata pârâtă G. E. reprezentată de avocat F. B., cu împuternicire avocațială la dosar, intimații pârâți F&F C. I. SRL și .. P. Cleaning Services SRL reprezentați de avocat F. V., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul intervenient . SRL reprezentat de avocat P. M., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București prin consilier juridic M. E. L., cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului reclamant pârât . solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și stabilirea în mod corect a situației de fapt și incidența Legii nr. 10/2001 asupra imobilului, respectiv de a se stabili dacă P. G. putea emite acea dispoziție de restituire. Să se constate că la data emiterii dispoziției de restituire terenul se afla în proprietatea Rom Cesam, care a înstrăinat imobilul către ei. În mod greșit Tribunalul București a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001. Raportat la situația de fapt, arată că intimata G. E. era îndreptățită doar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar P. G. nu putea emite dispoziție de restituire. În procesul finalizat cu emiterea acestei dispoziții s-a strecurat o greșeală. Terenul care trebuie restituit face parte din terenul proprietatea sa. Având în vedere că la fiecare înstrăinare au fost respectate toate condițiile este foarte clar că odată înscris în cartea funciară dreptul lor de proprietate, acesta era opozabil și P. G. nu putea dispune emiterea acestei dispoziții. Consideră că există condiții speciale pe care un act juridic civil trebuie să le îndeplinească, iar la data emiterii dispoziției P. G. nu putea dispune de acest teren. Arată că buna credință a sub-dobânditorului nu mai poate fi analizată, întrucât dreptul lor de proprietate era înscris în cartea funciară. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților pârâți F&F C. I. SRL și .. P. Cleaning Services SRL solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. Să se constate că apelantul conduce discuția într-o altă direcție. Se arată de apelant că instanța de fond s-a abătut de la decizia de casare, lucru neadevărat. Cu privire la nevalabilitatea deciziei pentru lipsa de valabilitate a obiectul deciziei, adică apelantul susține că în mod eronat P. G. a dispus emiterea unei dispoziții pentru un obiect pe care nu îl deținea. Consideră că instanța de apel trebuie să verifice situația de fapt și dacă s-a aplicat corect legea, iar instanța de fond a statuat corect situația de fapt. Privitor la aplicarea legii, apelantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a dispoziției emisă de P. G., dar nu se invocă nici un caz de nulitate, iar această cerere nu a fost formulată în fața instanței de fond. Instanța de fond a stabilit că G. E. nu a pierdut niciodată proprietatea, astfel că se impunea restituirea în natură a imobilului. Solicită să se constate că dispoziția emisă de P. G. nu este nulă. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte G. E. solicită să se constate că documentația cadastrală a fost întocmită corect.
Apărătorul intimatului intervenient . SRL solicită respingerea apelului ca nefondat. Consideră că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond. problema nu este dacă P. G. putea emite sau nu această dispoziție, ci dacă această dispoziție este lovită de nulitate. Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001 terenul trebuia restituit indiferent în posesia cui se afla la acel moment. Să se constate că acel teren a fost preluat fără titlu și trebuia restituit în natură. Arată că interesul în această cauză ține de respectarea dreptului de proprietate și nu se pot face discuții cu privire la compararea de titluri. Consideră că din eroare a fost notat imobilul în cartea funciară. Depune la dosar jurisprudență. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte G. E. solicită respingerea apelului. Să se constate că toți participanții la încheierea contractelor de vânzare cumpărare au avut în față înscrisuri eliberate de autoritățile statului. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Mai solicită amânarea pronunțării pentru a putea depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimaților pârâți M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București solicită respingerea apelului ca nefondat. Să se constate că dispoziția Primarului G. a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale. Arată că unitatea deținătoare era Primăria Municipiului București, iar dispoziția este emisă corect de P. G., ca reprezentant al unității deținătoare.
CURTEA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.05.2005 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă (dosar nr. 1818/2005), reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, G. E., ., . I. SRL, . SERVICES SRL, M. BUCUREȘTI prin PRIMAR G., să constate nulitatea absolută a Dispoziției de restituire nr.1605 emisă de P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI la data de 8.10.2003 cu privire la imobilul (teren) situat în București, . număr, sector 1, nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1289/14.07.2004 de BNP M. R., contract încheiat între G. E. și ., având ca obiect terenul în suprafață de 1.080 mp. din București, ..34, sector 1, nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1232/7.07.2004 de BNP M. R., contract încheiat între G. E. și . SERVICES" SRL, având ca obiect terenul în suprafață de 500 mp. din București, ..34 A, sector 1 și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1231/7.07.2004 de BNP M. R., contract încheiat între G. E. și . I." SRL, având ca obiect terenul în suprafață de 599,98 mp. din București, ..34 B, sector 1.
Pârâta . a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate că este cumpărător de bună-credință și că are calitatea de proprietar al terenului în litigiu, acesta aflându-se în posesia sa.
Prin sentința civilă nr.1410/5.12.2005, Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ., a respins acțiunea principală formulată de aceasta ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a disjuns cererea principală de cererea reconvențională formulată de pârâta ., fixând termen pentru judecarea celei din urmă, a obligat-o pe reclamantă la cheltuieli de judecată
Prin decizia civilă nr. 63/A/30.01.2007, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, retinandu-se, in esenta, ca instanța de fond avea obligația, față de obiectul dedus judecății, să verifice dacă dispoziția de restituire, odată ieșită din sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 și intrată în circuitul civil, corespunde sau nu condițiilor de validitate pe care orice act de transfer al dreptului de proprietate trebuie să le întrunească, conform art.948, art. 962 și art. 966 Cod civil.
Prin decizia nr. 7322/01.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiția a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta . impotriva acestei decizii.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001, precum și pe prevederile dreptului comun - art. 938, art. 962, art. 966 C.civ., această ultimă încadrare fiind confirmată și prin motivele de recurs.
Soluția recurata este corectă, se constată că hotărârea cuprinde redarea fidelă a stării de fapt, urmată de analiza judicioasă a prevederilor legale aplicabile, astfel că toate susținerile ce au în vedere situațiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C.proc.civ., în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul acestuia nu se regăsesc în speță.
Astfel, s-a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 C.proc.civ., pentru că în adevăr prima instanță nu a rezolvat pe fond litigiul, soluția fiind dată numai prin admiterea greșită a excepției lipsei calității procesuale active. Reluarea judecății de către aceeași instanță este singura soluție aplicabilă, pentru că nu subzistă în cauză condițiile în care se putea reține cauza spre rejudecare, conform art. 297 alin. 2 C.proc.civ.
Cât privește celelalte susțineri făcute în recurs, s-a constatat că ele nu sunt întemeiate, astfel că nu sunt de natură a infirma soluția adoptată în apel.
Este exact că prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-a instituit o procedură specială pentru emiterea dispozițiilor sau deciziilor emise de unitățile deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, precum și o procedură judiciară specială în care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptățite. Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept și al competenței materiale a instanțelor judecătorești de la legea generală, ea este de strictă interpretare, astfel că își găsește aplicație numai la ipotezele la care se referă, anume la contestarea deciziei de către persoana îndreptățită, reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare și la alte categorii de litigii.
Aceasta nu înlătură posibilitatea ca în alte situații, cum este cea din speță, ca alte persoane, în măsura în care invocă un drept propriu și justifică un interes să poată contesta decizia emisă - în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 în procedura reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulităților.
De altfel, reclamanta a invocat constant în sprijinul acțiunii, anumite prevederi ale Codului civil, cadru juridic ce a fost complet nesocotit de prima instanță.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._/3/2008.
Prin sentința civila nr. 886/13.05.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civila, a admis excepția necompetentei materiale si a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr._/30.06.2010, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale si a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 51/F/30.09.2010, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a stabilit competența soluționării cauzei la Tribunalul București, reținând că valoarea terenului ce face obiectul capătului de cerere principal, neindicat în condițiile art.112 alin.3 Cod procedură civilă, este de 109.000 Euro, respectiv mai puțin de 5 miliarde lei vechi, motiv pentru care în cauză sunt incidente dispozițiile art.112 alin.3 Cod procedură civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 15.11.2010.
La data de 22.04.2011, S.C. G. 3 C. S.R.L., a formulat cerere de intervenție în interes propriu (intervenție principală).
În motivare, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3764/10.10.2007 la BNP N. și asociații, intervenienta a achiziționat de la pârâta S.C. R. INTERNATIONAL SRL, terenul în suprafață de 1080 mp,, situat în București, ..34, sector 1, identificat cu nr. cadastral_/1 și intabulat în CF nr._.
Totodată, intervenienta a arătat că în dosarul nr._/3/2009, având ca obiect procedura insolvenței debitorului S.C. R. INTERNATIONAL S.R.L., în 23.02.2001 s-a dispus, în baza art.131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii falimentului si radierea societății debitoare. In atare situație, intervenientă are calitatea de succesor cu titlu particular al pârâtei S.C. R. INTERNATIONAL S.R.L.
Prin sentința civilă nr. 711/ 06.04.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia A IV-A Civila a admis, în fond, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta . SRL, a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, privind nulitatea relativă, a fost respinsa acțiunea reclamantei ., privind constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire nr. 1605/08.10.2003 a Primarului G. al Municipiului București; a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1289/14.07.2004 de BNP M. R.; a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1232/07.07.2004 de BNP M. R. și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1231/07.07.2004 de BNP M. R., ca neîntemeiată si a fost data in debit reclamanta pentru suma de 572 lei, onorariu de expert suplimentar.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
Reclamanta . a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire nr. 1605/08.10.2003 a Primarului G. al Municipiului București; a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1289/14.07.2004 de BNP M. R.; a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1232/07.07.2004 de BNP M. R. și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1231/07.07.2004 de BNP M. R..
Reclamanta pretinde că anterior emiterii dispoziției 1605/08.10.2003 de către P. Municipiului București potrivit Legii 10/2001, terenul ce face obiectul dispoziției de restituire nu se mai afla în patrimoniul privat al Statului, respectiv al Municipiului București și făcea parte din terenul în suprafață de 106.187,98 mp, proprietatea Romceram SA, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 1426 emis de Ministerul Industriilor la data de 24.11.1994 și transmis ulterior prin act autentic de vânzare – cumpărare către . care la rândul său a vândut o parte către . și a adus ca aport social la constituirea . potrivit încheierii 140/05.02.2003 a BNP D. Camila P..
TRIBUNALUL constata cu privire la nulitatea acestei dispoziții de restituire că nu s-a adus nici un argument care să combată dispozițiile art. 20 din Legea 10/2001 în sensul că imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care Statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Singurul lucru care ar fi putut pune în discuție această dispoziție este aceea că a fost emisă de P. general al Municipiului București și nu de către unitatea deținătoare.
Se constata că Romceram SA a dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de Stat ca regii autonome, fiind vorba despre o societate pe acțiuni. Se citeaza de catre tribunal art. 324 al Legii 99/1999 si se arata ca reclamanta nu a adus nici o dovadă din care să rezulte că terenul ce a fost restituit prin dispoziția 1605/08.10.2003 a Primarului G. al Municipiului București către G. E. ar face imposibilă desfășurarea activității sale.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză topo – cadastrală efectuat de către expertul tehnic ing. M. C., terenul restituit se află situat pe latura de nord, având deschidere spre Drumul Plaiul Nucului, iar pe acest teren nu se află amplasat nici un obiectiv și nici o construcție a societății reclamante.
TRIBUNALUL mai constata că persoana căreia i s-a restituit imobilul teren a făcut dovada că este persoană îndreptățită potrivit disp. Legii 10/2001, terenul în litigiu a aparținut autorilor săi M. și C. I. din anul 1948 și a fost preluat în mod abuziv de către Stat, astfel că a făcut obiectul Legii 10/2001, iar Legea 247/2005 a consacrat principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor.
Cu privire la cererea de intervenție formulată de . SRL, conform înscrisurilor depuse la dosar (filele 15 - 25) se constata că aceasta este întemeiată întrucât suprafața de 1.080 mp situată în București . sector 1 a fost achiziționată de la pârâta S.C. R. International S.R.L prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3764/10.10.2007 la BVNP N. și Asociații și ulterior intabulat în CF_ prin încheierea_/11.10.2007, intervenienta plătind impozitele și taxele către Stat.
TRIBUNALUL consideră că intervenienta își justifică interesul în apărarea dreptului de proprietate asupra terenului potrivit art. 49 – 50 C. pr. civ., astfel că în temeiul disp. art. 52 C. pr. civ. admite în fond, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta . SRL.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca nulitate relativă în formularea cererii de chemare în judecată, este respinsă ca nefondată întrucât dreptul de proprietate al reclamantei este vătămat prin dispoziția de restituire si contractele de vanzare cumparare in discutie, suprafața sa de teren fiind micșorată cu suprafețele de teren ce fac obiectul dispoziției și a contractelor de vânzare menționate mai sus.
Având deci interesul în apărarea dreptului său de proprietate, reclamanta își justifică calitatea procesuală activă.
Cu privire la fondul cererii, TRIBUNALUL respinge acțiunea reclamantului ca neintemeiată deoarece aceasta nu a adus nici un argument din care să rezulte nulitatea absolută a actelor juridice menționate mai sus constatând că moștenitoarea foștilor proprietari G. E. era persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilului teren care aparținut autorilor săi iar persoanele juridice care au dobândit suprafețe de teren de la aceasta au încheiat actele de vânzare – cumpărare fiind de bună credință considerând că au încheiat aceste acte cu proprietarul necontestat al terenului, terenurile fiind înscrise în carte funciară, inițial de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și apoi la OCPI pentru opozabilitate față de terți.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat, in termen legal, prezentul apel de catre reclamanta ., dezvoltandu-se in esenta urmatoarele critici:
Suprafata de teren restituita paratei G. E. se suprapune peste terenul aflat in proprietatea apelantei, astfel incat, prin emiterea Deciziei a carei nulitate absoluta s-a solicitat, s-a dispus in mod ilegal de o suprafata de teren aflata in proprietatea deplina a apelantei.
Astfel, aceasta decizie, ca si act ce produce efecte juridice, nu este valabila sub aspectul indeplinirii conditiilor referitoare la valabilitatea obiectului, acesta nefiind in puterea celui care a dispus.
In ceea ce priveste contractele de vanzare-cumparare subsecvente, nulitatea Deciziei atrage si nulitatea acestora, tot datorita lipsei obiectului, intrucat nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are, desfiintarea titlului transmitatorului aparand ca o imposibilitate de a transmite dreptul catre subdobanditor.
Din analiza considerentelor sentintei apelate rezulta ca instanta s-a aflat ., totalitatea rationamentelor sale fiind raportata la situatia in care terenul supus restituirii in natura s-a aflat in proprietatea unei societati comerciale cu capital de stat.
Insa, situatia din speta este cu totul alta, vadit diferita de cea avuta in vedere de catre instanta.
Premisa incontestabila de la care instanta trebuia sa plece in analiza cererii, respectiv a incidentei dispozitiilor Legii nr. 10/2001 asupra acestei situatii este aceea ca la data adoptarii deciziei de restituire suprafata de teren in litigiu era in proprietatea reclamantei, societate cu capital exclusiv privat, find inclusa in capitalul social. Mai mult decat atat, chiar daca ne raportam la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta suprafata de teren se afla in patrimoniul unei societati comerciale constituite in conditiile Legii nr. 31/1990.
Trebuie subliniat, in aceasta ordine de idei, faptul ca de la bun inceput, de la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, si continuand cu toate actele de instrainare succesiva, au fost indeplinite toate formele de publicitate prevazute de legea in vigoare la momentul respectiv, astfel incat nimeni nu poate sustine ca dreptul reclamantei de proprietate, precum si al autorilor sai, nu era exercitat in mod public, opozabil erga omnes.
Textul de lege mentionat de catre instanta, respectiv art. 20 din Legea nr. 10/2001, arata ca imobilele preluate in mod abuziv, detinute la data intrarii in vigoare a legii de o regie autonoma, o societate sau companie nationala sau societate comerciala la care statul este asociat/actionar majoritar, se restituia persoanei indreptatite, in natura.
Or, acest articol nu este aplicabil in cauza datorita faptului ca la data intrarii in vigoare a legii terenul nu se afla in patrimoniul vreunei societati de tipul celor mentionate in textul legal.
De altfel, legiuitorul a dorit de la bun inceput sa protejeze actele juridice de instrainare a suprafetelor de teren incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, in acest sens art. 18 lit. c aratand ca masura reparatorie se stabileste numai prin echivalent atunci cand imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale.
In aceeasi ordine de idei, Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 stabilesc foarte clar, ca incidenta legii intervine pentru terenurile care nu au facut obiectul reconstituirii ori constituirii dreptului de proprietate in baza legilor speciale anterioare (art. 6.1 lit. c).
Pe de alta parte, revenind la dispozitiile Legii nr. 10, art. 27, (29 in forma initiala a legii), arata, iarasi, ca in cazul imobilelor aflate in patrimoniile societatilor comerciale privatizate, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, validitatea actelor juridice de instrainare subsecvente fiind, la randul ei, recunoscuta de art. 46 din lege.
In situatia de fata, pentru ca masura restituirii in natura sa fie posibila, persoana interesata avea posibilitatea unei actiuni in anularea actelor de instrainare intocmite cu nerespectarea legii, al carui termen de exercitare este, in prezent, stins.
Celelalte motive avute in vedere de catre instanta de fond, respectiv nedovedirea imposibilitatii desfasurarii de catre apelantă si calitatea de persoana indreptatita la restituirea in natura a imobilului a paratei G. E. sunt, deasemenea, datorate interpretarii eronate a aplicabilitatii in cauza a dispozitiilor legii speciale.
Ultimul argument avut in vedere de catre instanta de fond, referitor la acte de instrainare subsecvente, este, iarasi, gresit. Un asemenea punct de vedere, emis ca urmare a analizei bunei-credinte a tertilor subdobanditori, care au credinta ca au contractat cu proprietarul necontestat al terenului, are ca punct de plecare lipsa dreptului de proprietate al vanzatorului asupra terenului instrainat, insa toate argumentele instantei exprimate anterior au contrazis aceasta teza. Or, acceptand, de la bun inceput, ideea ca vanzatoarea G. E. este proprietarul terenului instrainat, problema bunei-credinte a cumparatorilor nu se mai putea pune.
Pe de alta parte, reclamanta a solicitat anularea contractelor prin care G. E. a instrainat suprafata de teren in litigiu ca si consecinta a anularii deciziei de restituire, in considerarea calitatii de acte subsecvente fata pe aceasta decizie, or nu ne aflam in situatiile de exceptie de la aceasta regula.
Instanta de fond, in realitate, trebuia sa se procedeze la analiza motivelor cererii de chemare in judecata, cu respectarea in totalitate a Deciziei civile nr. 63A pronuntate la data de 30.01.2007 de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr._/3/2005, in sensul de a analiza legalitatea deciziei de restituire si a actelor de instrainare subsecvente prin prisma conditiilor prevazute de dreptul comun de valabilitate a actelor juridice.
Solutionand apelul declarat, in raport de criticile formulate, Curtea constata ca acesta este fondat si, in baza art. 296 C.pr.civ., il va admite pentru urmatoarele considerente:
Curtea retine, sub aspectul situatiei de fapt, urmatoarele:
Prin dispoziția nr. 1605/08.10.2003 emisa de Primarului G. al Municipiului București in baza Legii nr. 10/ 1995 ( f. 50 dosar fond primul ciclu procesual) s-a dispus restituirea in natura catre parata G. E. a terenului in suprafata de 2.180 mp. situat in Bucuresti, . f.n., sector 1, identificat conform unui raport de expertiza.
Ulterior parata G. a vandut acest teren astfel: catre parata . o parte din terenul astfel restituit, mentionat ca fiind lotul 1 cu adresa in Bucuresti, . nr. 34, sector 1, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1289/14.07.2004 ( f. 51-53 dosar fond primul ciclu procesual ); prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1232/07.07.2004 ( f. 55-58 dosar fond primul ciclu procesual ) a vandut lotul 2 din acelasi teren, mentionat ca avand adresa in Bucuresti, . nr. 34 A, sector 1 catre parata .. P. Cleaning Services SRL; catre parata F&F C. I. SRL a vandut lotul nr. 3, mentionat cu adresa in Bucuresti, . nr. 34 B, sector 1, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1231/07.07.2004 ( f. 60-63 dosar fond primul ciclu procesual ).
Pe de alta parte, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 1426/ 24.11.1994 emis de catre Ministerul Industriilor ( f.12-13 dosar fond primul ciclu procesual) s-a atestat dreptul de proprietate al . unei suprafete totale de teren de 106.187,98 mp.. Ulterior, Romceram SA a vandut prin contractul autentic de vânzare – cumpărare nr. 1104/ 1999 ( f. 14-17 dosar fond primul ciclu procesual) către . o suprafata de teren a carei adresa este mentionata in act ca fiind Bucuresti, ., sector 1, iar aceasta ultima societate a vândut la randul ei către . ( contracte autentificate sub nr. 2059 si 2060/ 2000 – f. 27-29 si 32-34 dosar fond primul ciclu procesual), care, in final, a adus ca aport social la constituirea . ( actuala . ) terenul astfel cumparat ( f. 35 si urm. dosar fond primul ciclu procesual). Si in aceste doua ultime acte adresa terenului este mentionata ca fiind Bucuresti, ., sector 1.
Identitatea dintre terenul restituit catre parata G. E. si terenul detinut in prezent de reclamanta conform celor de mai sus a fost probata in cauza prin raportul de expertiza intocmit de expertul M. C. ( f. 39 si urm. dosar fond al doilea ciclu procesual).
F. de aceasta situatie de fapt, Curtea apreciaza ca dispozitia nr. 1605/08.10.2003 emisa de Primarului G. al Municipiului București in baza Legii nr. 10/ 2001 este nula, intrucat s-a emis de catre o persoana care nu era unitate detinatoare si nu putea dispune, in consecinta, o asemenea masura de restituire, in conditiile Legii nr. 10/ 2001.
Este in afara oricarei discutii, asa cum rezulta din expunerea situatiei de fapt, ca la data emiterii acestei dispozitii terenul in discutie nu figura in patrimoniul si nu era detinut de catre PMB, ci apartinea patrimoniului societatii reclamante ., persoana juridica privata.
Dispozitiile Legii nr. 10/ 2001 sunt clare in sensul ca dispozitia de restituire in natura poate fi emisa numai de unitatea detinatoare, reglementare de altfel elementara, data fiind natura acestui act de restituire, de a fi un act de dispozitie prin care bunul iese din patrimoniul unui detinator pentru a intra in alt patrimoniu ( singura exceptie fiind a situatiei in care unitatea detinatoare nu este cunoscuta si atunci dispozitia se emite de catre Stat, conform art. 28 alin. 3, ipoteza inexistenta in cauza ).
Asadar, din ansamblul Legii nr. 10/ 2001, dar si in mod expres din dispozitiile art. 21, 22, 25, 27, 29 din Legea nr. 10/ 2001 rezulta cu evidenta ca dispozitia de solutionare a restituirii, in mod special pentru situatia restituirii in natura, poate fi emisa numai de unitatea detinatoare, ca unitate competenta in solutionarea notificarii.
In cauza, fiind cert ca dispozitia de restituire catre parata G. a fost emisa de o persoana care nu era unitate detinatoare la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/ 2001 ( cand terenul era in patrimoniul . ) si la data emiterii dispozitiei ( cand terenul era in patrimoniul .), singura concluzie legala care poate fi trasa este a nulitatii acestei dispozitii, pentru incalcarea dispozitiilor Legii nr. 10/ 2001 care reglementeaza in ultima instanta dreptul si capacitatea unei persoane de a solutiona notificarea.
Concluzia contrara este absolut de neprimit si contrara oricarei norme de drept, semnificand ca de fapt un imobil ar putea fi restituit legal prin actul de vointa si dispozitie al unui tert strain de bun.
Curtea observa ca tribunalul a ridicat aceasta problema, insa nicaieri apoi nu a fost totusi preocupata de analiza ei, niciunul dintre argumentele dezvoltate de tribunal nereferindu-se la aceasta chestiune, ci vizand in mod direct dreptul paratei G. la restituire in natura in conditiile Legii nr. 10/ 2001.
Curtea apreciaza ca, dimpotriva, nici macar nu are a fi preocupata de aceste aspecte, de indata ce constata ca dispozitia a fost emisa de o unitate care nu era detinatoare si nu avea competenta si capacitatea de a solutiona aceasta notificare, devenind total irelevant daca parata G. avea sau nu dreptul la restituire si in ce modalitate, tribunalul facand aceasta analiza cu incalcarea limitelor obiectului judecatii.
Calitatea paratei G. de persoana indreptatita si natura masurilor reparatorii cuvenite acesteia in conditiile Legii nr. 10/ 2001 sunt aspecte care prezinta relevanta la momentul solutionarii propriu-zise a notificarii, in cadrul legal, anume . specific Legii nr. 10/ 2001 care sa puna in contradictorialitate pe unitatea detinatoare si pe parata G. in contextul unei cereri cu acest obiect sau chiar in cadrul unei cereri cu alt obiect, dar care pe cale incidentala sa deschida si aceasta analiza.
Obiectul judecatii prezente l-a constat doar pretentia reclamantei de declarare a nulitatii dispozitiei emisa de PMB, ca unitate nedetinatoare, dar la momentul la care tribunalul se lanseaza in a stabili care ar fi fost drepturile paratei G. in conditiile Legii nr. 10/ 2001 fata de reclamanta, tribunalul deja nu mai analizeaza dispozitia emisa de PMB, ci tribunalul confirma dispozitia emisa de PMB pentru considerente extrinseci acesteia, anume pentru considerente extrase din raportul juridic dintre reclamanta si parata G..
Altfel spus, obiectul judecatii prezente pune in discutie legalitatea dispozitiei emisa in cadrul unui anumit raport juridic, anume creat intre PMB si parata G., dar tribunalul, depasind ( nemotivat de altfel ) viciile create in cadrul acestui raport juridic, se deplaseaza inspre raportul juridic dintre reclamanta si parata G. pentru a stabili ca in cadrul acestui raport juridic parata era indreptatita la restituire in natura si de aceea, chiar emisa dispozitia de o unitate nedetinatoare, oricum e legala.
Pentru aceste motive, in baza art. 296 C.pr.civ., Curtea va schimba sentinta fondului in sensul ca se va declara nulitatea dispozitiei emisa de PMB.
Curtea va mentine insa solutia de respingere a cererii de declarare a nulitatii contractelor de vanzare cumparare incheiate de parata G. cu ceilalti parati, pentru urmatoarele considerente:
Este foarte adevarat ca titlurile de proprietate al autorilor reclamantei si al reclamantei insasi erau opozabile erga omnes anterior incheierii de catre parata G. si ceilalti parati a celor 3 contracte de vanzare cumparare, intrucat toate au fost inscrise in cartea funciara, asa cum rezulta cu certitudine din extrasele de carte funciara depuse la dosarul de fond primul ciclu procesual. In final, dreptul de proprietate al reclamantei . a fost inscris in cartea funciara in data de 18.02.2003 ( f. 49 dosar fond primul ciclu procesual ), deci anterior emiterii dispozitiei, iar dreptul de proprietate al autorului sau . era inscris in cartea funciara din data de 11.04.2000, deci anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/ 2001.
Inscrierea in cartea funciara face opozabil erga omnes orice drept real inscris, astfel ca impotriva unei astfel de inscrieri buna credinta a unei persoane care a ignorat mentiunile din cartea funciara nu ar putea fi retinuta.
In cauza insa Curtea constata in mod esential ca toate aceste inscrieri in cartea funciara a drepturilor autorilor reclamantei si al reclamantei insasi a fost facuta asupra unui imobil identificat cu o anumita adresa postala ( ., sector 1 ) si cu un numar cadastral, 2691/1, in cartea funciara nr. 6900, in vreme ce dispozitia emisa de PMB a purtat asupra unui imobil cu alta adresa postala ( ..n ), iar contractele de vanzare cumparare incheiate de parata G. poarta de asemenea asupra unor loturi de teren cu adresa postala in .. 34, 34 A, respectiv 34 B, loturi avand fiecare in parte un alt numar cadastral (_/1,_/2 si_/ 3 ) si alt numar de carte funciara (_).
In aceste conditii, Curtea nu mai poate retine ca cel putin cumparatorii din aceste contracte de vanzare cumparare puteau cunoaste situatia juridica si de fapt a terenului cumparat si puteau intrevede elemente care sa puna sub dubiu drepturile vanzatorului asupra bunului vandut.
Trebuie avute in vedere in aceasta analiza dispozitiile art. 1899 alin. 2, art. 1898 si ale art. 967 alin. 2 C.civ., conform carora buna credinta si valabilitatea cauzei actului juridic se prezuma, pana la proba contrara.
In cauza, aceasta proba contrara nu poate fi retinuta ca fiind facuta in ce priveste pe paratii care au incheiat contratele de vanzare cumparare si in mod cert in ce priveste pe cumparatori, astfel ca nu au fost rasturnate aceste prezumtii.
Apelanta reclamanta, care invoca faptul ca nu se poate retine principiul ocrotirii subdobanditorului de buna credinta ( prin cererea de chemare in judecata ), avea a face dovada, sub acest aspect, a faptului ca ambele parti, deci si cumparatorii, au cunoscut ca imobilul nu era proprietatea vanzatorului si ca restituirea catre acesta s-a facut in conditii nelegale, ca partile au urmarit sau macar acceptat fraudarea drepturilor adevaratului proprietar, fraudarea legii sau ca macar s-a urmarit o operatiune speculativa.
Curtea constata insa ca nu se poate retine pe baza niciunui element ca partile au fost in masura sa verifice legalitatea dispozitiei de restituire catre parata G. si situatia de fapt, in conditiile in care imobilele erau inscrise pe adrese postale diferite, in carti funciare diferite si cu numere cadastrale diferite.
De aceea, curtea constata ca actele de vanzare cumparare in discutie, desi subsecvente dispozitiei emisa de PMB a carei nulitate se constata de catre Curte, nu pot fi considerate nule absolut de vreme ce au fost incheiate cu buna credinta, cel putin din partea cumparatorilor.
Curtea nu poate primi sustinerea apelantei reclamante ca aceste contracte ar fi nule pentru lipsa obiectului, in realitate obiectul unui contract definindu-se ca prestatiile la care partile se obliga, or in cauza toate cele 3 contracte au un astfel de obiect, de vreme ce contin prestatii clare pe care partile si le asuma una fata de cealalta.
In ce priveste referirea facuta de apelanta reclamanta la principiul anularii actului subsecvent fata de anularea actului principal si la nulitatea unui act de vanzare incheiat de catre un neproprietar, Curtea are in vedere ca una din exceptiile de la aceste principii asumate de practica judiciara si pe care Curtea le impartaseste este supravietuirea actului subsecvent, in cazul instrainarii cu titlu oneros si cu buna credinta a unui imobil. Curtea apreciaza ca in aceasta analiza trebuie plecat de la ceea ce reprezinta un act juridic, iar mai departe constata ca in legislatia aplicabila cauzei exista dispozitii care confirma legitimitatea unor asemenea exceptii.
Astfel, actul juridic de vanzare cumparare reprezinta un acord de vointa intre vanzator si cumparator, a carui valabilitate se analizeaza prin prisma disp. art. 948 C.civ. (consimtamant, capacitate, obiect si cauza ).
In cazul vanzarii de catre o persoana a unui drept pe care nu il are ( fie pentru ca nu l-a avut niciodata, fie pentru ca a fost desfiintat titlul autorului sau ), suntem in prezenta unei conventii prin care vanzatorul se obliga la o anumita prestatie catre cumparatorul care isi asuma si el obligatia corelativa, contractul indeplinind toate conditiile de validitate ale unui act juridic (consimtamant, capacitate, obiect si cauza ).
Imprejurarea ca acest act juridic nu are ( sau nu poate avea ) si efectul translativ de proprietate pentru simplul motiv ca vanzatorul nu a fost proprietar nu afecteaza valabilitatea acordului de vointa, valabilitatea contractului propriu-zisa.
Confirmarea valabilitatii unui contract de vanzare cumparare incheiat de catre un neproprietar o gasim in institutia uzucapiunii de 10-20 ani, institutie in cadrul caruia actul de vanzare incheiat cu un neproprietar este considerat de Codul civil ( vechiul Cod civil, aplicabil in cauza fata de data contractelor in discutie ) ca fiind valabil ( doar insuficient pentru dobandirea proprietatii imobiliare de catre cumparatorul de buna credinta). Aceasta confirmare este data de aceea ca in cadrul acestei institutii care este grefata intocmai pe situatia de fapt a unui contract incheiat de catre un neproprietar este adaugata drept conditie suplimentara pentru a uzucapa aceea ca actul de vanzare cumparare ( titlul provenit de la neproprietar ) sa nu fie nul. Asadar, nulitatea este conceputa de legiuitor ca extrinseca, distincta de lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului.
In consecinta, Curtea va mentine solutia instantei de fond de respingere a pretentiei reclamantei de constatare a nulitatii contractelor de vanzare cumparare.
In concluzia celor expuse, Curtea, in baza art. 296 C.pr.civ., va admite apelul si va schimba in parte sentinta fondului, in sensul declararii nulitatii dispozitiei emisa de PMB, cu mentinerea celorlalte dispozitii ale sentintei.
Curtea nu se va lansa in analiza celorlalte argumente dezvoltate de apelanta reclamanta ( si analizate de altfel si de tribunal ), referitoare la dreptul paratei G. la restituirea in natura a terenului sau la masuri reparatorii prin echivalent – in contextul art. 18 si 27 ( actual 29 ) din Legea nr. 10/ 2001, apreciind ca aceste aspecte exced judecatii prezente, in raport de obiectul ei, astfel cum s-a aratat deja mai sus.
Curtea arata si ca prezenta decizie nu are ca obiect si nu stabileste careia dintre parti ii apartine dreptul de proprietate, de aceea, fiind preocupata de a nu prejudicia partile prin antamarea unor aspecte asupra carora partile nu s-au putut apara deplin si care ar putea fi opuse . litigiu care s-ar putea purta intre ele, face referire constant la „patrimoniul” partilor pentru a arata o anumita apartenenta, o anumita „detinere” a bunului. Aceasta in conditiile in care insasi Legea nr. 10/ 2001 nu are in vedere „unitatea proprietara”, ci „unitatea detinatoare”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă-pârâtă ., cu sediul în București, .. 54, ., . nr. 1, împotriva sentinței civile nr. 711/06.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. E., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 4, F&F C. I. SRL, cu sediul în București, ., .. 2, ., M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și .. P. Cleaning Services SRL, cu sediul în comuna Glina, . Administrativ nr. 5, parter, județul Ilfov și intimatul intervenient . SRL, cu sediul în București, .. 75, sector 2.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite cererea reclamantei de constatare a nulității dispoziției de restituire nr. 1605 din 08.10.2003 emisă de Primăria Municipiului București.
Constată nulitatea dispoziției de restituire nr. 1605/08.10.2003 a Primăriei Municipiului București.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 9 ex.
15.02.2013
Jud. fond: C. Segărcianu
| ← Evacuare. Decizia nr. 1851/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
